Economia de piata si banii

Economia de piata

Functionarea pietei. Cererea si oferta
Exista doua sensuri acordate de literatura de specialitate conceptului de economie de piata: sensul istoric, prin care se intelege economia nationala din momentul in care se formeaza pietele nationale, si sensul antinomic, limitativ, ce defineste economia de piata in oglida cu economia de tip etatist. Sensul comun este acela de economie libera, actionand pe coordonatele cererii si ofertei de piata.
Modelul cel mai general al economiei de piata ar putea fi astfel prezentat:
1. Factorii de productie sunt in proprietate privata
2. Veniturile se exprima sub forma baneasca
3. Alegerea sau optiunea de piata se face in deplina libertate
4. Programarea economica este cuprinsa intre limitele zero si indicativa
Trasatura principala a a sistemului, elementul de functionalitate geniala poate fi identificat in faptul ca interesul propriu se regaseste mozaicat in cel general. Sistemul economiei de piata considera ca elementul cheie il reprezinta suveranitatea consumatorului, in timp ce tendinta funciara pe orice piata de acest gen este echilibrul ce se regaseste in cadrul fiecarui subsistem al sau pe axul pretului de echilibru. Economia de piata acopera practic toate arealele de activitate umana in sfera economiei: munca, capitalul, bunurile de consum, banii, informatia, etc.
Economia de piata nu este un panaceu universal pentru problemele economiei. Ea nu este o economie a distributiei echitabile. Ea conduce in anumite situatii la concurenta excesiva si la exacerbarea motivului profitului (motivul devine al lacomiei). In sfarsit, nu exista un model al economiei de piata care sa se poata spune ca valorifica plenar resursele factoriale de care dispune o societate (cu precadere de natura umana) si in consecinta isi atrage critici obiective si subiective.
Premisa fundamentala a functionarii economie de piata rezida in capacitatea acestei de a reuni cererea si oferta. In orice moment exista o relatie determinata intre pretul unui produs si cantitatea ceruta pe piata. Relatia pret-cantitate poarta si denumirea de programul cererii sau curba cererii. Cererea este o functie a consumatorului in timp ce oferta este apanajul producatorului.
Cererea se intalneste pe piata cu oferta la asa numitul pret de echilibru. Acesta satisface atat consumatorii cat si producatorii pentru ca rezolva golirea pietei de marfuri si in consecinta induce tendinta spre ehilibru. Acest echilibru trebuie inteles prin echilibrul partial al tuturor pietelor ce compun o piata agregata (bunuri, servicii, bani, etc.). Desigur in practica se intalnesc cele mai variate genuri de piete din perspectiva libertatii de miscare (concurenta perfecta, monopol, oligopol) dar tendinta spre echilibru este valabila pe termen lung pe toate dintre ele.

Legile fundamentale ale pietei
Piata se caracterizeaza inainte de orice prin dinamism. Miscarea pe piata are caracter legic, iar principalele legi obiective ce actioneaza aici sunt:
1. Legea concurentei
2. Legea cererii si ofertei
3. Legea diminuarii utilitatii marginale
Concurenta este un concept global ce determina trendul spre calitate al productiei si produselor pe piata. Nu se poate vorbi de concurenta in absenta unui grad oarecare de libertate economica, libertate ce sa permita atat ofertantilor cat si solicitantilor intreprinderea oricaror demersuri concurentiale in limite legale. Capacitatea concurentiala presupune atat componente tehnologice cat si economice, acestea concretizandu-se pe o piata astfel:

• concurenta determinata de optiunea acumulare-consum (motor al dinamicii concurentiale)
• concurenta dintre ramuri de activitate in vaderea plasarii de capital
• concurenta in interiorul ramurii pentru cel mai bun produs sau serviciu
• concurenta inter-marci (chiar in interiorul sistemului aceluiasi ofertant)

