Multiplicatorul si acceleratorul

Multiplicatorul si acceleratorul

Concepând viata economica ca pe un proces permanent de adaptare reciproca a cererii si ofertei agregate, stiinta economica explica mecanismul desfasurarii acestuia sub comportamentul celor doua forte care o declanseaza, o sustin si o definesc în timpul si spatiul nostru comun.

Generatoare de utilitati de consum si de capital tehnic de productie, cererea globala efectiva este cea care determina agentii economici sa produca bunuri materiale si servicii în raport de anticiparile pe care le fac cu privire la vânzarea acestora. Generatoare de venituri de consum, economii si investitii, oferta globala efectiva sustine cererea globala efectiva, asigurându-i atât utilitatile necesare, cât si mijloacele banesti pentru realizarea lor reala, în cazul tranzactiilor economice.

Corelatia care se formeaza în timpul si spatiul economiei între consum, economii, investitii, productie, venit, consum s.a.m.d. se afla sub exigentele principiilor multiplicatorului si acceleratorului.

Principiul multiplicatorului[1] exprima interactiunea care se formeaza între cresterea venitului si cresterea investitiilor, sub forma unui coeficient de amplificare (K), ce arata cu cât sporeste venitul la cresterea cu o unitate a investitiilor.

Potrivit principiului multiplicatorului, cresterea investitiilor influenteaza de K ori sporirea venitului, sporul investitiilor se cuprindea de K ori în sporul venitului:

DVD = K • DI, cu K > 1

Prin semnificatia sa, multiplicatorul reflecta si exprima legatura directa dintre intrarile în sistemul economic – concretizate în investitii – si iesirile acestuia, sub forma veniturilor participantilor la activitatea eocnomica. Investitiile sunt cele care produc efectele de antrenare asupra productiei de bunuri economice si, prin acestea, asupra veniturilor si consumului.

Acest circuit se poate prezenta astfel: ΔI • K → ΔVD → ΔC → ΔI

ΔE

Daca relatia multiplicatorului , înlocuim pe ΔI cu relatia ΔVD – ΔC, obtinem:

, unde, prin împartirea cu , rezulta sau, daca tinem seama ca reprezinta înclinatia marginala spre consum c’, atunci:

Tinând seama ca 1 - c’, reprezinta înclinatia marginala spre economisire e’, multiplicatorul poate fi exprimat si astfel: .

Potrivit celor doua relatii de mai sus, valoarea multiplicatorului este cu atât mai mare cu cât înclinatia marginala spre consum este mai mare sau cu cât înclinatia marginala spre consum este mai mica.

Daca în relatia dintre cresterea investitiilor si cresterea venitului disponibil înlocuim expresia multiplicatorului cu sau cu , obtinem:

sau

Întelegerea procesului ce genereaza efectul de multiplicare a cresterii venitului disponibil presupune analiza economica în termenii fluxului cheltuieli-venit.

Potrivit modelului de analiza cheltuieli-venit, orice cheltuiala pe care o efectueaza un subiect economic reprezinta pentru alt subiect economic un venit. Acest venit, la rândul sau, va fi o parte cheltuit, iar o parte economisit.

În cazul în care venitul creste, sporul acestuia se va împarti în cheltuieli pentru consum si economii, în functie de marimea înclinatiei marginale spre consum (c’), respectiv marimea înclinatiei marginale spre economii (e’).

Sa presupunem ca volumul investitiilor sporeste cu 1.000 u.m. Analiza în termenii cheltuieli-venit ne permite sa întelegem ca aceasta cheltuiala de 1.000 u.m. din partea unor agenti economici genereaza la alti agenti economici venituri de 1.000 u.m., sub forma de salarii, profit, dobânda si renta. Sporirea cu 1.000 u.m. a volumului investitiilor va genera un venit suplimentar de 1.000 u.m.

La o înclinatie marginala spre consum de 2/3, agentii economici vor cheltui pentru noi bunuri de consum suma de 666,67 u.m. si vor economisi suma de 333,33 u.m., care provine din 1.000 u.m. x (1-2/3). Suma de 666,67 u.m. cheltuita va deveni venit suplimentar pentru producatorii respectivelor bunuri. Daca înclinatia marginala spre consum va fi tot de 2/3, atunci respectivii agenti economici vor cheltui suplimentar pentru consum o suma egala cu 444,44 u.m. (666,67 u.m. x 2/3), si vor economisi o suma egala cu 222,23 u.m. (666,67 u.m. x 1/3) s.a.m.d.

