Natura si domeniul economiei

Economia - forma principala a actiunii umane

Economia este o stiinta sociala care cerceteaza baza economica a societatii umane. Ea este adesea definita ca un studiu al modului in care societatile aloca resursele insuficiente in incercarea de a satisface dorintele virtual nelimitate ale consumatorilor.

Teoria economica studiaza modul in care oamenii se organizeaza pentru a face fata problemei insuficientei resurselor. In orice tip de societate, exista mai multe nevoi decat resursele, astfel incat este necesar ca acestea sa fie alocate catre cele mai eficiente utilizari. Insuficienta resurselor este o problema economica fundamentala, generala de faptul ca dorintele oamenilor sunt practic nelimitate; de aici rezulta necesitatea de a opta pentru o alternativa sau alta.

Activitatea economica reprezinta lupta impotriva raritatii, fiind un proces complex ce reflecta faptele, comportamentele si deciziile oamenilor privitoare la atragerea si utilizarea resurselor economice in vederea producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri, in functie de nevoile si interesele economice. Altfel spus, economia cuprinde toate problemele legate de productia, distributia si consumul de bunuri si servicii.

Tensiunea dintre nevoi si resurse. Raritate si alegere

Nevoile umane reprezinta doleantele, cerintele oamenilor de a avea si de a folosi bunuri materiale si servicii, care devin nevoi efective in functie de conditiile de productie existente la un moment dat. Nevoile isi au izvorul in doleantele omului ca fiinta biologica, rationala si sociala.

Oamenii au in primul rand nevoi fiziologice, in al doilea rand nevoi spirituale psihologice insa au aparut si s-au extins si nevoile de grup, care sunt resimtite de oameni ca participanti la un anume sociogrup.

Nevoilor umane le sunt proprii anumite caracteristici, acestea fiind: nelimitate ca nr., limitate in capacitate ( ca volum), concurente si substituibile, complementare.

Nevoile umane intelese de oameni si devenite mobiluri ale confruntarii si cooperarii lor in vederea dobandirii resurselor si bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor reprezinta interesele economice.

In functie de nivelul si modul in care se manifesta, interesele economice se grupeaza in mai multe categorii: interese personale, interese de grup si interese generale.

Interesele economice se structureaza, dupa alte criterii, in urmatoarele grupari: particulare (private sau individuale) si publice (de stat); curente si de perspectiva; periodice, permanente si accidentale.

Resursele economice constau in totalitatea elementelor, premiselor - directe si indirecte - ale actiunii sociale practice, care sunt utilizabile, pot fi atrase si sunt efectiv utilizate la producerea de noi bunuri.

Premisa primara a satisfacerii nevoilor umane este natura. Desprinderea resurselor naturale din mediul lor este rodul activitatii umane. Resursele naturale impreuna cu cele umane formeaza resursele originare sau primare. Alaturi de resursele economice primare si impreuna cu ele, o insemnatate crescanda o au, in ultimul timp, resursele economice derivate.

Desi omenirea a progresat mult pe linia cautarii, cunoasterii si atragerii de noi resurse in circuitul economic, totusi cresterea si diversificarea trebuintelor umane fac ca resursele economice sa ramana relativ limitate. Raritatea relativa a resurselor este o caracteristica generala a economiei. De aceea, se impune ca dintre multiplele variante de utilizare a resurselor rare, oamenii sa fie nevoiti sa o aleaga pe cea care permite obtinerea unui numar cat mai mare de bunuri si de calitate cat mai ridicata.

Costul de oportunitate si frontiera posibilitatilor de productie

Problema economica centrala fiind raritatea, alegerea agentilor economici implica sacrificii. Cu cat se aloca o cota mai mare de resurse pentru satisfacerea nevoilor de hrana, de pilda, cu atat mai putin raman pentru producerea de imbracaminte.

Sacrificarea celorlalte alternative pentru producerea sau consumarea unui bun anume, e cunoscuta sub denumirea de cost de oportunitate.

In acest context, specialistii se refera la obtinerea (alegerea) nationala. Decalajul intre dezirabil si posibil permite sa se explice metoda aplicata in orice operatiune economica: este vorba de principiul rational de cautare fie a maximizarii utilitatii fie a minimizarii efortului.

In cercetarea posibilitatilor alternative de a produce se foloseste instrumentul Frontiera posibilitatilor de productie. Prin acesta sunt puse in evidenta toate combinatiile posibile de producere a 2 bunuri, care ar putea fi facute de o firma, o tara, intr-o perioada data, prin folosirea integrala si eficienta a resurselor sale.

Fig. Frontiera posibilitatilor de productie

Curba posibilitatilor de productie evidentiaza toate combinatiile posibile ale celor 2 bunuri. De pilda, in exemplul dat nu se poate realiza o asemenea combinatie a productiilor incat sa atinga punctul H din grafic (pentru aceasta ar avea nevoie de resurse suplimentare sau ar trebui sa sporeasca eficienta folosirii acestora).

