COORDONATE ALE DEZVOLTARII PSIHICE LA SCOLARUL MIC

Coordonate ale dezvoltArii psihice la scolarul mic

Sub influenta rigorilor si a regulilor vietii scolare, a cerintelor acesteia, se produce o schimbare de fond a intregii activitati psihice.

Antrenata continuu in activitatea scolara, activitatea intelectuala cunoaste modificari semnificative care se materializeaza in planul perceptiei si observatiei, al gandirii, memoriei, atentiei ca instrumente ale cognitiei. Se stie ca activitatile cognitive pot fi impartite in activitati directe si indirecte.

Cognitia directa implica perceptia in primul rand. Antrenate si exercitate, capacitatile senzorial - perceptive devin mai acute si eficiente. Sensibilitatea discriminativa si pragurile perceptive se dezvolta si ele. Vederea si auzul ating performante importante spre 8 - 10 ani, acuitatea acestor forme de sensibilitate devenind foarte buna. Pe capacitatea de a percepe isi pune amprenta cuvantul. Acesta, cu proprietatea sa specifica de a sintetiza si concentra experienta cognitiva, influenteaza mult dezvoltarea perceptiei. Cuvantul extrage si reuneste, recunoaste si separa din perceptii tot ce se refera la relatii perceptive; de aceea pune ordine in experienta copilului.

Cea mai importanta caracteristica a perceptiei copilului de 8 - 10 ani consta in subordonarea ei mecanismului si rolului cognitiv al gandirii. Prin aceasta, perceptia devine o activitate dirijata si cu sens.

O alta caracteristica evidenta a dezvoltarii perceptiei copilului la aceasta varsta consta in cresterea caracterului organizat si sistematizat al acesteia. O astfel de perceptie, superior organizata, este observatia. Aceasta, ca forma de perceptie superioara, are drept caracteristica faptul ca este de durata, subordonata unui scop si tocmai de aceea si sistematica. Copilul de 8 - 10 ani vede nu numai obiectele si caracteristicile lor, ci si procesele si schimbarile ce se produc, relatiile si interdependenta corpurilor, fenomenelor, etc. Toata aceasta activitate are un caracter intentional si voluntar.

Perceptia de spatiu si de timp se dezvolta de asemenea evident. In aceasta perioada a dezvoltarii copilului un rol important il are abstractizarea tot mai mare a reprezentarilor spatiale incluse in activitatea scolara. Orientarea in abstract, in spatiu, devine o cerinta in munca scolarului. Pornind de la plasarea punctului in spatiu se creeaza premisele pentru orientarea mai larga in spatiu pe baza de schema, plan sau harta.

Perceptia de timp se dezvolta prin aprecierea duratei activitatilor scolare, prin perceperea intervalelor de timp determinate pentru diferite activitati specifice, scularea zilnica la ore fixe pentru a nu intarzia la scoala; scolarii clasei a IV-a reusesc sa perceapa chiar timpul istoric prin intermediul datelor de istorie (lupte, ani de domnie, perioade si evenimente istorice).

Alaturi de perceptii, senzatiile au rol important in dezvoltarea gandirii.

Sensibilitatea auditiva se dezvolta indeosebi sub influenta insusirii cititului, cand se contituie o noua baza a auzului fonematic si a simtului limbii. Se inregistreaza progrese ale capacitatii de receptionare a sunetelor inalte si ale capacitatii de autocontrol a propriilor emisii vocale. Copilul poate aprecia pe cale auditiva distanta dintre obiecte dupa sunetele si zgomotele pe care acestea le produc.

Sensibilitatea auditiva se dezvolta pe linia capacitatilor de a diferentia sunetele muzicale si legat de aceasta, vocea muzicala, capacitatea de a controla exact emisiile de sunete muzicale.

In procesul invatarii copilul trebuie sa manipuleze o cantitate enorma de informatii asimilate sau care se cer asimilate. Acest fapt nu este posibil fara transformarea cunostintelor in reprezentari si notiuni. Acestea, alaturi de perceptii si senzatii, constituie materia prima a gandirii, imaginatiei, memoriei - procese si capacitati fundamentale ale activitatii psihice cognitive.

