SISTEME MONETARE

1. CONCEPTUL DE SISTEM MONETAR. ETALONUL MONETAR

Costin Kiritescu a dat definitia cea mai cuprinzatoare la noi "Sistemul monetar reprezinta ansamblul normelor legale si institutiilor care reglementeaza, organizeaza si respectiv supravegheaza relatiile banesti dintr-un stat". Pentru ca Sistemul Monetar sa fie omogen este necesara si existenta unui sistem de relatii intre institutiile ce au ca obiect de activitate circulatia monetara (banci, trezoreria publica, organisme specializate, casieriile etc.)

Fiecare tara are sistemul sau monetar.

Sistemele monetare sunt foarte diferite. De aici apare necesitatea calcularii echivalentei de valoare (curs valutar si schimb valutar).

Nu se poate ajunge la un sistem monetar unitar.

Incercari de realizare a unor sisteme monetare unitare au fost facute mai de mult, dar primul mai elaborat si mai credibil a aparut in prima jumatate a secolului al XIX-lea prin crearea Uniunii Latine. A fost un esec total. Nu s-a putut ajunge la un sistem monetar unitar si pentru ca tarile si cetatenii lor tin la monedele lor nationale, fiind considerate uneori chiar simbol al independentei tarii respective. Dovada ca asa stau lucrurile este recenta realizare a Pietei Monetare Europene, cand introducerea monedei EURO a determinat mari convulsii interne si intre tarile membre ale Uniunii Europene, o parte din aceste tari amanand intrarea in zona EURO, tocmai pentru motivele mentionate mai sus.

Sistemul monetar unitar nu poate fi realizat nici ca urmare a disparitatilor de curs, de pondere de cumparare, paritate sau etalon monetar.

Etalonul este unitatea monetara stabilita si recunoscuta de catre stat si care este utilizata ca unitate de baza pentru masurarea valorilor bunurilor si serviciilor.

SISTEME MONETARE

Primele sisteme monetare au fost constituite pe baza metalelor pretioase, folosite ca material pentru confectionarea diferitelor monede.

Ca urmare, la baza primelor sisteme au stat monedele metalice.

Cand etalonul monetar era metalic, un stat putea sa-si aleaga unul sau doua metale din care putea sa-si confectioneze monedele etalon.

Daca alegea un metal, sistemul monetar se numea monometalist. Daca erau folosite doua metale, era sistem monetar bimetalist. La randul lor, aceste sisteme erau de mai multe feluri. De exemplu, cel monometalist putea fi:

sistem monetar monometalist de aur;

sistem monetar monometalist de argint.

In orice caz, numai monedele confectionate din aceste metale aveau putere totala, adica erau considerate monede etalon.

Bimetalismul, ca sistem monetar poate fi si el:

integral (cand se stabilea un raport de valoare intre cele doua metale pretioase si ambele metale aveau aceeasi putere de plata, iar confectionarea lor era nelimitata);

partial (cand numai aurul se putea folosi nelimitat in confectionarea monedei, iar argintul era fixat de stat a fi folosit doar pentru un numar si o valoare limitate de monede);

paralel (cand cele doua monede au o putere nelimitata si sunt independente una de alta, neexistand intre ele un raport de valoare).

Cel mai vechi sistem monetar monometalist a fost cel de argint.

El nu excludea si utilizarea si a altor monede in circulatie, de exemplu a celor de argint. Acestea aveau insa, doar o valoare comerciala, etalon, moneda legala, atotputernica, era numai din argint. Celelalte monede erau considerate ca orice marfa.

Etalonul de argint s-a manifestat mai puternic in secolele XVI-XVIII in tari dezvoltate, precum Anglia, Franta, Germania, dar si in tari ca Rusia si in intregul continent european. Cu timpul, au inceput sa circule tot mai multe monede de aur, creandu-se un sistem monetar paralel.

