CULTURA PARULUI

Pyrus sativa Lam. ct. DC. Fam Rosaceae, Subfam. Pomoideae

1. Importanta, origine si arie de raspândire

Parul produce mult si constant, intra devreme pe rod, asigurând un consum de fructe proaspete 8-10 luni. Perele contin: apa (79-87%), zaharuri (8-15 %), acizi organici (0,12-0,59%), substante tanoide(0,06-0,27%), substante pectice (0,14-0,71 %), proteine brute (0,24-0,65 %), provitamina A, vitamine A, B₁,B₂ , PP, P₆, C, acid pantotenic, saruri minerale, celuloza s. a. ( I.F. Radu, 1985 ).

Perele constituie, de asemenea, o materie prima excelenta pentru deshidratare sau prelucrare ( suc, compot, marmelada, cidru ).

Prin introducerea în sortiment a unor soiuri valoroase: de vara (Trivale, Aromata de Bistrita, Argessis, Daciana, Carpica, Getica); de toamna (Haydeea, Doina, Monica ); de iarna (Euras, Pastravioare); alaturi de soiurile de par consacrate (Favorita lui Clapp, Williams, Untoasa Hardy, Cure’, Contesa de Paris, Passe Crassane, Olivier de Serres) se asigura un consum de fructe proaspete pe o perioada de 8-10 luni (N.Braniste, P. Parnia, 1986).

Origine si arie de raspândire

Cercetarile paleontologice atesta ca parul exista în stare salbatica din timpuri foarte îndepartate în Asia centrala, iar apoi aria parului s-a largit înspre Iran si Caucaz, unde se cultiva cu cca. 4000 de ani înainte de Hristos. Odata cu migratia popoarelor, aria de cultura a acestei specii s-a extins în Extremul Orient si în Imperiul Roman, unde Teofrast, Cato, Varo, Columella si Pliniu cel Batrân amintesc în scrierile lor de soiuri obtinute prin selectie naturala. Din Bazinul mediteranean parul a patruns în Franta, Belgia, Anglia si Germania, unde s-au creat valoroase soiuri de par, existente si în prezent în sortiment.

In America de Nord si Canada, parul a fost introdus în a doua jumatate a secolului al XVI-lea, iar în Austria, America de sud si Africa a fost cultivat pentru început spre sfârsitul secolului al XX-lea.

2 Particularitati biologice

Cerintele parului fata de factorii de mediu

Cerintele fata de lumina. Parul este o specie mai pretentioasa fata de lumina decât marul, necesitând terenuri bine însorite, cu expozitie sudica, sud-estica sau sud-vestica. Când pomii sunt tineri si au coroanele îndesite de lastari vigurosi, exista pericolul ca lemnul sa nu se matureze din lipsa de lumina si sa degere mai usor în timpul iernii. La pomii maturi nevoia maxima de lumina apare în faza înfloritului în timpul diferentierii mugurilor de rod si în prioada de maturare a fructelor. In lipsa luminii fructele ramân slab colorate având calitate inferioara.

Cerintele fata de caldura.

Parul, spre deosebire de mar, are nevoie în timpul perioadei de vegetatie de temperaturi mai ridicate, iar în perioada de repaus manifesta mai multa sensibilitate la ger si la îngheturile târzii. Creste si fructifica bine în zonele în care temperatura media anuala este de 9,5-11°C, dar unele soiuri de par (Aromata de Bistrita, Williams, Favorita lui Clapp, Untoasa Bosc, Untoasa Hardy, Cure ) se pot cultiva si la 8-8,5°C (Bistrita Nasaud, Falticeni, Bilcesti-Arges ).

Fata de ger, parul este ceva mai sensibil decât marul, cultura acestei specii devenind nesigura în zonele în care temperaturile coboara sub -26..

-28°C . Florile parului rezista la înghet pâna la -3,3°C în faza de boboc ,

-2,2°C când sunt deschise complet, iar fructele tinere pâna la -1,5°C. In conditiile unor primaveri racoroase cu temperaturi de 1-2°C florile leaga slab si sunt distruse în procent mare de Pseudomonas syringae.

