Factorii de productie

Factorii de productie

Satisfacerea trebuintelor umane este conditionata, cu precadere, de interactiunea dintre resursele economice si factorii de productie in procesul producerii bunurilor economice.

De fapt, factorii de productie reprezinta totalitatea resurselor umane, materiale si monetare atrase si utilizate in activitatea economica.

Ca urmare a schimbarilor survenite in aparatul de productie s-au produs mutatii profunde asupra volumului, calitatii, structurii si ponderii factorilor de productie, precum si sub aspectul aparitiei unor noi factori de productie (neofactori).

In epoca veche si feudala, corespunzator caracterului rudimentar al uneltelor, in activitatea economica se manifestau ca factori de productie doar munca si pamantul, denumiti si factori originari sau primari.

Pe masura tranzitiei la capitalism in Europa occidentala, in urma cu 250-300 de ani, se afirma rolul decisiv al echipamentelor de productie, se autonomizeaza capitalul- factor de productie derivat.

Astazi, pe langa factorii clasici de productie - munca, pamantul si capitalul-, datorita impactului revolutiei stiintifico-tehnice si manageriale asupra activitatii economice s-au impus noi factori de productie: intreprinderea, abilitatea intreprinzatorului, inovatia, informatia, cunostintele tehnico-stiintifice si manageriale, invatamantul, statul etc.

1 Munca - factor activ si determinant al productiei.

Notiunea de munca desemneaza activitatea fizica si intelectuala prin care oamenii, utilizand unelte si instrumente adecvate isi valorifica cunostintele, aptitudinile si experienta lor pentru a produce bunuri si servicii necesare satisfacerii trebuintelor.

Ca activitate constienta si specific umana, munca este definita prin rolul ei activ si determinant concretizat in procesul producerii bunurilor economice si al crearii si perfectionarii celorlalti factori de productie.

Analiza factorului de productie munca presupune sa delimitam unele categorii de populatie, deoarece resursa de munca atrasa si folosita pentru a produce bunuri si servicii nu include intreaga populatie: unii nu doresc sa presteze o munca utila, altii nu pot (copiii, batranii, handicapatii), iar unii nu-si gasesc loc de munca (somerii).

Resursa de munca privita sub aspectul categoriilor de populatie, se clasifica astfel:

populatia activa sau apta de munca cuprinde persoanele capabile sub aspect fiziologic, motric si psihic sa desfasoare o activitate utila si care au varsta cuprinsa intre 16 ani si limita de pensionare;

populatia ocupata sau efectiv activa include persoanele care presteaza o activitate salarizata, precum si cei care lucreaza pe cont propriu.

In acelasi cadru analitic este evidenta delimitarea privind continutul muncii sub aspectul celor doua laturi: fizica si intelectuala.

Latura fizica a muncii este data de consumul de energie fizica, musculara, in timp ce latura intelectuala se refera la consumul de energie nervoasa.

Dupa cum se cunoaste, in epoca contemporana, cu deosebire in ultimele decenii, s-au produs schimbari spectaculoase in ceea ce priveste caracterul muncii. S-a accentuat tendinta diminuarii substantiale a continutului fizic al muncii si a cresterii ponderii laturei intelectuale a acesteia.

Ca urmare a dezvoltarii rapide a cunoasterii stiintifice s-a produs reducerea timpului in care noile date ale cercetarii stiintifice si tehnologice dobandesc aplicabilitate in productie, ceea ce determina un proces rapid de "uzura morala" a cunostintelor profesionle, tehnice si tehnologice.

Acest proces face tot mai necesara restructurarea periodica a sistemelor de invatamant, adoptarea unor noi strategii eficiente de perfectionare si reconversie profesionala in concordanta cu noile conditii cerute de aplicarea pe scara industriala a sistemelor automatizate, a robotilor, calculatoarelor si informaticii in toate compartimentele vietii sociale.

