Pretul. functiile pretului

PRETUL. FUNCTIILE PRETULUI

Pretul. Continutul categoriei de pret

Practic, astazi, în cadrul economiilor de piata nu exista proces economic si social care sa nu fie influentat de pret si în mod conex, de nivelul acestuia.

Pornind de la cele doua teorii ale valorii – teoria obiectiva si teoria subiectiva în mod corespunzator s-au conturat doua mari acceptiuni ale categoriei de pret.

Asadar: Conform teoriei obiective a valorii – pretul este expresia baneasca a valorii (aici se are în vedere munca omeneasca încorporata în marfa, considerata elementul comun al tuturor marfurilor).

Deci: pretul este dependent de doua elemente:

marimea valorii marfii – cu cât valoarea este mai mare si pretul va fi mai mare. Ca atare, un raport direct proportional între pret si valoare (artizanat).

puterea de cumparare a banilor – cu cât puterea de cumparare a banilor este mai mare cu atât pretul este mai mic. Ca atare aici avem de a face cu un raport invers proportional între pret si puterea de cumparare a banilor – (conexiunea complexa a procesului).

Conform teoriei subiective a valorii – valoarea este data de utilitate si raritate.

Deci: pretul, conform acestei teorii a valorii este explicat pe baza teoriei marginaliste fundamentata pe analiza utilitatii unor unitati succesive dintr-o marfa data, ori a costurilor succesive dintr-un anumit factor de productie.

Asadar: egalitatea dintre o marfa, în procesul schimbului, decurge din faptul ca utilitatea finala (marginala) a unitatilor corespunzatoare este egala.

Când avem în vedere raritatea bunurilor, valoarea devine o sinteza între utilitate si raritate – pretul, în acest caz apare ca indice al unitatii marginale, cât si al raritatii unui bun.

În ceea ce priveste factorii de productie, în principal, se are în vedere substituibilitatea reciproca a lor.

Asadar: aditionarea factorilor de productie se extinde pâna la punctul în care costul aditional (costul marginal) pe unitatea de produs va fi egala cu venitul aditional (venitul marginal) pe unitatea vânduta si produsa.

Deci: pretul de echilibru al unui produs ar fi indicat de punctul de intersectie dintre curba crescânda a ofertei si curba descrescânda a cererii, asa încât pretul de vânzare a bunului tinzând sa devina egal cu costul marginal al întreprinderilor ce creeaza oferta.

Desigur ca, aceasta conceptie are în vedere o piata cu concurenta perfecta. Pretul pietei poate fi diferit de pretul de echilibru – productia trebuie sa se adapteze pentru a raspunde exigentelor consumatorilor sau nevoilor acestora.

În concluzie, daca oferta preseaza, pretul pietei va coborî, daca cererea preseaza, pretul pietei va creste restabilindu-se în acest mod echilibrul.

În conditiile concurentei imperfecte

firmele nu mai pornesc în stabilirea pretului pentru bunurile pe care le produc de la costul marginal ci, ele calculeaza pretul pe baza principiului costului total (“full cost”, la care se adauga, la costul mediu, un procent pentru cheltuielile generate fixe si un altul pentru profit.

Deci: într-o piata complexa (cum este cea contemporana) în stabilirea pretului intervin o serie de factori dupa cum urmeaza:

costul de productie – costul mediu;

intensitatea nevoii pe care bunurile o satisfac (nivelul cererii pentru acel produs);

forma de concurenta imperfecta;

capacitatea productiei (nivelul ofertei);

politica statului în domeniul preturilor;

mijloacele de influentare sau putere folosite de firme (publicitate, informatii, creditare, etc.).

Având în vedere cele prezentate putem sintetiza:

Pretul este un instrument complex de masurare economica;

Pretul masoara cheltuielile de munca efectuate pentru obtinerea bunului, cât si utilitatea acestuia – cererea, oferta, raritatea, precum si alte variabile.

Pe scurt, retinem: pretul poate fi definit ca masura unui bun sau serviciu în expresie monetara.

Functiile pretului sunt:

Functia de evaluare a cheltuielilor si rezultatelor.

Functia de corelare.

Functia de informare.

Functia de stimulare a producatorilor.

Functia de distribuire a veniturilor.

Functia de evaluare a cheltuielilor si rezultatelor

preturile surprind evolutia cheltuielilor si veniturilor;

pretul este element de fundamentare a tuturor deciziilor care afecteaza cheltuielile a tuturor deciziilor care afecteaza cheltuielile si veniturile agentilor economici.

Functia de corelare

pretul nu poate fi privit izolat deoarece el este în strânsa corelatie cu cererea si oferta;

– excesul de oferta este înlaturat prin reducerea preturilor – la un pret scazut, producatorul va reduce cantitatea de bunuri pe care le produc si le aduc pe piata – consumatorii, la un pret scazut vor cumpara o cantitate mai mare de produse.

– excesul de cerere poate fi eliminat prin cresterea preturilor. La un pret mai ridicat scade cantitatea solicitata de consumator si totodata, producatorii sunt determinati sa mareasca oferta.

Rezulta cu claritate: pretul îndeplineste o importanta functie de corelatie între cele doua categorii corelative ale pietei – cererea si oferta.

Functia de informare

pretul transmite rapid si fara dificultati:

informatii privind raportul cerere-oferta;

informatii privind presiunile care exista pe piata privind raritatea sau abundenta factorilor de productie;

informatii privind activitatile si investitiile cele mai profitabile, pentru toti agentii economici care opereaza pe piata la un moment dat.

