Agricultura	Asigurari	Comert	Confectii	Contabilitate	Contracte	Economie
Transporturi	Turism	Zootehnie

STRATEGIILE INTREPRINDERILOR SI EFECTUL LOR ASUPRA PRETURILOR

Economie

+ Font mai mare | - Font mai mic

 

b.Randamente de scara constante

 

c.Randamente de scara descrescatoare sau economii de scara

 

Economiile de scara provin din mai multi factori, mai ales din restrictia fizica care apasa asupra intreprinderii. O activitate devine rentabila plecand de la un anumit nivel de investitii care este determinat de restrictii tehnice de productie specifice ramurii. Crescand capacitatea de productie, intreprinderea poate mai usor sa reduca costurile crescand volumul de productie, deci repartizand aceste costuri pe cantitati mai mari de produse. Cresterea marimii adanceste specializarea muncii, care devine mai productiva in acest caz iar competentele manageriale pot sa se dezvolte in jurul mai multor activitati. In aceste conditii, in prezenta economiilor de scara, productia creste proportional mai mult decat investitiile.

Randamentele de scara constante se explica prin faptul ca schimbarea dimensiunilor nu a influentat eficacitatea functiei de productie. In acest caz cresterea productiei este proportionala de cresterea capacitatilor de productie.

Pierderile sau dezeconomiile de scara apar pentru doua motive. Primul tine de limitele tehnice: intreprinderea epuizeaza avantajele taliei mari la un anumit stadiu de crestere, datorita delocalizarii unei parti a activitatii sale, costurilor crescatoare ale exploatarii unui procedeu, etc. Un alt factor tine de dificultatile crescatoare ale gestiunii unitatilor mari, eficacitatea manageriala diminuand, ca urmare a complexitatii legate de dimensiunea mare, a birocratizarii, a costului din ce in ce mai mare al coordonarii activitatilor. In acest caz, cresterea volumului productiei este inferioara cresterii capacitatilor de productie.

In practica, notiunea de economie de scara este foarte variabila dupa sectorul in care se opereaza. Printre altele, inovatiile tehnologice, mai ales in prezenta rupturilor tehnologice pot repune in cauza in mod brutal randamentele de scara, mai ales in domeniile legate de utilizarea sistemelor flexibile de productie.

Atunci cand economiile de scara devin insignifiante odata cu cresterea productiei, cand curba costului mediu devine orizontala, firma atinge talia minima de eficienta sau scara minima de eficienta. Aceasta este dimensiunea cea mai mica ce permite anularea economiilor de scara.

In realitate, totodata, trebuie sa se tina cont, dincolo de inovatia tehnologica si de tehnicile de productie utilizate, de natura productiei. Notiunea de economie de scara nu va avea aceeasi semnificatie daca se lucreaza in mare serie sau in mica serie, daca se produc bunuri standard pe stoc, ce duc la economii de scara sau bunuri specifice, la unitate sau in loturi mici. In fiecare din aceste cazuri considerate, se pune problema utilizarii optimale a resurselor si firma trebuie sa caute, tinand cont de restrictia sa tehnica specifica, de tipul de produs si de natura sistemului sau de productie, sa controleze costurile de productie si sa le reduca la maxim.

4 Strategii de adaptare a preturilor la cerintele pietei

4.1. Concurenta - componenta a pietei libere

Concurenta este un mod de manifestare a economiei de piata in care pentru un bun omogen si substitutele sale, existenta mai multor producatori este obligatorie. Concurenta are la baza comportamentul individual al agentilor economici orientat (in conditiile de transparenta a pietei) spre conducerea activitatii astfel incat castigul sau net sa fie cat mai mare iar forma sa fie cat mai competitiva. Concurenta este bivalenta in sensul ca se manifesta atat pentru producatori cat si pentru cumparatori.

Conditiile de exercitare a concurentei se refera la:

- existenta mai multor producatori specializati in producerea si livrarea unui anumit bun;

- fiecare producator are interesul de a exploata eficient capacitatile sale de productie si resursele de care dispune;

- respectarea regulilor jocului (sunt permise actiuni aflate in limitele legii - fiscale, comerciale);

- devansarea sau cel putin echilibrarea cererii de catre oferta.

