Piete, concurenta, preturi

1. Diversitatea pietelor contemporane si concurenta

1.1. Definire, clasificare si functii ale pietei

Definirea sintetica, concisa a pietei este dificila datorita marii sale complexitati, diversitati si a elementelor caracteristice.

Se poate totusi considera ca piata este:

a)      spatiul economic in care se intalnesc cumparatorii si vanzatorii, iar in unele cazuri diverse categorii de intermediari;

b)      locul de intalnire la un moment dat a dorintelor cumparatorilor cu dorintele producatorilor;

c)      un ansamblu de mijloace de comunicatie prin care vanzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc asupra a ceea ce dispun, de ceea ce au nevoie si a preturilor cerute si propuse inainte de a incheia si efectua tranzactiile;

d)      totalitatea relatiilor de vanzare in legatura cu spatiul economic in care are loc si procesele conexe ce-i sunt caracteristice (cererea, oferta, concurenta, publicitatea, pretul, reglementarile juridice etc.). Pe piata se intalnesc si se confrunta vanzatorii si cumparatorii, cererea si oferta, fiecare cu interese specifice, dar care nu se pot realiza decat prin "legarea" cu interesele partenerilor.

e)      locul de manifestare a concurentei, a competitiei dintre agentii cu intere identice sau apropiate.

Criterii de clasificare a pietelor

a)      Dupa bunurile care formeaza obiectul tranzactiilor pe piata se disting

- piata bunurilor de consum;

- piata bunurilor de capital;

- piata produselor cultural-artistice;

- piata muncii;

- piata monetara;

- piata activelor financiare;

- piata valutara;

- piata informatiilor;

- piata resurselor naturale.

b)      Dupa spatiul economic de provenienta a agentilor cererii si ofertei si influentei pe care o exercita asupra activitatii economice, distingem: piete locale, piete regionale, piata nationala, piata mondiala.

c)      Dupa volumul tranzactiilor care se deruleaza se poate vorbi de:

- piete dispersate;

- piete concentrate.

d)      In functie de gradul de informare a agentilor economici se poate vorbi de:

- piete transparente, al caror mod de functionare este bine cunoscut de catre participanti care sunt permanent si perfect informati asupra mecanismului si variabilelor pietei;

- piete opace care presupun ca participantii detin informatii reduse, superficiale si izolate.

e)      Dupa modul de acces pe piata se disting

- piete libere, in care au acces orice vanzator si cumparator;

- piete reglementate, in care agentii cererii si ai ofertei au acces doar daca indeplinesc anumite conditii;

- piete intermediate, pe care au acces doar persoanele abilitate si expres autorizate.

f)       In raport de forta economica a participantilor se cunosc:

- piete atomizate, in care toti agentii sunt numerosi si de forta economica redusa, astfel ca nici unul dintre ei, prin decizii adoptate si actiunile intreprinse, nu exercita vreo influenta asupra volumului si structurii cererii, ofertei si raportului dintre ele sau asupra nivelului si dinamicii pretului. Agentii unui asemenea piete sunt "primitori de preturi";

- piete molecularizate, in care agentii sunt putin numerosi, fiecare dintre ei are o forta economica ridicata, iar prin deciziile si actiunile intreprinse exercita influente notabile asupra variabilelor pietei, in special asupra pretului. Acesti agenti sunt "creatori de preturi".

g)      Dupa capacitatea pietei de a reactiona la schimbarile din economie, se grupeaza in:

- piete fluide, cele care sunt dinamice, de cele mai multe ori adaptabile la schimbari. Ele sunt piete in care agentii cererii au o buna perceptie asupra starii variabilelor pietei si au capacitatea sa faca anticipari rationale;

- piete rigide, cele ai caror agenti si variabile reactioneaza lent, cu intarziere. Sunt piete atipice, asupra carora cu greu se pot face anticipari rationale.

h)      In raport de respectarea legislatiei, a cutumelor si normelor de derulare a tranzactiilor si concurentei pietele pot fi:

- cu concurenta loiala;

- cu concurenta neloiala.

i)        Dupa modul in care functioneaza si cum sunt studiate, pot exista:

- piete cu concurenta perfecta si pura;

- piete reale cu o concurenta imperfecta;

- piete de monopol.

j)       In raport cu factorul timp se poate vorbi de piete:

- la vedere, in care tranzactia se face imediat sau in cel mult 48 de ore de la incheierea contractului, adica dupa ce s-a convenit asupra pretului, cantitatii si conditiilor de livrare si plata;

- la termen, cele in care se convine la momentul T₀ asupra termenelor tranzactiei, dar ea se va derula ulterior, la o data convenita.

