Economia nationala - Agregarea in economie

Economia nationala

Agregarea in economie
Studiul microeconomiei era centrat pe problematica firmei de afaceri. Comportamentul de piata al acesteia era judecat prin intermediul unor elemente precum: cererea, oferta, pretul, venitul sau profitul. Studiul macroeconomiei presupune deplasarea centrului de greutate spre economia nationala, interpretata pe baza unor concepte precum: veniturile si exprimarea lor, cresterea economica, echilibrul, inflatia si somajul, ciclicitatea economica sau rolul jucat de stat.
Prima problema de substanta in ceea ce priveste deplasarea atentiei din orizontul microeconomic in cel macroeconomic este agregarea. Sensul cel mai larg al acesteia se refera la combinarea mai multor piete intr-o rezultanta cu semnificatie macroeconomica. Daca, spre exemplu, compunerea a doua elemente precum cererea si oferta avea o relevanta aparte in studiul microeconomic, la nivelul economiei nationale compunem curba cererii agregate drept cantitatea de produs national (indiferent de forma de exprimare) solicitat intr-o economie nationala, la un volum determinat al preturilor. Pe de alta parte curba ofertei agregate indica cantitatea de produs national oferita la fiecare nivel al preturilor. De fapt agregarea este valabila si pentru preturi, vorbind in acest context de nivelul preturilor.
Orice miscare de factura macroeconomica poate fi anticipata de o maniera mai consistenta decat in sfera microeconomiei, aceasta pentru ca deplasarea din sfera economicului pur in sfera economico-sociala, astfel cum este cazul in macroeconomie, implica actiuni specifice din parte entitatilor statale cu atributiuni in domeniu. Daca motivul fundamental in microeconomie era profitul, si toate constructiile incercau sa ajunga la maximizarea acestuia, in macroeconomie ideea fundamentala se poate descrie drept cresterea consumului. Numai satisfactia consumatorului induce intr-o natiune o stare in masura sa stabilizeze politic respectiva societate, dezideratul evident al oricarui guvernant.

Indicatorii macroeconomici
Nu putem avea o imagine cuprizatoare asupra unei economii daca nu apelam la abstractii in masura sa evalueze intreaga economie dintr-o perspectiva obiectiva. Aprecierea se face prin intermediul asa numitilor indicatori macroeconomici compilati prin agregare pe baza datelor din conturile nationale. Cei mai importanti dunt :
1. Produsul global brut
2. Produsul intern brut
3. Produsul intern net
4. Produsul national brut
5. Produsul national net
Cei mai utilizati dintre acestia in statistica internationala sunt produsul intern brut si produsul national brut. PIB reprezinta valoarea bunurilor si serviciilor produse si prestate intr-o economie nationala intr-o perioada de terminata, de regula un an, si destinate consumului final. Marimea acestui indicator reflecta in fapt valoarea adaugata bruta obtinuta in toate sferele de activitate.
PNB este agregat din PIB, la care se adauga soldul operatiunilor economice cu exteriorul si anume pozitiv soldul operatiunilor subiectilor economici nationali operand in arealul international si negativ soldul operatiunilor subiectilor economici straini operand in arealul national. PNB inregistreaza doua forme practice : nominal si real. PNB nominal se calculeaza prin evaluarea productie in preturi curente in timp ce PNB real se calculeaza in preturile constante ale unei perioade anterioare (avand in vedere ca de regula inflatia modifica baza de comparabilitate, chiar daca ne raportam la monede de referinta ale sistemului economic mondial, precum dolarul).
Metodologia de calcul a macroindicatorilor presupune ca acestia au relevanta cu cat mai multe dintre operatiunile economice ce se desfasoara in interiorul unei economii sa fie inregistrate legal. Daca o parte din activitati sunt desfasurate pe o piata paralela (neagra, subterana, etc.) atunci reflectarea economica a realitatii este deformata. Nici cele mai dezvoltate tari ale lumii nu scapa de acest flagel, care insa, trebuie spus ca se manifesta cu predilectie in economiile in curs de dezvoltare.
In sfarsit sa mai mentionam un aspect de factura metodologica si anume raportul logic dintre PNB si PIB. Este evident ca in practica acest raport poate sa fie in toate situatiile, de egalitate sau inegalitate in ambele sensuri. Rationalitatea economica implica insa faptul ca PNB sa exceada PIB, altfel iesirea in economia internationala se face prin pierdere de venit national, cu toate consecintele nefavorabile ce decurg de aici. Este de remarcat si faptul ca incepand cu anul 1991, aparent impotriva relevantei economice sporite a PNB, PIB a devenit cel mai utilizat macroindicator in statisticile internatioanlae. Acest fapt se datoreaza cresetrii nivelui de somaj peste cota de alerta in tarile dezvoltate. Ori in situatia ca PNB al acestor tari crestea neincetat prin realizarea unei bune parti din venitul national in afara granitelor, nivelul consumului intern era stagnant datorita diminuarii veniturilor de tip salarial, cele mai substantiale in orice economie.

