MONOPOLUL - CLASIFICAREA MONOPOLURILOR

CUPRINS

1. Definirea monopolului
2. Clasificarea monopolurilor
3. Conditii comparative in care sunt puse sa functioneze cele doua tipuri de modele - piata concurentiala pura si perfecta si monopolul
4. Monopolurile in economia Romaniei
5. Stabilirea si controlul preturilor in conditii de monopol
6. Cererea catre firma si incasarile
7. Mecanismul de functionare a monopolului
8. Studii de caz

MONOPOLUL

In structura oricarei economii de piata, dupa cum s-a putut constata, pe langa concurenta, apare si monopolul, fie ca o replica la concurenta, fie ca o forma modificata a acesteia. In intelesul obisnuit - luat ca o replica la concurenta - o intreprindere are situatia de monopol atunci cand ea este unicul producator al unui produs omogen din ramura, in prezenta unui numar mare de cumparatori. Consecinta fundamentala este urmatoarea: pretul nu mai este stabilit, in mod exogen, prin jocul liber al fortelor pietei, ca in cazul concurentei perfecte, ci este fixat, impreuna cu volumul productiei, de insasi firma producatoare. Prin urmare, o firma pusa in situatia de a fi monopolista trebuie sa fie singura care ofera produse pe piata fara alti producatori concurenti (nationali sau straini), iar produsul sa nu fie substituibil.

CLASIFICAREA MONOPOLURILOR

Aparitia monopolurilor are la baza mai multe cauze. Totodata, ele imbraca mai multe forme si au diferite roluri si functii intr-o economie nationala. De aceea apare necesitatea ca inca de la inceput sa se faca o clasificare a acestora, luand ca criterii principale formele monopolurilor si cauzele care le dau nastere si care contribuie la dezvoltatea lor. Punerea in evidenta a principalelor cauze ale aparitiei si mentinerii monopolurilor intr-o economie de piata poate consitui de altfel si o prima explicatie a aparitiei acestora, domeniilor in care ele se dezvolta, precum si formele pe care le imbraca.

In economiile de piata monopolurile imbraca diferite forme, printre care mentionam:

a.      Intelegerile secrete intre marile firme. Concentrarea productiei si capitalului prin acumulari si prin cumparari si fuziuni de intreprinderi si firme pe linie orizontala si pe linie verticala are ca rezultat reducerea numarului de firme concurente. Intre acestea se realizeaza cu mai multa usurinta intelegeri secrete pentru impartirea pietelor, stabilirea cotelor de productie si a marimii pretului de vanzare a produselor pe piata.

b.      Monopolul natural. Economia de scara realizata in anumite domenii contribuie la scaderea costurilor de productie intr-o masura atat de mare incat alte firme cu un volum mai redus de activitate nu ar putea ajunge la o atare performanta. In acelasi timp, in anumite domenii nici tehnologic si nici economic nu ar fi posibila existenta mai multor intreprinderi concurente deoarece ar insemna cheltuile prea mari de investitii. Sunt exemplele clasice privind retelele de distributie a electricitatii, gazelor si apei, retelele de termoficare, sistemele de irigatii, reteaua de cai ferate. Dublarea sau triplarea acestor retele numai din dorinta de a exista intreprinderi concurente ar fi irational din punct de vedere economic, intrucat pe de o parte, ar necesita o dublare sau triplare a volumului de investitii, iar pe de alta parte, intre aceste intreprinderi s-ar putea realiza intelegeri secrete, pentru fixarea preturilor si, in fond, problema restaurarii concurentei tot nu s-ar rezolva.

c.       Monopolul legal. Exista anumite produse sau sectoare de interes strategic (apararea nationala) si de interes public care trebuie sa intre sub incidenta controlului public. In aceasta privinta pot fi mentionate cele apartinand sectorului sanatatii sau celor care trebuie supuse controlului public, cum sunt, de exemplu, fabricarea si distributia unor medicamente sau substante farmaceutice (morfina) productia si comercializarea tutunului si alcoolui, precum si productia si utilizarea uranului, a izotopilor radioactivi, productia banilor, timbrelor etc.

d.      Monopolul tehnologic. Generat in special de proprietatea asupra patentului de inventie si a dreptului de autor, ceea ce confera inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului produs sau asupra noii tehnologii intreaga perioada prevazuta de lege (15-17 ani pentru patente) De altfel orice producator de produs nou vandut pe piata dispune, o perioada, de pozitia de monopol, perioada care va dura pana cand alte firme vor veni pe piata cu produse similare sau substitubile. In conditiile contemporane, monopolul tehnologic este foarte raspandit datorita, pe de o parte, sistemului in care se desfasoara cercetarile si inovarile, iar pe de alta parte, preocuparilor de a stimula si extinde activitatea de cercetare-dezvoltare, generatorul principal al procesului de inovare.

e.       Monopolul asupra marcii comerciale. Cuprinde astazi un mare numar de produse ale industriei moderne. Imaginea produsului creata de originalitatea modelelor reinnoite la anumite intervale de timp, si garantia calitatii produselor sunt legate de marca comerciala care este unica, irepetanbila si recunoscuta prin investitia facuta in reclama insistenta, prin seriozitatea si promptitudinea cu care sunt serviti clientii.

f.        Monopolul exercitat prin controlul asupra unor inputuri. Cum sunt energia, unele minerale ca bauxita, cuprul, staniul etc. datorita in special raritatii acestora si proprietatii asupra unor zacaminte importane.

Conditii comparative in care sunt puse sa functioneze cele doua tipuri de modele - piata concurentiala pura si perfecta si monopolul

Concurenta pura si perfecta

Atomicitatea: un numar mare de firme identice care participa in calitate de ofertanti si de cumparatori de bunuri si servicii, fiecare din ele avand dimensiuni neglijabile in raport cu dimensiunea pietei, ceea ce face ca nici una din firme sa nu poata controla sau influenta piata (oferta si pretul).

Omogenitatea produselor: toate firmele produc acelasi produs, fara a exista diferente de calitate sau alte caracteristici.

