PRINCIPALELE BOLI MICOTICE LA SPECIILE DE MAR IN ZONA POMICOLA LAPUSEL

PRINCIPALELE BOLI MICOTICE LA SPECIILE DE MAR IN ZONA POMICOLA LAPUSEL

Fainarea marului

Fainarea marului este o boala foarte raspandita care de mult a devenit si mai periculoasa in multe tari unde produce deseori atacuri puternice. Extinderea si intensificarea atacului sunt atribuite unei serii de cauze probabile: extinderea in masiv a culturilor intensive, extinderea folosirii ingrasamintelor azotoase si a irigatilor, cresterea virulentei agentului patogen, raspandirea in cultura a soiurilor foarte sensibile,trecerea de la taierile scurte la cele lungi, inlocuirea treptata in combaterea bolilor la mar a produselor fungicide pe baza de sulf si de cupru cu cele organice. La noi in tara pana in anul 1940 fainarea marului a aparut mai rar unor atacuri fara importanta. De atunci, boala s-a extins, iar frecventa si intensitatea atacurilor a crescut, astfel ca in anul 1959 a fost observata in toate regiunile tarii, producand uneori atacuri deosebit de puternice. In ce priveste pagubele produse de aceasta boala, ele ajung in unii ani la nivelul celor produse de patarea cafenie a frunzelor. (AL ALEXANDRI SI COLAB.,1972)

Simptome : Boala se manifesta in toata perioada de vegetatie, de la dezmugurire si pana toamna, atacul principal producandu-se in perioada de crestere rapida a organelor tinere ale pomilor (aprilie-iunie)pe frunze, lastarii tineri, ramuri, flori si mai rar pe fructe( Fig.5).(AL.ALEXANDRI SI COLAB,1972)

In primavara, ramurile atacate in anul precedent sunt acoperite de un miceliu paslos, fainos, cenusiu-albicios. Mugurii laterali, indeosebi cel terminal, sunt stransi si ascutiti; solzii sunt usor indepartati si uscati la varf, dand mugurelui un aspect zburlit( Fig. 2).

Primele simptome apar pe frunzulitele tinere, sub forma unei pasle miceliene fine, albicioase la inceput, apoi usor galbuie si pulverulenta, ca urmare a formarii conidioforilor ai conidiilor ciupercii. Aceste pulbere se formeaza pe ambele fete ale frunzelor, precum si pe petiol. Frunzele atacate raman mult mai mici, mai inguste, se ingroasa, se rasucesc spre fata superioara, devin casante, se brunifica, se usuca si cad timpuriu.

Pe lastarii tineri, ca si pe frunze, apar la inceput aceeasi pasla fina, albicioasa care, mai tarziu, devine pulverulenta, iar spre toamna ia aspectul unui manson a unei pasle dense. Spre sfarsitul verii sau toamna, in pasla de pe lastari se obeserva numeroase punctisoare, brune-negricioase, care sunt periteciile ciupercii     ( Fig. 4). Lastarii atacati raman nedezvoltati, se brunifica si se usuca in timpul verii sau degereaza peste iarna.

Atacul cel mai pagubitor este cel de pe flori, a caror organe: sepale, petale sunt deformate, mai inguste, alungite si acoperite ca si frunzele de o pulbere alba-galbuie. In scurt timp, florile atacate se brunifica si se usuca. La soiurile sensibile, cum este de exemplu, JONATHAN, daca nu se aplica tratamente, florile pot fi distruse intr-un procent de 90-95%.

In cazuri rare, boala poate fi observata si pe fructele tinere, care se prezinta acoperite, pe portiuni mai mari sau mai mici, de o pasla fina albicioasa, sub care tesuturile se brunifica( Fig. 3).

Agentul patogen: Fainarea marului este produsa de ciuperca:

Phodosphera leucotricha (Ell. Et Ev.) Salm,

cl.Ascomycetes,

ord.Erysiphales,

fam.Erysiphaceae;

f.c. Oidium farinosum Cooke.

Este o ciupeca ectorparazita, al carui miceliu, hialin, septet si ramificat se dezvolta la suprafata frunzelor si a celorlalte organe pe care le ataca, se fixeaza de substrat si se hraneste cu ajutorul haustorilor globulosi care se diferentiaza din miceliul extern si patrund in interiorul celulelor epidermice. Tot pe acest miceliu se formeaza in numar mare si organele de inmultire (conidiile) unite in lanturi neramificate, care se diferentiaza la varful unor ramificatii scurte numite conidofori, simple, si se raspandesc dand acel aspect fainos (pulverulent) invelisul paslos ce acopera organele atacate. Conidiile sunt unicelulare, elipsoidale, trunchiate putin la capete, de 16-17x10-17 microni marime. Ele sunt apte de a germina tesuturile vii ale plantei, folosind apa rezultata din transpiratie, cu conditia ca temperatura mediului extern sa fie cuprinsa intre 10-20^oC. Desi boala poate evolua si pe timp de seceta temperatura ridicata (18-20^o C), insotita de o umiditate relativa a aerului cuprinsa intre 80-100^o C, face ca atacul sa ia un caracter foarte grav, in special la soiurile sensibile. (ELIADE E., 1979)

