PIATA DE CAPITAL IN ROMANIA

Piata de capital in Romania

1 Inceputurile si dezvoltarea pietei de capital in Romania

Procesul trecerii Romaniei la o economie planificata centralizat, bazata aproape exclusiv pe proprietatea de stat, la o economie concurentiala de piata, implica parcurgerea unei perioade de timp mai mare decat s-a crezut initial, cu etape distincte, cu obiective, strategii si tactici adecvate.

Pentru a-si atinge scopul, tranzactia insasi trebuie planificata, astfel incat procesul de reforma si restructurare sa nu cunoasca sincope si sa evite, pe cat posibil, anomaliile care pot aparea pe plan politic, economic, social si moral.

Obiectul strategic al societatilor in tranzitie este formarea si dezvoltarea pietelor specializate, impreuna cu toate conexiunile cerute de legile economice, precum si a mecanismelor specifice de functionare, conform unui model de dezvoltare coerent ca si celelalte tarii noastre[1].

Inaintea celui de-al doilea razboi mondial, Romania, avand o economie de piata, a cunoscut aceeasi evolutie spre formarea si dezvoltarea pietei interne de capital ca si celelalte tari capitaliste.

La 1 iunie 1881, acum aproape 120 de adi, Senatul Romaniei a aprobat "Legea ascupra burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de marfuri". In temeiul acestei legi au fost organizate primele burse din Romania, la Bucuresti, Iasi, Braila si Galati. La 1 decembrie 1882 a fost publicata prima cota oficiala a bursei din Bucuresti prin care erau anuntate tranzactii cu 21 de valori mobiliare. In anul 1882 existau in Romania numai 6 societati pe actiuni cu un capital de cca. 25 milioane lei, in timp ce efectele publice si inscrisurile funciare care circulau pe piata nu valorau mai mult de 200 milioane lei.

In Monitorul Oficial nr. 31 din 9 mai 1904 a fost publicata "Legea asupra burselor de comert", care prevedea functionarea in Romania a urmatoarelor burse: la Bucuresti - o bursa de schimb si efecte, de cereale si de marfuri; la Braila, Galati si Constanta - cate o bursa de cereale, de marfuri si de inchiriere a bastimentelor; la Iasi si Craiova - cate o bursa de cereale si marfuri.

Legea din 1904 a fost modificata in 1905, 1913, 1918 si 1928, fara a suferi insa schimbari esentiale. In 1904 interesul publicului pentru plasamente in valori mobiliare a devenit semnificativ. In acel an erau negociate pe piata bursiera 43 de valori mobiliare. In intervalul 1904 -1914, volumul tranzactiilor bursiere a crescut atat in ceea ce priveste titlurile de participare (actiuni), cat si titlurile de valoare cu venit fix (boligatiuni, rente).

Dupa impunerea regimului comunist, bursa de marfuri a fost desfiintata prin Decretul nr. 61 din 18 ianuarie 1949, in timp de bursa de efecte, actiuni de schimb, dupa o agonie pe durata anilor 1949-195 Patrimoniul ambelor institutii a fost trecut de catre stat "in proprietatea intregului popor".

Perioada 1952-1989 reprezinta o "gaura neagra" in istoria pietei de capital din Romania, cu mentiunea ca, desi abolite pe plan intern, mecanismele burselor internationale au fost utilizate, totusi, de docietatile romanesti cu capital de stat, specializate in operatiuni comerciale, respectiv in import-export de materii prime si produse agroalimentare[2].

Premise legislative

Premisele aparitiei unei piete de capital in Romania, dupa revolutia din 1989, au fost create odata cu promulgarea Legii nr. 31/1990 privind societatile economice, care au asigurat cadrul legal necesar nasterii si dezvoltarii societatilor de capitaluri si totodata a instituit un cadru clar pentru produsele utilizate pe piata de capital: actiunile si obligatiunile.

Potrivit acestei legi, societatile comerciale pe actiuni au putut face apel la economiile publicului, pentru infiintarea sau pentru majorarea capitalului (primele atrageri de capital de la populatie au fost realizate de bancile "Ion Tiriac" si "Bankoop"). Astfel putem defini anul 1990 drept momentul de aparitie a pietei primare de capital.

