Politici si strategii antiinflationiste

Politici si strategii antiinflationiste. Politica dezinflatiei si a relansarii cresterii economice durabile in Romania

La prima vedere, posibilitatile antiinflationiste ar putea avea ca efect lichidarea inflatiei insasi. In fond, asemenea politici nu au fost concepute si promovate cu o astfel de finalitate ambitioasa. Experienta ultimei jumatati de secol a aratat fara putinta de tagada ca si tarile avansate economic cu evolutii inalt ascendente au fost nevoite sa-si desfasoare activitatile in conditii de existenta a inflatiei. Si atunci se pune intrebarea legitima cu privire la continutul unei politici antiinflationiste. Raspunsul la aceasta intrebare nu este chiar liniar si nici nu poate fi dat in termeni cantitativi foarte concreti, cu valabilitate pentru toate tarile intr-un anume orizont de timp si pentru toate perioadele de timp intr-o tara sau alta.

De altfel, economistii R. Lipsey si K.A. Chrystal trateaza problematica politicilor antiinflationiste sub titlul metaforic "Moare oare inflatia?". Raspunsul lor este unul asteptat si in concordanta cu ceea ce s-a intamplat in tarile dezvoltate economic: inflatia nu va muri in urmatorii ani (si nici in urmatoarele decenii), dar poate fi adusa, prin politici adecvate in limite normale . Ce inseamna limite normale este o alta problema (intrebare), careia vom incerca sa-i dam un raspuns partial putin mai jos. In acelasi context tematic, guvernatorul B.N.R, Mugur Isarescu, se pronunta cu consecventa ca relansarea cresterii economice, respectiv cresterea economica sustenabila nu se poate face decat cu o inflatie scazuta, cu rate mici si controlate ale acesteia . Inflatia controlata este considerata acea inflatie care este incadrata intr-un management guvernamental eficient si care reprezinta o parghie de sustinere a unei economii sanatoase. Oricum, aceasta nu se reduce la ideea de a incadra procesul inflationist in limitele celui asteptat, prognozat, expectat. Conform obiectivului de importanta majora pe care il are tara noastra in perioada imediat urmatoare, respectiv integrarea in Uniunea Europeana, inflatia va trebui adusa in termenii unei inflatii moderate conform criteriului de convergenta nominala.

Delimitarea inflatiei moderate in ansamblul procesului inflationist este o operatiune dificila. Ceea ce se poate spune cu siguranta este faptul ca nivelul ratelor anuale care o caracterizeaza a fost diferit de la o perioada la alta din cadrul orizontului de timp postbelic. Daca se pune accent pe latura monetara a inflatiei, atunci aceasta a insemnat deprecierea monedei nationale, scaderea pretului banilor cu circa 2 procente. Invers, daca inflatia este privita din perspectiva real-monetara, respectiv de pe pozitia consumatorilor, atunci caracterul moderat se apreciaza prin ritmul de crestere a indicelui preturilor de consum (IPC), ritm ce trebuie sa concorde cu stabilitatea preturilor, ca exigenta a unei economii sanatoase. La nivelul Uniunii Europene, rata moderata este apreciata prin prisma cresterii preturilor de consum in tarile care reusesc sa mentina indicele preturilor bunurilor de consum la nivelul cel mai scazut, plus 1,5-2 puncte procentuale.

Principalele caracteristici ale perioadei de tranzitie sunt: revendicarile salariale, descentralizarea economiei nationale, privatizarea sectoarelor economice, liberalizarea treptata a preturilor din economie, cotarea libera a valutelor si nivelul redus al productiei interne care au avut ca rezultat dezechilibre in ce priveste formarea preturilor, ocuparea fortei de munca, balanta de plati si cresterea economica[3].. Asa cum am aratat, fenomenul inflationist din tara noastra nu a putut fi combatut ba mai mult, acesta a castigat teren de la un an la altul. Obiectivele politicii guvernamentale in conditii evident inflationiste s-au impartit in doua grupe: obiective generale si obiective intermediare ale politicii economice. In categoria obiectivelor generale au fost incluse: stabilizarea preturilor, diminuarea somajului, crestere economica reala, echilibrarea balantei de plati si intarirea pozitiei BNR in economie. In atingerea obiectivelor generale s-au stabilit obiective intermediare ce au urmarit limitarea cantitatii de bani din economie, (ne)stimularea utilizarii creditului in economie printr-o politica a creditului si una a dobanzii corespunzatoare obiectivelor generale si o repreciere a monedei nationale comparativ cu alte valute. Politica monetara isi propune rezolvarea ,,careului magic" (stabilitatea preturilor, echilibrul balantei de plati, cresterea economica si utilizarea completa a factorilor) prin intermediul cantitatii de moneda pusa in circulatie . La un moment dat masurile de natura monetara pot avea caracter restrictiv sau nerestrictiv. Politica monetara influenteaza astfel componentele ,,careului magic":