In unii ani miceliul si organele sporifere sunt parazitate de ciuperca Cicinnobolus cesatii De By care limiteaza mult frecventa si intensitatea bolii, asa cum s-a constatat in bazinul pomicol Dambovita, pe pomi netratati. Multitudinea picnidiilor acestui hiperparazit determina modificarea culorii miceliului, din alb cu aspect fainos, in alb-murdar (I COMES si colab, 1982)

Ciclul evolutiv al bolii Ciuperca Podosphaera leucotricha ierneaza sub forma de miceliu in mugurii contaminati in anul precedent. In tarile din zona cu clima temperata admite si posibilitatea iernarii si ca miceliu la suprafata ramurilor, in partile mai putin expuse ale pomilor. Iernarea ciupercii sub forma de peritecii este admisa ca fiind posibila insa nu a fost pusa in evidenta prin cercetari experimentale(Fig. 1)

Fig. 1 Podospahera leucotricha : ciclul de viata a ciupercii si evolutia bolii

(dupa Gh. Popescu)

In tara noastra unica sursa de infectie in primavara o constituie mugurii contaminati in anul precedent,ncare adapostesc intre solzii lor miceliul de rezistenta al ciupercii; aceasta se ancoreaza cu ajutoul haustorilor in celulele epidermice.

Sorauer a fost primul care in 1889 a presupus posibilitatea iernarii ciupercii in muguri si mai tarziu, in 1910, Tubeufa fost cel care a demonstrat veracitatea acestei ipoteze, confirmata apoi si de ceilalti cercetatori.

Dupa Peglion care a stabilit existenta miceliului in interiorul mugurilor, se pot deosebi si macroscopic mugurii infectati de cei sanatosi, dupa aspectul lor. Mugurii infectati prezinta o porozitate albicioasa, mata, aproape cenusie, spre deosebire de cei sanatosi care au un invelis paros, cu luciu ca de matase.

Mugurii atacati in primavara urmatoare vor da nastere la lastari sau la inflorescente care in momentul dezvoltarii lor sunt deja infectati de ciuperca. Ei constituie primele focare de infectie care prin conidiile care se fomeaza la suprafata lor asigura raspandirea bolii in coroana aceluiasi pom sau la pomii vecini. Astfel se produce infectia primara si boala se manifesta in timpul infloritului urmata de numeroase infectii secundare pe perioada de vegetatie.

Formarea periteciilor in luna mai si diferentierea ascelor si ascosporilor in octombrie -decembrie si intr-o masura mai mica in luniile urmatoare, a fost evidentiata dar s-a demonstrat ca acestea nu joaca un rol in propagarea bolii si in supravietuirea ciupercii peste iarna. Singura forma de iernare a ciupercii o constituie miceliul din mugurii contaminati in anul precedent.

Boala este raspandita in tot parcursul perioadei de vegetatie de conidiile formate pe organe rezultate din muguri contaminati precum si de catre cele formate in urma infectiilor secundare. Pentru germinarea lor este suficienta o umiditate foarte ridicata a aerului (peste 90%) si o temperatura cuprinsa intre 19-20^o C.

Conidiile ajunse pe frunzele tinere viguroase germineaza bine chiar si in absenta apei. Din contra printr-un exces de umiditate pe frunze conidiile isi pierd facultatea lor germinativa iar riscul unor infectii este mic.

Numai organele foarte tinere sunt expuse infectiei. Cresterea miceliului la suprafata frunzei se produce in anumit timp, dar se opreste dupa 14-17 zile de la aparitia acesteia. S-a observat ca frunzele rozetei florale sau cele de la baza coroanei nu sunt niciodata atacate de fainare. Perisorii epidermei frunzelor joaca un rol important in mecanismul infectiei, deoarece retin conidiile si mentin un microclimat umed, favorabil germinarii acestora si pentru ca servesc drept porti de intrare ciupercii care isi trimite in interiorul lor haustorii (BOBES I. si colab, 1983)

Dupa infectie ciuperca se hraneste pe socoteala celulelor epidermice si ale mezofilului, insa efectul se simte si pe celulele din vecinatatea acestora.

Printre soiurile cele mai rezistente la fainare amintim: Renete de Canada, Grand Alexander, Frumos de Boskoop si Gustav, iar ca soiuri sensibile amintim: Ionathan, Komsomolet, Calvil Italian, Bolken etc(BRANISTE N., 2006).

Fig. 2 Podosphaera leucotricha pe floare

Fig. 3 Podosphaera leucotricha pe fructe tinere

Fig. 4 Podosphaera leucotricha pe frunze

Fig. 5 Podosphaera leucotricha pe fructe

2. Putregaiul brun-Monilinia fructigena

Este o boala foarte raspandita care produce pagube insemnate atat in livezi, in depozitele de pastrare, cat si in timpul transporturilor de lunga durata. Ataca un numar mare de specii de plante (peste 40) din 11 familii diferite, insa este mai periculoasa pentru mar.