Un moment important l-a constituit adoptarea Legii nr. 58/1991 a privatizarii societatilor comerciale care a relevat odata in plus nevoia existentei unei piete secundare, deoarece a introdus pe piata financiara, intr-o cantitate masiva, hartii de valoare si nu in ultimul rand, de a demonstra necesittea crearii unui cadru organizat pentru vanzarea/cumpararea acestora. A instituit primii investitori institutionali - cele 5 Fonduri ale Proprietatii Private, care, desi hibrizi, au avut, de asemenea, rolul de a familiariza populatia cu institutia investitorului de portofoliu.

In anul 1992, certificatele de proprietate au fost emise si distribuite in forma materializata, la purtator. Anul 1992 a reprezentat si momentul derularii primei oferte publice de actiuni contra numerar, din cadrul procesului de privatizare, oferta care a fost efectuata de Agentia Nationala pentru Privatizare si Banca Romanana pentru Dezvoltare cu sprijinul unei societati de consultanta din

Marea Britanie si care a avut o rezonanta deosebit de mare[3].

Catre sfarsitul anului 1992 s-a infiintat Agentia Nationala pentru Titluri de Valoare, ca directie in Ministerul Finantelor, "embrionul" organismelor de reglementare si supraveghere a pietei de capital de mai tarziu. Paralel, in Banca Nationala a Romananiei se creeaza Centrul de Proiectare si Implementare a Pietelor de capital "embrionul viitoarei Burse de Valori Bucuresti".

Odata cu aaritia Ordonantei nr. 18/1993 privind reglementarea tranzactiilor nebursiere cu valori mobiliare si organizarea unor instituti de intermediere, a fost infiintata Agentia Valori Mobiliare (AVM) prin transformarea Agentiei Nationale pentru Titluri de Valoare (ANTV). Aceasta entitate, constituita ca Directie Generala in Ministerul de Finante, a creat cadrul de reglementare minim necesar pentru inceputul pietei de capital in Romania, prin elaborarea Regulamentului privind oferta publica de vanzare de valori mobiliare si a Regulamentului privind autorizarea societatilor de intermediere de valori mobiliare si a agentilor de valori mobiliare aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 788/1993.

Cronologic vorbind, s-a asistat la un fenomen de aparitie a unor fonduri mutuale (FMOA administrat de SAFI) care, desi trebuiau sa desfasoare o activitate specifica pietei de capital, ele erau infiintate si functionau undeva la interferenta dintre Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancara si Codul Civil, nefiind autorizate de nici o autorizate de nici o autoritate specifica pietei bancare sau a pietei de capital.

In anul 1994 a fost adoptata Legea nr. 52 privind valorile mobiliare si bursele de valori, care a creat conditii pentru aparitia de noi institutii pe piata:

Ø     Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM(;

Ø     Bursa de valori Bucuresti

Ø     Societati de depozitare;

Ø     Societati de registru;

Ø     Asociatii profesionale cu statut de organisme de autoreglementare care au dus la aparitia de noi piete secundare de tranzactionare (RASDAQ), altele decat cele bursiere.

Bursa de valori , ca o componenta de baza a pietei secundare din Romania a fost reinfiintata in anul 1995, printr-o decizie a Guvernului Romaniei si a fost finantata de la bugetul de stat, cu conditia ca in termen de 3 ani de la infiintare, sa ramburseze din comisioanele aplicate tranzactiilor efectuate, suma necesitata de infiintarea sa.

Bursa functioneaza ca o piata de licitatie pe care intalnirea dintre emitenti si investitori este facilitata de intermediari (schema 1).

Cea de a doua componenta a pietei secundare din Romania s-a constituit, ca o necesitate, in anul 1996 sub forma pietei extrabursiere RASDAQ, care asigura o circulatie libera si intensa a valorilor mobiliare la un curs negociat ce reflecta interesul investitorilor pentru detinerea titlurilor necotate la bursa.

Organismul tutelar in cazul pietei de negocieri RASDAQ este Asociatia Nationala a Societatilor de Valori Mobiliare (ANSVM), organism de autoreglementare, conform deciziei date de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

Organizatiile implicate in functionarea sistemului pietei extrabursiere, sunt:

Ø     Societatea de suport tehnologic RASDAQ, care asigura colectarea informatiilor cu privire la ofertele de vanzare/cumparare ale embrilor Asociatiei Nationale a Societatilor de Valori Mobiliare, sustine tehnic negocierea electronica a titlurilor, tine evidenta contractelor incheiate intre membri, raporteaza situatia tranzactiilor fiecarei societati de valori mobiliare membre si difuzeaza informatii cu privire la preturile si volumul de titluri tranzactionate zilnic pe piata;

Schema nr. 1

Organizarea pietei bursiere

Sursa: Gabriela Anghelache - ,Bursa si piata extrabursiera', Editura Economica, Bucuresti, 2002, pag. 27

