RATIONALITATEA SI EFICIENTA ECONOMICA

RATIONALITATEA SI EFICIENTA ECONOMICA

In conditiile economiei de piata, activitatea agentilor economici se desfasoara pe principiul rationalitatii economice. Rationalitatea economica exprima raporturile de subordonare a activitatilor economice satisfacerii nevoilor umane in conditiile obtinerii unor rezultate economice cu cheltuieli minime. Acest principiu se manifesta la nivelul agentului economic si al economiei nationale sub forma eficientei economice.

Cand vorbesc despre eficienta, economistii dau acestei notiuni atat o semnificatie generala cat si nuantari specifice.

Astfel, profesorii Paul si Ronald Wonnacott definesc eficienta drept "obiectivul de a obtine maximum posibil de pe urma eforturilor noastre productive".

Profesorii Ryan Amacher si Holley Ulbrich considera "eficienta economica drept metoda de productie cu costurile cele mai scazute".

Alti doi autori, E. Dolan si D. Lindsey definesc astfel eficienta economica: "o stare de lucruri in care nu este posibil ca prin modificarea structurii repartitiei sau a productiei sa se satisfaca intr-o masura mai mare dorintele unei persoane, fara a face ca dorintele altei persoane sa fie satisfacuta intr-o masura mai redusa".

Profesorii K. Case si R. Fair considera ca atunci cand se refera la economia nationala, eficienta este "conditia in care sistemul produce, cu costurile cele mai scazute, ceea ce doresc oamenii. Mai precis, o conditie in care nimeni nu se poate afla intr-o situatie mai buna fara ca altcineva sa inregistreze o deteriorare a situatiei sale".

Eficienta economica se prezinta in principal sub doua forme: rentabilitatea economica si productivitatea factorilor de productie.

1. Rentabilitatea economica

Rentabilitatea reprezinta capacitatea unei firme de a obtine profit.

Relatia de calcul a profitului este:

Pr = CA - CT

Pr - profitul; _n

CA - cifra de afaceri (incasarile firmei); CA = S Q_i x p_i ;

^{I =1}

p_i - pretul unitar;

CT - costul total al productiei .

In scopul cuantificarii rentabilitatii se utilizeaza de regula indicatorul rata rentabilitatii, care este exprimat prin urmatoarea relatie:

In conditiile economiei de piata agentii economici producatori sunt interesati sa cunoasca pragul de rentabilitate ("punctul critic") al intreprinderii.

Pragul de rentabilitate exprima nivelul minim al productiei (sau al cifrei de afaceri) care in conditiile existentei unui pret unitar de vanzare, permite producatorului numai acoperirea cheltuielilor si deci realizarea unui profit zero.

Acesta este dat de relatia: CA = CT

Cunoasterea precisa a pragului de rentabilitate si eventuala sa reducere reprezinta una din preocuparile principale ale conducatorilor de intreprinderi.

Grafic pragul de rentabilitate se reda astfel:

Incasari CA

Costuri +

CT

CF -

0 pierderi profit Q

Se observa ca in intervalul in care costurile totale depasesc incasarile totale se inregistreaza pierderi; intersectia celor doua drepte - a incasarilor totale si ale costurilor totale - marcheaza pragul de rentabilitate (profitul nul); de la punctul in care incasarile depasesc cheltuielile intreprinderea obtine profit.

2.Productivitatea factorilor de productie

Productivitatea (W) stabileste o relatie cantitativa intre productia obtinuta (Q) intr-o anumita perioada si factorii de productie utilizati (F_p) pentru obtinerea acesteia.

Prin productivitate se intelege rodnicia, randamentul factorilor de productie utilizati. In general nivelul productivitatii se determina dupa relatia:

Nivelul productivitatii se determina pe firma, pe ramura si pe economia nationala privita in ansamblu.

Pentru firma, obtinerea unui nivel ridicat al productivitatii, inseamna

cresterea eficientei, adica obtinerea unor efecte mai mari cu acelasi volum de factori de productie;

obtinerea unor efecte date cu un volum mai mic de factori de productie.

Consecintele acestui fapt sunt:

- reducerea costului total mediu, creste competitivitatea firmei si capacitatea sa de a face fata concurentei, se creeaza posibilitatea ca posesorii factorilor de productie sa obtina venituri mai mari in conditiile in care bunurile produse sunt vandute la aceleasi preturi sau chiar mai mici decat ale concurentilor.

La nivelul economiei nationale cresterea productivitatii are ca efect atenuarea tensiunii dintre nevoi si resurse, cresterea competitivitatii tarii pe plan extern, mai multa bogatie in tara, etc.

Formele productivitatii

Schematic formele productivitatii pot fi reprezentate astfel:

Productivitatea medie

Productivitatea muncii

partiala marginala Productivitatea medie

capitalului

marginala

FORMELE

PRODUCTIVITATII

Productivitatea medie

pamantului

medie marginala

Productivitatea

globala

marginala

Productivitatea partiala - exprima productia obtinuta prin utilizarea unui factor de productie, considerat a fi la originea productiei si a modificarii acesteia (ceilalti fiind constanti). In functie de factorul retinut, productivitatea partiala se poate prezenta ca productivitate muncii, productivitate a capitalului, productivitate a pamantului.

