INTOCMIREA PLANURILOR TOPOGRAFICE DE BAZA

INTOCMIREA PLANURILOR TOPOGRAFICE DE BAZA

7.1. GENERALITATI

7.1.1. Tipuri de ridicari si de planuri

      Obiectivul principal al cadastrului tehnic il constituie reprezentarea intregului fond funciar sub forma de planuri si harti a teritoriilor administrative si determinarea suprafetelor pe corpuri de proprietate si a parcelelor componente din perimentrul acestora.

      In principiu reprezentarile cartografice rezulta printr-un ansamblu de lucrari denumite generic "ridicare in plan" dupa termenul preluat ad-literam din franceza. Dupa modul de obtinere a planurilor si hartilor se disting:

Ø   ridicari topografice, efectuate cu instrumente clasice sau moderne, ce presupun masuratori prin parcurgerea efectiva a terenului;

Ø   ridicari aerofotogrammetrice, avand la baza fotograme aeriene, puncte de reper si control si aparatura specifica de exploatare a imaginilor;

Ø   ridicari combinate, utile in unele situatii, in care planul fotogrammetric se completeaza prin masuratori terestre.

      Obtinerea planurilor necesare pentru introducerea cadastrului in tara noastra se constituie insa ca o campanie de anvergura ce ridica probleme deosebite. Pentru rezolvarea lor solutiile trebuie alese cu atentie si privite in perspectiva avand in vedere printre altele:

Ø   volumul impresionant de lucrari complexe, extinse pe intregul fond funciar al tarii si urgenta acestora pentru eliminarea lipsurilor existente;

Ø   cheltuielile mari, semnificative, provocate de dotari cu logistica de exceptie, un personal numeros si de inalta calificare si de o durata apreciata, cu bunavointa, la doua decenii;

Ø   posibilitatea utilizarii planurilor existente avand in vedere ridicarile anterioare pe suprafate reprezentative din teritoriul national, la scari unitare, convenabile, obtinute cu respectarea unor norme tehnice riguroase;

Ø   corelarea cerintelor cadastrului cu lipsa acuta a unui plan topografic general al tarii, actualizat, de precizie, cu un continut adecvat si o forma de prezentare unitara care sa fie util tuturor sectoarelor economice respectiv la cat mai multi beneficiari.

      Strategia fireasca in obtinerea reprezentarilor cartografice ale teritoriului national, ar trebui sa urmareasca :

Ø   planul topografic de baza al intrgului teritoriu national, redat pe sectiuni, realizat astfel incat sa serveasca la cat mai multi utilizatori evitand suprapunerea ridicarilor asupra aceluiasi teren;

Ø   planul cadastral ca produs derivat din acesta prin preluarea doar a anumitor detalii, fara relief si completat cu elemente specifice ale cadastrului general, respectiv corpurile de proprietate si parcelele cu simbolurile categoriilor de folosinta, ale constructiilor s.a.

      In concluzie problema de baza a cadastrului general, de obtinere a planurilor necesare, trebuie privita prin prisma intereselor generale, cu solutii durabile, de perspectiva, ce conduc in final si la efecte economice favorabile.

7.1.2. Cai de realizarea a bazei cartografice

      Conceptia actuala privind calea de obtinere a planurilor cadastrale se deduce insa cu greutate din unicul articol referitor la acest subiect al Normelor tehnice in vigoare[16, pct.5.3.7.]. 'Dupa determinarea procentului mediu de modificari in continutul planurilor si hartilor se va stabili solutia care trebuie adoptata pentru asigurarea bazei cartografice necesare la lucrarile de introducere si intretinere a cadastrului general: actualizarea planurilor si hartilor existente sau a planurilor si hartilor noi.

      Alte referiri, de principiu evident, privitoare la caile de urmat, respectiv la necesitatea planului topografic de baza, nu se fac in aceste norme. Nici 'Strategia de modernizare a cadastrului' nu este mai explicita in acest domeniu aspectul fiind prezentat, cu totul izolat, doar pe o plansa ilustrativa ca 'plan cadastral derivat din planul topografic de baza' [15].

      Precizarile speciale se refera doar la obligativitatea analizei planurilor si hartilor existente (denumite 'vechi') in vederea utilizarii lor avand drept criterii :

Ø   procentul de modificari al continutului acestora stabilit in urma unor confruntari cu terenul;

Ø   calitatea suportului planurilor si hartilor;

Ø   lizibilitatea si gradul de uzura a acestora.

Concluziile analizei, ce se introduc in caietul de sarcini, trebuie sa stabileasca procedeul de lucru - ridicari noi sau actualizarea planurilor existente - procedeu ce trebuie avizat de catre ONCGC. Din pacate nu sunt date nici un fel de indicatii, chiar orientative, privitoare la valoarea procentului de modificari ca limita intre cele doua posibilitati de obtinere a planului cadastral.

      Avand in vedere complexitatea, volumul si efortul financiar la nivel national, strategia sau calea de urmat ar trebui sa fie bine gandita si clar formulata in principiu, pentru intregul fond funciar. Practic, de la caz la caz pentru fiecare teritoriu administrativ urmeaza sa se faca propuneri in cadrul proiectelor tehnice (PTA si PTE) care se supun avizarii forurilor competente si devin obligatorii.

      Idiferent de calea aleasa planurile rezultate, in raport cu cerintele sus mentionate, trebuie sa indeplineasca o serie de conditii si anume:

Ø   sa fie unitare si omogene ca precizie, continut si forma de prezentare, pentru a corespunde cerintelor generale si evident ale cadastrului, in concordanta cu norme tehnice si instructiuni elaborate in mod judicios si cat se poate de clare;

Ø   sa se bazeze pe o retea geodezica moderna (GPS), in curs de realizare, determinata si incadrata la randul ei, conform normelor internationale, in reteaua europeana de referinta;

Ø   sa se obtina in timp scurt si cu cheltuieli cat mai reduse, cerinte de dorit, dar care in nici un caz nu pot afecta calitatea si precizia reprezentarilor;

Ø   sa fie prezentate obligatoriu atat sub forma grafica (analogica) cat si sub forma numerica (digitala) in vederea inregistrarii, depozitarii si prelucrarii lor pe calculator.

      In aceste conditii, problema obtinerii planurilor necesare se prezinta in continuare atat sub aspectul unor ridicari noi, normale, ca pentru planul de baza al tarii, cat si al actualizarii documentatiilor existente conform procedeelor de lucru mentionate mai sus si prevazute in normele tehnice actuale[16].

7.1.3. Intocmirea planurilor noi

      Ridicarile in plan noi, necesare documentatiilor cadastrale, se executa dupa cum s-a aratat in cazuri bine justificate stabilite in urma analizei situatiei, concretizata in proiectele tehnice de ansamblu si de executie ( 4.3.4). Cu aceasta ocazie se precizeaza si unele elemente primare, respectiv scara si modul de intocmire a planurilor pentru care Mihaila si Corcodel au facut unele propuneri (tab.5).

      In principiu, asa cum s-a aratat toate lucrarile se bazeaza, se incadreaza in reteaua geodezica de sprijin constituita din punctele retelei geodezice nationale (I) (de baza) si cele realizate prin indesire (II). Pentru cele doua metode distincte etapele mari de lucrari, reprezentate schematic, ar cuprinde :

A) RIDICARE AEROFOTOGRAMMETRICA

I) Reteaua geodezica II) Indesirea cu III) Reperajul IV) Aerofotografierea

nationala (de baza) puncte noi fotogrammetric si restitutia

(Reteaua geodezica de sprijin)

B) RIDICARE TERESTRA

I) Reteaua geodezica II) Indesirea cu III) Reteaua de IV) Ridicarea

nationala (de baza) puncte noi ridicare detaliilor

(Reteaua geodezica de sprijin)

Intrucat reteaua geodezica a fost prezentata anterior ( 3.4. si 5.), in continuare se au in vedere doar etapele III si IV din schemele de mai sus (A, B).

Metode si lucrari pentru intocmirea planului topografic de baza Tab.5

      Categoriile de lucrari necesare ce se desfasoara pe teren si care revin efectiv in sarcina operatorului cadastral, se diferentiaza in functie de complexitatea zonei din teritoriu care conditioneaza scara planurilor si calea de obtinere a acestora (tab.5).

      Recomandarile mentionate, sunt valabile atat pentru ridicarile noi cat si pentru lucrarile de actualizare a planurilor si au un caracter orientativ [10]; solutiile definitive, in special pentru situatiile cu scara inscrisa in paranteza, se stabilesc de catre comisia OJCGC si se mentioneaza in proiectele tehnice (4.3.4.).

      Planurile cadastrale, necesare introducerii cadastrului general, se pot obtine ca piese derivate din planurile topografice de baza asa cum se arata in continuare. (9)

7.2. RIDICARI AEROFOTOGRAMMETRICE

7.2.1. Generalitati.

      Metoda aerofotogrammetrica este folosita la noi, efectiv, de peste o jumatate de secol prin care s-au executat ridicari pe intreg teritoriul national, in mod organizat si unitar cu respectarea unor norme de lucru riguroase. Lucrarile complexe necesare se constituie azi ca un proces de rutina, bine cunoscut si pus la punct, metoda fiind consacrata si recomandata in exclusivitate pentru obtinerea planurilor topografice de baza pe teritorii intinse, inclusiv cele din fondul funciar national.

