Politici Macroeconomice

Politici Macroeconomice

Obiective:

Evidentierea importantei taxei scontului asupra nivelului general al dobanzii

Prezentarea principalelor politici macroeconomice

Evidentierea rolului statului in mentinerea echilibrului economic

Termeni cheie: economie de schimb, politici anticiclice, politici antisomaj, politici fiscala

Politicile macroeconomice reprezinta un set de prevederi legislative, elaborate de catre puterea executiva dintr-un stat si care vizeaza corijarea unor disfunctionalitati aparute in bunl mers al mecanismului economic in cadrul unei economii de schimb.

In functie de tipul de economie la care se aplica, de magnitudinea, intensitatea si durata disfunctionalitatilor care urmeaza a fi corijate si de implicatiile pe care le produc, politicile macroeconomice pot utiliza un numar aleator de instrumente si se pot adresa unui numar diferit de domenii apartinand relatiilor ce se statornicesc intre agentii economici ce-si desfasoara activitatea in interiorul perimetrului economic respectiv si in relatiile acestora cu exteriorul.

Se stie ca atingerea scopului propus in cadrul oricarei activitati economice, acela de satisfacere a trebuintelor in conditiile raritatii resurselor se poate realiza pe mai multe cai.

In cazul economiei libere de piata, mecanismele pietei rezolva in mod automat problema alocarii resuselor, a utilizarii lor in cadrul procesului productiv si a distributiei veniturilor rezultate din aceasta activitate. Dar cum nu se poate vorbi de economie libera de piata, deoarece nici o entitate economica care s-a dezvoltat in cadrul economiei de schimb nu a putut indeplini cumultiv, conditiile cerute de libera concurenta (aceasta fiind unul din elementele definitorii ale economiei libere de piata- si subliniem libere- deoarece se face deseori confuzie intre economia de piata si economia libera de piata), inseamna ca functionarea societatii este conditionata de interventia statului in mecanisul economic in anumite proportii, in functie de o serie de factori determinanti.

Interventia statului se poate manifesta cu intensitati diferite in: procesul de alocare a resurselor, de asigurare a stabilitatii cresterii si dezvoltarii economice si de distributie a veniturilor, iar politicile macroeconomice sunt de regula indreptate spre acoperirea celor trei domenii de competenta enumerate anterior.

Alocarea resurselor este optima atunci cand orice modificare in satisfacerea cererii unui consumator se face prin diminuarea cantitatilor alocate consumului altui individ. In aceste conditii se poate ajunge la o noua situatie de optim numai atunci cand cantitatile de factori destinati acoperirii trebuintelor tuturor indivizilor se modifica in sensul cresterii lor.

Exista situatii in care alocarea optima a resurselor in sensul teoriei paretiene, prezentata mai sus, nu este posibila, ceea ce face necesara interventia statului prin intermediul politicilor macroeconomice, in cel putin urmatoarele domenii:

a/ asigurarea eficientei in desfasurarea activitatii economice printr-o serie de masuri vizand in special :

- crearea cadrului legislativ si institutional necesar desfasurarii neingradite a concurentei, si respectiv in oprirea procesului de formare a monopolurilor, proces cu efecte negative asupra formarii pretului de piata, a satisfacerii nevoilor consumatorului si implicit asupra alocarii resurselor limitate, in functie de interesul propriu monopolului si nu al societatii,

-supravegherea efectelor pozitive sau negative ale externalitatilor. Teoria economica denumeste diferenta dintre costurile sau avantajele economice, inregistrate la nivel de agent economic, si costurile sau avantajele sociale, manifestate in plan social, drept externalitati. Externalitatile se manifesta prin inexistenta pe piata concurentiala a unor bunuri sau servicii dorite de consumatori. Altfel spus, externalitatile se produc de cate ori actiunile unui agent economic influenteaza mediul in care actioneaza alt agent economic fara a afecta sistemul de preturi. Externalitatile pot fi pozitive sau negative. Cele pozitive se definesc prin actiunea unui agent economic ale carui efecte se extind sub forma generarii de avantaje asupra altor agenti economici sau societatii, in timp ce externalitatile negative reprezinta actiunea unui agent economic ale carui efecte se extind sub forma generarii de cheltuieli suplimentare altor agenti economici sau societatii. Aparitia externalitatilor corespunde de cele mai multe ori cu o alocare ineficienta a resurselor. Pentru corectarea acestei deficiente a pietei se pot utiliza cel putin urmatoarele modalitati:

- Sistemul impozitelor si al subventiilor; statul poate sa subventioneze in mod direct sau indirect acele activitati care au ca efect externalitati pozitive si poate penaliza, prin aplicarea unor impozite majorate sau a unor amenzi ridicate externalitatile negative

- Sistemul pietelor inexistente. Problema activitatilor care produc externalitati este ca rezultatul dublu al acestora- bunul economic si externalitatea - nu isi gasesc spatiu de comercializare decat partial, adica pentru bunul economic. Cu alte cuvinte, pentru externalitati nu exista piete. Imaginarea unei piete a externalitatilor ar fi posibila prin asimilarea acesteia cu un bun economic si determinarea cantitatii optime de externalitate s-ar face similar cu determinarea productiei optime.

- Sistemul drepturilor de proprietate.Evitarea externalitatilor in acest caz porneste de la premisa ca daca o firma genereaza externalitati si afecteaza activitatea alteia, atunci cele doua firme ar trebui sa devina un singur agent economic care sa urmareasca detinerea profitului global maxim.

- supravegherea incasarii contravalorii serviciilor publice (apararea nationala, ordinea publica, iluminatul public, etc) de care beneficiaza toti cetatenii, indiferent daca doresc sau nu sa contribuie la finantarea serviciului respectiv.

Deoarece aceste servicii sunt inseparabile de bunul mers al societatii, trebuie sa existe o autoritate care sa-i oblige pe cetateni la plata contravalorii lor. Ca atare, statul poate sa intervina printr-un sistem de impunere prin care sa colecteze sumele necesare bunei desfasurari a acestor activitati, sume pe care sa le repartizeze apoi, dupa caz, pe fiecare din destinatiile mentionate.

- producerea si administrarea bunurilor si a serviciilor publice;

- formarea veniturilor statului, respectiv administrarea eficienta a cheltuielilor acestuia;

- contracararea efectelor pe care economia libera de piata le are asupra gradului de ocupare a fortei de munca Ciclicitatea vietii economice determina existenta alternativa a perioadelor de boom, caracterizate, din perspectiva ocuparii fortei de munca de existenta unui grad inalt de ocupare a acesteia cu a perioadelor de recesiune, in care nivelul ratei somajului atinge cote ridicate. John Maynard Keynes, alaturi de alti economisti de prestigiu au considerat ca la originea marii crize de supraproductie de la inceputul anilor '30 si respectiv a somajului masiv caracteristic perioadei respective s-au aflat imperfectiunile pietei generate de functionarea pietei libere. De aceea, ei au recomandat interventia guvernului, in mod indirect, prin aplicarea unor politici economice care sa conduca la asigurarea unor limite normale ale ocuparii fortei de munca.

- in mentinerea unor piete stabile - unele piete, cum ar fi cea a cerealelor, a materiilor prime minerale, a petrolului etc, sunt supuse unor puternice fluctuatii generate de factori de mediu, cu efecte sensibile asupra pretului produselor respective dar si a veniturilor obtinute de catre agentii economici care actioneaza pe aceste piete. In aceasta situatie, statul poate sa intervina printr-o serie de masuri menite sa inlature efectele negative ale instabilitatii pietei prin subventii, mentinerea sub control a nivelului minim al preturilor de achizitie, sau maxim al preturilor de desfacere, stabilirea unor contingentari in privinta cantitatilor produse sau a importurilor produselor supuse fluctuatiilor.