Functiile pietei

verifica gradul de concordanta a intentiilor de cumparare, respectiv de vanzare ale agentilor economici. Ca sistem de comunicatie, prin piata cumparatorii si vanzatorii se informeaza reciproc asupra ce, cat, cum, la ce pret intentioneaza sa produca, sa vanda, sa cumpere si sa consume.

ea realizeaza legatura dintre cele doua acte fundamentale pentru orice agent economic - productia si consumul.

este "mana invizibila" (cand piata este libera, competitiva, atomizata), dar si "pumnul invizibil" care prin variabilele ei orienteaza pe vanzatori si cumparatori pentru a-si elabora cele mai bune decizii privind problema fundamentala a economiei: ce? cat? cum? pentru cine? de la cine?

in masura in care este concurentiala si libera, piata determina preturile si cantitatile de echilibru, emitand astfel semnale si determinand agentii economici sa aloce resursele rare pe diferite domenii si categorii de utilizari.

1.2. Definirea concurentei, functiile si instrumentele luptei de concurenta

Concurenta este una dintre variabilele definitorii ale pietei, o trasatura esentiala a pietei.

Concurenta reprezinta un comportament specific interesat al unor subiecti de proprietate care pentru a-si atinge obiectivele intra in raporturi de cooperare si confruntare cu ceilalti. Ea este o manifestare a liberei initiative.

Din aceasta definitie rezulta cateva elemente definitorii pentru a intelege continutul concurentei:

este o intrecere, adica o confruntare dar si cooperare intre diferiti agenti economici in vederea obtinerii unor conditii mai bune de productie, de vanzare, de achizitie a bunurilor de consum, de efectuare a operatiunilor banesti, valutare, financiare s.a.m.d.

in aceasta competitie, in sistemul de relatii pe care-l presupune concurenta, fiecare actioneaza din interes.

premisa existentei concurentei este libertatea pretului.

In masura in care este deschisa, loiala, reglementata, supravegheata si bazata pe preturi libere, concurenta indeplineste mai multe functii.

Functiile concurentei

a)      stimuleaza progresul general: ea incita la inovatie si creativitate, care favorizeaza cresterea eficientei, economisirea resurselor, satisfacerea mai buna a nevoilor;

b)      diferentiaza agentii economici: ii favorizeaza pe cei creativi, abili, intreprinzatori; ii elimina sau ii reorienteaza spre alte domenii pe agentii imobili, conservatori;

c)      uneori duce la diferentierea si diversificarea ofertei, la reducerea costurilor si chiar a preturilor de vanzare;

d)      permite cumparatorului sa gaseasca furnizorul cu marfa cea mai buna si mai ieftina si ii stimuleaza sau constrange pe producatori sa gaseasca solutii pentru a-si largi piata;

e)      cand este necorespunzator reglementata si supravegheata, concurenta se poate transforma in contrariul sau: genereaza risipa de resurse; conduce la concentrarea exagerata a fortei economice; poate deprecia calitatea bunurilor marfare; il defavorizeaza pe consumator.

Instrumentele luptei cu concurenta

In cadrul concurentei se folosesc mijloace care au evoluat o data cu piata si concurenta. Ele pot fi prezentate ca instrumente (mijloace) economice si extraeconomice.

Dintre mijloacele economice se remarca reducerea costurilor, cresterea calitatii, diversificarea si reinnoirea sortimentului, publicitatea, acordarea unor avantaje cumparatorilor, iar in unele situatii chiar reducerea preturilor sub cele ale concurentilor.

Printre instrumentele extraeconomice: obtinerea de informatii privind activitatea concurentilor, sponsorizarea unor activitati social-culturale, spionajul economic, iar in cazuri limita, coruptia, santajul.

2. Teorii si optici de analiza a pretului

Pretul reprezinta cantitatea de moneda pe care cumparatorul este dispus si o poate oferi producatorului in schimbul bunului pe care acesta il prezinta pe piata. Acesta este pretul absolut.

