Rezultatul financiar- element esential al activitatii intreprinderii

Rezultatul financiar- element esential al activitatii intreprinderii

1.1 Continutul, factorii de formare si formele de exprimare a rezultatelor financiare

"Pentru adaptarea la schimbari

capacitatea de a privi cu cativa pasi

inainte joaca un rol esential..."

Alvin Tofller "Socul viitorului"

Implementarea standardelor nationale de contabilitate, precum si modificarea esentiala a rapoartelor financiare ale agentilor economici din Republica Moldova, necesita elaborarea si adoptarea unui sistem de indicatori rezultativi, care va permite sa determine potentialul economico-financiar al unitatilor de productie pe termen prin analiza lor expresa.

Toata informatia trebuie sa fie prezentata si prelucrata astfel incat continutul ei sa corespunda cerintelor si necesitatilor tuturor utilizatori interni si externi.

In practica analitica pot fi propuse pentru utilizare mai multe modele in acest sens. Insa, dupa opinia specialistilor in domeniu, prezinta un deosebit interes urmatorul model pentru analiza expresa si estimarea potentialului economico-financiar al intreprinderii.

Modelul respectiv va da posibilitate conducatorilor intreprinderilor de a determina justificativ nu numai potentialul economico-financiar realizat, ci si strategia de dezvoltare orientata in aceasta directie.

Defacto, agentii economici din Republica Moldova trebuie sa dispuna de un model Analitic justificat in acest domeniu, tinand cont de cerintele Noului Sistem Contabil si necesitatile dezvoltarii sferei de productie pe viitor.

In conformitate cu cerintele dure ale pietei, corelatia indicatorilor generalizatori, ce reflecta procesul de productie si rezultatele acestuia sufera o modificare esentiala si este determinata de ritmul de crestere a profitului perioadei de gestiune pana la impozitare obtinut prin urmatoarea corelatie a indicatorilor generalizatori:

profitul perioadei de gestiune pana la impozitare;

volumul din vanzari;

volumul productiei vandute;

volumul productiei fabricate (lucrarilor si serviciilor prestate);

resursele materiale;

mijloace fixe de productie;

forta de munca.

Deci, cererea de factori de productie si compensarea unui factor prin altul sunt determinate de pretul de piata si de veniturile la care pretind intreprinderile.

De regula, fiecare producator trebuie sa-si manifeste spiritul gospodaresc in activitatea pe care o desfasoara. Aceasta se exprima prin argumentarea si rezolvarea permanenta a acelor trei probleme de baza:

Ce bunuri sa produca si in ce cantitati?

In baza carui potential intern de resurse materiale, umane, financiare si informationale se va realiza procesul de productie?

Cum trebuie combinate aceste resurse in producerea bunurilor respective pentru a obtine rezultate financiare avantajoase?

Pornind de la aceasta, este propusa o viziune asupra acestui proces, tinand cont de toti factorii semnificativi, imbinati in activitatea de productie prin continutul lor cantitativ, cat si calitativ (Schema 2 - Anexa 2)

Modelul prezentat are la baza trei compartimente cu o legatura reciproca pe verticala si orizontala.

Primul compartiment este dedicat factorilor de strategie, care reflecta triada rezultatelor financiare: profitabilitatea vanzarilor, recuperabilitatea activelor si rentabilitatea surselor depuse in patrimoniul intreprinderii.

Compartimentul doi cuprinde factorii de reglare care, dupa continut reflecta formele si metodele noi de organizare a procesului de productie si de munca conform conditiilor actuale de dezvoltare. La randul sau profunzimea examinarii factorilor de reglare prevede evidentierea si cercetarea urmatoarelor elemente constructive:

Formele noi de organizare a muncii si dirijare a activitatii;

Necesitatea investigatiilor in dezvoltarea si perfectionarea procesului de productie;

Evidenta factorilor de risc pentru determinarea pierderilor posibile si preintampinarea lor deplina sau partiala.

Compartimentul trei include in sine factorii de potential care, actualmente joaca un rol deosebit in autogestiunea unitatilor de productie.