      Avantajele ridicarilor aerofotogrammetrice, in raport cu cele terestre, sunt evidente si nu se pot neglija in lucrarile de cadastru, fiind caracterizate de:

Ø   randament deosebit, intrucat operatiile de baza, privind preluarea si prelucrarea imaginilor, sunt practic automatizate in intregime, doar reperajul fotogrammetric reducand procentul de integralitate;

Ø   cost redus deci eficienta economica ridicata,specifica in cazul suprafetelor mari si implicit la nivel national;

Ø   precizie corespunzatoare pentru multe categorii de beneficiari, inclusiv pentru cadastrul general, acreditata cu o eroare de pozitie a punctelor de 0,25 m. pentru planimetrie si 0,20 m. pentru cote;

Ø   redarea cu fidelitate a detaliilor, existente pe teren la data zborului, prin vizualizarea si trasarea lor directa, pe plan, fara interpolari s.a.

      Unele limitari sunt totusi de retinut deoarece:

Ø   pe suprafete mici, de cateva zeci sau chiar sute de hectare, avantajele privind eficienta economica si randamentul se pierd avand in vedere personalul numeros, de inalta specializare (echipajul aeronautic, operatori de restitutie, topografi s.a.) si mijloacele tehnice angajate (avion echipat in mod special, aparate de prelucrare a imaginilor, de redresare si/sau restitutie etc.);

Ø   unele elemente de continut ale terenului nu sunt vizibile pe fotograme si deci nu pot fi redate pe plan. Este cazul unor detalii mici si/sau acoperite de umbre

(guri de canal, hidranti, instalatii s.a.). Pentru obtinerea unor planuri corecte se impun masuratori topografice de completare a planului fotogrammetric;

Ø   aparatura de restitutie, este la noi predominant analogica, ce furnizeaza doar planuri sub forma grafica. Intrucat cadastrul general are nevoie strigenta de planuri numerice se impune dotarea cu aparatura digitala complexa, proces costisitor si de durata.

Ridicarea aerofotogrammetrica ramane totusi solutia de baza, specifica, in rezolvarea principalei probleme a cadastrului de obtinerea planurilor necesare.

      Coordonarea acestor ridicari de anvergura este asigurata in mod firesc de organul central de specialitate (ONCGC). Impreuna cu institutia de resort specializata (IGFCC) si in functie de solicitari, se poate asigura elaborarea unor norme tehnice unitare, programarea anuala a lucrarilor, cooperarea unitatilor participante la diferite faze (aerofotografiere, reperaj, restitutie, cartoeditare s.a ) inclusiv controlul si receptia finala. In acelasi timp se garanteaza constituirea si valorificarea fondului topografic national in scopul cresterii eficientei tehnice si economice a ridicarilor in plan.

7.2.2. Organizarea lucrarilor

      Angajarea ridicarilor se realizeaza pe baza de contract intre Oficiul judetean in calitate de beneficiar si o institutie specializata respectiv I.G.F.C.C. sau D.T.M. - Bucuresti. Alegerea teritoriilor administrative si contractarea lucrarilor se face de catre OJCGC prin Comisia tehnico-economica care stabileste ordinea de prioritati in baza analizei situatiei si a prevederilor din proiectele tehnice (PTA si PTE).

      Etapele unei ridicari fotogrammetrice sunt in general cunoscute:

Ø   proiectarea aerofotografierii, cu precizarea scarii fotogramelor in functie de scara planului obtinut prin restitutie, stabilirea in consecinta a inaltimii de zbor, a traseului de urmat pentru asigurarea acoperirilor, alegerea camerei de priza si a filmului (emulsiei) s.a.m.d.;

Ø   executarea aerofotografierii, cu respectarea elementelor proiectate si a conditiilor minime de vizibilitate si nebulozitate inclusiv a intervalului (orelor) din zi, functie de data, pentru evitarea umbrelor lungi, etc;

Ø   developarea filmelor, cu executarea unor copii pozitive prin contact, eventual marite, pentru descifrare si alegerea reperelor;

Ø   reperajul fotogrammetric, respectiv proiectarea si determinarea reperelor fotogrammetrice ca puncte de legatura intre fotograme, teren si harta, necesare restitutiei si redresarii;

Ø   descifrarea fotogramelor ca operatie de teren, pentru identificarea detaliilor ce nu pot fi interpretate direct pe imaginea foto;

Ø   restitutia fotogrammetrica, cuprinzand orientarea cuplurilor de fotograme si exploatarea lor in vederea obtinerii planului restituit sub forma grafica si numerica;

Ø   definitivarea planului, prin completarea cu elementele ce nu sunt vizibile pe imaginile fotoaeriene si inscrierea unor date de baza (executanti, scara, toponimia, data aerofotografierii, echipajul, etc.).

      Competentele de rezolvare practica a acestor etape sunt impartite si de multe ori combinate. Operatorului cadastral, ca executant, ii revine de regula:

Ø   colaborarea la stabilirea unor elemente din proiectul de aerofotografiere, in conformitate cu obiectivele proprii;

Ø   proiectarea si determinarea reperajului fotogrametric ca lucrari topografice de teren, in exclusivitate;

Ø   descifrarea fotogramelor si completarea planului restituit.

In cele ce urmeaza se retin doar o serie de aspecte ale acestor operatii, specifice cadastrului, si cu precadere ultimele doua categorii ca lucrari efective de teren.

7.2.3. Prelucrarea inregistrarilor aerofotogrammetrice

      Restitutia fotogrammetrica, respectiv exploatarea continutului fotogramelor aeriene, se realizeaza cu aparatura complexa, specializata, procesul fiind in cea mai mare parte automatizat. Instalatiile necesare au evoluat in timp astfel ca la noi planurile s-au obtinut pe cai si cu performante diferite.

      Procedeul analogic, bazat pe reconstituirea si exploatarea modelului optic al terenului, a dus faima fotogrammetriei si a impus-o prin randament, eficienta economica si precizia de ansamblu a ridicarilor. Folosind instrumente adecvate (stereoplanigrafe, autografe) s-au obtinut in timp, planurile restituite, la diferite scari, pentru aproape intreg teritoriul national. Aceasta varianta clasica a procedeului se poate considera incheiata deoarece planul restituit este un produs grafic, analogic, ce nu poate fi inregistrat si prelucrat pe calculator.

      Tehnologiile actuale permit obtinerea si a unor date numerice sau digitale pe langa planul grafic. Posibilitatile existente in prezent la noi sunt:

Ø   procedeul combinat, prin care la aparatele analogice (un stereometrograf spre exemplu) se cupleaza un dispozitiv de culegere si prelucrare a datelor (un coordimetru sau separat o interfata pe cele trei coordonate), dublat de un mecanism de transformare a miscarilor analogice in date digitale. Ansamblul

cuprinde evident un calculator, un soft de baza si altul aplicativ pentru culegerea si prelucrarea datelor;

Ø   procedeul analitic, ce rezolva toate problemele de orientare si exploatare prin calcul astfel incat culegerea datelor incepe imediat. Aparatul, de regula un stecometru, masoara coordonatele tuturor punctelor in sistem fotogrammetric care se transcalculeaza apoi in sistemul de proiectie adoptat, pe baza unor puncte comune cunoscute in ambele sisteme. In plus se face si o descriere topografica a elementelor necesare intocmirii planului cadastral dar procedeul ramane greoi, laborios si de o eficienta economica redusa;

Ø   procedeul digital, modern, care a revolutionat practic fotogrammetria, rezolva complet problema culegerii si prelucrarii automate a datelor digitale pentru cadastru, generalizarea folosirii lui fiind conditionata doar de costul ridicat al echipamentelor;

      Efectiv in prezent si inca o perioada de timp, se mai apeleaza la primele doua procedee amintite mai sus in raport cu care sunt necesare si alte precizari:

Ø   inregistrarea pe suport magnetic a rezultatelor asigura avantajul prelucrarii comode a acestora pe calculatoare de orice tip;

Ø   o serie de date auxiliare, respectiv fisierele cadastrale, trebuie insa intocmite si realizate separat, tot pe suport magnetic;

Ø   folosirea unui soft obisnuit (AUTOCAD sau ARC/INFO), presupune, totusi, unele completari ulterioare.

7.2.4. Reperajul fotogrammetric

7.2.4.1. Generalitati

      Punctele de reper si control asigura legatura intre teren, fotograme si reprezentarea cartografica (plan, harta) constituind, alaturi de imaginile preluate din avion, baza ridicarilor aerofotogrammetrice. Reperele servesc la redresarea fotogramelor si la orientarea absoluta a stereogramei, operatie ce precede procesul de restitutie propriu-zis. Pozitia spatiala (x,y,z) a reperelor se determina prin metode topografice, terestre, iar in anumite limite si prin aerotriangulatii.