Simptome: Atacul se manifeste pe flori, frunze, lastari, ramuri si fructe.

Pe flori atacul este mai putin frecvent si poate lua amploare in primaverile reci si ploioase, favorabile producerii infectiei si dezvoltari bolii. Petalele si frunzele tinere din buchetele florale se ofilesc, se inmoaie, se brunifica si se ususca. Uneori sunt infectate numai o parte din florile unei inflorescente. Atacul pe flori seamana foarte mult cu cel produs de ingeturile tarzii de primavara, cu deosebire ca la acestea pe vreme umeda nu apar pernitele alcatuite din fructificatiile ciupercii. Florile si frunzele brunificate si uscate raman pe pom in tot parcursul perioadei de vegetatie. Lastarii tineri atacati se brunifica, se usuca si se indoaie cu varful in jos.

Cel mai frecvent si mai pagubitor este atacul pe fructe, acestea putand fii infectate in orice stadiu al dezvoltarii. Cele foarte tinere se brunifica si se usuca, iar cand vremea este umeda se acopera cu pernitele miceliate, in timp ele se desprind de pe ramuri si cad. Deobicei boala apare mai des pe fructele aflate intr-un stadiu avansat de dezvoltare, aproape de maturitate. In aceasta faza se pot gasi sub trei forme de manifestare: putregaiul brun, putregaiul negru si putregaiul inimii.

Putregaiul brun apare primul si este cel mai frecvent, mai evident si mai pagubitor. Se manifesta la inceput sub forma unei pete rotunde de culoare galbena-bruna sau bruna-cafenie, care daca vremea este umeda si calda, se extinde cuprinzand in intregime fructul in 3-4 zile. Pata este delimitata, iar marginile sunt destul de regulate, rareori sinuoase sau lobate. Sub pata pulpa fructului se brunifica si se inmoaie; la suprafata petelor cand acestea au un diametru de cativa centimetri se formeaza pernite de culoare alba-galbuie, mai tarziu galbene-brune, reprezentand fructificatiile conidiene, deseori in mijlocul petei se observa rana pe unde a patruns ciuperca( Fig. 7, Fig. 8, Fig. 9.) (Al. alexandri si colab, 1972)

Daca vremea este umeda, fructele atacate cad pe pamant unde ele putrezesc, dar daca vremea este insorita si uscata ele pierd apa isi micsoreaza volumul, se usuca, se zbarcesc si devin tari, lemnoase (mumifierea fructelor). O parte din acestea cad, iar o alta parte raman pe ramuri peste iarna pana anul urmator.

A doua forma de manifestare a atacului pe frunze, putregaiul negru, se intalneste mai rar si apare in anumite conditii pe fructele cu un stadiu de maturitate avansat, aflate pe pom sau in depozite. In acest caz in absenta luminii putrezirea pulpei sa evolueze in ce priveste culoarea, fructele capata o culoare negricioasa, un aspect pielos si un luciu caracteristic. Fructifiatia ciupercii nu mai apare la suprafata sau se dezvolta foarte tarziu.

Innegrirea fructelor depinde de mai multi factori, unul dintre ei fiind lumina. Fructele atacate pe pom nu evolueaza deobicei spre aceasta forma doar cele cazute pe pamant si in livezile in care terenul este folosit pentru fanete. Gradul inaintat de maturitate si temperaturile joase au un rol in manifestarea acestei boli. (E. Rdaulescu si colab, 1966)

A treia parte a atacului pe fructe, putregaiul inimii, se intalneste la fructele care au canalul stilar deschis si prin care ciuperca patrunde si ajunge in cavitatea carpelara. Aici ciuperca se dezvolta si produce putrezirea pulpei, atacul nefiind vizibil la exterior. Uneori poate fi observata o pata bruna la suprafata, o parte din fructe care prezinta putregaiul inimii cad premature.

Deseori frunzele se usuca, alteori frunzele care vin in contact cu cele infectate sau cu fructe afectate prezinta pete brune sau de necrozare a tesutului situate in zona nervuri principale.

Infectia in ramuri se produce fie indirect de catre miceliul ciupercii, care ajunge in ramura trecand prin pedunculul unei flori atacate sau al unui fruct infectat, fie indirect de miceliul ciupercii de la frunzele sau fructele atacate strans lipite de ramura.

Pe ramurile tinere infectate indirect apar leziuni de forma oval-alungita, in dreptul carora scoarta este uscata si prezinta crapaturi. Intr-o faza mai avansata scoarta necrozata se exfoliaza si cade si lemnul ramane descoperit. (Al.Alexandri si colab, 1972)

Agentul patogen: Putregaiul brun este produs de ciuperca:

Monilinia fructigena,

cl Ascomycetes.

ord.Helotiales,

fam.Sclerotiniaceae.

Miceliul ciupercii se dezvolta de regula in tesuturile atacate. El este hialin, septat, ramificat. In anumite conditii de temperatura si umiditate, miceliul se formeaza prin impletirea filamentelor, mici aglomerari miceliene sub forma unor pernite, de culoare la inceput alba, capatand mai tarziu o culoare galbena-brunie, care apar la suprafata organului printr-o crapatura a tesutului. Ele sunt mai compacte si mai laxe si de forme mai mult sau mai putin regulate dupa conditiile in care sau format.

