TREBUINTE SI RESURSE - Trebuintele economice

TREBUINTE SI RESURSE

Obiective:

Introducerea in problematica trebuintelor si resurselor

Prezentarea principalilor factori de productie

Sublinierea importantei capitalului ca factor de productie

Notiuni cheie: trebuinte, resurse, factori de productie, productivitate

Trebuintele economice

Trebuintele au aparut odata cu aparitia purtatorului lor natural, omul. Ele au existat si s-au manifestat in mod diferit in diferitele momente ale evolutiei societale, dar esenta lor ramane aceeasi.

In sens general, trebuintele reprezinta cerinte obiective ale existentei si dezvoltarii umane. Acoperirea lor generaza relatii de tip social-economic ce isi gasesc reprezentarea in modul de organizare economica si societala.

Studiul trebuintelor a intrat in sfera de preocupare a filosofilor, sociologilor si psihologilor Ei au demonstrat ca trebuintele individuale sunt de doua tipuri:

naturale, sau innascute (mostenite genetic)- in marea lor majoritate legate de capacitatea de supravietuire a individului;

dobandite (insusite) ca urmare a influentei exercitate de schimbarile

societal-economice asupra fiecarei generatii;

Psihologul Abraham Maslow a clasificat trebuintele umane in cinci categorii prezentate in ordinea importantei lor pentru individ. Maslow considera ca indivizii isi satisfac trebuintele in functie de nivelul de ierarhizare propriu, dar ca orice individ rational va trece la satisfacerea unui nivel superior al trebuintelor numai dupa ce in prealabil a reusit sa-si satisfaca trebuintele situate pe nivelurile inferioare.

In conformitate cu ierarhizarea facuta de Maslow, primul nivel (cel de baza) cuprinde trebuintele fiziologice (de hrana, imbracaminte, etc), nevoi primare care determina insasi capacitatea de existenta, de supravietuire a fiintei umane.

Cel de-al doilea nivel cuprinde trebuintele legate de securitate si siguranta: de adapost, siguranta (inexistenta pericolelor), capacitatea de a prevedea anumite pericole, etc. Ele exista concomitent cu cele fiziologice, dar sunt acoperite numai dupa ce nevoile primare au fost satisfacute de fiecare la un nivel acceptat de fiecare ca fiind suficient. Nesatisfacerea acestui tip de nevoi conduce la aparitia unui sentiment de nemultumire, frustrare si descurajare care influenteaza individul, la fel ca si societatea in sensul scaderii performantelor

Nivelul al treilea cuprinde nevoile societale, de afiliere si de satisfacere a relatiilor interumane. Nesatisfacerea acestui tip de nevoi conduce la aparitia unui sentiment de nemultumire, frustrare si descurajare care isi pune amprenta asupra eficientei individuale si de ansamblu a societatii.

Nivelul al patrulea cuprinde trebuintele legate de stima, de recunoastere a eului si se refera la nevoia fiecarui individ de a fi respectat de catre ceilalti, de a i se recunoaste prestigiul si realizarile de catre membrii organizatiei in care traieste sau de catre societate.

Nivelul al cincilea cuprinde trebuintele legate de autoactualizare, de perfectionare a talentelor de creatie si achizitii deosebite in cadrul profesiei.Aici sunt incluse si nevoia de libertate de actiune si de expresie, cunoastere si intelegere.

Psihologul american a reprezentat ierarhizarea trebuintelor sub forma unei piramide, care are la baza nevoile primare, proprii tuturor indivizilor, iar la varf nevoia de autorecunoastere, proprie unui numar restrans de indivizi.

Trebuie remarcat faptul ca, intre doua sau mai multe nevoi se pot stabili relatii de asociere sau complementaritate, de contrapunere sau concurenta- excludere si de indiferenta.

Desi reprezinta forme de manifestare individuale, trebuintele, privite in totalitatea lor actioneaza in conformitate cu o serie de legitati conceptualizate in urmatoarele trasaturi:

1.O trebuinta va fi acoperita numai dupa ce au fost acoperite, partial sau total trebuintele situate pe nivelurile de ierarhizare inferioare.

O trebuinta odata satisfacuta nu genereaza in mod automat aparitia si implicit nevoia de acoperire a unei alte nevoi, situate pe acelasi palier sau pe paliere superioare.

3. Exista dorinta innascuta a individului de a incerca sa parcurga satisfacerea tuturor nivelelor de ierarhii ale trebuintelor.