In teorie si in analiza se utilizeaza alaturi de pretul absolut si pretul relativ, sau raportul de schimb, adica preturile bunurilor a, b, c, s.a.m.d. exprimate in functie de cel al unui bun considerat etalon sau element de referinta.

in care:

P_ri = pretul relativ al bunului "i"

P_Ai= pretul absolut al bunului "i"

P_e = pretul absolut al bunului etalon

Pretul etalon de cele mai multe ori se fixeaza asupra unor bunuri reprezentative pentru aprecierea nivelului de trai si a calitatii vietii oamenilor.

Teoriile pretului

teoria clasica a pretului;

teoria neoclasica a pretului;

teoriile mixte ale pretului.

In teoria clasica pretul are suport in valoarea economica a bunurilor supuse tranzactiilor, valoare determinanta de consumul de factori de productie si de remuneratiile revendicate de catre posesorii acestora.

Scoala neoclasica a fundamentat teoria subiectiva a pretului dupa care acesta este determinat de utilitatea marginala si raritatea respectivului bun, de cantitatea in care bunul se afla comparativ cu trebuintele si cererea solvabila.

Valoarea economica si pretul unui bun sunt cu atat mai mari cu cat el are o utilitate marginala mai mare si este mai rar. Pe baza lor se formeaza de fiecare data un raport intre cerere si oferta care influenteaza nivelul si dinamica preturilor.

Teoria mixta sau teoria contemporana a valorii economice si pretului a fost elaborata in prima treime a secolului nostru si apartine in principal Scolii de la Cambridge. Se pleaca de la premisa ca cele doua teorii anterioare nu sunt opuse, ci doar explicatii incomplete si solutii partiale privind valoarea economica si pretul.

Astfel, pretul este determinat atat de consumul de factori de productie, cat si de utilitatea marginala si raritatea bunului. Privit prin prisma consumului de factori, pretul exprima interesele producatorului; prin prisma utilitatii marginale si a raritatii, el exprima interesele si punctul de vedere al cumparatorului.

Principalele tipuri de preturi

Dupa modul in care se formeaza preturile pot fi:

a)       preturi libere, formate in conditiile concurentei perfecte, prin mecanismul cererii si ofertei, nefiind supuse nici unei reglementari;

b)      preturile administrate sau controlate, care se stabilesc de firmele cu un anumit control al pietei, in conditiile concurentei monopoliste sau imperfecte, sau de catre stat pentru bunurile ce intra in sfera lui de interventie;

c)       preturi mixte sunt cele care functioneaza efectiv in statele cu economie de piata si rezulta din intersectarea mecanismului pietei. Asemenea preturi mixte se intalnesc la toate categoriile de bunuri care parcurg mecanismele pietei: salariul, rata dobanzii, tarife la servicii, preturi en gros si en detail pentru satisfactori si bunuri de capital etc.

3. Piata cu concurenta pura si perfecta

3.1. Caracteristici ale concurentei pure si perfecte

Piata cu concurenta perfecta presupune ca purtatorii cererii si ofertei nu pot influenta nivelul pretului. Astfel, concurenta perfecta presupune ca toate firmele sa vanda productia pe care o au la pretul pietei, fara a-l influenta in vreun fel, iar toti cumparatorii sa cumpere la pretul existent atat cat doresc.

Piata concurentiala pura si perfecta se caracterizeaza prin:

atomicitate, adica existenta unui numar suficient de mare de firme identice care participa in calitate de ofertanti si cumparatori de bunuri si servicii, fiecare din ele avand dimensiuni neglijabile in raport cu dimensiunea pietei, ceea ce face ca nici una din firme sa nu poata controla sau influenta piata;

omogenitatea produselor; aceasta reflecta situatia in care pe piata exista produse omogene, identice sau substituibile, nepracticandu-se nici o diferentiere a produs, astfel incat cumparatorilor le este indiferent de la care vanzator cumpara;

libertatea intrarii in ramura: nu exista o bariera tehnologica, economica, juridica de intrare in ramura a noilor firme;

transparenta perfecta a pietei defineste cunoasterea perfecta a conditiilor pietei, a cererii si ofertei, a preturilor, incat se poate obtine cel mai bun pret sau produs dorit. Cu alte cuvinte, nici un vanzator nu poate sa vanda produsul sau la un pret superior celui la care vand concurentii. De astfel, nici un intreprinzator nu e interesat sa fixeze un pret mai ridicat decat cel al pietei, deoarece ar indeparta clientii care, bine informati, vor cumpara de la cei care vand la pretul pietei;

mobilitatea perfecta a factorilor de productie: munca si capitalul se deplaseaza rapid catre acele folosiri unde se pot obtine cele mai mari avantaje.

