INFLUENTA POLITICILOR COMERCIALE ASUPRA PRETURILOR

Influenta politicilor comerciale asupra preturilor

1. Notiunea de surplus

1.1. Surplusul producatorului sau venitul net al factorilor ficsi

Consideram o exploatatie agricola care realizeaza un produs y de pret p cu un factor variabil x de pret w si un factor fix k care poate fi reprezentat de munca sau de capitalul investit in exploatatia agricola.

Functia de productie y = f(x,k) - crescatoare in x si k poate fi inversata pentru a gasi:

x = f(y,k),

care exprima nevoile de factor variabil x necesar pentru a asigura nivelul de productie y. Acestei functii i se poate asocia o functie de cost variabil:

C(y,w,k) = wx = wf(y,k).

Aceasta permite sa se stabileasca functia de oferta a exploatatiei agricole care optimizeaza venitul net al factorilor ficsi (V.N.F.F.).

Criteriul de maximizare al V.N.F.F. va fi egalitatea intre pretul pietii si costul marginal.

V.N.F.F.= py - C(y,w,k)

V.N.F.F. este maxim cand:

,

unde Cy = cost marginal. Din punct de vedere grafic, avem ariile a+b pentru incasari si aria b pentru costul variabil (fig.20).

Aria 'a' reprezinta deci restul care poate fi afectat factorilor ficsi. Este surplusul producatorului sau VNFF, uneori numit cvasi - renta caci serveste la remunerarea resurselor investite in intreprindere. Efectul cresterii pretului produsului (fie ca urmare a unei interventii publice, fie ca urmare a deschiderii spre schimburi internationale) va fi usor de masurat prin diferenta intre variatia de incasari c+d si variatia de costuri d (fig.21).

FIG.20. Surplusul producatorului sau venitul net al factorilor ficsi - V.N.F.F.

Castigul de VNFF sau de surplus al producatorului datorat cresterii pretului va fi deci dat de aria c cuprinsa intre functia de oferta si cele doua drepte de preturi. In practica acest calcul (demers) se face la nivel de ramura si deci in acest caz aria c reprezinta castigul de VNFF al ansamblului de producatori din ramura respectiva.

FIG. 21. Cresterea pretului si efectul asupra V.N.F.F.

1.2. Surplusul consumatorului final

Notiunea de surplus al consumatorului a fost introdusa de inginerul francez Jules Dupuit. Surplusul consumatorului este definit ca fiind excedentul de disponibilitate de a plati a unui consumator fata de suma cheltuita efectiv pentru achizitia unei unitati de produs.

Pretul p al produsului, stabilit pentru o cantitate q, nu reprezinta decat pretul maxim gata a fi platit pentru ultima unitate de produs consumata (fig. 22).

Fig. 12. Disponibilitatea marginala de plata si surplusul consumatorului.

In figura 22, consumatorul este gata sa plateasca p₁, pentru prima unitate de produs, p₂ pentru a doua unitate de produs s.a.m.d., p_n pentru a n -a unitate de produs. Pentru a obtine n unitati el este deci gata a plati:

si de fapt el plateste .

Diferenta reprezinta un castig de utilitate pentru consumator numita ''surplusul consumatorului''.

FIG. 23. Surplusul consumatorului si variatia acestuia cand produsul este divizibil pana la nivel de unitate

p

In ipoteza in care fiecare unitate de produs reprezinta o cantitate infinitezimala, ipoteza numita de divizibilitate, surplusul consumatorului reprezinta diferenta intre disponibilitatea totala de plata si plata efectiva.

In figura 23, surplusul consumatorului pentru pretul pietei P=p₀ este aria a. Atunci cand pretul pietei cu care consumatorul este confruntat scade (din p₀ in p₁), surplusul consumatorului se mareste la suprafata (a+b+c) iar daca pretul pietei scade la p₂ noul surplus al consumatorului devine (a+b+c+d+e+f) pentru a ajunge la (a+b+c+d+e+f+g+h+i+j) pentru pretul pietei P=p₃. Variatia de surplus al consumatorului poate fi utilizata ca indicator de natura monetara a variatiei de utilitate a consumatorului U_c (U_c = b + c , in figura 23 pentru P = p₀ - p₁).