Activitatea instructiv - educativa influenteaza mult dezvoltarea proceselor de cunoastere si mai ales dezvoltarea reprezentarilor.

Calea spre reprezentari o constituie desigur dezvoltarea senzatiilor si a perceptiilor copiilor. Dezvoltarea sensibilitatii vizuale si auditive se urmareste prin intermediul realizarii obiectivelor diferitelor discipline de invatamant, cum ar fi si educatia muzicala. Reprezentarile auditive se dezvolta mult in activitatile cu specific muzical, prin intermediul jocurilor de reproducere a unor zgomote sau sunete muzicale, jocuri inspirate din viata copiilor, din experienta lor de viata. Pentru a se da consistenta noilor cunostinte si pentru ca acestea sa fie accesibile este necesar sa se faca apel la experienta cognitiva de care elevul de 9 ani dispune deja. De aceea, la aceasta varsta, capacitatea de a opera activ cu reprezentarile se dezvolta deosebit de mult. Elevul se sprijina pe intelegerea mai profunda a fenomenelor, pe acele reprezentari care s-au format in contactul lui direct si permanent cu lumea inconjuratoare. Acest scolar va reusi treptat sa elaboreze generalizari logice, constiente, motivate, se va ridica la intelegerea a ceea ce are caracter de lege universal valabila.

Activitatea complexa din scoala, insusirea unui volum mare de cunostinte dezvolta modalitati de a intelege si opera rational si totodata o serie de calitati operative ale gandirii. Scolarul mic opereaza in planul cunoasterii cu o serie de notiuni relationate intre ele. Dupa varsta de 8-9 ani gandirea opereaza atat cu scheme, simboluri, concepte, dar si cu reguli de operare. Aceste reguli operative sunt adevarati algoritmi ai activitatii intelectuale. Operativitatea specifica a gandirii, cu structurile disponibile de algoritmi, creeaza un mare grad de libertate gandirii copilului. Cerintele vietii si activitatii scolare sunt factori determinanti in organizarea procesului de cunoastere. Gandirea scolarului are la baza operatii din ce in ce mai inalte: analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea, concretizarea, comparatia, si opereaza cu date suplimentare din experienta cognitiva generala, ceea ce face ca actul cunoasterii sa fie bogat, iar operatiile de diferentiere complexe si organizate. Scolarul din clasele a III-a, a IV-a ajunge la nivelul la care actiunea poate fi efectuata in gand, deoarece a devenit actiune mintala. In aceasta perioada copilul incepe sa-si organizeze procesul gandirii in rationamente. Rationamentele contin selectarea si exprimarea unei anumite relatii intre general, particular si individual. Premisele oricarui rationament exprima certitudini cognitive, iar concluzia exprima o noua certitudine care s-

a constituit ca operatie mintala. Spre sfarsitul micii scolaritati incep sa se faca evidente, ca fiind centrale, judecatile complexe.

Bineinteles ca exista si aspecte individuale referitoare la dezvoltarea scolarului. Chiar daca activitatea de invatare pune gandirea copilului in situatia de a fi mereu activa si de a se dezvolta continuu, totusi exista diferente din punct de vedere al randamentului muncii intelectuale. Exista copii care, desi nu au rezultate remarcabile la invatatura, au cunostinte foarte multe si variate, dobandite pe apucate din lecturi, reviste, emisiuni; au multa indemanare si lucreaza la obiecte care le dau multa bataie de cap. La scoala invata putin si despre ei spune Ursula Schiopu ca "sunt isteti, dar nu le place sa invete" . Alti copii invata, sunt cuminti, seriosi, dar nu stiu sa valorifice cunostintele, operativitatea gandirii fiind mai putin dezvoltata.