1. O politica monetara restrictiva va avea ca efect direct lipsa banilor in economie;

2. Lipsa banilor in economie influenteaza nivelul veniturilor, atat la populatie cat si la bugetul statului. Apare in economie o scadere a cererii, ceea ce va influenta asupra scaderii preturilor (cu x%). Se face astfel, simtita deflatia;

3. Nivelul veniturilor scazut si deflatia vor avea ca efect scaderea interesului pentru export si deci dezechilibrarea balantei de plati externe, precum si inregistrarea unui deficit bugetar ce va forta statul sa apeleze la obtinerea de venituri extrabugetare, inclusiv la emisiunea de bani de hartie in limitele restrictiilor stabilite;

4. Emisiunea de bani de hartie, deficitul bugetar si cel al balantei de plati externe vor duce la cresterea preturilor (cu y%). Daca x > y, atunci pe ansamblu vom avea deflatie, iar in caz contrar vom avea inflatie;

5. Cresterea preturilor va conduce in mod sigur la pretentii salariale si va influenta cresterea economica de ansamblu.

In cazul politicii monetare fara restrictii apar modificari cu caracter de fond:

a. O politica monetara fara restrictii va avea ca efect direct un surplus de bani in economie;

b. Surplusul de bani din economie influenteaza nivelul veniturilor in sensul cresterii lor, in timp ce preturile cresc (cu x%). Se face, astfel, simtita inflatia;

c. Nivelul preturilor in crestere si inflatia vor avea ca efect cresterea interesului pentru export si deci incasarea devizelor necesare la echilibrarea balantei de plati externe, precum si inregistrarea unui deficit bugetar ce va forta statul sa apeleze la obtinerea de venituri extrabugetare, inclusiv la emisiunea de bani de hartie fara restrictii minimale;

d. Emisiunea de bani de hartie, deficitul bugetar si excedentul balantei de plati externe vor duce la cresterea preturilor (cu y%), ceea ce va determina aparitia restrictiilor in viitoarea politica monetara;

e. Cresterea preturilor (cu x + y%) va avea ca efect, in mod sigur, pretentii salariale si influentarea cresterii economice de ansamblu.

In toate tarile se incearca o combinare a celor doua tipuri de politici monetare, in vederea obtinerii de avantaje cumulate.

In Romania, masurile de politica monetara au avut ca principal scop limitarea cresterii preturilor, deci stoparea inflatiei. Primele masuri de politica monetara au fost luate de catre Banca Centrala inca din 1991 cand, in urma primului acord cu FMI, Banca Centrala a urmat cu strictete, timp de 9 luni, programul monetar convenit, care avea obiectivul de a limita cresterea preturilor.

Intr o strategie de tintire directa a inflatiei,de cate ori proiectiile de inflatie deviaza de la obiectivul stabilit,politica monetara reactioneaza de o maniera mai mult sau mai putin mecanica,utilizand atat ancorele clasice) rata dobanzii,rata rezervelor obligatorii)cat si ancora cursului de schimb.Aceasta strategie este aplicata in Romania incepand cu anul 2005.Un element important care trebuie subliniat este ca politica cursului de schimb a ramas una de flotare controlata, insa cu un accent din ce in ce mai marte pe flotare si din ce in ce mai mic pe cuvantul controlata. Eficacitatea politicii monetare a fost afectata de o serie de factori. Sintetizand, acesti factori se pot constitui in[5]:

. Liberalizarea preturilor. Faptul ca in tara noastra, liberalizarea preturilor s-a produs de-a lungul unei perioade de mai bine de 8 ani, a prelungit perioada in care s-a manifestat conflictul dintre stabilizare si liberalizare. In plus, prelungirea liberalizarii preturilor a antrenat, prin ea insasi, anticipatii inflationiste care au afectat eficacitatea eforturilor dezinflationiste.

. Restructurarea la nivel microeconomic. Ritmul lent al restructurarii la nivel microeconomic a condus la un efect de selectie adversa. Inasprirea politicii monetare a avut un efect asimetric asupra comportamentului intreprinderilor. Intreprinderile mari, in special cele din proprietatea statului au beneficiat de credite preferentiale in timp ce cele mici au suferit un efect de evictiune pe piata creditului, alocarea resurselor fiind orientata spre domeniile cele mai putin eficiente din economie. In acest caz banca centrala a fost confruntata cu o dilema majora: fie sa incerce promovarea politicii de stabilizare prin impulsuri monetare transmise nediscriminatoriu in economie, fie sa urmeze o politica mai degraba acomodativa, care nu aduce prin ea insasi selectia adversa, dar conduce la o inflatie mult mai inalta.

. Functionarea sistemului financiar. Bancile vechi, cu capital de stat, au fost afectate de calitatea portofoliului mostenit, unele dintre ele devenind prizoniere ale propriilor debitori. In plus, ele au fost afectate si de rolul cvasifiscal impus de autoritati prin politica de creditare preferentiala. Bancile noi au avut de suferit datorita unei culturi institutionale insuficient consolidate, iar calitatea portofoliului s-a deteriorat datorita performantei slabe a economiei in general, cat si datorita guvernantei corporatiste deficitare. Mai mult decat atat, tentativele repetate de macrostabilizare s-au repercutat in primul rand asupra calitatii portofoliului de credite din sistemul bancar. Din aspectele expuse mai sus se desprinde concluzia ca politica monetara a actionat intr-un mediu ostil, iar performantele pe care le puteau obtine in privinta controlului inflatiei nu aveau cum, in mod obiectiv, sa fie spectaculoase. Aceasta cu atat mai mult cu cat nu a existat o corelare aproape permanenta dintre politica monetara si celelalte politici macroeconomice.