Aplicarea conceptului de surplus la nivelul unui sector al economiei pentru a masura, de maniera monetara, castigul de utilitate al grupului intreg de consumatori presupune ca repartitia individuala a veniturilor consumatorului este considerata drept optimala. In utilizarea practica a acestor notiuni trebuie sa se tina cont de ipotezele avute in vedere la definirea lor.

2. Masurarea castigurilor datorate schimburilor internationale in situatia de echilibru partial

Inca de la inceput este necesar sa se specifice ca se pleaca de la ipoteza ca ne aflam in situatia de echilibrul partial si deci analiza se refera la o piata sau la un sector particular dar nu ia in calcul ansamblul economiei. Nu se studiaza deci in mod sistematic implicatiile unei anumite politici (in cazul nostru ne referim la politicile comerciale cu efect asupra pietei produselor agricole) asupra utilizarii factorilor, asupra echilibrelor pietelor lor sau asupra remunerarii factorilor. De asemenea, se neglijeaza interactiunile intre sectoare. Marile echilibre adica utilizarea fortei de munca, utilizarea resurselor, balanta de plati, balanta comerciala globala nu sunt incluse in analiza. Aceasta limita nu este foarte serioasa totusi atata timp cat este vorba de un sector al economiei a carui parte in PIB ramane modesta - asa cum cazul agriculturii in tarile dezvoltate. Atunci cand ponderea sectorului pentru care se face analiza in totalul economiei este mai importanta - cazul agriculturii tarilor in curs de dezvoltare vis a vis de restul economiei - sunt necesare analize mai complexe, in termeni de echilibru general pentru a castiga mai multa pertinenta.

Se considera fie doua tari - una cu avantaje comparative iar a doua fara aceste avantaje comparative - formand o zona izolata de restul lumii, fie o tara cu avantaje comparative confruntata cu o zona numita ''restul lumii'' si se urmareste situatia unui produs pe pietele celor doua tari. In tara considerata, care are avantaje comparative fata de tara straina sau restul lumii, echilibrul pietei se realizeaza pe termen mediu si lung, la un pret p_a iar cantitatea produsa si oferita va fi q_a. In tara straina, pentru acelasi produs si pe acelasi termen, echilibrul se realizeaza la pretul Pa si cantitatea produsa si oferita Qa. Acesta valori sunt valabile daca pietele celor doua tari sunt izolate respectiv se regasesc fiecare in situatia de autarhie.

FIG. 24. Masurarea castigurilor in cazul liberalizarii schimburilor comerciale internationale

Atunci cand intervin schimburile comerciale intre cele doua tari, echilibrul international se realizeaza la un pret p = P, pret care egalizeaza oferta la export a tarii cu avantaje comparative si cererea la import a tarii fara avantaje comparative din produsul respectiv. Acest pret de echilibru international este cuprins p_a si P_a (preturile de echilibru pentru situatia de autarhie in cele doua tarii).

Pretul creste in tara cu avantaje comparative si ca urmare consumatorul din aceasta tara pierde suprafata a. In schimb producatorul aceleiasi tari castiga in surplus (remunerarea factorilor ficsi), suprafata a + b. Colectivitatea tarii considerate castiga deci, in ansamblul sau, daca producatorii ar putea varsa consumatorilor compensatia "a" pentru ai convinge sa adopte liberul schimb. Ei ar ramane castigatorii ai unui sold pozitiv (suprafata "b").

De asemenea, tara fara avantaje comparative, printr-un rationament paralel, beneficiaza de un castig "d" care este soldul intre castigul consumatorilor c + d care depaseste pierderea de surplus al producatorilor "c".

Astfel colectivitatile in ansamblul lor realizeaza un castig in cele doua tarii in urma deschiderii frontierelor pentru schimburile comerciale, dar efectele asupra grupurilor socio-economice, producatori si consumatori sunt inverse in cele doua tarii. In masura in care se pot gasi cai viabile pentru a compensa grupurile defavorizate din fiecare din cele doua tari, adoptarea liberului schimb in aceasta situatie este de preferat autarhiei. Daca in locul tarii fara avantaje comparative am avea restul lumii, compensarea producatorilor ar trebui sa se intample in fiecare din tarile importatoare.