Libertatea intrarii in ramura: nu exista nici o bariera tehnologica, economica, financiara, juridica etc. de intrare in ramura a noilor firme. De asemenea, sunt excluse restrictiile de a intra in ramura pentru profesii. Este exclusa existenta unor legislatii privind proprietatea industriala si drepturile de autor care sa interzica transferul acestora altor firme.

Transparenta perfecta a pietei: toti agentii economici (ofertantii

Monopolul

Unicitate si gigantism: existenta unei firme sau a unui numar redus de firme mari si foarte mari care ocupa in exclusivitate sau o parte importanta a cantitatii productiei si vanzarii unui produs, fapt ce face posibila controlarea sau influentarea pietei (pretului si cantitatii produselor) ori impunerea unor conditii de vanzare.

Produse diferentiate: desi intr-o ramura (produs) pot exista un numar mare de firme, fiecare produce insa un anumit tip, dimensiune sau calitate de produs pentru a deosebi de celelalte firme.

Bariere de intrare: in special de natura tehnologica, comerciala, economica si financiara. O noua firma nu poate sa produca un produs competitiv daca in ramura exista intreprinderi monopoliste foarte mari ce realizeaza produsul respectiv cu costuri reduse, datorita avantajului oferit de economia   

si cumparatorii) sunt perfect informati in legatura cu natura, calitatea si pretul produsului. Pretul constituie instrumentul de informare asupra penuriei sau abundentei de resurse si produse.

Mobilitatea perfecta a factorilor de productie: munca si capitalul se deplaseaza rapid si fara restrictii sau frictiuni catre acele folosiri unde se pot obtine cele mai mari avantaje. Capitalul paraseste ramura unde se inregistreaza pierderi si se muta in ramurile unde se realizeaza profitul maxim sau alte avantaje, iar forta de munca paraseste locurile de munca si ramurile cu salariile cele mai mari si cu conditiile cele mai bune de munca.

de scara si de aplicarea stocului de cunostiinte acumulat de cercetarile proprii. Bariere constituie si legislatia privind proprietatea industriala.

4. Incompletitudinea informatiei asupra pretului, costului organizarii pietelor: fapt ce nu poate satisface toate cerintele curente si de viitor ale agentilor economici. Pretul nu constituie singura sursa de informatie. Riscul si incertitudinea afecteaza deciziile firmelor atat in domeniul cererii, cat si, mai ales, in cel al dezvoltarii sau al ofertei viitoare.

5. Prezenta fenomenului de inertie si de frictiune in domeniul factorilor de productie: aceasta constituind o discrepanta fata de fluiditatea cererii si ofertei din domeniul produselor si serviciilor. Caracterul specializat al capitalului fizic si al fortei de munca da rigiditate factorilor de productie. De exemplu, un laminor din siderurgie nu poate fi transferat in industria usoara sau in alta ramura, iau un otelar nu poate fi transferat direct pentru a face munca de tesator decat in urma reconversiei profesionale.

MONOPOLURILE IN ECONOMIA ROMANIEI

In tara noastra, problemele privind monopolul se pun intr-un mod deosebit. Pe de o parte, au devenit necesare definirea tipurilor de monopol ce predomina in economia Romaniei si aprecierea gradului de extindere a acestora. Pe de alta parte, este de mare actualitate reconsiderarea totala a cunostiintelor privind monopolul, concurenta monopolista si mecanismele functionarii economiei moderne de piata. Intrucat pentru multi cititori aceste probleme sunt noi, lamurirea lor teoretica a devenit necesara din mai multe motive:

a.       Pentru a inlatura ideile gresite, larg raspandite in tara noastra in ultimele patru decenii de catre literatura economica marxista care, odata cu simplificarea lucrurilor, adeseori a prezentat fenomenele in mod tendentios - pe de o parte, critici privind structura si functionarea economiei de piata, iar pe de alta parte, apologie pentru economia socialista, in ambele cazuri recurgand la escamotarea adevaratelor stari de lucruri si a faptelor.

b.      Pentru a realiza o cunoastere obiectiva a sistemelor economice, a modului lor de organizare si de conducere, cunoastere ce presupune realizarea unei ample investigatii stiintifice, luand ca criteriu de evaluare eficienta economica.

c.       Pentru a formula un set de modele corecte, cat mai apropiate de o realitate extrem de diversificata si compararea lor critica.

Numai in acest fel vor putea fi inlaturate cliseele teoretice false iar practica economica va fi in masura sa dispuna de variante, de solutii corecte pentru instaurarea in Romania a acelor forme de concurenta care sa faca posibila inlaturarea tuturor factorilor frenatori din economie, printre care cel mai important este in momentul de fata monopolul producatorului strans impletit cu monopolul proprietatii de stat in toate sectoarele economiei.

In Romania, ca si in celelalte tari vecine, monopolul s-a constituit intr-un sistem bine inchegat, pe proprietatii socialiste si a principiilor generale de organizare si conducere centralizata a economiei. Monopolul s-a extins rapid, ajungand intr-un timp relativ scurt sa predomine toate sferele de activitate economico-sociala si intregul mecanism economic, actionand in urmatoarele directii mai importante: controlul asupra nivelului preturilor, volumului productiei si calitatii productiei, exercitarea dictaturii productiei asupra consumului prin subordonarea consumatorului intereselor producatorului.

Formarea si dezvoltarea acestui sistem are la baza mai multe explicatii cauzale, intre care mentionam urmatoarele:

a)      generalizarea proprietatii de stat si a celei cooperatiste de tip colectivist, fapt ce a impus realizarea unor forme de organizare a tuturor entitatilor economice si folosirea unui mecanism si a unor instrumente de conducere cu caracter eminamente monopolist;

b)      subordonarea totala a elementului economic de catre elementul politic, ceea ce a impus introducerea in viata economica a unor principii politice - volitive, de comanda administrativa si centralista;

c)      concentrarea productiei in unitatile mari si foarte mari pe calea investitiilor si a procesului de fuzionari si comasari ale unitatilor mici;

d)      urmarirea si realizarea procesului de specializare a unitatilor intregii industrii prin eliminarea totala a paralelismelor in fabricarea produselor si prin concentrarea fabricarii lor la un producator unic, sistem ce a corespuns principiul conducerii centralizate de tip administrativ.

