Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Venitul, consumul si investitiile

Economie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Venitul, consumul si investitiile

1. Indicatorii macroeconomici



Masurarea rezultatelor macroeconomice are o importanta practica deosebita, deoarece permite efectuarea de evaluari si comparatii asupra nivelului de dezvoltare economico-sociala a diferitelor tari.

Cu ajutorul indicatorilor macroeconomici se stabilesc criterii si tipologii de ierarhizare a economiilor nationale.

Din punct de vedere metodologic masurarea rezultatelor macroeconomice se face pe baza a doua sisteme de indicatori.

A. Sistemul conturilor nationale (SCN) . Acest sistem se utilizeaza in tarile cu economie de piata, fiind fundamentat pe teoria factorilor economici.

Indicatorii SCN se clasifica in:

indicatori globali: produsul global brut (PGB);

indicatori finali: produsul intern brut (PIB); produsul national brut (PNB); produsul intern net (PIN); produsul national net (PNN).

Produsul global brut (PGB) exprima in forma baneasca rezultatele economice cu caracter marfar si nemarfar obtinute in economia nationala, pe o perioada de un an.

Acest indicator se detemina ca suma a consumului intermediar (Ci) si a consumului final (Cf

PBG = Ci + Cf

Consumul intermediar exprima valoarea tuturor bunurilor economice produse si utilizate pentru a produce noi bunuri si servicii, din care se scade amortizarea capitalului fix.

Consumul final este format din valoarea investitiilor brute, consumul public (guvernamental sau de stat) si consumul personal de bunuri si servicii.

Cunoasterea raportului dintre consumul intermediar si consumul final prezinta o importanta practica deosebita in aprecierea eficientei unei economii nationale.

Daca scade ponderea consumului intermediar in totalul PGB si creste ponderea consumului final, atunci creste eficienta economica la nivelul unei tari.

Produsul intern brut (PIB) exprima valoarea adaugata a bunurilor si serviciilor produse in interiorul tarii pentru a satisface nevoi finale (PIB = Cf).

PIB se calculeaza ca diferenta intre PGB si consumul intermediar (valoarea bunurilor consumate productiv):

PIB = PGB - Ci

Indicatorul PIB se utilizeaza in comparatii internationale pentru evaluarea nivelului de dezvoltare a unei tari.

Daca se raporteaza PIB la populatia totala a unei tari rezulta un indicator calitativ: PIB/locuitor. Acest indicator evidentiaza mult mai bine nivelul de dezvoltare si capacitatea unei economii nationale de a satisface nevoile populatiei.

In acest raport sunt relevante datele oferite de Raportul PNUD pentru Romania, in anul 2006. Astfel, PIB pe locuitor era la sfarsitul anului 2005 doar de 9045 dolari.

Romania se afla in anul 2004, din punct de vedere al PIB/locuitor la circa 31% din media U.E. Avand in vedere acest decalaj considerabil fata de nivelul mediu de dezvoltare din U.E., Programul National de Dezvoltare pentru perioada 2007-2013 isi propune reducerea cat mai rapida a disparitatilor de dezvoltare socio-economica intre Romania si Statele Membre ale U.E. Conform estimarilor realizate, tara noastra ar putea recupera pana in anul 2013 circa 10 puncte procentuale din decalajul fata de U.E., ajungand la circa 41% din media U.E.

Produsul intern net (PIN) se calculeaza ca diferenta intre PIB si amortizarea capitalului fix.

PIN = PIB - A

Produsul national brut (PNB) se determina pe baza indicatorului PIB la care se adauga soldul (S) pozitiv sau negativ rezultat din diferenta dintre productia finala realizata de agentii economici (rezidenti) din tara de referinta in strainatate si productia finala a agentilor economici din exterior in tara respectiva.

PNB = PIB +/- S

Produsul national net (PNN) se determina in doua modalitati: ca diferenta intre PNB si amortizarea capitalului fix, unde PNN = PNB -A;pe baza PIN la care se adauga soldul pozitiv sau negativ: PNN = PIN +/- S

Indicatorii finali se calculeaza fie in preturile factorilor de productie, fie in preturile pietei.

Acestea din urma includ preturile factorilor de productie la care se adauga impozitele indirecte (taxe): taxa pe valoarea adaugata (TVA), accize, taxe vamale etc. Astfel, PNN in preturile factorilor de productie este egal cu indicatorul venit national (VN).

Din perspectiva SCN, venitul national se creeaza de individ, firma, institutie de stat sau privata, care produc bunuri si servicii de orice natura.

B. Sistemul productiei materiale (SPM) are la baza impartirea muncii in munca productiva si munca neproductiva, precum si principiul dupa care numai munca depusa in sfera productiva creeaza venit national (teoria marxista).

Acest sistem de indicatori macroeconomici s-a utilizat de catre fostele tari socialiste, iar in prezent are o arie foarte rastransa de folosire.

2. Venitul, consumul si investitiile

Venitul se creeaza prin activitatea agentilor economici si se obtine de catre acestia in urma realizarii (vanzarii) bunurilor si serviciilor pe piata.

Datorita dublei ipostaze a agentului economic, producator si consumator de bunuri, venitul obtinut are o dubla destinatie.

Ca urmare, o parte din venit va fi alocata pentru efectuarea cheltuielilor destinate consumului (C), iar cealalta parte pentru achizitionarea de noi factori de productie necesari reluarii activitatii intr-o proportie sporita fata de perioada anterioara.

Consumul reprezinta utilizarea de catre agentii economici, inclusiv statul, a unei parti din venit pentru achizitionarea de bunuri si servicii necesare consumului personal si consumului public.