Construirea unui cadru adecvat al politicii antiinflationiste trebuie facuta pornind, pe de o parte, de la restrictiile pe care le impun evolutia de pana in prezent, iar, pe de alta parte, de la obiectivul declarat al autoritatilor romane, respectiv de integrare in Uniunea Europeana.

Obiectivul central al politicii monetare trebuie sa-l reprezinte continuarea procesului dezinflationist, urmarind ca la orizontul urmatorilor ani inflatia sa se exprime printr-o singura cifra. Insa, procesul inflationist nu are numai determinari de ordin monetar si, ca urmare, nu poate fi rezolvat exclusiv prin utilizarea politici monetare. Ca urmare, politica antiinflationista nu poate fi conceputa si inteleasa decat in stransa legatura cu politicile promovate pe traiectoriile celorlalte probleme macroeconomice.

Construirea ansamblului de politici antiinflationiste trebuie sa porneasca de la ameliorarea semnificativa a politicii fiscale. Aceasta presupune, in primul rand, evitarea cu orice pret a deficitelor cvasifiscale si limitarea deficitului fiscal la un nivel finantabil neinflationist. Insa, oricat de sofisticata ar fi politica monetara si fiscala, aceasta nu va reusi sa stapaneasca inflatia in absenta unui profund si rapid proces de restructurare. Cauza principala a inflatiei, recunoscuta de marea majoritate a analistilor este de natura structurala si se explica prin mari intarzieri ale procesului de restructurare si respectiv de privatizare.

Politica de venituri poate juca si ea un rol important in orientarea dezinflationista a politicii economice. Este necesara, in primul rand, o corelare cu mult mai transparenta a veniturilor cu performantele muncii. Ameliorarea functionarii sistemului financiar reprezinta de asemenea o conditie de baza pentru succesul reformei in Romania. Stabilitatea politica este o conditie necesara atingerii stabilitatii monetare. In conditiile atingerii stabilitatii politice este mult mai usor sa se poata atinge si stabilitatea monetara. Fara stabilitate politica nu se poate realiza stabilitate monetara. Daca vor fi obtinute progrese semnificative in domeniile punctate mai sus, politica monetara va fi aceea care, in continuare, va trebui sa identifice caile pentru succesul procesului de dezinflatie. Dupa cum se stie, obiectivul natural al politicii monetare este controlul nivelului general al preturilor (controlul inflatiei) care se poate realiza prin controlul masei monetare. Deteriorarea vitezei de circulatie a banilor (in sensul cresterii) si evolutia negativa a productiei pot insa diminua sau chiar compromite capacitatea politicii monetare de a controla inflatia. Politica monetara trebuie sa aiba in vedere in ce maniera controlul sau reducerea cantitatii de bani in circulatie afecteaza viteza de rotatie a banilor si, mai ales, productia si oferta de bunuri pe piata.[La inceputul lunii ianuarie 2009 s-a hotarat reducerea ratei dobanzii. Decizia privind diminuarea ratei dobanzii la operatiunile principale de refinantare are in vedere faptul ca presiunile inflationiste au continuat sa se atenueze, in special ca efect al deteriorarii persistente a perspectivelor economice. Expansiunea masei monetare continua sa se modereze, ceea ce confirma evaluarea potrivit careia presiunile si riscurile inflationiste sunt in scadere. Pe ansamblu, gradul de incertitudine ramane deosebit de ridicat. Consiliul guvernatorilor va mentine anticipatiile inflationiste ferm ancorate la niveluri compatibile cu obiectivul sau pe termen mediu, respectiv rate ale inflatiei inferioare, dar apropiate de 2%. Aceasta favorizeaza dezvoltarea durabila si cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, contribuind la stabilitatea financiara. [In Romania, specialistii autohtoni afirma ca dupa ce Banca Nationala a Romaniei (BNR) a importat dezinflatie de pe pietele din Asia, in prezent, presiunile inflationiste sunt puternic alimentate de pietele externe occidentale. De asemenea, un important aport inflationist vine din directia preturilor volatile, pe fondul cresterii exacerbate a preturilor la alimente si energie la nivel international.]

Daca in urmatorii ani obiectivul coborarii inflatiei in zona de 5-6 la suta anual va fi atins, se va putea pune problema regandirii politicii monetare, care sa aseze in centrul actiunii sale stabilitatea cursului de schimb. O asemenea modificare este inevitabila, pe masura atingerii unu stadiu mai avansat in procesul de integrare europeana. Reusita acestui proces si viteza cu care va putea fi desfasurat depind insa in mod hotarator de capacitatea autoritatilor de a implementa reforme structurale decisive .