Curba frontierei posibilitatilor de productie a fost intocmita pe baza unor resurse date si in cadrul unui orizont scurt de timp. Pe termen mediu si lung, odata cu cresterea resurselor si ameliorarea lor, curba respectiva se deplaseaza spre dreapta.

3. Risc si incertitudine in economie

Activitatea economica implica riscul. Acesta poate fi definit ca un eveniment nesigur care poate cauza o paguba. Analiza riscului incepe de obicei cu conturarea termenului de incertitudine cu privire la viitor.

Incertitudinea economica are ca sursa fie caracterul aproximativ al cunostintelor despre un proces economic, fie caracterul obiectiv impredictibil al procesului.

In realitate, riscul si incertitudinea sunt combinate in diferite proportii.

Incertitudinea devine o potentiala sursa de risc, in special, atunci cand decurge dintr-o informare completa sau cand se apeleaza la surse informationale incompatibile.

Participantii la viata economica acorda o atentie sporita masurarii riscului cu ajutorul probabilitatilor.

Probabilitatea arata in ce masura e posibila producerea unui anume eveniment in conditii bine determinate. Deci, pentru fiecare eveniment exista o anumita probabilitate de aparitie. Riscul este o caracteristica specifica intregii distributii de probabilitati.

Atat probabilitatea cat si riscul pot fi interpretate obiectiv si subiectiv.

Probabilitatea obiectiva se bazeaza pe evidenta istorica a datelor statistice si consta in estimari ale situatiilor probabile pe baza transformarilor anterioare iar probabilitatea subiectiva poarta amprenta personalitatii fiecarui individ participant la economie.

Riscul obiectiv e inerent oricarei actiuni caracterizate prin variatia rezultatelor probabile si reprezinta o variabila independenta de individ iar riscul subiectiv constituie o estimare a riscului obiectiv si depinde de individ.

Economia - stiinta teoretica fundamentala

Aparitia si formarea stiintei economice. Etape in evolutia stiintei economice.

Omul ca fiinta superioara s-a straduit din totdeauna, sa-si explice lumea inconjuratoare. O atentie cu totul aparte a acordat, din primele clipe ale existentei sale, problemelor economice. Existenta fiind, inainte de toate, materiala, economica, nici nu se putea altfel. Asa se explica faptul ca ideile economice au aparut inca din cele mai vechi timpuri. Multe dintre ele insa nu au ajuns pana la noi. Tot ce stim noi astazi este ca primele reprezentari economice au aparut in Occidentul Antic. Radacinile stiintei economice se gasesc in antichitatea greaca, concretizate in lucrarile unor mari filozofi, in primul rand la Aristotel.

Sintagma "economie politica" a fost lansata in literatura in 1615, prin tratatul de Economie Politica publicat de Antoine de Montchrestiene.

Din punct de vedere etimologic, termenul de economie provine din cuvintele grecesti: oikos - casa, gospodarie; nomos - ordine, regula, lege, principiu; polis - cetate, oras. In traducere libera termenul semnifica legea (regula) de gospodarire a cetatii.

Specialistii in domeniu delimiteaza cu aproximatie patru sau cinci etape ale evolutiei stiintei economice.

Etape in evolutia stiintei economice

a)      Prima etapa in evolutia gandirii economice isi are inceputurile in gandirea antica greco-romana si asiatica si se incheie spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, prin contributia epocala a lui Adam Smith. Smith e considerat parintele stiintei economice, stiinta care initial era cunoscuta sub denumirea de Economie Politica. Lucrarea sa fundamentala este "Avutia natiunilor". De o deosebita importanta au fost in aceasta perioada dezvoltarile si contributiile acelor economisti care au efectuat primele analize economice ale proceselor economice de ansamblu: W. Petty si F. Quesnay.

b)      A doua perioada in evolutia gandirii si stiintei economice se incadreaza intr-un orizont de timp cuprins intre sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul ultimei treimi a secolului al XIX-lea. Aceasta perioada este dominanta si ilustrata de D.Ricardo, T.Malthus, S.Mill. De asemenea, in aceasta etapa a trait si a creat K.Marx, care este considerat un fondator de noua scoala economica, inscriindu-se pe o anumita filiatie de idei. Unii specialisti acorda francezului J.B. Say un loc important in gandirea economica universala, pe care-l incadreaza in linia de gandire din aceasta perioada.

c)      A treia perioada este cuprinsa intre anii `70 ai secolului    XIX si primul razboi mondial, respectiv marea recesiune mondiala din anii `30 ai secolului al XX-lea. In acest interval de timp s-au impus contributiile stralucite ale scolii istorice germane, ale marginalistilor vienezi specialisti in teoria valorii si a distributiei ale lui L.Walras, V.Pareto, A.Marshall.

d)      A patra perioada in evolutia stiintei economice se incadreaza intre anii `20 si anii `70 ai secolului al XX-lea. Perioada respectiva este marcata pregnant de J.M.Keynes si de opera sa fundamentala "Teoria generala a ocuparii, a dobanzii si a banilor".