Concurenta este stimulata de dorinta acapararii unui segement cat mai mare din piata consumatorului. Acesta influenteaza evident concurenta prin: opinii publice, decizie asupra cumpararii, plata, consum, service, etc. Investigarea permanenta a potentialului concurential este menita sa intareasca capacitatea concurentiala a ofertantilor si presupune tehnici specifice de piata.
Cererea si oferta determina pretul echilibrat. In fapt acesta este generat de un ansamblu de factori ce influenteaza in diferite sensuri atat cererea cat si oferta. Cererea si oferta tuturor categoriilor de bunuri si servicii urmeaza tendential aceeasi traiectorie, iata de ce aceste traiectorii pot fi compuse la nivel de piata. Determinarea echilibrului presupune ca pretul asociat cu acesta sa aiba caracter de normalitate, normalitate cu conditionari, economice, sociale, psihologice, etc. Pretul normal este determinabil numai prin analiza pe perioade lungi de timp. Pretul de piata poate sa se abata semnificativ pe perioade scurte de la pretul normal.
In descifrarea diminuarii utilitatii marginale , trebuie sa precizam in prealabil ca utilitatea totala a unei marfi pentru consumatorul acesteia este indicata de suma de bani pe care acesta este dispus sa o plateasca in schimbul marfii, in timp ce utilitatea marginala este indicata de suma de bani pe care acelasi consumator este dispus sa o plateasca pentru a dobandi o unitate suplimentara din respectiva speta de marfuri. Pe masura ce noi unitati dintr-o marfa se adauga posibilitatilor de consum, acestea devin din ce in ce mai putin valoroase pentru consumator, deci pe masura cresterii consumului, utilitatea marginala a marfii consumate scade.
Desigur diminuarea utilitatii marginale, ca fenomen legic, are explicatii complexe, legate de exemplu de cresterea productivitatii muncii si in consecinta diminuarea costurilor si a preturilor atasate diferitelor valori de intrebuintare, sau pe de alta parte legate de teoria raritatii ce face ca pe masura ce posibilitatile de producere a noi unitati de marfa cresc, in paralel sa asistam la diminuarea pretului (intermediat de perceptia subiectiva asupra raritatii produsului respectiv) de piata considerat normal in parametrii de normalitate descrisi anterior.

Banii
Marfa cea mai frecvent intalnita in orice sistem de piata evoluat sunt banii. Daca acest rol de echivalent general a fost indeplinit de-a lungul istoriei de cele mai variate marfuri, in timp banii s-au stabilizat la echivalentul metale pretioase (aur si argint). In China secolului al X-lea si apoi in Europa medievala apar banii de hartie, numai ca insemne ale valorii repzentate de catre adevarata si perena valoare a aurului. Cu timpul convertibilitatea nelimitata a hartiei in aur a fost abandonata, aceasta pentru ca in fapt cererea de moneda generata de progresul economic a determinat si necesitatea obiectiva de a emite moneda de hartie fara alta acoperire decat increderea in institutia emitenta.
La baza oricarui sistem banesc dintr-o tara sta asa numitul etalon monetar, care este valoarea conventional adoptata pentru a defini unitatea monetara a tarii respective. Etaloanele moderne sunt monomemetalice (aur) si au in masura semnificativa o functie traditionala, acesta pentru ca standartele aur-lingouri (1819), aur-monede (sfarsitul secolului al XIX-lea) si aur-devize (1922) si au fost urmate pe aliniamentul postbelic de etalonul monetar (devize), ce punea cateva monede (dolarul american in primul rand) in centrul atentiei si interesului lumii.
Banii indeplinesc in orice economie o seama de functii:
1. Functia de circulatie asumata inaca de la abandonarea trocului ca forma dominanta a schimbului.
2. Functia de evaluare a marimii de schimb a marfurilor.
3. Functia de tezaurizare (transport a valorii in timp).
4. Functia de evaluare a raporturilor economice internationale functie derivata din 1 si 2 si asumata in principiu de catre monedele importante ale lumii.
Circulatia banilor intr-o economie presupune clarificarea unei probleme extrem de importante: ce cantitate trebuie emisa pentru a nu avea nici deficit de masa baneasca nici excedent generator de inflatie. In expresia sa cea mai simpla legea circulatiei banilor exprima realitatea dupa care valoarea banilor aflati in circulatie depinde de masa lor. Exista o serie de concluzii pragmatice ce se pot deduce de aici: preturile sunt determinate pe piata de cantitatea de bani, desi definiti drept ehivalent general de intermediere al schimburilor, realitatea ar trebui sa fie inversa.
Este necesar sa mai precizam si faptul ca in practica monetara moderna, banii efectivi ce cicula (bancnotele si monedele) pe piata reprezinta in mod cert cea mai mica fractie (10 15% in contextul economiilor tarilor dezvoltate) din masa baneasca disponibila. Teoria cantitativa a banilor delimiteaza ecuatii de echilibru ale masei banesti in functie de cateva elemente: rulajul marfurilor, viteza de circulatie a banilor, volumul tranzactiilor, preturile, etc.