- asigurarea echitatii in redistribuirea veniturilor intre membrii societatii. Piata nu poate realiza in toate situatiile o distributie corecta din punct de vedere social a resurselor si veniturilor, inegalitatea acestora fiind generata in mare masura de de accesul inegal la resurse si tehnologii, de aceea statul trebuie sa intervina, in scopul corijarii efectelor imperfectiunilor pietei prin aplicarea unui sistem corespunzator de impozite si taxe dar si prin parghii de natura extraeconomica:

Principalele tipuri de politici macroeconomice aplicate sunt:

a) Politici monetare

Politica monetara este definita drept "ansamblul masurilor luate de catre banca centrala sau autoritatile monetare pentru a exercita o anumita influenta asupra dezvoltarii economiei sau pentru a asigura stabilitatea preturilor sau a cursurilor valutare"

Instrumentele utilizate in acest scop sunt:

a) manevrarea taxei scontului; Prin taxa scontului se intelege dobanda uzuala pentru creditele acordate de catre banca de emisiune in cadrul operatiunii de rescontare.

Operatiunea de rescontare se efectueaza intre banca centrala si bancile comerciale care au scontat titluri de credit de la detinatorii acestora pe baza unei rate fixe a dobanzii, stabilita de catre banca de emisiune, cunoscuta in prealabil, a carei valabilitate este de durata.

Prin scontare se intelege rascumpararea, inainte de scadenta, a titlurilor de valoare de tipul cambiilor , a obligatiunilor sau a bonurilor de tezaur, de catre bancile comerciale apartinatoare unui sistem bancar.

Scaderea taxei scontului atrage dupa sine diminuarea generala a nivelului dobanzilor, cu efecte pozitive asupra cererii de credite de consum si a celor destinate investitiilor si implicit asupra gradului de ocupare a fortei de munca si a veniturilor.

Cresterea taxei scontului are ca efect cresterea nivelului general al dobanzilor, scumpirea creditelor cu efecte asupra cererii si ofertei si implicit cu influente nefavorabile asupra gradului de ocupare a fortei de munca si a veniturilor.

Modificarea taxei scontului influenteaza si miscarea capitalurilor straine. O rata inalta a nivelului general al dobanzii poate deveni atractiva pentru capitalurile straine, conducand la o crestere a intarilor de valuta in tara, cu efecte asupra balantei de plati externe, in timp ce o scadere a taxei scontului poate determina emigrarea capitalurilor autohtone spre alte piete mai atractive din acest punct de vedere si indepartarea capitalurilor straine.

b) Politica operatiunilor pe piata libera (open market operations), consta in utilizarea monetizarii, respectiv a demonetizarii pentru reglarea cantitatii de moneda aflata pe piata.

Monetizarea reprezinta operatiunea prin care banca centrala cumpara efecte publice sau private (de tipul titlurilor de stat, al bonurilor de tezaur sau a obligatiunilor) iar demonetizarea operatiunea prin care banca centrala vinde aceste titluri,ca atare atrage din circulatie echivalentul lor in numerar.

c) Sistemul rezervelor minimie obligatorii consta intr-un set de reglementari menite a modifica marimea numerarului in functie de nevoia de a restrange sau, dupa caz, de a creste marimea masei monetare aflata in circulatie. Fiecare banca specializata (comerciala) apartinatoare sistemului bancar este obligata prin lege sa pastreze in tezaurul bancii centrale, sub forma de numerar, o cota parte din depozitele cu care opereaza.

Daca se doreste diminuarea masei monetare aflate in circulatie, se mareste cota de rezerve obligatorii in numerar, restrangand partea din depozitul respectiv care poate fi utilizata ulterior pentru acordarea de credite, cu alte cuvinte restrangand capacitatea de multipilicare a masei monetare prin intermediul creditelor; daca se urmareste cresterea masei monetare, se diminueaza cota de rezerve obligatorii, lasand la dispozitia bancilor sume mai mari pentru acordarea de credite;

d) Politica de incadrare a creditului consta in impunerea, de catre banca centrala bancilor din sistem a unor cote maxime de crestere a volumului creditului conform unor norme riguros stabilite. Daca se stabileste, spre exemplu, ca intr-un an masa monetara sa creasca intr-un ritm mai redus, egal sau mai sustinut decat PIB-ul, fiecarei banci i se stabileste o cota parte proprie de acordare a creditelor, in concordanta cu relatia de crestere dintre masa monetara si PIB.