Iata cum o cheltuiala initiala sub forma de investitii de 1.000 u.m. declanseaza în lant o serie de cheltuieli de consum în baza transformarii ei continue în venit si în functie de marimea înclinatiei marginale spre consum. Potrivit multiplicatorului investitiilor, venitul suplimentar generat de o investitie aditionala de 1.000 u.m. este egal cu:

Aceasta înseamna ca, la o înclinatie marginala spre consum de 2/3, multiplicatorul va fi de 3 ceea ce înseamna ca efectul de multiplicare a cresterii venitului va genera un spor de 1.000 u.m. x 3 = 3.000 u.m.[2]

În cazul luat în considerare, procesul de multiplicare a cheltuielilor poate fi redat astfel:

Asa dupa cum rezulta din tabelul de mai sus, efectul de multiplicare a cheltuielilor suplimentare de 1.000 u.m. a generat succesiv un venit suplimentar egal cu 1.000 + 666,67 + 444,444 + 296,30 +197,53 + … = 3.000, ceea ce provine din 1.000 + 2/3 x 1.000 + (2/3)² x 1.000 + (2/3)⁴ x 1.000 + … = 1/(1-2/3) x 1.000 = 3 x 1.000 = 3.000 u.m.

La o înclinatie marginala spre consum egala cu 2/3, rezulta un multiplicator de 3, format dintr-o unitate din investitia initiala plus doua unitati aditionale antrenate de cheltuielile de consum, interdependentele ce se manifesta între înclinatia marginala spre consum, înclinatia marginala spre economisire si multiplicatorul investitiilor pot fi ilustrate si cu ajutorul de mai jos:

daca c’ = 2/3; e’=1/2 si K = 3

daca c’ = 0,9; e’=0,1 si K = 5

daca c’ = 60%; e’=40% si K = 2,5 etc.

Principiul acceleratorului (sau de acceleratie) exprima efectul cresterii venitului asupra investitiilor. Formulat pentru prima data de A. Aftalion într-o lucrare despre crizele economice, principiul acceleratorului era interpretat în sensul ca sporirea cererii de bunuri de consum începe prin a antrena o crestere mai mult decât proportionala a productiei de bunuri de capital tehnic. Între cererea de bunuri de consum si investitii exista o relatie de acceleratie.

Astfel, daca toate capacitatile de productie ar fi utilizate integral, o sporire a cererii de bunuri de consum genereaza o crestere de o mai mare amplitudine a investitiilor în economie.

Considerând cresterea cererii de bunuri de consum ca o variabila independenta ce determina marimea investitiilor, acceleratorul (a) se exprima cu ajutorul relatiei:

de unde rezulta ca marimea investitiilor este egala cu acceleratorul înmultit cu cresterea venitului: I = a •ΔV, unde 0 < a < 1

Corespunzator principiului acceleratorului la nivelul economiei, volumul investitiilor în perioada t(I_t ), provine din sporirea venitului national. Actiunea principiului acceleratorului este valabila numai în situatia în care capitalul necesar pentru a obtine venitul national din momentul t este mai mare decât capitalul disponibil existent în perioada t – 1. Daca diferenta dintre capitalul necesar în perioada t si capitalul disponibil existent în t – 1 este negativa, atunci înseamna ca în economia reala a avut loc un fenomen de dezinvestitie.

Corelatia dintre investitii si modificarea productiei, respectiv a venitului, se poate exprima si cu ajutorul coeficientului capitalului.

Daca avem în vedere raportul care se creeaza între investitii si capitalul tehnic folosit între investitii si capitalul tehnic folosit si între acestea si modificarea venitului, respectiv a productiei, atunci apare evident ca, în timp ce coeficientul capitalului exprima dependenta sporirii venitului în t fata de t – 1 de investitiile efectuate în perioada anterioara t – 1, acceleratorul pune în balanta sporul venitului în raport de volumul investitiilor din aceeasi perioada.[3]

De dezvoltarea si folosirea principiului acceleratorului s-au mai ocupat John M. Clark, Gottfried Von Harbeler, Simon Kuznets, R.F. Harrold si P.A. Samuelson.

Logica principiului acceleratorului se poate prezenta astfel:

În principiul acceleratorului se afla unul dintre determinantii investitiei. Capitalul necesar unei societati depinde, în esenta, de nivelul productiei si de stocul de capital, cresterea investitiei nete fiind în functie de sporirea productiei bunurilor de capital tehnic. Punând în relatie nivelul investitiei si ritmul de crestere a venitului, principiul acceleratorului, afirma P.A. Samuelson, este un puternic factor de instabilitate economica. Daca cererea de bunuri creste si, în mod corespunzator, sporesc vânzarile firmelor, dupa care acestea scad, atunci actiunea principiului acceleratorului poate amplifica fluctuatiile fazelor ciclului afacerilor.

