IRIGAREA PLANTATIILOR POMICOLE SI PROBLEMATICA PROTECTIEI SOLULUI

IRIGAREA PLANTATIILOR POMICOLE SI PROBLEMATICA PROTECTIEI SOLULUI

1. Consideratii generale privind irigarea

Apa este unul din principalii factori de vegetatie. Datorita structurii complexe, in viata plantelor apa indeplineste mai multe roluri :

costituent structural, fiind retinuta in celule vii prin forte osmotice si de imbibitie,

hidratant al enzimelor, declansand metabolismul,

solubilizant al substantelor, permitand reactii metabolice ce se produc numai in mediu umed,

vehiculant al substantelor nutritive,

tampon impotriva temperaturilor joase si inalte (fenomen ce se datoreaza caldurii ridicate si capacitatii mari de vaporizare),

reactant in procesele de fotosinteza, produs sau rezultat in polimerizare.

Prin irigarea culturilor se intelege aducerea si distribuirea apei pe solurile cultivate, in urmatoarele scopuri :

cresterea umiditatii solului pana la limita ceruta de fiecare planta cultivata, astfel incat cresterea sa se desfasoare normal,

sa protejeze culturile de arsita si seceta,

sa inlature sau sa dilueze sarurile nocive din solurile salinizate,

sa reduca efectul factorilor intamplatori,

sa asigure efectuarea lucrarilor agricole in conditii optime.

Nevoia de apa este diferita in cursul perioadei de vegetatie, deoarece trecerea plantelor prin diferite stadii de dezvoltare cere conditii de viata diferite, astfel ca si nevoia de apa nu poate fi aceiasi in tot cursul perioadei de vegetatie. In viata plantelor, in functie de fazele de vegetatie si stadiile de dezvoltare, apar perioade (relativ scurte), in decursul carora deficitul de apa se repercuteaza asupra productiei. Perioadele respective sunt cunoscute sub denumirea de "faze critice pentru umiditate".

Faza critica pentru umiditate coincide cu epoca de crestere cea mai intensa ce se suprapune in general cu faza formarii organelor de reproducere. Formarea organelor de reproducere are loc in mai multe etape si anume : diferentierea, formarea organelor reproductive, fecundarea si formarea fructului.

Factorii meteorologici (umiditatea aerului, caldura, lumina, precipitatiile) au la randul lor influenta directa asupra necesitatii irigatiei. Precipitatiile reprezinta cea mai importanta sursa de umiditate pentru sol si un indice important pentru aprecierea necesitatii irigatiei ele se caracterizeaza prin media multianuala foarte variabila in diferite zone ecologice.

Cerintele pomilor fata de apa

Dintre factorii meteorologici cei mai importanti ce influenteaza modul de folosire al precipitatiilor de catre planta, sunt: temperatura aerului, radiatia neta si intensitatea. Cu cat temperatura este mai mare cu atat creste consumul de apa al culturii (transpiratie, evaporatie) si gradul de folosire al precipitatiilor este mai mic. Pentru stabilirea zonelor irigabile este necesar sa se confrunte consumul de apa al plantelor cu factorii climatici, in special cu regimul precipitatiilor, in ansamblu conditiilor climatice existente in diferite zone ecologice.

Necesitatea irigarii este dependenta si de factorii geomorfologici, pedologici si hidrologici, factori de zonare cu ajutorul carora se iau in considerare sau se exclud terenurile cu deficit sau exces de umiditate. Regiunile pluviometrice din zonele in care anual se inregistreaza sub 500 mm precipitatii nu satisfac consumul de apa al speciilor pomicole.

Consumul de apa este diferit de la o specie la alta si in functie de zona ecologica. Prin consum de apa se intelege evapotraspiratia, adica cantitatea de apa evaporata si transpirata care se exprima in mm sau in mc/ha/zi. Consumul de apa (ET) este influentat de o serie de factori :

- meteorologici : radiatia solara, precipitatii (cantitate si uniformitate), vant;

- pedologici : umiditatea solului, textura si structura, panta si expozitia solului;

- biologici : perioada de vegetatie, faza de vegetatie, boli si daunatori, varsta plantelor.

2. Irigarea plantatiilor pomicole

Apa este factorul vegetativ de care depinde in mare masura desfasurarea proceselor de crestere si productie al pomilor. Irigarea pomilor se aplica cu scopul mentinerii unui nivel optim al umiditatii necesare pentru fiecare fenofaza.

Consumul zilnic de apa la speciile pomicole variaza in functie de specie, portaltoi, fenofaza de vegetatie (intre 4-7 mm). Cel mai mare consum se realizeaza in lunile de vara, in perioada de inflorire-recoltare.

Pe nisipurile si solurile nisipoase din tara noastra, irigarea pomilor constituie una dintre cele mai importante verigi tehnologice. Rezultatele obtinute au pus in evidenta ca speciile pomicole cultivate pe nisipuri valorifica bine apa de irigatie, contribuind, alaturi de ingrasamintele chimice, in special, la o crestere substantiala a productiilor de fructe (A.Tudor si colab, 1997).

