CRESTEREA ECONOMICA. ECHILIBRUL SI OPTIMUL ECONOMIC

Cresterea economica.     Echilibrul si optimul economic

Conceptul de "crestere economica"

Conceptul de "crestere economica" este formulat ca atare numai de secolul al XX-lea, dar in mod neexplicit economisti au studiat probleme de macroeconomie in legatura cu diviziunea muncii la scara sociala. Inca din secolul al XVIII-lea problemele cresterii economice au concentrat atentia economistilor ca demersuri incipiente privind functionarea economiei; studiul problemelor macroeconomice a fost abordat de A. Smith si D. Ricardo vizand diviziunea sociala a muncii. In prima parte a secolului al XX-lea cercetarea macroeconomica s-a intensificat pe fondul crizelor economice. Keynes propune un macromodel economic pentru iesirea din criza. Dupa Al II-lea Razboi Mondial neokeynesienii realizeaza sinteza intre conceptia dinamica si abordarea macroeconomica. Se contureaza Teoria cresterii economice, de care s-au ocupat economisti renumiti, ca Paul Samuelson, Franois Perroux si altii.

u          Cresterea economica este un proces complex care vizeaza sistemul economic in ansamblul si dinamica lui. Prin continutul ei, inseamna o evolutie pozitiva, ascendenta a economiei nationale, fara a exclude oscilatiile conjuncturale si chiar anumite regresii temporare. Se folosesc chiar termenii de "crestere economica zero" si "crestere economica negativa".

Termenul de "crestere economica zero" a fost folosit pentru prima oara intr-un raport pentru clubul de la Roma si avea semnificatia unei situatii in care rezultatele economice absolute si populatia totala sporesc in acelasi ritm, incat nivelul rezultatelor pe locuitor ramane constant.

"Cresterea economica negativa" evidentiaza acea situatie in care rezultatele macroeconomice pe locuitor au tendinta de scadere, mentinandu-se totusi sub control o serie de corelatii fundamentale de echilibru, ceea ce presupune compromisuri rezonabile pe planul eficientei si bunastarii.

Asadar cresterea economica releva acele modificari care au loc in sporirea rezultatelor macroeconomice care nu sunt exprimate independent, ci in stransa legatura cu factorii ei determinanti. Acesti factori sunt:

factorul uman (cantitativ si calitativ, drept capital uman);

factorul material (atat ca investitii, cat si capitalul real existent);

factorul informational - tehnic (avand in prezent rol decisiv).

Rezultatele cresterii economice pot fi masurate prin indicatori sintetici si acestia sunt:

produs intern brut (PIB);

produs national brut (BNB);

venit national, atat pe total cat si pe locuitor (VN).

Ca proces macroeconomic, cresterea economica nu surprinde modificarile calitative din structura economiei si nivel de trai, aspecte puse in evidenta de conceptul de "dezvoltare economica".

Caracteristicile procesului cresterii economice in prezent sunt:

se desfasoara pe baza unui amplu proces de formare a unui mod tehnic de productie nou, caracteristic societatilor din "Al III-lea Val";

se contureaza un tip de crestere preponderent intensiva;

are legatura cu calitatea vietii.

Tipurile de crestere economica

tipul extensiv, corespunzand laturilor cantitative ale factorilor directi ce contribuie la formarea P.N.B.;

tipul intensiv, corespunzand laturilor calitative. El este propriu in special economiilor avansate.

Cele doua aspecte nu sunt exclusive, alternand in evolutia economica a unei tari.

Dezvoltarea economica surprinde simultan aspecte cantitative, calitative si structurale ale evolutiei economice, in corelatie cu evolutia demografica si problematica generala a omului, ca si cu evolutia echilibrului ecologic.

Ideea de baza ce defineste dezvoltarea economica este cea de schimbare, de transformare a structurilor in economie; a comportamentului sistemului economic, a raportului dintre activitatile umane si mediul inconjurator.

Conceptul de dezvoltare economica este multidimensional.

In primul rand, dezvoltarea economica implica in sine cresterea economica; nu exista proces de dezvoltare economica fara o crestere a rezultatelor macroeconomice pe termen lung.

In al doilea rand, dezvoltarea economica are o conotatie istorica ampla; ea surprinde procesul trecerii economiei unei societati umane date, de la o forma inferioara de evolutie spre alta superioara, inclusiv numeroasele zig-zag-uri temporare determinate de diferite conjuncturi istorice.