Fara concurenta, orice intreprindere - singura pe piata - si-ar fixa in mod liber pretul sau fara confruntarea cu alti producatori si fara sa tina seama de optiunile clientilor. Cand un bun este fabricat de mai multi producatori nici unul nu poate influenta piata in mod izolat. Ei trebuie sa-si adapteze preturile la preturile practicate de catre concurentii sai.

Urmarind atragerea mai multor clienti, producatorii coboara preturile, fenomen care se transmite iar scaderea pretului ca efect al concurentei poate sa atinga cel mai scazut nivel, pana la limita de supravietuire, cu marja a profitului foarte mica sau nula.

Concurenta intre producatori exercita o permanenta presiune asupra scaderii preturilor de vanzare si prin ele asupra gestiunii legata de preturi. Trebuie spus totusi ca preturile au in general o tendinta mai accentuata de crestere decat de descrestere. Agentii economici sunt mai tentati sa cresca preturile decat sa le coboare. Se poate chiar vorbi de o rezistenta a preturilor la scadere. Totodata concurenta contribuie la largirea pietei in ceea ce priveste cantitatea ceruta de consumatori care este cu atat mai mare cu cat pretul este mai mic. Pretul constituie un pol de atractie catre care converg toate fortele pietei. Piata se considera echilibrata pentru pretul care permite egalitatea dintre cerere si oferta (in privinta cantitatii).

Cunoasterea concurentei de catre intreprinderi a condus la identificarea unor tipuri de strategii de atragere a interesului pietei. Printre acestea enumeram:

- strategia efortului concentrat - se urmareste atragerea clientelei particulare pentru un produs particular;

- strategia diferentierii bunurilor intr-o gama larga - urmarind diferentierea produselor ajungand pana cand produsul capata caracter de unicat in ansamblu sau in ceea ce priveste marca, infatisarea, service-ul;

- stategia dominatiei globale prin costuri - se urmareste concurenta prin preturi imbatabile fara sa se faca rabat de la calitatea produsului.

4.2. Strategii de adaptare a preturilor la cerintele pietei pe tipuri ale concurentei

Formarea pretului de echilibru in cadrul concurentei perfecte

Adaptarea preturilor la cerintele pietei se face numai prin cantitati sau numai prin preturi. Formarea pretului de echilibru este influentata de acea cantitate de marfuri (ceruta si respectiv oferita) pentru care exista compatibilitatea cumparatorilor si vanzatorilor in raport cu pretul fixat. Se vorbeste de un echilibru stabil cand o perturbare este urmata de o revenire la o noua stare de echilibru.

Se disting 4 tipuri de perturbatii:

- cererea creste, oferta este fixa - adaptarea se face:

- prin preturi - creste pretul, rezulta retragerea cererii si tot asa pana la restabilirea echilibrului;

- prin cantitati - sporeste oferta (pentru ca pretul de cerere este mai mare decat pretul de oferta). Oferta creste pana la echilibrarea pretului de cerere cu cel de oferta.

- cererea scade - oferta este fixa - adaptarea se face:

- prin preturi - pretul scade pana cand scaderea cererii este echilibrata de oferta;

- prin cantitati - oferta scade pana cand nivelul pretului de oferta se reduce si echilibreaza cererea.

oferta creste - cererea este fixa - adaptare se face:

- prin preturi - pretul scade;

- prin cantitati - creste consumul;

- oferta scade - cererea este fixa - adaptare se face:

- prin preturi - preturile cresc;

- prin cantitati - scade cererea.

Pe perioade lungi echilibrul pietei presupune egalitatea intre cererea totala si oferta totala iar profiturile intreprinderilor marginale sunt nule. Aparitia de noi intreprinderi va continua atata timp cat intreprinderile existente vor realiza profituri si va inceta cand diferenta dintre pret si costul mediu se reduce la zero.

In conditiile formarii pretului de echilibru intreprinderea care are costurile medii cele mai mari se afla ea insasi la echilibru in sensul ca nu va avea nici profit nici pierdere deoarece costul mediu este egal cu pretul pietei iar o astfel de intreprindere este denumita intreprindere marginala. Disparitia ei face oferta insuficienta, pretul va creste, profiturile cresc pentru cei ramasi in sectorul de activitate, se incurajeaza aparitia altor capacitati, oferta creste, pretul scade.

Formarea pretului in situatia de monopol

In situatia de monopol sau monopson, fixarea preturilor este la indemana intreprinderii iar strategiile principale constau in stabilirea simultana a preturilor si a cantitatilor.