In general, parul are nevoie de 800-1500 ore cu temperaturi sub 7°C,pentru iesirea mugurilor din starea de repaus si desavârsirea micro-sporogenezei fiind o specie cu cerinte mai mari fata de “nevoia de frig “. Pentru climatul subtropical a fost creat soiul Le Cont (Pirus piraster x Pirus serotina) cu cerinte minime la frig si cu o rezistenta foarte mare la tempe-raturile ridicate din timpul perioadei de vegetatie (45 C).

Cerintele fata de apa.

Parul altoit pe franc creste si fructifica normal în zonele colinare cu 600-800 mm precipitatii anuale, altoit pe gutui rezista excesului temporar de umiditate, iar pe portaltoi Pyrus amygdaliformis, Pyrus eleagrifolia si Pyrus betulifolia suporta seceta excesiva. Parul este mai tolerant la seceta comparativ cu marul, dar, cultivat pe soluri uscate, în regim neirigat, produce fructe mici, asimetrice, astringente, lipsite de suculenta si mai putin coloarte.

Cerintele fata de sol.

Parul creste bine pe solurile cu textura luto-nisipoasa pâna la luto-argiloasa si destul de slab pe solurile balane uscate. Pe solurile fertile, adânci, suficient de umede si cu o reactie neutra, plantate cu par se obtin productii mari de fructe. Productii mici de calitate inferioara se obtin în cazul folosirii solurilor argiloase grele si reci precum si pe cele usoare si nisipoase cu deficit mare de apa.

Parul se comporta destul de bine pe solurile grele si cu un continut mai ridicat în argila când se asociaza cu portaltoiul franc (Harbuzesti,Alamâi, Pepenii ) si pe solurile mai usoare si fertile cu un continut redus de calcar (pâna la 8 %), când portaltoiul folosit este gutuiul. Trebuie evitata plantarea parului pe solurile calcaroase superficiale, pe soluri puternic alcaline unde se înregistreaza carente în aprovozionarea solului cu Fe, pe solurile cu un continut mai mare de 12 % în sodiu schimbabil ca si pe cele acide, în care continutul în Al depaseste 8 ppm (N. Vasilescu, 1986).

Apa freatica trebuie sa se gaseasca sub 1,2 m adâncime în cazul pa-rului altoit pe gutui si sub 2-2,5 m când pomii sunt altoiti pe par franc.

Caracteristicile morfologice si de productie

Sistemul radicular.

Parul altoit pe salbatic si franc dezvolta un sistem radicular puternic, marea masa a radacinilor se afla între 20-100 cm adâncime pe solurile argilo-lutoase si 50-150 cm pe solurile puternic podzolite ( A. {uta, 1956 ). Unele radacini pot patrunde pâna la 4-5 m adâncime. La parul altoit pe gutui, sitemul radicular este relativ restrâns cu multe radacini orizontale situate la adâncimea de 20-40 cm si, de aceea, pomii necesita mijloace de sustinere (spalier, tutori) pe toata durata vietii, pentru a nu fi aplecati de vânt.

Tulpina.

Trunchiul parului prezinta în primii ani o scoarta neteda de culoare galbena pâna la brun închis, caracteristica soiului, iar cu înaintarea în vârsta formeaza un ritidom solzos care se exfoliaza.

Coroana formata în mod natural poate fi îngust-piramidala si deasa (la soiurile: Dr. Jaules Guyot, Passe Crassane) piramidala (Beurre Hardy, Beurre Liegel si Ducesa de Angouleme), larg piramidala, cu tendinta de rasfirare (Contesa de Paris) si pletozitate (Beurre Giffard); invers piramidala (Pastravioare, Doyenne du Comice) sferica si sferic-turtita.

Soiurile de par altoite pe portaltoi franc realizeaza coroane mari de peste 10 m înaltime si 8 m în diametru, iar pe gutui coroane mici restrânse care, adesea, nu depasesc 1,5 m în înaltime.