      Reperajul fotogrammetric cuprinde un ansamblu de lucrari ce se desfasoara in doua etape distincte:

Ø   proiectarea reperelor, respectiv alegerea si stabilirea lor pe fotograme precum si identificarea corespondentelor din teren;

Ø   determinarea coordonatelor spatiale (x, y, z) prin masuratori pe teren si calcule topografice.

      Pozitia acestor lucrari, in cadrul ridicarilor aerofotogrammetrice, este bine precizata deoarece:

Ø    cantitativ , reperajul ocupa o pondere

insemnata atat ca volum de lucrari cat si prin

prisma cheltuielilor totale;

Ø   sub aspect calitativ are de asemenea , o

importanta deosebita , intrucat conditioneaza

direct precizia restitutiei, respectiv a planurilor

si hartilor;

Ø   utilizarea aparaturii moderne - sistemul GPS

si mai ales statiile totale , de performante

recunoscute - face ca problema reperajului

terestru sa apara azi intr-o perspectiva noua.

7.2.4.2. Proiectarea reperajului fotogrammetric

      Alegerea punctelor de reper si control, presupune cunoasterea rolului pe care il au in procesul de restitutie fotogrammetrica (eventual si de redresare) precum si a procedeelor de determinare. Operatia se desfasoara intr-o prima etapa la birou avand la dispozitie fotogramele aeriene si mozaicul zborului, cu respectarea urmatoarelor conditii si recomandari:

Ø   ca repere se aleg puncte ale unor detalii naturale ce se identifica cu siguranta pe fotograma si in teren, respectiv colturi de casa, de garduri, de tarlale (parcele) cu culturi diferite, intretaieri de poteci, de drumuri permanente (cele de camp se evita fiind rotunjite), culeele podurilor, stalpi s.a. (fig. 58). In lipsa acestora, in terenuri forestiere se folosesc chiar arbustii punctiformi, tufele izolate, colturile de stanca s.a. ce se regasesc in poieni;

Ø   ca numar sunt necesare 4+1 repere pentru o fotograma si 3+1 pentru o stereograma, punctul suplimentar servind pentru control (fig.59). Acoperirile asigurate (longitudinala de 6066% si transversala de 2030%), conduc automat la unele repere comune mai multor stereograme ceea ce reduce simtitor numarul lor (fig.60);

Ø   ca pozitie reperele se amplaseaza spre colturile fotogramei, pentru o incadrare corespunzatoare a cuprinsului acesteia, dar nu mai aproape de 1 cm. de margine unde imaginea pierde din claritate.

Punctele alese ca repere se incadreaza pe fotogramele de lucru, copiate prin contact sau marite, cu cerneala rosie si se numeroteaza.

      Identificarea si pozitionarea definitiva a reperelor se face prin deplasari pe teren, cu fotograma si lupa in mana, cu care ocazie:

Ø   se recunosc si se identifica in mod cert reperele alese pe fotograme si corespondentele lor naturale, precizandu-se clar, spre exemplu, care cladire dintr-un grup si care colt al ei, al catelea stalp de pe drum fata de un detaliu sigur, care tufa din poiana etc.;

Ø   reperul se inteapa, se incercuieste pe spatele fotogramei, se numeroteaza, se intocmeste schita de reperare si se stabileste modul de determinare prin masuratori topografice.

      Alte solutii preconizate pentru inlocuirea reperelor naturale, in zonele unde acestea lipsesc pe suprafete mari (fondul forestier, delta Dunarii), ar fi:

Ø   aerotriangulatiile prin care reperajul se realizeaza pe cale fotogrammetrica, de laborator, dar numai pe un numar limitat de stereograme de pe o banda si cu determinarea terestra a reperelor de capat;

Ø   premarcajul artificial, sub forma unor cruci sau cercuri la sol, realizate din bolovani vopsiti in alb, sau table vopsite corespunzator instalate in varful unor arbori, solutii putin viabile deoarece exista riscul de disparitie in intervalul de timp de la executarea lor pana la inregistrarea aeriana.

7.2.4.3. Determinarea reperelor fotogrammetrice

      In principiu pozitia punctelor de reper se determina prin masuratori topografice incadrate in reteaua de sprijin, lucrarile finalizandu-se prin furnizarea coordonatelor x, y, z . In acest scop se parcurge etapa clasica dupa schema cunoscuta: plecand de la reteaua geodezica nationala se obtin la nevoie noi puncte prin indesire cu aparatura electronica moderna, ajungand la reteaua de sprijin de o densitate satisfacatoare (7.1.3)

      Determinarea propriu-zisa a reperelor fotogrammetrice se face, de regula, prin radieri din puncte cunoscute ale acestei retele, in functie de aparatura disponibila [1].

Ø   cu statiile totale, ca aparate complexe, lucrarile sunt facilitate deoarece ele permit masurarea cu precizie atat a unghiurilor cat si a distantelor lungi unele tipuri calculand pe loc coordonatele punctelor noi. In aceste conditii posibilitatile sunt multiple:

- determinarea directa , prin Pothenot, cand dintr-un reper stationabil - caz destul de rar - exista vizibilitate spre cel putin patru puncte cunoscute;

- radierea dintr-un punct de intersectie inapoi, procedeu accesibil si productiv. Conditia de baza este gasirea in zona a unei statii cu vizibilitati spre cel putin patru puncte cunoscute si spre reperul ales, fara restrictie de distanta la care se afla (fig.61.a);

- radierea din puncte de drumuire poligonometrica, desfasurata cu laturi lungi si statii putine, dispuse astfel ca din doua (la limita si numai din una) sa existe vizibilitati spre reperul in cauza (fig.61.b);

- radierea direct din reteaua de sprijin, ce permite determinarea nemijlocita, prin vizarea unui reper vizibil din doua puncte cunoscute situate pana la 1,5-2 km. distanta si care au, la randul lor, 1-2 vize de orientare;

Ø   echipamentul GPS permite determinarea directa a unui reper stationabil sau a unei statii din care ulterior, prin radiere topografica, se stabileste pozitia acestuia. Solutia devine avantajoasa cu o dotare proprie si chiar prin determinare la comanda, conducand la eficienta economica favorabila;

Ø   cu instrumentele clasice (teodolite, tahimetre, rulete) procedeele sunt mai reduse ca numar respectiv prin radieri, la distante limitate, din puncte de intersectie inapoi si de drumuire asa cum s-a prezentat anterior (fig.61). Practic, insa masuratorile sunt mult mai costisitoare, indelungate si de o precizie mai scazuta din cauza numarului sporit de statii impus de vizibilitati si de limitarile la masurarea distantelor atat la stadie si mai ales cu ruleta.

      In concluzie reperajul fotogrammetric reprezinta o etapa importanta in ridicarile aeriene prin volumul lucrarilor, costul lor si rolul hotarator pentru restitutie. Realizarea lui solicita din plin competenta operatorului cadastral, iar introducerea aparaturii electronice aduce avantaje evidente de ordin economic si tehnic.

7.2.5. Alte lucrari auxiliare terestre

      Descifrarea fotogramelor este operatia preliminara restitutiei, de o complexitate mai redusa, ce revine operatorului cadastral. Cu aceasta ocazie, imaginea fotografica este adnotata cu unele informatii suplimentare, culese pe teren, care nu se pot obtine prin interpretarea ei. In acest scop se parcurg urmatoarele lucrari:

Ø   executarea unor copii pozitive, prin contact, eventual marite, pe hartie ce permite scrisul cu cerneala (mata sau semimata cea lucioasa fiind exclusa);

Ø   parcurgerea terenului cu fotogramele in mana pentru culegerea de informatii si identificarea unor detalii ce nu pot fi deduse altfel. Acestea privesc hotarele teritoriului administrativ, ale intravilanelor si extravilanului, ale parcelelor, s.a., imbracamintea drumurilor si a strazilor (asfalt, beton, pavaj, macadam),

toponimia, respectiv numele propii ale cursurilor de apa, muntilor, culmilor, strazilor s.a.

Ø   scrierea liniilor de contur si denumirilor se face cu cerneala rosie direct pe fotograme, pe fata si/sau pe spatele acestora.

Fotogramele descifrate si adnotate se predau operatorului de la restitutie, intrucat sunt indispensabile pentru a putea urmari si a reda corect detaliile din teren si pentru a intocmi planul definitiv.

      Completarea planului restituit cu unele detalii invizibile pe fotograme, care nu pot fi deduse prin fotointerpretare si care vizeaza cu precadere:

Ø   in cadrul oraselor caminele de vizitare, guri de canal, hidranti, conducte sub si supraterane, racorduri de gaz s.a. Acestea se repereaza fata de unele detalii existente pe teren si pe plan prin masurarea a 2-3 distante cu ruleta si intocmirea schitei corespunzatoare functie de care se transpun pe plan;

Ø   in extravilan, bornele kilometrice, unele corpuri de proprietate si subparcele, respectiv categorii de folosinta, care se identifica si se delimiteaza, la nevoie, prin aceleasi masuratori simple cu ruleta.