În virtutea principiului acceleratorului, în fazele de avânt ale ciclului afacerilor investitiile nete cresc, iar în perioadele de criza pot sa apara dezinvestitiile nete. Aceasta înseamna ca o perioada de dezvoltare si prosperitate poate sa se încheie nu numai când scad vânzarile, ci si atunci când productia si vânzarile se stabilizeaza la un nivel ridicat.

Realitatea ciclului afacerilor se afla în permanenta sub influenta conjugata a principiilor multiplicatorului si acceleratorului.

Se stie ca, în fazele de boom ale ciclului afacerilor, sporirea consumului este atât un rezultat al cresterii veniturilor, cât si o conditie a dezvoltarii si diversificarii productiei de bunuri economice prin intermediul efectului de multiplicare.

Ca urmare a efectelor multiplicatorului, sporirea cheltuielilor pentru investitii devine, alaturi de cresterea cheltuielilor pentru consum, un factor de amplificare a activitatii economice.

Legatura trebuie interpretata nu numai direct, de la cele doua componente ale cererii agregate la activitatea economica, ci si indirect, prin interrelatiile care se creeaza între consum si investitii, pe de o parte, si productia de bunuri economice, pe de alta parte.

La început, cresterea autonoma a investitiilor este cea care dezvolta productia si sporeste consumul, pentru ca, treptat, aceste cresteri, împreuna cu anticiparile pe care le genereaza, sa contribuie la încurajarea investitiilor.

În acelasi timp, în virtutea acceleratorului, sporurile de venituri antreneaza o noua cerere de bunuri de consum, care, la rândul sau, determina întreprinderile implicate sa-si restructureze si sa-si modernizeze capacitatile de productie, prin noi investitii (vezi figura 12.6.).

Figura 6. Relatia investitie-venit-consum

Corelatiile din figura pun în evidenta faptul ca multiplicatorul exprima efectul propagat al cresterii investitiei asupra venitului, iar acceleratorul sintetizeaza consecintele modificarii cererii agregate legate de venit asupra investitiei.

Pe de o parte, modificarea consumului este rezultatul variatiei venitului si al înclinatiei marginale spre consum, iar pe de alta parte, variatia venitului este data de raportul dintre modificarea consumului si înclinatia marginala spre consum.

ΔC = c’ • ΔVD sau ΔVD = ΔC/c’

Daca înlocuim variatia venitului cu expresia ei din accelerator, ΔVD = I/a, atunci:

Aceasta înseamna ca investitia este dependenta de raportul dintre accelerator si înclinatia marginala spre consum (a/c’) si variatia consumului (

Exista punctul de vedere potrivit caruia principiul acceleratorului actioneaza numai în faza de expansiune a ciclului economic, pe un timp mai mare de un an.

Prin schimbarea cererii si a ofertei de bunuri economice, ca urmare a investitiilor, are loc o modificare, într-o proportie mai mare, a cererii si ofertei pentru bunurile de investitii.

Într-o perioada de recesiune, ca urmare a scaderii mai lente a venitului si a consumului, are loc o stagnare si chiar o reducere a investitiilor cu mult mai accentuata decât restrângerea activitatilor economice.

Marimea acceleratorului în economie este greu de anticipat si, cu atât mai mult, de cuantificat, daca avem în vedere ca apar o serie de factori, ca de exemplu:

dat fiind ca o serie de firme au capacitati neutilizate sau care dispun de stocuri, exista posibilitatea de a raspunde cererii suplimentare pe piata, chiar fara investitii;

decizia de a investi, la nivelul firmelor, depinde si de anticiparile lor cu privire la cresterea viitoare a cererii de consum, lucru deosebit de dificil de realizat;

chiar daca masinile au fost amortizate, faptul ca ele sunt înca bune pentru a produce si dupa expirarea perioadei normale de functionare arata ca productia poate sa creasca fara investitii;

producatorii de bunuri investitionale, pe termen scurt, nu se pot adapta, în toate cazurile, la cererea suplimentara de investitii, fapt pentru care productia nu poate sa creasca;

programarea anticipata a investitiilor de catre firme face ca uneori si acestea sa nu poata sa se adapteze, pe termen scurt, la ajustarile impuse de miscarea cererii de consum.

Pe baza acestor elemente putem aprecia ca intensitatea si sensul efectului accelerator al venitului si consumului asupra investitiilor sunt în permanenta sub influenta conjugata si contradictorie a unui ansamblu de factori (vezi figura 7)