Ramurile de schelet sunt lungi si cresc sub un unghi mic de rami-ficare. Pomii formeaza în mod natural etaje. La unele soiuri : Williams, Passe Crassane altoite pe gutui, ramurile de schelet sunt distribuite neuniform de-a lungul axului, fara a forma etaje.

Dupa specificul de ramificare deosebim doua categorii de soiuri:

- soiuri cu ramificare slaba si coroana rara: Untoasa Bosc, Untoasa Hardy, Untoasa Giffard.

- soiuri cu ramificare buna si coroana bine garnisita: Williams, Cure.

Lastarii manifesta la majoritatea soiurilor o crestere ondulata si geni-culata, cu scoarta de culori foarte variate, de la brun-galbui (Williams) la verde-cenusiu (Passe Crassane). Lastarii pot fi: lungi, subtiri si ascutiti (la soiurile: Beurre Diel si Beurre Giffard); lungi, grosi si nodurosi (Favorita lui Clapp); scurti, grosi si cu internodii mici (Passe Crassane).

La conditiile de pepiniera si în primii ani de livada, multe soiuri emit numerosi lastari anticipati care pot fi folositi în constructia coroanei. Ca exemplu, prezentam soiurile: Williams, Napoca (lastari anticipati lungi), Beurre Hardy (lastari anticipati scurti); Beurre Bosc, Contesa de Paris (emit lastari anticipati numai la baza ramurilor) (P. Parnia si colab. 1992).

Mugurii vegetativi ai parului sunt mici, cu vârful departat de ramura.

Mugurii de rod sunt situati în pozitie teminala (spre vârf), pe lastari lungi si în vârful lastarilor scurti.

Tipul de fructificare este diferit în functie de soi. Unele soiuri rodesc mai mult pe formatiuni fructifere mai lungi ca nuielusele, mladitele: Cure, Williams; altele rodesc pe formatiuni scurte: Passe Crassane, Abatele Fetel, Olivier de Serres, Pastravioare, Beurre Hardy.

Portaltoii de vigoare redusa amplifica fructificarea pe ramuri scurte la soiurile: Napoca, Bella di Giugno, Republica (N. Braniste, 1978).

Vigoarea pomilor. Este atribuita în principal soiului, dar si influentei fiziologice a portaltoiului. Dupa vigoare soiurile de par pot fi grupate în:

a) cu vigoare supramijlocie si mare: Cure, Beurre Giffard, Pastravio-are, Beurre Hardy, Contesa de Paris, Beurre Diel.

b) cu vigoare mijlocie: Beurre Bosc, Williams, Ducesa de Angouleme, Olivier de Serres, Abatele Fetel.

c) cu vigoare mica: Dr. Joules Guyot, Josephina de Malines.

Vârsta rodirii. Unele soiuri de par (Williams, Buttira precoce Morettini, Passe Crassane) altoite pe gutui produc primele fructe în anii 2-3 de la plantare si dau productii economice începând cu anul 4. La unele soiuri (Cure, Untoasa Hardy, Favorita lui Clapp), intrarea în productie întârzie cu 1-2 ani fata de precedentele.

Înfloritul, polenizarea si fecundarea. Soiurile de par înfloresc prima-vara, dupa 61-67 zile consecutive cu temperaturi pozitive si necesita în total de 334-404^°C (N. Braniste, 1978). În cadrul acestor limite desfasurarea înfloritului este în functie de soi si portaltoi.

Dupa epoca înfloritului se deosebesc: soiuri cu înflorire timpurie: Contesa de Paris, Bella di Giugno si Beurre d’Anjou; soiuri cu înflorire mijlocie: Aromate de Bistrita, Beurre Giffard, Cure, Republica; soiuri cu înflorire medie-târzie: Williams, Beurre Bosc, Timpurii de Dâmbovita si soiuri cu înflorire foarte târzie: Napoca si Janne d’Arc.

