Piata mondiala

Piata mondiala

1. Concept si structura

Cunoasterea problematicii pietei mondiale face necesara delimitarea conceptuala intre notiunea de economie mondiala si cea de piata mondiala.

Daca economia mondiala reprezinta ansamblul economiilor nationale privite in interdependenta relatiilor economice stabilite intre ele, piata mondiala desemneaza totalitatea schimburilor economice internationale efectuate de agentii economici din diverse tari ale lumii, inclusiv de societatile transnationale, precum si de institutii cu caracter regional sau global.

Piata mondiala are un caracter eterogen, fiind constituita din segmente specifice tranzactiilor cu diferite bunuri si servicii.

Piata mondiala este rezultatul unui proces istoric de constituire, diversificare si dezvoltare a schimburilor economice internationale.

Printre factorii favorizanti ai procesului de formare a pietei mondiale, marele nostru economist, Virgil Madgearu (1887-1940) evidentia:

dezvoltarea transporturilor si reducerea tarifelor acestora;

posibilitatea de depozitare si de conservare in partizi mari a unor marfuri (silozuri, docuri petroliere, instalatii frigorifice etc.);

caracterul de masa si universalitate al cererii pentru produse de mare consum (graul, petrolul etc.);

institutionalizarea regimului de libertate a schimburilor economice internationale;

perfectionarea rapida a mijloacelor de transport si telecomunicatii;

evolutia etalonului monetar ca instrument de schimb international.

Existenta pietei mondiale are drept cauze:

. diferentierea inzestrarii naturale a tarilor cu resurse naturale;

. nici o tara nu poate sa-si asigure toata gama bunurilor, in permanenta crestere, de care are nevoie;

. diviziunea mondiala a muncii.

Procesul dezvoltarii si globalizarii pietei mondiale a cunoscut trei etape distincte:

epoca marilor descoperiri geografice;

prima revolutie industriala, primul val al aburului din secolul al XIX-lea, denumita si revolutia carbune-otel-textile;

perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, caracterizata printr-un amplu proces de integrare economica si prin crearea a numeroase organisme internationale.

Obiectul activitatii pietei mondiale il constituie fluxurile economice internationale. Acest concept reflecta legaturile dintre agentii economici din diferite tari, concretizate in tranzactii cu bunuri materiale, prestari de servicii, transferuri de capital si forta de munca, inclusiv tranzactii cu valute.

Totalitatea fluxurilor internationale si relatiile dintre aceste fluxuri formeaza circuitul economic mondial.

Sub aspectul marimii, structurii, formelor si efectelor sale, circuitul economic mondial este determinat de diviziunea mondiala a muncii (DMM).

Conceptul de diviziune mondiala a muncii reflecta procesul de specializare a economiilor nationale ale diferitelor tari in conformitate cu principiul avantajului comparativ. De fapt, DMM desemneaza relatiile care se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltarii productiei si comertului mondial, precum si locul si rolul fiecarei tari in circuitul mondial.

Corespunzator structurii ei, piata mondiala imbraca urmatoarele forme:

comertul international, principala forma sub care s-a constituit piata mondiala, cuprinde tranzactii cu bunuri si servicii;

piata internationala a capitalurilor cuprinde ansamblul operatiunilor legate de plasarea in sau din strainatate a unor capitaluri sub forma de investitii directe, credite si investitii de plasament financiar (cumparari de titluri de valoare);

piata internationala a fortei de munca cuprinde relatiile economice determinate de migratia populatiei apta de munca din tarile de emigratie in tarile de imigratie;

piata schimburilor valutare;

piata mondiala a produselor de elita, de varf sub aspect tehnic, tehnologic si informational.

piata mondiala subterana, a schimburilor clandestine, ilicite cu bunuri negative, interzise vanzarii-cumpararii libere sau cu bunuri sustrase regimului vamal, taxarii si impozitarii prevazute de lege.

Pe baza adancirii diviziunii mondiale a muncii, in ultimele decenii, economia mondiala a cunoscut un proces profund de crestere si diversificare a interdependentelor internationale.

Specializarea internationala a entitatilor economice nationale este conditionata de o serie de factori:

dimensiunea teritoriului si marimea populatiei;

conditiile naturale de productie si gradul de valorificare a acestora;

gradul de inzestrare tehnica si tehnologica a aparatului de productie si de diversificare a acestuia;

gradul de calificare si de mobilitate al resurselor de munca;

factori extraeconomici: razboaie, dominatie coloniala etc.

Tot mai mult, specializarea economiilor nationale se face pe subramuri sau chiar pe produse ale tehnicii de varf. Un singur exemplu este concludent: Japonia produce si pune in functiune in fiecare an tot atatia roboti cat restul lumii la un loc.

2. Comertul international

Principala componenta a pietei mondiale, respectiv a fluxurilor economice intre state o constituie comertul international. Aceste fluxuri au aparut inca din antichitate, dar au cunoscut o dezvoltare semnificativa dupa prima revolutie industriala din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea.

Evolutia ascendenta a comertului mondial in secolul al XIX-lea si in primele decenii ale secolului al XX-lea a fost determinata de adancirea diviziunii mondiale a muncii si de asimilarea generalizata de catre tarile dezvoltate a progresului tehnic in conditiile celei de-a doua revolutii industriale sau al doilea val: mecanica, automobile, avioane, petrol, chimie, electricitate.