. Politici bugetare

Utilizarea politicii bugetare ca instrument al politicii economice vizeaza stimularea dezvoltarii si cresterea gradului de ocupare a fortei de munca.

In scopul atingerii scopurilor mentionate, guvernul poate actiona fie direct, implicandu-se in relansarea activitatii economice cresterea productie publice, fie indirect, prin cresterea veniturilor agentilor publici.

In prima categorie intra un set de masuri vizand cresterea chetuielilor statului in scopul maririi veniturilor globale si implicit al stimularii pe aceasta cale a cererii globale. Aceasta solutie a fost preconizata de catre John Maynard Keynes care in cadrul strategiilor de crestere a gradului de ocupare a fortei de munca a asezat la loc de frunte cresterea cheltuielilor guvernamentale (chiar si a celor cu caracter neproductiv) in scopul stimularii cererii interne.

O parte din venitul suplimentar obtinut ar fi utilizata, in conformitate cu legea inclinatiei marginale spre consum, pentru cresterea cererii de bunuri de consum. Daca economia reala nu are capacitatea de a reactiona in sensul cresterii ofertei in ritmul cresterii cererii agregat (oferta este rigida pe termen scurt), rezultatul va fi cresterea preturilor, care, daca cuprinde un numar mare de produse si se intinde pe o perioada de timp generaza inflatie.

Politica comerciala

Parte importanta a politicii economice a unui stat, politica comerciala vizeaza sfera relatiilor economice externe ale acestuia, si cuprinde totalitatea reglementarilor adoptate de catre stat (cu caracter juridic, financiar, administrativ, fiscal, bugetar, bancar, valutar, in scopul promovarii sau al restrangerii schimburilor comerciale externe si al protejarii economiei nationale de concurenta straina) .

Aparitia si dezvoltarea instrumentelor politicii comerciale trebuiesc analizate prin prisma cresterii rolului statelor in coordonarea mecanismului economic al dezvoltarii si largirii relatiilor economice internationale.

Aplicarea unui anumit tip de politici comerciale intr-un anumit moment al evolutiei economiei uni stat este dictata de interesele urmarite pe plan intern si international in acel moment: astfel, atunci cand interesele politicii economice generale cer stimularea activitatii firmelor nationale in desfasurarea tranzactiilor, se aplica acel gen de politici comerciale care, prin utilizarea unor instrumente specifice (cum ar fi taxele vamale ridicate sau aplicarea unor restrictii cantitative aplicate asupra importurilor) sa protejeze firmele nationale de concurenta straina. Trebuie mentionat aici faptul ca in cadrul politicii comerciale se pot aplica masuri discrminatorii restrictive sau preferentiale in relatiile cu un anumit stat sau grup de state (cum ar fi sistemul generalizat de preferinte vamale sau preferintele speciale privind importurile) sau masuri nediscriminatorii, care pornesc de la principiul egalitatii partenerilor in relatiile comerciale internationale. In ultima categorie se include acordarea clauzei natiunii celei mai favorizate conform careia un stat care acorda altui stat inlesniri cu privire la regimul comercial in care se desfasoara schimburile comerciale intre agentii economici stabiliti in cele doua state aplica acelasi tratament nediscriminatoriu tuturor statelor lumii.

Instrumentele cu care opereaza politica comerciala sunt pot fi de natura tarifara si non tarifara.

In prima categorie se includ taxele vamale, care reprezinta in fapt cea mai veche forma de interventie a statului intre parteneri de afaceri situati in tari diferite. In perioada postbelica, o data cu institutionalizarea relatiilor de comert exterior prin crearea GATT (ulterior transformat in Organizatia Mondiala a Comertului), rolul taxelor vamale s-a diminuat , locul lor fiind luat de obstacolele de natura non tarifara.

Taxele vamale sunt instrumente utilizate in scopul interventiei indirecte a statului in desfasurarea mecanismului economic intern. Ele sunt instrumente fiscale, de formare a veniturilor statului prin perceperea unor sume de bani asupra marfurilor care fac obiectul operatiunilor de import, export sau tranzit,dar reprezinta, in acelasi timp, instrumente de formare a preturilor produselor care fac obiectul tranzactiilor internationale.

