CATEGORII DOCUMENTE
Afaceri Calculatoare Casa masina Didactica pedagogie Diverse Educatie Finante Geografie Istorie & politica Legislatie Limba Management Sanatate Tehnologie

 

Transformarea finantelor internationale in epoca moderna s-a datorat cresterii interdependentei dentei spatiilor financiare nationale, interconexiunii burselor de valori, politicii solidare a
dobanzilor, proliferarii instrumentelor financiare noi care permit trecerea de la o moneda la alta, dupa cum anticipeaza operatorii, precum si altor fenomene care au dus, in final, la nasterea unei piete financiare globale, guvernata de propriile sale legi si dispunand de o structura ierarhizata si tot mai integrata. Aspectul integrarii insusi a cunoscut o componenta verticala, prin interconectarea si comunicarea neintrerupta intre pietele monetare, financiare si de schimb, devenite simple compartimente ale pietei globale, precum si o componenta orizontala ca urmare a deschiderii spatiilor financiare nationale.

Rolul si tendintele pietei financiare

Structurile financiare si bancare au cunoscut, incepand cu anii '80 si '90 ai secolului trecut, o cvadrupla explozie - la nivel juridic, geografic, structural si tehnic.

1. Dereglementarea

Miscarea internationala de deregulation (dereglementare) a izbucnit in Statele Unite, ca urmare a ideilor si politicii economice ale presedintelui Reagan. Ea a condus, incepand cu anul 1981, la crearea a numeroase produse si tehnici, in special, in domeniul bancar si financiar, propagandu-se in toate tarile industrializate unde, in fata acerbei concurente internationale, a condus la modernizarea structurilor rigide: au fost reformate bursele; au fost autorizate produse financiare existente mai inainte pe europiata, dar interzise in Marea Britanie, Franta, Germania si Japonia; au fost introduse obligatiunile cu rata variabila; s-au creat peste tot piete de financial futures (piete la termen de instrumente financiare) si optiuni. "In cinci ani, lumea financiara internationala a evoluat mai mult decat in cincizeci; autoritatile tarilor industrializate refuzasera pana atunci orice reforma profunda, domeniul financiar parand ca necesita un anumit conformism - parere total gresita, un respect al traditiilor, chiar daca finantele moderne sunt, inainte de toate, oportuniste."

Mondializarea

Datorate probabil dereglementarii, finantele devin mondiale - fara frontiere. Dereglementarea - scoaterea progresiva a controlului schimburilor - permite miscarea capitalurilor catre locurile cele mai avantajoase, cu riscul de a face rapid arbitraje daca ele se schimba. De exemplu, mondializarea a permis utilizarea foarte larga a swapsurilor4 de catre intreprinderi sau, ca in cazul Statelor Unite, gestionarea fondurilor de pensii prin investitii in afara tarii. Pietele financiare au inceput sa functioneze 24 de ore pe zi astfel ca, un european, poate trata seara cu New York-ul si dimineata cu Tokyo. Orientarea catre cotatiile continue va determina, poate, ca finantistii sa lucreze ca muncitorii din uzine, in trei schimburi pe zi.

3. Globalizarea

Intrucat pietele de capitaluri erau compartimentate, erau necesare decizii chiar de la inceputul investitiei: prima decizie se referea la durata imprumutului - piata monetara pe termen scurt sau piata monetara pe termen mediu sau lung. A doua decizie indispensabila se referea la natura produselor - fie credite, fie emisiune de valori mobiliare. Integrarea pietelor intr-o megapiata de capital, unde notiunile de durata si natura devin nesemnificative, face ca, de exemplu, obligatiunile, care in mod traditional sunt pe termen mediu si lung, sa-si scurteze durata pe europiete, fiind acum cuprinsa intre un an si "perpetuitate" (perpetual bonds) sau, invers, certificatele de depozit, emise, in trecut, pe cateva luni, sa fie emise, in prezent, pe mai multi ani. Alte exemple sunt date de creditele pe termen scurt, care acum sunt sistematic reinnoite, devenind substitute ale produselor pe termen lung, de produsele hibrid, semicredite, semivalori mobiliare reprezentand noi active financiare, care nu mai corespund definitiilor clasice - ele minimizeaza riscul asumat de detinator sau maximizeaza perspectivele de castig.