In fructele mumifiate ciuperca da nastere unei structuri stromatice pseudoclerotiale, iernand in aceasta forma. Mumiile pot ramane in viata mai multi ani, ele se descompun in sol daca terenul nu este arat in primii doi ani. Pe aceste mumii primavara urmatoare se formeaza noi pernite cu spori care constituie, ca si conidiile, principalele surse primare de producere a infectiilor timpurii in primavara.

Apoteciile ciupercii se formeaza mai rar si numai pe tesutul stromatic pseudosclerotial al mumiilor, in prima sau a doua primavara. Formarea apoteciilor din aceste mumii este conditionata de prezenta unei umiditati mari in sol dar este influentata si de temperatura. S-a constatat ca formarea apoteciilor este intarziata cu cat temperatura coboara sub 17-20^o C si accelerata cu cat se apropie de 30^oC. In livezile in care terenul se ara apoteciile se gasesc numai pe mumiile de la suprafata solului sau cele de la 1-3 cm adancime. Ele se formeaza cate 1-20 pe un fruct, au un peduncul lung si subtire, de 5-30x1 mm, la inceput galbena sau bruna deschis, mai tarziu cenusie cu marginea deschia. Partea interna a receptaculului concav este captusita cu asce, care la maturitate proiecteaza ascosporii in aer. (Al.Alexandri si colab, 1972)

In apotecii se formeaza asce cilindrice, usor pedunculate, rotunjite la varf, de 120-180x9-12 microni, continand fiecare cate 8 ascospori, dispusi oblic si uniserati in asca, ce sunt eliberati la maturitate pe la varful ascei.

Ciclul evolutiv al bolii Ciuperca ierneaza sub forma de strome miceliene in tesutul atacat al ramurilor si in fructele mumificate de pe pomi sau sol, pe care in primavara urmatoare miceliul formeaza la exteriorul acestor organe pernite sporifere, in care sunt produse cantitati mari de conidii( Fig. 10).

Fig. 6 Monlinia fructigena: ciclul de viata al ciupercii si evolutia bolii

(dupa Gh. Popescu)

Conidiile formate in primul an de regula in timpul iernii nerezistand la ger decat la iernile blande, ele nu constituie un pericol pentru transmiterea bolii. Conidiile formate in primavara pe mumii si ramuri atacate in anul precedent servesc la declansarea infectiei primare iar cele rezultate din infectiile secundare servesc la popagarea bolii pe toata perioada de vegetatie.

Ploaia detine un rol important in producerea unor infectii puternice, conditionand inmultirea conidiilor, cat si in raspandirea acestora. Conidiile care ajung pe organele sanatoase in special fructele germineaza si produc infectia; ele pot germina la temperaturi cuprinse intre: 0-25^o C.(I.Comes si colab, 1982)

La germinare, conidiile dau nastere la un filament de infectie care poate patrunde in tesuturile plantei doar daca acestea prezinta rani sau alte traumatisme produse de grindina, ciuperci, insecte, pasari sau alti agenti biotici si abiotici.

La flori infectia se face prin stigmat sau prin pedunculi, fiind favorizata de temperaturile scazute si ploi persistente. Din floare prin peduncul ciuperca infesteaza ramura tanara prin floemul si xilemul mai periferic, iar in anul urmator miceliul produce in primavara noi conidii.

La ramuri, infectia se poate face si prin lenticele la umiditate prelungita. Propagarea bolii se poate face si prin locul de atingere intre organele bolnave si cele sanatoase.

De asemenea este favorizata de ingrasamintele azotoase date in doze mari si de irigatiile prelungite. Prezenta infectiei la fructe limiteaza capacitatea de transport si pastrarea acestora.

Se cunosc putine lucruri despre rezistenta diferitelor soiuri de mar la atacul acestei boli. Soiurile sensibile la aceasa boala ar fi: London Peping, Cretesc, Domnesc, Parmen auriu, Renet de Canada si altele. (Al.Alexandri si colab, 1972)

Fig. 7 Monilinia fructigena-fructificatiile ciupercii

Fig. 8 Monilinia fructigena-fructificatiile conidiene

Fig. 9 Monilinia fructigena-fructificatiile ciupercii

Fig. 10 Monilinia fructigena- spori la un mar bolnav

3. Patarea cafenie a frunzelor si fructelor si rapanul ramurilor de mar-

Venturia inequalis(CKC) Wint

Patarea cafenie a frunzelor si fructelor este cea mai comuna si mai grava boala a marului, care apare in fiecare in majoritatea livezilor de mar din tara noastra. De asemenea este foarte pagubitoare in zonele cu climat rece si umed, unde trece drept cel mai important factor limitativ al productiei de fructe.

Simptome: Boala se manifesta pe toate organele tinere ale plantei ca: frunze, sepalele florilor, lastari tineri si fructe.