Majoritatea soiurilor de par sunt diploide, produc polen bun, sunt compatibile biologic între ele, exceptie facând unele combinatii (Bella di Giugno x Republica; Williams x Bella di Giugno, Passe Crassane x Williams; Beurre Giffard x Cure), care se vor evita la asociere în plantatii (N. Braniste, 1978).

Dintre soiurile foarte bune polenizatoare fac parte o serie de soiuri valoroase binecunoscute cum sunt: Williams, Beurre Hardy, Napoca, Passe Crassane, Conference, Beurre Bosc, Republica.

Soiuri rele polenizatoare, dar numai pentru anumite combinatii de polenizare sunt, în primul rând, cele triploide (T) Bella di Giugnio, Cure, Janne d’Arc, mutatiile pentru soiurile din care au provenit si invers (Williams rosu cu Williams, Favorita lui Clapp cu Stakrimson ).

Polenizatorii principalelor soiuri de par cultivate în tara noastra sunt prezentati în tabelul.12.2.

Unele soiuri de par au tendinta sa fructifice partenocarpic (soiurile: Conference, Cure, Passe Crassane), iar altele sa manifeste un pronuntat caracter de remontanta (Beurre Amanlis, Williams).

Potentialul productiv. Unele soiuri de par (Williams, Cure, Untoasa Bosc, Passe Crassane) rodesc abundent an de an. La alte soiuri de par (Untoasa Hardy, Untoasa Giffard) alternanta de rodire este mai accentuata. La nivel de soi, marimea recoltei este influentata de distanta de plantare, forma de coroana, vârsta pomilor si tehnologia de cultura.

În conditii neprielnice de clima si sol, la unele soiuri de par (Olivier de Serres, Beurre Diel, Josephina de Malines, Passe Crassane), creste continulul de sclereide,iar gustul fructelor ramâne astringent.

Durata de viata a pomilor. Este de 30-35 ani în cazul altoirii pe gutui si de 40-60 de ani pe par franc. Unele exemplare de par altoite pe par franc depasesc vârsta de 100 ani. În general, parul este mai longeviv decât marul.

3. Particularitati tehnologice

Specificul producerii materialului saditor

În câmpul I al pepinierei portaltoii franc (PF. Harbuzesti, PF. Alamâi, PF. Pastravioare)cresc lent dar uniform, asigurând un procent de altoire de 81-92 % (P. Parnia si colab. 1984).

Puietii de par franc se altoiesc în iulie, deoarece circulatia sevei înce-teaza devreme. În câmpurile de formare dau rezultate mai bune portaltoii generativi proveniti din puieti produsi la ghivece, deoarece altoirea pe lemn nou da rezultate mai bune, iar pomii formeaza un sistem radicular ramificat (P. Parnia si Colab. 1992).

Portaltoiul vegetativ pentru par este gutuiul, care pe soluri fertile suficient de umede ramifica abundent, depasind în multe cazuri grosimea de altoire.

În câmpul II unele soiuri de par: Pastravioare, Olivier de Serres, Beurre Hardenpont, Napoca, Williams au tendinta sa formeze lastari anticipati, iar Ducesa de Angouleme si Cure sa creasca neuniform si geniculat.

Producerea pomilor altoiti cu intermediar este caracteristica pentru par datorita unor soiuri ce nu au afinitate cu gutuiul. Pentru soiurile de par incompatibile cu gutuiul, se folosesc ca intermediar soiurile: Cure, Beurre Hardy, Passe Crassane, Alamâi si Sântiliesti.

Specificul înfiintarii si întretinerii plantatiilor

Stabilirea tipului de livada are o importanta deosebita în conditiile înfiintarii noilor plantatii comerciale. Pentru realizarea unei densitati optime la hectarul de livada, distantele între pomi se vor alege tinând cont de ferti-litatea si umiditatea solului, vigoarea soiului si forma de conducere a pomilor.