In ceea ce priveste efectele asupra preturilor si cantitatilor cerute si oferite pe pietele celor doua tari dupa liberalizarea schimburilor comerciale remarcam urmatoarele:

- in tara cu avantaje comparative pretul intern creste din p_a in p = P, cantitatea ceruta scade urmare a cresterii de pret iar cantitatea oferita creste;

- in tara fara avantaje comparative pretul intern scade din P_a in p = P, cantitatea ceruta creste urmare a scaderii de pret iar cantitatea oferita scade.

3 Masurarea castigurilor datorate impunerii taxelor vamale la importuri

Taxele vamale sunt sume prelevate asupra importurilor la trecerea frontierei. Se disting taxe vamale fixe (o suma fixa pentru fiecare unitate de produs care trece frontiera) si taxe vamale proportionale cu pretul sau ad valorem (stabilita ca un procent din valoarea produsului care trece frontiera). In unele cazuri se stabilesc taxe vamale mixte, o parte fixa si una ad valorem sau doar ad valorem dar nu mai putin de n unitati monetare (taxa fixa) pe unitatea de produs.

O taxa vamala fixa este o suma data in unitati monetare pe unitatea de produs importat. Taxele proportionale cu pretul sau "ad valorem" sunt stabilite in procent din valoarea de factura a produsului. Relatia intre pretul interior si pretul mondial este diferita in cele doua cazuri.

taxa fixa (d) p = P_m + d

taxa proportionala p = P_m ( 1 + t )

p = pretul interior

P_m = pretul mondial

d = nivelul taxei vamale fixe.

t = nivelul procentual al taxei vamale ad valorem.

Taxele vamale ad valorem incita agentii economici importatori la declaratii false cu privire la valoarea produselor importate intrucat suma totala platita cu titlu de taxa vamala este direct proportionala cu valoarea produsului importat iar de regula aceasta este preluata din factura de insotire a marfii si nu sunt rare cazurile in care se lucreaza cu doua facturi, una pentru declaratia vamala si alta pentru contabilitatea agentului economic importator. Pentru a evita aceste situatii s-a ajuns la stabilirea taxelor vamale fixe sau la calcularea taxelor vamale ad valorem pe baza unor valori standard pentru produsele importate in special pentru cele sensibile la evaziune.

Cazul unei tarii mici care instituie taxe vamale fixe

Cazul unei tari mici este similar cu cel al unui agent economic (producator, consumator) confruntat cu piata concurentiala: pretul mondial este un pret fix pentru aceasta intrucat talia economica mica nu ii permite sa influenteze echilibrul mondial si deci nici pretul la care se fac tranzactiile internationale. Astfel, oricare ar fi importanta sa pentru piata interna, cantitatea importata sau cererea unei tari mici va ramane mica in fata ofertei mondiale si pretul va ramane fix la nivelul pretului mondial P_m. In alti termeni, oferta mondiala ne este elastica in raport cu pretul si este reprezentata printr-o dreapta orizontala, paralela cu ordonata in punctul P_m.

FIG. 25. Masurarea efectului taxelor vamale asupra pretului   

In partea stanga se reprezinta echilibrul domestic (interior) - partial, pentru un singur bun al tarii importatoare.

In situatia de liber schimb, cererea nationala este confruntata co oferta mondiala neelastica fixata la nivelul de pret mondial P_m. La acest pret, consumul se stabileste la nivelul C_o in timp ce productia este in O_o, cu mult mai mare decat C_o. Rezulta o cerere de import I _Pm = C_o - O_o care se poate reprezenta ca m_o in al doilea sistem de axe, care se refera la piata mondiala. Dreapta de import este obtinuta prin diferenta pe orizontala intre oferta mondiala neelastica si cererea interna de import.

Introducerea unei taxe vamale fixe d, modifica termenii schimbului: totul se petrece ca si cum dreapta ofertei mondiale ar fi ridicata la un nivel de pret superior pretului mondial, respectiv la nivelul P_m + d. Un astfel de pret mai mare decat cel anterior, fara taxe vamale, determina o cerere de import m₁ (sau IPm) inferioara lui m_0, la nivelul m₁ = C1-O_1. Acest efect de reducere al importurilor ca urmare a introduceri taxelor vamale este cunoscut ca fiind efectul protectionist al taxelor vamale fixe iar taxele vamale sunt considerate bariere comerciale tarifare.