Pe frunze boala se manifesta prin aparitia unor pete caracteristici pe ambele fete ale limbului, mai repede pe cea inferioara. Pe fata superioara in locul unde s-a produs infectia, apare la inceput o pata mica care cu timpul creste ajungand la un diametru de 3-10 mm. Petele au un punct central de culoare inchisa de la care pornesc ramificatii, formate din filamentele ciupercii, care se dezvolta subcuticular. Cu timpul, datorita fructificatiilor ciupercii, conidiofori si conidii petele devin verzi-maslinii sau brune-negricioase. O data cu evolutia bolii tesutul din dreptul petelor se necrozeaza, incepand din centru radiar catre periferia lor; in aceasta faza fruzele avand o culoare bruna rosiatica cu marginile bine delimitate si rotunjite. In anumite cazuri, la sfarsitul evolutiei petelor, cuticula se desprinde si se ridica datorita activitatii miceliului de sub ea ajungand la o culoare argintie caracteristica acestei boli.

Pe fata inferioara a limbului se formeaza pete asemanatoare cu cele de pe fata superioara, dispuse mai mult de-a lungul nervurilor cu marginile definite. Au o suprafata convexa, careia ii corespunde o suprafata concava pe partea superioara. Astfel la un atac puternic petele pot sa conflueze si sa ocupe un spatiu mai mare din limbul funzei.

La frunzele in crestere, puternic atacate tesutul se dezvolta inegal, rezultand deformari, astfel cu timpul ele cad, putand duce la defolierea partiala a pomului. dupa caderea frunzelor miceliul ciupercii continua sa se dezvolte si se formeaza in interiorul tesuturilor aglomerari stromatice de miceliu, pe care se diferentiaza, incepand de la sfarsitul toamnei, periteciile ciupercii(Fig 12, Fig. 13). Periteciile se pot forma pe ambele fete ale frunzei dar mai abundente pe fata expusa la lumina.

Pe sepale, atacul se manifesta de la inceputul aparitiei lor din mugurele florifer, sub forma de pete asemanatoare cu cele de pe frunze. De pe acestea poate trece si pe ovare sau fructe foarte tinere, care se brunifica, iar daca atacul este mai puternic se produce o cadere uneori masiva a florilor si fructelor.

Fructele sunt atacate in toate fazele dezvoltarii. Pe masura ce petele evolueaza pot avea un aspect diferit in functie de faza de crestere in care se gaseste fructul, daca sunt afectate fructele foarte tinere atacul poate duce la caderea lor. Fructele care sunt in curs de dezvoltare, in locul unde s-a produs infectia se formeaza pete asemanatoare cu cele de frunze, la inceput mici, punctiforme, evidente, cu margini definite, de culoare olivacee inchis, care se maresc incet. Pe suprafata lor apare eflorescenta cu aspect catifelat asemanatoare celei de pe frunze care duce la necrozare si suberificare a tesuturilor( Fig. 14).

Daca infectia este produsa la fructele in curs de crestere, pot ajunge la dimensiuni mari. Daca atacul este foarte puternic petele pot sa conflueze, acoperind portiuni mari.

Ca urmare a atacului timpuriu si puternic la fructele care se afla in curs de dezvoltare, datorita necrozarii si suberificarii tesuturilor fructele nu se mai dezvolta uniform se produc deformari. Daca atacul se produce numai pe o margine a fructului, el se dezvolta asimetric(MITREA R., 1998).

In cazurile grave si la soiurile sensibile din cauza presiunii exercitate de cresterea continua a tesuturilor sanatoase, tesuturile atacate se rup si formeaza crapaturi care favorizeaza intrarea altor paraziti care duc al putrezirea fructelor.

Odata ajunse la dezvoltare maxima, pe fructe petele sunt mai mici de culoare negricioasa uniform, iar uneori se produce o crapare si exfoliere a tesutului necrozat, astfel fructele au o culoare mai deschisa in acea zona.

Petele pot aparea si pe fructele care sunt aparent sanatoase puse in depozite de pastrare, deoarece ciuperca se afla in perioada de incubatie, acestea fiind atacate cu putin timp inainte sa fie culese. Pe fructe apar pete de culoare negricioasa cu margini mai mult sau mai putin conturate.

Ramurile sunt mai putin atacate, acest lucru se intampla mai des la pomii mai tineri si mai ales in pepiniere pe puieti, fiind mai rar atacati cei in varsta.

Pe ramurile foarte tinere, atacul se manifesta sub forma unor pete asemanatoare cu cele de pe frunze, iar ramurile mai dezvoltate prezinta pustule proeminente rotunde sau oval alungite, cu margini ondulate, de 1-3 mm in diametru, acoperite de epiderma. Sub epiderma se gaseste stroma pe care se formeaza fructificatiile ciupercii. Datorita acestei presiuni epiderma se rupe si se rasfrange in laturi, conidiile fiind imprastiate sub forma unei mase pulverulente, de culoare inchisa. Pe aceste ramuri ciuperca rezista mai multi ani. Cu timpul sub pustule la limita dintre tesutul sanatos si cel atacat se formeaza un tesut de suber, tesutul mortificat deprinzandu-se si cazand de pe ramura lasand mici depresiuni ce dau scoartei un aspect neregulat. Prin detasarea si caderea tesuturilor moarte se creeaza porti de intrare pentru ciuperca Nectria galligena care va produce in continuare plagi canceroase.