Iata de ce in conditiile celei de a treia revolutii industriale, bazata pe electronica telematica, robotica, biotehnologie atom, cunoasterea umana devine componenta numarul unu a dezvoltarii economice, iar tarile puternic dezvoltate caracterizate prin economii postindustriale, evolueaza pe coordonatele unor economii ale cunoasterii.

Elementele fundamentale ale economiei cunoasterii sunt cunostintele si informatiile. Comparativ cu alte resurse economice cunostintele se multiplica si se diversifica, devenind practic o resursa inepuizabila pentru dezvoltarea social-economica.

Primordiala pentru economia cunoasterii este sporirea exponentiala a rolului capitalului uman ca factor decisiv al dezvoltarii economice.

Conceptul de capital uman a fost tratat pentru prima data de Thodore Schultz intr-un articol al sau aparut in 1961, iar apoi americanul Gary Becker - laureat al Premiului Nobel - a fundamentat teoria capitalului uman in lucrarea sa "Capitalul uman. O analiza teoretica si empirica", tradusa in limba romana.

Relatia de interconditionare intre factorul determinant - munca - si capitalul uman impune cu necesitate definirea acestui ultim concept. Astfel, categoria socio-economica de capital uman reflecta acumularile, respectiv stocul de cunostinte si informatii socio-profesionale si culturale, deprinderi, comporamente, abilitati, sanatate fizica si mentala care potenteaza capacitatile creativ umane si veniturile scontate a fi obtinute in viitor de catre o persoana.

In acest sens sunt relevante concluziile unor cercetari recente potrivit carora, in prezent, in tarile dezvoltate 80% din bunastarea sociala este data de aportul capitalului uman.

2 Pamantul - factor natural si primar de productie - are o importanta deosebita pentru activitatea umana, deoarece acesta asigura cadrul de desfasurare a tuturor activitatilor social-economice, elementele primare necesare producerii uneltelor de munca, fiind totodata, depozitul originar al resurselor de materii prime si energetice.

Pamantul ca factor de productie este o resursa regenerabila, are caracter limitat si diferentiat calitativ pe zone si tari.

O componenta esentiala a pamantului este apa, care are utilizari variate in industrie, agricultura, piscicultura si pentru consumul casnic, avand un rol vital pentru viata biologica si social-economica.

Resursele limitate de apa impun din partea agentilor economici actiuni si investitii pentru inlaturarea risipei si prevenirea poluarii apei.

3 Capitalul Din interactiunea celor doi factori primari - munca si pamantul - a rezultat capitalul.

Comparativ cu factorii primari de productie, capitalul este un factor derivat din procesele de productie anterioare si cuprinde sub aspect tehnico-material instalatii, masini, utilaje, cladiri, mijloace de transport, materii prime, combustibili etc.

Dupa modul cum participa la activitatea economica, cum se consuma si cum se inlocuiesc, elementele capitalului tehnic se grupeaza in capital fix si capital circulant.

Capitalul fix este acea componenta a capitalului tehnic formata din masini, instalatii, mijloace de transport, cladiri, calculatoare de proces, roboti, conducte etc., care participa la mai multe acte de productie, se consuma treptat si se inlocuiesc dupa mai multi ani de functionare.

Procesul de recuperare, treptata, sub forma baneasca a valorii capitalului fix, se numeste amortizare. Acesta se include in costul de productie.

In procesul utilizarii capitalului fix, acesta este supus uzurii fizice si morale.

Uruza fizica este procesul de diminuare treptata a utilizarii capitalului fix prin deprecierea parametrilor tehnici de functionare. Ea este determinata de folosirea in productie si de actiunea agentilor naturali.

Uzura morala este procesul de depreciere a randamentului si de pierdere a valorii capitalului fix, ca urmare a progresului tehnico-stiintific. Uzura morala se manifsta in doua ipostaze: fie ca apar elemente ale capitalului fix cu randamente superioare, fie ca pretul de achizitionare a noilor exemplare, cu acelasi randament se reduce.

In literatura de specialitate mai este denumita si uzura involuntara pentru ca nu depinde de vointa intreprinzatorului.