4. Cu cat nevoile se situeaza pe un palier mai ridicat, cu atat satisfacerea lor este mai dificila .

2 Resursele

Resursele economice constau din totalitatea elementelor, premiselor, directe sau indirecte - ale actiunii sociale practice care sunt utilizabile, pot fi extrase si sunt efectiv utilizate la producerea si obtinerea de bunuri.

In functie de purtatorii lor materiali, resursele pot fi naturale sau umane. Resursele materiale includ atat resursele naturale primare cat si pe cele derivate (adica rezultate din acumularea si folosirea resurselor primare).

In categoria resurselor materiale se cuprind materiile prime si materialele derivate din acestea, echipamentele si tehnologiile de fabricatie, infrastructurile economice, etc.

Resursele umane cuprind atat resurse primare - omul cu calitatile si capacitatile sale fizice si intelectuale - cat si cele derivate- stocul de invatatura, cunostinte, potentialul inovational, etc.

Indiferent ca fac parte din categoria resurselor primare sau a celor derivate, resursele de care dispune omenirea sunt limitate.

Legea raritatii resurselor consta in accea ca volumul, structura si calitatea resurselor economice se modifica intr-un ritm mai scazut decat ritmul de crestere a trebuintelor umane. Ca atare, entitatile economice (agenti economici, ramuri, economii nationale) vor trebui sa utilizeze resursele limitate de care dispun pentru a acoperi cat mai deplin trebuintele societatii respective. Utilizarea unui anumit tip de resursa pentru obtinerea unui bun sau serviciu inseamna neutilizarea acelei resurse pentru obtinerea celorlalte bunuri sau servicii la producerea carora concura. Orice utilizare ineficienta a unor resurse in producerea unui anumit bun sau serviciu sustrage resursele respective de la posibile utilizari eficiente in scopul producerii altor bunuri si servicii.

O entitate economica utilizeaza eficient resursele de care dispune atunci cand programul ei de productie se situeaza pe frontiera posibilitatilor de productie proprie.

Frontiera posibilitatilor de productie exprima maximum de cantitati care pot fi produse de catre o unitate economica (in sensul de entitate care desfasoara o activitate economica la nivel micro sau macroeconomic) cu resursele date (limitate) de care dispune.

In graficul de mai jos, consideram ca societatea utilizeaza totalitatea resurselor de care dispune pentru a produce doua produse X si Y. Orice utilizare a resurselor pentru producerea bunului X va insemna o renuntare la utilizarea lor pentru a produce bunul Y. Punctele A, B. C. D si E situate pe frontiera posibilitatilor de productie reflecta diferitele combinatii in care se pot produce cele doua bunuri, in conditiile unor resurse disponibile limitate. Punctul F, situat in afara frontierei, reflecta faptul ca entitatea respectiva utilizeaza in productie mai multe resurse decat are la dispozitie. Ea poate face acest lucru apeland (in anumite situatii si pe anumite paliere - cel al unui agent economic, ramura sau economie nationala-) la imprumuturi sau importuri de resurse. Punctul G, situat in interiorul arcului format de frontiera posibilitatilor de productie reflecta faptul ca in cadrul combinatiei respective, resursele nu sunt utilizate la capacitate si ca atare nu se obtine maximum de cantitati din cele doua produse.

Fig. Frontiera posibilitatilor de productie

3 Factorii de productie

Orice proces de productie care are drept scop final producerea de bunuri si servicii destinate satisfacerii trebuintelor.

Pentru aceasta, societatea in ansamblu dispune de o cantitate limitata de resurse de diferite tipuri pe care le utilizeaza, in conformitate cu principiile rationalitatii economice. Resursele rare (limitate) de care dispune societatea si pe care le utilizeaza, prin intermediul firmelor, in scopul producerii bunurilor si serviciilor destinate satisfacerii trebuintelor poarta numele de factori de productie.

Pentru economistii clasici (Jean Baptiste Say, David Ricardo) orice proces de productie se poate desfasura cu ajutorul a trei factori de productie: munca, natura (pamantul) si capitalul. In literatura de specialitate contemporana se constata, pe langa factorii de productie definiti de catre clasici, aparitia unor factori care isi gasesc sau nu intotdeauna corespondent intr-o forma materiala. Apar astfel drept factori : managementul, intreprinzatorul, progresul tehnic, antreprenorul, informatia, etc.

Munca

Functionarea oricarui sistem de productie este de neconceput fara participarea omului. Orice activitate economica este, in acelasi timp, si inainte de toate o activitate sociala. Omul este, in acelasi timp subiect si obiect al activitatii economice, in calitate de purtator a trebuintelor care trebuiesc satisfacute prin intermediul ei si de executant al procesului productiv in care are loc combinarea resurselor materiale si non materiale in scopul satisfacerii trebuintelor. Practic, nici unul din factorii de productie luati izolat, sau, altfel spus, toti ceilalti factori de productie, cu exceptia muncii, priviti in unitatea lor, nu ar putea deveni productivi daca nu ar fi pusi in valoare si utilizati prin munca omului.

Cererea de munca se determina in mod diferit la diferitele nivele ale pietei muncii si reprezinta, la modul cel mai general cantitatea de munca ceruta pentru desfasurarea activitatii economice la un moment dat.

In cazul unui agent economic, ea cuprinde totalitatea activitatilor, grupate dupa anumite criterii

La acest nivel, cerea de forta de munca se determina in functie de urmatorii factori:

- tipul de activitate desfasurata de firma respectiva;

- nivelul productivitatii medii si marginale a muncii;

Prin productivitatea muncii se intelege capacitatea fortei de munca de a crea, intr-o perioada de timp data, o anumita cantitate de bunuri sau servicii.

Productivitatea medie a muncii exprima cantitatea de bunuri si servicii obtinuta de un lucrator intr-o perioada de timp determinata.

Wlm = Q/L

unde: Wlm = productivitatea medie a muncii

Q= cantitatea de productie obtinuta

L = cantitatea din factorul de productie forta de munca utilizata( nr. de lucratori, numar de ore munca, etc)

Productivitatea marginala reprezinta sporul de productie obtinut de pe urma cresterii cu o unitate factorului munca.

Wlmarg = Q = Q1- Q0

L L1 - L0

Natura

Natura cuprinde toate resursele brute utilizate la producerea bunurilor economice. Forma de existenta a factorului natural al productiei este una materiala, de tipul substantei sau al energiei, iar principala forma sub care se regaseste factorul natura o constituie pamantul. Toate resursele de care dispune omenirea sunt limitate, dar in mare parte substituibile, cu exceptia pamantului ale carui dimensiuni sunt evident, imposibil de modificat si ale carui caracteristici fizico- materiale sunt, cel putin pentru moment, imposibil de substituit.

Resursele minerale constituie la randul lor o componenta esentiala a factorului natural de productie. Ele sunt grupate, in functie de o serie de criterii, in resurse certe si resurse ipotetice, exploatabile si inexploatabile, regenerabile si neregenerabile respectiv partial regenerabile.

In cazul in care se pune problema calculului productivitatii naturii, se ia drept punct de referinta productivitatea pamantului, deoarece aceasta este o marime relativ usor cuantifcabila, exprimata prin raportul dintre productia obtinuta de pe o suprafata de teren data.

Productivitatea pamantului se poate calcula pentru oricare din unitatile omogene care compun suprafata respectiva, si atunci poarta numele de productivitate medie, sau pentru fiecare din unitatile nou utilizate in cadrul unei spurafete, exprimand productivitatea marginala.

Productivitatea medie a pamantului exprima deci eficienta medie a factorului de productie pamant utilizat in activitatea economica si se determina ca raport intre efectul util obtinut si suprafata totala de teren utilizata pentru obtinerea productiei, dupa relatia :

W_Pmed = Q / P ; unde Q= productia obtinuta

P= suprafata de teren utilizata

Productivitatea marginala a pamantului exprima randamentul ultimei unitati de teren atrasa in activitatea economica si se determina ca raport intre variatia absoluta a rezultatelor exprimate in unitati fizice sau monetare si variatia obtinuta a suprafetei de teren.

W_Pmarg = Q / P

3.3.Capitalul

Capitalul reprezinta, in general, categoria bunurilor produse si utilizate in scopul producerii altor bunuri economice. Categoria astfel definita poarta numele de capital real sau tehnic.El cuprinde intreaga varietate de bunuri reproductibile aflate la dispozitia agentilor economici producatori si folosite pentru producerea de noi bunuri economice si servicii .

Cuvantul 'capital', de origine latina (caput = cap) a fost utilizat cu sensul de stoc de marfuri sau cantitate de bani aducatoare de dobanda in Italia in secolul al XII-lea.Timp indelungat, el a avut sensul de capital banesc al unei intovarasiri (corporatii) sau a unui negustor. In secolul al XVII-lea Francois Quesnay il foloseste cu sensul de 'instrument de productie', iar mai tirziu termenul capata si sensul de patrimoniu sau bogatie a unei natiuni. Marx considera capitalul exclusiv drept mijloc de productie, rezultat al unei munci anterioare, sau, cu alte cuvinte, 'munca acumulata' care are capacitatea de a crea un venit in urma refolosirii in cadrul procesului productiv

In prezent, termenul 'capital' este utilizat in doua sensuri: pentru a defini o suma de bani aflata la dispozitia unei persoane fizice sau juridice si atunci cuvantului capital i se alatura 'financiar' sau pentru a defini stocul de bunuri economice destinate utilizarii imediate sau ulterioare in cadrul procesului productiv in scopul obtineri de noi bunuri sau servicii, situatie in care avem de-a face cu capitalul real sau tehnic.

Capitalul real, corespondentul material al capitalului financiar de care dispune o firma se poate clasifica, in functie de aportul pe care si-l aduce la desfasurarea procesului de productie, in urmatoarele categorii:

a.capital fix - care reprezinta acea parte a capitalului real materializata in cladiri, echipamente si utilaje de folosinta indelungata, care participa la mai multe cicluri de productie si isi transmit treptat valoarea asupra bunurilor sau serviciilor la a caror producere participa. In componenta capitalului fix intra constructiile (cladiri, hale, si alte instalatii industriale), echipamentele de productie, calculatoarele, mijloacele de transport. etc. Asupra componentelor capitalului fix actioneaza, pe de o parte factorii fizici, de mediu, care duc in timp, la deprecierea caracteristicilor tehnico-functionale ale bunurilor care formeaza acest tip de capital. Pe de alta parte, datorita progresului tehnic, utilajele si echipamentele respective devin neperformante prin aparitia pe piata a altor utilaje cu caracteristici mai performante si deseori la preturi mai scazute. Intervin astfel uzura fizica, corespunzatoare deprecierii fizice a capitalului fix, si uzura morala, corespunzatoare "imbatranirii, a iesirii din moda " a capitalului respectiv.

b.capitalul circulant reprezinta acea parte a capitalului real care se consuma in intregime in decursul unui singur ciclu de productie si care trebuie inlocuit cu fiecare nou ciclu.In componenta capitalului circulant se includ: materii prime, materiale de baza, energie, combustibil, semifabricate, etc.

Indiferent de forma sub care se regaseste, capitalul reprezinta unul din elementele esentiale ale cresterii si dezvoltarii economice numai atunci cand este utilizat eficient. Pentru a evidentia eficienta folosirii lui se utilizeaza cei trei indicatori proprii tuturor factorilor de productie: productivitatea medie, productivitatea marginala si coeficientu marginal al capitalului.

a) Productivitatea medie a capitalului exprima randamentul mediu al capitalului utilizat si se calculeaza ca raport intre rezultatele obtinute intr-o anumita perioada de timp si capitalul tehnic utilizat, dupa formula:

W_{Km ed} = Q / K unde: Q= productia obtinuta

K= capitalul tehnic utilizat

b) Productivitatea marginala a capitalului exprima eficienta ultimei unitati de capital tehnic atras si utilizat intr-o activitate economica. El se determina ca un raport intre variatia absoluta a productiei obtinute si variatia absoluta a capitalului tehnic utilizat, dupa relatia :

W_{K marg} = Q / K ;

unde : P = variatia absoluta a volumului productiei

K = variatia absoluta a capitalului tehnic utilizat

c) Coeficientul marginal al capitalului exprima necesarul de capital pentru obtinerea unei unitati de produs si se calculeaza prin raportarea cresterii capitalului la cresterea productiei, intr-un interval de timp dat.

k = K / Q

El este inversul productivitatii marginale a capitalului, arata efortul (materializat in unitati de capital consumate suplimentar) cu care se obtine o unitate dintr-un bun sau serviciu in conditiile in care ceilalti factori se mentin constanti.

Teme de casa:

1. Definiti notiunile de trebuinte si resurse?

Cum a prezentat Maslow trebuintele?

3. Enumerati si definiti factorii de productie?

4. Definiti notiunile de capital fix si capital circulant?