Perioada micii scolaritati este perioada aparitiei unor importante insusiri ale gandirii, dar aparitia acestora este conditionata de numeroase insusiri ale personalitatii copilului. Traseul pregatirii unor personalitati prin educatie antreneaza toate procesele psihice: cognitive, afective, psihomotorii si motivationale. Nici muzica, in calitatea de obiect de studiu, nu face exceptie. Ea opereaza cu notiuni, categorii, fenomene care trebuie invatate, dar opereaza si cu simboluri, cu mijloace artistice, cu insemne ce se adreseaza cognitivului, ratiunii, gandirii. Ascensiunea de la senzorial la logic nu este posibila fara implicarea gandirii.

Invatarea muzicii face apel la perceptii si reprezentari verbale, dar se realizeaza dominant prin coduri, simboluri, operatii mentale, scheme de actiuni.

Antrenarea permanenta, activa a spiritului de observatie si a gandirii in cadrul diferitelor lectii conditioneaza tot mai mult dezvoltarea imaginatiei. Imaginatia este relativ dezvoltata inca de la intrarea in scoala, determinata de jocul si diferitele activitati, cu logica si cerintele lor. Odata cu intrarea in scoala apar diferente calitative determinate de activitatea de baza, invatarea.

La randul sau, dezvoltarea imaginatiei contribuie la intensificarea intereselor, la formarea unor capacitati artistice, la dezvoltarea sensibilitatii si la restructurarea mai complexa a diverselor aptitudini ale scolarului.

Scolarul mic asculta si citeste cu mare placere basme si povestiri nu numai din cauza curiozitatii sale intelectuale foarte vii, ci si pentru ca acestea ii stimuleaza imaginatia, ii maresc impresionabilitatea, ii satisfac interesul pentru tot ce exista si ar putea exista pe lume.

Pentru elevul clasei a IV-a, imaginatia joaca un rol important in reconstituirea evenimentelor din trecut, fapte istorice, la care el nu a luat parte, facilitand intelegerea lor. Tot imaginatia il ajuta sa interpreteze rolurile anumitor personaje cunoscute din povesti sau evenimente istorice.

Imaginatia creatoare isi spune cuvantul mai ales pe la varsta de 9-10 ani. Fantezia incepe sa gaseasca atunci noi domenii de exercitare. La aceasta varsta se formeaza capacitatea de a compune, creste capacitatea de a povesti si de a crea povestiri, se dezvolta abilitatea de a folosi elemente descriptive literare.

In desen este evidenta organizarea mai ampla a continutului tematic si problematic. Elevii ies din limitele desenului liniar, reusind sa-l incarce de "atmosfera ", sa evoce in imagini spatiul asa cum il percep ei.

Serbarile scolare, cercurile de creatie, ghicitorile, jocurile de istetime, compunerile de probleme la matematica, etc. constituie terenul pe care se dezvolta creativitatea. Copiii se joaca in pauza cu vehementa, jocurile lor incorporand noi forme ale fanteziei si incitand la creativitate. Toate acestea implica o complexa antrenare a capacitatilor psihice, dar si conditii diverse de antrenare a numeroaselor abilitati.

Creativitatea inca din perioada micii scolaritati este sustinuta si de exemplul celebrelor personalitati; Haydn a compus muzica la 6 ani, Hendel la 11 ani, Chopin la 8 ani, Liszt la 9 ani, Verdi la 10 ani si mai presus de toti Mozard si-a inceput activitatea creatoare la 3 ani. Acestea sunt doar cateva exemple celebre care vin sa intareasca ideea existentei creativitatii inca de la cea mai frageda varsta.