Conform Comisariatului general, globalizarea "este un fenomen care denota o integrare completa, in acelasi timp temporala si spatiala, a diverselor componente ale sistemului financiar international: intre operatiuni pe termen scurt si operatiuni pe termen lung, intre operatiuni sigure si cele conditionate, intre piete interne si internationale. Globalizarea se bazeaza, in mare masura, pe un proces foarte complicat de dezintegrare si de recombinare sau de redistributie a principalilor parametri caracteristici activelor financiare".

4. Inovarea permanenta

Inovatiile financiare, desi nu intotdeauna justificate, se datoreaza unor ratiuni comerciale si prac-tice. Inovatia permanenta se afla si la originea unor reale sofisticari, facand, din ce in ce mai necesara, recurgerea la specialisti, in finante, in general, si in multiple specializari ale acesteia, in special (specialisti in optiuni, finantari, futures).

In principal, doua consecinte decurg din inovatia permanenta: evolutia indispensabila a manie-relor de a proceda si a strategiilor de adoptat de catre institutiile bancare si financiare pentru a-si mentine activitatea si emergenta a noi riscuri micro si macroeconomice care conduc, uneori, la adopta-rea de reglementari prudentiale, diminuand fenomenul de dereglementare.

Titrizarea este traducerea expresiei americane securitisation; security care inseamna valoare mobiliara. Ea consta in inlocuirea vanzarii de credite prin emisiunea si plasarea titlurilor negociabile.

Dezintermedierea bancara in circuitul finantarii, consecinta directa a titrizarii, este opusa intermedierii, care facea din banci singura legatura posibila intre detinatorii de resurse (imprumutantii) si cei care au nevoie de aceste resurse (imprumutatii), care recurg la credite. In prezent, banca nu mai este un intermediar indispensabil pentru finantarea intreprinderilor (wholesale market sau piata intreprinderilor), ci trebuie sa se reorienteze catre activitatile de prestari de servicii, privilegiind clientela privata (retail market sau piata particularilor) si infruntand o noua concurenta internationala.

Inovatia financiara

Revenind la inovatia financiara, trebuie spus ca ea apare:

a) ca o necesitate Dupa cum am mai aratat, de-a lungul primelor trei sferturi ale secolului
al XX-lea, inovatia financiara era aproape interzisa in cea mai mare parte a tarilor, produsele financiare facand obiectul unor reglementari stricte. Dereglementarea s-a produs in doua etape:

- anii '70, in care s-au produs mutatii importante in ordinea economica: abandonarea cheltuie-lilor fixe in favoarea celor flotante (intrata in vigoare in 1973 si oficializata prin acordul din Jamaica, in ianuarie 1976); dezvoltarea dezechilibrelor balantelor de plati, ca urmare a socurilor petroliere din perioada 1973-1979;

- anii '80, in care sunt transformate pietele financiare prin deschiderea lor catre investitorii straini, pentru a permite o mobilitate internationala a capitalurilor, autorizandu-se concurenta si libera creatie - s-a produs reforma in structuri;

b) ca o tendinta de extindere in toate tarile puternic industrializate. Controlul schimburilor a fost progresiv suprimat in intreaga lume. In SUA, Legea Bancara din 1980 si Legea Garn Saint Germaine din 1982 au servit ca model pentru mutatiile financiare ce s-au succedat in Europa si Asia. Marea Britanie, Franta, Italia5, Belgia au fost primele tari in care s-a produs reforma. Le-au urmat, mult mai tarziu, Germania, Elvetia si Japonia care au cautat, timp indelungat, sa se fereasca de concu-renta straina;

c) ca o inovatie ce priveste intreaga gama de produse financiare In fapt, inovatia financiara se manifesta prin:

- reforme ale pietelor de valori mobiliare;

- crearea, in numeroase tari, a titlurilor de creanta negociabile (commercial paper) si mutatiile pietelor monetare;

- aparitia produselor de acoperire a riscurilor (hedging) si a produselor de gestiune colectiva (OPCVM - Organisme de Plasament Colectiv in Valori Mobiliare).