In al treilea rand, dezvoltarea economica poate fi definita, intr-un sens mai restrans, ca dezvoltarea factorilor de productie, respectiv dezvoltarea principalelor componente ale economiei in cadrul unui spatiu national-statal.

In al patrulea rand, notiunea de dezvoltare economica se refera, mai ales in prezent, cu deosebire la progresele realizate in raporturile dintre agentii economici si mediul economic al acestora la structurile nu numai tehnice, ci si sociale si psihosociale ale productiei si la mediul national.

Procesul cresterii economice are anumite interferente si cu procesul reproductiei largite. Deosebirea esentiala dintre aceste procese consta in aceea ca reproductia largita evidentiaza doare reluarea productiei pe o scara mai mare, prin acumularea de capital, in timp ce cresterea economica releva si factorii utilizati in acest scop, combinarea si substituirea factorilor de productie.

In concluzie

orice dezvoltare economica presupune si o crestere economica, dar nu orice crestere economica inseamna si o dezvoltare economica.

Conceptele de echilibru si optim economic

Etimologic, conceptul de echilibru provine din termenii latini "aequs" (egal) si "libra" (balanta). Termenul a fost preluat din mecanica si a capatat foarte mare extindere, suferind de exces de sens, fiind foarte des utilizat. Echilibrul exprima stabilitatea fenomenelor, determinata de ponderea egala a actiunii contrariilor si anularea reciproca a tensiunilor.

In economie se vorbeste despre echilibru:

a)      functional, reductibil la doi termeni: resurse si nevoi;

b)      structural, determinat de raportul dintre ramuri, subramuri, domenii de activitate.

Intelegerea echilibrului economic presupune constientizarea caracterului sau relativ si nu absolut. El este o stare efemera, trecatoare.

In ce priveste dezechilibrul economic, el poate fi de doua feluri:

o stare necesara trecerii spre un nou nivel de echilibru;

o situatie grava, de disfunctionalitate.

Notiunea de echilibru ridicata la stare de norma economica genereaza optimul economic.

Optimul economic desemneaza acea situatie a economiei care asigura cea buna eficienta economica, corespunzand cel mai bine intereselor economice urmarite.

Cat priveste raportul dintre echilibru si optimul economic, nu orice echilibru se confunda cu un optim, in vreme ce optimul economic nu poate fi conceput sau atins in afara echilibrului economic.

Nu exista un model economico - matematic al echilibrului economic valabil oriunde si oricand. In prezent, viata economica se caracterizeaza nu prin echilibru, ci prin dezvoltare si tendinta de crestere a dezordinii (entropiei).

Istoricul preocuparilor in teoria echilibrului economic

Fara a formula conceptul ca atare, problema echilibrului se regaseste inca din antichitate, exprimata la inceput ca temeri fata de bulversarile in viata cetatii, fata de dezorganizarea vietii economice.

Mai tarziu, Aristotel se refera la acel sens al echilibrului care vizeaza echivalenta, afirmand ca la baza schimbului sta egalitatea.

Mercantilistii surprind relatia intre economisire, rata dobanzii si investitii, precum si influenta favorabila a modificarii preturilor asupra echilibrului extern.

In cadrul scolii clasice, A. Smith socoteste ca echilibrul economic este dat de piata prin jocul liber al preturilor, asigurand echilibrarea cererii cu oferta.

D. Ricardo integreaza in conceptia sa despre echilibru si situatia in care productia este monopolizata.

Jean Baptiste Say considera ca produsele si veniturile, cererea si oferta se echilibreaza automat.

Prin contributia scolii clasice echilibrul economic dobandeste statutul de concept de baza in stiinta economica.

Sintetizand ideile Scolii clasice Leon Walras a realizat prima formalizare matematica a teoriei echilibrului general demonstrand ca intr-un sistem de concurenta pura si perfecta, pretul fiecarui produs este egal cu pretul sau de revenire si ca, la acest pret, se asigura alocarea optima a resurselor si folosire a factorilor de productie. Cea mai importanta teza formulata de Walras este cea referitoare la interdependenta tuturor preturilor si cantitatilor.

In opera lui Marx, echilibrul economic are doua acceptiuni:

echilibrul schimburilor sau vanzarilor de marfuri;

echilibrul reproductiei, ca echilibru al intregii economii.

In prima acceptiune se presupune ca schimbul marfurilor se face la valoarea lor, egala cu munca inmagazinata in marfa.