In procesul dezvoltarii psihice invatarea are o maxima implicatie. La baza acesteia, printre celelalte procese psihice, sta si memoria. Cand vorbim de memorie ne referim la mai multe aspecte: la felul cum se realizeaza intiparirea, adica fixarea, la evolutia ulterioara a cunostintelor fixate, se analizeaza problema "recunoasterii" obiectelor, fenomenelor (adica a cunostintelor despre ele), la reproducerea verbala a unui sistem de cunostinte. In contextul relatiei dintre fixare, recunoastere si reproducere se considera ca elevul de 7 ani poate mai usor sa recunoasca decat sa reproduca. La sfarsitul micii scolaritati, la 9-10 ani, raportul se schimba. Dezvoltarea inegala a celor doua caracteristici ale memoriei este impulsionata de cerintele vietii scolare, dar se manifesta si ca particularitate tipologica a memoriei. Scolarul pastreaza in memorie ceea ce l-a impresionat mai mult. In aceasta categorie intra si fenomenele ce prezinta un aspect de noutate. "Prin aceasta se vadeste influenta inca mare a afectivitatii si impresionabilitatii asupra memoriei copilului" .

Activitatea scolara impune restructurarea memoriei, dezvoltarea sa pe o treapta mai inalta, pe masura ce copilul raspunde sarcinilor de munca scolara, memoria devine mai organizata. La 9-10 ani elevul invata sa tina minte selectiv ceea ce este mai important. Accentul nu mai cade pe detalii, ci pe lucruri esentiale. Scolarul din clasa a III-a este constient deja de capacitatea

lui de memorare si de volumul de cunostinte memorat, ceea ce il determina sa-si organizeze constient activitatea de invatare. Asadar, la aceasta varsta, se dezvolta caracterul voluntar al memoriei si in acelasi timp caracterul logic in opozitie cu memorarea mecanica si initiala.

Memoria se dezvolta eficient si daca exista o baza de motivatie, de trebuinte si interese cognitive deosebit de larga. Edouard Claparede se intreba: "Cum sa procedez, ca sa invat acest copil ceva, astfel incat sa nu ramana litera moarta, ci sa indeplineasca asupra lui anumite functii?"⁶ interesele foarte vii fac in general ca memoria sa aiba un caracter viu, nelivresc, indreptat spre intelegerea relatiilor dintre diferite aspecte ale realitatii. Principala motivatie consta in cunoasterea faptului ca orice concept condenseaza o experienta vitala. Toate cunostintele care se invata au o valoare reala. Se invata o formula matematica, pentru a calcula mai tarziu ceva anume, se invata geografie, pentru a calatori sau pentru a intelege actiunile altora. Iata cum, utilitatea reala, dincolo de notiunea teoretica, poate pune bazele unei memorii temeinice. In general, elevul din clasa a III-a cauta in materialele pe care trebuie sa le memoreze o anumita logica. El chiar inlocuieste termenii cu altii proprii, pentru a usura retinerea. De exemplu, invata sa citeasca o lectie dupa care o povesteste cu cuvinte proprii, organizate logic si sistematic. Are capacitatea sa-si mobilizeze usor acele cunostinte de care are nevoie la un moment dat, putand reproduce povestioare, poezii citite cu multa vreme in urma.

O memorie buna se afla intr-o stransa legatura cu o atentie voluntara dezvoltata. La intrarea in scoala copiii au dificultati in a-si concentra atentia fie si numai din punctul de vedere al duratei. La varsta de 9-10 ani elevul este atent atat ca durata de timp, dar mai ales are capacitatea de a-si comuta voluntar atentia de la ceea ce este superficial la ceea ce este esential. In acelasi timp atentia distributiva se mareste, putand asculta explicatiile, raspunsurile colegilor, dar fiind atent si la propria activitate de scriere.

Sarcinile scolare prea dificile sau in numar prea mare, dar si cele care nu intra in concordanta cu potentialul intelectual al elevilor pot conduce la oboseala, deci la scaderea atentiei.

Edouard Claperede sustine ideea cultivarii functiilor mintale, intelegand prin aceasta sa le dezvolte. "A dezvolta inseamna mai intai a usura geneza, evolutia naturala. A dezvolta mai inseamna a face ca individul sa devina mai puternic, mai rapid, mai sigur pe el intr-un cuvant a exersa"⁷. Mecanismul genezei este cu totul deosebit de cel al exercitiului. In primul caz avem o crestere mai ales calitativa, functia devine mai patrunzatoare, se imbogateste cu modalitati noi, dar acest progres are o sursa interioara, este efectul unei cresteri organice. In cazul exersarii cresterea e mai ales cantitativa, perfectionarea rezultand din surse exterioare. Exista insa o stransa legatura intre cele doua aspecte, si anume dezvoltarea naturala nu ar fi posibila fara exercitiu.