Teoria eficientei pietelor financiare

Contributii teoretice

Incepand cu 1970, prin studiile lui Eugene Fama, carora le-a urmat o sinteza in 1991, prin cele ale lui Jensen din 1978, ale lui Grossman si Stiglitz din 1980 s.a. a fost adusa in dezbaterea teoretica tema eficientei pietelor financiare, formulandu-se problema daca pietele financiare au propria lor "inteligenta". In aceasta privinta pot fi identificate trei mari tendinte in randul celor care incearca sa analizeze comportamentele pietelor financiare: a) teoria unei piete a hazardului (random walk theory), potrivit careia intreaga fluctuatie a pietelor financiare este aleatorie; b) teoria scolii "fundamen-taliste" potrivit careia orice fluctuatie este rezultatul unui ansamblu inteligibil, in baza caruia se pot face evaluari; c) analiza tehnica si cartografica ai caror sustinatori adopta o pozitie intermediara, pe care o putem numi diagnostic si care, respingand cercetarea factorilor explicativi ai evaluarii cursului activelor financiare, considera ca orice activ nu are alta valoare posibila decat pretul stabilit de piata.

O teorie particulara este cea a "rationalitatii mimate", elaborata de Andr Orlans care, deosebit de autorii neoclasici, considera ca imitatia sau mima este, in anumite conditii, un comportament rational. De exemplu, un market maker se comporta rational atunci cand, vazand cum creste cursul unui titlu, ignora intreaga situatie financiara a intreprinderii si, pentru a urma miscarea altor operatori, mai degraba cumpara decat sa nu cumpere.

4. Conceptul de eficienta a pietelor financiare

Tipurile de eficienta formulate pana in prezent sunt:

a) eficienta alocarilor, formulata in cadrul teoriei neoclasice a echilibrului general si apartinand lui Vilfredo Pareto, potrivit careia piata eficienta este piata in care pretul constituie un semnal fiabil pentru alocarea resurselor si care se formeaza astfel incat sa egalizeze randamentul marginal pentru toate alocarile de fonduri;

b) eficienta operationala (competitionala), potrivit careia concurenta in conditii de atomicitate a agentilor economici (se adopta si alte ipoteze restrictive) este cea care realizeaza cea mai eficienta alocare a resurselor;

c) eficienta informationala, elaborata de Eugne Fama, potrivit careia pretul reflecta din plin toate informatiile disponibile cu privire la un eveniment. S-ar putea spune ca o piata este eficienta (in sensul informational al termenului) din momentul in care preturile pe aceasta piata integreaza instantaneu ansamblul informatiilor pertinente si necesare evaluarii activelor financiare. Aceasta teorie a eficientei priveste atat piata bursiera, cat si pe cea valutara.6 Pretul reflecta o eficienta slaba atunci cand inglobeaza toate informatiile trecute, o eficienta semiforte atunci cand adauga informatiilor trecute si pe cele prezente (publicabile in mod curent) si o eficienta forte atunci cand inglobeaza si informatiile cu caracter privat, privilegiat sau confidential disponibile numai decidentilor din firma, celor initiati (insider trading). In ipoteza de piata eficienta (Efficient Market Hypothesis = EMH), investitorii au incredere in pretul de piata, deoarece reflecta valoarea justa si ofera conditii echivalente in procesul de tranzactionare a titlurilor financiare.

Structura pietei financiare

Circuitul activelor financiare se desfasoara intre ofertantii de fonduri (investitori) si beneficiarii acestora, tranzactiile avand loc pe piata financiara. Piata financiara este alcatuita din doua compo-nente, avand in vedere tipul activelor financiare care se negociaza si mecanismul prin care acestea sunt introduse in circuitul financiar:

a) piata monetara. Pe piata monetara nationala se efectueaza tranzactii monetare, in moneda nationala, intre rezidentii aceleiasi tari. Piata monetara este piata pe care bancile se imprumuta intre ele, pe termen scurt. Aparitia acestei piete se datoreaza surplusului de incasari pe care le au unele banci si surplusului de plati pe care le au alte banci. De la aceasta regula fac exceptie unele institutii, cum ar fi CEC-ul sau bancile ipotecare, care sunt, de obicei, debitoare. Prin urmare, piata monetara indeplineste functia de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditate pe doua cai: 1) prin creditul acordat intre banci; 2) prin cumpararea, de la diferite banci, a unor hartii de valoare specifice pietei monetare, a caror scadenta este relativ apropiata si care prezinta certitudine in ceea ce priveste transformarea lor in bani lichizi, fara pierderi. O componenta a pietei monetare este piata valutara, pe care se confrunta cererea si oferta pentru diferite valute, care sunt, atat pentru ofertant, cat si pentru solicitant, monede straine, schimbul dintre ele urmand sa depaseasca restrictiile care ingreuneaza circulatia internationala a capitalului;