Tipologia economiei nationale
Organizatia Natiunilor Unite are astazi peste 170 de membri. Fiecare stat national are o economie ce reprezinta un univers in sine. Pe de alta parte procesul de internationalizare si mondializare al economiei induce o seama de particularitati comune celor mai multe dintre economiile nationale ale lumii. Acestea ar putea fi definite drept agregate economice complexe, aflandu-se intr-un stadiu aparte de dezvoltare, entitati autonome, reunind in cadrul granitelor nationale o retea de activitati si interdependente mico, macro si mondoeconomice.
In opinia celor mai multi specialisti parametrii cei mai relevanti pentru evaluarea unei economii nationale sunt : nivelul de dezvoltare, structura sectoriala, structura factorilor productivi precum si maniera de combinare a acestora, abordarea raportului intern-extern, forta financiara a statului respectiv, natura proprietatii sau cel putin dominanta acesteia, traditiile si conditiile de libertate, specificul formelor de conducere si organizare, etc. Orice incercare de clasificare moderna a economiilor nationale presupune o abordare complexa, multicriteriala.
Cel mai sintetic fel de a privi economia nationala si in acelasi timp cel mai dinamic presupune analizarea tipului de reproductie. Iata o clasificare pe baza acestui criteriu :
1. Economiile de subzistenta. Sunt acele economii rudimentare, arhaice din punct de vedere organizatoric, tehnologic si functional. Sunt de regula supuse influentelor factorilor naturali.
2. Economiile de tip subextensiv. Sunt caracteristice societatilor de tip agrar, utilizand o tehnica de la inceputul revolutiei industriale si oferind un standart foarte modest de viata.
3. Economiile cu reproductie extensiva. Utilizeaza de regula tehnica mecanica, poseda un gen resurse naturale limitate si sunt in etapa in care isi propun aboradarea economiei prin prisma industrializarii.
4. Economiile de tip mixt. Se caracterizeaza printr-un ritm inalt de prefacere, prin schimbari rapide de mentalitate economica, adesea de la structuri patriarhale la cele de tip informatic.
5. Economiile de tip intensiv. Graviteaza in sfera tehnologiilor inalte, poseda o structura diversificata de productie si servicii. Caracterizeaza tarile ce au trecut prin revolutia industriala inca de la inceputuri.
6. Economiile de varf. Economii sofisticate si complexe. Numai cateva in lume.
Probabil ca cel mai analizat aspect al economiei nationale este structura acesteia. Prin structura intelegem de regula : ramurile economiei nationale, veniturile inregistrate de ramuri precum si combinarea activitatilor de profil asemanator. Analiza structurii de ramura presupune cu necesitate si alte conditionari : geografice, sociale, politice de potential, etc.
Ramurile economiei nationale sunt :
1. Sectorul primar sau agricultura
2. Sectorul secundar sau industria
3. Sectorul tertiar sau serviciile
In functie de felul in care se pozitioneaza ramurile economiei nationale fata de ansamblul acesteia, desigur si ca urmare a intregii mosteniri socio-culturale a natiunii respective, exista trei tipuri de structuri dominante in lumea contemporana :

• economia de tip agrar-industrial
• economia de tip industrial-agrar

economia de tip tehnologic