In cealalta acceptiune (la nivel macroeconomic) Marx construieste teoria reproductiei ca abstractie stiintifica.

Teoria reproductie simple:

I (v + p) = II c sectorul I - mijloace de productie

sectorul II - mijloace de consum

Teoria reproductiei largite:

I(v + p) > II c

In aceste modele el vizeaza raportul dintre sectorul bunurilor pentru productie si al bunurilor pentru consum.

Totodata, Marx a criticat teoria lui Jean Baptiste Say, privind realizarea automata a echilibrului economic. El aduce primele idei in ce priveste echilibrul ecologic.

Teoria lui Keynes in problema echilibrului economic are meritul de a fi tinut cont de realitatea concreta si nu de modelele pure. Ecuatia fundamentala in teoria echilibrului la Keynes este

S = I

adica economiile sa fie egale cu investitiile.

Transformarea economiilor in investitii este cheia problemei realizarii echilibrului, deoarece cererea de bunuri are doua componente:

cererea de bunuri pentru consum;

cererea de bunuri pentru investitii.

Keynes si-a dat seama ca fortele pietei nu mai erau capabile sa asigure, singure, echilibrul. Remediul este interventia statului in economie, teorie prin care zdruncina vechile conceptii liberale, neinterventioniste.

Teoria lui Keynes include ca problema de baza a echilibrului si dezvoltarea si ocuparea fortei de munca. El sustinea ca echilibrul pe termen scurt ar putea fi insa insotit de sub-ocupare.

J. Schumpeter, adept al conceptiei structurilor dinamice, considera ca problema unui echilibru static este ireala, ca o economie moderna se afla in dezechilibru dinamic. Deci problema fundamentala a sistemului economic este schimbarea structurilor si nicidecum realizarea echilibrului.

Francois Perroux este si el adept al dezechilibrelor economice. In conceptia sa piata are un caracter impus si imperfect, in care relatiile apar intre dominanti si dominati, iar nu intre parteneri egali. Ca urmare, echilibrul e impus de firma dominanta, care ia macrodecizii, acestea fiind in fapt cai de dezechilibrare.

Toate formele de echilibru analizate contin un numar important de alte echilibre denumite echilibre partiale.

Echilibrele partiale reprezinta situatia unei piete sau a unei ramuri in care confruntarea ofertei si a cererii a determinat simultan pretul si cantitatea produsa.

Teoria echilibrului general (T.E.G.)

Un loc aparte in gandirea economistilor il ocupa aceasta teorie, fundamentata de modelele lui Arrow-Debrew si Mc'Kenzie, care in mod independent au reprezentat o economie concurentiala cu existenta echilibrului. In conditiile de piata concurentiala, echilibrul economic se manifesta in forma unor stari proprii pietei, generata de actiunea agentilor economici producatori-vanzatori si cumparatori-consumatori. Ca reguli generale primii urmaresc maximizarea profiturilor, iar ceilalti maximizarea functiilor de utilitate supuse restrictiilor venitului lor.

Echilibrul macroeconomic este o stare spre care tinde piata in ansamblu, piata bunurilor, monetara, a capitalului si a muncii, atunci cand cererea e egala cu oferta, sau diferenta dintre ele nu depaseste limite rezonabile.

Conditii de echilibru

a. Pentru economia unei tari, trebuie ca oferta globala sa fie egala cu cererea globala

Y = D   

Y - oferta; D - cerere

Produsul national brut reprezinta oferta globala, care se poate descompune in:

bunuri pentru consum;

economii

Y = C + S

Cererea globala se poate descompune in :

bunuri pentru consum;

bunuri investitionale.

D = C + I

C + S = C + I    S = I

b. Pentru piata bunurilor si serviciilor

Avand in vederea deschiderea economiei spre exterior, se presupune luarea in considerare a importurilor si exporturilor:

Y + H = D + E   

H - importuri;

E - exporturi

C + S + H = C + I + E

S + H = I + E

S - I = E - H

c. Pe piata monetara, conditia de baza este ca oferta generala de moneda sa fie egala cu cererea de bani:

Y_m = D_m

Y_m - oferta globala de moneda;

D_m - cererea globala de moneda

Oferta de moneda depinde de masa monetara si viteza de rotatie, iar cererea reala de moneda depinde de nivelul general al preturilor si volumul tranzactiilor:

M ^x V = P ^x T

V - viteza de rotatie a banilor;

M masa monetara;

P - preturi;

T volumul total al tranzactiilor;

d. Pe piata muncii, conditia este de egalitate a cererii cu oferta de munca:

Y_L = D_L

(oferta generala de munca este egala cu cererea generala de munca)

Conditiile de echilibru au un caracter teoretic, din dublu motiv:

in primul rand, egalitatea cererii cu oferta se realizeaza doar ca tendinta;

in al doilea rand, in realitate economia nu se afla niciodata in echilibru perfect.