Acest compartiment consta din urmatoarele elemente consecutive:

asigurarea deplina si la timp cu resurse necesare

utilizarea eficienta a resurselor implicate in procesul de productie

oprimizarea consumurilor si cheltuelilor intreprinderii

Avantajul acestui model, consta in faptul ca, determinarea si aprecierea fiecarui compartiment in parte se poate efectua atat direct, cat si indirect, tinand cont de legatura stransa dintre indicatorii si factorii corelati. Astfel, avand o imagine clara asupra factorilor strategici putem argumenta si determina factorii de potential. Totodata, concordanta reciproca dintre aceste doua grupe de factori depinde in mare masura si de eficienta utilizarii factorilor de reglare. Legatura aceasta, conditionata de cerintele dure ale economiei de piata, poate fi explicata prin modificarea anuala a fiecarui indicator generalizator nominalizat mai sus pas cu pas, luand in consideratie urmatoarele granite de timp:

ritmul lor de crestere pe parcursul a doi ani de gestiune (in exemplul nostru anii 2005-2006);

ritmul lor strategic in decursul urmatorilor 3 ani ( 2004 programat, 2005 proiect, 2006 prognoza).

Specialistii din acest domeniu, care au participat la elaborarea acestui sistem de indicatori, considera ca fiecare conducator va avea posibilitatea de a determina si a supraveghea nu numai strategia sa de dezvoltare, ci si stransa legatura a ritmului de crestere a indicatorilor generalizatori pe viitor, care reflecta utilizarea eficienta si creatoare a efortului propriu al colectivului de munca in activitatea de productie (Anexa 3).

In conditiile economiei de piata un rol semnificativ il au sursele de informare privind rezultatele financiare. Conform Standardelor Nationale de Contabilitate, incepand cu 1 ianuarie 1998 s-au modificat complet atat continutul, cit si elementele structurale ale indicatorilor care participa la formarea acestor rezultate.

Bilantul contabil reflecta situatia financiara a intreprinderii la una anumit moment de timp, pe cand raportul privind rezultatele financiare genereaza operatiunile economice efectuate intr-un interval de timp concret, anumita perioada de gestiune. In prezent raportul privind rezultatele financiare se intocmeste trimestrial cu total cumulativ de la inceputul anului de gestiune.

Intreaga totalitate de indicatori prezentati in raportul privind rezultatele financiare poate fi subdivizata in trei grupe:

venituri;

cheltuieli;

rezultate financiare (profituri sau pierderi), care reprezinta diferenta dintre venituri si cheltuieli.

In practica mondiala raportul privind rezultatele financiare se intocmeste sub forma de o treapta sau mai multe trepte. In primul caz se grupeaza separat toate cheltuielile si veniturile intreprinderii, a caror suma algebrica reflecta rezultatul financiar. A doua modalitate este bazata pe o serie de calcule intermediare ale profitului (pierderilor) sub aspectul unor feluri distincte de activitati ale intreprinderii (operationala, de investitii, financiara) si ca urmare a evenimentelor exceptionale. Anume aceasta forma de intocmire a raportului privind rezultatele financiare este adoptata actualmente in Republica Moldova.

Deci rapoartele financiare reprezinta o informatie financiara sistematizata despre evenimentele care influenteaza activitatea intreprinderii si operatiile economice. Scopul rapoartelor financiare cu destinatie generala il constituie prezentarea unei informatii accesibile investitorilor si creditorilor reali si potentiali privind:

situatia financiara a intreprinderii;

indicatorii activitatii acesteia si fluxul mijloacelor banesti;

resursele economice si datoriile intreprinderii;

componenta activelor si a surselor de formare a acestora, precum si modificarile lor;

fiind necesara in luarea deciziilor economice.

Rapoartele financiare se intocmesc conform formularelor-tip aprobate de Ministerul Finantelor, se prezinta in termenele prevazute de legislatia Republicii Moldova si cuprind:

Bilantul Contabil (formularul nr.1)

Raportul privind rezultatele financiare(formularul nr.2);

Raportul privind fluxul capitalului propriu (formularul nr.3);

Raportul privind fluxul mijloacelor banesti (formularul nr.4);

anexele la rapoartele financiare;

nota explicativa.