Deprecierea permanenta a argintului, descoperirea mai multor zacaminte (ceea ce a dus si mai mult la scaderea valorii acestui metal) a contribuit hotarator la introducerea sistemului monetarist bazat pe etalonul aur. Monedele de aur erau tot mai mult tezaurizate sau utilizate in plati peste granita. In sistemul monetar de aur, numai monedele de aur aveau putere legala si puteau fi confectionate nelimitat. Dar nu mai era absolut necesar si obligatoriu sa fie puse in circulatie numai monedele de aur. Ele puteau fi confectionate si din aur, dar si din alte metale, inclusiv din argint.

Confectionarea monedelor din alt material era insa limitata si o putea face numai statul.

Sistemul bimetalist. In acest sistem, confectionarea monedelor era total libera, iar circulatia celor doua monede era simultana.

Se stabilea un raport intre aur si argint, in general acesta fiind de 1/15,5-16 (un kilogram de aur echivala cu 1/15.5-16 kilograme de argint).

Tara clasica a bimetalismului a fost Franta, care a introdus acest sistem inca din anul 1803. Ambele monede (de aur si de argint) aveau o valoare corespunzatoare valorii legale imprimate pe ele. Deci ambele monede aveau o valoare intrinseca si erau socotite ca monede principale. Dar foarte greu putea sa se mentina pe o perioada de timp, o echivalenta, un raport corect intre valoarea legala si valoarea intrinseca.

Moneda slaba alunga din circulatie moneda buna (criteriul lui Gresham). Desi aurul se devaloriza din mai multe cauze, el devenea tot mai mult, "moneda rea" care izgonea din circulatie "moneda buna", adica cea de argint, care se rareste ca moneda de circulatie.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea a fost facuta si prima incercare de sistem monetar international. Este vorba de Uniunea Latina creata prin Conventia Monetara din 23 Decembrie 1865. La ea au aderat initial Franta, Belgia, Elvetia, iar din 1874 si Grecia. Ea s-a format avand la baza urmatoarele principii:

mentinerea sistemului bimetalist integral (monedele de aur si argint erau considerate in continuare monede etalon, deci puteau fi emise nelimitat si acceptate fara limita);

pentru monede sub 5 franci se reducea dreptul de emisie iar suma limita liberatorie era de pana la 50 de franci; peste aceasta suma, nimeni nu putea sa fie obligat sa primeasca in plata aceste monede;

fixarea unei anumite cantitati de monede (de exemplu 6 franci pe locuitor).

In anii 1870, pretul aurului a sporit, iar al argintului a scazut. Valoarea monedelor de argint a scazut si ea ca urmare a modificarii raportului aur-argint de la 15 la 1, la 20 la 1 si chiar mai mult. A fost necesara retopirea unor monede de argint si rebaterea lor cu adaugarea unei cantitati noi de argint. Dar acest lucru era foarte greu de realizat si a devenit necesar un nou acord intre state. In 1878 a fost convocata o noua Conventie (o conferinta internationala), care la 5 noiembrie 1878 paraseste definitiv sistemul monetar al bimetalismului. A urmat asa-zisul sistem monetar bimetalist schiop.

Apoi a urmat sistemul monetar monometalist aur. El a avut diferite forme si diferite raporturi intre aur si argint in functie de conditiile din fiecare tara. De exemplu, in Statele Unite ale Americii, prin legea din 14 martie 1900, s-a instituit dolarul-aur ca baza monetara, dar s-a pastrat si pentru dolarul de argint, puterea de circulatie nelimitata. In timp, s-a pierdut importanta argintului ca baza a unui sistem monetar, cu toate ca aceasta pierdere a fost de durata, ca urmare a traditiei de 300 de ani a sistemului monetar bazat pe argint. Unul din factorii care au ingreunat parasirea sistemului monetar bazat pe argint a fost respectarea principiului stabilitatii preturilor (de multe ori variatiile de pret nu se datorau schimbarii valorii bunurilor si serviciilor, ci mai ales modificarii valorii monedelor).