Ø      Societatea Nationala de Compensare, Decontare si Depozitare (SNCDD), cu rol complex de calcul al soldului pe fiecare titlu, pentru fiecare utilizator direct al sistemului, in efectuare a transferului de proprietate si de detinere in numele utilizatorului si al clientilor acestora a valorilor mobiliare tranzactionale; Registrul Roman al Actionarilor (RRA), societate al carei unic rol este cel de pastrare si actualizare a informatiilor despre componenta actionarului fiecarui emitent ale carei valori mobiliare se tranzactio-neaza pe aceasta piata;

Ø      Membrii Asociatiei Nationale a Societatilor de Valori Mobiliare care pot avea diferite relatii cu organizatiile mentionate anterior, astfel:

Þ    utilizatori directi ai sistemului de tranzactionare;

Þ    utilizatori indirecti ai sistemului de tranzactionare;

Þ    utilizatori directi ai Sistemului de Compensare, Decontare si Depozitare;

Þ    utilizatori indirecti ai Sistemului de Compensare, Decontare si Depozitare.

Ø      Banci de decontare a tranzactiilor;

Ø      Banci cu rol de custodie al valorilor mobiliare;

Ø      Fonduri mutuale ca investitori institutionali principali;

Ø      Agentiile de presa si stiri, interne si internationale pentru desemnarea informatiei publice in mass-media[4].

3. Piata primara de capital in Romania

Pe piata primara, titlurile financiare pe termen lung sunt emise in scopul de a fi plasate. in piata primara, agentii economici - intreprinderi, autoritatea guvernamentala, administratiile locale, care au nevoie de resurse banesti, ofera noi titluri financiare pe termen lung. Acestea sunt achizitionate de catre alti agenti economici - populatia, institutiile financiare etc. - care dispun de economii banesti[5].

Constituirea si dezvoltarea unei piete de capital in tara noastra sunt indisolubil legate de procesul de privatizare a intreprinderilor cu capital de stat, de diferite domenii de activitate: industrie, agricultura, comert, turism, alimentatie publica etc. In paralel aparitia unor firme noi cu capital particular, cu sau fara participare straina, concura la accelerarea procesului de creare a unei veritabile piete de capital si ca o consecinta directa a bursei de valori mobiliare, (figura .

Infiintarea si functionarea unei burse de valori presupune indeplinirea catorva conditii, una din cele mai importante este existenta pe scara larga a marilor firme organizate ca societati pe actiuni. O a doua conditie este dispersarea actiunilor la un numar suficient de mare de posesori. In tara noastra, un rol important in asigurarea acestor conditii 1-a avut procesul de privatizare[7].

Figura.

PlATA DE CAPITAL A ROMANIE

Sursa: Bogdan Ghilic-Micu - "Bursa de valori', Editura Economica, Bucuresti, 1997, pag. 186

Priva tizarea societatilor comerciale cu capital de stat

Premiza declansarii procesului de privatizare o constituie adoptarea Legii nr. 31 din 16 noiembrie 1990, care prevede constituirea de societati comerciale, ca persoane juridice sub una din urmatoarele forme:

Ø      societate in nume colectiv ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatiilor;

Ø      societati in comandita simpla ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatiilor; comanditorii raspund numai pana la concurenta apor-urilor lor;

Ø      societate in comandita pe actiuni al carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimo-iul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatiilor comanditati; comanditorii sunt obligati numai la plata actiunilor lor;

Ø      societate pe actiuni ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrioniui social; actionarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor;

Ø      societate cu raspundere limitata ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; asociatii sunt obligati numai la plata partilor sociale.

Importante pentru crearea pietei de capital sunt societatile pe actiuni si societatile in comandita pe actiuni, la care capitalul social este reprezentat pe actiuni emise de societate, nominative sau la purtator[8].

Pentru ca privatizarea societatilor comerciale cu capital de stat sa devina operativa, a fost adoptata Legea nr. 58 din 14 august 1991, care defineste cadrul juridic necesar transferului de proprietati de la stat catre investitori, fie persoane fizice, fie persoane juridice. In esenta, legea prevede:

v     procedura privind distribuirea gratuita de certificate de proprietate

v     catre cetateni;

v     metodele de privatizare a societatilor;

v     participarea investitorilor individuali si institutionali la procesul de

v     vanzare-cumparare de actiuni si active etc.