Efectul taxelor vamale:

- efectele asupra pretului intern

- acesta creste pentru ca pretul mondial este exogen, adica nu este influentat de taxa vamala prelevata de tara importatoare ;

- initial, inainte de introducerea taxelor vamale, cand d = 0, avem p = P_m; in situatia finala, dupa introducerea taxelor vamale, cand d > 0, p = P_m+d > P_m;

- efectele asupra schimburilor -

- efectele asupra schimburilor sunt consecinta variatiei de pret pe piata interna: cum pretul creste in P_m+d, productia creste (O₁>O₀), consumul scade (C₁< C_o) si de asemenea importurile scad m₁> m_o; ca urmare, protectia prin taxe vamale restrange schimburile;

- efectele asupra cheltuielilor consumatorilor -

- suma cheltuita pentru produsul protejat al carui pret creste iar volum consumat diminueaza depinde de elasticitatea cererii; daca produsul in cauza are o cerere inelastica, aceasta suma se mareste considerabil. Practic cheltuielile consumatorilor cresc cu cresterea pretului. Acesta este cazul produselor de baza sau a numeroase produse agricole sau agroalimentare. Din contra, pentru un produs cu cerere elastica, suma totala cheltuita diminueaza prin diminuarea drastica a consumului;

- rezulta ca greutatea protectiei va fi suportata de catre consumator iar cei ale caror venituri sunt slabe vor resimti cel mai mult acest lucru intrucat va creste ponderea cheltuielilor cu respectivul produs in total cheltuieli. De notat ca in acest caz, consumatorii cheltuiesc mai mult pentru a consuma mai putin. Nu exista deci nici un dubiu ca ei sufera o pierdere de bunastare pe care o putem masura mai precis prin intermediul pierderii de surplus. Cum pretul intern creste din P_m in P_m+d, pierderea de bunastare a consumatorilor este data de suma ariilor a + b + c + d (vezi fig. 25). Daca instituirea taxelor vamale fixe viza mai degraba alte obiective, aceasta nu ramane fara repercursiuni importante pentru cumparatorii bunului protejat. Astfel o protectie la frontiera pentru produsele alimentare de baza nu are numai efecte doar asupra producatorilor si asupra volumului de schimburi, ea ingreuneaza costul alimentatiei si scumpeste costul de aprovizionare in materii prime al activitatilor de transformare a produselor agricole (crescatori, industria alimentara, etc.);

- efectele asupra veniturilor producatorilor -

- Incasarile producatorilor nu pot decat sa creasca deoarece cantitatile produse cresc ca urmare a cresterii preturilor in urma instaurarii taxei vamale. Pentru a face bilantul efectelor asupra veniturilor trebuie sa se tina cont de costuri. Notiunea de surplus al producatorului - respectiv valoarea adaugata care corespunde remunerarii factorilor ficsi permite sa se precizeze efectele protejarii prin taxe vamale asupra transferurilor de venit. Variatia de surplus al producatorului este pozitiva si este egala cu aria a in figura 25. In cazul tarilor importatoare nete, pentru produsele agricole de stricta necesitate, castigul de bunastare al agricultorilor ca urmare a taxei vamale este mult mai mic fata de costurile suplimentare prelevate de la utilizatorii bunului respectiv pentru a acoperi diferenta de pret datorata taxei vamale. Chiar si castigul inregistrat la bugetul statului nu compenseaza aceasta "suprataxa" dar se constituie intr-un venit la bugetul statului si de multe ori foamea cronica de venituri inregistrata la nivelul bugetului statului este motivatia subterana a recursului la introducerea taxelor vamale mai ales in cazul statelor cu o infrastructura fiscala putin dezvoltata. De fapt, prelevarea taxelor vamale nu face decat sa se incaseze de la consumatori mai mult aceste incasari regasindu-se o parte la producatori sub forma de surplus, o parte la bugetul statului sub forma de venituri realizate cu costuri foarte mici si o parte pierderi. Raportul dintre castigul in ceea ce priveste surplusul producatorului si pierderea de surplus a consumatorilor este de a / (a + b + c + d);

- efectele asupra balantei comerciale -

- balanta comerciala se amelioreaza ca urmare a introducerii taxelor vamale. Valoarea importurilor si deci si perechea lor - incasarile exportatorilor straini - scad. De notat ca aceasta scadere a importurilor este datorata in mod unic efectului de volum din cauza ipotezei de tara mica care presupune o absenta a impactului asupra cursurilor mondiale;

- efectele asupra bugetului statului -   

- asa cum s-a aratat deja, instaurarea taxei vamale creeaza o incasare bugetara. Taxele vamale amelioreaza finantele publice ale unei tari importatoare. In figura aceasta incasare vamala este echivalenta cu aria c egala cu aria e.