Inca din secolul al XIX-lea, sistemele monetare metalice au avut de suferit prin aparitia monedei de hartie, puse in circulatie de catre banci de emisiune. Totusi, aceasta moneda fiduciara avea acoperire in aur, ceea ce a fost inca un factor al devenirii aurului in plan mondial in comparatie cu argintul.

A inceput deci, perioada de existenta a sistemelor monetare bazate pe etalonul aur (aur-moneda, aur-lingouri, aur-devize) si moneda de hartie.

Hartia moneda a imbracat doua forme si anume:

moneda de hartie reprezentativa;

moneda de hartie conventionala.

Moneda de hartie reprezentativa are la baza o valoare reala.

Aceasta valoare nu este incorporata in moneda de hartie (asa cum era cazul cu moneda metalica). Valoarea reala este data de reglementarile foarte precise ale emisiunii si circulatiei acestei monede. Mai intervine si aspectul psihologic al increderii. Elementul de incredere se mai numeste si fiduciar si este determinant in cazul monedelor de hartie. De aceea, moneda de hartie se mai numeste si moneda fiduciara.    Moneda de hartie este reprezentata de biletul de banca sau bancnota.

Moneda de hartie conventionala este emisa si pusa in circulatie din ordinul si pe cheltuiala statului. Ea nu are alta acoperire sau garantie. Statul nu are obligatii cu privire la modalitatile si conditiile de rambursare. Aceasta moneda se asimileaza titlurilor de credit ale statului si care nu sunt purtatoare de dobanda. Ea are putere de plata legala si nelimitata.

Aceasta moneda conventionala a fost utilizata in momente mai grele pentru stat si anume: conflicte armate, crize economice, tulburari sociale.

Asa cum s-a amintit deja mai sus, un alt tip de sistem monetar este cel bazat pe etalonul aur. El a functionat la noi si in lume, pana la inceputul anilor '70. Etalonul aur a constituit baza sistemelor monetare nationale. Conform acestui sistem, metalul monetar circula liber pe piata monetara interna si internationala. In paralel, circula si moneda de hartie.

Emisiunea monedelor de aur era libera, ca si convertibilitatea bancnotelor.

Etalonul aur-moneda a fost introdus si generalizat in Anglia in 1818. In Romania, el a fost aplicat incepand cu anul 1890.

Un alt sistem bazat pe etalonul aur a fost etalonul aur-lingouri.

Perioada lui de aplicare a fost scurta (dupa primul razboi mondial). In cazul lui, aurul-moneda a fost retras de pe piata si pastrat la bancile emitente sub forma de lingouri. In felul acesta a fost limitata convertibilitatea in aur a monedei de hartie.

Mai aproape de zilele noastre a fost utilizat sistemul monetar bazat pe etalonul aur-devize. El a fost adoptat de majoritatea statelor, inca din 1944, la Conferinta de la Brettan Woods. Pentru prima data, un sistem monetar are si institutiile financiar-monetare care sa il organizeze si sa il sustina. Pentru prima data, bancile de emisiune depoziteaza pe langa aur, titluri de credit si valute puternice. Cu timpul, valutele forte au devenit principala rezerva a bancilor centrale.

O data cu introducerea etalonului aur-devize si cu gestionarea circulatiei monetare internationale de catre institutiile specializate (FMI, Banca Mondiala, Banca Reglementelor Internationale etc.), circulatia monetara internationala si in interiorul multor tari s-a dezvoltat foarte mult, scazand treptat rolul aurului. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur a slabit foarte mult, iar in 1974 a fost abandonat.

Din anul 1974, sistemul monetar este construit pe baza unui nou etalon si anume puterea de cumparare a monedei nationale. Era firesc sa se ajunga aici, intrucat circulatia monetara este direct legata de vanzare-cumparare, deci de preturi, de cantitatea de bunuri si/sau servicii care pot fi procurate cu o unitate monetara.

S-au dezvoltat si fenomenele inflationiste si dezechilibrele, o data cu intrarea in vigoare a acestui sistem monetar bazat pe puterea de cumparare.