In toate cazurile si ori de cate ori este necesar, asemenea ridicari de completare, se fac si cu tahimetre clasice sau mai rapid cu statii totale.

      Produsele finale ale ridicarilor aerofotogrammetrice trebuie concretizate, dupa cum s-a aratat, sub doua forme :

Ø   analogica, respectiv grafica, la scara stabilita oficial, reprezentare sub care se foloseste in mod curent;

Ø   digitala sau numerica, in spiritul conceptiei moderne, ce permite preluarea elementelor specifice pentru intocmirea planului cadastral.

      In concluzie, ridicarile aerofotogrammetrice moderne se recomanda pentru obtinerea planurilor cadastrale deoarece:

Ø   continutul acestora este redat 'la zi' daca se folosesc inregistrari recente;

Ø   precizia necesara este pe deplin corespunzatoare;

Ø   formele de prezentare - analogica si digitala - sunt si ele asigurate.

Pe suprafete mari si cu deosebire in cazul celor din cadastrul general, metoda fotogrammetrica se impune si prin randament si eficienta economica.

7.3. RIDICARI TOPOGRAFICE

7.3.1. Generalitati. Etape. Metode.

      Ridicarile in plan terestre complete, ce se soldeaza cu planuri topografice de baza, se executa in cadrul lucrarilor de introducere a cadastrului in anumite situatii ( 7.1.3.). Este cazul intravilanelor oraselor si municipiilor, sau uneori chiar a celor satesti, cand se intocmesc planuri noi, la scara 1/500-1/1000 daca cele existente sunt necorespunzatoare.

      Etapele unei ridicari topografice sunt cunoscute si se reamintesc pe scurt [1] :

Ø   baza lucrarilor o constituie reteaua geodezica de sprijin alcatuita din punctele retelei geodezice nationale (GPS) furnizate de OJCGC completata cu cele de indesire, determinate de operator ( 5.2.). Ansamblul acestor puncte, de o densitate corespunzatoare, servesc ca elemente de plecare si inchidere pentru controlul tuturor lucrarilor ulterioare;

Ø   determinarea retelei de ridicare, constituita din ansamblul statiilor de drumuire, amplasate pe trasee judicios alese spre a permite vizarea spre toate detaliile existente in teren;

Ø   ridicarea efectiva a acestor detalii, de planimetrie sau de nivelment, respectiv determinarea pozitiei punctelor caracteristice care le definesc.

Succesiunea lucrarilor intr-o ridicare terestra a fost redata schematic intr-un paragraf anterior ( 7.1.3).

      Metodele de lucru sunt cele cunoscute si se diferentiaza in functie de categoria de lucrari si aparatura disponibila (tab.6). Principalele aspecte legate de utilizarea si indesirea retelei geodezice de sprijin au fost prezentate anterior ( 3.4.2.); raman asadar de discutat, in principiu, ultimele doua etape de lucru (tab.6).

7.3.2. Determinarea retelei de ridicare

7.3.2.1. Proiectarea si materializarea punctelor.

      Ca structura reteaua de ridicare este constituita din ansamblul statiilor de drumuire ce servesc la masurarea si definirea pozitiei detaliilor din teren. Aici sunt incluse si punctele retelei de spijin din care se pot face deasemeni radieri spre detaliile topografice.

Structura ridicarilor geo-topoografice moderne Tab.6

      Metoda de baza este drumuirea incadrata, de diferite ordine. In afara acestui caz general se poate apela si la drumuirea inchisa pe punctul de plecare pentru control; drumuirea "deschisa" sau "in vant", fara inchidere pe un punct cunoscut, nu poate fi acceptata din lipsa verificarilor.

      Proiectarea retelei de ridicare reprezinta etapa de baza in executarea unei ridicari topografice, in care se reflecta si care defineste personalitatea operatorului; restul etapelor cuprind masuratori si calcule de rutina. In principiu, la alegerea statiilor de drumuire se au in vedere [1]:

Ø   conditii privitoare la determinarea punctelor retelei, respectiv vizibilitate din capetele drumuirii spre doua puncte cunoscute (la limita si la unul singur), vizibilitate reciproca intre statiile vecine (inainte si inapoi) si posibilitatea de masurare directa a distantelor in cazul procedeului clasic;

Ø   conditii impuse de ridicarea detaliilor topografice, respectiv ca din ansamblul statiilor retelei sa poata fi masurate toate punctele ce definesc aceste detalii din teren inclusiv parcelele sau/si corpurile de proprietate;

Ø   la nevoie, in acest scop, reteaua de ridicare stabilita prin drumuiri, se completeaza cu "statii aruncate", determinate prin radieri duble, din care se vor executa radierile propriu-zise spre zonele ascunse ale terenului;

Ø   densitatea retelei in ansamblu este in functie, in general, de abundenta detaliilor . Recomandarile normelor tehnice actuale ( patru puncte / km² in

intravilan, un punct/km² la ses, un punct/2 km² in zonele colinare si respectiv un punct/5 km² in zonele de munte), nu pot fi luate in considerare [16];

Ø   amplasamentul punctelor retelei se stabileste in locuri ferite de circulatie spre a nu fi distruse si spre a se asigura protectia aparatului si a operatorului.

In concluzie punctele retelei trebuie sa fie judicios alese, reunite in trasee de drumuire si completate cu puncte 'aruncate'. In ansamblul lor acestea trebuie sa permita ridicarea, prin radieri, a tuturor detaliilor din teren.

      Materializarea retelei de ridicare se face, in functie de natura terenului, prin: borne de beton cu armatura, de dimensiuni prevazute in normele tehnice si prin buloane cu cap rotunjit, batute in fisurile betoanelor sau rosturile bordurilor, s.a.

      Descrierea topografica a punctelor retelei de ridicare presupune: intocmirea schitei de reperaj si descrierea amplasamentului, precum si semnalarea cu vopsea pe martori sau pe constructii, a numarului de ordine al punctului, a directiei indicata prin sageata si a distantei pana la borna sau pichet (anexa 1).

7.3.2.2. Masuratori in teren

      In principiu pe teren se urmaresc elementele specifice ale metodei drumuirii pe baza carora se deduc apoi coordonatele x, y si z ale statiilor si anume: unghiurile orizontale si verticale, lungimea laturilor, retinand totodata inaltimea aparatului si cea de vizare pe semnal (prisma sau stadie). Practic apar unele aspecte specifice instrumentelor folosite din care retinem pe cele semnificative.

      In cazul statiilor totale se obtin si se afiseaza direct unghiurile si distanta dupa introducerea inaltimii aparatului si a prismei. Folosirea unui program (meniu) special de "coordonate"devine avantajos deoarece:

Ø   valorile x, y si z ale punctelor de pe un traseu se obtin direct pe teren prin determinari succesive, drumuirea fiind, de fapt, constituita din radieri inlantuite;

Ø   controlul se face direct, pe ultima viza, dusa spre punctul de inchidere la drumuirea incadrata sau spre punctul de plecare la cea inchisa. Prin compararea coordonatelor citite, cu cele cunoscute, ale punctelor de control, se verifica direct pe teren corectitudinea masuratorilor;

Ø   greselile sunt excluse, in general, deoarece masuratorile si inregistrarile se fac automat, la comenzile ordonate de operator si confirmate de aparat. Practic ele pot apare numai la introducerea unor date incorecte (coordonate, inaltimea aparatului si prismei) sau in cazul stationarii pe un alt punct decat cel pe care s-a tinut prisma din fata;

Ø   erorile de masurare, limitate practic la cele de centrare a aparatului si a prismei, se cumuleaza totusi pe un traseu materializandu-se prin neichiderea pe coordonatele punctului final. Ambele se reduc substantial prin centrarea optica atenta respectiv prin fixarea bastonului purtator al prismei pe punctul matematic si verticalizarea lui cu nivela sferica. Este evident ca abaterea (inclinarea) prismei reflectoare de la verticala punctului are efecte diferite: in lungul vizei (fata-spate) provoaca o eroare de distanta, in lateral (stanga-dreapta) o eroare unghiulara, iar pe o directie oarecare erori combinate.

      Cu aparatura clasica masuratorile sunt, dupa cum se stie, mai laborioase astfel:

Ø   unghiurile drumuirii se masoara cu teodolitul si cu luneta in ambele pozitii iar distantele cu ruleta dus-intors;

Ø   greselile sunt aici mai frecvente (de masurare si mai ales de trascriere in carnet), iar erorile mai numeroase (personale, instrumentale si de mediu);

Ø   probabilitatea depasirii tolerantelor este asadar mai mare iar controlul se realizeaza doar la birou ceea ce presupune revenirea pe teren pentru refacerea partiala - daca se identifica locul greselii - sau integrala a masuratorilor.