Daca in economia de piata nu se poate vorbi de un sistem monopolist, ci mai degraba de elemente monopoliste care iau nastere si se dezvolta pe un fond general de concurenta, in Romania, in conditiile economiei centralizate, s-a format si consolidat un sistem monopolist atotcuprinzator, din care au fost eliminate aproape toate elementele generatoare de concurenta. De abia odata cu aparitia si dezvoltarea proprietatii private incep, pe fondul general al sistemului monopolist, sa apara si sa se dezvolte sistemul concurential.

Care sunt elementele sistemului monopolist din Romania ce vor continua sa stanjeneasca relatiile concurentiale in formare? In cele ce urmeaza vom mentiona pe cele mai importante.

Mentinerea monopolului statului in calitatea lui de proprietar si de administrator asupra resurselor vitale ale economiei prin regiile autonome din sectorul extractiv (petrol, gaze, energie electrica), din industria prelucratoare, din sectoarele transporturi si telecomunicatii si prin mentinerea capitalului de stat in societatiile comerciale, prin pastrarea in administratia statului a cercetarii, invatamantului, sanatatii; de asemenea, mentinerea la proprietatea statului a unei cincimi din cele mai bune si mai fertile terenuri agricole, padurile, sistemele de irigatii; detinerea de catre stat a unor pachete de actiuni majoritare in societati comerciale din diferite ramuri industriale. In acest fel se perpetueaza monopolul statului asupra resurselor de baza. Deci, prin acest sistem vor fi controlate principalele inputuri din economie care nu vor stimula, ci vor continua sa anihilize concurenta.

Mentinerea unor forme de organizare cooperatiste tipic monopoliste in sfera micii industrii, a atelierelor mestesugaresti si a desfacerii marfurilor industriale la sate (cooperativele de desfacere). Desi are un statut semiautomat fata de stat, sistemul cooperativ din aceste sectoare, prin formele de organizare, controleaza direct si indirect intreaga activitate a unitatilor componente si, in primul rand, nivelul preturilor si tarifelor, nivelul productiei, sortimentatia, calitatea produselor si serviciilor etc. tocmai pentru ca organizarea sistemului este de tip monopolist. Sub eticheta autonomiei, sectorul cooperatist nu este supus procesului de privatizare, ceea ce constituie un obstacol in calea extinderii sistemului concurential si un evident paradox - tocmai sectorul din cadrul caruia ar trebui sa porneasca dezvoltarea relatiilor economiei de piata, precum si inviorarea concurentei, este cel mai conservator din acest punct de vedere. Acest sector, cu cea mai mare vocatie concurentiala, a devenit o frana in calea trecerii la o economie bazata pe libera concurenta. Mica productie de marfuri industriale, alaturi de cea agricola, poate contribui la inviorarea economiei de piata, cu conditia insa de a demonopoliza acest sector.

Existenta in tara noastra a unui sistem industrial cu un grad mare de concentrare a productiei, aceasta avand ca unica motivatie superioritatea absoluta a economiei de scara. Dupa unele aprecieri, Romania se afla din punctul de vedere al marimii unitatilor industriale pe locul doi in lume, dupa Cehoslovacia. Dar, pentru a caracteriza gradul de monopolizare, nu marimea in sine a intreprinderilor este importanta, ci faptul ca numai asemenea intreprinderi mari reusesc sa fabrice un numar cat mai mare de exemplare din acelasi produs, in asa fel incat sa fie inlaturate paralelismele sau, cu alte cuvinte, sa existe cate un singur producator, fie la nivelul intregii tari, fie la nivelul unor zone geografice cat mai intinse, ceea ce exclude, de regula, in mod practic, concurenta intre producatori. De exemplu, in multe sectoare industriale (constructii de masini, electrotehnica, electronica, chimie, metalurgie etc.) productia este asigurata de cate un singur producator sau de un numar redus de producatori, motivul invocat fiind marimea minima a seriei de fabricatie, asigurarea specializarii, realizarea unor tehnologii de fabricatie moderne ce implica un anumit volum de productie s.a. Chiar si in domeniile unor materiale de constructii, unde cererea este mare si diversificata iar transportul materiilor prime si al produselor este costisitor exista, in mod frecvent, producatori unici la nivelul intregii tari. In aceasta privinta pot fi mentionate produsele: tapetul din P.V.C., placaj ceramic glazurat, cuve din fonta emailate, armaturi metalice neferoase pentru instalatii sanitare si interioare, cazi de baie din tabla, tuburi de scurgere si obiecte sanitare din fonta emailate etc.

Concentrarea productiei la un numar mare de produse, de regula, pe producatori singulari s-a extins pe scara atat de larga deoarece acesta practica se inscria perfect, pe de o parte, in sistemul de conducere centralizata de tip administrativ, iar pe de alta parte, in realizarea principiului specializarii unitatilor industriale cu avantajele economice cunoscute pentru producator. Astazi, asemenea stari de lucruri au devenit incompatibile cu cerintele trecerii la economia de piata intrucat in lipsa generatorilor concurentei, mecanismele pietei nu pot functiona sau functioneaza deformat. Anomalia vine de la faptul ca se pastreaza in continuare dictatura producatorului asupra consumatorului productiv si neproductiv, firma monopolista exercitand un control absolut asupra pretului produsului si volumului productiei in avantajul sau si in detrimentul consumatorului si al societatii in ansamblu.

O ignorare a acestei realitati, sau o subevaluare a acestui fenomen au creat si continua sa creeze mari dificultati in aplicarea unor masuri de trecere la economia de piata. De exemplu, trecerea la liberalizarea preturilor, in conditiile cand predomina monopolul producatorilor in aproape toate ramurile economice, precum si in conditiile unei penurii generale de produse, a declansat o crestere anarhica, discretionara a preturilor, agravand criza economica, cu pericolul de a compromite, insusi procesul de trecere la economia de piata in fata unei parti a populatiei.

Existenta penuriei generale de produse si liberalizarea completa a stabilirii preturilor constituie premise favorabile de a accentua comportamentul monopolist al firmelor producatoare, ele actionand pe cont propriu si fara vreo restrictie creata de controlul public. Profitand de decalajul cronic dintre oferta si cerere, aceasta din urma fiind mult mai mare, firmele - indiferent daca sunt sau nu producatori unici - stabilesc preturi marite si pastreaza productia la un nivel scazut asa incat sa-si poata acoperi toate costurile si sa obtina si un supraprofit. Tendinta de a spori preturile si de a pastra scazut volumul productiei este limitata totusi de scaderea puterii de cumparare a populatiei. Daca nu ar exista revendicarile salariale foarte insistente s-ar ajunge treptat la un echilibru intre cerere si oferta, asigurat de cresterea preturilor iar actiunile monopoliste ale producatorilor s-ar atenua. Totusi, satisfacand cererile de sporire a salariilor prin indexare, se mentine decalajul dintre cerere si oferta, paralel cu o crestere a inflatiei monetare si cu o pastrare a comportamentului monopolist agresiv - al producatorului fata de consumator.

Pe scurt, acestea sunt principalele cauze si consecinte ale monopolismului, precum si formele pe care le imbraca acest fenomen in cadrul economiilor de piata, ca si in cel al economiei tarii noastre.

In teoria si practica economica exista numeroase abordari si sunt emise solutii pe linia demonopolizarii sau a instaurarii concurentei. Adeseori este sustinuta ideea ca procesul de demonopolizare trebuie sa insoteasca pe cel de privatizare. Insa acestea doua - privatizarea si demonopolizarea - nu se confunda. Prin privatizare are loc doar demontarea monopolului statului asupra proprietatii. Monopolul producatorului se mentine mai departe si in conditiile proprietatii private. Instaurarea concurentei implica si alte demersuri in afara celui privind privatizarea, demersuri care sunt tot atat de complicate si de costisitoare. Este vorba, in principal, de trei categorii de actiuni mai importante.

Prima se refera la crearea sau/si reprofilarea unor unitati industriale pentru fabricarea unor produse similare sau substituibile. Fireste, procesul este de durata si necesita un mare efort de investitii si de organizare. El nu poate fi insa neglijat. Prilejul cel mai propice pentru realizarea unui asemenea proiect de anvergura este cel de pregatire a unitatilor economice pentru privatizare. In fapt, printre principalele obiective ale pregatirii unitatilot pentru privatizare trebuie sa se numere si pregatirea lor pentru functionarea in conditiile concurentiale, care sa aiba in vedere asa-numita spargere a sistemului de organizare bazat pe principiul de unic producator. A realiza privatizarea prin mentinerea in continuare a sistemelor de productie monopoliste, care sunt predominante in economia romaneasca, sistemul economic de ansamblu nu se transforma intr-o adevarata economie de piata concurentiala. Ea devine o economie adanc deformata, pusa nu in slujba consumatorului, ci in slujba unei oligarhii economico-financiare.

Cea de-a doua categorie de actiuni se refera la adoptarea unei politici curente antimonopoliste pe calea importurilor de produse similare celor fabricate de monopolurile autohtone. Printr-o politica activa de importuri concurentiale, poate fi anulata, in mod practic, tendinta firmelor monopoliste de a mai impune nivelul preturilor si de a manipula nivelul si calitatea productiei.

Cea de-a treia categorie de actiuni este cea a elaborarii unor acte normative antimonopoliste si de protejare a activitatii concurentiale. Elaborarea unei asemenea legislatii si crearea unui mecanism eficient de control al aplicarii sale prezinta o importanta deosebita pentru faza actuala a economiei romanesti. Actele normative trebuie sa fixeze cadrul limita al desfasurarii activitatii agentilor economici cum sunt: adoptarea unor intelegeri formale sau informale, formarea unor asociatii si a unor sisteme de organizare s.a. De exemplu, intelegerile dintre unitatile economice pentru a forma sistemele de organizare bazate pe principiile holdingurilor, desi par rationale din punct de vedere economic si al conducerii, din punct de vedere al principiilor economiei concurentiale ele pot fi contraproductive. Tocmai de aceea, in actele normative trebuie precizat acel cadru limita in care agentii economici au dreptul sa actioneze si sa se asocieze pentru a nu contraveni principiilor concurentiale.

Sa analizam, pe scurt, in continuare, comportamentul firmei monopoliste in cadrul mecanismului de piata si, anume, modul cum isi stabileste ea pretul de vanzare, care sunt functiile si cum sunt folosite aceste functii in analiza pretului si a profitului si care este eficinta monopolului in raport cu cea a liberei concurente.

STABILIREA SI CONTROLUL PRETURILOR IN CONDITII DE MONOPOL

Atat in fata monopolurilor, cat si a organelor publice menite sa reglementeze si sa controleze activitatea firmelor monopoliste apar multe probleme economice contradictorii. In raport cu acesta varietate de probleme, practica si teoria economica ofera o gama destul de larga de solutii cu obiective ce difera intre ele in mod radical in functie de natura monopolului si de politicile economice guvernamentale din diferite tari. Unele din aceste politici se refera la desfiintarea tuturor acelor monopoluri formate legal sau ilegal, in scopul de a proteja consumatorul; altele se refera la introducerea controlului direct sau indirect al statului asupra pretului, indeosebi la monopolurile naturale publice. In literatura economica din tarile cu economie de piata se intalnesc multe referiri la experienta unor firme monopoliste si la politicile unor guverne ori ale unor agentii economice guvernamentale de fixare a preturilor pe baza unor principii cum sunt: realizarea eficientei sociale maxime avand ca fundament costul marginal (asemanator sistemului concurential), maximizarea cifrei de afaceri, costul mediu sau gestiunea economica cu echilibru etc.