Agentul patogen: Agentul patogen este produs de ciuperca:

Venturia inequalis (Cke) Wint,

cl. Ascomycetes ,

ord. pseudophacriales,

fam. Venturiacea;

f.c. fusicladium dendriticum.

In dezvoltarea acestei ciuperci se observa doua faze, una parazitara si una saprofita, fiecare indeplinind un anumit rol in ciclul evolutiv al bolii. In mod normal faza parazitara corespunde dezvoltarii formei imperfecte, iar cea saprofita cu dezvoltarea formei perfecte. In lunile de iarna si primavara cele doua forme pot alterna, putand evolua paralel, astfel continuitatea ciclului evolutiv poate fi realizat si in lipsa formei imperfecte.

Ciclul evolutiv al ciupercii incepe cu forma parazitara care se intampla in momentul produceri infectiei. Miceliul ciupercii se dezvolta in frunze, intre cuticula si epiderma constituit din filamente septate, de 3-5 microni grosime. La inceput miceliul este hialin, iar cu timpul capata o culoare brun-olivacee-negricioasa.

Cu timpul miceliul poate patrunde in interiorul celulelor epidermice si sa ajunga in tesuturile lacunoase si palisadice. In ramuri, hifele miceliului patrund adanc in straturile parenchimului cortical.

In timpul dezvoltarii subcuticulare, miceliul formeaza strome alcatuite din aglomerari dense, formate din celule rotunjite, la inceput hialine, mai tarziu de culoare inchisa. Pe aceste strome se diferentiaza conidioforii, care prin perforarea cuticulei, ajung la suprafata tesutului atacat si formeaza la varful lor conidii. La varful conidioforilor se diferentiaza conidiile, in succesiune acrogena. dupa fiecare conidie formata si desprinsa conidioforul creste putin la extremitatea sporifera formand o ridicatura scurta sub forma de guler pe care se formeaza o noua conidie. Astfel dupa numarul inelelor de la partea apicala a conidioforilor se poate stabilii numarul conidiilor formate. Conidiile au aspect piriform sau fusiform subtiata la varf si trunchiate la baza, de 12-22x6-9 microni unicelulare, la inceput hialine iar in scurt timp de culoare bruna-olivacee. De obicei conidiile apar inainte ca petele sa fie vizibile(POPESCU GH., 1993).

Partea saprofitica incepe spre sfarsitul vegetatiei si este caracteristica formei perfecte a ciupercii. Toamna ciuperca continua sa se dezvolte in frunzele moarte de pe sol. Miceliul din petalele proaspete, de la periferia petelor vechi, porneste de la stromele subcuticulare, patrunde prin spatiile intercelulare in interiorul ciupercii, unde dezvolta un alt miceliu constituit din hife de doua ori mai groase decat ale miceliului parazitar. Periteciile sunt globuloase, usor ovale sau piriforme, de 90-160 microni in diametru , cu perete format din celule negricioase-brune la periferie si celule de culoare deschisa la interior. La inceput ele sunt adanc infipte in tesutul gazdei, iar la maturitate devin eruptente, superficial infipte in tesut. Periteciile au in varf o osteola, usor papilate in dreptul acesteia, mai tarziu inconjurata de mai multe sete de 25-75 microni. In peritecie se formeaza un numar de 30-40 asce oblong-clavate, uneori usor curbate, de 55-75x6-12 microni, hialine, cu cate 8 ascospori, cu episporul gros.

Ciclul evolutiv al bolii: ciuperca Venturia inequalis ierneaza sub cele doua forme: de peritecii care se dezvolta in frunzele moarte si strome miceliene care se formeaza pe ramurile atacate. Observatiile facute asupra biologiei ciupercii arata ca fomarea conidiilor pe ramuri are loc chiar si in timpul iernarii, stagnand in perioadele geroase. Mai fercvent este modul de iernare sub forma de peritecii, care se diferentiza de cu toamna in frunzele cazute. Periteciile iau nastere in urma procesului de inmultire sexual, ele ajung la maturitate in primavara. Apar pe frunze sub forma unor puncte mici, negre, la inceput cufundate in substrat apoi superficial. Periteciile sunt globuloase, de 90-145 microni diametru, prevazute cu tepi rigizi, bruni, in jurul porului de deschidere. In interiorul periteciilor se formeaza numeroase asce, in medie 40-60, alungite, care contin cate 8 ascospori, bicelularide culoare bruna maslinie, de 11-16x4.5-8 microni(Fig.11).

Fig. 11 Venturia inequalis: ciclul de viata al ciupercii si evolutia bolii

( dupa Gh. Popescu)

Primavara la umiditate ridicata, temperaturi de 6-26^o C, ascosporii sunt eliberati din asce, ajungand pe organele tinere prin curetii de aer, unde provoaca infectii primare. Aceasta eliberare de ascospori se poate face doar in prezenta ploii la temperaturi care variaza intre 2-4^o C si 32-34^oC (Fig. 15). Germinarea ascosporiilor se realizeaza in prezenta picaturilor de apa si incepe la temperaturi scazute +1 grad Celsius, iar maxim 36 ^oC.