Noi ne vom opri mai detaliat la al doilea formular (nr.2) informatia din el fiind utilizat pe parcursul cercetarii temei in cauza. (Anexa 4)

Raportul privind rezultatele financiare se considera ca una dintre cele mai importante si esentiale parti a rapoartelor financiare, care prezinta un interes deosebit atat pentru conducerea intreprinderii, cit si pentru alti utilizatori de informatii.

In conformitate cu S.N.C. 5 "Prezentarea rapoartelor financiare" raportul privind rezultatele financiare cuprinde 15 indicatori care reflecta veniturile, cheltuielile si profiturile (pierderile) realizate in cursul perioadei curente de gestiune si perioadei corespunzatoare a anului precedent.

Primii opt indicatori componenti ai raportului nominalizat caracterizeaza veniturile, cheltuielile si rezultatele din activitatea operationala a intreprinderii, determinata de statutul acesteia, care reprezinta in fond o activitate curenta, ce se reinnoieste continuu.

Apoi in raport sunt prezentate rezultatele financiare aferente activitatii intreprinderii, care nu constituie pentru ea o activitate de baza. In special, se reflecta rezultatul din operatiunile efectuate in domeniile suplimentare ale activitatii de afaceri a intreprinderii, cum sunt activitatea de investitii si cea financiara. In afara de aceasta, separat se inregistreaza rezultatul aparut ca urmare a evenimentelor si operatiunilor exceptionale.

Analiza fiecarui tip de profit al intreprinderii poarta un caracter semnificativ, deoarece permite managerilor sa aleaga directiile principale de desfasurare ale activitatii intreprinderii atat pentru perioada curenta, cat si pentru cea previzionala. Totodata, rezultatele acestei analize permit investitorilor potentiali sa-si decida strategia indreptata spre minimizarea pierderilor si riscului financiar pentru investitiile depuse in activitatea intreprinderii concrete.Este necesar de mentionat, ca intre informatia reflectata in Bilantul Contabil si Raportul privind rezultatele financiare exista o legatura cu o interactiune reciproca. Pentru a intelege mai bine continutul acestei legaturi, ne vom opri succint asupra elementelor, care contribuie la formarea rezultatelor financiare la nivel de intreprindere, reflectate in rapoartele sus mentionate prin urmatoarele doua scheme . (Schema 3 - Anexa 5 si Schema 4 - Anexa 6)

In prima schema tine de formarea indicatorului-cheie al activitatii de gestiune a unitatilor de productie - profitabilitatea (rentabilitatea) vanzarilor

Modelul prezentat are un caracter complex si se bazeaza pe cateva compartimente cu o interconexiune pe verticala si orizontala. Primul compartiment cuprinde mecanismul de formare a veniturilor din vanzari. Al doilea compartiment cuprinde mecanismul formarii costului acestor vanzari. Al treilea - formarea profitului brut si ultimul compartiment cuprinde formarea profitabilitatii vanzarilor. Este necesar de mentionat ca fiecare din aceste compartimente joaca un rol semnificativ atat pentru desfasurarea procesului de productie, cit si a activitatii de desfacere. A doua schema tine de legatura dintre informatia reflectata in Raportul privind rezultatele financiare si Bilantul contabil prin continutul indicatorului generalizator - rentabilitatea activelor intreprinderii Care dupa continut reflecta eficienta utilizarii activelor investite in activitatea intreprinderii, indiferent de sursele de provinienta a lor.

1.2. Rentabilitatea- indicator de baza a aprecierii eficientei activitatii

Profitul constituie ratiunea activitatii de productie si practic determina prosperarea intreprinderii in perioada previzionala. De regula, toate unitatile de productie, care se dovedesc a fi neprofitabile, si deci, nerentabile, sunt supuse falimentului.

Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficientei economice fiind criteriul esential ce sta la baza adoptarii deciziilor economice-financiare. In functie de acest criteriu, managerii stabilesc continuitatea, extinderea, restrangerea sau reorientarea deciziilor. Deci, putem cert mentiona ca contabilitatea si analiza rezultatelor financiare si a rentabilitatii reprezinta un studiu complex, cu ajutorul caruia se poate determina multitudinea influentei factorilor, care contribuie la modificarea acestor indicatori pe parcursul unei perioade de activitate. In baza acestui studiu pot fi elaborate decizii necesare in domeniul economic-financiar pentru ameliorarea situatiei nefavorabile si crearea unor activitati noi cu facilitati adaugate pentru activitatea de productie.