In ce constau aceste variante adoptate in practica, fie de organe guvernamentale, fie de insasi firmele monopoliste sub presiunea unor forte exogene? Continutul acestora si al altor variante ar putea fi descifrat cu mai multa usurinta daca am recurge la reprezentarea grafica a curbelor fundamentale (fig. 7.9)

In grafic sunt consemnate patru variante care au la baza stabilirii preturilor urmatoarele obiective: maximizarea profitului monopolist (Q₁ si p₀); maximizarea beneficiului social pe baza costului marginal (Q₁ si p₁); maximizarea cifrei de afaceri (Q₂ si p₂); realizarea gestiunii economice cu echilibru (Q₃ si p₃). Vom reda, pe scurt, principalele caracteristici ale fiecareia din cele patru variante, cu recomandarea de a urmari si continutul graficului din fig 7.9.

Varianta bazata pe maximizarea profitului monopolist, unde cantitatea s-a notat cu Q₀ si pretul cu p₀. Pretul de echilibru p₀ fixat de monopol, caruia ii corespunde o productie Q₀, asigura profitul maxim cand se realizeaza egalitatea venitului marginal cu costul marginal. Din punctul de vedere al monopolistului varianta este optima, insa din punctul de vedere al societatii varianta este dezavantajoasa intrucat se inregistreaza pierderi de productie si o redistribuire a venitului in favoarea monopolului si in detrimentul consumatorului.

Varianta bazata pe costul marginal (in scopul maximizarii beneficiului social), unde cantitatea s-a notat cu Q₁ si pretul p₁. Pretul bazat pe costul marginal, stabilit de organele guvernamentale, priveste de obicei, monopolurile publice. Pretul e aliniat la nivelul costului marginal, aliniere data de intersectia curbei costului marginal c_m cu dreapta venitului mediu V ce consemneaza cererea. Odata cu pretul fondat pe costul marginal se stabileste si cantitatea de productie la nivelul la care se poate asigura echilibrul necesar dintre cererea si oferta. Este evident ca acest model de formare a pretului reprezinta o simulare a modelului concurentei perfecte. Spre deosebire de celelalte variante, aplicarea acestui model asigura un volum maxim de productie la preturi ce se inscriu la nivelul costului marginal, ceea ce asigura maximizarea beneficiului social. Formarea pretului dupa acest principiu se practica in mai multe tari cu economie de piata in cazul monopolurilor publice.

Varianta bazata pe maximizarea cifrei de afaceri unde cantitatea s-a notat cu Q₂ si pretul cu p₂. In dorinta de a-si mentine dominatia absoluta pe piata unor produse si servicii, monopolurile renunta adeseori la realizarea unor profituri maxime, adoptand o politica de reducere a pretului de vanzare si a ratei profitului si de augmentare maxima a volumului vanzarilor. Se stie ca obtinerea unor venituri ridicate pe o durata mai indelungata se poate realiza nu numai pe calea unor preturi ridicate, ci si pe calea sporirii volumului desfacerii la preturi mai scazute. Actionand in acest fel, firma monopolista cauta, pe aceasta cale, sa bareze intrarea in concurenta a altor firme si, eventual, eliminarea celor existente in ramura, care au o putere economica mai redusa sau nesemnificativa. Unele monopoluri accepta situatia de a renunta la supraprofit sau chiar de a avea, temporar, pierderi in dorinta de a preintampina aparitia unor concurenti, de a-si mentine dominatia pe piata produsului.

Varianta bazata pe costul mediu (denumita si varianta de gestiune cu echilibru), unde cantitatea s-a notat cu Q₃ si pretul cu p₃. Varianta anterioara nu ofera monopolistului nici o garantie din punct de vedere metodologic, ca maximizarea cifrei de afaceri nu poate fi soldata cu pierderi. Monopolul poate realiza un volum foarte mare de vanzari (deci o cifra de afaceri foarte ridicata), insa aceasta poate sa-i aduca pagube daca curba costului mediu este superioara curbei venitului mediu din vanzari. Adoptarea principiului de formare a pretului pe baza costului mediu sau a gestiunii cu echilibru ofera monopolistului mijlocul de control necesar din acest punct de vedere. In ce consta acest principiu? Este vorba ca agentia guvernamentala sa fixeze pretul la un nivel la care curba costului mediu se intersecteaza cu cea a venitului mediu (a cererii). Cantitatea de productie este cea proiectata pe axa cantitatilor (abscisa). Vorbind in termeni economici, pretul bazat pe costul mediu implica fixarea unui pret care va acoperi costul mediu in care sunt incluse si elementele costului de oportunitate privind utilizarea capitalului. Deci, pretul de vanzare reglementat de guvern sau de agentia guvernamentala acopera costurile medii si exclude profitul monopolist. In acest fel se urmareste, pe de o parte, pastrarea unui nivel al pretului suficient de scazut pentru a preveni intrarea in ramura a unor virtuali concurenti, iar pe de alta parte, practicarea unor preturi suficient de ridicate care sa asigure firmei un anumit profit pentru a o mentine in activitate. Varianta este acceptata si practicata frecvent de autoritatile guvernamentale, mai ales pentru monopolurile publice. Uneori, ea se aplica si de monopolurile private, mai ales atunci cand sunt interesate in preintampinarea intrarii altor firme. Este greu pentru o noua firma, care trebuie sa faca un mare effort investitional, sa intre in concurenta cu un monopol puternic care are avantajul economiei de scara si practica un pret relativ scazut.

CEREREA CATRE FIRMA SI INCASARILE

Firma aflata in pozitie de unic producator si vanzator poate controla piata in sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului de vanzare.

Daca in cazul concurentei perfecte curbele cererii pietei si cererii catre firma sunt distincte (figura 8.9.a), in cazul monopolului cele doua curbe sunt identice (figura 8.9.b). Cererea catre firma in cazul concurentei perfecte este perfect elastica in raport cu pretul, iar pretul este acelasi indiferent de cantitatea ceruta. In cazul monopolului, curba cererii are panta negativa, cantitatea ceruta modificandu-se in sens opus modificarii pretului.