Aplicarea taxelor vamale practica de regula asupra importurilor si genereaza urmatoarele efecte:

1- de crestere a preturilor bunurilor importate asupra carora se aplica taxa respectiva;

2- de crestere a preturilor produselor autohtone similare celor importate, ca urmare a faptului ca producatorii autohtoni, protejati prin aplicarea de taxe vamale asupra importurilor, vor ridica si ei pretul produselor autohtone, insa cu o marja mai mica decat marimea taxei vamale respective;

3- de diminuare a consumului intern pentru bunul importat care a a facut obiectul aplicarii taxei vamale si a celui autohton similar, ca urmare a cresterii preturilor lor;

4- de crestere a veniturilor bugetare in tara importatoare, stiut fiind faptul ca in tarile slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare taxele vamale reprezinta surse importante de finantare a bugetului de stat;

5- de redistribuire a veniturilor intre diferitele categorii de participanti la actul de schimb;

6- de modificare a raportului de schimb a tarii importatoare in sensul diminuarii puterii monedei nationale respective in raport cu moneda tarii exportatoare;

7- de scadere a concurentei intre produsele autohtone si cele similare importate. De regula, aplicarea unor masuri tarifare protectioniste are ca scop protejarea de concurenta straina a unor industrii incipiente (infant industries) pe perioade determinate de timp, oferindu-le acestora posibilitatea de a se dezvolta si de a-si consolida pozitia pe un anumit segment de piata. Se considera ca perioada maxima pentru care trebuie acordata protectia, perioada in care industriile respective vor putea sa-si demonstreze viabilitatea trebuie fie cuprinsa intre cinci si cincisprezece ani, dar in practica acest interval de timp este deseori depasit, mentinerea protectiei rasfrangandu-se asupra costurilor, preturilor si in ultima instanta asupra veniturilor consumatorilor.

8- de reducere a deficitului balantei de plati externe atunci cand aplicarea taxelor vamale asupra exporturilor de materii prime si semifabricate stopeaza iesirea acestora din tara sub forma bruta, si permite utilizarea lor in scopul producerii unor bunuri cu un grad ridicat de valoare adaugata care exportate, pot aduce un venit mult mai ridicat decat ar fi putut-o face exporturile de materii prime si semifabricate;

In cea de-a doua categorie a instrumentelor utilizate in cadrul politicii comerciale se includ obstacolele de natura non tarifara, de tipul contingetelor si prohibitiilor la importuri, a licentelor la importuri si limitarilor "voluntare" la exporturi, a acordurilor privind comercializarea ordonata a produselor, a formalitatilor vamale si administrative sau a normelor de calitate sau de securitate.

Cea de-a doua functie a politicii comerciale este cea de stimulare si promovare a exporturilor de marfuri. In aceasta categorie se includ acordarea de subventii directe sau indirecte la export, de prime si facilitati fiscale pentru marfurile exportate, aplicarea unor clauze de tipul clauzei natiunii celei mai favorizate sau a sistemului generalizat de preferinte vamale.

Politici antisomaj

Utilizarea fortei de munca la nivelul cel mai eficient si mai deplin posibil a constituit si constituie o preocupare a tuturor factorilor de decizie. Guvernele au cautat intotdeauna remedii somajului, solutiile preconizate s-auinscris pe o gama foarte variata asa cum variata a fost si este manifestarea fenomenului.

In legatura cu solutiile antisomaj se impun o serie de precizari prealabile, si anume:

Nu a existat si nu exista o singura solutie, definitiv si peste tot valabila la somaj, exista un sistem de solutii, producator de efecte intr-un anumit context istoric si anumite cadre regionale, nationale, etc.

Nu exista solutii "pure" valabile numai in terapia somajului, ci ele trebuie corelate si integrate an sistemul de ansamblu al masurilor anticriza;

Practica a dovedit ca terapeutica somajului nu este radicala, lumea va trebui sa se invete cu tomajul asa cum s-a invatat si cu inflatia si ceea ce-i ramane de facut e de a gasi mijloacele necesare pentru a-l mentine in limite rezonabile.