Obtinerea profitului este ratiunea de a fi a intreprinderii, scopul principal pe care il are antreprenorul inainte de a initia o afacere.

E cunoscut faptul, ca valoarea relativa a profitului este reflectata in forma de rentabilitate. Deci, daca masa profitului in unitati valorice ne demonstreaza suma profitului obtinut, apoi rentabilitatea in forma procentuala reprezinta eficacitatea activitatilor desfasurate: operationala, de investitii si operationala. Formula generala a rentabilitatii, din punct de vedere a continutului economic, reflecta raportul dintre efect si efort. Insa, in conditiile economiei de piata se utilizeaza un sistem larg de indicatori ce adera la rentabilitate tinand cont de necesitatile analizei, si anume:

rentabilitatea produselor fabricate;

rentabilitatea produselor vandute;

rentabilitatea comerciala;

profitabilitatea vanzarilor;

rentabilitatea mijloacelor de productie;

rentabilitatea activelor;

rentabilitatea capitalului permanent;

rentabilitatea capitalului propriu.

Fiecare din acesti indicatori isi are formula sa de calcul. Esenta lor este identica: reflecta eficacitatea la diferite niveluri de activitati.

In acest context, sarcinile principale ale analizei sunt:

aprecierea generala a tendintei modificarii indicatorului examinat de rentabilitate in dinamica;

calculul si aprecierea influentei factorilor respectivi asupra modificarii acestui indicator;

evidentierea rezervelor interne ce tin de sporirea rentabilitatii pe viitor si elaborarea masurilor concrete pentru mobilizarea lor.

Sursele de informatii sunt urmatoarele:

Datele calculatiilor individuale pe fiecare produs aparte fabricate si vandute, pentru analiza rentabilitatii pe produse;

Datele raportului financiar, inclusiv bilantul contabil si raportul privind rezultatele financiare pentru analiza rentabilitatii activelor, capitalului propriu si capitalului permanent;

Alte surse de informatie necesare pentru examinarea aprofundata a indicatorilor de rentabilitate evidentiate din evidenta operativa, statistica si contabila.

Rata de rentabilitate economica reprezinta rata de rentabilitate a ansamblului capitalurilor atrase de aceasta de la proprietarii si creditorii sai. Intr-o acceptiune mai larga, rata rentabilitatii economice exprima eficienta capitalului economic alocat activitatii productive a intreprinderii. In limbajul anglo-saxon, rata rentabilitatii economice poarta denumirea de rata rentabilitatii activului; de aceea, ea se prescurteaza prin ROA ("Return on Assets", unde "Assets" = activ).

Modul uzual de calcul al rentabilitatii economice (R_re) este urmatorul:

In cadrul relatiei de calcul anterioare, activul economic este contrapartida din activul bilantier a resurselor atrase, prezente in pasiv; activul economic reprezinta ansamblul activelor finantate pe seama acestor resurse, respectiv activele imobilizate nete la care se adauga activele circulante nete.

AE = CPR + Dat_fin = IMO + ACRnete

unde:

AE = activul economic

CPR = capitalurile proprii ale intreprinderii

IMO = valoarea neta a activelor imobilizate din proprietatea intreprinderii

Dat_fin = datorii financiare

ACRnete = active circulante nete

Rata rentabilitatii economice trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Ø rata rentabilitatii economice trebuie sa fie mai mare decat rata inflatiei pentru a asigura mentinerea valorii sale;

Ø in termeni reali, rata rentabilitatii economice trebuie sa remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobanzii) si al riscului economic si financiar pe care si le-au asumat furnizorii de capitaluri (actionarii si creditorii intreprinderii);

Ø de asemenea, rata rentabilitatii economice trebuie sa permita intreprinderii reinnoirea si cresterea activelor sale intr-o perioada de timp cat mai scurta.