Atunci cand discutam despre o tara mare care instituie taxe vamale la importurile sale, efectele sunt diferite fata de cele mentionate mai sus. In primul rand, taxele vamale va provoca cresterea preturilor interne si deci o scadere a cantitatilor importate dar daca aceste cantitati sunt semnificative pentru piata mondiala vor duce in scurt timp la scaderea pretului mondial si este posibil ca cel putin o parte a cresterii de pret intern datorata taxe vamale recent instaurate sa fie compensata de scaderea pretului mondial datorata scaderii consumului tarii mari in discutie.

4 O politica simetrica: sustinerea preturilor cand tara este exportatoare: subventiile la export

Perechea taxelor vamale, subventiile la export, poate fi reprezentata dupa o schema simetrica cu precedenta. Echilibrul domestic este acum caracterizat printr-o productie superioara cererii interne determinata fiind de pretul mondial Pm care este superior pretului de echilibru intern Pei daca tara ar fi in autarhie si care face ca produsul sa fie destinat cu predilectie spre terte piete,unde pretul este mai interesant. Excedentul de oferta se regaseste deci in exporturi si permite sa se traseze dreapta ofertei de export din al doilea sistem de coordonate.

In urma analizei graficului se poate observa ca utilizarea subventiilor la export are ca efecte:

cresterea preturilor interne din Pm in Pm + s

cresterea exporturilor din E_Pm in E_{Pm + s}

reducerea consumului intern din C_Pm in C_{Pm + s}

cresterea productiei interne din O_Pm in O_{Pm + s}

pierderea bunastarii consumatorilor interni.

FIG. 2 Efectul subventiilor la export asupra schimburilor comerciale si a pretului de consum.

Pierderile in surplusul consumatorilor (- a' - b') sunt depasite, intr-adevar, in volum, de castigurile producatorilor (a' + b' +c') dar apare si un cost bugetar e' = -(b' + c' + d').

In urma bilantului rezulta o pierdere neta de ( -b' -d' ) pe care o suporta societatea in ansamblul ei .

consumatorii: - (a' + b')

producatorii: + ( a' + b' + c')

contribuabilul (prin buget) - (b'+ c' + d') = - e'

bilant:    - (b' + c')

In ceea ce priveste pretul, pe piata interna pretul de consum creste din Pei (pretul de echilibru intern) in situatia fara schimburi comerciale sau autarhie la nivelul pretului mondial Pm daca se liberalizeaza schimburile comerciale si la nivelul Pm+s daca se recurge la subventionarea exporturilor.

Rezulta ca in cazul subventionarii exporturilor, tara exportatoare subventioneaza de fapt consumul produsului in cauza in afara granitelor sale. Aceasta politica poate fi adoptata doar in situatia cand sectorul subventionat nu detine o pondere importanta in economia unei tari si cand acest sector se dovedeste de importanta strategica pentru tara respectiva. Cand sectorul subventionat ocupa o pondere importanta in economia tarii, costurile bugetare ale sustinerii exporturilor devin impovaratoare si este dificil sa poata fi sustinute de restul economiei pe termen mediu si lung. La limita poate fi adoptata o astfel de politica de sprijin pe termen scurt, pentru a crea anumite avantaje comparative producatorilor proprii in competitia cu producatorii din state terte si in situatia cand se urmareste expansiunea economica a sectorului pe piete terte dar nu este o politica comerciala ce poate fi adoptata pe termen lung.