Pentru clasici, somajul era o piedica efemera si usor surmontabila prin simpla declansare a automatismelor economice: daca somajul apare si creste la un moment dat salariile scad, forta de munca se ieftineste, costul se reduce, ceea ce permite producatorului sa mareasca productia si, din nou, sa angajeze lucratori, facand astfel sa dispara somajul.

Singurul dintre clasici care face exceptie este Malthus, care considera ca trebuie actionat asupra ofertei de forta de munca (devenita excedentara ca urmare a actiunii legii sale a populatiei) pentru a o aduce la nivelul cererii, si remediile sunt cunoscute: abstinenta, viciul si nenorocirea.

Criza anilor 1929-1933 a gasit in relansarea cererii globale, prin stimularea consumului si a investitiilor solutia miraciol pentru a limita tomajul. Inviorarea investitiilor pe calea unui credit ieftin sprijinit pe o politica monetara expansionista a constituit pentru multe tari pentru o buna perioada de timp o solutie fructuoasa.

In conceptia lui Keynes raspunzatoare pentru gradul de folosire a fortei de munca a ramas cresterea economica. Conform legii lui Okun, la nivelul anilor 60 lumea era convinsa ca daca se obtine o reducere a somajului cu 1%, productia trebuie sa creasca cu 3%.

Relansarea si impulsionarea cererii efective ramane in continuare o masura antisomaj ce-si pastreaza valoarea, dar trebuie sa se tina seama de o serie de conditii specifice si anume:

Investitia, sursa principala de locuri de munca trebuie facuta pentru piete viitoare cunoscute, altfel, beneficul ei efect de multiplicare in planul locurilor de munca se transforma intr-un efect de demultiplicare;

Trebuie gasita solutia optima dintre "investitia de productivitate", creatoare, prin efectul de multiplicare a unr locuri de munca in alte ramuri, dar pe termen lung- si "investitia de capacitate" creatoare a unor locuri de munca noi si in momentul efectuarii ei.

Relansarea cererii efective, ca masura antisomaj se justifica numai in tarile care nu sunt dependente de exterior pe linia aprovizionarii cu factori de productie, pentru ca importuri masive duc la deteriorarea balantei de plati si la crearea de locuri de munca nu pentru intern, ci pentru furniziro.

Investitia in productie trebuie corelata cu cea in om, im pregatirea si formarea sa profesionala.

Stimularea consumului, cea de-a doua componenta a cererii efective trebuie facuta in limitele pe care relatia salariu-productivitatea muncii le permite, pentru ca stunci cand salariul nominal creste mai repede decat productia si productivitatea apare somajul conjunctural. Solutia pentru Keynes era "inghetarea" sau chiar diminuarea salariului nominal, dar o atare masura in conditiile actuale are efecte secundare: reduce garantiile antiinflationiste si contribuie la cresterea somajului frictional.

O noua politica lansata de urmasii liberalismului clasic este "politica ofertei". In conditiile in care emisiunea monetara este eliberata de orice constrangeri, cererea este usor de creat, mai dificil si mai greu se fac pasi pe terenul ofertei, al productiei.

Oferta este facuta raspunzatoare pentru crearea de noi locuri de munca. In spiritul acestei conceptii, decsndentii de azi ai lui A. Smith si D. Ricardo - noii economisi- monetaristii, considera ca pentru lupta impotriva somajului trebuie sa tinem seama ca :

Folosirea fortei de munca nu este un obiectiv politic, ci unul economic, piata fortei de munca este o piata ca oricare alta, a carei functionare nu trebuie perturnata, daca se lasa liber sa. Se confrunte oferta si cererea de munca.

Cel putin pe termen scurt, moneda trebuie sa ramana neutra pentru ca cresterea masei monetare trebuie strans corelata cu ritmul creseterii economice.

Decorsetarea firmelor mici de povara sarcinilor fiscale, ducand la impulsionarea vietii economice si la crearea de noi locuri de munca;

Reducerea cheltuielilor publice;

Inlaturarea oricarei piedici din calea liberei initiative.