Puterea de cumparare reprezinta un etalon aparte. El se bazeaza pe contributia bunurilor si serviciilor fiecarei tari la determinarea cursului monetar. La determinarea puterii de cumparare a unei monede nationale, sarcini si contributii mari revin acum Sistemului Financiar International si indeosebi Fondului Monetar International si Bancii Mondiale. Acestea stabilesc puterea de cumparare a monedelor nationale, pe baza costului valutar, care tine seama de ponderea si preturile produselor de baza, dar si de unii indicatori realizati de tara respectiva, cum ar fi: preturile interne raportate la cele internationale, nivelul produsului intern brut, ritmul cresterii economice, productivitatea muncii, datoria externa, deficitele bugetare si ale balantei de plati externe, etc. Etalonul putere de cumparare este deci abstract, nu are un corespondent material, este mai degraba un calcul, un model.

In concluzie, putem afirma ca sistemele monetare moderne, performante, au aparut si s-au dezvoltat o data cu moneda de hartie, cand aurul nu mai indeplineste functii monetare principale. Acum, valoarea etalon este cuprinsa in puterea de cumparare a monedei nationale sau internationale.

3. SISTEME MONETARE REGIONALE

(PE EXEMPLUL ZONEI UNIUNII MONETARE EUROPENE - EURO)

Desigur ca Europa concentreaza o foarte mare parte a circulatiei monetare internationale. De aceea, marile puteri europene au incercat sa-si unifice nu numai piata economica, dar si pe cea monetara )facem referire la moneda ECU pe care nu o putem trata pe larg din lipsa de spatiu si la recenta trecere la moneda unica EURO, pe care o abordam pe scurt in continuare).

Introducerea monedei unice EURO este o treapta in constituirea Uniunii Economice si Monetare Europene. Este in acelasi timp o etapa in consituirea unui Sistem Monetar Regional.

EURO a fost introdusa de la 1 ianuarie 1999 in 11 si apoi 12 cu Grecia din cele 15 tari ale Uniunii Economice Europene. A avut o perioada de tranzitie pana la 1 ianuarie 2002 si inca 6 luni (primul semestru al anului 2002) pentru generalizarea folosirii ei si renuntarea la monedele nationale ale celor 12 tari membre si ale lator tari care vor mai adera din cei 15 membri ai U.E. Introducerea EURO are un impact deosebit de puternic asupra pietei financiar-valutare. De exemplu, a disparut riscul valutar intre cele 12 state membre ale zonei EURO. Se mentin numai ratele CROSS cu monedele externe (EURO/dolar, EURO/yen etc).

Statele membre U.E. realizeaza o politica monetara comuna.

Au fost afectate mai ales operatiunile valutare pe termen scurt (cu scadenta sub un an). S-a realizat convergenta pietelor nationale de capital pentru ca de la 1 ianuarie 1999 cotatiile au fost exprimate in aceeasi moneda. Moneda EURO este influentata esential si de activitatile agentilor economic, ale firmelor. Creste accesul firmelor pe piata unica europeana printr-o transparenta a preturilor si prin reducerea costurilor tranzactiilor externe. Reducerea costurilor operatiunilor valutare are loc ca urmare a exprimarii preturilor numai in EURO.

Se inaspreste concurenta pe piata europeana si deci a crescut calitatea serviciilor valutare. Se simplifica gestionarea trezoreriilor si se reduc nevoile    de fond de rulment.

Pentru tarile din Europa de Est, criteriile de convergenta stabilite la Maastrich nu sunt obligatorii, dar aceste tari vor fi supuse unei tranzactii putand sa-si urmeze politicile de austeritate si sa se pregateasca pentru    a deveni membre ale Uniunii Monetare Europene. Prin participarea la Sistemul Monetar European, tarile din Centrul si Estul Europei vor castiga credibilitate internationala si vor beneficia de conditii avantajoase de finantare externa. Este posibil ca finantarile directe din aceste tari sa scada pentru ca simplificarea in cadrul zonei EURO ar putea indrepta anumiti investitori din Est spre aceasta zona. Investitiile de portofoliu din Est ar putea sa se reduca pentru ca, ancorand monedele nationale la EURO, bancile centrale vor avea mai putina libertate in stabilirea propriilor dobanzi.