Cercetari efectuate de N.Grumeza (1984) privind plafonul minim al umiditatii solului nisipoase, au aratat ca acesta variaza intre 55 si 60% din intervalul umiditatii active, iar adancimea de umezire a solului prin aplicarea udarilor la pomii fructiferi nu trebuie sa depaseasca 1,0 m.

Rezistenta pomilor fructiferi la stresul hidric este determinata si de marimea sistemului radicular, respectiv de volumul de sol din care se extrage apa. Lipsa apei in sol afecteaza si formarea micorizelor pe radacinile plantelor pomicole, durata de viata a perilor absorbanti, activitatea unor enzime (nitratreductaza, fenilalaninamoniu liaza)cat si procesele de sinteza a proteinelor si de transport al substantelor prin radacini.

Cele mai evidente efecte negative ale secetei se manifesta cand stresul are loc in perioada de inflorit si de crestere a fructelor. Celulele isi pierd turgescenta, frunzele se ofilesc, frunzele bazale se usuca, ovarele avorteaza, fructele cad. Particularitatile anatomo-fiziologice ale pomilor influenteaza in mare masura consumul de apa. Existenta unui sistem radicular bine ramificat asigura o adaptare mai buna a plantelor la conditiile de stres. Marimea sistemului radicular este dependenta de o serie de factori: tipul portaltoiului, fertilitatea solului. Grosimea stratului de sol explorat de sistemul radicular, difera de la o specie la alta . In general, plantele pomicole utilizeaza un strat de sol de 80-100 cm adancime, cu variatii in functie de portaltoi, nivelul apei freatice, permeabilitatea subsolului, etc.

2.1. Metode de udare in livezi

In pomicultura se folosesc mai multe metode de udare, alegerea facandu-se in functie de conditiile existente: udarea pe brazde, prin aspersiune, subterana, prin picurare si bazine.

Udarea pe brazde este folosita pe terenurile cu textura mijlocie, cele cu pante reduse si uniforme, dar si pe terenurile cu pante mai mari (15-20%) orientand brazdele pe curbele de nivel cu o inclinare de 1-1,5%. Apa circula prin gravitatie. Brazdele se deschid la 1,5 m de pomi si 0,8-1 m intre ele. Lungimea brazdei este variabila in functie de natura terenului: 50-60 m pe solurile usoare si 120-200 m pe solurile grele. Irigarea pe brazde lungi nu se recomanda pe solurile din zona colinara datorita substratului argilos la mica adancime, ceea ce produce alunecari de terenuri; pe solurile subtiri, pe terenuri supuse alunecarilor; pe nisipuri de dune.

Irigarea prin aspersiune realizeaza o economie de apa de 25-30% prin evitarea scurgerilor din brazde. Se poate folosi atat pe solurile cu textura usoara, cat si pe cele cu textura mijlocie spre grea. Se recomanda si pe terenurile usoare, unde nu poate fi aplicata udarea prin brazde. Acest sistem de irigare nu stanjeneste efectuarea lucrarilor intre randuri, nu strica structura solului, poate fi practicat si pe terenurile cu relief mai framantat si poate fi aplicata, de asemenea, sub coroana pomilor.

Irigarea prin picurare asigura o uniformitate buna de distribuire a apei in sol, o eficienta ridicata de folosire a apei, un regim optim de apa, aer si nutritiv. Poate fi practicata pe teren denivelat, pe sol usor sau greu.

Apa este adusa la randul de pomi prin conducte de material plastic cu diametre reduse si distribuita prin duze de picurare (4 la fiecare pom, debit 1-10 l/ora, presiunea apei in conducte -0,6-1 at.).

Irigarea prin bazine se recomanda pe solurile usoare, nisipoase, deoarece asigura o uniformitate buna de udare. Poate fi adoptata pe terenuri cu pante de 1-2%. Apa adusa prin canale deschise sau conducte ingropate, este distribuita la baza pomului in "bazine" amenajate cu digulete de 15-25 cm inaltime. Dezavantajele acestei metode : determina inrautatirea sistemului aerian si microbian, cu consecinte negative asupra cresterii sistemului radicular; determina asfixierea radacinilor; necesita forta de munca pentru ridicarea diguletelor.

Irigarea prin conducte perforate. Este o variata a sistemului de irigare prin picurare, realizat prin simpla perforare a conductelor de material plastic, ce conduc apa la pom. Conductele sunt suspendate la 30-40 cm de la suprafata solului si fixate de-a lungul randului prin mijloace de sustinere. Aceasta metoda de udare asigura economisirea apei de irigatie, prin distribuirea ei uniforma in lungul rigolelor ; evitarea executarii lucrarilor de nivelare si modelare, deci economisirea de carburanti si forta de munca. La acest sistem se mentine, insa, consumul mare de materiale (tevi de polietilena, in special) si investitia ridicata.

Lungimea maxima a rampei perforate este de 200m, iar diametrul orificiilor de la 1,6 mm in amonte la 2,1 mm in aval, realizand debite uniforme.