Avantajele evidente ale statiilor totale, privitoare la precizia si mai ales la randamentul lucrarilor, le recomanda spre a fi folosite in exclusivitate in cazul lucrarilor de introducere a cadastrului. Aparatura clasica ramane doar ca o rezerva, acceptata cu greu si la limita in special din cauza dificultatilor de masurare a distantelor si a celor legate de inregistrarea manuala a datelor inclusiv transferul lor in calculator.

7.3.2.3. Lucrari de birou

      Calculul drumuirilor se executa, ca regula, prin rularea pe calculator a unui program adecvat cu unele particularitati functie de procedeul folosit la achizitionarea datelor:

Ø        in cazul statiilor totale, la care s-a folosit meniul general de masurare a elementelor geometrice, acestea se trasfera in computer printr-o interfata corespunzatoare a aparatului;

Ø        prin utilizarea programului (meniu) special la statiile totale se obtin direct coordonatele absolute (x, y, z) masurate, provizorii, ale punctelor de drumuire. Acestea se compenseaza prin constrangere pe punctele retelei geodezice de indesire;

Ø        in cazul tahimetrelor clasice introducerea datelor de baza se face manual, prin tastare, cu eforturi de atentie deosebite.

        Abaterea standard (s_t) la determinarea unui punct in plan nu poate depasi 10

cm in intravilan, iar in extravilan 20 cm in zone de ses, 30 cm in zone colinare si

50 cm in cele de munte. Erorile pe cele doua axe si cea de pozitie in ansamblu se deduc cu relatiile [16]:

(62)

care au termenii explicitati la 5.4.2. Pe cote eroarea maxima admisibila poate fi considerata 20-25 cm/km sau in general

(63)

Corectiile pe coordonatele relative se calculeaza, dupa cum se stie, proportional cu lungimea laturilor. La statiile totale coordonatele provizorii citite direct pe teren se compenseaza cu corectii deduse proportional cu distanta de la punctul initial.

      Statiile "aruncate", ce completeaza reteaua de ridicare cu puncte suplimentare alese pentru a permite ridicarea unor zone "ascunse", se determina prin radieri duble. In

situatii extreme, la limita, s-ar admite si numai o radiere simpla efectuata, insa, cu masuratori de precautie (cu doua vize de orientare si cu luneta in ambele pozitii).

De retinut ca in toate cazurile, plecandu-se de la reteaua geodezica de sprijin, se obtin coordonatele absolute ale statiilor in sistemele de referinta nationale: proiectia "Stereografica 70" si "Marea Neagra 75" ( 3.2.).

7.3.3. Ridicarea detaliilor

      Continutul corespunzator al reprezentarilor cartografice ulterioare se asigura prin identificarea si masurarea detaliilor topografice cunoscute (de planimetrie si de nivelment), dar si a unora specifice cadastrului general. In acest scop se parcurg, in linii mari, urmatoarele etape:

Ø   intocmirea unei schite de teren, cat mai veridice, cat mai clare, cu pastrarea proportiilor. Aceasta trebuie sa cuprinda, in principiu, tot ceea ce se gaseste pe suprafata terenului inclusiv formele de relief si cu precadere corpurile de proprietate eventual si parcelele componente mai mari de 50 m.p. in intravilan si de 300 m.p. in extravilan, tinand cont insa si de scara planului; ( 8.3.)

Ø   descompunerea acestor detalii in puncte caracteristice, alese la schimbarile de directie, ce definesc conturul, forma si dimensiunile inclusiv suprafata lor precum si la schimbarile de panta pentru reprezentarea reliefului;

Ø   executarea de masuratori, respectiv culegerea elementelor ce permit determinarea coordonatelor spatiale (x, y, z) a punctelor caracteristice in sistemele de referinta amintite.

      Masuratorile propriu-zise sunt specifice metodei radierii, acreditata pentru ridicarea detaliilor si decurg astfel [1]:

Ø   se stationeaza cu instrumentul topografic in punctele retelei de ridicare, se vizeaza spre un punct cunoscut, de referinta pentru orientarea vizelor si se masoara, spre cele de detaliu, unghiul orizontal, cel vertical si distanta retinand de fiecare data inaltimea aparatului si cea de vizare pe semnal;

Ø   ca instrumente se folosesc cu precadere statii totale si un meniu specific ("coordonate") ce furnizeaza direct valorile x, y, z ale punctului radiat dar si tahimetre clasice sau autoreductoare. Avantajele primelor, mentionate in cazul drumuirilor, raman valabile si in cazul radierilor ( 7.3.2.2);

Ø   determinarile cu aparatura clasica se fac doar cu luneta in poz. I si numai punctele foarte importante se verifica prin citiri in ambele pozitii sau prin dubla radiere. Distantele se trag cu ruleta si se verifica la stadie dupa caz;

Ø   formatia de lucru cuprinde un operator, un secretar ce intocmeste schita (si scrie in carnet la nevoie), doi purtatori ai prismelor sau ai stadiilor si un sef care ii dirijeaza si supravegheza lucrarile;

Ø   schita de teren are, in toate cazurile, dupa cum s-a mai aratat, un rol hotarator. In consecinta ea se intocmeste cat se poate de ingrijit, pentru fiecare statie, cu respectarea proportiilor in redarea detaliilor. In acest scop se recomanda folosirea - daca este posibil - a unor copii marite de pe planurile existente care se completeaza usor si sigur cu detaliile ce lipsesc;

Ø   coordonarea intre operator si secretar trebuie sa fie perfecta si se asigura prin verificarea periodica a numarului punctului vizat, afisat pe display-ul aparatului, cu cel ce se inscrie pe schita. Lipsa acestei corespondente depline poate conduce la confuzii deoarece la statiile totale nu exista posibilitatea unor inregistrari suplimentare privind natura punctului.

      Calculul radierilor vizeaza determinarea coordonatelor x, y, z ale tuturor punctelor caracteristice in vederea obtinerii unui plan digital, corespunzator cerintelor cadastrului general. In acest scop se apeleaza la ajutorul computerului si al unui program adecvat care permite rezolvarea problemelor rapid si fara nici o dificultate.

Nota:

In cazul statiilor totale si al folosirii programului "coordonate" radierile se iau prin revenire in punct dupa compensarea drumuirii. Daca in aparat se introduc valorile x, y, z, compensate ale statiilor, pentru punctele radiate se obtin coordonate definitive direct pe teren care se retin in memoria interna.

7.3.4. Finalizarea lucrarilor

7.3.4.1. Redactarea planului topografic de baza

      Raportarea propriu-zisa, ca operatie finala, se executa azi automat si sigur in cea mai mare parte cu ajutorul instalatiilor corespunzatoare respectiv plotere de diferite tipuri. In linii mari se parcurg urmatoarele etape:

Ø   conectarea calculatorului la instalatiile de raportare sau introducerea dischetei cu datele (coordonatele) copiate in acest scop;

Ø   raportarea propriu-zisa a punctelor in ansamblu lor prin care numarul de ordine apare inscris la toate intr-o singura pozitie (alaturi, in dreapta spre exemplu);

Ø   schimbarea pozitiei initiale a inscrisurilor astfel incat prin trasarea conturului detaliilor acesta sa nu le intercepteze ;

Ø   obtinerea minutei prin legarea in desen a punctelor ce apartin aceluiasi detaliu, conturarea acestora, aplicarea de semne conventionale si simboluri;

Ø   intocmirea oleatei prin raportarea acelorasi puncte cu cotele lor si trasarea liniilor de nivel, respectiv reprezentarea reliefului.

      Definitivarea planului presupune traspunerea liniilor de nivel de pe oleata pe minuta, inscrierea toponimiei (denumirile proprii ale apelor, drumurilor, strazilor. s.a.), marcarea hotarelor, completarea datelor de baza (scara, data ridicarii, firma si operatorul autorizat), etc (fig.62).

      Precizia ridicarilor ce trebuie asigurata, respectiv erorile maxime admisibile in determinarea coordonatelor punctelor de pe conturul detaliilor, sunt considerate:

Ø   in intravilan 10 cm. la sectoarele cadastrale si corpuri de proprietate;

25 cm in cazul parcelelor din corpul de proprietate;

Ø   in extravilan 15 cm. in zona de ses;

25 cm. in zonele colinare si

50 cm. in zonele de munte.

Toate ridicarile de detaliu trebuie sa se inscrie in aceste valori stabilite prin normele tehnice actuale ale ONCGC [16].

7.3.4.2. Documentatia finala

      Memoriul tehnic cuprinde descrierea generala a lucrarilor pe etape (proiectarea retelei de indesire si de ridicare, masuratori, calcule si raportare), cu precizarea instrumentelor si a metodelor folosite.

      Fisiere ASCII pe suport magnetic cu datele rezultate din masuratori precum si calculele necesare efectuate;

      Inventar de coordonate ale punctelor vechi si noi obtinute, grupate pe categorii respectiv din reteaua de indesire, ridicare si radiate.

      Descrieriile topografice cu schitele de reperaj pentru punctele noi din reteaua de ridicare sau/si de indesire;

      Prezentarea finala se face sub cele doua forme cunoscute, obligatorii : grafica (analogica) folosita in mod curent si numerica (digitala) inregistrata pe suport magnetic, comoda in depozitare, prelucrare si transformare in diferite scopuri.