Deoare companiile multinatioanle, care isi desfasoara activitatile in Est isi deruleaza in mare parte tranzactiile in EURO, aceasta (moneda) s-a impus ca mijloc de plata in tranzactiile comerciale si valutare din zona si ca mijloc de rezerva, ceea ce creste interesul acestor tari de a opera in EURO pentru a reduce costul tranzactiilor.

Introducerea EURO constituie una din cele mai mari schimbari strategice in institutiile financiare si bancare din intreaga lume.

Bancile romanetti au fost pregatite sa serveasca clientii care au optat pentru folosirea monedei EURO. Aceasta s-a putut realiza prin conturile lor deschise la bancile corespondente din strainatate. Bancile corespondente permit accesul la sistemele nationale si internationale de pati. Bancile corespondente din lume, au trimis deja bancilor romanesti oferte pentru deschiderea de conturi pentru derularea operatiunilor cu EURO.

Tranzitia panp in anul 2002 inseamna si petnru bancile noastre necesitatea adaptarii line, treptate, fara perturbari, odata cu disparitia celor 12 monede nationale.

In prezent, bancile romanesti actioneaza in urmatoarele directii principale:

mentinerea unor conturi in valute nationale ale tarilor membre ale Uniunii Monetare Europene prin intermediul carora sa poata fi efectuate operatiuni in EURO;

mentinerea unor conturi in valute nationale si deschiderea in paralel a unui cont in EURO;

inchiderea conturilor in valute nationale si deschiderea unui cont in EURO.

Aceste oferte de cont vor fi sustinute suplimentar prin serviciile de "banca electronica". Acestea vor permite urmarirea constanta si permanenta a situatiei operative dispuse in si din cont, cat si a soldurilor conturilor. Informatiile in legatura cu EURO se numesc ERI.

Bancile tarilor din zona EURO, in primul rand cele din cele 12 tari isi vor actualiza standardele mesajelor SWIFT, inclusiv vor determina rata de conversie a monedelor si a monedei nationale in EURO.

Deci EURO va concura cu dolarul ca moneda de decontare a operatiunilor valutare internationale si de pastrare a rezervelor publice si private. Bancile romanesti asigura dupa 4 ianuarie 1999, informatii privind produsele de trezorerie (cotatii ferme si informative, spot si la termen, pe piata valutara interna, cotatii de schimb valutar intre valutele convertibile, operatiuni de arbitraj, operatiuni de acoperire a riscului valutar, depozitele in cont curent si la termen).

Acestea vor fi exprimate si in EURO sau in raport cu EURO.

Alegerea momentului tranzactiei de catre clienti le va apartine conform principiului: "nu obligi, nu opresti".

Pentru Romania, introducerea EURO nu are momentan un impact important. Leul are curs liber dar BNR a introdus din 1999 o banda lejera in ceea ce priveste evolutia valorii monedei nationale situata deasupra inflatiei, care sa faca cursul leului mai previzibil si atractiv.

Introducerea EURO inseamna crearea unei piete financiare lichide foarte mari, la care tara noastra va adera gradual.

Trebuie rezolvate problemele legate de:

rezerva valutara;

datoria externa;

rata de schimb (cursul valutar);

amortizarea legislatiei.

Bancile autorizate sa participe pe piata valutara sunt obligate sa coteze permanent pe ecranele de tranzactionare cursurile de schimb ale leului la vedere si la termen pentru urmatoarele valute: dolar, EURO, lira sterlina si francul elvetian cat si cursurile celor 12 valute ale tarilor participante la EURO.

De la 1 aprilie 2003, EURO a devenit moneda de referinta pentru Romania.