Abilitatea monopolistului consta in a selecta cuplul pret - cantitate din mai multe alternative posibile, care sa corespunda obiectivului propus.

Daca in cazul concurentei perfecte fiecare producator preia pretul pietei (producatorul individual este "price-taker"), in cazul monopolului acesta este cel care stabileste pretul (producatorul este "price maker"). Productia poate fi vanduta, in functie de circumstante, la acelasi pret sau la preturi diferite. Presupunem in continuare ca monopolistul vinde intreaga productie la un pret mic. Cazul discriminarii prin pret va fi tratat ulterior.

In tabelul 8.4 se prezinta relatia existenta intre cantitatea ceruta, pret si incasarile totale, medii si marginale pornind de la o functie a cererii de tip liniar de forma Q = 10 - P, unde Q reprezinta cantitatea ceruta, iar P este pretul de vanzare. Optiunea producatorului pentru un nivel dat al pretului influenteaza cantitatea ceruta si, in consecinta, incasarile sale.

Primele doua coloane ale tabelului 8.4 arata functia cererii monopolului. Se obsrva ca, daca monopolistul devine 2 unitati, atunci pretul obtinut pentru fiecare de bun este de 8 unitati monetare. De fiecare data cand productia vanduta creste, pretul unitar se reduce. A treia coloana prezinta incasarea totala obtinuta de monopolist. Incasarea totala (I_T) este data de produsul dintre cantitatea vanduta si pretul unitar:

I_T = P x Q

Cererea, incasarea totala, incasarea medie

si incasarea marginala in cazul monopolului

Tabelul 8.4

P,Im

Figura 8.10 - Curbele incasarii totale,

medii si marginale

Curba incasarii totale este o parabola, avand maximul pentru o productie de 5 unitati (figura 8.10). In prima faza, cererea este elastica in raport cu pretul, iar incasarea totala creste odata cu cresterea cantitatii vandute. In acelasi timp, incasarea marginala este descrescatoare, insa pozitiva. Cand elasticitatea devine unitara, incasarea totala atinge un maxim, dupa care, atunci cand cererea este inelastica, orice crestere a cantitatii diminueaza incasarea totala. Se observa pe grafic ca, in acest caz, incasarea marginala devine negativa, desi cantitatea vanduta inregistreaza o crestere.

Coloana a patra a tabelului 8.4 prezinta incasarea medie, adica nivelul incasarii care revine pe unitatea vanduta. Incasarea medie (I_M) se obtine prin raportarea incasarii totale la productia realizata :

I_M = I_T/Q

Se observa ca incasarea medie este egala cu pretul pentru fiecare nivel al cantitatii vandute. Aceasta constituie regula nu doar pentru monopol, ci si pentru orice producator aflat pe o piata concurentiala. Ultima coloana a tabelului prezinta incasarea marginala (I_m), adica suplimentul de incasare obtinut de monopolist atunci cand cantitatea vanduta sporeste cu o unitate:

I_m = ΔI_T/ΔQ

Daca sunt vandute, de exemplu, 2 unitati de bun, incasarea totala este de 16 unitati monetare. Vanzarea a 3 unitati aduce monopolistului o incasare totala de 21 de unitati monetare. Astfel, cresterea cantitatii vandute cu o unitate determina un spor al incasarii totale, adica o incasare marginala, de 5 unitati monetare. Incasarea marginala este descrescatoare, deoarece vanzarea unei unitati suplimentare presupune reducerea pretului pentru intreaga cantitate destinata pietei. In aceste conditii, incasarea marginala este inferioara pretului obtinut pentru acea unitate suplimentara. Astfel spus, incasarea medie devanseaza incasarea marginala.

MECANISMUL DE FUNCTIONARE A

MONOPOLULUI

Situatia de monopol apare atunci cand exista o singura firma ofertanta in prezenta unei multitudini de cumparatori ai unui produs care, de regula, nu poate fi substituit cu alte produse. Pentru a realiza un profit maxim firma monopolista este pusa in situatia de a alege (fixa) atat pretul, cat si cantitatea de produse, alegere compatibila cu conditiile cererii pentru produsul respectiv si cu curbele costului. Aceasta se deosebeste de situatia concurentei perfecte cand firma putea alege numai cantitatea.

Firma monopolista este singurul producator si furnizor al unui produs. De aceea, analiza nu se mai face pe cele doua planuri - firma si ramura - ,ci numai la nivelul ramurii. Acest lucru are importanta principala deoarece firma este aceea care controleaza atat cererea, cat si oferta in interesul sau si in detrimentul consumatorului.

In conditiile concurentei perfecte firma putea sa produca si sa vanda fara restrictii pentru a-si maximiza profitul la pretul impus de piata. Curba cererii la nivelul firmei individuale concurente este orizontala. Ea coincide cu curba venitului marginal V_m si este egala cu pretul p. Cu alte cuvinte, venitul suplimentar (aditional), care rezulta din productia unei unitati aditionale si vanduta pe piata, reprezinta venitul marginal. Acesta coincide cu curba cererii si este egal cu pretul de vanzare al produsului impus de piata. Pentru firma, curba cererii este infinit elastica sau perfect elastica (fig. 7.1).

In conditii de monopol, firma in calitatea ei de unic producator se confunda cu ramura. In acest caz, elasticitatea cererii in raport cu pretul este imperfecta, iar curba cererii normale are panta negativa (fig 7.2).

Am aratat ca la nivelul firmei studiul cererii necesita introducerea notiunilor de venit marginal, venit mediu si venit total. In cazul monopolului (cand firma se confunda cu ramura) venitul marginal are o conditie speciala si anume el este mai mic decat pretul de vanzare fixat de monopol. Pentru a explica aceasta conditie speciala vom recurge la o reprezentare grafica (fig. 7.2) a unei curbe a cererii agregat (D) cu panta negativa.