Productivitatea globala - masoara performanta si eficienta de ansamblu a tuturor factorilor de productie implicati in obtinerea unui rezultat.

Ambele forme ale productivitatii se determina ca productivitate medie si productivitate marginala.

Productivitatea medie partiala (W_p) - a unui factor de productie - este expresia raportului dintre marimea productiei (Q) si cantitatea utilizata din factorul respectiv (x).

Productivitatea medie globala (W_g) - a tuturor factorilor de productie utilizati - se determina ca raport intre productia obtinuta (Q) si factorii de productie utilizati exprimati in expresie valorica (x₁, x₂, x₃,.x_n).

Productivitatea marginala (W_mg) sau produsul marginal al unui factor de productie reprezinta sporul de productie care se obtine prin utilizarea unei unitati suplimentare din factorul de productie respectiv, in conditiile in care folosirea celorlalti factori de productie ramane neschimbata.

DQ - productia suplimentara obtinuta masurata in unitati fizice sau valorice

DF_p - consumul suplimentar de factori de productie folositi pentru cresterea productiei.

Productivitatea globala marginala (W_mg) exprima eficienta ultimei unitati din toti factorii de productie utilizati in activitatea economica si se determina ca raport intre variatia absoluta a rezultatelor (DQ) si variatia absoluta agregata a tuturor factorilor de productie.

In activitatile economice generatoare de bunuri si servicii, intreprinzatorii pot urmari ca obiectiv maximizarea productiei sau minimizarea consumului de resurse atrase si consumate in procesele de productie, in functie de cresterea sau descresterea cererii pe piata.

In situatia in care intreprinzatorul isi propune ca obiectiv maximizarea productiei, situatie determinata de cresterea cererii de bunuri si servicii, relatia de calcul a productivitatii devine:

Q

W =

F_p

relatia determina randamentul factorilor de productie, ceea ce inseamna cantitatea de bunuri si servicii ce poate fi produsa prin folosirea unei unitati din factorii de productie utilizati.

In situatia in care intreprinzatorul isi va propune minimizarea consumurilor de factori de productie, situatie determinata de scaderea cererii pe piata, relatia de calcul devine:

relatia semnifica consumul de factori de productie necesar pentru a produce o unitate dintr-o cantitate de bunuri si servicii.

Productivitatea principalelor categorii de factori de productie

Productivitatea muncii

Productivitatea muncii -W_L (eficienta muncii) reprezinta capacitatea fortei de munca de a crea, intr-o perioada de timp, un anumit volum de bunuri si de a presta anumite servicii.

Productivitatea muncii se calculeaza ca raport intre productie (Q) si factorul munca (L) sau intre munca si productie.

sau Q

Productivitatea marginala a muncii (W_mgL) reprezinta suplimentul de productie (DQ) obtinut ca urmare a unei utilizari suplimentare de munca (DL) in conditiile in care ceilalti factori sunt considerati constanti.

In practica economica se folosesc diferite modalitati de exprimare a productiei si a cheltuielilor de munca. Astfel, productia se exprima in unitati naturale, natural-conventionale si valorice, iar cheltuielile de munca se pot exprima in unitati de timp sau numar de salariati sau cheltuieli salariale.

Ca indicator, productivitatea muncii, realizeaza compatibilitatea intre factorii umani si materiali ai productiei. Este destul de dificil de cuantificat marimea acestei forme de productivitate deoarece efectele muncii sunt mult mai

cuprinzatoare decat produsul muncii continand si elemente nemasurabile cum sunt cele sociale, ecologice, culturale. Asadar se impune compatibilizarea efectelor economice utile cu cele pozitive sociale, ecologice, culturale.

Productivitatea capitalului

Productivitatea (randamentul, eficienta) capitalului (W_K) exprima relatia existenta intre efectul util (volumul productiei) si consumul de capital.

Randamentul capitalului se calculeaza ca raport intre productia obtinuta si volumul capitalului utilizat.

Coeficientul capitalului (C_K) exprima necesarul de capital pentru obtinerea unei unitati de efect.

Coeficientul capitalului se calculeaza raportand volumul capitalului utilizat la volumul rezultatelor obtinute intr-o perioada data.

Se poate deduce ca W_K = 1/K.

Productivitatea marginala a capitalului (W_mgK) reflecta sporul de productie antrenat de cresterea cu o unitate a capitalului in conditiile in care ceilalti factori de productie raman constanti.

Coeficientul marginal al capitalului (C_mgK) exprima sporul de capital necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentare de productie, in conditiile in care ceilalti factori de productie sunt considerati constanti.

Se poate deduce ca W_mK = 1/K.

Productivitatea capitalului si coeficientul acestuia se pot calcula la nivel national, la nivelul unui sector sau ramuri de activitate si la nivel de firma.