Pentru initierea procesului de privatizare, s-au infiintat 5 societati de natura financiara pe actiuni numite Fondul Proprietatii Private (FPP) si o institutie publica, cu caracter comercial si financiar, Fondul Proprietatii de Stat (FPS).

Fondul Proprietatii Private detinea initial 30% din capitalul social al societatilor comerciale organizate conform Legii nr. 15/1990 si sunt organizate sub forma de societati comerciale, la care actionarii sunt cei care detin certificatele de proprietate distribuite gratuit. Atributiile principale ale FPP sunt:

ð         emisiunea de certificate de proprietate;

ð         urmarirea maximizarii profiturilor care revin detinatorilor de certificate de proprietate;

ð         stabilirea modalitatilor de utilizare a certificatelor de proprietate in vederea obtinerii de actiuni la societatile comerciale;

ð         asigurarea de servicii de brokeraj, in scopul schimbarii certificatelor pe actiuni, pe piata secundara de capital;

ð         restructurarea portofoliului de actiuni astfel incat sa se maximizeze valoarea de piata a certificatelor;

ð         accelerarea procesului de privatizare a societatilor comerciale, inclusiv prin vanzare publica de actiuni.

Fondurile Proprietatii Private isi vor desfasura activitatea ca societati comerciale numai pe o perioada de 5 ani de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 58/1991, dupa care se transforma in societati de drept comun, de tipul fondurilor mutuale.

Fondul Proprietatii de Stat detine initial 70% din capitalul social al societatilor comerciale, exercitand, in calitate de actionar, toate drepturile si obligatiile ce-i revin, potrivit reglementarilor legale. Atributiile Fondul Proprietatii de Stat sunt:

         reducerea participarii statului la capitalul social al societatilor omerciale subordonate, pana la privatizarea completa a acestora

         restructurarea si restabilirea societatilor comerciale sau, eventual, lichidarea acelora nerentabile;

         conlucreaza cu FPP pentru accelerarea privatizarii;

         stabileste criteriile de evaluare financiar-contabila a societatilor comerciale care se privatizeaza;

         depunerea veniturilor obtinute in conturi purtatoare de dobanzi;

         realizarea de investitii in restructurare, retehnologizare si rentabilizare a societatilor comerciale;

         acordarea de credite persoanelor fizice sau juridice pentru cumpararea de actiuni ale societatilor care se privatizeaza;

         intocmirea anuala a unui program de privatizare pentru cel putin 10% din actiunile detinute initial[9].

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, Fondul Proprietatii de Stat a fost reorganizat ca fond inchis de investitii atipic, aflat in subordinea Ministerului Privatizarii, cu rolul de a vinde actiunile detinute de stat la societatile comerciale, in conformitate cu politica aprobata de guvern. Fondul Proprietatii de Stat se desfiinteaza in momentul in care Parlamentul constata, pe baza informatiilor prezentate de Guvern, ca privatizarea este un proces incheiat.

Pe la sfarsitul anului 1997, organul guvernamental responsabil cu indrumarea, coordonarea si controlul de privatizare al societatilor comerciale cu capital de stat a fost Agentia Nationala pentru Privatizare (AMP). Odata cu intrarea in vigoare a Ordonantei de Urgenta nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, Agentia Nationala pentru Privatizare se desfiinteaza, inflintandu-se Ministerul Privatizarii.

Ministerul Privatizarii a fost, pentru o scurta perioada, autoritatea administratiei publice centrale, responsabila cu elaborarea politicilor de privatizare, cu coordonarea si controlul procesului de privatizare. Principalele atributii ale Ministerului Privatizarii erau urmatoarele:

Ø      elaborarea si supunerea spre aprobarea Guvernului a strategiei de privatizare;

Ø      elaborarea si supunerea spre aprobarea Guvernului a proiectelor de legi si proiectelor de hotarari ale Guvernului in domeniul privatizarii;

Ø      indrumarea metodologica a intregului proces de privatizare;

Ø      avizarea si supunerea spre aprobarea Guvernului a programului anual de privatizare elaborat de F. P. S.;

Ø      aprobarea, la cererea Fondului Proprietatii de Stat, a listei societatilor comerciale care se restructureaza;

Ø      intocmirea rapoartelor privind stadiul privatizarii si prezentarea lor spre analiza Guvernului;

Ø      efectuarea controlului operatiunilor de privatizare;

Ø      promovarea investitiilor straine in scopul privatizarii societatilor comerciale.

