Fluctuatiile activitatii economice

1. Ciclicitatea, trasatura a evolutiei activitatii economice

In perspectiva macrosociala activitatea economica este studiata sub unghiul evolutiei in timp, rezultand ca ea nu este liniara si uniforma. Evolutia activitatii economice dovedeste ca ea este fluctuanta, avand momente de crestere, stagnare si reducere.

Clasificarea fluctuatiilor economice

sezoniere - ca urmare a unor factori naturali (anotimpurile) sau sociali; se inregistreaza in agricultura, constructii, activitati turistice;

accidentale, intamplatoare, determinate de factori neasteptati, conjuncturali, sociali, cataclisme;

ciclice - provocate de interdependentele economice si care se reiau periodic.

Caracteristicile ciclicitatii

Ea presupune reproducerea cu anumita regularitate a unor fluctuatii economice, care tin de factorii interni. In cadrul ei se succed perioade de expansiune si de contractie economica. Ciclicitatea este vizibila prin cresteri, respectiv descresteri cumulative ale productiei, veniturilor si ocuparii fortei de munca.

Clasificarea ciclurilor economice

Primul economist care a operat cu ideea de "ciclu economic" a fost Clement Juglar. De atunci (1860), literatura economica a surprins existenta a trei tipuri de cicluri generale:

- cicluri de tip Kondratiev, dupa numele economistului rus care le-a studiat, si care dureaza 50-60 de ani;

- cicluri decenale, de zece ani;

- cicluri mici, de la 6 luni, la 3 - 4 ani, care se intercaleaza celor decenale.

Ciclurile lungi

Analiza activitatii economice demonstreaza ca aceasta se desfasoara ondulatoriu    pe perioade de 50 - 60 de ani. In acest interval este dominant un mod tehnic de productie. Pentru 25 -30 de ani, acest mod de productie dominant functioneaza corespunzator, generand progres. Dupa aceasta, apar semne de epuizare a capacitatilor de a asigura rationalitate economica, fapt ce conduce spre scaderea eficientei economice si in primul rand a ratei profitului. In urmatorii 20 - 30 de ani limitele acestui mod tehnic de productie ies in evidenta, paralel cu extinderea germenilor noului mod tehnic de productie. De aici rezulta doua mari faze:

- una ascendenta (o faza de prosperitate economica);

- alta descendenta (cand incetineste ritmul de crestere economica, scade rata profitului).

Aceste faze dureaza 20 - 30 de ani.

Succesiunea celor doua faze ale ciclului lung a primit multiple explicatii, axate in general pe factori exogeni (razboaie, revolutii, atragerea in exploatare a noi resurse). In prezent, capata larga recunoastere teza dupa care, cauza principala o formeaza evolutia ciclica a cercetarii stiintifice si a inovatiei tehnologice, in legatura organica cu schimbarile structurale in economie. Descoperiri stiintifice au loc de fapt, in faza descendenta, iar prin generalizarea lor ele conduc spre o noua crestere economica si o faza ascendenta.

Perioada de tranzitie de la vechiul mod tehnic de productie la cel nou este marcata printr-o criza structurala, a carei durata se prelungeste pe parcursul fazei descendente. Criza structurala este marcata de modificari fundamentale in tehnici si tehnologii de fabricatie, in pozitia omului in activitatea economica. Are loc declinul unor ramuri. Crizei structurale ii sunt caracteristice modificari mai ales in subramuri si chiar in structura pe sortimente, tipuri si dimensiuni ale produselor. De asemenea, au loc modificari in calificarea populatiei si in structura consumului.

2. Ciclul decenal si fazele sale

Ciclul care concentreaza cei mai multi factori si surprinde in esenta miscarea economica, sunt ciclurile decenale. Adeseori el este definit ca perioada de la inceputul unei contractii economice, pana la inceputul contractiei urmatoare.

Fazele ciclului economic grupeaza doua categorii de conceptii: unele sustin existenta a doua, iar altele, a patru faze:

A. Faza de boom economic are la randu-i perioada de crestere si de expansiune economica. Initial creditele fiind ieftine, sporesc investitiile, fapt care implica cresterea productiei si a venitului national. Afacerile sunt prospere. Creste ocuparea fortei de munca, salariile, vanzarile si profitul, creste cursul actiunilor. Dupa toate aceste aspecte se ajunge la scaderea eficientei folosirii factorilor de productie sau a combinarii lor, se rupe echilibrul intre productie si consum.

B. Faza de recesiune economica (dupa alti economisti) are doua subdiviziuni:

- criza economica - marcheaza scaderea eficientei combinarii factorilor de productie, a rentabilitatii, cand au loc fluctuatii ale hartiilor de valoare, restrangerea creditului si a investitiilor care implica scaderea productiei. Rezulta somaj si inflatie si aceasta genereaza stagnarea vanzarii si afectarea preturilor;

- depresiunea - cand fenomenele negative se propaga in intreg sistemul economic, dar treptat echilibrul economic se restabileste.

Ciclul economic se reia periodic fara existenta unui model general. El trebuie acceptat ca o realitate a economiei contemporane.