Capitalul circulant este acea parte a capitalului tehnic formata din materii prime, materiale, combustibili, energie, apa tehnologica, care participa la un singur ciclu de productie, se consuma sau sunt profund transformate intr-un act economic si se recupereaza cu fiecare nou ciclu de productie.

Sub aspect economic, fiecare producator trebuie sa gaseasca raspunsuri la intrebarea "cum sa produca . In acest scop, intreprinzatorul va trebui sa combine factorii de productie pentru ca activitatea sa economica sa fie eficienta.

Astfel, notiunea referitoare la combinarea factorilor de productie reprezinta procesul de unire a acestora, atat sub aspect tehnic, cat si economic in vederea realizarii unei activitati economice profitabile. De asemenea, caracterul limitat al factorilor de productie a impus cu necesitate preocuparea continua a intreprinzatorilor pentru ameliorarea cantitativa si calitativa a acestor factori.

Din punct de vedere cantitativ, procesul ameliorarii se refera la cresterea volumului (cantitatii) factorilor de productie utilizati, la diversificarea acestora, precum si la atragerea de noi factori in activitatea economica.

Sub aspect calitativ, procesul respectiv vizeaza cresterea eficientei utilizarii factorilor in directia reducerii consumului acestora pe unitatea de efect util.

4. Bunurile economice

In general bunurile se clasifica in:

bunuri libere in calitate de daruri ale naturii: aerul, lumina, caldura solara, peisajul natural.

Utilizarea acestor bunuri, in anumite conditii de loc si timp, este nelimitata. Aceste bunuri nu au utilitate in sens economic, deoarece folosirea lor nu necesita eforturi pentru obtinerea satisfactiei rezultata din utilizarea acestora.

Delimitarea intre bunurile libere si cele economice nu este rigida. In anumite conditii de loc si timp, un bun liber devine un bun economic. De exemplu peisajul montan este un bun liber pentru orice localnic, dar este un bun economic pentru cei ce se deplaseaza din alte localitati.

bunurile economice se definesc ca fiind elemente ale activului patrimonial, identificabile si masurabile, corporabile sau tangibile si necorporabile sau netangibile (servicii si informatia) capabile sa satisfaca nevoi umane.

Rezultatul combinarii factorilor de productie il constituie obtinerea de bunuri economice.

Bunurile economice se pot clasifica:

dupa forma lor de existenta

bunuri materiale sau corporabile;

servicii sau bunuri imateriale, inclusiv informatia.

dupa destinatie:

bunuri economice pentru consum sau satisfactori. Ele mai sunt definite si bunuri finale. Satisfactorii, la randul lor , se clasifica in:
- bunuri durabile, al caror consum acopera o perioada destul de lunga: televizoare, mobila, frigidere, aclimatizoare etc.;

- bunuri perisabile, consumate imediat si integral in actul de utilizare: alimentele.

bunuri economice pentru productie sau prodfactori. Ele sunt destinate producerii altor bunuri: masini-unelte, utilaje etc.

dupa gradul de prelucrare:

bunuri primare, desprinse direct din natura;

bunuri intermediare aflate in diferite faze de prelucrare;

bunuri finale, care nu mai sunt supuse unor prelucrari.

dupa modul in care circula in economie

bunuri marfare sau comerciale, care fac obiectul schimbului prin actul de vanzare-cumparare;

bunuri nonmarfare (bunuri produse in economia casnica sau care sunt distribuite gratuit de societate).

din punct de vedere juridic

bunuri mobiliare sau fiduciare: bani, titluri de valoare (actiuni si obligatiuni), polite de asigurare, metale si pietre pretioase, bijuterii, opere de arta, timbre catalogate etc.;

bunuri imobiliare: cladiri, terenuri pe care sunt incorporate investitii, obiective economice etc.

dupa gradul de individualizare

bunuri fungibile. Sunt acele bunuri la care orice doza reproduce toate caracteristicile genului. De exemplu: toate boabele de grau din acelasi soi au caracteristici identice;

bunuri nefungibile. Sunt bunurile care isi pastreaza caracteristicile definitorii ale genului, dar unele dintre acestea se individualizeaza. De exemplu: automobilele se particularizeaza in diferite tipuri, in functie de capacitatea motorului, confort, dimensiuni, desing, numarul de usi etc.

Bunurile economice se mai pot clasifica in:

bunuri publice sau colective

In societate exista o categorie de bunuri economice care nu se pot tranzactiona pe piata. Din aceasta cauza sunt denumite bunuri publice pure. Ele sunt oferite gratuit consumatorilor, fara contrapestatie: justitie, ordine publica, aparare, iluminatul strazilor, apararea contra incendiilor, apele raurilor etc.

Bunurile publice pure se caracterizeaza prin:

nonexclusivitate. Aceasta caracteristica consta in imposibilitatea sau dificultatea de a exclude oamenii de la utilizarea lor;

nonrivalitate: lipsa de rivalitate intre "consumatori" in ceea ce priveste utilizarea acestor bunuri.   

Principala lor caracteristica evidentiaza posibilitatea utilizarii in plus a unui bun public cu un cost nul. De exemplu: costul emisiunilor de radio si televiziune nu se modifica daca un auditor sau telespectator, in plus, beneficiaza de o anumita emisiune. De regula, bunurile publice sunt bunuri furnizate de colectivitatea publica (administratii si colectivitati locale).

Producerea acestor bunuri nu are ca scop profitul, ci doar acoperirea partiala sau totala a costului lor de productie.

bunuri private

Ele sunt bunuri economice din a caror utilizare rezulta beneficii. Daca un bun privat este disponibil pentru o persoana, atunci el nu mai poate fi disponibil si pentru alta persoana.

Bunurile economice se mai pot grupa in bunuri de merit si bunuri nemerit.

Bunurile de merit sunt acele bunuri pe care guvernul le impune oamenilor sau ii incurajeaza sa le consume. O asemenea actiune pleaca de la aprecierea, conform careia indivizii nu realizeaza adevaratul beneficiu ce s-ar obtine in urma consumarii bunurilor respective. De exemplu efectuarea gratuita a analizelor medicale, purtarea centurilor de siguranta pentru soferi si cei din fata.

Bunurile de nemerit sunt acele bunuri pe care guvernul le interzice in consum, considerandu-se ca indivizii nu sunt constienti ca vor avea de suferit de pe urma consumarii lor. De exemplu, consumul de alcool in activitatea profesionala si pentru conducatorii auto, precum si consumul de droguri si alte substante euforizante.

Bunurile economice dobandesc valoare sociala numai atunci cand le este apreciata si recunoscuta utilitatea economica prin actul vanzarii-cumpararii.

Dimensiunea sociala a unui bun economic este evidentiata de recunoasterea utilitatii acestuia prin raportarea la volumul si intensitatea nevoilor umane, la nivelul de socializare, optiuni si aspiratii ale potentialilor consumatori.

Nita Dobrota "Economia Politica", Editura Economica, Bucuresti, p 222-223.

Ca urmare, validarea sociala a unui bun economic se dedubleaza atat printr-un act economic - plata sumei de bani reprezentata de pret -, cat si printr-un act de natura psihosociala, motivat de optiunea cumparatorului de a beneficia de bunul respectiv.

La nivelul individului, mecanismul validarii sociale a bunurilor economice cunoaste, nu in putine cazuri, o stare disfunctionala, deoarece unii oameni isi doresc un anumit bun, dar accesul lor la acel bun este blocat de insolvabilitatea lor pecuniara.

Aceasta disfunctie genereaza accesul relativ nelimitat al unor categorii sociale la opulenta, dar si restrictivitatea pentru alti indivizi la consumul unor bunuri si servicii.

Concluzionand, inechitatea sociala se manifesta, in primul rand, sub aspect economic prin inegalitatea cetatenilor, de altfel egali in drepturi constitutionale, de a beneficia de bunurile necesare unui trai decent.