Echilibrul producatorului se obtine atunci cand el nu mai este interesat sa modifice pretul si/sau cantitatea bunului produs.

Strategiile de stabilire a pretului sunt diferite in functie de obiectivul propus de monopolist.

Strategia stabilirii pretului pentru profit maxim corespunde la acel nivel al productiei pentru care incasarea marginala este egala cu costul marginal, situatie in care profitul marginal este nul.

RT - incasari totale

CT - costuri total

- profitul total

CF - costuri fixe

CV - costuri variabile

= RT - CT = R (q) - C (q) = R (q) - CF -CV (q)

Functia profitului este deci o functie de productie. Profitul este maxim cand prima derivata in raport cu productia este nula.

Derivata unei constante este nula:

Deci la profit maxim P = max se realizeaza egalitatea:

Dar

si

Rm este incasarea marginala sau suma cu care creste sau scade incasarea totala prin producerea si vinderea a inca unei unitati de produs.

Cm este costul marginal sau suma cu care creste costul total cand productia creste cu o unitate.

Deci profitul total este maxim pentru acel nivel al productiei pentru care Rm = Cm iar Q are nivelul cel mai ridicat daca se doreste maximizarea profitului.

In figura 10, aceasta situatie corespunde cu perechea pret - cantitate P* si Q*

Strategia stabilirii pretului pentru maximizarea cifrei de afaceri - (sau a incasarilor). Aceasta metoda se aplica atunci cand monopolistul urmareste evitarea aparitiei concurentilor pe piata preferand un profit imediat mai mic pentru a-si proteja situatia de monopol.

RT(q) = maxim ÞRT¢(q) = 0, dar:

Deci RT = max cand Rm = 0

Pe grafic aceasta conditie este definita prin punctul de intersectie al incasarii marginale Rm cu axa absciselor si marcheaza nivelul productiei Q₁ al carei pereche de pret este pretul P₁.

FIG. 10. Stabilea pretului in conditii de monopol, in functie de obiectivul urmarit.

P* P1 P2 P3

Rm

RT sau C

Q* Q1 Q2 Q3

0 Q

Strategia stabilirii pretului pentru maximizarea cantitatii Q produsa si comercializata.

Aceasta metoda se aplica cand producatorul este preocupat pentru sporirea productiei sale impotriva concurentilor, fara a se expune la pierderi' pretul si costul se afla la nivelul pragului de rentabilitate, fiind egale. Pretul are cel mai mic nivel posibil P₃ = CTM iar profitul P = 0 anularea profitului fiind posibila datorita egalitatii dintre incasarile totale RT si costurile totale CT.

Aceasta metoda se aplica si atunci cand monopolul este administrat de catre stat si se urmareste largirea activitatii cu evitarea pierderilor. Trebuie remarcat ca acest gen de gestiune numit si "gestiunea la echilibru" este mai riscanta decat celelalte si presupune cunoasterea foarte buna a functiei cererii pe piata (cererea globala) dar si a cererii intreprinderii.

Strategia stabilirii preturilor la nivelul costului marginal Cm (cuplul P₂Q₂) - pretul este egal cu costul marginal. Metoda se aplica cand gestiunea la echilibru nu da rezultate sau la administrarea monopolului de catre stat.

Astfel se inlatura supraprofiturile (cazul P*Q*) si pe de alta parte scad si sarcinile asupra finantelor publice pentru acoperirea pierderilor (cazul P₃Q₃).

Aplicarea metodei obliga utilizatorii la economii de resurse - pretul asigura acoperirea costului real. Se pot diferentia preturile si tarifele acelorasi produse in functie de factorii care influenteaza nivelul costului marginal (ex. consumul de energie diferentiat ziua sau noaptea, folosirea serviciilor telefonice dupa gradul de incarcare a retelei, taxarea transporturilor dupa sezon sau categoria drumurilor, taxarea serviciilor turistice dupa sezon, etc.).

Strategia discriminarii in stabilirea preturilor.

Metoda se manifesta atunci cand firma vinde aceleasi produse la preturi diferite, pe piete diferite, la clienti diferiti in scopul sporirii vanzarilor. Astfel ultimele cantitati vor fi vandute mai ieftin decat primele. Strategia se poate aplica pe piete diferite, sau la clienti diferiti, care nu comunica intre ei sau atunci cand ratiunea discriminarii clientilor este liber acceptata de catre clienti.

Separare pietelor poate fi temporara (sezon), geografica, sociologica (tratament diferit al categoriilor de cumparatori).

Preturile aplicate prin discriminare au elasticitati diferite. Profitul total este cu atat mai ridicat cu cat se poate distinge piete diferite pe care se practica preturi deosebite. O conditie a discriminarii este ca elasticitate cererii sa fie diferita de la o piata la alta.

Daca obiectivul intreprinderii este maximizarea profitului atunci conditia este sa se egaleze pe fiecare piata incasarea marginala si costul marginal

Rm₁=Rm₂ =Cm

Exista trei tipuri de discriminari prin pret discriminarea de gradul I, II, si III.

Discriminarea de gradul I sau perfecta - presupune ca intreprinderea cunoaste curba cererii fiecare consumator pentru bunul pe care il produce. Avand in vedere aceasta informatie, intreprinderea incearca sa determine consumatorii sa plateasca pretul maxim si sa atraga totalitatea consumatorilor. In acest caz intreprinderea incaseaza de la clientii sai surplusul cumparatorului in intregime.

Discriminarea perfecta este un caz limita in care intreprinderea monopolista stabileste un pret pentru fiecare consumator in scopul a-si maximiza profitul. O astfel de discriminare nu este posibila decat daca consumatorii nu pot comunica intre ei.

Discriminarea de gradul Il se intalneste cand intreprinderea fixeaza preturi diferite pentru niveluri diferite de bunuri (pe aceasta piata) si se incearca astfel sa se obtina o parte din "surplusul cumparatorului". O practica curenta de discriminare de gradul II se intalneste cand producatorul vinde primele "n" bucati cu un pret p₁, urmatoarele "m" cu un pret p₂ = < p₁ s.a.m.d. (doua la pret de una).

Discriminarea de gradul III - intervine atunci cand intreprinderea vinde pe piete diferite, la preturi diferite, in conditiile separarii pietelor .

Exemple de discriminare de gradul III - preturile stabilite pentru membrii si nemembrii unei organizatii, pentru straini si autohtoni, pentru copii si adulti, acordarea de burse sau compensatii dupa venituri, etc.

Formarea preturilor in situatia monopsonului

In raport cu piata, pe pozitia opusa monopolului se afla monopsonul. Un agent economic devine monopson cand pe piata unui bun omogen, este cumparatorul unic al produsului respectiv in confruntarea cu un numar mare de vanzatori.

Concentrand intreaga cerere, prin decizie se va influenta direct nivel pretului produsului ca beneficiar unic al produsului; cu cat cantitatea solicitata pe piata va fi mai mare cu atat pretul de cumparare va fi mai mare. Astfel pretul produsului in cazul monopsonului este o functie crescatoare de cantitatea ceruta (opus situatiei monopolului, unde pretul este functie descrescatoare de cantitatea vanduta), Pretul a devenit in acest mod exogen pentru producatorii lui si endogen pentru consumatori.

Pentru cumparatorul unic al produsului aprovizionat costul marginal de obtinere este mai mare decat pretul de cumparare Cm > P (altfel nu ar apela la cumparare).

Formarea pretului in concurenta monopolista

Concurenta monopolista presupune existenta unui numar mare de vanzatori si o relativa diferentiere a produselor. Cumparatorii au latitudinea de a alege combinatia pret - calitate iar producatorii suporta concurenta (atat a firmelor sectorului cat si a celor care realizeaza produse de substitutie).

Concurentii sunt preocupati de stabilirea pretului si a cantitatilor de produse. Existenta supraprofitului incita intrarea de noi firme in ramura, aceasta duce la scaderea cifrei de afaceri /firma, se regaseste o cantitate mai mare de produs pe piata, pretul scade, profitul sectorului scade, scade si profitul pe firma iar fenomenul este ciclic. Pe termen lung, conform acestei teorii, intreprinderea nu mai realizeaza profit. Pretul scade, la nivelul costului mediu (profit zero), iar pentru intreprinderea marginala, pretul scade sub nivelul costului mediu generand pierderi.

Productia de echilibru pe ansamblul sectorului in cazul concurentei monopoliste este la nivel inferior situatiei de concurenta perfecta.