La declansarea infectiilor primare si a celor secundare, rolul important il joaca conditiile de mediu. Germinarea si infectia se realizeaza daca organele verzi sunt umectate un anumit timp de ore, timp care variaza in functie de temperatura optima. Si la ascospori, ca si conidii, infectia are loc prin strapungerea directa a cuticulei de catre filamentul de infectie. Sensibilitate organelor la infectie este mai mare cand sunt tinere, scazand pe masura ce se matureaza. Durata perioadei de incubatie variaza in functie de temperatura, fiind 8-14 zile la temperatura de

20-25^o C si de 20 de zile la 8-10^o C(CEAUSESCU I., 1982).

In afara de ascospori infectiile primare pot fi determinate si de catre conidiile care se formeaza pe miceliul de rezistenta. Aceasta boala este favorizata foarte mult de precipitatiile abundente din primavara si din prima jumatate a verii.

Pomii atacati ca urmare a reducerii suprafetei asimilatorii si a defolierii premature, se debiliteaza din an in an, rodesc tot mai putin si de calitate inferioara.

Soiurile rezistente la atac sunt: Frumos galben, Cellini, Citron de baia mare, Craciunesti de Baia, Cretesc de Breaza, etc , iar sensibile sunt: Boiken, Astrahan rosu, Jonathan, Renet de Landsberg etc.

Fig. 12 Venturia inequalis-atac pe frunze

Fig. 13 Venturia inequalis- patare pe frunze

Fig. 14 Venturia inequalis-atac pe fruct

Fig. 15 Venturia inequalis-ascospori

4. Cancerul nectrian - Nectria galigena Bres.

Cancerul nectrian este frecvent intalnit mai ales in plantatiile care au suferit de pe urma ingheturilor de iarna si in liveziile neangrijite din zona temperata. La aceasta boala sunt expuse plantatiile situate pe terenuri acide, compacte si reci. Ataca in afara de mar si alte specii.

Simptome: Atacul se manifesta pe tulpini, ramuri si mai rar pe fructe. Pe scoarta ramurilor, la locul unde s-a produs infectia, la inceput apare o pata mica de culoare brun-rosiatica, care se extinde treptat si ia aspect de zbarcire si innegrire urmat de numeroase crapaturi. Cu timpul scoarta atacata se exfoliaza pana la lemn care devine brun negricios. Rana poate sa ajunga pana la maduva lemnului. Pe marginea plagii de jur inprejur se formeaza in fiecare primavara calus, care tinde sa acopere rana. Acest calus este oprit in crestere de atacul patogenului si daca nu a reusit sa acopere plaga, aceasta se transforma in "cancer deschis". daca plaga s-a inchis, locul atacat are aspectul unei unflaturi canceroase "cancer inchis"( Fig. 16, Fig 17).

Cancerul poate sa cuprinda ramura partiala sau de jur inprejur, cazul in care se usuca de la locul atacului in sus. In cazul ramurilor tinere cancerul se intinde de jur inprejur producand uscarea lor. Foarte des plagile canceroase se formeaya la baza ramurilor in dreptul unui mugure sau a unei ramuri tinere atacata si uscata sau in dreptul unei leziuni mecanice produsa de grindina, atacul unor paraziti vegetali. La suprafata plagilor tinere apar pernite sporodochiale de culoare alba-crem. Pe aceste pernite in vreme umeda se formeaza in tot timpul anului fructificatiile conidiene. Pe plagile canceroase, se formeaza mai ales toamna si iarna peritecile ciupercii. Patogenul mai ataca mugurii florali si mai rar fructele mature in livada si depozit. Fructele atacate prezinta la inceput pete mici brune, cufundate, suprapuse uneori pe petele de rapan sau pe rani. Apoi fructele putrezesc din exterior pana la camera semintelor, se zbarcesc si se acopera cu pernite sporifere.

Agentul patogen. Boala este produsa de fungul patogen:

Nectria galigiena Bres,

Clasa Ascomycetes,

Ordinul Sphaeriales,

Familia Hypocreaceae,

F.C. Cylindrocarpon mali (All.) Wr.

Miceliul este alcatuit din hife hialiene, septate si este localizat in scoarta, in parenchimul cortical si patrunde pana in vasele conducatoare. Sporodichiile de la suprafata sunt de culoare roz si sunt alcatuite din stroma si conidiofori ramificati. Pe conidiofori se formeaza macroconidii alundite, cilindrice, drepte sau usor curbate, cu varfuri rotunjite, hialiene, pluricelulare 5-7 septi cu diametrul 21- 66 x 3,4-6 microni. Uneori se formeaza si microconidii ovoidale, unicelulare. Peritecile sunt globulare putin turtite la varf, papilate cu diametrul de 240- 390 microni. Contin asce alungite cu ascospori. Ascele sunt despartite intre ele prin parafize articulate si masoara 85 x 15 microni. Fiecare asca contine 8 ascospori hialiani, bicelular de 14,6 - 21,7 x 6 - 6,8 microni. La maturitate sunt proiectati prin osteola la cativa cm. Ei germinaza intre 2 - 30˚C , iar la 20˚C germinaza in cateva ore (MINOIU N., 1990).