Mult mai aproape de realitatea prezenta sunt solutiile desprinse din filosofia schumpeteraniana. Se considera ca singura crestere legata de progresul tehnicv este cea care poate sa ofere importante castiguri de productivitate si in acelasi timp poate garanta nu numai un anumit numar de locuri de munca, ci o crestere continua de noi locuri de munca.

Cresterea economica ramane deci calea principala de creare de noi locuri de munca, nu orice crestere insa ci numai accea ce se produce prin "distrugerea creatoare", aceea in care castigurile de productivitate se obtin nu numai la nivelul fortei de munca ci al tuturor factorilor de productie. Si pentru ca aceste castiguri de productivitate sa fie surse de noi locuri de munca, ele trebuie sa mai fie transferabile, so deverseze, cum spunea A. Sauvy, adica atunci cand introducerea progresului tehnic intr-o ramura suprima un loc de munca, el sa faca sa apara un altul sau maui multe, intr-o alta ramura sau sector de activitate (efectul de multiplicare). Dezvoltarea sectorului tertiar, aceasta generoasa supapa de absorbtie a fortei de munca pentru epoca pe care o parcurgem, se vrea a fi tocmai reflectul acestui mecanism de multiplicare.

In ansamblul teoriilor si politicilor antisomaj un loc aparte il ocupa acelea care pun pe prim plan principiile echitatii. Se pleaca de la ideea ca numarul de locuri de munca pe ansamblul economiei ca si in timpul total de lucru, socotit in om-ore este un dat si, de aici solutia impartirii echitabile a acestui dat prin:

Reducerea orarului de lucru a celor care au prea mult pantru a face loc unor potentiali solicitanti, corelat cu o gestiune mai buna a timpului total, extinderea numarului de schimburi

Reducerea duratei active de lucru (pensionarea la o varsta mai scazuta)

Inlaturarea, acolo unde este cazul, a orelor suplimentare, pentru a crea posibilitatea de noi angajari.

Aceste solutii, aparent la indemana acolo unde au fost aplicate, s-au dovedit cu doua taisuri, ele pot contribui la creseterea gradului de ocupare a populatiei tinere dar, in acelasi timp, pot mari povara fiscala a statului prin reducerea quantumului contributiilor sociale, pot determina de asemenea o evolutie contardictorie, tensionata, a problemei generatiilor.

Politici anticiclice

Politicile anticiclice isi au sorgintea in modalitatile fundamental diferite de a percepe cauzele fluctuatiilor ciclice. Dupa sectorul macroeconomic caruia se adreseaza, politicile anticiclice se pot grupa in doua mari categorii: politici anticiclice care influenteaza cererea agregat si respectiv politici care influenteaza oferta agregat.

Politicile anticiclice care au ca obiectiv modificarea cererii agregat pornesc de la teoria lui Keynes conform careia evolutia ciclica a economiei este dictata de modificarile nedorite ale cererii agregat, in special a le cererii pentru bunurile de investitii n raport cu evolutia efectiva a productiei (ofertei agregat). in aceasta categorie se inscriu:

a) Politica cheltuielilor publice - de sorginte keynesiana se bazeaza pe majorarea cheltuielilor efectuate din bugetul de stat in perioadele de recesiune, in scopul stimularii cererii agregat.

Cheltuielile efectuate de catre stat prin intermediul bugetului pot avea caracter neproductiv atunci cand sunt indreptate spre asigurarea unor bunuri si servicii publice cum ar fi functionarea aparatului administrativ, a sectorului sanitar, invatamant, aparare nationala, etc., sau caracter productiv atunci cand sunt utilizate spre dezvoltarea unor investitii in cadrul firmelor care se afla in proprietatea statului sau a altor investitii cu caracter productiv destinate consumului comun.

In prima situatie, cresterea cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat genereaza, pe termen scurt efectul cresterii veniturilor globale si implicit a cererii agregat, iar pe termen lung efecte in sfera socio-economica cu rasfrangere asupra cresterii veniturilor si a nivelului de trai.