Concurenta perfecta serveste ca model de analiza teoretica a mecanismului pietei, pentru intelegerea concurentei reale.

3.2. Formarea pretului de echilibru pe o piata cu concurenta pura si perfecta.

Pe baza principalelor caracteristici ale concurentei perfecte, participantii la relatiile de schimb pe o astfel de piata au comportamente specifice.

Consumatorii si producatorii, luati separat, sunt considerati primitori de preturi. Aceasta in sensul ca preturile apar (intra) ca marimi exogene (variabile independente) in constructia functiilor cererii si ale ofertei.

Daca cererea si oferta sunt luate insa impreuna, atunci pretul si cantitatile oferite si cerute apar ca marimi endogene (variabile dependente); acestea se formeaza, pe baza fortelor pietei, in acel punct unde se realizeaza starea de echilibru, la nivelul productiei de echilibru.

In vederea relevarii modului unitar de abordare a cererii si ofertei, se va nota cu O oferta de piata si cu C - cererea corespunzatoare, la nivelul pietei unui produs oarecare (Q) si se va considera ca acestea sunt functii de pretul produsului (p).

Ca urmare: O = (p) si C = (p).

Aceste functii descriu curbe cu urmatoarele proprietati:

in timp ce cererea este o functie normala descrescatoare in raport de pret, oferta este o functie normala crescatoare in raport de acelasi pret;

se considera ca piata unui produs este echilibrata, atunci cand cantitatea ceruta este egala cu cea oferita: C(p) = O(p);

pretul de echilibru apare atunci cand se realizeaza egalitatea intre cantitatile cerute si cele oferite din produsul Q.

Pe o piata cu concurenta pura si perfecta pretul se formeaza la nivelul punctului de echilibru dintre curbele cererii si ofertei, situatie in care cantitatile cerute sunt egale cu cele oferite, iar pretul format se numeste pret de echilibru.

Fig.1. Pretul de echilibru

Din cele prezentate, rezulta caracteristicile esentiale ale pretului de echilibru:

apare spontan, ca un rezultat al jocului liber al fortelor pietei fiecarui bun si reprezinta acel nivel al produsului la care are loc egalizarea cantitatilor cerute din bunul respectiv cu cele oferite;

formarea pretului de echilibru al fiecarui bun este legata si de situatia pietelor independente, de preturile de echilibru le celorlalte bunuri;

echilibrul pietei nu inseamna absenta schimbarilor in raportul dintre fortele acesteia. Dimpotriva, raspunsul la intrebarea de ce se modifica preturile - inclusiv cele de echilibru - este intotdeauna legat de evolutia raporturilor concrete dintre cerere si oferta.

Pana la acest nivel al analizei, s-a facut abstractie de factorul timp. Dar este unanim recunoscut ca formarea pretului de echilibru se realizeaza in moduri diferite in functie de orizontul de timp in care se confrunta cererea si oferta.

Din punct de vedere al timpului, exista mai multe modalitati de analiza a formarii preturilor de echilibru:

a)      perioada foarte scurta, in cadrul careia se face abstractie de costul productiei si se considera ca evolutia ofertei depinde numai de reactiile producatorilor in legatura cu pretul pietei.

Echilibrul pe termen foarte scurt (instantaneu) exista atunci cand cererea se modifica, iar oferta este rigida, pentru ca producatorii nu au nici o posibilitate de a o modifica.

		Qe		Q

Fig.2. Echilibrul instantaneu

b)      perioada scurta, in cadrul careia producatorii pot modifica dimensiunea ofertei lor prin schimbarea volumului factorului munca, insa nu pot interveni asupra capitalului fix. Pretul ce caracterizeaza aceasta perioada nu este pretul pietei sau pretul curent, ci pretul normal sau pretul durabil, stabil. Egalitatea costului marginal cu pretul de vanzare caracterizeaza pretul normal si defineste conditia de echilibru a producatorului (ofertantului).

Producatorii pot vinde orice cantitate de produse la acelasi pret intrucat, prin definitie, oferta lor nu are nici o influenta asupra preturilor. Pozitia cea mai buna a ofertei se defineste prin egalitatea dintre costul marginal , venitul marginal si pretul de vanzare.

C_mg = V_mg = Pret

Echilibrul pe termen scurt, apare atunci cand cererea se modifica, dar oferta cunoaste modificari reduse, sub incidenta factorului munca, a metodelor de marketing si a indicilor de utilizare a capitalului fix.