7.4. ACTUALIZAREA PLANURILOR EXISTENTE

7.4.1. Importanta. Principii.

      Baza cartografica necesara introducerii cadastrului general, trebuie asigurata cu prioritate, in timp scurt, cu cheltuieli minime si cu respectarea unor conditii calitative, a caror rezolvare ridica serioase dificultati de ordin tehnic si economic. In consecinta, asa cum s-a mai aratat, in conditiile tarii noastre, este normal si logic sa se ia in considerare folosirea planurilor si hartilor existente. Intrebarile firesti ce se pun sunt : care este baza materiala disponibila, in ce masura ea poate fi utila si care sunt caile de transformare in reprezentari omogene ca fond si unitare ca forma pentru a fi utile cadastrului general si nu numai.

      Actualizarea unui plan, disponibil si utilizabil, reprezinta un procedeu de baza pentru obtinerea rapida si economica a planului cadastral. Conditiile in care un astfel de plan existent poate fi folosit au fost prezentate anterior ( 7.1.).

      Succesiunea operatiilor de actualizare a unui plan existent, respectiv de 'reambulare' cum s-a denumit pana nu demult, ar cuprinde :

Ø   transformarea lui de fond, respectiv aducerea la scara dorita, incadrarea in sistemul de referinta national, inclusiv trecerea de la forma analogica (grafica) la cea digitala (numerica);

Ø   efectuarea de masuratori geo-topografice sau/si procurarea de fotograme aeriene recente, asupra zonelor cu modificari in structura fondului funciar;

Ø   aducerea la zi, respectiv operarea modificarilor, asamblarea ridicarilor de completare inclusiv verificari pe teren si culegerea unor date textuale;

Ø   prezentarea finala sub forma digitala (numerica) inregistrata pe suport compatibil cu calculatorul dar si sub forma analogica (grafica) obisnuita pentru utilizare imediata;

Planul actualizat trebuie intocmit asadar dupa norme clare, obligatorii la nivelul intregii tari, pentru a fi omogen ca precizie si unitar ca forma de prezentare spre a fi util scopului urmarit.

      Operatia de intretinere a cadastrului, respectiv de operare a modificarilor aparute de la introducerea lui sau de la ultima actualizare, este asemanatoare dar se diferentiaza prin restrangerea in suprafata, respectiv prin volumul mai redus de lucrari si procedeele mai simple de lucru la care apeleaza.

7.4.2. Baza materiala si procedee de lucru

      Baza cartografica existenta pe care se poate conta, este constituita din planul topografic de baza al tarii realizat, dupa cum s-a mai aratat (fig.63) :

Ø   prin aerofotogrammetrie, timp de peste doua decenii (1970-1993);

Ø   pe 90% din teritoriul national, din care12% la scara 1/2000, 75% la scara 1/5000 si 3% la scara 1/10000 (Delta Dunarii si regiunea de munte);

Ø   cu respectarea unor conditii calitative privind continutul, precizia si forma de reprezentare legiferate prin norme tehnice corespunzatoare.

      Procedee de lucru, utilizate in mod curent sunt, in general, cunoscute si accesibile:

Ø   ridicari terestre, fotogrametrice sau combinate executate in zonele cu modificari de continut, soldate cu planuri corespunzatoare;

Ø   fotograme aeriene preluate recent in acest scop, in conditii de calitate si scara corespunzatoare si uneori chiar inregistrari de teledetectie;

Ø  

      In toate cazurile, sunt necesare lucrari de teren specifice pentru realizarea planului actualizat, verificarea lui, inclusiv culegerea unor date textuale.

7.4.3. Conditii. Etape

      Criteriile de baza pentru folosirea reprezentarilor existente la introducerea si intretinerea cadastrului general intr-o unitate teritorial-administrativa, prezentate anterior, pot fi grupate astfel:

Ø   continutul si calitatea planurilor definite de procentul de modificari, natura suportului si lizibilitatea acestora (7.1.2);

Ø   precizia planurilor, respectiv erorile de pozitie a punctelor retelei de sprijin si de ridicare ca si a celor ce definesc detaliile (7.3.4, 7.3.6).

Ambele conditii sunt determinante si nu pot fi substituite. In alegerea procedeului de actualizare a planurilor existente hotaratoare ramane asadar doar eficienta economica.

      Etapele de parcurs pentru aducerea la zi a planurilor sunt in general:

Ø   pregatirea documentatiei topo-cadastrale existente la nivelul intregii unitati administrativ teritoriale;

Ø   analiza planurilor si hartilor disponibile prin prisma criteriilor de mai sus;

Ø   stabilirea procentului mediu de modificari in continutul planurilor prin confruntarea cu terenul pe 75% din suprafata totala. Constatarile se fac din "din vedere" si se noteaza pe copiile planurilor existente concomitent cu verificarea existentei si a starii punctelor din reteaua geodezica;

Ø   analiza situatiei si alegerea caii de urmat pentru asigurarea bazei cartografice respectiv alegand intre actualizarea planurilor existente, sau intocmirea unor planuri cadastrale noi (7.1.2);

Ø   stabilirea procedeului de lucru - fotogrammetric, terestru sau combinat, - ce urmeaza a fi aplicat.

      Privitor la calea de urmat, normele tehnice actuale ca si strategia de modernizare a cadastrului sunt foarte sarace in precizari practice si chiar principiale deoarece [15, 16]:

Ø   actualizarea unui plan existent, respectiv intocmirea unuia nou, nu este conditionata de un anumit procent al modificarilor, fixat chiar informativ, in anumite limite ( 7.4.6.);

Ø   se disting doar 'lucrari de cadastru general prin utilizarea de planuri si harti vechi' sau 'pe baza ortofotoplanurilor' [16. 5.3., 5.4.]. Din aceste titluri de paragrafe rezulta ca planul cadastral se obtine direct si nu ca piesa

derivata din planul topografic de baza. Pe de alta parte este evident ca nu poate fi vorba nicidecum de 'harti vechi' ci de planuri existente.

In cele ce urmeaza se prezinta actualizarea unui plan prin procedeul clasic, cunoscut. In acest sens se impune prezentarea, in prealabil, a unor operatii auxiliare.

7.4.4. Culegerea datelor prin digitizare si vectorizare

      Planurile existente, ce pot constitui baza materiala a actualizarii, se prezinta, de regula, sub forma analogica, respectiv ca reprezentari grafice, la o anumita scara; este cazul integral al planurilor topografice de baza, obtinute prin restitutie fotogrammetrica dar si al altor reprezentari care indeplinesc cerintele amintite anterior ( 7.4.2.). Intrucat inregistrarea si prelucrarea ulterioara a datelor in cadastru este un proces automatizat in intregime, utilizarea acestor planuri este conditionata, in primul rand, de aducerea lor in forma numerica, digitala.

In acelasi timp extragerea unor detalii ale terenului inregistrate grafic sau fotografic si transpunerea lor pe planul actualizat, la scara, se face prin vectorizare.

Ambele procedee de lucru se bazeaza pe existenta unor repere comune, respectiv puncte sau detalii de pozitii cunoscute, de legatura intre cele doua categorii de reprezentari, dispuse convenabil spre a incadra cat mai bine zona de lucru.

      Digitizarea planului presupune obtinerea coordonatelor finale ale punctelor ce definesc detaliile topografice printr-o transformare lineara in sistemul de proiectie adoptat. Operatia este conditionata, in principiu, de:

Ø   aparatele folosite, numite digitizoare care, in ansamblu, au in componenta lor o masa de digitizare, un calculator pentru culegerea, inregistrarea si prelucrarea datelor, un senzor si o interfata. Sistemul permite digitizare, respectiv inregistrarea coordonatelor punctelor caracteristice de pe plan, punct cu punct sau in mod continuu;

Ø   existenta unor puncte de coordonate cunoscute din reteaua geodezica de sprijin situate in zona de lucru si a unui soft corespunzator, cum ar fi AUTOCAD sau ARC/INFO. Ansamblul permite, operatiile de culegere a datelor numerice, stocarea, gestionarea, prelucrarea si arhivarea lor pe suport magnetic;

Ø   precizia cu care este acreditata se evalueaza la 0,01 mm la scara planului pentru coordonatele definitive, iar afisarea si inregistrarea acestor valori se face automat.

      Vectorizarea consta in trecerea continutului unei reprezentari grafice sau fotografice, respectiv al unui plan nou sau al unei fotograme recente pe un plan existent. Elementele ce o definesc sunt :

Ø   in principiu, este o operatie de transpunere afina prin care se obtine planul cadastral sub forma grafica inclusiv digitizarea respectiv deducerea coordonatelor, punctelor caracteristice ce definesc detaliile topografice;

Ø   aparatura folosita trebuie sa permita orientarea (suprapunerea) imaginii noi (fotografice sau grafice) peste planul vechi, prin miscari specifice. Se folosesc in acest scop o serie de repere comune, ce pot fi punctuale (statii din reteaua de sprijin), detalii topografice naturale (ape, liziere) sau artificiale (constructii de orice gen - cladiri, drumuri s.a.).