5 Politica agricola comuna - exemplu de control eficient al pietei de produse agricole

Inca de la constituirea sa, tarile membre ale Pietei Comune si apoi ale Uniunii Europene au cazut de acord asupra unui set de politici agricole comune care, aplicate fiind in mod consecvent timp de o generatie, au produs efecte atat la nivelul statelor membre dar si la nivel mondial. Desi atat statele fondatoare cat si statele membre care au aderat ulterior la ceea ce avea sa devina actuala Uniune Europeana aplicau, anterior aderarii, politici agricole similare cu politica agricola comuna instituita dupa constituirea Pietei Comune, efectul acestora pe piata mondiala nu era vizibil data fiind dimensiunea economica mica a acestor state fata de piata mondiala. Armonizarea politicilor agricole specifice fiecarui stat membru in cadrul politicii agricole comune si aplicarea lor coordonata la nivelul tuturor statelor membre a fost unul din principalele castiguri ale unificarii europene.

In conceperea politicilor agricole comune s-a facut pornind de la obiectivele urmarite la momentul deceniului al saselea al secolului trecut. Dintre aceste obiective cele mai importante pentru piata agricola ar fi:

securizarea veniturilor fermierilor pentru a evita prolemele sociale prin asigurarea unor preturi acoperitoare si stimulative pentru produsele agricole;

asigurarea preturilor predictibile in limite rezonabile de variatie la nivelul fermierilor pentru a reduce riscurile de piata ce se adauga riscurilor climatice in cazul productiei agricole;

asigurarea securitatii alimentare a propriei populatii (statele membre erau dependente de importurile de produse agricole de pe terte piete si se dorea obtinerea si consolidarea independentei sub acest aspect).

Fig. 27 Controlul pietelor prin controlul intrarilor si iesirilor - Politica Agricola Comuna, piata cerealelor.

Pentru a ajunge la acoperirea acestor obiective a fost imaginat mecanismul prelevmentului variabil p_v si al subventiilor la export s_e (fig 26) care contine mai multe tipuri de preturi ca si cele doua componente pereche care dau numele mecanismului (prelevmentul variabil p_v si subventia le export s_e), alaturi de regulile de functionare a mecanismului. Astfel regasim in schema din figura 27 urmatoarele componente:

pretul mondial P_m

pret pietei interne P_intern

pretul indicativ sau pret prag P_indicativ

pretul de interventie P_interventie

prelevmentul variabil p_v

subventia la export s_e

profit unitar p_u

Descris pe scurt, mecanismul prelevementului variabil functioneaza astfel: piata comuna este o piata inchisa, decuplata de piata mondiala, principalele porti de intrare si respectiv iesire sunt strict controlate si nu se importa sau exporta nici o tona de cereale decat cu licente de import sau export emise de organismul de reglementare a pietei.

Importurile de cereale sunt taxate la trecerea frontierei cu o taxa vamala variabila (prelevmentul variabil) care se calculeaza ca diferenta dintre pretul indicativ P_indcativ si pretul mondial P_m. In acest mod importurile de cereale nu devin rentabile decat daca productia interna nu acopera necesitatile de consum pentru a mentine pretul sub nivelul pretului indicativ (anii cu productie interna slaba). Exporturile de cereale sunt sprijinite cu subventia la export s_e care este si ea variabila si este diferenta dintre pretul de interventie p_interventie si pretul mondial p_m. Exporturile de cereale devin rentabile doar in situatia in care productia interna este cu mult peste nevoile de consum si exista un excedent de oferta care provoaca scaderea pretului sub nivelul pretului de interventie (anii cu productie foarte buna).

Sa recapitulam: cat timp pretul pietei interne P_intern variaza in limitele pret de interventie - pret indicativ nu exista interesul de a interveni. Odata depasite aceste limite, organismul de interventie emite licente de import sau export prin licitatie iar operatorul economic este interesat sa intervina intrucat pentru orice tona de cereale importata respectiv exportata realizeaza un profit unitar p_u. Interesul pentru a importa respectiv a exporta cereale se mentine cat timp pretul pietii interne nu revine in limitele pret de interventie - pret indicativ. Daca importurile respectiv exporturile sunt suficient de mari ca si cantitate, vor ajunge sa readuca pretul pietei interne sub pretul indicativ si respectiv peste pretul de interventie deci in limitele de variatie acceptate.