b) piata de capital Piata capitalurilor este specializata in intermedierea de tranzactii cu active financiare care au scadente pe termene medii (1-5 ani) si lungi (peste 5 ani). Prin intermediul ei, sunt satisfacute nevoile de capital ale solicitantilor cu disponibilitatile de capital ale ofertantilor. In general, piata capitalurilor mareste posibilitatile financiare.

Principalele functii ale pietelor de capital sunt:

- emisiunea si vanzarea pentru prima data de titluri financiare ale emitentilor sau debitorilor catre posesorii de capitaluri financiare care doresc sa cumpere valori mobiliare;

- negocierea de valori mobiliare, cu conditia ca acestea sa fie vandute si transformate in lichiditati de primii lor posesori si mai inainte de scadenta.

5.1. Tipurile si caracteristicile pietei de capital

Pietele de capital pot fi grupate in functie de anumite criterii si caracteristici, cum ar fi: nivelul de tranzactionare, tipul de hartii de valoare tranzactionate, procedurile de schimb utilizate, localizarea fizica a pietei etc.

a. Nivelul de tranzactionare. Conform acestui criteriu exista:

piata primara - este piata in cadrul careia emisiunile de titluri sunt tranzactionate pentru prima data; emitentii de titluri obtin fondurile necesare pentru dezvoltarea afacerilor lor;

piata secundara - este piata in cadrul careia sunt tranzactionate titlurile ce sunt deja in circu-latie. Este piata tranzactionarilor repetate, in functie de cererea si oferta de capital exprimate. Aceasta piata face obiectul activitatilor bursiere si al mecanismelor acestora. Ea mai este denumita si piata bursiera;

a treia piata - este piata in cadrul careia are loc comercializarea titlurilor din afara bursei, printr-o retea specializata de societati mobiliare;

a patra piata sau piata tranzactiilor directe - este piata in cadrul careia titlurile sunt comer-cializate in bloc printr-o retea de institutii financiare la care iau parte cei interesati.

Pietele a treia si a patra sunt cele mai noi piete, dar cu dimensiuni deja notabile si care pot juca, in viitor, un rol de importanta crescanda in tranzactiile cu titluri.

b. Tipul de titluri. Conform acestui criteriu exista, in principal:

piata de actiuni - este piata de tranzactionare a actiunilor comune (ordinare) si a celor prefe-rentiale, precum si a altor tipuri de actiuni ce acorda drepturi reziduale asupra veniturilor emitentilor;

piata de obligatiuni - este piata de tranzactionare a oricarei creante ce presupune plati perio-dice ale cupoanelor si rambursarea fondului de imprumut la data scadenta;

piata titlurilor de stat - este piata titlurilor de valoare puse spre vanzare populatiei si persoa-nelor juridice de catre stat.

c. Proceduri de tranzactionare. Conform acestui criteriu exista:

piata de licitatie - este piata in cadrul careia tranzactionarea este controlata de o a treia parte (numita si agent de piata), in functie de suprapunerea preturilor ordinelor de cumparare sau de vanzare, in cazul anumitor titluri. Tranzactiile sunt efectuate la acele preturi pentru care exista si cerere si oferta. Piata este impersonala, in sensul ca identitatile celor ce vand sau cumpara sunt necunoscute;

piata de negociere - este piata in cadrul careia cei ce vand sau cumpara negociaza intre ei volumul si pretul titlurilor in mod direct sau printr-un agent: broker sau dealer. Daca o tranzactie este incheiata de catre dealer sau broker, identitatea unei parti ramane necunoscuta celeilalte. Acest tip de piata este util pentru titlurile inactive si pentru tranzactiile de valori foarte mari, care pot determina fluctuatii pe termen pe piata de licitatie, pana in momentul in care vor exista destule ordine in cealalta parte a pietei. Negocierea acorda timp pentru identificarea ofertantilor si cumparatorilor si, de asemenea, pentru recalcularea pretului sau volumului tranzactiei. Piata de negociere se mai numeste si piata inter-dealeri.

