Consilierea scolara si lucrul cu famliile

Consilierea scolara si lucrul cu famliile

Obiective:

intelegerea necesitatii asocierii interventiei familiale procesului de consiliere scolara

cunoasterea criteriilor de evaluare a situatiei familiale

Cuvinte cheie:

Interventie familiala

Familia functionala/disfunctionala

Nivele de cooperare familiala 

Cursantii vor sti:

Sa aprecieze situatia familiala utilizand criteriile propuse

Sa recomande familia pentru interventie

Motivatia pentru implicarea familiei in procesul consilierii scolare este data de impactul pe care intregul sistem familial il are asupra elevului. Dinamica familiei se rasfrange direct asupra comportamentului general al elevului afectand in mod special dimensiunile: emotionala, sociala si scolara. Comportamentul unui elev poate fi inteles numai in contextul mai larg al interactiunilor familiale. Teoria sistemelor ofera, in acest sens, un bun reper teoretic.

Asocierea terapiei familiale procesului de consiliere scolara, este recomandata de diferiti autori, din diverse ratiuni. Astfel Goldenberg I. si Goldenberg H. (1988) sustin ca interventia familiala, in special in familiile disfunctionale, constituie cea mai eficienta metoda de schimbare a comportamentului elevului si de ajutare a acesteia (a familiei) sa dobandeasca / redobandeasca abilitati de coping. Amatea E. si Brown B. (1995) au constatat ca, de obicei, personalul scolar nu valorifica, in suficienta masura, resursele familiale pentru a determina schimbari in comportamentul si atitudinile elevilor. Pe scurt, principalele motive care intemeiaza asocierea terapiei familiale procesului de consiliere scolara sunt:

se realizeaza o mai buna comunicare si coordonare intre adultii semnificativi pentru elev;

consilierul scolar poate deveni avocatul elevului, ajutand parintii (si profesorii) sa-i inteleaga comportamentul si motivatiile;

cresterea eficacitatii consilierii practicate in scoala (datorata si asocierii cu terapia familiala), vizibila si masurabila prin evaluarea schimbarilor elevului si a familiei sale.

Ramane o problema deschisa modalitatea prin care consilierul scolar recurge la terapia familiala:

se poate realiza, la recomandarea consilierului scolar, in afara scolii de catre un terapeut care detine o calificare speciala in acest domeniu (aceasta modalitate ridica probleme financiare pentru familii);

consilierul scolar recomanda agentii (organizatii neguvernamentale) care au programe de terapie familiala oferite gratuit;

consilierul scolar lucreraza cu familia beneficiind de supervizarea unui terapeut;

consilierul scolar abordeaza el insusi familia dezvoltand un program de interventie limitat la centrarea pe sarcina si rezolvarea de probleme (fara a avea scopuri terapeutice);

combinatii ale acestor modalitati.

Trebuie retinut ca indiferent de modalitatea adoptata, propunerea unei familii pentru terapie / consiliere este o chestiune delicata. Chiar daca, sub nici o forma, consilierul scolar nu aduce acuzatii familiei, parintii intuiesc ca participand la un astfel de proces, se va afla ca au o contributie la generarea problemelor copilului, si nu doresc sa se expuna acestui risc. Consilierii isi vor folosi, de aceea, cele mai bune abilitati de care dispun pentru a convinge parintii ca terapia/ consilierea familiei este cea mai buna optiune pentru a-si ajuta copilul.

Propunerea unei familii pentru interventie se realizeaza dupa un anumit pattern:

strangerea informatiilor despre copil, familie si situatie;

evaluarea informatiilor si luarea deciziei pentru propunerea terapiei / consilierii

avansarea propunerii

asistarea pentru inscrierea in programul terapeutic / de consiliere

asigurarea suportului continuu pentru familie si mentinerea legaturii intre terapeut si scoala.

Inainte de a decide daca familia are nevoie de ajutor, prin includerea intr-o relatie terapeutica sau de consiliere, consilierul scolar trebuie sa construiasca un sistem de relatii cu diferitii membri ai familiei pentru a putea culege informatiile necesare evaluarii situatiei.

Evaluarea situatiei familiale se realizeaza prin raportarea la anumite criterii si / sau scale de evaluare care permit aprecierea caracterului ei functional sau disfunctional. Propunem in continuare cateva astfel de repere.

Criteriul comunicarii:

Familia functionala: comunicarea este congruenta, membrii familiei spun ceea ce simt si ceea ce gandesc, fara teama de a fi pedepsiti sau respinsi.

Familia disfunctionala: comunicarea este incongruenta, sentimentele autentice si adevaratele idei ale membrilor sunt ignorate.

Criteriul regulilor

Familia functionala: regulile sunt flexibile, clare, adaptate situatiei, membrii familiei intelegand necesitatea si importanta lor.

Familia disfunctionala: regulile sunt inflexibile, netransparente; membrii familiei nu participa la stabilirea lor si nici nu stiu cum sa le schimbe atunci cand situatia o impune.

