(DREPT INTRODUCERE)

Caci tu ne-ai fost caminul   

Si muma tu ne-ai fost.

Ne-ai dat in vremuri grele

Culcus si adapost.

A. B. Oprisanu.

Intamplator am poposit pe la inceputul verii, la un vechiu canton silvic de pe o obcina bucovineana. O ploaie ca din senin, potop de apa, ma sili sa cer gazduire padurarului. Toata noaptea vajai vantul, suerau suvoaiele iesite ca din pamant, prin o chemare tainica.

Fig. 2. Padure tanara de gorun de la noi. (Din ,,Revista Padurilor' des. de D-na Virginia I. Barbu).

Natura are toanele ei; acum e manioasa, acum surade. A doua zi mi-a batut soarele in geam, iar cantecul pasaruicelor lua locul vantului. Cerul stralucea de lumina. Cativa nori alburii, scamosati, erau singurele ramasiti din acoperisul plumburiu. Atmosfera era atat de limpede si linistita, de pareau frunzele intepenite. Se odihneau din sbuciumul de peste noapte.

Atunci am descoperit farmecul padurii, dar mai ales frumuseta arborilor, ca si cand pentru intaia oara i-as fi vazut.

Decorul era cu totul altul decat cel obisnuit. Ma aflam in mijlocul unui maret altar din natura, in fata caruia, fara voie, te simti schimbat. Stralucirea din afara patrundea si in suflet, invaluindu-1 intr'o lumina noua. Departe de restul lumii, nu ma simtam totusi izolat. Soarele, cerul, corul paserilor, dadeau vieata arborilor, a caror fapturi tineau tovarasie. In aparenta nemiscati, din fiinta lor se tes nevazute ite, ce te leaga tainic de ei, intr'o comunitate nebanuita. Prin ei cerul nu este departe.

In jurul cantonului s'au adunat reprezentantii tuturor arborilor din padure, intamplare? Au fost saditi anume? Batranul padurar nu a stiut sa ma lamureasca. Asa i-a apucat si el de cand tine minte.

Se adunasera ca la un sobor, frati cu infatisari variate. Un tei, ciucura de flori, isi desfasura coroana-i rotunda in toata plinatatea ei. Printre crengile lui se amestecau frunzele unui paltin intinse orizontal. Mai incolo stejarul isi inalta trunchiul ca un catarg, iar un fag cu coaja-i argintata, samana printre frunzisul vecinilor, luciul frunzelor lui ca de metal. Nu lipsea nici frasinul cu trunchiul ca de lava scursa, nici artarul cu helicele fructelor in parga.

La sobor nu lua parte numai lamura padurilor. Era loc indeajuns si pentru tovarasii mai maruntei, ce se tin obisnuit la marginea padurii, modesti, bucurosi de faramiturile din lumina lasata de cei mari. Arborii cu frunze foioase nu sunt tirani. Le trebue e dreptul multa lumina, ca sa fie scaldata si frunza cea mai de jos. Nu formeaza insa scut nestrabatut. De aceia locul ocupat de ei poate fi acoperit cu un covor verde de iarba, cu paiul mai subtire si inalt, spre a prinde cat de slaba raza de lumina. Catre margine insa, in jurul casei, unde soarele nu intalnea piedeca, s'au intalnit si campanule albastre, oachese garofite, pojarnita cu floarea ca sofranul, tufe de sanziene cu florile marunte ca de pucioasa, ori Centaurea cu petalele trandafirii.

In adevar parea o consfatuire generala.

In afara palcului de arbori urcati din toate vaiugele, molizii intunecati, stapanii locului, inconjurau luminisul inveselit si de sborul catorva fluturi sglobii. Varful lor se inalta deasupra celorlalti arbori, ca niste incondeieri pe cerul albastru, iar desisul catenelor formau zid negru in afara zonei in care soarele asvarlea pete aurii pe trunchiul arborilor, ca si pe verdele ierbii.

Nici un sgomot de nicaeri. Linistea deplina dadea tabloului o solemnitate impunatoare.

Din vreme in vreme un val de vant se abate din vale. Nu-l auzi; il vezi. Intai hlobana paiurile de iarba; pe urma urca in frunzele late scuturandu-le o clipa, trezind soapta susurului care da glas tainuit padurii. Dupa ce s'au linistit, abia atunci unda e tradata si de cetenile molizilor, clatinandu-le a gale, tragand pe cerul albastru domoale pendulari, cu ramura din varf nici cat degetul de groasa.

Iarasi linistea cuprinde din nou totul. Stai pironit; privesti si ramai incantat; asculti soaptele rare si un fior de multumire te cuprinde. Timpul sta pe loc.

Nici marea cu imensitatea spatiului si sbuciumul valurilor; nici varful de murite cu doboritoarea maretie a peisagiului, nu captiva mai rascolitor ca vraja padurii, care imbina taina adancului din desisul ei nepatruns, cu tovarasia fiintelor a caror sbucium si multumire, manie si durere, le poti cunoaste, daca vreai sa te ostenesti a le pricepe.

Aicea omenirea te lasa pic cu pic;

Incepi de traiu-ti silnic si stramt sa te desfereci,

Inveti, uimit, sa intri in codri ca'n biserici

Si ca mai sfant pe lume nu poate fi nimic.

(I. Pillat).