Irigarea prin conducte subterane consta in introducerea apei direct la radacina pomilor printr-o retea de tuburi de ceramica sau material plastic, plasate la adancimea de 50-60 cm si perforate. Avantajele acestui sistem:

-aducerea apei direct la nivelul sistemului radicular,

-se evita pierderile prin evaporare,

-lucrarile de intretinere nu sunt stanjenite,

-se pot administra concomitent ingrasaminte faziale dizolvate in apa,

-realizeaza un regim favorabil de umiditate, aeratie si nutritie.

Dezavantajele acestui sistem se refera la costul ridicat al materialelor utilizate si la infundarea orificiilor perforate, dezavantaje ce pot fi eliminate prin utilizarea unor conducte de material plastic si a unor mijloace perfectionate de filtrare a apei.

Se poate aplica pe terenuri cu textura medie omogena, cu proprietati capilare bune. Nu se recomanda pe terenurile cu textura nisipoasa si argiloasa, unde circulatia apei in sol este defectuoasa si nici pe solurile saraturate sau cu pericol de salinizare din cauza saraturarii secundare produsa de ascensiunea capilara. Din punct de vedere orografic, se recomanda terenuri uniforme, nivelate, cu pante mici, pana la 3-5⁰.

3. Influenta irigatiilor asupra solului

Apa de irigatii, prin caracteristicile ei, actioneaza asupra terenurilor fizic, chimic si biochimic.

Actiunea fizica a apei de irigat asupra solului

La fiecare udare a solului, patrunderea apei in solul uscat este urmata de inlocuirea aerului si a gazelor. Paralel cu acest fenomen, spalarea si deteriorarea structurii avanseaza astfel incat, dupa uscare, la suprafata solului se formeaza o crusta.

Prin scurgerea apei la suprafata solului sunt antrenate agregatele de sol, ceea ce are efect negativ asupra solului, determinand in mare parte tasarea si depunerea prin sedimentare a aluviunilor. Odata cu formarea crustei, solul se si taseaza. Concomitent cu fenomenul de deteriorare a structurii, apa transporta o cantitate insemnata de aluviuni provenite din erodarea solurilor. Procesul de sedimentare a aluviunilor din apa de irigatie nu este uniform; particulele grosiere se depun in cea mai mare parte pe fundul canalelor de irigatie, iar cele fine coloidale sunt transportate mai departe si se depun, de obicei, in ultimele elemente ale retelei de udare (brazde, fasie).

Pe de alta parte, particulele fine aluviale patrund in porii solului si il impermeabilizeaza, ceea ce determina degradarea conditiilor naturale de drenaj. De cele mei multe ori, ca urmare a acestui fenomen, ascensiunea capilara se mareste si solutiile saline ajung la suprafata solului.

Actiunea chimica a apei de irigat asupra solului

Actiunea chimica este foarte complexa si depinde de mai multi factori, cum ar fi : apa, continutul in saruri, conditiile naturale ale suprafetei irigate.

Asupra solului, apa de irigat exercita o actiune directa, indirecta si combinata.

Apa de irigat contine, de obicei, saruri dizolvate, cantitatea acestora si gradul de mineralizare avand influenta directa asupra solului. Compusii chimic se depun in sol, ceea ce duce la o crestere permanenta a continutului de argila, oxizi si sulfati.

Apa de irigatie normala (nesarata, nealcalina) poate fi folosita cu efect ameliorativ in irigarea solurilor alcaline . In asemenea ape predomina calciul, iar irigarea cu aceste ape a solurilor alcaline acestea vor deveni neutre, cu proprietati fizice si chimice imbunatatite.

Apele usor alcaline (ce contin mai mult sodiu decat calciu) pot provoca dupa multi ani de irigare o alcalinizare puternica, o destructurare totala, acumulare de sodiu, magneziu si bicarbonat de sodiu, ceea ce duce la pierderea capacitatii productive a solurilor.

Actiunea chimica si biochimica

Folosirea apelor saline la irigatie, reduc fixarea azotului si micsoreaza intensitatea proceselor de nitrificare si amonificare. Proprietatile si calitatea apei de irigat pot avea repercusiuni asupra calitatii plantelor si recoltelor, putand determina aparitia unor boli (ca urmare a prezentei unor macro si microelemente), fie acumularea unor ioni ce sunt toxici in cantitati mari.

Sarurile toxice solubile prezente in apa de irigat, se pot acumula si in sol, ceea ce influenteaza bilantul final in saruri al solului. Cand concentratia reala in saruri a solutiei solului din terenurile irigate cu apa salina atinge un grad toxic (peste 15 g/l), culturile sufera foarte mult sau pot pieri in intregime.

INTREBARI DE CONTROL:

Ce se intelege prin irigare si cu ce scop se aplica?

Ce factori influenteaza consumul de apa in pomicultura?

Ce metode de udare se folosesc in pomicultura?

Ce implicatii asupra solului poate avea irigarea pe brazde?

In ce cazuri irigarea prin conducte subterane nu poate fi aplicata?

Care este actiunea fizica a apei de irigat asupra solului?

Cum actioneaza chimic apa de irigat asupra solului?

Care este actiunea biochimica a apei de irigat asupra solului?