Unele soiuri de par precoce si foarte productive ca: Williams, Abatele Fetel, Beurre Bosc, Passe Crassane, Triumf, Bella di Giugno, Napoca, în asociatie cu portaltoi de vigoare slaba, pot fi plantate în densitati mari si conduse ca fus subtire, cordon vertical si ypsilon. Alte soiuri cum sunt: Conference, Buttira precoce Morettini, Beurre Giffard, Favorita lui Clapp, dau rezultate bune în plantatii cu densitate medie si dirijate sub forma de palmeta etajata cu brate oblice.

Aceste asociatii : soiuri/portaltoi/forme de coroana se regasesc în plantatii semiintensive si superintensive.

Plantatiile semiintensive se înfiinteaza în zonele colinare pe versanti uniformi si bine însoriti, cu soluri subtiri si mai putin fertile.

Se folosesc soiuri de par de vigoare mijlocie si mare altoite pe franc si plantate în densitati de 555-625 pomi/ha (4 x4; 5 x 4 m), care asigura un volum de coroana de 5000-8000 m³/ha.

Plantatiile intensive se amplaseaza la baza pantelor si pe terenuri terasate cu posibilitati de irigare. Se utilizeaza soiuri si portaltoi de vigoare mijlocie, rezistente la ger, seceta, boli, asfixie si cloroza. Pomii se planteaza la distante de 3,5-4/2-3 m. asigurând densitati de 833-1250 pomi / ha.

Plantatiile superintensive se înfiinteaza pe terenuri plane si cu panta mica, ameliorate si irigate unde lucrarile solului se executa mecanizat. Se folosesc soiuri foarte precoce, de tip spur altoite pe portaltoi de vigoare redusa (gutui), plantate la 3,5-4,0/0,9-1,5m (1754-3174 pomi/ha) asigurând un volum de coroana ce nu depaseste 4000 m³/ha.

Formarea coroanelor. Pentru situatia când pomii se conduc sub forma de palmeta, folosind soiurile : Beurre Hardy, Conference, Cure, Favo-rita lui Clapp, Buttira precoce Morettini si Doyenne du Comice, se recomanda ca înclinarea sarpantelor sa se amâne pâna la sfârsitul anului II, iar axul se ciupeste la înaltimea de proiectare a etajului urmator. Aceasta particularitate este impusa de tendinta acestor soiuri de a forma un ax puternic si ramificatii slabe.

În cazul când pomii se conduc ca Spindelbuch (fus subtire), pentru reglarea vigorii între ax si sarpante, axul se substituie cu o ramura mai slaba, iar sarpantele mai viguroase se înclina mai puternic.

La soiurile Beurre Giffard, Beurre Hardy, Beurre Hardenpont, care ramifica slab, cordonul vertical se formeaza într- un timp relativ scurt, atunci când lastarii vigurosi se ciupesc în primele faze de crestere la 10-15cm. lungime.

La majoritatea soiurilor de par se utilizeaza din ce în ce mai mult conducerea pomilor sub forma de fus subtire, care se formeaza prin cresterea libera a pomilor fara interventii pâna în anii 3-4 de vegetatie. Apoi se intervine pentru corectarea coroanei pomilor prin transferarea axului si a sarpantelor pe ramuri laterale de vigoare mai slaba, rarirea ramurilor de schelet rau plasate si care îndesesc coroana.

Temperarea cresterii la unele soiuri (Abatele Fetel, Doyenne du Comice) se realizeaza prin stropiri cu paclobutrazol (S 3307) în concentratia de 2000 ppm.

Taierile de fructificare. La par, acestea se aplica diferentiat în functie de soi, vârsta, vigoare si capacitate de rodire a pomilor. La pomii tineri si la soiurile tip spur, intensitatea taierilor este mai redusa, iar la soiurile standard la care cresterile anuale sunt sub 15-20cm, taierile sunt mai puternice. Pentru mentinerea unui echilibru între crestere si rodire se fac taieri de rarire si reductie a semischeletului precum si taieri de rarire si scurtare a ramurilor roditoare lungi (smicele, nuieluse, mladite).