Mecanismul prelevmentului variabil si al subventiilor la export a fost aplicat cu consecventa timp de mai bine de o generatie (de la sfarsitul anilor 50 pana in anii 80). Mecanismul in sine a facut obiectul unor schimbari cosmetice in decursul timpului mai ales pretul de interventie a fost succesiv marit la insistentele de multe ori violente ale fermierilor, dar principiile de functionare nu s-au schimbat. Aplicarea consecventa a mecanismului precum si largirea progresiva a Pietii Comune si apoi a Uniunii Europene a produs efecte care au determinat in final reformarea mecanismului in perioada 1992-1994. Efectele produse de aplicarea mecanismului prelevment variabil si subventii la export pot fi grupate dupa cum urmeaza:

cresterea de maniera semnificativa a randamentelor (a productiilor medii) si deci si a productiei totale. Intrucat mesajul transmis fermierilor timp de o generatie a fost "produceti oricat, va garantam ca productia va fi preluata cel putin la pretul de interventie" iar pretul de interventie era cu mult peste pretul mondial, productia agricola a devenit o afacere rentabila, pentru care riscurile legate de pret erau eliminate iar fermierii au investit continuu in mijloacele de productie (mecanizare, ameliorarea raselor de animale si a soiurilor si hibrizilor de plante de cultura, identificarea si utilizarea pe scara tot mai larga a ingrasamintelor chimice si a substantelor de tratament, etc.) iar raspunsul nu a intarziat sa apara. Randamentele au crescut constant astfel incat spre exemplu, in tari precum Franta, Germania, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Olanda care cultiva milioane de hectare de cereale, productia medie nationala a ajuns la 7-8 tone grau pe hectar.

scade semnificativ consumul din productia interna. Pretul pietei interne este cu regularitate mai mare decat pretul mondial iar acest lucru reprezinta un cost suplimentar pentru producatorii de furaje si pentru utilizatorii furajelor, cost care se traduce intr-o lipsa de competitivitate a produselor europene de origine animala pe piata mondiala. Pentru a acoperi aceasta lipsa de competitivitate, producatorii de furaje europeni s-au orientat catre produse de substitutie a cerealelor, in special manioc din Tailanda, Malaezia si din fostele colonii, precum si gluten din porumb si sroturi de soia in special din Statele Unite, produse care nu sunt supuse mecanismului prelevmentului variabil si pot intra pe piata europeana la pretul mondial, fara a fi nevoie sa se supuna regimului platii de taxe vamale penalizatoare. In acest fel furajele europene sunt produse la preturi mondiale, produsele europene de origine animala sunt mai competitive si pot fi vandute inclusiv pe piata mondiala dar consumul de cereale din productia interna, al caror pret era mai mare decat pretul mondial scade in consecinta.

Efectul de tara mica - tara mare. Piata comuna a fost constituita in anii 50 cu sase state fondatoare: Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg. Asa cum s-a mai spus deja, fiecare din aceste state aplicau politici agricole similare politicilor agricole comune inainte de constituirea Pietei Comune. Oricare dintre statele mentionate nu aveau dimensiunea economica necesara pentru ca actiunile lor individuale sa se face simtite pe piata mondiala. Ulterior, Piata Comuna s-a extins in mod succesiv si la alte state: Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Spania, Portugalia iar din 1995 si Austria, Suedia, Finlanda. Pe piata mondiala nu se mai regasesc 12 sau 15 state relativ mici, fiecare cu un comportament individual ci un conglomerat de 15 sate care actioneaza in mod coordonat si care devin al doilea mare jucator pe piata cerealelor, dupa Statele Unite.

Actiunile coordonate ale Uniunii Europene prin politicile agricole comune pe piata interna si prin politica comerciala au acum efect asupra pietii mondiale; pe de o parte excedentul dintre productia interna care creste continuu si consumul intern care se pastreaza la nivel redus sau scade iar pe de alta parte capacitatea de productie tot mai mare urmare a extinderilor succesive si a investitiilor din agricultura, toate acestea fac din Uniunea Europeana al doilea mare exportator de cereale pe piata mondiala. Actiunile UE au acum efect pe piata mondiala iar faptul ca se decide sa se exporte sau sa se opreasca exporturile afecteaza de maniera vizibila pretul mondial iar ceilalti jucatori pe piata mondiala sunt afectati direct in interesele lor comerciale.