Este necesara optiunea pentru strategia cuplului pret - cantitate aplicabila in cazul diferentierii produselor cand se poate stabili simultan pretul si cantitatea produsului realizat in "pseudomonopol". Concurenta prin produse inlocuieste concurenta prin pret.

Formarea preturilor in cadrul concurentei oligopolistice

In cadrul structurilor de oligopol, actiunile firmelor de pe piata sunt independente. Preturile, cantitatea vanduta si profitul unei firme depind de reactia celorlalti.

Piata de tip oligopol este caracterizata prin doua trasaturi: independenta si incertitudinea. Preturile pe astfel de piete sunt in general rigide, fixate de firme, si se numesc preturi " administrate ." Ele fac obiectul cartelurilor, al intelegerilor. Firmele oscileaza intre comportamentul "maximizarii profitului unit" si cel al confruntarilor deschise prin "razboiul preturilor" sau "concurenta prin produse".

In impartirea pietei, se pune un accent deosebit pe cerere care este o functie descrescatoare de pret. Strategiile cartelurilor sunt mai vizibile in aplicarea obstacolelor la intrarea noilor concurenti si in ceea ce priveste raporturile de colaborare cu puterea publica.

In maximizarea profitului unit se porneste de la doua ipoteze: omogenizarea produsului (concurenta prin pret) si diferentierea produselor (concurenta in afara pretului).

Omogenizarea produsului - interdependenta deciziilor si strategiilor este evidenta si producatorii sunt constransi sa se coordoneze. Coordonarea se manifesta prin "rigiditatea preturilor" iar acestea vor fi sparte doar daca se spera avantaje mai mari decat costurile presupuse ale cedarii.

In cazul diferentierii produselor jocul producatorilor devine personal si fiecare se bazeaza pe fragmente de cerere din cererea totala a produsului, iar aceasta strategie poate fi urmata si in situatii de supraoferta.

Strategia diversificarii presupune innoirea continua, modernizarea produselor (cu costuri mari de demaraj) iar strategia produselor omogene se bazeaza pe cresterea productivitatii muncii ceea ce duce la diminuarea costurilor.

Formarea preturilor in cadrul duopolului simetric al Cournot

Intreprinderile produc un bun omogen si doresc maximizarea profitului considerand ca oferta rivalului sau nu va influenta propria decizie.

Oferta totala X₁ + X₂

Pretul P_x = f(X₁ + X₂) functie de oferta totala

R_1,2 - incasarea totala1,2

R₁= P_x X₁= f(X₁ + X₂) X₁ = R₁(X₁, X₂)

R₂= P_x X₂= f(X₁ + X₂) X₂ = R₂(X₁, X₂)

C_1,2 - costul total 1,2

P - profitul firmei 1,2

Profitul P = R₁ - C₁ ; P = R₂ - C₂

P = R₁(X₁, X₂)- C₁(X₁); P = R₂(X₁, X₂)- C₂(X₂)

Pentru primul producator X₂ este o data exogena iar pentru al doilea X₁ este exogen.

Deci pentru ca P sa fie maxim, Rm1 = Cm1 iar P sa fie maxim, Rm₂ = Cm₂

Echilibrul pietei se realizeaza atunci cand cantitatile X₁ si X₂ asigura fiecarei intreprinderi maximizarea profitului sau tinand cont de volumul productiei celuilalt si nu doreste sa se modifice volumul proprie productii. Se ajunge la acest volum dupa ajustari succesive firma 1 fixeaza un volum care provoaca o ajustare din partea firmei 2 iar aceasta antreneaza o adaptare a firmei 1 s.a.m.d. pana cand cele doua firme sunt simultan satisfacute de situatia lor.

Modelul firmei dominante

Dupa perioade de perturbatii si de scadere, regasirea stabilitatii presupune acceptarea, de catre majoritatea intreprinderilor, a deciziilor unei firme barometru care isi asuma responsabilitatea formarii preturilor.

Modelul firmei dominante este utilizat in ramurile in care exista o intreprindere sau un grup dominant de intreprinderi cu pondere pe piata si un mare numar de mici intreprinderi. Intreprinderea dominanta fixeaza pretul tinand seama de comportamentul micilor intreprinderi pentru care insa pretul se considera dat (exogen) si deci vor realiza acea cantitate de produs pentru care Cm = pretul

FIG.11. Stabilirea pretului in cazul firmei dominante

P

Oferta firme mici

P₃

P₂