Marimea si evolutia cheltuielilor pentru consum sunt conditionate de o serie de factori:

nivelul si evolutia salariilor, pensiilor etc.;

modificarea puterii de cumparare a banilor si comportamentul fata de unele riscuri existentiale;

politica fiscala care poate mari sau restrange cererea pentru consum;

tendinta oamenilor de a utiliza, de regula, venitul pentru asigurarea unui trai decent;

inclinatia oamenilor pentru cresterea economiilor in conditiile sporirii veniturilor.

Economiile (S) repreprezinta partea din venit ce ramane dupa efectuarea cheltuielilor pentru consum.

Rezulta: V = C + S; C = V - S; S = V - C

Inclinatia oamenilor spre economii are ca motivatie o serie de variabile psihosociale, cum sunt:

cerinta de a dispune de rezerve banesti pentru situatii neprevazute;

dorinta de a obtine dobanzi pentru banii depusi la banci si venituri aduse in urma achizitionarii titlurilor de valoare (actiuni si obligatiuni);

sentimentul de independenta si libertate in actiunile economice;

dorinta de a lasa avere mostenitorilor;

preocuparea pentru initierea unor afaceri de perspectiva.

In legatura cu modul de repartizare a venitului pentru consum si economii se utilizeaza indicatorii:

rata consumului (c). Ea se calculeaza ca raport dintre consum si venit. Acest indicator ne arata cat reprezinta cheltuielile pentru consum in totalul venitului

c = C/V

rata economiilor (s) se determina ca raport dintre economii si venit. Acest indicator ne arata cat reprezinta economiile in totalul venitului

s = S/V

In conditii normale, din punct de vedere economic, rata consumului si rata economiilor sunt doua marimi pozitive si subunitare: 0 < c < 1; 0 < s < 1; 0 < s < 1, rezulta c + s = 1.

Pe baza celor doua relatii rezulta ca, la un venit dat, cu cat creste rata consumului, cu atat rata economiilor este mai mica si invers.

Analiza in dinamica a raportului dintre sporul consumului (ΔC) si cel al venitului (ΔV) devine operational cu ajutorul indicatorului inclinatia marginala spre consum (c′)

c′ = ΔC/ ΔV

Acest indicator este o marime pozitiva si subunitara: 0 < c′ < 1. El ne arata cu cat creste consumul, cand venitul sporeste cu o unitate.

Relatia exprimata prin raportul intre sporul economiilor (ΔS) si cresterea venitului (ΔV) este data de indicatorul inclinatia marginala spre economii (s′)

s′ = ΔS/ ΔV

In conditii normale, acest indicator este o marime pozitiva si subunitara (0 < s′ < 1) si exprima cu cat cresc economiile cand venitul sporeste cu o unitate.

Relatia intre inclinatia marginala spre consum si inclinatia marginala spre economii se exprima astfel:

c′ + s′ = 1; c′ = 1 - s′; s′ = 1 - c′

Reputatul economist englez John M.Keynes (1883-1946), analizand corelatiile intre cresterea consumului, economiilor si cea a venitului, in lucrarea sa fundamentala "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor" (publicata in anul 1936) formuleaza legea psihologica fundamentala a inclinatiei marginale spre economii.

Potrivit acestei legi, in conditiile cresterii venitului, oamenii inclina sa-si mareasca intr-o proportie mai mare economiile si respectiv intr-o proportie mai mica consumul in raport cu sporirea venitului.

Deoarece economiile reprezinta excedentul venitului peste cheltuielile destinate consumului, acestea vor fi utilizate pentru investitii (I).

La nivelul unei economii nationale, economiile si investitiile sunt doua marimi egale. Deci: S = I, iar V = C + I.

Se deduce ca: ΔS = ΔI, iar ΔV = ΔC + ΔI

Demersul analitic propus face necesara cunoasterea indicatorilor: multiplicatorul investitiilor (K) si acceleratorul investitiilor (a)

multiplicatorul investitiilor (K) evidentiaza influenta cresterii investitiilor asupra sporirii venitului. Acest indicator se exprima prin raportul dintre cresterea venitului si sporul investitiilor:

K = ΔV/ΔI

Multiplicatorul investitiilor ne arata: cand sporesc investitiile, venitul creste cu o marime de K ori mai mare decat sporul acestora.

De regula, multiplicatorul este o marime pozitiva si supraunitara (K > 1).

In acelasi timp, multiplicatorul investitiilor este egal cu inversul inclinatiei marginale spre economii (K = 1/s′)

acceleratorul investitiilor (a) reflecta influenta cresterii consumului asupra sporirii investitiilor. Acest indicator se exprima prin raportul dintre cresterea investitiilor si cea a cererii pentru bunuri de consum

a = ΔI/ ΔC

Investitiile reprezinta partea din venit destinata cresterii volumului de capital fix si a stocurilor de capital circulant.

Investitiile, ca expresie a unei parti din venit reprezinta investitiile nete si exprima procesul formarii nete a capitalului.

Daca la investitia neta se adauga amortizarea capitalului fix rezulta investitia bruta, ceea ce exprima procesul formarii brute a capitalului tehnic.

Actul economic al investitiei determina sporirea venitului, care asigura o crestere a cheltuielilor pentru consum si a economiilor.

Efectele economico-sociale ale procesului investitional:

asigura crearea de noi locuri de munca si implicit cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, diminuarea somajului;

permite imbunatatirea mediului de munca si a conditiilor de viata;

sporeste oferta de bunuri economice pe piata;

stimuleaza promovarea in economie a noilor achizitii tehnico-stiintifice si tehnologice;

asigura diversificarea si cresterea calitatii bunurilor si serviciilor.

In concluzie, investitiile reprezinta un factor decisiv al promovarii progresului tehnic si al cresterii eficientei economice, o premisa hotaratoare a cresterii economice si progresului social.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2253
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved