Preocupari pentru o iesire sustenabila din criza economica

Caracteristicile actualei crize economice, cu împletirea aspectelor sale financiare si economice,  impun doua seturi de masuri, practic de manual, dar confirmate de lectiile altor crize:

Primul set se refera la reamorsarea activitatilor sistemului financiar, fara prejudicierea stabilitatii acestuia, prin restabilirea încrederii în functionarea acestuia si a produselor oferite. În legatura cu acest set si privind la aspecte de rezilienta deja semnalate este nevoie  discernamânt, pentru a nu se cadea în capcana utilizarii imediate si chiar fortuite a unor resurse guvernamentale. Injectia de lichiditate, obligatie a bancii centrale, trebuie corect orientata, iar capitalizarea bancilor trebuie prioritar pusa în sarcina actionarilor.

Al doilea set de masuri priveste relansarea cererii de consum si restabilirea încrederii consumatorilor si investitorilor, ca remediu al decontractarii economiei reale, ajustarea acesteia urmând sa se faca ordonat (soft landing). Acest set incumba întelegerea obiectivitatii si necesitatii, macar la acest moment, a unui mix optim de politici fiscal – bugetare si monetare, cu precizarea ca în acest moment manevrabilitatea în conduita politicii monetare este mult mai redusa în comparatie cu cea fiscala.

Studiile empirice pe tarile care au trecut prin crize financiare demonstreaza asocierea acestui set de masuri cu anvergura scaderii cererii agregate. Raspunsul la o astfel de contractie depinde, de regula, de constrângerile economice si politice, România demonstrând cu prisosinta existenta acestora în conjunctura debutului crizei economice. Aceasta situatie la momentul prezent este mult îmbunatatita, ceea ce are influenta asupra ratingului de tara, dar înca nu rezolva un debut credibil al relansarii economice de ansamblu, fiind observat si fenomenul de pre-eminenta a actiunii fondurilor speculative înaintea investitiilor straine directe autentice.

Orice structurare a unui pachet de stimulente de natura fiscala nu poate face abstractie de aceste constrângeri, macar pâna la momentul constatarii începerii si a unui proces real de ajustare economica. De asemenea, nu trebuie sa omitem aprecierile initiale, din pacate confirmate, ca actuala criza economica se va fi întins pe mai multe trimestre, acum ramânând înca macar doua, respectivul semestrul I 2010.

Trebuie sa avem în vedere ca scaderea cererii agregate a reflectat erodarea avutiei reale si financiare, determinând o atitudine de asteptare pentru noi cheltuieli, o crestere a aversiunii creditorilor si investitorilor fata de riscuri într-o perioada oarecum volatila si nu în ultimul rând, contractarea cererii externe. Contextul necesita o optiune critica a repornirii motorului cresterii economice, pe baza fie a stimulentelor interne, fie a stimulentelor reprezentate de cererea externa.

Cele mentionate cu privire la durata si trasaturile specifice ale crizei, la motivatiile contractarii cererii agregate si la lectiile de pâna acum ale altor crize sistemice de mai mica anvergura, dar si manualul, ne orienteaza principial spre un pachet anticriza incorporând urmatoarele orientari:

a. cheltuieli publice restructurate pe functionarea institutionala si focalizate peinvestitii;

b. stimulente fiscale pentru consumatori;

c. stimulente fiscale pentru agentii economici.

Pachetul anticriza trebuie ancorat, cu necesitate, în conceptul de sustenabilitate fiscala, conditiilor de optimalitate ale unui pachet de stimulare fiscala si constrângerilor economice interne. Fara îndoiala ca a gasi un echilibru în aceasta triangulatie nu este un lucru facil, dar se poate admite realizarea unui balans dinamic între aceste repere si a unei monitorizari adecvate, predominant profesionista, a rezultatelor în care partenerii sociali sa aiba încredere.

Cu privire la sustenabilitatea pachetului anticriza, este de subliniat faptul ca nici un guvern nu ar trebui sa duca o expansiune fiscala dincolo de starea economiei evaluata în momentul lansarii respectivului pachet. Acest lucru incumba reguli stricte, în contradictie cu tentatia spre inventivitate, pe fondul crizei, pentru alte taxe si impozite de generare de venituri bugetare suplimentare, deficitul de astfel de venituri urmând sa fie compensat în timp util de rezultatele pachetului de stimulente. Astfel:

a. resursele pachetului anticriza sa fie regenerate de veniturile fiscale viitoare ca efect la respectivului pachet, deci sa nu compromita sustenabilitatea acestor venituri, posibile în fapt printr-o reala repornire a economiei prin stimularea cererii;

b. angajamentul fiscal initial sa corespunda unui necesar real de stimulente, cu precizarea ca guvernul va putea face mai mult pe masura ce schimbarea în bine a conditiilor initiale poate garanta cresterea pachetului;

c. preocuparea pentru eventuala îndatorare viitoare a guvernului trebuie reprimata în discursul public, întrucât efectul psihologic al acesteia asupra pietelor va pune în pericol încrederea în si chiar efectele pe termen scurt ale pachetului anticriza si, ca urmare, în mod  implicit eficacitatea acestuia pe termen mediu si lung.

Cu privire la conditionarile de optimalitate si oportunitate ale pachetului anticriza, se recomanda ca pachetul anticriza sa fie lansat la momentul potrivit, ca expresie a unui raspuns real la o urgenta reala. Pachetul anticriza trebuie sa fie dimensionat la nivelul proiectat al contractarii posibile  a cererii, urmând sa fie aplicat pe o perioada consistenta cu durata estimata a crizei si sa cuprinda instrumente de stimulare diversificate, tocmai pentru ca nu se poate sti de la bun început care din ele se va dovedi cel mai eficient.

Nu în ultimul rând, pachetul anticriza trebuie sa poata fi reactivat, daca realitatile o impun, ceea ce presupune si o buna evaluare a încetarii acestuia. Aceasta caracteristica a unui pachet de stimulente ridica necesitate unui echilibru dintre o îndatorare publica posibil explozibila pe termen mediu si lung si efectele adverse pe termen scurt.