Comertul international cunoaste o dezvoltare fara precedent in perioada postbelica, atat ca volum, cat si ca structura, fiind caracterizat prin:

cresterea intr-o proportie mai mare a volumului comertului international comparativ cu cel al productiei mondiale. Aceasta tendinta pozitiva este reflectata de cresterea interdependentelor economice ale economiilor nationale;

mutatii profunde in structura comertului mondial in sensul cresterii semnificative a ponderii produselor manufacturate (75%), care incorporeaza tehnologie de varf, cu grad ridicat de prelucrare, precum si a comertului cu servicii: turism, transporturi, asistenta tehnica si economica, licente etc. (comertul invizibil). A aparut si s-a extins o noua piata cum ar fi cea a ordinatoarelor, microprocesoarelor si robotilor industriali;

tendinta de "tripolarizare" a schimburilor economice internationale. Astfel, 75% din exportul mondial revine U.E., S.U.A. si Japonia;

cresterea substantiala a ponderii tarilor industrializate, puternic dezvoltate si reducerea ponderii tarilor slab dezvoltate, ceea ce a contribuit la adancirea decalajelor intre economiile dezvoltate si cele slab dezvoltate. In acest sens, este meritorie contributia marelui economist roman Mihail Manoilescu (1891-1950) cunoscuta sub denumirea de Argumentul (constanta) lui Manoilescu. Acest argument reprezinta distanta sau decalajul dintre productivitatea muncii mai ridicata din tarile industriale si productivitatea muncii mai scazuta in tarile cu profil economic unilateral, preponderent agrar;

afirmarea unei tendinte contradictorii: liberalizarea schimburilor economice internationale si mentinerea unor restrictii tarifare, dar mai ales cele netarifare in comertul mondial (restrictii cantitative si calitative, fitosanitare, norme de ambalare, etichetare etc.).

Comensurarea valorii comertului exterior al unei tari, exportul (E) si importul (Ip) de marfuri, se realizeaza cu ajutorul balantei comerciale (BC). Ea reprezinta un tablou statistico-economic, ce include si compara valoarea E cu cea a Ip unei tari, intr-o perioada de timp, de regula un an.

BC poate fi: activa sau excedentara (E > Ip); echilibrata (E = Ip) si pasiva sau deficitara (E < Ip

Balanta comerciala este o componenta a balantei de plati externe (BPE), care cuprinde toate incasarile si platile realizate de o tara cu exteriorul, de regula, pe un an. BPE poate fi excedentara, echilibrata si deficitara.

3. Eficienta comertului exterior (ECEx

Eficienta comertului exterior presupune ca efectele valorice ale exportului si importului sa fie mai mari decat cheltuielile (eforturile) necesare realizarii lor. ECEx se poate determina atat partial pe export si import, cat si integral pe ambele operatiuni (E si Ip

Eficienta economica a exportului se calculeaza cu ajutorul indicatorului: cursul de revenire la export (CRE). Acest indicator se determina ca raport intre cheltuielile interne, exprimate in moneda nationala, pentru realizarea marfii, inclusiv a cheltuielilor efectuate cu transportul pana la frontiera si valuta incasata din vanzarea marfii respective

CRE = (Pi + Cc)/Pev unde:

Pi = pretul produsului pe piata interna (in lei)

Cc = cheltuieli de circulatie pana la frontiera beneficiarului (lei)

Pev = pretul de export (in valuta)

Exportul este eficient daca: CRE < 1 sau CRE < CV (cursul valutar).

De regula, exportatorii de marfuri sunt interesati in deprecierea monedei nationale, ca urmare a cresterii cursului de schimb pe piata interna.

In aceste conditii, exportatorii isi sporesc veniturile, deoarece o unitate de valuta se va vinde cu mai multe unitati de moneda nationala.

Eficienta importului se masoara cu ajutorul indicatorului cursul de revenire la import (CRI). Acest indicator exprima veniturile obtinute din vanzarea marfurilor importate pe piata interna pe o unitate de valuta

CRI = (Pi - Ti)/Piv unde:

Pi = pretul produsului pe piata interna (in lei)

Ti = taxe de import pentru marfa respectiva (in lei)

Piv = pretul de import (in valuta)

Importul este eficient daca: CRI >1 sau CRI > CV

Eficienta integrala a operatiunilor de comert exterior este evidentiata de profitul obtinut (Pr), calculat astfel:

Pr = CRI - CRE

O importanta deosebita pentru activitatea economica o are cunoasterea cailor de crestere a eficientei comertului exterior si anume:

cresterea gradului de prelucrare a marfurilor, a complexitatii si diversificarii serviciilor destinate exportului;

sporirea competitivitatii bunurilor si serviciilor pentru export prin reducerea costurilor nationale de productie si cresterea calitatii marfurilor;

cresterea productivitatii muncii;

modernizarea modului de prezentare si comercializare a marfurilor pentru export, corespunzator exigentelor pietei mondiale;

evitarea importului unor prodfactori deja afectati de uzura morala sau a marfurilor cu vicii ascunse privind calitatea lor;

dezvoltarea activitatii de marketing privind bunurile economice ce intra in operatiunile de comert international.