Asa se lamureste atractia ce o exercita padurea la toate popoarele, in toate starile de cultura, nu numai pentru folosinta ei. Unii i se inchina; altii o canta ori o umple cu lumea piticilor si a duhurilor de tot soiul. Beethoven, izolat de lume prin boala ce nu se mai putea lecui, isi cauta izvorul inspiratiunilor sguduitoare de suflete in Padurea vieneza. In istoria multor popoare padurea joaca un insemnat rol. Numai datorita padurilor nestrabatute din apropierea ecvatorului se mai pastreaza triburile de primitivi, icoana primitivitatii omenirii intregi.

Padurea a dat putinta Poporului roman sa infrunte vijelia vremurilor grele din trecut. In codri si-a taiat luminisuri pentru case. Se mai gasesc sate in care crengile pomilor fructiferi se incalcesc printre ale fagilor ramurosi.

Padurea a dat materialul pentru unelte, pentru locuinte. Podoaba tinuturilor ardelene sunt bisericile, de lemn dela talpa pana'n crucea din varful turnului.

Codrii nestrabatuti erau alesi pentru aparare. Arborii doboriti in calea dusmanilor, tineau locul armelor: Codrul-Cosminului, Codrul-Tigheciului sunt pomeniti in Istoria Romanilor cu aceeasi smerenie ca si Calugareni ori Marasesti.

Daca alte popoare au ajuns sa se mai emancipeze de materialul luat din padure, noi inca am ramas in faza lemnului, macar la gospodarii. La munte sunt numai din lemn; pana si cuile care prind dranitele, pana mai eri erau de lemn. La deal casa nu e decat pareti de nuiele impletite, batute cu valatuci; in campie unde padurea lipseste, macar capriorii sunt luati dela arbori.

Si totusi padurile se stang. Unde erau codri azi abea daca au mai ramas arbori razleti, care arata maretia de odinioara. Pana si in margenea Baraganului stejarul stingher dela Cornatel, pomenit si de Odobescu, e dovada ca odinioara padurile umbreau pustiul de azi.

Am ajuns o tara subimpadurita, ne spun cei care masoara intinderea padurilor. Le-am irosit, de a ramas ars pamantul in locul lor. Le jertfim chiar pentru izlazuri, desi in locul padurilor doborite raman rugi, iar puhoaiele spinteca coastele muntilor si ale dealurilor.

Fig. 3. Ce a ramas dintr-o padure de molid din M-tii Parangului. (D. A. Sburlan)

Lacomia mai mult decat nestiinta salbataceste pamantul odata cu umbra deasa. Vrancea s'a schimbat in tinut sudalgerian, iar in satele care aveau nu de mult lemn de ars din belsug, te inadusa mirosul acru al tizicului, balega uscata amestecata cu paie, folosit la incalzit, ca si in tinuturile tibetane.

Padurea insa se razbuna; blastamul ei prinde. Pustiul se intinde peste sate si orase; vantul nu mai gaseste piedica ci sufla nisip si tarna, de inmormanteaza cetatile care mor, dupa o vieata de stralucire.

Si tocmai cand padurile se raresc la noi, insemnatatea lor se dovedeste aiurea; in ele se pune nadejdea salvarei popoarelor. Stiinta scoate din lemn tot ce cu mintea nici se putea banui mai acum vreo 2-3 decenii. Pana si armatele se pot imbraca azi cu stofa fabricata din arbori, inlocuind pe cea de lana.

Tari care mai inainte nazuiau sa puie mana pe terenurile noastre petrolifere pentru a-si asigura sborul aeroplanelor, au ajuns sa-si fabrice esenta trebuitoare pentru camioane si aeroplane din lemnul arborilor, din care s'a fabricat pana si zahar.

Franta, in care, ca si la noi, padurile au fost rarite, arse si din razbunari sociale, prinde sa se ingrijeasca de impaduriri, caci padurile sunt socotite ca reprezinta asigurarea tarii, apararea ei !

Podoaba pamantului, dand sanatate si ajutor omului, padurile impun sa fie crutate. Ele raman izvor nesecat nu numai de bogatie.

Unde exista, trebuesc aparate de lacomia celor care se gandesc numai la ei si numai la ziua de azi. Padurea insamna rezerva fara sfarsit a energiilor din viitor. Nici fierul, nici cimentul nu pot inlocui in toate lemnul. Patul pustelor este din lemn; la constructia aeroplanului tot lemnul foloseste mai mult.

Padurile nu se cuvine sa fie irosite, ci metodic taiate si mai ales intens regenerate.

In special la noi politica padurii nu e numai de domeniul silvic, nici numai economic. Sanatatea pamantului, sanatatea oamenilor de paduri atarna in buna parte.

Tinuturi intregi din tara par pustiuri, fara un palc de padure. Asa e in sudul Basarabiei, asa in sudul Dobrogei, in campia de Est a Munteniei. Si dealurile moldovenesti incep sa fie plesuve. Puhoaiele pun stapanire pe locul ogoarelor, iar ranile pamantului se adancesc pe fiecare an.

Jalea se intinde unde ar trebui sa ramaie surasul belsugului.

Salvati padurile; ingrijiti-le, dar mai presus iubiti-le, cunoscandu-le frumuseta lor, ca si folosul ce-l putem trage, in vecii-vecilor, dela ele.

Fig 04. Salcii din lungul Oltului spre Turnu-Ros.