Dezvoltarea ramurilor aparent neproductive (mai corect ar fi indirect productive deoarece orice economie functioneaza coerent atunci cand are asigurata un anumit grad de securitate economica, sociala si politica obtinuta prin existenta unei populatii sanatoase, instruite si calificate in concordanta cu cerintele mediului concurential regional si global si aparata de eventualele pericole de natura militar-conflictuala) conduce in timp la intarirea ramurilor productive prin formarea unei forte de munca specializate in domeniile cerute de strategiile ramurilor productive, crearea unui aparat administrativ si institutional legislativ capabil sa asigure buna functionare a economiei productive si a unui stic de capital uman care utilizat corespunzator sa conduca la cresterea stocului de capital investitional si managerial.

In cel de-al doilea caz, aplicarea unor politici vizand cresterea investitiilor de stat poate determina pe termen scurt cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, a veniturilor nominale si a cererii agregat, iar pe termen mediu si lung, prin punerea in functiune a obiectivelor de investitii cresterea ofertei agregat cu repercursiunile cunoscute: presiuni asupra reducerii preturilor in sensul scaderii lor in situatia in care ceilalti parametrii determinanti ai agregatelor macroeconomice raman neschimbati.

b) Politica monetara si de credit are drept instrumente rata dobanzii, masa monetara si creditul. Ea se aplica in mod diferit in functie de fazele ciclului economic.

In perioadele in care se urmareste atingerea unor parametrii crescatori ai indicatorilor economici, are loc ieftinirea creditului prin utilizarea unor rate scazute ale dobanzii, ieftinirea pe aceasta cale a creditului si prin aceasta stimularea investitiilor, cu repercursiuni asupra evolutiei nivelului preturilor si a gradului de ocupare a fortei de munca.Ieftinirea creditului poate genera si efecte negative: accesul facil la credite va deschide calea inceperii de afaceri care nu vor fi fundamentate intotdeauna pe decizii economice, intreprinzatorii bazandu-se pe faptul ca vor putea restitui sumele contractate sub forma de credite fara dificultate.

De regula, in perioadele in care accesul la credite este facil, se inregistreaza cel mai mare numar de afaceri noi dar si cel mai mare numar de falimente.

De asemenea, o rata scazuta a dobanzii il descurajeaza pe depunatori in a-si depozita economiile la banci, diminuand prin aceasta sursele de finantare a investitiilor si obligand rata dobanzii sa creasca datorita scaderii ofertei de bani.

c). Politica fiscala are la baza utilizarea parghiilor fiscale, a impozitelor si taxelor in scopuri aniticiclice. in conditii de recesiune, se poate proceda la reducerea fiscalitatii atat in privinta impozitarii directe a veniturilor cat si a consumului, cu efecte asupra preturilor bunurilor si serviciilor, veniturilor agentilor economici si a ofertei agerat.

Scderea fiscalitatii are insa si efecte negative asupra veniturilor care se formeaza prin bugetul de stat. Diminiuarea acestora poate determina disfunctionalitati in coordonarea activitatii economice si in functionarea sectoarelor dependente de sumele colectate la bugetul de stat: invatamant, sanatate, aparare, administratie publica, cu efectele cunoscute deja.

2. Politici anticiclice bazate pe influentarea cererii - se bazeaza pe utilizarea asa numitilor stabilizatori automati ai cererii agregate, adica mecanisme institutionalizate care impiedica sau accentueaza fluctuatiile cererii agregat in raport cu conjunctura economica. Din aceasta categorie fac parte:

sistemul fiscal progresiv asupra veniturilor care atenueaza scaderea cererii si consumului agregat in perioadele de recesiune si limiteaza cresterea cheltuielilor pentru consum in perioadele de expensiune;

generalizarea asistentei pentru somaj si ajutor social pentru anumite categorii ale populatiei;

mentinerea la acelasi nivel a preturilor, salariilor si a altor categorii de venituriin raport cu conjunctura economica;

cresterea rolului firmelor mari puternice concomitent cu incurajarea firmelor mici si mijlocii in procesul de dezvoltare a noi activitati, de crestere a investitiilor si de creare a noi locuri de munca.

Teme de casa:

Definiti politicile macroeconomice?

Care sunt principalele politici economice?

Definiti si explicati politica monetara?

Ce sunt politicile anticilice?