Asadar, rentabilitatea economica reprezinta rentabilitatea ansamblului capitalurilor investite. Marimea sa este strans legata de nivelul rentabilitatilor obtinute de fiecare investitor de capitaluri in parte. Daca tinem cont ca actionarii si creditorii sunt cei mai importanti investitori de capitaluri, atunci rentabilitatea economica poate fi estimata pornind de la rentabilitatile obtinute de acestia. Ca atare, aceasta poate fi calculata ca o medie ponderata a rentabilitatii capitalurilor proprii, respectiv a celor imprumutate. Ponderile reprezinta proportia fiecarui tip de capital in totalul capitalurilor atrase de intreprindere pentru finantarea activitatilor sale, astfel:

unde:

R_ec = rentabilitatea economica

R_fin = rentabilitatea financiara

CPR = capitaluri proprii

AE = activ economic

R_d = rata dobanzii

DAT_fin = datorii financiare

Noua determinare a rentabilitatii economice este foarte utila mai ales atunci cand suntem interesati sa calculam nivelul acceptabil al acesteia care asigura remunerarea ceruta de investitorii de capitaluri. In conditiile in care rata de rentabilitate ceruta de proprietari nu coincide cu rentabilitatea financiara realizata, apare o neconcordanta intre rentabilitatea economica ce ar trebui obtinuta de intreprindere si cea efectiv realizata. In schimb, daca rentabilitatea financiara obtinuta corespunde asteptarilor actionarilor, putem spune ca nivelul de rentabilitate economica atins asigura remunerarea ceruta a capitalurilor atrase de la investitori.

Prin urmare, daca firma nu va face eforturi pentru a-si majora rentabilitatea financiara, ea risca sa-si piarda actionarii. In conditiile in care firma este listata la bursa sau pe RASDAQ, capitalizarea sa bursiera va inregistra un declin, consecinta a problemelor in domeniul profitului. Pentru evitarea pierderii actionarilor, intreprinderea va apela la masuri de criza sau de compromis, dintre care se pot mentiona:

transferul unei parti din resursele ce revin statului catre proprietari, prin practicarea pentru asociati a unor salarii cu mult peste nivelul mediu al ramurii. Astfel, intreprinderea realizeaza in primul rand o economie de impozit, inversand in acelasi timp, ordinea platii celor implicati in afacere: intai proprietarii, apoi statul;

acumularea datoriilor catre stat, in conditiile reesalonarilor si exonerarilor deja traditionale ale platii impozitelor si penalitatilor aferente, proband un management financiar realizat cu "acordul" statului de o parte din firmele romanesti.

Analiza factoriala a rentabilitatii presupune descompunerea ratelor de rentabilitate pe factorii de influenta a acestora. Pus in practica de catre Du Pont Powder Company, acest tip de analiza se dovedeste si astazi util in cadrul managementului rentabilitatii firmei.

Ideea centrala a acestui tip de analiza consta in identificarea principalilor factori care influenteaza direct sau indirect rentabilitatea intreprinderii si integrarea marimii lor intr-un sistem de rate ce conditioneaza nivelul acesteia. Astfel, in functie de prioritatile managementului in gestiunea rentabilitatii, descompunerea factoriala a acesteia difera.

A.   Descompunerea factoriala a rentabilitatii economice

Ratele de rentabilitate economica sunt compuse din doua rate:

Ø de structura valorica a cifrei de afaceri (rate de marja)

Ø de rotatie a capitalurilor, prin cifra de afaceri.

Pornind de la aceste consideratii, rata de rentabilitate economica (R_re) se poate exprima astfel:

R_re = Rata de structura valorica a CA x Rata de rotatie a capitalurilor (prin CA)

Fiecare din aceste rate serveste la o analiza financiara aprofundata a intreprinderii. Astfel, ratele de structura caracterizeaza conditiile de exploatare economica (capitalurile consumate), iar ratele de rotatie caracterizeaza eficacitatea capitalurilor angajate de intreprindere in desfasurarea activitatii sale economico-financiare (capitalurile alocate).

In fapt, descompunerea ratelor de rentabilitate evidentiaza influenta a doua grupe de factori:

Ø un factor cantitativ (marja de acumulare);

Ø doi sau mai multi factori calitativi (rotatia capitalurilor, structura financiara).