Ciclul evolutiv al bolii: Boala se manifesta in tot timpul anului. Eliberarea ascosporilor se produce in timpul anului cu un maxim in ianuarie- februarie si cu un minim in lunile de vara. Formarea si eliberarea conidilor se intinde pe aceeasi periada cu un maxim in luna octombrie. Infectiile de toamna se produc prin ranile rezultate in urma caderii frunzelor si cele produse la taieri. Conidiile patrund in interiorul vaselor prin curentul de sugere creat la nivelul cicatricelor foliare, germineaza si produc un cancer local, care devine evident in anul urmator in lunile aprilie-iulie. Infectiile de primavara se produc in aprilie in momentul umflarii si desfacerii rapide a mugurilor ducand la craparea tesutului corticali protector. Alte portite de intrare pentru infectii cu cancerul nectrian sunt asigurate de grindina, inghet, rapan, paduchea lanos, mai rar prin lenticele. De asemena atacati sunt pomii debilitati din diferite cauze. Pagubele sunt mai mari in timpul iernilor friguroase. Infectiile sunt produse atat de ascospori cat si de conidii. Dimensiunea ascelor se realizeaza numai pe timp de ploaie si la fel ca si conidile germinaza usor in proportie de 95 % dar cu ritm mai lent la temperaturi joase, la temperatura de 5˚C germinatia dureaza patru zile(PIRVU M.,1998).

Fig. 16 Nectria galigena-atac pe ramuri

Fig. 17 Nectria galigena-atac pe frunze

Fig. 18 Nectria galigena-atac pe fruct

Fig. 19 Nectria galigena.atac-pe fruct

Putregaiul coletului si fructelor- Phytophtora cactorum

Putregaiul coletului este raspandit in toate tarile cultivatoare de mar din Europa si S.U.A. In Romania a fost semnalat de Traian Savulesu in anul 1936.

O data cu introducerea unor noi portaltoi vegetativi de mar, sensibili la boala, s-a constatat extinderea ei in multe livezi si marcotiere. In afara de mar, Phytophora Cactorum mai ataca si alte specii,numarul speciilor atacate ajungand la 150(RADULESCU, 1972).

Simptome:La mar atacul se constata in zona coletului. Scoarta atacata se brunifica pe zone destul de intinse ,care in cazul pomilor tineri si a marcotelor se extinde de jur imprejurul tulpinilor pana la radacina(Fig. 20),iar deasupra solului pana la inaltimea de cativa centimetri,progresand uneori la mari distante in functie de sensibilitatea solului. Cel mai frecvent,atacul se semnaleaza pe scoarta pomilor la suprafata solului. Scoarta este violacee la suprafatacu tesutul puternic necroyat in interior de culoare bruna-inchis,avand miros acru puternic. Cu timpul scoarta se zbarceste,devine spongioasa si umeda. Pomi atacati isi incheie mai repede ciclul de vegetatie, frunzisul devine aramiu sau cloritic inca din iulie-august. Fructele se maturizeaza lent si raman mici. In anul urmator pomii puternic atacati incep a se usca imediat dupa inflorit,ei suferind si de ger in cursul iernii.

Fig. 20 Phytophtora cactorum-atac la baza tulpinii

Fitoftorioza se manifesta si pe fructele situate pe ramurile de la baza coroanei. Pe fruct apare o pata circulara,bruna care se extinde ducand la brunificarea,intarirea si uscarea pulpei,fara fructificatii,fapt ce deosebeste de monilioza. Atacul continua si in depozitul de pastrare.

Agentul patogen:Putregaiul coletului este produs de fungul patogen:

Phytophtora cactorum(Leb Et Cohn)

sin.Phytophora omnivora De Bary

Fungul se produce mai intai in sol si apoi ataca plantele sensibile la nivelul coletului,mai ales cele situate pe terenurile agricole umede,exces de umiditate si care prezinta de regula rani cauzate de insecte,grindina si om prin lucrarile tehnologice. Patogenul evolueaza in perioada mai-septembrie. Miceliul este raspandit intracelular sub forma de filamente continue,neuniforme,de pe care incepand cu luna mai se formeaza la suprafata organelor atacate conidiofori cu conidii. Conidioforii sunt ramificati sau simpli,de 24-40 micromicroni lungime. Conidiile,elipsoidale ,sunt hialine,cu perete si papila apicala,masurand 31-43x 18-27 micromicroni. Conidiile germineaza la temperaturi de peste 17^oC, in prezenta apei din sol,dand nastere la zoospori sau unui filament germinativ care infecteaza scoarta prin rani. Oosporii sunt sferici,galbui,cu peretii grosi si masoara 24-32 micromicroni in diametru(I.COMES si colab.,1982)