7.5. ACTUALIZAREA PLANURILOR PRIN PROCEDEE CLASICE

7.5.1. Conditii de baza

      Solutiile tehnice, cunoscute, de aducere la zi a unor planuri existente, apartin ridicarilor aerofotogrammetrice, celor topografice - terestre sau combinatiei acestora. Alegerea este conditionata de suprafata efectiva urmarita, de dotarea tehnica sau/si disponibilitatile de contractare a unor etape cu alti colaboratori , de respectarea conditiilor tehnice (de precizie si continut) si in ansamblu, de eficienta economica (randament si cost).

      Calea aleasa se justifica si se supune spre avizare la ONCGC (7.1.2, 7.1.3). In acest sens, propunerile preluate dupa Mihaila si Corcodel [10] au un caracter orientativ (tab.7.). Metodele de lucru sunt prezentate schematic la ridicarea in plan, iar etapele de parcurs si recomandarile facute sunt valabile si in cazul lucrarilor de actualizare extensia lor, devenind, evident, mai redusa ( 7.2., 7.3.).

      Calitatea actualizarii si utilitatea planului obtinut in final, sunt conditionate, indiferent de procedeul folosit, de:

Ø   reteaua geodezica de sprijin, ce constituie baza ridicarilor de actualizare, aceeasi folosita la intocmirea planului existent, completata cu puncte noi si redeterminarea celor disparute;

Ø   racordarea ridicarilor noi cu cele vechi, realizabila pe baza acestei retele dar si pe unele detalii existente (constructii), alese dinainte care trebuie sa fie comune celor doua reprezentari. Numai in aceste conditii se asigura o precizie omogena si unitara a planului actualizat;

Ø   reprezentarea grafica in format digital a planului actualizat, respectand normele de precizie si de continut privitoare la planimetrie, corespunzatoare planului topografic de baza din care va rezulta ulterior si cel cadastral.

Procedee clasice de actualizare a planurilor Tab. 7

7.5.2. Categorii de lucrari topografice

      Practic, lucrarile ce trebuie parcurse la actualizarea unui plan, spre a servi la introducerea cadastrului general si la intretinerea lui, se diferentiaza dupa unitatea componenta a teritoriului administrativ [16]. Cunostintele formeaza obiectul disciplinelor de specialitate aici reamintindu-se doar schematic.

      In extravilan sunt necesare:

Ø   masuratori de precizie corespunzatoare, terestre, pentru determinarea coordonatelor punctelor ce definesc sectoarele cadastrale, grupurile de parcele izolate, sau de la caz la caz parcelele una cate una ( 9.1.2.);

Ø   schite de teren pe grupe de parcele in cazul terenurilor agricole sau silvice, pe trupuri de padure sau corpuri de proprietate ale marilor detinatori (ferme, exploatatii agricole, triaje si depouri, exploatari miniere s.a.);

Ø   fisa corpului de proprietate tipizata, completata cu toate datele din cele trei parti componente respectiv date privitoare la teren, la constructii si la proprietar, dublata dupa caz, de planul de amplasament (anexele 2, 3).

      In intravilan se executa:

Ø   masuratori specifice, de precizie, pentru determinarea coordonatelor punctelor ce definesc corpurile de proprietate, constructiile permanente eventual si unele parcele mai importante;

Ø   masuratori expeditive pentru determinarea celorlalte parcele din interiorul corpului de proprietate;

Ø   schita corpului de proprietate pe care figureaza perimetrul acestuia, parcelele componente cu simbolul categoriei, constructiile permanente, numele proprietarului si adresa lui, vecinii, directia nordului (fig.64);

Ø   fisa corpului de proprietate ca document ce cuprinde datele cadastrale se introduc in baza de date textuale (BDT) (anexa 2).

      Precizia determinarilor, respectiv erorile de pozitie ale coordonatelor plane admise de normele tehnice, indiferent de procedeul folosit, sunt [16]:

Ø   in intravilan 10 cm pentru punctele ce definesc sectoarele cadastrale, corpurile de proprietate si constructiile permanente (proiectia la sol) si 20 cm pentru cele de pe conturul parcelelor din interiorul corpului;

Ø   in extravilan 20cm in zonele de ses, 30 cm in zonele colinare si 50 cm in zonele de munte pentru punctele de contur ale sectoarelor cadastrale, parcelelor sau corpurilor de proprietate.

      Alte recomandari privind lucrarile de actualizare, prevazute in normativul tehnic, sunt [16]:

Ø   in interiorul corpului de proprietate, se retin numai parcelele, respectiv categorii de folosinta, cu suprafete mai mari de 50 mp in intravilan si 300mp in extravilan si numai constructiile permanente. Suprafetele mai mici se vor include in parcelele adiacente ale aceluiasi proprietar;

Ø   detaliile liniare (drumuri, strazi, ulite, cai ferate, diguri, ape s.a.) se constituie in corpuri de proprietate independente, se determina cu precizia corespunzatoare si se inregistreaza ca atare. Latimea strazilor, drumurilor si ulitelor se considera intre corpurile de proprietate laterale si ca atare pe planurile cadastrale nu apar partile componente ale lor (partea carosabila, acostamentele, santuri, parcari, zone verzi si altele.

7.6. PLANUL CADASTRAL INDEX

7.6.1. Generalitati

      In normele tehnice actuale pentru introducerea cadatrului general in Romania se prevede o cale noua de obtinere a planului cadastral avand in vedere ca [16]:

Ø   tehnologiile noi permit executarea lucrarilor de cadastru prin utilizarea ortofotoplanurilor;

Ø   lucrarile cadastrului general trebuie abordate conform unui nou concept de "plan cadastral index" bazat pe caracteristicile si calitatile ortofotoplanului;

Ø   scopul implementarii planului cadastral index, realizat pe baza ortofotoplanurilor, este de a furniza solutii de cost eficiente bazate pe utilizarea cat mai larga a datelor cadastrale existente;

Avand in vedere anvergura lucrarilor aceasta noua tehnologie de obtinere a planului cadastral la nivel national, a fost probabil aleasa si legiferata dupa o analiza temeinica a ei sub toate aspectele si nu numai cele de ordin economic. Ori, din prezentarea oferita de normativ unele probleme de ordin tehnic, privind precizia si omogenitatea acestor planuri cadastrale index, sunt discutabile in special sub raportul realizarii lor practice si nu numai.

      Ortofotoplanul, ca piesa de baza a noii tehnologii a aparut de fapt in urma cu patru-cinci decenii, avand urmatoarele caracteristici cunoscute:

Ø   este o reprezentare fotografica, metrica, redata la o scara unitara, indiferent de relieful terenului, ce poate prezenta un interes deosebit pentru multe activitati. Se are in vedere costul relativ redus, rapiditatea de obtinere, precizia si redarea fidela a situatiei la data inregistrarilor;

Ø   efectiv, rezulta din asamblarea fotogramelor redresate diferentiat, prin transformarea proiectiei centrale intr-o proiectie ortogonala, in orice teren si aducerea imaginilor la aceeasi scara cu a ortofotoplanului;

Ø   erorile provocate de accidentatia terenului, ce afecteaza precizia unui fotoplan obisnuit, se elimina prin redresarea diferentiata a fotogramelor printr-o serie de procedee moderne;

Ø   precizia ortofotoplanului depinde, in aceste conditii, doar de performantele fotoredresatorului, de precizia curenta de redresare si deformatiile hartiei, ajungand, in general, de 1 mm la scara planului si uneori chiar 0,3 mm;

Ø   limitarile sunt cunoscute si se refera la aparitia unor zone "ascunse" din portiunile umbrite sau de sub arbori, precum si imposibilitatea recunoasterii prin fotointerpretarea a unor detalii (categorii de folosinta, caracteristici constructive, limite s.a.).

      Cadastrul general devine, evident, interesat daca i se poate furniza un plan cadastral de o precizie corespunzatoare cu un continut actual intr-un timp scurt si la un pret avantajos. Daca aceste conditii ar fi indeplinite, la adoptarea unei asemenea solutii trebuie sa mai retinem ca:

Ø   se renunta la intocmirea planului topografic de baza al tarii, de larga utilitate si cu un nivel calitativ evident superior, trecandu-se direct la cel cadastral;

Ø   completarile necesare, impuse de masuratori si identificari pe teren, pot ocupa, dupa caz, un volum de munca semnificativ;

Ø   capacitatea de productie a ortofotoplanului si de exploatare a lui se reduce doar la un numar redus de executanti capabili sa realizeze asemenea lucrari.

Intrucat mai exista si alte aspecte teoretice si practice care ridica unele rezerve, problema adoptarii acestei solutii ramane discutabila.

7.6.2. Materiale de baza

      Ortofotoplanul se obtine prin tehnologia cunoscuta ce cuprinde inregistrarea aerofotogrammetrica, proiectarea si determinarea reperelor fotogrammetrice, redresarea diferentiata a fotogramelor , asamblarea lor sub forma unei imagini unice inclusiv

digitizarea ei. In raport cu aceasta succesiune fireasca, normele tehnice actuale nu fac nici un fel de precizari.