Marimea efectiva a acestor rate exprima o anumita combinare intre factorul cantitativ si factorii calitativi de crestere a rentabilitatii.

Drept urmare, rata rentabilitatii economice poate fi majorata, fie prin cresterea marjei de acumulare (diferenta dintre cifra de afaceri si cheltuielile de gestiune), fie prin cresterea rotatiei capitalurilor. In perioadele de dezvoltare, capitalurile investite pot sa creasca mai repede decat rentabilitatea intreprinderii. De aceea, este posibil ca, in ciuda cresterii ratei marjei brute, sa se inregistreze o rata scazuta a rentabilitatii economice (efectele profitabile ale investitiilor se vor propaga in timp).

unde:

relatia (1) = rata marjei asupra valorii adaugate (R_mVA)

relatia (2) = randamentul imobilizarilor (R_imo)

relatia (3) = coeficientul investitiilor (C_inv)

Astfel, rata de rentabilitate economica se mai poate exprima intr-o noua formulare:

R_re = R_mVA x R_imo x C_inv

Rentabilitatea economica este astfel pusa in corelatie cu rentabilitatea factorului munca, cu randamentul investitiilor in active fixe si cu structura investitiilor (respectiv, ponderea investitiilor strategice).

B.    Descompunerea factoriala a rentabilitatii financiare

Rata rentabilitatii financiare poate fi descompusa in doua (sau mai multe) rate componente:

sau

In felul acesta se evidentiaza dependenta rentabilitatii financiare de rata marjei nete de rentabilitate, de rotatia capitalurilor si de structura finantarii (in timp) a investitiilor intreprinderii.

Este de remarcat ca o crestere a rentabilitatii financiare poate fi obtinuta, in anumite conditii, prin cresterea indatorarii. Contractarea de credite poate determina o crestere a rentabilitatii capitalurilor investite de proprietari pe doua cai:

ð castigul realizat dintre diferenta intre rata de rentabilitate economica a intreprinderii si rata de dobanda platita creditorilor pentru capitalurile investite de acestia in firma;

ð economia de impozit obtinuta de societatea comerciala prin deducerea cheltuielilor cu dobanzile platite, implicand un cost al resurselor imprumutate mai mic decat rata de dobanda aferenta creditului contractat.

Atunci cand se doreste analiza rentabilitatii financiare din aceasta perspectiva, este indicata urmatoarea descompunere factoriala:

relatia (1) = rata marjei brute (R_mb)

relatia (2) = rata de rotatie a capitalurilor (R_rk)

relatia (3) = rata de structura a capitalurilor (R_sk)

relatia (4) = rata structurii remunerarii (R_sr)

Astfel, rata de rentabilitate financiara se mai poate exprima intr-o noua formulare:

R_fin = R_mb x R_rk x R_sk x R_sr = R_re x L

unde:

R_mb x R_rk = rata rentabilitatii economice (R_re)

R_sk x R_sr = levierul financiar (L)

1.3. Pragul de rentabilitatea- modalitate de estimare a rezultatelor financiare ale intreprinderii

Activitatea unei intreprinderi este supusa riscului economic (operational) intrucat aceasta nu poate sa prevada cu certitudine diferitele componente ale rezultatului sau (cost, cantitate, pret) si ale ciclului de exploatare (cumparari, prelucrari, vanzari). Riscul economic evalueaza posibilitatea inregistrarii (obtinerii) unui rezultat insuficient sau chiar a unor pierderi. Deci, riscul activitatii economice evidentiaza "incapacitatea intreprinderii de a se adapta in timp si cu cele mai mici costuri, eforturi, variatiei mediului economic; mai exact, el exprima volatilitatea rezultatului economic la conditiile de exploatare".

