Factorii de productie: Munca si Capitalul

Factorii de productie

Factorii naturali
Teoria clasica a productiei presupune abordarea factoriala, dupa formula lui Jean Baptiste Say: pamant, munca si capital. Surse moderne adauga la cele trei clasice alte doua elemente: organizarea productiei si informatia. Factorii de productie au o serie de caracteristici, dintre care mentionam
1. Divizibilitatea sau impartirea in unitati omogene, fara a afecta calitatea lor.
2. Adaptabilitatea sau capacitatea de asociere, in proportii variabile cu alti factori.
3. Complementaritatea sau combinarea precisa a factorilor pentru a obtine outputul determinat.
4. Substituirea sau inlocuirea unui factor de catre altul, outputul ramanad fix.
Pamantul, sau resursele naturale reprezinta elementul cu cel mai mic coeficient de elasticitate, acest lucru datorandu-se limitarilor obiective. Cererea de factori fiind dedusa din cererea de produse de consum atribuibile acestor factori, cererea de resurse naturale este dimensionata in functie de cererea (si pretul in consecinta) produselor agricole. Situatie valabila si pentru alte resurse naturale (locatiile pentru turism, de exemplu).
In situatia pamantului, venitul adus de acesta poarta numele de renta. Renta este calculata la acel nivel la care se atinge echilibrul din punctul de vedere al cultivarii unei suprafete maximale (arendarea maximala) si de obtinere a unor rezultate scontate de catre utilizator (arendas).

Munca
Omul se raporteaza in permanenta la mediul economic intr-o dubla ipostaza: aceea de producator nemijlocit, situatie in care isi ofera capacitatea in schimbul unei compensatii rezonabile. El este simultan si consumator, dar nu acest aspect ne intereseaza in acest context. Venitul adus de de catre factorul uman in procesul de productie poarta denumirea generica de salar.
Dintre toate preturile platite pentru factorii de productie, salarul este probabil cel mai important, aceasta pentru ca are gradul de extensie maxima in societate. In principiu salariile reprezinta, intr-o tara dezvoltata din punct de vedere economic aproximativ 80% din venitul national.
Prima problema ce se pune in legatura cu factorul munca este legata de aspectul demo-economic al problemei. O schema simpla a categoriilor demo-economice
1. Populatia tarii
2. Populatia in varsta de munca (din 1 se scad extremitatile, definite legal
3. Populatia apta (din 2 se scad cei inapti de munca din varii motive obiective
4. Populatia activa (din 3 se scad neocupatii, ca somerii sau cei ce nu muncesc din propria lor vointa
5. Populatia ocupata (din 4 se scad categoriile in formare: elevi, studenti, etc.)
Chestiunea cererii si ofertei de munca este compusa din reunirea a cel putin patru aspecte: a)dimensiunea populatiei tarii respective; b)proportia resurselor de munca in totalul populatiei tarii respective (gradul de imbatranire al populatiei); c)problema cantitatii de munca disponibila exprimata in unitati de timp (durata medie a zile, saptamanii si anului de lucru); d) calitatea si calificarea resursei umane disponibile. Toate aceste probleme se regasesc pe ceea ce generic denumim piata muncii.
Piata muncii se caracterizeaza in primul rand printr-un coeficient de mobilitate superior oricarei alte piete, iar in al doilea rand printr-o reglementare de regula foarte precisa, al carei particularitati sunt induse de nivelul de dezvoltare al fortelor productive, de nivelul vietii sindicale sau de gradul de raportare la valorile democratiei in societatea respectiva.
Intr-o economie de piata stabilizata, principala optiune care se pune in legatura cu piata muncii este aceea intre venit si timp liber. Considerandu-se posibilitatea de angajare sau de desfasurare de activitati aducatoare de venituri din multiple surse, drept o realitate curenta in societatile ce controleaza rata somajului si de-asemenea nivelul de compensare al muncii la un nivel considerat drept rezonabil, fiecare angajat va fi tentat intr-o prima etapa sa-si maximizeze veniturile pe cale extensiva, adica prin prelungirea programului. Daca veniturile nu pot creste prin introducerea in ecuatie a unui element de intensivitate (promovare si in consecinta salariu mai mare) atunci tendinta de crestere a duratei de lucru (in limita biologica) va fi la un moment contrabalansata de tendinta a avea mai mult timp liber ca o compensare a efortului. In literatura economica aceasta oferta de munca ce se restrange de la un moment dat poarta denumirea de: curba retractila a ofertei de munca.