Analizele privind randamentul factorului capital sunt utilizate in special pentru capitalul fix, de a carui evolutie cantitativa, structurala si calitativa depinde, intr-o masura importanta, dezvoltarea economica.

Productivitatea pamantului

Productivitatea (randamentul) pamantului (W_P) exprima eficienta medie a factorului de productie pamant utilizat in activitatea economica.

Se determina ca raport intre productia obtinuta (Q) si suprafata totala de teren (P) utilizat pentru obtinerea productiei sau ca raport intre suprafata totala de teren si productia obtinuta.

sau

Productivitatea marginala a pamantului (W_mP) exprima sporul de productie generat de atragerea in activitatea economica a unei unitati suplimentare de teren.

Relatia productivitate medie - productivitate marginala

Pentru a evidentia relatia dintre acesti doi indicatori vom considera urmatoarea situatie:

O exploatare agricola dispune de o forta de munca data, de un numar de lucratori fix si deci si de un stoc determinat de mijloace de productie. Vom presupune ca productia anuala de grau, evaluata in tone, evolueaza dupa cum este indicat in tabelul de mai jos, pe masura ce este atrasa in productie o noua suprafata de teren.

Grafic, rezultatele de mai sus pot fi reprezentate astfel:

W_P

W_mP

W_P

0 P

P₃ W_mP

Observatii :

a)     curbele pornesc din origine pentru P = 0, Q = 0, recolta este nula, daca exploatarea nu dispune de nici o suprafata cultivabila.

b)     cu cat suprafata este mai mare, cu atat creste recolta, pana cand atinge un punct de maxim.

c)     dincolo de acest punct productia ramane pozitiva dar scade, lucru firesc tinand cont ca in afara de teren ceilalti factori nu se modifica.

d)     curba productivitatii marginale intersecteaza curba productivitatii medii in punctul sau de maxim.

e) curba productivitatii marginale este deasupra curbei productivitatii medii cand aceasta din urma este crescatoare.

f)      curba productivitatii marginale este sub curba productivitatii medii cand aceasta din urma este crescatoare.

Tinand cont de aceste aspecte, in mod rational, un intreprinzator va continua sa sporeasca consumul de factori de productie pana in punctul in care W_m W_.

Scaderea productivitatii marginale sub valoarea productivitatii medii il va determina pe acesta sa renunte la achizitionarea de factori de productie suplimentari.

2.5.3. Limitele combinarii. Legea randamentelor neproportionale

Calculele desfasurate in capitolul despre combinarea factorilor de productie au pornit de la ipoteza existentei unui numar foarte mare de combinatii intre factorii de productie. In realitate insa, producatorul nu dispune decat de un numar limitat de posibilitati.

Experienta arata ca, atunci cand se folosesc conjugat factorii de productie, cantitatea unui factor nu poate fi constant sporita, chiar si in conditiile in care cantitatea din celalalt factor ramane relativ fixa, fara a se diminua volumul de productie suplimentar realizat. Aceasta diminuare a randamentelor suplimentare se datoreaza faptului ca, factori variabili in cantitati tot mai mari colaboreaza cu o parte din ce in ce mai mica de factori constanti.

Potrivit legii randamentelor neproportionale , daca o productie oarecare reclama utilizarea a doi sau mai multi factori de productie, si daca se adauga progresiv aceeasi doza la cantitatea folosita dintr-un factor, in timp ce cantitatea altor factori nu se schimba, productia inregistreaza o crestere din ce in ce mai mica in raport cu unitatea precedenta pana cand aceasta devine nula.

Pentru a marca faptul ca randamentele descrescatoare privesc nu productia totala, ci doar productia marginala a factorului variabil, legea randamentelor neproportionale se mai numeste si legea descresterii produsului marginal. In tabelul urmator este ilustrata aceasta lege.

Dependenta productiei totale, marginale si medii de factorii de productie

Sa luam urmatorul exemplu:

Se observa ca productia totala nu creste indefinit si ca inainte chiar de a incepe sa se diminueze, ratele de crestere incep sa scada.

In mod rational, un intreprinzator va continua sa majoreze consumul de factori de productie pana la punctul in care W_marginala W_medie.

In realitate, nici o firma nu va forta o asemenea utilizare a factorului variabil pentru a determina un randament crescator, pentru ca urmareste o maximizare a economiilor de scara si o minimizare a dezeconomiilor de scara.

Se va urmari sporirea cantitativa a tuturor factorilor de productie, ajungandu-se la restructurarea tehnico-economica a intreprinderii.

In functie de dinamica productiei si a consumului de factori de productie distingem urmatoarele situatii:

productia creste intr-o proportie mai mare, decit consumul de factori de productie, ceea ce inseamna ca exista un randament crescator de scara;

productia creste in aceeasi proportie, cu consumul de factori de productie ceea ce inseamna ca exista un randament constant de scara;

productia creste intr-o proportie mai mica, decat consumul de factori de productie adica exista un randament descrescator de scara.

Combinarea judicioasa a factorilor de productie este un element cheie pentru manageri, ea contribuind, alaturi de strategia minimizarii costurilor, la optimizarea comportamentului producatorilor.