Rarirea semischeletului se executa în principal la soiurile Cure, Beurre Giffard, Beurre Diel etc, când pomii sunt tineri si ramifica abundent în timp ce reductia semischeletului se face când pomii intra în perioada de maxima rodire. Frecventa reductiei semischeletului este mai mare la soiurile de tip standard (Trivale, Pastravioare, Josephine de Mallines) si mai mica la cele de tip spur (Passe Crassane, Conference, Contesa de Paris etc.).

Normarea încarcaturii de rod. La soiurile de par, care manifesta tendinta de diferentiere exagerata a mugurilor de rod, se realizeza prin rarire cât si prin scurtarea mladitelor si nuieluselor. Rarirea acestor ramuri fructifere se practica atunci când sunt prea dese si se supraîncarca pomi cu rod, iar scurtarea când productia este asigurata integral de catre tepuse.

Unele soiuri de par conduse ca fus subtire (Trivale, Favorita lui Clap, Beurre Giffard) dezvolta un schelet lung, garnisit spre vârf cu ramuri fructifere, care, sub greutatea rodului, se arcuiesc. Reductia se executa la nivelul unei ramuri anuale plasata pe directia initiala a prelungirii arcuite.

La pomii batrâni, pentru a da un impuls vegetativ mai puternic forma-tiunilor regenerate, se fac reductii în lemn de 4-5 ani si de simplificare a formatiunilor de rod mult ramificate.

In plantatiile moderne se aplica curent taierea mecanizata (de contur), asociata cu taierea manuala amanuntita în interiorul coroanei. Cele mai bune rezultate s-au obtinut pâna în prezent la gardurile fructifere si la soiul “Abatele Fetel” (P. Montevechi, 1980).

Prin taierea mecanizata se simuleaza reînoirea si amplificarea volumului productiv al coroanei (E. Baldini si colab. 1984).

Intretinerea solului în plantatiile de par este asemanatoare cu sistemele folosite la mar.

Când parul este altoit pe franc, mobilizarea solului se face mai adânc pâna la 15-18cm, iar când portaltoiul este gutuiul numai pâna la 10-12cm.

În plantatiile de par amplasate în zonele cu exces de umiditate si pe terenuri cu panta de peste de 3-6%, în a doua jumatate a verii, se impune ogorul întrerupt, astfel solul se mentie înierbat pâna la caderea frunzelor când se executa aratura adânca de toamna.

Intretinerea solului pe rândul de pomi se realizeaza prin 1-2 prasile manuale, completate de administrarea de erbicide.

Dintre acestea, rezultate satisfacatoare au dat Gesatop WP50 (8-12 kg/ha), Argezin WP75 (6-10 kg/ha), Saminol (20 kg/ha), calculate la suprafata efectiv lucrata (dupa St. Coman).

Erbicidele se aplica preemergent primavara în sol bine lucrat, nivelat, diluate în 800 l apa.

Aplicarea îngrasamintelor se face diferentiat dupa vârsta pomilor, fertilitatea solului si încarcatura de rod.

Cercetarile arata ca, la par, consumul de elemente minerale la o productie de 20 t/ha (calculat la 1000 pomi) este de 33 kg N, 12 kg.P, 48 kg K si 35 kg Ca, în timp ce pentru producerea a 40t fructe , consumul anual de elemente este de 114 kgN, 90 P, 137 kg K, 80 Kg Ca si 15 kg Mg (N. Braniste, P. Parnia, 1986).

In livezile tinere se recomanda a se aplica doze mai moderate, ca de exemplu: 20 t/ha gunoi de grajd, 130 kg/ha N, 75 kg/ha P si 80 kg/ha K, iar în livezile pe rod 120-180 kg/ha N, 80-120 kg/ha P si 100-120 kg/ha K s.a.

Irigarea plantatiilor de par este necesara în zonele cu precipitatii sub 500mm si chiar 600mm anual, în cazul când acestea sunt neuniform re-partizate si nu satisfac cerintele speciei.