Fig.3. Echilibrul pe termen scurt

c)      perioada lunga are asemenea dimensiuni incat producatorii pot modifica volumul ofertei si prin schimbarea capitalului fix, ca urmare a investitiilor efectuate. Conditia de echilibru pe termen lung a firmei aflate in concurenta perfecta este: costul marginal = pret de vanzare = cost mediu minim

C_mg = Pret = CM (minim)

Echilibrul pe terme lung apare atunci cand se trece la o noua stare de echilibru, cand toti factorii de productie sunt variabili, ca urmare a intrarii (iesirii) din industrie a unor firme, ameliorarii colitative si cresterii cantitative a capitalului fix si a altor imput-uri.

Fig. 4. Echilibrul pe termen lung

In toate cele trei figuri s-a presupus extinderea cererii (de pilda ca urmare a cresterii numarului de consumatori), ceea ce a condus la cresterea pretului de echilibru.

Sigur ca se pot imagina si situatii de comprimare a cresterii, iar in cazul "c" de comprimare a ofertei.

4. Piete cu concurenta imperfecta

Economia reala de piata contemporana este o economie mixta, in cadrul careia unele firme detin puterea de a influenta atat nivelul pretului, cat si volumul ofertei.

4.1. Monopolul

O intreprindere este in situatie de monopol atunci cand este singura producatoare a unui bun, nefiind concurata de alti producatori (vanzatori) interni sau externi.

Monopolul poate sa apara prin urmatoarele modalitati principale:

a)      monopoluri naturale, respectiv detinerea sau controlul unor resurse cu calitati deosebite;

b)      monopolul asupra marcii comerciale;

c)      monopolul tehnologic, generat de proprietatea asupra patentului de inventie si a dreptului de autor care confera subiectului respectiv forta legala de a controla exclusiv noul produs pentru o anumita perioada de timp;

d)      monopolul prin economii de scara, bazat pe faptul ca, uneori, dimensiunile activitatii economice contribuie la o asemenea reducere a costurilor de productie, incat firmele concurente sunt inlaturate sau altele nu pot patrunde in domeniul respectiv;

e)      monopolul institutional sau legal, generat de organizarea si functionarea unor firme de interes public supuse controlului statului.

Monopolul isi exercita numai in aparenta dominatia absoluta asupra pietei deoarece:

a)      dictatul pietei, exercitat prin stabilirea pretului de vanzare, modifica deseori dimensiunile cererii bunului creat de firma respectiva in sens contrar celor asteptate;

b)      in principiu, exista inlocuitori pentru orice bun economic, ceea ce da nastere unei virtuale concurente a produselor substituibile; in acest sens, nu trebuie uitat ca monopolistul poate influenta cererea prin reclama, insa nu o poate schimba fundamental deoarece parametrii ei sunt determinati, in ultima instanta, de gusturile, veniturile, asteptarile consumatorilor etc;

c)      pozitia de monopol a unei anumite firme este pusa sub semnul intrebarii - pe o perioada mai scurta sau mai indelungata - chiar si in tarile slab dezvoltate, datorita schimburilor economice internationale;

d)      dominarea pietei de catre monopoluri se loveste de reactiile consumatorilor organizati si, uneori, de reglementarile elaborate de stat in vederea protejarii consumatorilor etc.

In conditiile pietei de monopol, firma are posibilitatea de a alege atat pretul, cat si cantitatea de bunuri ce urmeaza a fi produse si vandute.

In situatia in care exista monopol, venitul marginal este mai mic decat pretul de vanzare la orice nivel al productiei, iar curba cererii are panta negativa.

Fig. 5. Pretul si venitul marginal

Stabilirea pretului de vanzare al bunurilor create de firma aflata in situatie de monopol presupune, in primul rand, determinarea nivelului optim al productiei, respectiv al volumului productiei care-i    asigura fie maximizarea profitului, fie minimizarea pierderii.

In conditiile in care firma urmareste maximizarea profitului, respectiv a diferentei dintre venitul total si costul total, productia optima va fi aceea la care venitul marginal este egal cu costul marginal.

Monopolul este, desigur, liber sa aleaga pretul dorit, insa el trebuie sa tina seama de consecintele nivelului pretului asupra cererii, asupra venitului total si, mai ales, asupra profitului. Spre deosebire de concurenta perfecta in care firma alege doar cantitatea pe care urmeaza sa o produca, monopolistul va trebui sa determine un cuplu cantitate - pret care sa-i maximizeze profiturile.