Riscul afacerilor variaza de la o ramura de activitate la alta si de la o firma la alta, in cadrul aceleiasi ramuri de activitate. In plus, riscul afacerilor poate fi schimbator in timp. In general, firmele mici si cu un singur produs, au un grad ridicat al riscului afacerilor. In literatura de specialitate se apreciaza ca riscul economic depinde de urmatorii factori:

- variabilitatea cererii; cu cat cererea pentru produsele unei firme este mai instabila, cu atat riscul economic este mai mare;

-variabilitatea pretului de vanzare; firmele ale caror produse sunt vandute pe piete caracterizate de fluctuatii insemnate, sunt expuse unui risc economic mai ridicat, comparativ cu firmele ale caror produse sunt vandute pe piete stabile;

-variabilitatea costului intrarilor (aprovizionarilor) in sensul ca firmele care se aprovizioneaza la costuri incerte, sunt expuse unui risc economic ridicat.

-capacitatea de a ajusta preturile produselor la costurile intrarilor. Astfel, cu cat capacitatea firmei de a ajusta pretul produselor la modificarea costului de productie este mai mare, cu atat nivelul riscului economic este mai scazut;

- ponderea cheltuielilor fixe in totalul cheltuielilor firmei; daca cheltuielile fixe detin o pondere insemnata in valoarea cheltuielilor totale si nu se pot diminua pe masura ce scade cererea pentru produsele firmei, riscul economic este mai ridicat.

Riscul de exploatare depinde in special de nivelul cheltuielilor fixe, acelasi nivel al cheltuielilor fixe fiind mai bine absorbit de o cifra de afaceri mai mare.

Structura cheltuielilor, in special repartitia intre cheltuielile fixe si cheltuielile variabile in raport cu cifra de afaceri, exercita o influenta semnificativa asupra rentabilitatii, ceea ce justifica determinarea unui "efect de levier operational / al exploatarii". Acesta indica influenta cheltuielilor fixe de exploatare asupra profitului din exploatare (profit inainte de plata impozitelor si dobanzii - "earnings before interests and taxes" - EBIT).

Studiul sau este asociat cu analiza Cost - Profit - Volum si cu cea a punctului neutru sau "mort".

In mod concret, pentru un produs dat, problema este aceea de a sti care trebuie sa fie cantitatea produsa si respectiv vanduta, astfel incat volumul vanzarilor (cifra de afaceri) sa acopere cheltuielile totale (fixe si variabile). Altfel spus, punctul "mort" denumit si prag de rentabilitate evidentiaza nivelul minim de activitate la care trebuie sa se situeze intreprinderea pentru a nu lucra in pierdere. Depasind acest nivel, activitatea intreprinderii devine rentabila. Riscul economicva fi cu atat mai mic, cu cat nivelul punctului mort va fi mai redus.

Determinarea pragului de rentabilitate se face,dupa caz, in unitati fizice, valorice sau in numar de zile, pentru un singur produs sau pentru intreaga activitate a intreprinderii.

La intreprinderile monoproductive (care fabrica un singur produs) pragul de rentabilitate in unitati fizice se determina pornind de la ipoteza unui cost variabil unitar constant in raport cu cresterea volumului productiei. Aceasta inseamna ca, indiferent de volumul fizic al productiei vandute (Q), cheltuielile variabile pe unitatea de produs sunt constante, variind in schimb volumul total al acestora (CV). De asemenea, se porneste de la ipoteza ca pretul unitar de vanzare (P) este constant, indiferent de volumul produselor fizice vandute (Q). Altfel spus, piata absoarbe toata productia la acelasi pret.

Exemplu:Consideram un produs al carui pret de vanzare unitar (P) este 200 u.m., cheltuielile variabile unitare (CV_u) sunt 100 u.m., cheltuielile fixe proprii (CF) sunt 40.000 u.m. Presupunem ca toate produsele se vand. Datele permit construirea urmatorului tabel:

Tabelul nr. 1

In baza acestor ipoteze pragul de rentabilitate reprezinta volumul fizic al productiei vandute care acopera totalul cheltuielilor (cheltuieli fixe + cheltuieli variabile), iar rezultatul exploatarii este nul. Din Tabelul nr. 8 se observa ca exista egalitate intre vanzarile totale (CA) si cheltuielile totale, pentru productia Q = 400 t. Aceasta cantitate reprezinta punctul neutru sau pragul de rentabilitate, adica:

ñ in acest punct nu exista nici profit, nici pierderi;

ñ peste acest punct, toata productia vanduta conduce la obtinerea de profit.