d. Locul tranzactionarii. Conform acestui criteriu exista:

piata organizata - este piata cu reguli de tranzactionare stabilite, de regula, dupa principiile de lucru ale pietei de licitatie, la un sediu central cu localizare certa. Actiunile sunt tranzactionate in ca-drul unui astfel de tip de piata;

piata "Over The Counter" (OTC) - este piata constituita din birourile dealerilor, brokerilor si ale emitentilor de titluri secundare (banci comerciale, companii de asigurari). Pentru ca aceste tranzactii sa se desfasoare in multe locuri, ea este "construita" prin telefon, telex sau computer. Aceste piete sunt, in principal, piete de negociere, obligatiunile fiind obiectul principal al tranzactiilor.

e. Dinamica si riscul tranzactiilor. Conform acestui criteriu exista:

piata la vedere - este piata pe care titlurile sunt tranzactionate pentru livrare si plata imediata. "Imediat" este definit de catre piata si are forma variata, in functie de tipurile de titluri. Mai este folo-sita si denumirea de piata de numerar. Principala caracteristica a acestei piete este reglarea imediata a tranzactiilor. Tipurile de valori mobiliare cotate pe un astfel de tip de piata fac obiectul tranzactiilor de valoare redusa;

piata anticipata (forward) - este principala piata ce permite cele mai diverse tranzactii cu titluri. Caracteristica ei majora este constituita de faptul ca operatiile de vanzare-cumparare sunt achi-tate o data pe luna, in ziua de lichidare. Tranzactiile sunt efectuate pentru un anumit volum de titluri, numit cotatie;

piata "futures" - este piata in cadrul careia titlurile sunt comercializate in vederea unor livrari si plati viitoare. Instrumentul comercial se numeste contract futures. Titlurile comercializate ce sunt stipulate in contract pot fi deja in circulatie sau pot fi emise inainte de data scadenta mentionata in contract. Daca un contract futures este tranzactionat "Over The Counter" prin negociere, el se va numi contract anticipat;

piata de optiune (options) - este piata in cadrul careia sunt tranzactionate titluri cu livrare ul-terioara, conditionata de prevenirea riscului de investitie. Instrumentul comercial se numeste contract de optiune.

f. Intensitatea zilnica a tranzactiilor. Conform acestui criteriu exista:

piata permanenta - este piata in cadrul careia, pentru un titlu, se inregistreaza o succesiune de cotatii bursiere in timpul unei sedinte (call-over). Principiul acestei piete este executarea comenzilor in timp util si cotatia diferitelor cursuri pe durata intregii zile. De obicei, aceste piete publica zilnic 4 cursuri: pretul de deschidere, cel mai mare pret al zilei, cel mai scazut pret al zilei, pretul de inchidere;

piata de apel - este piata in cadrul careia cotatiile tranzactiilor se efectueaza prin stabilirea unui pret de echilibru la o ora de echilibru.

g. Dupa modul in care se procura si se tranzactioneaza banii Conform acestui criteriu exista:

piete de datorie - sunt piete caracterizate prin instrumente care, in general, raporteaza dobanda la perioade fixe, pentru imprumuturi acordate pe perioade cuprinse intre 12 luni si 30 de ani. Din aceasta cauza, respectivele piete mai sunt cunoscute si sub denumirea de piete de venituri fixe (Fixed Income Markets). Aceste piete implica angajarea de imprumuturi pe termen mediu si lung;

piete de titluri de valoare - sunt piete care, de asemenea, implica angajarea de imprumuturi pe termen mediu si lung, dar, in acest caz, imprumutatorului nu i se plateste dobanda. In schimb, firma care angajeaza imprumutul emite actiuni (stocks sau shares) in favoarea investitorilor, care devin, astfel, coproprietari ai respectivei societati - cu alte cuvinte devin detinatori de cote-parti (actionari) din capitalul unei companii. In functie de cat de bine performeaza respectiva firma, investitorii pot bene-ficia sau nu pot beneficia de plati de dividende pe actiunile pe care le detin.