Functia de stimulare a producatorilor

orienteaza interesul producatorilor pentru producerea unei anumite cantitati de bunuri;

impulsioneaza producatorii pentru:

perfectionarea conditiilor de productie;

cresterea calitatii produselor;

perfectionarea distributiei produselor.

orienteaza optiunile consumatorilor si dirijeaza presiunea acestora asupra producatorilor.

Functia de distribuire a veniturilor

Fiecare agent economic obtine venit individual. Practic, acest venit depinde în final de diferenta dintre preturile primite pentru bunurile si serviciile vândute si preturile platite pentru procurarea factorilor de productie.

Ca atare, prin intermediul preturilor apare o distribuire/redistribuire a veniturilor producatorilor. În aceasta situatie producatorii care au costuri mai mici, realizeaza venituri mai mari, iar producatorii care au costuri mai mari obtin venituri mai mici.

Deci: aici avem de-a face în mod clar, cu un mecanism de “constrângere” a agentilor economici prin intermediul preturilor de concurenta.

Tipuri de pret

Preturile libere:

în conditiile concurentei perfecte preturile bunurilor si serviciilor se formau pe piata prin mecanismul cererii si ofertei nefiind supuse nici unei reglementari.

producatorii nu puteau influenta nivelul acesteia;

între pretul “liber” si cerere/oferta exista o relatie biunivoca (influente reciproce).

John Keneth Galbraith: pretul “liber” este doar una – desi înca cea mai evidenta – din fortele pe care în modelul neoclasic sau în sistemul pietei (piata perfecta s.n.) intra sub influenta ei. În sistemul pietei, comportamentul consumatorului, costurile, reactia furnizorilor, comportamentul statului sunt elemente mai presus de influenta firmei individuale. În sistemul planificat, firma cauta si dobândeste autoritatea sau influenta asupra tuturor acestor factori. Importanta (pentru firma s.n.) este desfasurarea în ansamblu a puterii de control asupra preturilor, costurilor consumatorilor, furnizorilor administratiei de stat – din “Stiinta economica si interesul public”, Editura politica, Bucuresti, 1982.

Preturi administrate:

sunt preturi controlate de firme si stat în conditiile concurentei imperfecte;

trebuie subliniat ca preturile administrate sunt în conditiile contemporane, în tarile cu economie de piata, predominante.

Asadar:

preturile libere erau fixate în exteriorul firmei, iar aceasta se adapta la piata modificându-si cantitatea de bunuri oferita sau cererea de factori, functie de acestea;

preturile administrative sunt fixate în firma, în interiorul acesteia, ele intrând sub incidenta si controlul firmelor (Ford, GMC, etc.).

În acest proces complex, de administrare a preturilor, firmele se confrunta în principal cu un singur element de cost (ca element al factorilor de productie) ca nivel de alocare a resurselor si anume munca, prin “conflictul” permanent cu sindicatele, având în vedere tendinta unanim acceptata de crestere a salariului ca expresie valorica a consumului de forta de munca în producerea de bunuri si servicii.

Oricum: pentru firma trebuie sa serveasca politicii ei economice care are în principal trei coordonate:

câstigarea clientilor;

eliminarea sau atenuarea concurentei;

maximizarea profitului.

Rolul statului în sistemul preturilor administrative

Scopul interventiei statului în sistemul de preturi este de a urmari mentinerea echilibrului în cadrul economiei nationale, în conditiile contemporane, ori de câte ori se deterioreaza mecanismul reproductiei sociale.

Din experienta tarilor cu economie de piata, statul în ce priveste controlul preturilor, actioneaza în urmatoarele directii:

Supravegherea sau taxa (determinarea) nivelului pretului la unele produse de stricta necesitate (pâine, carne, lapte, etc.);

Blocajul preturilor mai ales în perioadele inflationiste (pentru protectia consumatorilor, dar si a producatorilor;

Interventia indirecta asupra preturilor prin intermediul politicii fiscale, de credit, a politicii ratei dobânzilor;

Sustinerea preturilor la unele produse (în principal agricole) prin preturi de interventie.

Interventia statului în domeniul preturilor se transpun în politicile de preturi adoptate:

asigurarea cu preturi acoperite (avantajoase) la materiile prime prin crearea unui puternic sector de stat puternic în industria extractiva si în domeniul transporturilor de marfuri;

achizitionarea de catre stat la preturi acoperitoare (convenabile) a unor cantitati apreciabile de bunuri absolut necesare la, preturi minim garantate, iar apoi prin interventia pe piata cu aceste cantitati pentru calcularea cresterilor de pret si asigurarea reproductiei la nivel de economie prin mentinerea în capacitate activa a fortei de munca în principal;

acordarea de subventii sau credite directe pentru anumite produse (cereale etc.);

limitarea marimii profitului ca si componenta a pretului sau dimpotriva impulsionarea cresterii acesteia prin politica fiscala, a subventiilor bugetare, a creditului;

înghetarea preturilor, la limita maxima sau minima, dupa caz, marindu-se ori protectia consumatorilor, ori obtinerea de catre producatori a unui volum de venit care la un moment dat fiind supus impozitelor prin mecanisme specifice se poate întoarce (ca parte din venitul nerealizat în expresie impozabila) la realizarea unor actiuni de protectie sociala a consumatorilor si chiar a unei parti semnificative a producatorilor.

La nivelul fiecarei tari intensivitatea interventiei statului difera de la o perioada la alta, în functie de mersul general al economiei si de nivelul prosperitatii acesteia.

*