Opera economica a lui Keynes a dat un puternic impuls stiintei economice in general.

Ca replica la curentul dirijist keynesist s-a constituit liberalismul clasic al secolului al XX-lea cu reprezentanti de marca cum sunt F.Hayek si M Friedman.

e)      A cincea perioada a inceput in deceniul al 8-lea al secolului XX. Pe terenul realitatilor economice contemporane si beneficiind de cuceririle anterioare ale stiintei economice, de tehnicile de analiza existente, stiinta economica se afla in fata unei noi situatii clasice. Deocamdata, toate teoriile elaborate in trecut au fost si sunt dezvoltate si actualizate. In acelasi timp, in procesul firesc de raportare la nevoile realitatii, unele dintre ideile, teoriile si doctrinele vechi au fost abandonate sau marginalizate.

Oricum, stiinta economica contemporana se caracterizeaza prin doua trasaturi (aspecte):

cresterea considerabila a volumului de informatii, de date statistice, ceea ce a facut necesara aparitia unor tehnici si instrumente de analiza;

profesionalizarea accentuata a economistilor, inclusiv adancirea procesului de specializare a acestora.

2.2. Obiectul de studiu al economiei

Obiectul de studiu al economiei, ca stiinta, il constituie fenomenele, procesele si relatiile generate de comportamentul agentilor economici in procesul complex de alocare a resurselor rare in vederea satisfacerii nevoilor societatii.

Stiinta economica contemporana se prezinta ca un sistem de stiinte economice speciale, care au drept domeniu activitatile economice privite in ansamblul lor dar si in interrelatie cu alte domenii. Astfel, din sistemul stiintelor economice fac parte urmatoarele ramuri: economia politica (microeconomia, macroeconomia); stiintele economice speciale functionale pentru toate domeniile (finantele, managementul, statistica economica); economia mondiala; stiintele economice de ramura (economia firmei); stiintele economice istorice (istoria economiei nationale, doctrine economice); stiinte de granita (geografia economica, sociologie economica, econometrie) s.a.m.d.

Economia sau economia politica a fost si este o componenta teoretica - metodologica a sistemului stiintelor economice. In ultimii 30 de ani si mai bine, economistii si-au impartit domeniul in doua mari ramuri, microeconomia si macroeconomia. Trebuie precizat totusi ca ambele ramuri ale economiei nu pot fi niciodata separate complet una de alta deoarece exista multe legaturi intre ele.

Microeconomia se ocupa cu studiul fenomenelor si proceselor economice ce se manifesta la nivelul agentilor economici individuali (firme, gospodarii, administratii etc).

In sens larg, microeconomia, se ocupa de comportamentul firmelor individuale, al ramurilor industriale si al consumatorilor (sau gospodariilor) cu efectele taxelor individuale si cu programele politice si cheltuielile aferente specifice. Totodata microeconomia se ocupa si de problema alocarii resurselor, iar in calculul problemelor distributiei veniturilor si are ca interes principal determinarea preturilor relative ale bunurilor si serviciilor.

Macroeconomia analizeaza activitatea economiei nationale in general si interactiunile ei cu alte economii.

Macroeconomia, pe de alta parte, se ocupa de agregatele globale ale economiei luate ca un tot unitar. Aceasta studiaza factorii care determina productia si ocuparea fortei de munca pe plan national, nivelul general al preturilor, consumul total si economisirile importurile si exporturile totale intr-o economie, precum si cererea si oferta de moneda si de alte active financiare.

Economia fiind stiinta care studiaza modul in care societatea rezolva sau ar trebui sa rezolve tensiunea nevoi-resurse, ea abordeaza si mai ales apreciaza in maniere diferite problemele pe care le gestioneaza. Din acest punct de vedere, exista economie pozitiva si economie normativa.

Economia pozitiva evidentiaza ceea ce este in economie si ceea ce se poate intampla daca va avea loc un anume eveniment, daca se vor produce anumite acte si fapte economice, naturale, tehnico-stiintifice, politice etc.

Economia pozitiva pune diagnosticul la starea economiei si prognozeaza dezvoltarea ei viitoare cu ajutorul unor instrumente ale analizei economice.

Economia normativa arata cum ar fi bine sa se desfasoare activitatile economice si ce ar fi trebuit facut pentru ca procesele economico-sociale sa se incadreze in normalitate.