Principalele caracteristici ale pietelor de capital sunt: a) negociabilitatea: angajarea de impru-muturi banesti si investirea sunt realizate prin utilizarea de instrumente financiare care sunt nego-ciabile. Aceasta inseamna ca titlul de proprietate poate fi transferat in orice moment; b) finantarea nebancara: emitentul de pe pietele de capital nu angajeaza imprumutului banesti direct de la o banca comerciala, ci emite instrumente financiare in scopul vanzarii lor catre investitori; c) termenul de scadenta: in general, termenul de scadenta - perioada pentru care se acorda sau se angajeaza imprumu-turi banesti - este mai mare de un an; d) instrumente financiare: pe piata de capital, instrumentele de datorie, cum ar fi obligatiunile, sunt emise cu precizarea termenului de scadenta, a dobanzii care trebuie platita si a termenului de plata. In cadrul pietelor de titluri de valoare, actiunile care se emit reprezinta parti din capitalul unei societati.

5. Cele doua tipuri de piete de titluri de valoare

a. Piata primara de capital

Piata primara sau piata noilor emisiuni este acea piata pe care are loc transferul initial de bani de la investitori catre firme, odata cu emiterea de actiuni. Prima vanzare a valorilor mobiliare emise se realizeaza in cadrul pietei primare, caracterizata prin existenta unui singur vanzator, respectiv emitentul valorilor mobiliare. Ea se face, de regula, la un pret unic de vanzare a valorilor mobiliare. Intrucat contravaloarea actiunilor nu este rambursata, firmele obtin un imprumut perpetuu.

Mijloacele prin care o societate comerciala poate obtine fonduri - fie prin majorarea capitalului social, fie prin atragerea unui imprumut - sunt oferta publica de vanzare si plasamentul privat. Astfel, cand o firma este "lansata" (floated) la o bursa de valori, capitalul procurat provine de la o piata publica. Noile emisiuni de acest fel mai sunt denumite, uneori, ofertari publice initiale (Initial Public Offerings - IPOs). Daca o firma doreste sa fie lansata, ea trebuie sa indeplineasca anumite criterii financiare. O data ce o firma a fost lansata la o bursa, ea este trecuta pe lista oficiala sau principala, devenind astfel "listata".

b. Piata secundara de capital

Odata puse in circulatie titlurile mobiliare prin emisiunea pe piata primara, acestea fac obiectul tranzactiilor pe piata secundara.

De mentionat este si faptul ca majoritatea afacerilor de pe pietele de actiuni din lume nu constau in noi emisiuni, ci se concentreaza pe piata secundara, respectiv tranzactionarea de actiuni dupa momentul emiterii lor initiale. Daca cineva care a cumparat actiuni ar pastra respectivele actiuni asteptand sa incaseze dividendele aferente, nu ar mai exista o piata secundara.

Piata secundara de valori mobiliare in Romania are doua componente: Bursa de Valori Bucuresti si piata electronica RASDAQ.

Interdependenta dintre piata financiara
primara si piata financiara secundara

Desi aceste doua piete au functii specifice, intre ele exista o stransa interdependenta. Astfel, de exemplu, in cazul pietei obligatare, dobanda la obligatiunile emise se adapteaza in functie de pretul curent al obligatiunilor, stabilit pe piata secundara. In functie de evolutia cursului bursier al actiunilor pe piata, societatea emitenta va avea dificultati (cursul bursier nu creste) sau va reusi (cursul bursier creste) sa-si asigure cresterea capitalului financiar. Rezulta, deci, ca piata financiara primara este legata de evolutia titlurilor financiare de pe piata financiara secundara, iar aceasta influenteaza, la randul ei, comportamentul subiectilor economici (ofertanti si solicitatori de capital financiar) de pe piata financiara primara.

Operatiunile financiare sunt specifice celor doua componente ale pietei de capital.

Pe piata financiara primara se deruleaza operatiunile legate de emisiunea titlurilor financiare, prin intermediul sistemului bancar si al organismelor financiare specializate. Prin emisiunea titlurilor financiare are loc plasarea veniturilor economisite prin intermediul pietei financiare primare. Pe piata financiara secundara au loc tranzactii curente cu titluri financiare si operatiuni speculative.9

5.4. Rolul pietelor de capital in finantarea economiei

Avantajele finantarii economiei cu ajutorul pietelor de capital pot fi privite cel putin din doua puncte de vedere:

- bancile beneficiaza de o sursa permanenta de fonduri, fara a se solicita plati fixe sau dobanzi. Finantarea cu ajutorul actiunilor poate permite acumularea acelor fonduri mari de plata care sunt necesare pentru rambursarea obligatiilor;

- intreprinzatorii beneficiaza de scaderea riscului si de capitalul necesar inceperii si derularii unor afaceri.