Conditiile de aderare sunt forte aspre si anume:

inflatia anuala sa nu depaseasca 2-3%;

rata dobanzii de baza sa fie sub 8%;

datoria publica sa fie sub 60% din produsul brut;

deficitul bugetar sa fie sub 2% din produsul intern brut.

EURO va accentua presiunea asupra rentabilitatii bancilor din statele U.E. si va precipita reorganizarea sectorului bancar.

Procesul de ajustare a avut drept efect, un sector bancar mai puternic si mai bine adaptat. UEM va actiona pentru reducerea supracapacitatilor si pentru diversificarea si accelerarea fuziunilor si achizitiilor interbancare.

A crescut gradul de concentrare a sistemului bancar european.

Bancile trebuie sa-si reduca capacitatile excedentare, care rezulta dintr-o concurenta imperfecta. Deci bancile isi vor reduce numarul sucursalelor si a salariatilor. Dupa 1 ianuarie 2002, monedele nationale au fost inlocuite treptat (pana la sfarsitul lunii iunie 2002) cu EURO.

Ele au circulat in paralel cu EURO in aceasta jumatate de an (2002).

Politica monetara a zonei EURO este infaptuita de catre Banca Centrala Europeana, care are sediul in Germania si ca presedinte - Director general pe olandezul Wim Duisenberg. Mandatul este pe 8 ani.

Banca Centrala Europeana este o institutie independenta care elaboreaza si decide politica monetara acum si in perspectiva a celor 12 membri. Ea defineste si aplica politica monetara, coordoneaza operatiunile valutare, gestioneaza rezervele valutare oficiale ale tarilor membre si realizeaza emisiunea monetara EURO. Chiar daca actualmente EURO este doar o moneda de cont, pregatirea emisiunii propiu-zise a acesteia se face inca de pe acum. Astfel, s-a stabilit ca bancnotele au pe avers, porti si ferestre cu arhitectura europeana (ceea ce simbolizeaza deschiderea) iar pe revers, un pod (simbol al comunicarii intre europeni si restul lumii).

Monedele au pe avers o harta a Uniunii Europene pe fondul drapelului european iar pe revers, un desen specific fiecarei tari membre a Uniunii Monetare Europene.

Indiferent de tara unde sunt confectionate, monedele si bancnotele sunt folosite in toate cele 12 tari membre (deci indiferent de desenul tarii specifice).

Ratele de conversie au fost fixe pana la 1 ianuarie 2002 si se prezentau astfel:

La 1 ianuarie 1999 un EURO = 1,16 USD; = 132,81 yeni japonezi; = 0,705 lire sterline; = 7,448 coroane daneze; = 9,488 coroane suedeze.

4. VALORILE MONEDEI UNICE EUROPENE (EURO)

Integrarea europeana este un proces dinamic. Poate ca accelerarea cea mai spectaculoasa a procesul de reglementare si aderare se petrece in sectorul bancar. A existat si o premisa favorabila in acest sens si anume, alinierea la standardele europene a fost precedata de obligatia bancilor de a introduce standardele financiare internationale. Aceasta implementare a inceput inca din anul 1992 prin asigurarea de consultanta de specialitate de catre Banca Mondiala, in scopul compatibilizarii bancilor romanesti cu sectorul bancar international si al armonizarii termenelor de tranzitie la economia de piata.

Procesul de integrare a Romaniei in structurile Uniunii Europene a inceput cu negocierea unor capitole, care cuprind segmentele cele mai importante ale vietii economice si sociale. Din punct de vedere al sectorului bancar, cele mai importante capitole negociate pentru aderare sunt:

Capitolul III - Libera circulatie a serviciilor;

Capitolul IV - Libera circulatie a capitalurilor;

Capitolul XI - Uniunea economica si monetara

Aderarea la Uniunea Europeana presupune, in domeniul sectorului bancar, respectarea calendarului legislativ (imbunatatirea legislatiei bancare), liberalizarea fluxului de capital, alinierea practicilor bancare din tara noastra la cele din Uniunea Europeana. In viitor, accentul va cadea pe implementarea Agus-ului comunitar care este in stransa legatura cu stadiul reformelor structurale.