Actiunile gestionate de Fondului Proprietatii de Stat se vand persoanelor fizice sau juridice cu drept privat, romane sau straine, prin: oferta publica de vanzare, negociere directa, licitatie cu strigare sau in plic, certificate de depozite emise de banci de investitii pe piata de capital internationala.

In urma Programului de Privatizare in Masa, actiunile a peste 4000 de societati au intrat in posesia a peste 16 milioane actionari.

Privatizarea societatilor comerciale in anul 1997 si 1998 evidentiaza gradul sporit de atractivitate al intreprinderilor mici si mijlocii din urmatoarele sectoare: agricultura (633), comert (215), industrie (179), constructii (50), transporturi (41), turism (22), prestari si servicii (17), invatamant (6).

Pentru un numar de 44 de societati comerciale s-au incheiat contracte de vanzare-cumparare a pachetelor de actiuni, detinute de Fondului Proprietatii de Stat. cu investitori straini din Franta, SUA, Germania, Austria, Elvetia, Italia, Cipru, etc[10].

3.2 Dezvoltarea sectorului particular

O componenta deosebit de importanta a procesului de reforma economica a Romaniei o constituie crearea si dezvoltarea unui puternic sector privat de firme mici si mijlocii, organizate prin libera initiativa, sector capabil sa asigure piata cu produse si servicii intens solicitate si sa absoarba o buna parte din forta de munca disponibiiizata prin restructurarea in alte sectoare sau a tinerilor, in acest scop, legile adoptate in 1990 si 1991 privind organizarea si infiintarea unor astfel de intreprinderi au permis aparitia unui sector privat a carui importanta este mentinuta atat prin cadrul juridic cat, mai ales, de cel economic.

Obiectele de baza in domeniul sectorului firmelor private sunt: cresterea semnificativa a numarului de intreprinderi'mici si mijlocii, precum si a rolului acestora in ansamblul economiei nationale; incurajarea, cu prioritate, a aparitiei de noi firme cu caracter productiv, de talie mica si mijlocie, in ramurile in care inregistreaza ritmuri medii si inalte de dezvoltare si pentru care exista cerere pe piata interna sau externa, cu posibilitati de crestere in viitor; elaborarea si punerea in aplicare a unor mecanisme, la nivel national, de sustinere atat in faza de infiintare, cat si in cea de dezvoltare. Masurile care trebuie luate pentru atingerea obiectivelor fixate vizeaza trei mari directii: cadrul juridic, cadrul organizational - functional si cadrul financiar.

Ø      Imbunatatirea si completarea cadrului legislativ presupune adoptarea urmatoarelor reglementari:

Þ    stimularea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii prin acordarea unor avantaje si facilitati de care pot beneficia acestea, precum si prin stabilirea responsabilitatilor care revin organismelor abilitate sa le sprijine;

Þ    sprijinirea cooperarii firmelor private mici si mijlocii in interiorul economiei nationale, precum si cu cele din strainatate;

Þ    uniformizarea sistemului de impozitare in vederea eliminarii tratamentului discriminatoriu al diferitelor categorii de agenti economici si aplicarea aceluiasi tratament fiscal pentru intreprinzatorii romani, in raport cu cei straini.

Ø      Sprijinirea organizarii si functionarii unor servicii necesare in
procesul de infiintare si dezvoltare a intreprinderilor particulare prin:

Þ    participarea cu subventii la constituirea si functionarea unor retele de centre destinate acordarii, gratuit sau cu tarife reduse, de servicii, de informatii, asistenta si consultanta financiara, economica, manageriala;

Þ    elaborarea unor masuri pentru valorificarea, in folosul micilor intreprinzatori, a terenurilor si spatiilor disponibile, apartinand societatilor comerciale cu capital de stat, regiilor autonome si consiliilor locale;

Þ    participarea statului Ia constituirea Fondului Roman de Garantie pentru intreprinzatorii Privati;

Þ    facilitarea de contracte ale intreprinzatorilor privati romani cu firme din alte tari, prin intermediul Camerelor de Comert, in cadrul targurilor, expozitiilor, intalnirilor de afaceri etc.

Ø      Acordarea de facilitati financiar-bancare firmelor private mici si mijlocii, constand in:

Þ    alocarea de la bugetul de stat, a unor fonduri pentru acordarea de credite cu dobanda preferentiala (pana la 50% din dobanda de referinta a Bancii Nationale) pentru intreprinzatorii care promop-veaza activitati productive, creeaza noi locuri de munca, se implica in activitatea de cercetare-dezvoltare;

Þ    alocarea de sume din fondurile constituite pentru dezvoltarea sectorului intreprinderilor mici si mijlocii, primite de la organismele internationale;

Þ    utilizarea unei parti din fondurile de somaj pentru intreprinzatorii care infiinteaza societati cu aport substantial de locuri de munca;

Þ    sprijinirea personalului disponibilizat prin restructurarea societatilor comerciale cu capital de stat, de a initia si desfasura activitati economice pe baza liberei initiative, ca persoane fizice sau asociatii familiale[11].

4. Plata secundara de capital in Romania

Piata secundara este suportul existentei si functionarii pietei primare, indeplinind alaturi de aceasta rolul de placa turnanta a circuitului capitalului in economie. Tranzactiile bursiere - vanzarea, cumpararea, schimbul de valori mobiliare - apar inevitabil de indata ce in economie au fost emise si distribuite titluri financiare.

Existenta pietei secundare garanteaza detinatorilor ca aceste valori mobiliare sunt negociabile, adica pot fi valorificate oricand, deci se pot vinde si cumpara, altfel ele neavand valoare intr-o emisiune. Piata secundara este segmentul cel mai nobil al manifestarii cererii si ofertei de capital financiar, iar cursurile valorile negociabile reprezinta indicative barometrice ale starii economice ale unei tari, ale unei regiuni si chiar pe plan mondial. Negociabilitatea este caracteristica ce ii atrage pe cei care intra pe piata primara, din care pot iesi oricand cu ajutorul pietei secundare. In acelasi timp, piata secundara regleaza consumul economic, armonizand dorinta de castig cu cea de acoperire a unor riscuri.

Piata secundara asigura, prin intermediul bursei de valori mobiliare si al pietelor extrabursiere, atat buna functionare a pietei primare, cat si lichiditatea si mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia, in orice moment, actiunile si obligatiunile detinute in portofoliul sau pot cumpara noi valori mobiliare. Piata secundara concentreaza cererea si oferta derivata, care se manifesta dupa ce piata valorilor mobiliare s-a constituit.

Un rol important pe piata financiara revine societatilor de intermediere a valorilor mobiliare care:

      isi asuma angajamentul de distribuire a titlurilor emise;

      efectueaza comertul cu titluri, respectiv, vanzarea-cumpararea de valori mobiliare in nume si pe cont propriu;

      efectueaza intermedierea in comertul cu titluri, respectiv vanzarea cumpararea acestora in contul unor terti.

Societatile de intermediere se pot specializa in una sau mai multe activitati:

      unele actioneaza prioritar pe piata primara, asigurand distribuirea si plasamentul noilor emisiuni;

      altele actioneaza numai pe piata secundara, fiind considerate firme de "broker/dealer'.

Piata secundara este o piata organizata care asigura operatorilor urmatoarele avantaje:

      ofera informatiile referitoare la produsul ce urmeaza a fi tranzactional;

      informatiile despre produs si despre emitent sunt difuzate in marea masa a investitorilor;

      ofera informatii privind nivelul si miscarea pretului pe piata.

Obiectivele pietei secundare sunt:

protectia investitorilor, realizata prin transparenta, reglementarea si
supravegherea pietei;

lichiditatea pietei si stabilirea cursului .

In Romania, piata secundara a valorilor mobiliare este reprezentata de

bursa de valori Bucuresti - piata oficiala pentru valorile mobiliare raspunzand celor mai exigente criterii de cotare si piata OTC.

4.1. Bursa de Valori Bucuresti

Bursa de valori realizeaza operatiunile specifice: tranzactiile cu titluri,

indici bursieri, produse sintetice, efecte de comert sau valutar, pe baza ordinelor (de vanzare sau de cumparare) pe care le primesc de la societatile de bursa. Acestea sunt societati financiare care au ca obiect de activitate efectuarea de tranzactii pe piata secundara. Aceste societati pot realiza tranzactii in numele, pe contul si riscul clientului (solicitantul poate fi un posesor de titluri pe care vrea sa le vanda sau un posesor de bani pe care vrea sa-i investeasca prin cumpararea de titluri), deci ca reprezentant al acestuia (ca broker), sau in nume propriu, actionand ca si contraparte (ca deaier) pentru cei care vor sa vanda sau sa cumpere.

In primul caz, activitatea este renumerata printr-un comision, calculat in functie de volumul si tipul operatiunilor efectuate, iar in cazul al doilea, societatea incaseaza o diferenta de pret (spread) care trebuie sa-i fie favorabila.

In mod obisnuit, societatea de bursa actioneaza atat ca broker, cat si ca dealer, din care cauza se mai numesc si societati broker-dealer. In afara incheierii de tranzactii, aceste firme mai pot asigura (contra cost, la cerere) si unele servicii specifice: evaluarea tendintelor pietei si identificarea celor mai bune plasamente, gestionarea portofoliului clientilor, inclusiv executarea obligatiilor de livrare sau plata ce deriva din tranzactiile angajate.

Tranzactionarea in cadrul Bursei de Valori Bucuresti este monopolul membrilor Asociatiei Bursei si se poate efectua exclusiv prin intermediul agentilor pentru valori mobiliare autorizati ca agenti de bursa. Dobandirea calitatii de agent la bursa are la baza cererea transmisa de societatea de valori mobiliare catre Bursa de Valori Bucuresti si necesita pentru aprobare indeplinirea urmatoarelor conditii:

         persoana in cauza trebuie sa detina o autorizatie valabila de "agent pentru valori mobiliare' acordata de CNVM;

         sa aiba varsta minima de 21 ani;

         sa fi frecventat si promovat testele si examenele profesionale special cerute pentru satisfacerea exigentelor profesiei se agent de bursa.

Autorizarea agentilor de bursa se face de catre Directorul General al Bursei. Evidenta agentilor de bursa se tine intr-un registru special, un agent de bursa poate reprezenta numai o singura Societate de Valori Mobiliare (membra a Asociatiei Bursei); aceasta poarta intreaga raspundere pentru activitatea desfasurata de agentii ei de bursa in timpul sedintelor de tranzactionare.

Fluxul documentelor utilizate de societatea de valori mobiliare in relatia cu utilizatorul include urmatoarele etape:

Contactarea unei Societati de Valori Mobiliare de catre clienti, prin
agentul de valori mobiliare, in vederea deschiderii unui cont si inmanarea unei
copii a titlului de contract ce se incheie intre SVM si client, pentru a fi insusit de
catre client in situatia incheierii lui;

Incheierea contractului si negocierea comisionului;

Completarea si semnarea cererii de deschidere de cont ca urmare a
unei discutii prin care agentul si-a insusit foarte clar intentiile clientului in ceea
ce priveste tranzactiile sale viitoare. Aprobarea cererii de deschidere de cont de
catre conducerea SVM;

Completarea si semnarea unui ordin de vanzare/cumparare de catre
client si agentul de valori mobiliare dupa consultarea acestuia din urma;

Transmiterea confirmarii tranzactiei de catre SVM pe adresa
indicata de client;

La sfarsitul lunii, SVM va expedia clientului un extras de cont lunar, document care contine situatia contului in numerar si a celui in valori mobiliare, inclusiv o evaluare a portofoliului de titluri la pretul de piata.

Tranzactiile bursiere se efectueaza pe baza ordinului de bursa, introdus de agentul de bursa. Ordinul de bursa reprezinta instructiuni privind oferta de cumparare sau de vanzare a valorilor mobiliare inscrise la cota bursei. Un ordin poate fi acceptat la tranzactionare daca contine cel putin urmatoarele informatii: sensul tranzactiei (vanzare sau cumparare), simbolul si descrierea valorii mobiliare, cantitatea, pretul limita, perioada pentru care este valabil ordinul, contul pentru care se executa ordinul si numarul ordinului in evidenta SVM-ulm[13].

Un contract bursier se incheie cand are lor o tranzactie si bursa transmite confirmarea acesteia catre membrul respectiv, prin raportul de tranzactionare, respectiv bursa accepta notificarea efectuarii unei tranzactii speciale si o opereaza in Sistemul de Tranzactionare si Executare Automata (STEA). Contractele de bursa pot fi facute publice imediat dupa incheierea acestora prin afisare electronica in cadrul bursei.

in vederea inscrierii, promovarii, mentinerii, suspendarii si retragerii de la cota Bursei de Valori Bucuresti, emitentii valorilor mobiliare vor respecta legislatia in vigoare, cat si regulamentele si procedurile specifice, stabilite de catre bursa. Cota Bursei de Valori Bucuresti este structurata pe urmatoarele sectoare:

         sectorul valorilor mobiliare emise de personaje juridice romane;

         sectorul obligatiilor si a altor valori mobiliare emise de stat, judete, comune, de autoritati ale administratiei publice centrale si locale;

         sectorul international.