Gabriela Anghelache arata, in lucrarea Piete de capital si tranzactii bursiere, ca nevoia de finantare a intreprinderilor pe baza emisiunii de actiuni a fost marcata de relatiile rigide dintre banci si grupurile industriale si de apelarea la participatiile guvernului, la credite si la garantii guvernamentale. Exista unele contributii importante pe care pietele de capital le pot avea la dezvoltarea economica:

eficienta, competitivitatea si solvabilitatea sectorului financiar;

mobilizarea economiilor financiare;

eficienta de alocare a investitiilor;

solvabilitatea sectorului societatilor comerciale;

descentralizarea proprietatii si distribuirea avutiei;

accesul societatilor noi si in formare la finantarea prin actiuni.

Pietele financiare internationale

In secolul al XIX-lea, piata financiara internationala s-a confundat cu piata financiara din Londra, la care s-a adaugat, intre anii 1895 si 1914, piata financiara din Paris. Aceste doua piete financiare redistribuiau economiile provenite din strainatate si de la populatie. Dupa primul razboi mondial, a aparut piata financiara din New York, iar caderea ei, in 1929, a marcat inceputul marii crize economice. Cea mai mare parte a exporturilor de fonduri pe termen lung se efectua, cu toate acestea, in afara pietei: donatii, ajutoare multilaterale, investitii directe, credite.

Daca in anul 1960, singura piata de emisiuni straine era la New York, trei ani mai tarziu apar primele emisiuni euroobligatare, pentru ca, numai dupa inca doi ani, sa se dezvolte rapid eurocreditele.

Dezvoltarea pietei financiare internationale constituie o consecinta a necesitatilor manifestate de investitori si de cei care doresc sa-si plaseze capitalul financiar. Bancile internationale au un rol important in dezvoltarea acesteia si a procedeelor de emisiune.

Pietele financiare internationale cuprind doua componente:

a) ansamblul pietelor financiare ale tarilor care aproba, sub rezerva unor reglementari, emisiuni de titluri financiare straine, ca si tranzactii cu titluri financiare straine;

b) piata eurocapitalului, pe care imprumuturile pe termen mijlociu si lung sunt eliberate intr-o moneda care nu este obligatoriu cea a imprumutatorului si nici a celui care se imprumuta si, deci, plasamentul este efectuat in functie de economiile provenind din mai multe tari, intermediate de un sindicat bancar international. Cand piata eurocapitalului se sprijina puternic pe pietele financiare nationale, aceasta nu este perfect independenta. Autonomia ei rezulta din natura operatiilor si din modul de functionare.

Participarea pietelor financiare nationale la operatiile internationale depinde de:

stabilitatea monedei nationale;

sprijinirea pe o economie in crestere, cu un potential comercial si industrial puternic;

importante capacitati de finantare disponibile;

o larga retea de filiale;

intermediari financiari cu o mare experienta;

libera convertibilitate si liberul transfer al titlurilor financiare;

fiscalitate preferentiala pentru operatiile financiare internationale.

Pietele financiare internationale sunt piete fara patrie, anonime si instabile. Preturile curente si dobanzile sunt foarte oscilante, in functie de moneda-suport si de conjuncturile economice. Aceste piete nu sunt controlate decat indirect, la nivelul pietelor nationale si pe baza unor criterii nationale.

Prin masivul capital financiar antrenat, aceste piete influenteaza capitalul financiar destinat investitiilor nationale, producand urmatoarele efecte:

- efectul de structura, care consta in transformarea veniturilor economisite la nivel national in capital strain. Fonduri financiare provenite din tarile din Orientul Apropiat, America Latina si din alte tari in curs de dezvoltare alimenteaza piata financiara a tarilor dezvoltate industrial. Emisiunile de titluri financiare internationale permit, adesea, realizarea de investitii in mod direct in tarile dezvoltate;

- efectul dobanzii, care consta in cresterea ratei dobanzii, cu incidenta asupra investitiilor nationale;

- efectul de lichiditate, care reprezinta rarefierea capitalului national al unor tari.

Observatiile dumneavoastra