Dezvoltarea capacitatii de verbalizare depinde foarte mult de exersarea exprimarii orale si scrise.

Dezvoltarea limbajului cunoaste anumite diferente la intrarea copiilor in scoala. Aceste diferente privesc nivelul exprimarii, latura fonetica a vorbirii orale, structura lexicului, nivelul exprimarii gramaticale si literare. In clasele a III-a si a IV-a se petrec numeroase modificari din acest punct de vedere. Intelegerea si perfectionarea limbajului scris impun o foarte mare disciplinare a exprimarii. Ca o consecinta a acestui fapt, se dezvolta bazele stilului personal oral si scris al elevului. Expunerea larga, cu multe elemente de sprijin in textul lectiei incepe sa aiba unele note personale. Limbajul devine instrumentul materializarii unor calitati ale gandirii. Potentialul de verbalizare creste evident, de asemenea aspectele conventionale ale limbajului (diverse forme de adresare politicoasa) in expunerea lectiilor, anumite aspecte literare si estetice ale limbajului, pronuntiei si stilului devin evidente. La 9-10 ani precizia exprimarii se dezvolta, structura propozitiei se complica. Modalitatile de exprimare orala si scrisa incep sa se apropie. Se dezvolta in mod evident mecanismele transformarii limbajului interior in limbaj exterior.

Se remarca la aceasta varsta o scadere mare a procentului de raspunsuri monosilabice si o crestere a ponderii raspunsurilor complete. Totusi, atunci cand are greutati de intelegere sau nu-si aminteste prea bine lectia revine la exprimari schematice, fara organizare gramaticala. Din aceeasi cauza apar chiar si sunete parazitare la inceputul si sfarsitul proprozitiei (i si a). Dificultatile de limbaj pot avea si o alta origine: fie e vorba de preluarea lor ereditara, fie pot avea cauze medicale sau pot sa se formeze in contextul anumitor conditii de mediu social si familial. De exemplu, balbaiala copiilor poate fi generata si de anumite stari de tensiune existente frecvent in familie.

S-a demonstrat ca multe din deficientele de limbaj pot fi remediate prin muzica. Citirea ritmica si intonarea frazelor muzicale elibereaza psihicul copilului de tensiune sau alte stari de fapt si conduc pe acesta catre o exprimare libera, corecta. Lectia de muzica este, de regula, o bucurie pentru toti copiii, dandu-le sansa de a se elibera de complexe si de a se exprima liber.

Tot in aceasta perioada este evidenta dezvoltarea vocabularului. La intrarea in scoala vocabularul copilului contine circa 2500 de cuvinte (din care 700-800 reprezinta vocabularul activ), iar la sfarsitul acestei perioade copilul poseda un vocabular de circa 4500 de cuvinte din care 1500-1600 vocabular activ. Dezvoltarea vocabularului impune implicit o organizare a semnificatiei cuvintelor. Procesul instructiv - educativ contribuie la elucidarea cuvintelor abstracte. Prin intermediul lecturilor, gustate cu adevarat spre varsta de 9-10 ani, scolarul ia contact tot mai intens cu limba literara. Astfel se imbogateste nu numai vocabularul, ci si posibilitatea de a se exprima frumos, literar; se dezvolta de asemenea capacitatea de intelegere si folosire a sensului figurat al cuvintelor. Treptat, scolarul reuseste sa exprime prin vorbirea sa nu numai propozitii, ci si continuturi de emotii. Citirea devine expresiva reusind sa transmita valoarea morala si emotionala a unui mesaj.

Bibliografie :

Schiopu, U. - Psihologia copilului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1987, pag. 126.

Claparede, E. - Psihologia copilului si Pedagogia Experimentala, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti,1967, pag. 178.