Integrarea sectorului bancar romanesc in Uniunea Europeana se bazeaza si pe prevederile Planului de Actiune privind Serviciile Financiare (FSAP) elaborat in 1999.

Obiectivele principale ale acestui plan sunt:

sa creeze o piata retail a serviciilor financiare care sa fie functionala;

introducerea de regului, uzante si practici pridentiale moderne in sectorul bancar;

sa constituie o piata financiara integrata de vanzari unica.

In sectorul bancar romanesc au loc deja, modificari de structura, precum concurenta si concentrarea in sectorul bancar, reducerea riscului bancar si cresterea eficientei activitatii bancare. Acestea sunt cu atat mai necesare cu cat intregul sistem financiar, atat in Romania cat si din Uniunea Europeana, se bazeaza pe sectorul bancar ca principala sursa de finantare (avem in vedere capitalizarea bursiera foarte redusa la noi).

Apropierea sectorului bancar de cel european se realizeaza si prin concentrarea capitalului social cu bancile romanesti, chiar peste exgentele Uniunii Europene. Astfel, din 31 mai 2004, capitalul social al bancilor comerciale romanesti trebuie sa fie cel putin 8,5 milioane EURO, adica 370 miliarde lei iar exigentele Uniunii Europene sunt de 5 milioane EURO (minim).

Si in Uniunea Europeana si in Romania se constata o reducere a numarului de banci si o concentrare continua a capitalului bancar.

Rezultatele bune ale sectorului bancar romanesc trebuie privite si sub prisma a doi indicatori si anume, rentabilitatea activelor bancare si rentabilitatea capitalurilor bancare.

ROA (Return on Assets)

ROE (Return of Equity)

Primul a crescut de la 0,06% in 1998 la 2,43% iar al doilea de la 1,03% la 17,17% in 2003.

Se poate vorbi chiar de o crestere a ponderii bancilor care au capital din UE. De exemplu, BRD GSG, sucursalele unor banci straine. Ponderea acestora a ajuns la 46,58% in 2003 in total capital social al bancilor din Romania si 83,48% in total capital strain in banci.

Integrarea sectorului bancar in UE este in stransa legatura cu integrarea europeana a capitalurilor bancare romanesti si mobilitatea acestora pe pietele financiare europene. Pentru aceasta este nevoie sa cunoastem ponderea portofoliului in moneda nationala cu cea efectiv inregistrata la nivelul bancilor. Se constata o crestere a plasamentelor in valuta la bancile comerciale romanesti si o patrundere a lor in sistemul de plati din U.E.

O alta mobilitate demna de luat in consideratie in legatura cu integrarea sectorului bancar romanesc in U.E. este tendinta de reducere, de flexibilizare a granitelor dintre diferitele segmente ale pietei financiare. Putem lua cu titlu de exemplu, apropierea dintre sectorul bancar si piata asigurarilor.

Valorile EURO trebuie subliniate pornind de la dezideratul ca moneda este activul simbolic cel mai general (universal), pornind de la faptul ca economia insasi este reala si simbolica.

Automatizarea pietelor simbolice este mult mai accentuata in raport cu toate pietele reale. In acest context se poate considera ca EURO actioneaza ca un mecanism de transmitere a impulsului simbolic intre pietele financiare si intre tarile membre ale Uniunii Europene si nu numai. Acest impuls simbolic, initial apare la interfata dintre economia reala si cea simbolica. De exemplu, inflatia, impulsul inflationist apare ca urmare a raportului dinamic dintre cererea si oferta de bunuri si servicii din economia reala. Deci impulsul simbolic initial nu este generat la nivelul pietelor financiare, ci la nivelul economiei reale in stransa legatura cu moneda.

Moneda EURO, in principal prin functia ei de mijloc de schimb, actioneaza asupra pietei creditului, transformandu-se in impuls al ratei dobanzii bancare, cu actiune directa asupra pietei valutare (impuls al cursului valutar).