Capitalul
Conceptul de capital semnifica acele resurse de produse ale sistemului de productie (outputuri) ce sunt economisite in vederea trecerii lor intr-un ciclu ulterior (inputuri). In principiu orice capital are o miscare ce presupune dedublarea lui: a) capital fizic (real) ca factori materiali ai productiei; b) capital banesc, ca oglinda a primului. Venitul capitalului poarta denumirea de profit.
Profitul este venitul oricarui gen de capital, investit in cele mai variate domenii. Ratiuni tehnice au impus delimitarea capitalului in capital fix si circulant, dupa logica miscarii acestuia in ciclul de productie. Reflectarea contabila a tuturor elementelor capitalizate in diferite afaceri precum si a datoriilor contractate in acest proces se regaseste in active si pasive. Formula contabila a capitalului este A P in timp ce formula financiara este C + P (capital plus profit).
Daca profitul nu este altceva decat un venit de natura salariului sau rentei, in cazul posesorilor altor genuri de factori de productie, se poate spune si ca profitul este un venit al intreprinzatorului, venit temporar ce depinde de locul acestuia pe piata si poate, intr-un fel, sa fie numit salariu inovational. In acelasi timp profitul recompenseaza intreprinzatorul pentru riscul asumat, fiind in acelasi timp o compensarea a situatiei de monopol pe care si-a creat-o in arealul sau de activitate.
In sfarsit sa mai adugam o remarca importanta : atat pamantul cat si munca sunt resurse naturale, a caror regenerare presupune un input aparte, de natura biologica. Capitalul este creatie umana si deci teoretic multiplicabil la infinit in conditii favorabile. Acest gen de interpretare ne poate conduce si la o analiza mai aprofundata a termenului de capitalism. In conditiile in care terminologia socio-economica ataseaza intregii societati apelativul de societate (sau numai economie) capitalista, excesele acesteia, sau disfunctionalitatile procesului de realizare al capitalului, pur si simplu, au fost in masura nemeritata extrapolate asupra intregului sistem. S-a ajuns in anumite situatii la mistificarea adevarului dupa care sistemul economic capitalist functioneaza drept un sistem al liberei initiative, sistem la care nu s-a gasit alternativa mai buna. Acest gen de abordare apare cu predilectie in incercarea de a gasi asa numita a treia cale, dincolo de capitalism si dincolo de un socialism ce nu a confirmat niciodata si niciunde.

Combinarea factorilor de productie
Particularitatea de baza a actiunii factorilor de productie consta intr-o realitate tehnologica evidenta: factorii nu pot si nu functioneaza independent. Cu alte cuvinte productia depinde de felul in care acestia sunt combinati in momentul utilizarii. Relatia pur tehnica de combinare poarta numele de functia de productie.
In orice moment este posibil sa se obtina o cantitate de productie maxima pentru o anumita combinatie de de factori de productie disponibili. Analizand statistic evolutia economica prin intermediul functiilor de productie, economistii au tras cateva concluzii de importanta generala
1. Atat productivitatea muncii cat si eficienta capitalului au crescut constant pe parcursul unor perioade lungi de timp.
2. Cresterea capitalului si a eficientei lui a fost mai rapida decat cea a productivitatii si a ofertei de munca, datorita tendintei de economisire a populatiei.
3. Venitul pe unitatea de capital creste constant datorita progresului tehnologic.
Toate aceste elemente converg spre concluzia dupa care combinarea factorilor de productie reprezinta atat un apanaj al economistilor cantonati in sfera microeconomiei cat si al responsabililor de politici economice, plasati in sfera macroeconomiei.