4.2. Piata cu concurenta monopolistica

Concurenta monopolistica reprezinta un segment important al concurentei imperfecte si se defineste prin existenta concomitenta a diferentierii produselor si a unui numar mare de vanzatori.

Ea se inrudeste cu monopulul, dar si cu concurenta perfecta intrucat reuneste elemente ce apartin acestor doua structuri de piata diametral opuse. Se intalneste in mod frecvent in domeniile in care bunurile oferite pietei, desi similare, sunt diferentiate provenind de la un numar mare de firme (industrie textila, incaltaminte, electronica etc.).

Prin atomicitatea producatorilor, concurenta monopolistica se aseamana cu concurenta perfecta, numarul ofertantilor fiind mare si de putere economica apropiata. Ea se si indeparteaza de concurenta perfecta, deoarece produsele sunt similare, dar neomogene, fapt ce-i permite furnizorului sa influenteze pretul, preferintele consumatorului si cantitatea produsa.

Bunurile diferentiate in mod real sau imaginar nu pot fi, desigur, substituibile in mod perfect. Pe de alta parte, deosebirile calitative intrinseci ale produsului, dar si diferentele de prezentare, de creditare sau cele legate de serviciile post-vanzare tind sa consolideze fidelitatea clientelei, prevenind astfel situatiile in care aceasta paraseste vanzatorul ca urmare a modificarii nesemnificative a pretului. Drept urmare, cererea va reactiona mai putin la modificarile de pret, iar ofertantul poate schimba uneori nivelul pretului, in vederea maximizarii profitului. Modificarea pretului este facilitata si de faptul ca numarul mare de firme face imposibila subordonarea lor reciproca. Deciziile unei firme nu au o influenta sensibila asupra celorlalte intreprinderi; o firma izolata suporta insa efectele deciziilor celorlalti producatori. Curba cererii de piata a unui furnizor ramane totusi descrescatoare - ca in cazul monopolului - volumul vanzarilor sale sporind ca urmare a reducerii pretului.

Accesul relativ liber intr-o ramura data, inexistenta unor restrictii la intrarea in domeniul respectiv a unor noi firme constituie de asemenea o trasatura a concurentei monopolistice. Intrucat firma monopolistica se confrunta insa cu o cerere ce nu este perfect elastica, venitul marginal nu va mai fi egal cu pretul ca in cazul concurentei perfecte, ci mai mic.

4.3. Piata de oligopol

O ramura se caracterizeaza prin concurenta de oligopol daca un numar mic de producatori domina productia si vanzarea unui produs.

In afara numarului mic de concurenti, caracteristicile fundamentale ale oligopolului sunt interdependenta si incertitudinea. Cum fiecare firma detine o parte semnificativa a ofertei totale, actiunile sale au o influenta majora asupra celorlalte. Daca in cazul concurentei perfecte deciziile oricarui producator nu influenteaza in nici un fel situatia celorlalti, aici o firma poate practica, in functie de circumstante, un pret diferit de cel al pietei. Insa prin aceasta afecteaza oferta si pretul pe piata si implicit profitul oricarei alte firme concurente. Aceasta poate declansa actiuni de adaptare si uneori de represiune ale concurentilor, motiv pentru care un producator individual trebuie sa analizeze consecintele proprii deciziilor si prin prisma efectului asupra celorlalti.

Se cunosc cazuri cand dorinta de ameliorare economico-financiare a unei firme a adus-o intr-o situatie mai delicata comparativ cu cea initiala sau chiar la faliment. De exemplu, o firma care decide sa creasca productia si/sau sa-si reduca pretul va cunoaste, cel putin pe termen scurt, o evolutie favorabila. Insa presiunea exercitata asupra pretului poate asigura profituri mai mici sau nule altor firme.

In concluzie, actiunile unui producator au efect asupra concurentilor, dupa cum deciziile acestora afecteaza pe fiecare in parte.

Patrunderea pe o piata cu structura oligopolista este deosebit de dificila. Avantajele tehnologice combinate cu o productie de scara mare asigura firmelor costuri unitare reduse si o puternica flexibilitate a pretului in functie de circumstante. Firmele mici coopereaza sau fuzioneaza cu cele mari.

Principalele situatii de oligopol sunt dominate de doua tendinte majore:

de confruntare;

de cooperare

Cooperarea se poate finaliza in acorduri explicite sau implicite (tacite).