Irigarea plantatiilor de par începe primavara (aprilie) si se continua pâna la sfârsitul lunii septembrie. Se iriga prioritar înainte de dezmugurire, la 2 -3 saptamâni de la înflorire, dupa caderea fiziologica a fructelor si cu doua saptamâni înainte de recoltare.

În plantatiile pe rod extensive se uda pe brazde, cu norme de udare de 400-700 m³ apa/ha (5-6 udari), iar în plantatiile intensive si superintensive prin microaspersiune. Instalatia pentru microudare este dotata cu capete de udare (microjeturi T.I.)prevazute fiecare cu 6-10 jeturi cu diametre de 2,5-3 mm.

Combaterea bolilor si daunatorilor. Cele mai pagubitoare boli produse de ciuperci, bacterii si virusuri sunt: rapanul (Venturia pirina); boala petelor albe (Mycosphaerella sentina); rugina parului (Gymnosporangium sabinae); monilioza (Monilinia fructigena); cancerul radacinii (Agrobacterium tumefaciens); arsura bacteriana (Erwinia amylovora); îngalbenirea nervurilor parului (Wien yellows-VVV); cancerul pustulos al perelor (Pear stony pit).

Dintre daunatorii cei mai periculosi pentru par mentionam: paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus); puricele parului (Psylla piricola); viermele fructelor (Carpocapsa pomonella); gargarita mugurilor (Anthonomus pyri) si viespea parului (Haplocampa brevis).

Pierderile produse parului, ca urmare a atacului de afide rosii (Yezabuta piri); afidele verzi (Aphis pomi); Paianjenul rosu (Paratetranychus pilosus); Paianjenul parului (Eriophes piri); nematozi (Pratilenchus vulnus si P. penetrans) sunt nesemnificative pentru cultura parului din tara noastra.

În ultimii ani, în mai multe zone din tara productia de pere a fost compromisa partial sau total, ca urmare a atacului puternic al puricelui melifer al parului, care a distrus lastari si frunze tinere. Înmultirea acestui daunator (cu 8-12 generatii pe an) este favorizata de seceta si temperaturile foarte ridicate din timpul verii, cât si de impactul daunator al unor insecticide asupra unor specii de pradatori.

Pentru combaterea bolilor si daunatorilor se fac tratamente la avertizare.

Obtinerea de noi soiuri de par cu rezistenta la boli a constituit o preocupare a cercetarilor în acest domeniu, care s-au soldat cu crearea soiului Euras (N.Andreies si Gh.Moruju,1984).

Normarea încarcaturii de rod

În plantatiile comerciale normarea încarcaturii de rod si calitatea frructelor pot fi influentate favorabil prin stropiri cu substante bioactive la 2-3 saptamîni de la înflorirea deplina.

P. Montali si colab. (1984) au stabilit ca sub influenta regularexului (conc. 1000 ppm) la soiul “Conference” s-a intensificat caderea fiziologica a fructelor. La soiul “Cure” corectarea încarcaturii de rod a pomilor s-a facut cu sarea sodica a acidului naftalenacetic (Na NAA 8%) în concentratii de 1000 ppm (Sabina Stan si colab.1984).

Recoltarea si pastrarea fructelor

Stabilirea momentului optim de recoltare a perelor constituie un element determinant pentru calitatea fructelor si capacitatea lor de pastrare. Soiurile de vara si cele de toamna se recolteaza “mai în pârga”, adica cu 8 -12 zile înainte de maturitatea deplina.

În momentul recoltarii culoarea de fond a pielitei vireaza de la verde, capatând o nuanta verde-galbuie, amidonul din zona camerei seminale începe sa se hidrolizeze, iar fermitatea pulpei scade.

La pere, maturarea decurge mai intens decât la mere, iar daca se întârzie recoltarea, fructele devin sensibile la manipulari si transport.

La temperatura obisnuita perele de vara pot fi pastrate 10-15 zile, iar cele de toamna 30-40 zile.În depozite frigorifice la temperatura de -1°C pâna la +1°C durata de pastrare este de 7 - 10 zile la soiurile de vara si de 155 -200 zile la soiurile de iarna.