Pragul de rentabilitate se mai determina dupa relatia:

CA = CT

CA = CF + CV_u x Q

PQ = CF + CV_u x Q

Q (P - CV_u) = CF

Analiza pragului de rentabilitate examineaza relatia dintre venituri si vanzari, pe baza costurilor fixe si variabile si reprezinta o analiza pe termen scurt. Ca urmare, cheltuielile cu dobanzile nu se includ in analiza, ele reprezentand costuri financiare si nu costuri de exploatare (operationale) si cu impact pe termen lung. Din acest motiv, analiza pragului de rentabilitate calculeaza pragul de rentabilitate inaintea platii dobanzilor. Elementele esentiale ale analizei pragului de rentabilitate sunt reprezentate grafic in Figura nr. 1. Numarul de unitati produse si vandute apar pe abscisa (OX), iar costurile si veniturile se masoara pe ordonata (OY).

Presupunem ca numarul de unitati produse este egal cu numarul de unitati vandute. Costurile fixe, in valoare de 40.000 u.m. sunt reprezentate cu o linie orizontala, deoarece ele raman neschimbate indiferent de numarul de unitati produse. Costurile variabile sunt 100 u.m./t, astfel incat:

a totalul costurilor variabile se determina prin multiplicarea valorii de 100 u.m./t cu numarul de tone produse;

a linia costurilor totale are o panta ascendenta de 100 u.m. (pe ordonata) la o tona produsa si vanduta (pe abscisa).

Din acest motiv, costurile totale (CP = CF + CV) sunt reprezentate grafic ca o linie dreapta cu punctul de intersectie al ordonatei la valoarea de 40.000 u.m. Pe baza reprezentarii grafice din Figurii nr. 1 se pot desprinde urmatoarele concluzii:

- in punctul Q_pr, intreprinderea nu degaja nici profit, nici pierdere. Instabilitatea profitului este cu atat mai mare, cu cat intreprinderea este mai aproape de punctul sau critic. Atunci cand nivelul cifrei de afaceri (CA) se situeaza in vecinatatea punctului critic, o mica variatie a cifrei de afaceri antreneaza o mare variatie a profitului;

- in cazul in care Q < Q_pr , costurile depasesc CA, iar intreprinderea lucreaza in pierdere;

- in cazul in care Q > Q_pr , costurile sunt compensate de CA suficient de mare pentru a degaja profit. Cu cat productia Q este mai mare fata de acest punct critic, cu atat mai mult va creste profitul, deoarece cheltuielile fixe sunt absorbite deja de vanzarile realizate pana in punctul mort.

Analiza pragului de rentabilitate evidentiaza o serie de limite ce decurg din aplicarea in practica a acesteia si anume:

- cheltuielile fixe se repartizeaza asupra intregii productii si vor fi cu atat mai reduse pe unitatea de produs, cu cat volumul productiei este mai mare. Ele se recupereaza prin vanzarile initiale (realizate pana la atingerea punctului critic). Insa, in realitate, cheltuielile fixe nu sunt constante pentru toate nivelurile de activitate. In asemenea cazuri, chiar daca costurile fixe sunt direct proportionale cu volumul productiei, modificarea costurilor totale genereaza un nou prag de rentabilitate;

- in conditiile economiei de piata, pretul de vanzare nu poate ramane constant, datorita modificarilor specifice mediului concurential. Astfel, in cazul scaderii cererii pe piata (neprevazuta de intreprindere), preturile vor scadea. Acest fenomen va fi insotit de intarzierea platilor, cresterea stocurilor, a provizioanelor pentru exploatare, cat si a celor pentru riscuri si cheltuieli. Ca urmare, cheltuielile relativ constante sporesc considerabil, iar profitul va inregistra o scadere semnificativa. In consecinta, va creste nivelul pragului de rentabilitate, iar in reprezentarea grafica acesta se va deplasa spre dreapta pe axa absciselor;

- in cazul in care pe piata creste cererea de produse, atat preturile cat si profitul vor creste, determinand o scadere a punctului critic, deci o deplasare spre stanga pe axa absciselor.