Dezechilibrele economice

Printre cauzele starilor de dezechilibru mentionam:

modificarea limitelor resurselor si tehnologiilor;

restrictii bugetare;

greseli de politica economica;

necunoasterea sau neintelegerea mecanismului pietei.

Pe piata bunurilor si serviciilor

Starile de dezechilibru se prezinta in doua variante:

dezechilibre normale, desemnate prin starea de presiune, sau oferta excedentara;

dezechilibre anormale, sau starea de absorbtie, sau cerere excedentara.

a. Starea de presiune - reprezinta o concurenta intre producatori, oferind cumparatorilor posibilitatea de a alege. Ei aleg calitatea, aleg oferta avantajoasa ca pret. Investitiile se orienteaza spre obiective destinate producerii de noi bunuri, superior calitative, spre reducerea costurilor de productie. Cumparatorii selecteaza bunurile care se vor produce, pentru ca isi pot manifesta optiunile. Este o situatie a "consumatorului rege"

b. Starea de absorbtie caracterizata prin concurenta intre cumparatori. Cresterea ofertei si a vanzarilor depinde numai de producatori, care isi aleg cumparatorii. Costurile mici si calitatea nu sunt stimulate, pentru ca se vinde orice, iar investitiile se orienteaza spre o productie preponderent extensiva. Vanzatorii sunt cei care isi selectioneaza cumparatorii.

Ca si consecinte ale dezechilibrelor pe celelalte piete, sunt:

somajul;

inflatia;

inrautatirea conditiilor de viata.

Concluzii

Tendinta obiectiva de realizare a starilor de echilibru trece prin stari de dezechilibru.

In conditiile contemporane, statul are menirea de a veghea si dirija actiunea agentilor economici, protejand consumatorii, dar permitand si maximizarea profiturilor, in corelatie cu nivelul de trai.

Nevoia de echilibru in economia contemporana

Recunoasterea faptului ca economia se caracterizeaza prin dezechilibre nu indreptateste abandonarea preocuparilor pentru redresarea economica, intrucat astfel s-ar ajunge la anarhie, haos. Problema realizarii echilibrului se pune in mod diferit de la tara la tara, in functie de nivelul dezvoltarii ei economice.

A.     In statele dezvoltate, cu economie de piata avansata exista mecanisme de autoreglare bine finisate, iar situatia economica isi mentine echilibrul relativ in primul rand pe seama concurentei si liberei initiative, care realizeaza o adevarata "selectie naturala".

In aceste tari problematica echilibrului economic consta in identificare tendintelor spre dezechilibru si initierea unor masuri pentru aducerea la limite acceptabile. In acest scop statul are ca instrumente politica bugetara, fiscala, a creditelor, etc.

B.     In tarile slab dezvoltate se ridica problema asigurarii unui echilibru de subzistenta, deoarece economiile acestor state nu sunt capabile sa realizeze nici macar satisfacerea nevoilor fundamentale ale populatiei. (Tari din Africa, America latina, etc.).

C.     In tarile cu economie de tranzitie, acestea trec de la economia de comanda la economia de piata. Aici s-a ajuns la un adevarat vid functional. Lipsa de experienta este dublata de o serie de fenomene negative precum:

proliferarea activitatilor ilicite, a economiei paralele;

scaderea interesului pentru munca;

emigrarea masiva a fortei de munca,

aspecte care amplifica dezechilibrul general.

Proportiile dezechilibrului tin si de raportul intre situatia dezastruoasa a resurselor pe de o parte si explozia nevoilor pe de alta parte.

Restabilirea echilibrului economic s-ar putea face prin restabilirea vidului functional:

printr-un cadru legislativ, bine pus la punct;

multiplicarea reala a formelor de proprietate;

prin atragerea capitalului extern sub forma unor investitii;

prin promovarea liberei initiative;

sprijinirea exportului;

formarea unui nou contingent de specialisti, de manageri.

Toate acestea - in conditiile interventiei statului - atat direct, ca agent economic, cat si indirect, prin politica fiscala, monetara si credit.