Pentru a-si spori venitul, firma monopolista este nevoita sa vanda mai multe produse. Aceasta implica sporirea productiei de la Q₀ la Q₁, deci ΔQ. Pentru a se incadra in limitele cererii agregat, firma micsoreaza pretul de la p₀ la p₁ cu Δp.

Cum se reprercuteaza aceasta schimbare asupra venitului marginal al firmei monopoliste? Pentru a obtine raspunsul vom adopta urmatorul rationament sugerat de reprezentarea grafica din fig. 7.2. Venitul aditional ΔV al firmei monopoliste obtinut din sporirea vanzarii cantitatii de produse de la Q₀ la Q₁ rezulta din urmatoarele componente:

ΔV = Q₀ x Δp + ΔQ(p₀ + Δp) [7.1]

Intrucat Δp reprezinta o scadere a pretului, aceasta se ia cu semnul negativ:

ΔV = Q₀ x (-Δp) + ΔQ(p₀ + (-Δp)) [7.2]

rezultand

ΔV = -Q₀Δp + ΔQp₁ [7.3]

Daca vom consemna ca ΔQ reprezinta o crestere egala cu o unitate de produs (ΔQ=1), atunci ΔV semnifica venitul marginal:

V_m = 1 x p₁ - Q₀Δp [7.4]

V_m = p₁ - Q₀Δp [7.5]

Aceasta reprezinta o marime egala cu pretul de vanzare p₁ din care se scade pierderea venitului (-Q₀Δp), provocata de scaderea pretului de vanzare cu Δp.

In cadrul relatiilor monopoliste, o importanta speciala capata divergenta dintre curba cererii si curba venitului marginal, divergenta ce provoaca o modificare a comportamentului firmei vanzatoare si o schimbare a conditiilor de maximizare a profitului.

Vom explica mai intai, foarte pe scurt, modificarea comportamentului firmei si apoi problema maximizarii profitului si determinarea echilibrului monopolului.

Din analizele anterioare ne amintim ca, in conditiile concurentei perfecte, o firma vanzatoare care avea o pondere nesemnificativa in volumul total al vanzarilor pe piata putea sa creasca volumul marfurilor vandute, fara ca aceasta sa atraga scaderea preturilor. Stiind ca venitul total reprezinta cantitatea totala de produse vandute inmultita cu pretul de vanzare unitar (V₁ = Q x p), vanzarea unei unitati suplimentare (aditionale) de produs adauga la venitul total pretul de vanzare unitar. Prin urmare, venitul marginal (aditional) este egal cu pretul de vanzare.

In cazul monopolului (unde firma se confunda cu ramura) lucrurile se schimba. O augmentare a cantitatii de produse vandute antreneaza o scadere a pretului. Aceasta se repercuteaza asupra tuturor unitatilor de produse vandute in sensul ca intregul venit unitar suplimentar (marginal) este inferior valorii medii a veniturilor precedente. Ca urmare a scaderii pretului prin sporirea vanzarii produsului, are loc o descrestere a venitului mediu V si a venitului marginal V_m, cu urmatoarea diferentiere fundamentala: venitul marginal descreste mai rapid decat venitul mediu (pretul de vanzare) in timp ce cantitatile vandute cresc.

Prin urmare, venitul marginal nu este egal cu pretul de vanzare. El este mai mic decat acesta, iar curba venitului marginal este diferita de curba cererii, ea situandu-se sub aceasta din urma.

Pentru a vedea in ce raport se afla venitul marginal fata de cerere (care, dupa cum am mai subliniat se confunda cu venitul mediu) vom porni de la urmatoarele serii de date privind pretul si venitul de vanzarea unui produs de catre o firma (tabelul nr. 7.1)

Tabelul nr.

Pretul de vanzare si venitul marginal derivat din informatiile cererii

Din datele tabelului se observa ca venitul marginal este mai mic decat pretul de vanzare (care reprezinta venitul mediu). Din aceste date se pot contitui cele doua curbe: cea privind cererea (care se confunda cu venitul mediu), si cea privind venitul marginal, redate in graficul din fig. 7.3.

Atat datele din tabel, cat si graficul din fig. 7.3 explica relatia dintre curba venitului marginal si curba cererii, precum si pozitia in care se afla fiecare din cele doua curbe.

Acum poate aparea si mai clar faptul ca firma monopolista este pusa in situatia de a alege una din alternativele:

a.      Sa fixeze un pret, de regula, mai mare. Firma insa nu stie sa determine cantitatea deoarece aceasta depinde de cererea globala a consumatorilor. Nu se poate sustine ca monopolistul poate fixa un pret prea ridicat, asa cum ar fi dorinta sa. Cresterea pretului este limitata de cererea globala. O crestere a pretului indeparteaza o anumita parte a cererii, ceea ce necesita o anumita restrangere a productiei;

b.     Sa fixeze cantitatile ce ar urma sa fie produse si vandute. Aceasta este legata insa de limita cererii globale si de pret. Firma monopolista nu va putea spori dupa dorinta nici productia si nici vanzarea acesteia intrucat exista o limita a cererii. La un pret mai ridicat clientii cumpara mai putine produse. Pentru a spori vanzarea, firma va trebui sa scada pretul.

Cu toate dezvoltarile si explicatiile date pana acum, totusi a ramas inca neclarificat raspunsul la intrebarea: care sunt conditiile fundamentale (necesare si suficiente) de maximizare a profitului si de realizare a pretului de echilibru in cazul monopolului?

p, Vm,V

Studii de caz:

Dereglementarea sectorului de electricitate din California

California a fost printre primele state in ceea ce priveste dereglementarea electricitatii. Economistii au recunoscut ca existau multi potentiali furnizori de generare a energiei electrice si o sumedenie de potentiali vanzatori ai serviciilor de electricitate. Singurul monopol natural se regasea in transmisia dintre generatorii de electricitate si vanzatorii ei. Vechile companii de electricitate au integrat toate aceste functii. Separarea lor putea duce la aparitia competitiei in toate sectoarele cu exceptia transmisiei. Competitia crescanda in acele parti ale sistemului in care este posibila structurarea ei ar duce la o mai mare eficienta si in final la preturi mai scazute si servicii mai bune - sau cel putin asa s-a sperat.