      Planurile existente, recomandate spre a fi integrate in planul cadastral index, sunt cele cuprinse in documentatiile elaborate in ultimul deceniu legate de :

Ø   Hotararea Guvernului 843/91 pentru delimitarea si evaluarea terenurilor societatilor comerciale cu capital de stat;

Ø   legile proprietatii (Legea 18/91, Legea 1/2000 s.a.) cu planuri intocmite de oficiile judetene de cadastru sau de persone fizice si juridice autorizate;

Ø   intabularea in carti funciare cu caracter nedefinitiv, respectiv pentru atribuire de numere topografice provizorii, insusite deasemeni de oficiile de cadastru.

      Identificatorii cadastrali definiti sumar "ca puncte cu atribut intr-un fisier specific" sunt caracterizati conform acelorasi norme tehnice astfel [16]:

Ø   atributul punctului este un cod numeric de identificare unic de la 1 la n pe unitatea administartiva care face legatura cu baza de date textuala;

Ø   toate imobilele, inclusiv elementele de infrastructura (drumuri, cai ferate), vor primi un identificator cadastral amplasat obligatoriu in interiorul corpului de proprietate si pe cat posibil in centrul lui de greutate;

Ø   identificatorii cadastrali nu trebuie confundati cu numerele cadastrale atribuite de OJCGC;

Din lipsa totala de comunicare, toate aceste precizari sunt preluate numai din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, in vigoare la noi [16].

7.6.3. Modul de lucru

      Etapele de lucrari necesare obtinerii planului cadastral index se desfasoara intr-o anumita succesiune. Se constata proportia insemnata de lucrari la birou sau in laboratoar de specialitate si faptul ca operatorul cadastral participa in mica masura la acestea si in general, la elaborarea planului. Daca se adauga numarul redus de centre dotate cu aparatura necesara rezulta o restrangere a numarului de tehnicieni cadastrali existenti ce pot participa efectiv la introducerea cadastrului.

      Lucrarile de teren necesare ar presupune, initial, proiectarea si determinarea reperelor fotogrammetrice descrise anterior (7.2.4). Dupa obtinerea ortofotoplanului intocmit si furnizat de o institutie specializata ar mai fi necesare urmatoarele lucrari de teren:

Ø   identificarea si conturarea obiectelor vizibile pe ortofotoplan, respectiv limitele corpurilor de proprietate , constructiile permanente , elemente de infrastructura (cai ferate, drumuri), ape si indicatori de toponimie. Pentru elementele neclare se intocmesc schite ajutatoare pentru vectorizare;

Ø   pozitionarea detaliilor topografice, mascate sau ascunse in zonele umbrite sau acoperite de vegetatie, prin ridicari topografice elementare respectiv prin radieri din statii de drumuire convenabil alese, sau alte metode simple, folosind ruleta. Totodata se vor intocmi schite de detaliu corespunzatoare;

Ø   culegerea datelor textuale, respectiv identificarea proprietarilor, a categoriilor de folosinta, toponimia s.a.

      Planul cadastral index se obtine prin vectorizare, operatia ce se desfasoara avand la dispozitie(fig.65):

Ø   stratul raster respectiv ortofotoplanul digital ca piesa de baza, dublata de schitele de identificare si ridicarile topografice amintite;

Ø   straturi vectoriale pe care se transpun aceste elemente, componente ale viitorului plan;

Ø   stratul index ce contine identificatorii cadastrali unici pe o unitate administrativ teritoriala;

Ø   baza de date textuale (BDT), cuprinzand informatiile extrase din documentatiile existente (7.4.2) sau/si culese pe teren si inscrise in fisa corpului de proprietate (8). Legatura acesteia cu baza de date grafice (BDG) se realizeaza prin intermediul identificatorilor cadastrali.

      Prin vectorizare se extrag de pe ortofotoplan o serie de elemente ce se redau pe planul cadastral index, respectiv:

Ø   limitele corpurilor de proprietate;

Ø   constructile permanente de orice gen;

Ø   elementele de infrastructura respectiv cai ferate, drumuri, ape, canale.

      Integrarea in planul cadastral index a documentatiilor disponibile, intocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale provizorii, rezultate in urma aplicarii legilor proprietatii sau conform Hotararii Guvernului nr. 834/1991 este obligatorie. De aici se vor insera:

Ø   inventarul de coordonate in sistemul de proiectie stereografic 70;

Ø   planurile existente, de situatie sau parcelare, din aceste documentatii. Elementele necesare se preiau pe planul index direct de pe planurile in format digital, sau prin conversie de pe suporturile analogice, respectand precizia grafica de 0,2 mm;

Ø   atributele din baza de date textuale (BDT) se ataseaza entitatilor grafice asigurand in acelasi timp continutul registrelor cadastrale.

      Precizia planimetrica, prevazuta in Normele tehnice, de 10 cm in intravilan, 20 cm in extravilan pentru terenuri plane, 30 cm in zone de deal si 50 cm pentru zonele de munte [16], este mult prea optimista si posibilitatea asigurarii ei, indoielnica.

7.7. CONCLUZII

      Realizarea planului cadastral la nivelul intregii tari, reprezinta principala problema a cadastrului tehnic, piatra de incercare a competentei conducerii nationale a cadastrului precum si a operatorului care intocmeste documentatia pentru un teritoriu administrativ.

      Conditiile de realizare a acestui obiectiv prioritar sunt, in prezent, dificile intrucat ridicarile vizieaza intregul fond funciar al Romaniei si trebuie executate intr-un timp cat mai scurt. In consecinta apar probleme deosebite de ordin tehnic si economic: reteaua geodezica moderna GPS nu este realizata integral, logistica noua, electronica, este inca relativ slab reprezentata si costisitoare, personal de calificare corespunzatoare putin numeros in raport cu volumul lucrarilor si termenul de executie, fondurile pentru acoperirea cheltuielilor deocamdata inexistente sau greu accesibile s.a.

      In aceasta situatie pe langa ridicarile noi se impune evident si folosirea planurilor existente daca ele corespund ca precizie si procentul schimbarilor de continut este rezonabil, decizia luandu-se in urma unei analize atente si de la caz la caz.

      Principial planul cadastral a fost conceput ca un produs derivat obtinut din planul topografic de baza al tarii realizat, la randul sau, in format digital prin ridicari, cu respectarea conditiilor unitare de precizie, continut si forma de prezentare. Procedeele efective de lucru sunt azi bine cunoscute la noi, cu tendinta de marire a scarilor existente la 1/2000 in zonele de deal si colinare si 1/1000 sau chiar 1/500 in localitati.

      Metoda aerofotogrammetrica, ce apeleaza la aparatura de restitutie moderna, este singura care permite relizarea unor ridicari pe suprafete mari asigurand o precizie corespunzatoare, o eficienta economica ridicata si produse finale sub forma grafica si digitala, la nivelul cerintelor moderne.

      Ridicarile terestre, ce se recomanda si se executa pe suprafete mai restranse, sunt totusi reprezentative ca volum fiind implicate si in reperajul fotogrammetric. Utilizarea aparaturii noi - statii totale si sistemul GPS - se impune prin precizie si mai ales randament, caracteristici evident superioare in raport cu cele clasice.

      Actualizarea planurilor existente reprezinta o solutie ce se impune sub raportul eficientei in ansamblu, admisa in anumite limite si mentionata frecvent in normele tehnice actuale. Desi multe precizari lipsesc, metodele de lucru sunt in general cunoscute de la ridicarile noi cu specific corespunzator.

      Ca noutate se preconizeaza obtinerea directa a planului cadastral index pe baza ortofotoplanului si a unor lucrari suplimentare de teren renuntand la planul topografic de baza. Se aduc drept argumente aspectele economice si de randament, care urmeaza a fi confirmate, dar care oricum nu ar trebui sa primeze in fata celor calitative. Prevederile din normele tehnice in vigoare, privitoare la materialele existente ce pot servi ca baza si care urmeaza a fi integrate in acest proces, sunt prea putin convingatoare ca pot asigura precizia si omogenitatea unui plan cadastral modern al intregului fond funciar in spiritul conceptiei traditionale, riguroase a tarilor central europene.

      La elaborarea planurilor cadastrale noi, indiferent de calea aleasa, se apeleaza la procedee de lucru moderne - digitizare, vectorizare, sistemul GIS - ce se dovedesc deosebit de productive si de utile atat la introducerea cadastrului general cat si pentru intretinerea lui.

      Unitatea lucrarilor privind baza cartografica a intregului fond funciar nu poate fi asigurata decat cu respectarea unor "Norme tehnice pentru introducerea cadastrului general". Prevederile celor actuale, in vigoare, nu sunt totdeauna suficient de clare sau lipsesc, fapt ce lasa loc la interpretari diferite, motiv pentru care o noua editie trebuie sa aduca multe clarificari atat de principiu cat si de executie.