d) scaderea pretului mondial al cerealelor ca urmare a exporturilor europene subventionate, cresterea subventiei unitare la export si cresterea sumelor alocate pentru subventionarea exporturilor. Acest efect este mai subtil si se datoreaza cresterii ponderii exporturilor europene pe piata mondiala. Asa cum s-a aratat mai sus, Uniunea Europeana devine al doilea exportator de cereale pe piata mondiala. Cu cat se exporta mai mult, cu atat se alimenteaza tendinta de scadere a pretului mondial si cresterea in consecinta a subventiei unitare la export. Acest lucru are un efect direct asupra sumelor totale pentru subventionarea exporturilor agricole care devin tot mai mari, le creste ponderea in bugetul european (s-a ajuns ca peste 70% din bugetul comunitar sa fie afectat pentru sustinerea exporturilor agricole) si tot mai greu de suportat. Prin aplicarea acestui mecanism, Uniunea Europeana subventiona de fapt consumul de produse agricole in terte tari, mentinand pretul mondial la niveluri scazute.

Daca la inceputul aplicarii mecanismului prelevmentului variabil si al subventiilor la export acesta era oarecum echilibrat in sensul ca ce se incasa ca prelevment la importuri intr-un an se platea ca subventie la export in anul sau anii urmatori, pe masura ce decalajul dintre productia si consumul intern se mareste, numarul de state aderente se mareste si el, UE devine un tot mai mare exportator pe piata mondiala iar ceilalti jucatori sunt tot mai jenati de actiunile UE si nu vor intarzia sa ia atitudine fata de acest fapt in forurile internationale dar mai ales cu ocazia negocierii Acordului General pentru Tarife si Comert. Pe de alta parte, pe plan intern, mecanismul devenea tot mai greu de suportat si s-au exercitat presiuni pentru a schimba mecanismul cu unul mai suportabil din punct de vedere bugetar si mai durabil din punct de vedere economic.

Fig. 28 Reforma politicilor agricole comune din anii 1992 - 1994 - piata cerealelor.

Schimbarea a fost decisa la inceputul anilor 1990, a fost aplicata in cadrul reformei PAC din anii 1992 - 1995 si a constat in urmatoarele:

scaderea pretului de interventie si a pretului indicativ la circa doua treimi din nivelurile precedente reformei (in 1995 pretul de interventie la grau in Franta era de 80 FF/q fata de 120 FF/q in 1992);

compensarea pierderilor fermierilor (datorate scaderii preturilor) prin acordarea de subventie la nivel de exploatatie, decuplate de productie, iar nivelul lor era calculat pe baze istorice (cat primise ca subventie directa, in anii precedenti exploatatia);

reglarea productiei totale si a ofertei totale prin controlul suprafetelor cultivate. In fiecare an, in functie de previziunile de piata, se stabileste un procent din suprafata totala care nu este cultivata dar este intretinuta in conditii bune de cultura si se primesc subventii inclusiv pentru aceasta suprafata;

Reforma Politicii agricole comune din anii 1990 nu a fost prima si ea a mai fost urmata si de late reforme (in 1998, 2003 iar in 2007- 2008 se discuta din nou reforma PAC dar aceste reforme nu fac subiectul prezentului curs. Modelul de politica agricola comuna prezentat si aplicat de Uniunea Europeana este un exemplu tipic prin care se demonstreaza ca interventionismul in economie prin controlul pietelor, al ofertei si al preturilor poate avea succes cu conditia ca modelul sa fie aplicat cu hotarare si consecventa pentru o perioada relativ lunga de timp suficienta, necesara pentru a imprima reflexe in randul producatorilor agricoli care la randul lor vor adopta decizii pe baza acestor reflexe capatate. Adoptarea unui model incomplet, netestat in practica, aplicat cu sincope sau inconsecvent, "bandajat" sau "adaugit" chiar schimbat pe parcurs sau din mers la solicitarea factorilor politici care pot avea diverse interese sau la presiunea organizatiilor de producatori, schimbarea frecventa a strategiei de gandire a politicilor agricole provoaca haos, face mediul de afaceri in agricultura greu predictibil sau nepredictibil dar in orice caz nerentabil iar factorii de productie (forta de munca si capitalul) vor parasi sectorul alimentand o spirala a parasirii sectorului din care va fi tot mai greu sa se iasa.