In 2000, dereglementarea parea sa fie un dezastru, cauzand preturi piperate la electricitate, capacitate generatoare insuficienta ce a condus la caderi de curent si servicii intrerupte, companii de electricitate falimentare si plati masive din partea guvernului. In mod cert, lucrurile nu mergeau conform planului. Tocmai de aceea nimeni nu s-a aratat surprins de acuzele aduse. Criticii blamau dereglementarea. Sustinatorii spuneau ca in ciuda dereglementarii, guvernul isi asumase un rol prea mare prin fixarea preturilor plafon si prevenirea incheierii contractelor pe termen lung. Bine intentionate sau nu, aceste restrictii au expus companiile de electricitate unei ingradiri imposibile: pretul mare al benzinei ducea la preturi crescute ale energiei electrice cu mult mai mari decat preturile controlate de vanzatori. Problema nu o reprezinta dereglementarea, dar modul in care era facuta. Existau afirmatii conform carora firmele care controlau circulatia benzinei s-au folosit de puterea lor de monopol (sub dereglementare) pentru cresterea pretului acesteia. Consumatorii ar fi fost mulsi intr-un fel sau altul. Pentru a fi siguri, modul de protectie a consumatorului prevazut de procesul de dereglementare californian era o reteta a dezastrului; totusi criticii ramaneau sceptici ca, in ciuda dereglementarii, exista vreun mod sigur de protejare a consumatorilor. In momentul de fata controversele privind dereglementarea Californiei continua sa existe.

Retele externe, noua economie si puterea de monopol

Retelele externe apar cand beneficiile individuale dintr-o crestere a numarului de indivizi fac parte din retea.

Un telefon nu este folosit mult daca nu se afla nimeni la celalalt capat al firului. Valoarea unui telefon creste cu cat numarul persoanelor care detin telefoane este mai mare.

Sa presupunem ca ar exista doua sisteme de telefonie diferite, care nu se interconecteaza. Un nou abonat care trebuie sa decida ce retea alege, va alege reteaua cu cel mai mare numar de abonati. Va fi dificil pentru o firma intrata de curand pe piata sa ajunga pe primul loc. Si aceasta o va impiedica sa-si exercite puterea de monopol. Poate cere un pret in exces considerabil in comparative cu celelalte costuri de productie fara sa se ingrijoreze ca o firma intrata de curand, i-ar putea fura clientii.

Guvernul poate limita abilitatea acestei firme dominante, poate abuza de puterea sa de monopol impunand restrictii, de exemplu insistand ca reteaua de telefonie dominanta sa permita unui nou intrat pe piata sa se interconecteze deci, ca abonatii din noua retea sa poata vorbi cu abonatii retelei dominante. Poate fi dificil oricum, pentru guvern, sa aplice efectiv restrictiile, de exemplu pentru ca firma dominanta ar putea furniza o calitate proasta a interconexiunii dar sa invinovateasca noul intrat pentru aceasta. De aceea, in Statele Unite ale Americii, companiile locale de telefonie au fost separate de compania nationala si internationala dominanta (AT&T). Companiile telefonice locale, spera ca vor furniza accesul egal la AT&T si noilor intrat pe piata, ca Sprint si MCI.

Dar problema retelelor externe este comuna, in noua economie. Daca mai multi oameni folosesc sistemul de operare Windows, atunci producatorii software independenti vor scrie mai multe aplicatii care sa ruleze in Windows. Daca relativ cativa oameni folosesc sistemul de operare Apple (sau Unix) atunci nu vor mai fi platiti producatori sa faca programe compatibile cu acesta. Daca sunt multe programe care ruleaza in Windows si putine in Unix, clientii vor fi tentati sa foloseasca Windows. De fapt Windows a devenit sistemul de operare dominant, mai mult de 90% din calculatoare folosindu-l.

Dar o asemenea dominanta pe piata atrage dupa sine abuzul si Microsoft evident a gasit ca fiind greu de rezistat tentatiei. Acest abuz poate lua nenumarate forme. Multi, in industria software au realizat ca puterea calculatoarelor produse de Microsoft ar fi redusa daca ei ar permite programelor sa lucreze in mai multe alternative, operand sistemele la fel, sau aproape la fel. Sun Microsoft a produs programul Java pentru a face doar lucrul acesta. Daca acest efort ar fi avut succes, ar fi rupt reteaua externa. Microsoft a vrut sa raspunda acestor eforturi producand o versiune a programului Java care a fost adaptata specificWindows-ului.

O alta inovatie care ar putea sa fi servit ca platforma pentru alte aplicatii si sa fie aplicabila in sistemul de operare, a fost Netscape, cel mai nou intrat pe piata printre browserii de internet. Microsoft a dorit sa zdrobeasca Netscape prin producerea propriului sau rival browser dar si prin oferirea browser-ului gratis si insistand ca modul de fabricare a computer-ului sa nu permita instalarea Netscape-ului (aceasta fiind numita practica exclusionista). Se observa ca, producand browser-ul pentru internet cu sistemul sau de operare, pentru ca oricine cumpara sistemul de operare are browser-ul pentru internet gratis, zdrobeste Netscape. Drept efect, a fost aprovizionat browser-ul la pret de zero, un pret cu care Netscape putea concura datorita superioritatii produsului, din perspective cel putin a catorva utilizatori.

BIBLIOGRAFIE

o         Economie (Editia a sasea) - Coralia Angelescu, Dumitru Ciucur, Dinu Marin, Ilie Gavrila, Paul Tanase Ghita, Constantin Popescu, Cornel Tarhoaca

o         Tratat de economie (vol 3) - Aurel Iancu

Piata. Concurenta. Monopol

o         Piete si preturi - Ilie Babaita, Alexandru Duta

o         Economia Politica    - Dobrota Nita

o         Stiinta economica si interesul public - J.K. Galbraith

o         Modul economic de gandire - Paul Heyne