Criza economica - origine si punct terminus a ciclului economic

In acceptiunea cea mai larga, criza desemneaza un fenomen violent, sinonim cu o ruptura dereglatoare a evolutiei activitatii economice, avand grave repercursiuni sociale si politice, precum: falimentul, somajul, inflatia si o convertire brutala a valorilor traditionale.

Fenomenul de criza are o determinare concret istorica. El depinde de particularitatile nationale precum si de deosebirile in modul de organizare a productiei si muncii, diferente in dotarea tehnica, in inzestrarea cu resurse materiale si cu forta de munca si traditii diferite. Depinde de asemenea, de interdependentele intre economiile diferitelor tari.

Dupa continutul lor crizele pot fi:

A. de subproductie, reflectand gradul scazut de dezvoltare a factorilor de productie si imposibilitatea satisfacerii nevoilor de consum. Ele pot fi exemplificate in oranduirile precapitaliste iar in prezent, in statele slab dezvoltate.

B . crizele de supraproductie sunt cele in care exista un surplus relativ de bunuri, nu din punct de vedere al consumului, ci din punct de vedere al valorificarii.

Pana la al II-lea Razboi Mondial crizele economice s-au incadrat in analizele economiei clasice, care considerau ca disproportia dintre productie si consum se datoreaza in primul rand cauzelor tehnice. Au fost admisi si o serie de factori sociali, ca de exemplu: contradictia dintre caracterul organizat al productiei in intreprinderi si anarhia la nivel national, intre supra-acumularea capitalului si nivelul investitiilor, sau contradictia intre munca si capital. Dupa cel de-al doilea razboi mondial viata economica a fost influentata de noi factori (urmarile razboiului, interventia statului in economie, revolutia stiintifico-tehnica, cresterea interdependentelor economice). Prin acesti factori s-a incalcat mecanismul clasic al derularii ciclului economic. Intrarea in criza nu mai are loc brusc, ci este imblanzita prin politicile economice. Ciclul nu mai are 4 faze, ci doar 2, cea de expansiune si recesiune, succedandu-se la anumite intervale. Se apreciaza ca durata fazelor de expansiune e de 3 ori mai mare decat a fazelor de recesiune, iar cea mai importanta caracteristica este mondializarea si multidimensionalitatea crizelor. Aceste aspecte au rezultat si din urmatoarele cauze:

- pretul petrolului dupa 1973 si a materiei prime dupa 1979 a crescut vertiginos;

- emisiunea monetara si creditul ieftin;

- neadaptabilitatea intre cerere - oferta;

- inrautatirea raportului de schimb intre tarile sarace si bogate;

- incetinirea ritmului cresterii economice raportata la cresterea permanenta a preturilor.

3. Politici anticiclice

In confruntarea cu fluctuatiile ciclice inevitabile, guvernele adopta masuri cu scopul declarat al asigurarii unei mai mari stabilitati a procesului economic si reducerii fenomenelor negative. Asemenea masuri au fost initiate inca din secolul trecut, ele fiind intregite si perfectionate. Politicile anticiclice sunt rezultat al modalitatilor fundamentale de a percepe cauzele fluctuatilor si se grupeaza in doua mari categorii.

I) Politici anticiclice de influentare a cererii agregate

Acestea pornesc de la teoria lui Keynes conform careia cauza fluctuatiilor economice rezida in modificarile nedorite ale cererii agregate, in special pentru bunuri de investitii. Ca mijloace de contracarare s-au practicat:

politica monetara si de credit, avand ca instrumente rata dobanzii si masa monetara.

politica fiscala - consta in utilizarea sistemului de impozite si de taxe; in conditiile de recesiune se reduce fiscalitatea si invers;

politica cheltuielilor publice;

Ele se aplica diferentiat in perioadele de expansiune sau de recesiune.

Politicile banesti pentru stimularea cererii au fost aplicate sistematic prima data in S.U.A pentru a depasi criza anilor 30, prin programul administratiei Roosevelt. Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial aceste demersuri au devenit jaloane curente in tarile din vestul Europei, Canada si Japonia. S-au conturat chiar stabilizatori automati ai cererii agregate si anume:

- sistemul fiscal progresiv asupra veniturilor;

- generalizarea asistentei pentru somaj si asistentei sociale;

- relativa rigidizare a preturilor, salariilor si altor venituri, sau "inghetarea" lor;

- cresterea rolului firmelor mari, prin programele de investitii pe termen lung.

Din a doua jumatate a anilor 70, politicile de origine Keynes-ista sunt puse sub semnul intrebarii. S-au revigorat politicile anticiclice bazate pe influentarea ofertei.

II) Politicile anticiclice bazate pe influentarea ofertei

Prin ele este revigorata stimularea producatorilor. Se efectueaza reforme de eliminare a centrelor de forta economica - monopoluri, oligopoluri - si de incurajare a mecanismului pietei libere, pentru a nu se obtine venituri stabile independente de evolutia ofertei. O masura frecventa este reducerea fiscalitatii pentru producatori, spre a-i incuraja sa obtina profit si sa creasca oferta.