2.3. Metode de cunoastere stiintifica, variabile, tehnici si instrumente utilizate in analiza economica.

Ca orice alta stiinta, stiinta economica, deci si economia beneficiaza de o metoda de cercetare.

Etimologic cuvantul metoda vine din limba greaca: methodos care inseamna cale, mijloc, mod de expunere.

Metoda in economie reprezinta un ansamblu de principii, procedee si tehnici de cercetare menite sa duca la largirea orizontului cunoasterii, sa descopere noi adevaruri si sa rezolve eficient cat mai multe probleme practice.

Fenomenele economice pot fi privite ca o retea imensa de interdependente, fiecare dintre acestea aratand cum reactioneaza o variabila economica la modificarea unei alte variabile economice.

Relatiile dintre variabilele economice, dintre factorii economici sunt relatii de tipul cauza-efect.

Relatiile cauzale de regula sunt:

a)      relatii cauzale complexe care presupun existenta unui singur fenomen cauza ce determina aparitia si dezvoltarea mai multor efecte; (de exemplu modificarea pretului determina modificarea cererii, a ofertei si a salariului real);

b)      relatii cauzale multiple care presupun existenta mai multor fenomene cauza ce determina aparitia unui singur efect; (de exemplu modificarea pretului, a venitului, a preferintelor determina variatia cererii).

In raport de sensul modificarilor, o legatura dintre fenomene poate fi:

a`) directa (pozitiva) atunci cand presupune o modificare a variabilei dependente in acelasi sens cu modificarea variabilei independente. De exemplu, o crestere a pretului care determina o crestere a ofertei.

b indirecta (negativa) cand presupune modificarea variabilei dependente in sens contrar modificarii variabilei independente. De pilda, o crestere a pretului care determina o reducere a cererii.

In functie de procentul in care se realizeaza modificarile se cunosc:

a relatii de tip liniar, atunci cand variabilele se modifica in acelasi procent. De exemplu, o crestere de pret cu 5 % va determina o reducere a cererii cu acelasi procent de 5%.

b relatii nonliniare, atunci cand variabilele se modifica in marimi diferite. De exemplu, o crestere de pret de 5% va determina o reducere a cererii cu doar 2%.

Unitatea inductie-deductie reprezinta o cale de cercetare economica.

Deductia realizeaza operatiunea intelectuala de intelegere a unor manifestari sau fenomene plecand de la principiul sau esenta acestora.

Inductia realizeaza operatiunea intelectuala de cunoastere a esentei sau a principiilor plecand de la observarea unor manifestari sau fenomene.

Principiul "caeteris paribus" pleaca de la premisa ca unele elemente ale analizei economice sunt stabile in timp ce altele sunt variabile. De regula, sunt considerate stabile acele elemente ce pot fi cuantificate matematic. De exemplu cererea de piata pentru un anumit produs de pilda pentru costume presupune un element stabil (nr. consumatorilor) si unul variabil (moda).

Abstractia stiintifica este o alta componenta a metodologiei economiei politice. Cercetatorul isi concentreaza atentia, de fiecare data, asupra unui aspect spre a-l analiza facand abstractie de celelalte aspecte.

Unitatea dintre analiza si sinteza. Stiinta economica e analitica; ea descompune procesele si fenomenele in elemente componente pentru a le studia in esenta, structura si functionalitatea lor. Practica economica e insa sintetica, ea se realizeaza prin integrarea si interdependenta tuturor factorilor si componentelor intr-un tot organic inseparabil.

Unitatea dintre metoda istorica si cea logica de analiza economica. Metoda istorica inseamna reflectarea, descrierea si fixarea faptelor si evenimentelor asa cum s-au petrecut ele in timp. Metoda logica este aceea care presupune trecerea de la abstract la concret, preluand din procesul istoric real numai ceea ce este esential si constituie verigi necesare.

Unitatea analizei cantitative si calitative. Cercetarea trebuie sa tina seama de conexiunile dintre actele si faptele economice de aspectul calitativ al lor, dar si de masura si de intensitatea acestora, de aspectul lor cantitativ.

Modelarea economica este o metoda de cercetare a fenomenelor si proceselor economice bazata pe folosirea metodelor ca o reproducere schematica a interdependentelor dintre diferitele laturi ale proceselor sau fenomenelor studiate. Modelarea economica apeleaza de regula la modele matematice in care interdependentele economice sunt exprimate sub forma unor functii matematice. Orice model economico-matematic are in structura sa:

- o functie obiectiv, care formalizata poate fi o functie de minim (minimizarea costurilor), de maxim (maximizarea profitului) sau de echilibru (echilibrul pietei).

- restrictiile logico-matematice ce rezulta din formalizarea interdependentelor economice prin prispa naturii variabilelor modelului.

- restrictiile tehnico-economice care sub forma unor functii matematice exprima conditiile in care trebuie sa se realizeze functia obiectiv (functia cererii si functia ofertei).