4. Piata O.T.G

Piata over-the-counter este o componenta a pietei secundare de capital, facand parte din categoria burselor secundare si constituind esalonul al doilea ca importanta si impact asupra economiei. Valorile mobiliare care se tranzac-tioneaza pe piata OTC sunt emise de catre societatile care, fie au o importanta locala, fie sunt noi, fie au nivel de dezvoltare care nu le permite accesul la cota-tia oficiala (bursa de valori). O caracteristica importanta a pietei extrabursiere este lipsa unui sediu localizat geografic, similar bursei oficiale, fiind o piata difuza. Tranzactionarea s-a realizat, initial, la ghiseele agentilor de brokeraj (societatile de valori mobiliare), care concentrau cererea si oferta de titluri si care, prin comunicare interagentii realizau tranzactiile. Odata cu dezvoltarea tehnicii de calcul, a telecomunicatiilor, a informaticii si telematicii, "piata la ghiseu s-a transformat intr-o piata electronica.

Astazi, piata OTC reprezinta o alternativa deloc de neglijat pe piata bursiera, deoarece, pe de o parte, a adoptat in mare masura tehnicile, metodele si exigentele bursei oficiale, sporind astfel gradul de incredere a investitorilor si, pe de alta parte, a preluat in mod fericit trasaturile vechii organizatii: numarul mare de societati posibil a fi cotate, lipsa unor restrictii exagerate de acces pe piata, tranzactionarea intermitenta a unui titlu, negocierea la distanta, accesul simplu in sistem etc.

Structura functionala a pietei OTC este, in linii mari, similara celei a bursei de valori. Referitor la structura organizatorica, apar diferente de comerciantii (traderii) implicati in procesul de tranzactionare ca functionari ai societatilor de intermediere. O societate de valori mobiliare poate actiona pe piata prin mai multe categorii de agenti.

         Creatorul de piata (market-maker) este agentul care isi asigura

obligatia de lansare pe piata a tranzactilor pentru un anumit titlu de valoare,

printr-o oferta de vanzare, de cumparare, sau ambele. Oferta se constituie dintr-o cantitate minima de titluri si un pret ferm. Astfel, acesti agenti "creeaza" piata unui titlu mobiliar.

Pretul de vanzare care s-a creat pe piata se numeste "ask price', iar pretul de cumparare se numeste "bid price'. Cel mai bun pret de vanzare va fi cel mai mic (inside ask), si cel mai bun pret de cumparare va fi cel mai mare (inside bid), adica acele cursuri pentru care o contrapartida virtuala este eficienta, favorizand maximizarea tranzactiilor.

    Brokerul este agentul care executa ordine in nume propriu si in contul clientului, incheind contracte prin contrapartide cu un market-maker selectat prin sistem. Profitul realizat de broker constituie comisionul perceput clientului conform contractului incheiat, ca un procent de tranzactia incheiata (mai mult de 8%).

    Dealerul este agentul care indeplineste ordinele clientilor facand apel la portofoliul propriu societatilor de valori mobiliare. Dealerii indeplinesc, in general, patru mari functii:

Ø      asigura exactitatea informatiei prin cotarea electronica, tinand la curent toti participantii care se pot interesa fie de mersul pietei, fie numai de cursul anumitor titluri;

Ø      se comporta ca brokeri, executand ordinele transmise de Ia clienti,

Ø      daca si cand un anumit curs atinge nivelul cerut de client;

Ø      in cazuri exceptionale, cand se inregistreaza o penurie de cumparatori si/sau vanzatori, dealerii cumpara si/sau vand pe cont propriu, impotriva tendintei pietei, pentru a o activa;

Ø      au rol de catalizatori, echilibrand prin mecanisme specifice oferta

Ø      cu cererea de titluri.

Piata OTC in Romania a fost conceputa pentru tranzactionarea, in principal, a valorilor mobiliare provenite in urma privatizarii de masa, in urma careia a fost creat un segment de aproximativ 13 milioane de actionari, posesori

ai unei cantitati de sute de milioane de titluri mobiliare.

Creata dupa modelul bursei complet informatizate NASDAQ, piata OTC din Romania a necesitat alegerea unui sistem informatic deosebit de puternic datorita, pe de o parte, caracteristicilor definitorii ale unei astfel de piete si, pe de alta parte, cerintelor tehnice si economice impuse de situatia concreta din tara noastra. In aceste conditii, potentialul de selectare a inclus 7 sisteme, fiind alcatuita o lista cu 7 companii care furnizau sisteme de tranzactionare: ADP, Citicorp, EDS, Mellon Bank, The NASDAQ Stock Market Inc, The Chicago Stock Exchange si T-CAM/Stratus[14].