Criteriul relatiilor

Familia functionala: relatiile sunt stranse si satisfacatoare atat in interiorul familiei cat si in afara ei, membrii familiei demonstreaza empatie unii fata de altii, au relatii interpersonale pozitive, sunt rezonabili.

Familia disfunctionala: relatiile intra- si inter-familiale sunt stanjenitoare, genereaza conflicte, nefericire.

Criteriul combinat: reguli, relatii, flexibilitate, s.a.

Familia functionala: impartaseste interese comune, patternu-uri comune si functionale de comunicare, se poate adapta eficient la schimbare, cultiva respectul reciproc, se angajeaza in luarea deciziilor si rezolvarea problemelor, membrii se bucura unii de compania altora, se simt bine impreuna.

Familia disfunctionala manifesta caracteristicile opuse. (Minuchin S., cf. J.J. Muro, T. Kottman,1995)

Curran D. ( cf. J.J. Muro, T. Kottman,1995) a inventariat 15 caracteristici ale familiei functionale:

comunica si asculta

se afirma si se sustin unii pe altii

manifesta respect reciproc si fata de altii

manifesta incredere

au simt ludic si al umorului

isi impart responsabilitatile

se invata unii pe altii sensul binelui si al raului

au un puternic sentiment al apartenentei familiale, acordand importanta traditiilor si ritualurilor

au simtul masurii in interactiunea cu alte persoane

impartasesc aceeasi credinta religioasa sau convingeri spirituale

isi respecta dreptul la intimitate

isi fac servicii unii altora

folosesc timpul petrecut impreuna la masa sau alte activitati pentru conversatie

isi petrec timpul liber impreuna

se sprijina reciproc in situatii dificile.

Golden L. (cf. J.J. Muro, T. Kottman,1995) a identificat cinci variabile care permit diferentierea familiilor functionale de cele disfunctionale:

Resursele parentale

Cadrul temporal

Tipul si "cantitatea" comunicarii

Ierarhia autoritatii

Relatiile dintre adultii implicati in relatia de ajutor

Resursele parentale. Pentru evaluarea resurselor parentale vor fi analizate: capacitatea parintilor de a satisface nevoile fundamentale ale copilului, comportamente si atitudini ale parintilor fata de copil si problemele sale, precum si factori ca: stabilitatea financiara, trainicia relatiilor maritale, suportul familiei extinse. In cazul in care resursele parentale sunt puternice asistentul social va recomanda familia pentru consiliere, nu pentru terapie.

Cadrul temporal se refera la aspectul duratei de manifestare a dificultatilor, la caracterul lor cronic sau de scurta durata. Se recomanda pentru terapie familiile cu disfunctii cronice.

3. Tipul si "cantitatea" comunicarii. Este important ca pattern-urile de comunicare sa fie evaluate pentru a sti care dintre membrii familiei comunica destul de bine cu copilul astfel incat sa participe la rezolvarea problemei.

4. Ierarhia autoritatii. In mod normal, in familiile functionale parintii reprezinta "puterea executiva" si copiii au libertati si responsabilitati adecvate varstei.

5. Relatiile dintre adultii implicati in relatia de ajutor. In familiile functionale, parintii dau dovada de incredere si sunt cooperanti cu profesionistul in procesul de ajutorare.

Dupa evaluare si luarea deciziei de a recomanda familiei un program terapeutic sau de consiliere, asistentul social va dezvolta in continuare o reltie de colaborare cu ambii parinti si cu copilul, ascultandu-le parerile in legatura cu problema lor, cu procesul la care participa, cu solutiile sau strategiile la care se gandesc.

Whiteside, 1993 (cf. J.J. Muro, T. Kottman, 1995) apreciaza ca pot fi identificate trei nivele ale gradului de cooperare in cadrul interventiei familiale.

Nivelul maxim: membrii familiei recunosc nevoia de ajutor si il solicita, fiind constienti ca datorita experientelor dureroase prin care au trecut nu pot rezolva problema copilului lor. Fata de astfel de familii asistentul social va demonstra empatie, respect si sustinere.

Nivelul intermediar. Asistentul social stie ca familia doreste sa-si ajute copilul, dar nu vrea, sau nu poate accepta ideea ca sistemul familial este cauza problemei. Fata de astfel de parinti, asistentul social trebuie sa dea dovada de mai multa subtilitate, sugerand ca terapia familiala poate fi benefica pentru toti membrii familiei, dar in primul rand pentru copil, care poate fi ajutat astfel sa iasa din dificultate.

Nivelul minim. Membrii familiei (parintii) au o reactie negativa fata de orice sugestie potrivit careia ei ar fi o parte din problema copilului. Asistentul social poate fi, in astfel de situatii, destul de incisiv, pentru a dezarma familia, accentuand faptul ca toti cei implicati (parinti, personal scolar) trebuie sa doreasca ceea ce este mai bine pentru copil. Se poate recurge, in astfel de situatii, inclusiv la autoritatea directorului scolii, pentru a intari recomandarea de terapie, subliniind ca numai astfel puterea lor de influenta asupra copilului va creste.