Copilul cu nevoi speciale

Copilul cu nevoi speciale

Copiii pot avea o dezvoltare cu nivel mai inalt sau mai scazut in raport cu nivelul varstei. Aceste cazuri pot aparea pe parcursul evolutiei ontogenetice, pot aparea si pot fi depistate inca de la nastere sau sunt dobandite.

Problemele care au fost ignorate, pot fi depistate de multe ori atunci cand copilul intra la scoala datorita solicitarii complexe ce decurge din activitatea de acolo.

Ponderea copiilor cu nevoi speciale este in crestere. Cadrele didactice vor intalni asemenea copii in fiecare gradinita, in fiecare scoala. De aceea este necesar cadrelor didactice sa aiba insusite notiuni elementare de psihopedagogie speciala. Munca cu copiii cu nevoi speciale ridica un sir de probleme asociate, implicand familia, colegii si societatea.

Diagnosticarea acestor comportamente ca fiind "normale" sau "anormale" depinde de natura normelor sociale, de gradul de toleranta al societatii, ca si de pericolul pe care il reprezinta pentru stabilitatea vietii sociale.

Problemele privind subiectii cu nevoi speciale se situeaza la granita dintre psihologie, pedagogie, sociologie si stiintele medicale.

Sarcina psihopedagogiei speciale este recuperarea si insertia (partiala sau totala) sociala, iar scopul final fiind integrarea subiectilor pe toate cele trei planuri : economic, cultural si personal.

Definirea deficientei, a handicapului si a incapacitatii:

Deficienta este o simpla abatere de la normele general acceptate intr-un anumit loc si intr-un anumit timp istoric. Un exemplu ar fi pronuntarea interdentala a sunetului "S" constituie un defect de vorbire pentru limba romana, dar nu si pentru limba engleza. Deficientul se poate integra singur in societate.

Handicapul, in conceptia traditionalista, defineste posibilitatile reduse ale unei persoane de a actiona singur, comparativ cu posibilitatile unei persoane sanatoase. O abordare mai generala defineste "neputinta unei persoane vizand activitatile profesionale, sociale si de relationare, civice si afective". Handicapul mai poate fi definit si ca o afectare la nivelul functionarii capacitatii naturale a individului de adaptare la mediul social. Exigentele unor bariere fizice, sociale si culturale impiedica individul sa aiba acces la viata colectivitatii asemenea oricarui altui cetatean. Deci handicapul apare in relatia individ-mediul social si are ca efect limitarea participarii la viata sociala.

Incapacitatea este o consecinta care duce la pierderea abilitatii de a efectua o activitate in conditii considerate normale pentru o fiinta umana.

Etiologia acestor cazuri poate fi : prenatala, perinatala, dobandita.

Cauzele sunt multiple : cauze genetice, boli infecto-contagioase, accidente, nasteri cu risc, cauze socio-culturale.

Se disting urmatoarele tipuri de handicap : motrice, locomotorii, psihomotorii, handicap de intelect, senzoriale, de comportament, de origine sociala, de limbaj, asociate, polihandicap, bolnavi psihici.

Tulburarile motrice, locomotorii si psihomotrice :

Acestea se impart in infirmitati motorii si boli permanente. Cauzele pot fi favorizante adica cauze ereditare, sociale, igienice, educative, boli cronice si cauze determinante. Cauzele determinante pot fi interne si externe. Cele interne sunt : boli cronice, sifilis, HIV, paludism, alcoolism, intoxicatii cu medicamente, tabagism ori consum de droguri la mama, tuberculoza infectii malformatii congenitale, hormonale, metabolice. Iar cauzele externe sunt : mecanice, iradiatii, conditii de viata nepotrivite, accidente, alimentatie deficitara-rahitism, degeraturi, manevre gresite ale medicului la nastere, muscaturi de animale, facturi gresit sudate, cifoza, scolioza si lordoza. Pot fi si alte cauze. Se intalnesc cazuri care ar fi putut evitate cu ar fi deviatia congenitala de sold, usor tratabila descoperita la timp, dar cu consecinte grave mai tarziu.

Tulburarile motrice pot fi morfologice sau functionale fiind implicate in proportii diverse, diferite parti ale corpului.

Tulburarile motrice mai pot fi globale sau functionale. In cadrul tulburarilor functionale vorbim despre pareze, hemipareze, paralizii, miscari atetozice, coreo-atetozice, tulburari de mers, de echilibru, de coordonare generala a miscarilor, de ritm, de apucare.

Pentru terapii si proteze trebuie sa participe medicul specialist si profesorul raspunzator de corectarea fizico-medicala. Tratamentul se poate face simultan sau consecutiv. Se poate folosi masajul sau balneoterapia. Protezarea poate fi chirurgicala sau temporara.

Ca si in cadrul altor tipuri de handicap, educatia trebuie sa se desfasoare atat asupra subiectului cat si asupra societatii.

Tulburarile de intelect:

Cel mai des intalnit intre elevii care se prezinta in primul an de scoala este deficitul de intelect. De acestia se ocupa oligofrenologia, oligopsihologia, oligopedagogia si oligotehnica.

Parintii nu realizeaza decat la intrarea in scoala ca copiii lor nu pot tine pasul cu colegii, ca eventual nu se integreaza in disciplina ceruta si nici in colectiv. Aflarea nivelului de inteligenta se realizeaza cu ajutorul testelor de profil. Un singur test nu poate oferi rezultate relevante si de aceea este necesar sa fi administrate baterii de teste. Bateria te teste diminueaza factorii conjuncturali si impiedica o concluzie gresita din partea psihologului.

Nu doar nivelul de inteligenta este decisiv in integrarea scolara si sociala a unui copil. Sunt destule cazuri de false oligofrenii.

Depistarea precoce cade in sarcina specialistilor, dar este important ca parintii si educatorii sa apeleze la acestia din timp.

Copiii din punctul de vedere al inteligentei se impart in diferite categorii, de la supra dotati la copii cu nevoi speciale. Copiii cu intarziere mintala sunt indreptati catre invatamantul special, cei cu indice de limita sunt orientati spre invatamantul de masa. Experienta arata ca copiii din scoala ajutatoare sunt capabili, la absolvire sa se integreze in societate.

Intrucat au o dezvoltare inegala au nevoi sa fie ajutati sa-si valorifice laturi ale cunoasterii care sunt apti.

Tulburari senzoriale:

Tulburarile de vedere. De aceste tulburari se ocupa tiflologia. In aceasta categorie intra persoana cu resturi de vedere si cele nevazatoare. La acesti handicapati este foarte important cand se instaleaza handicapul. Etiologia acestor tulburari este extrem de variata: ametropi, traumatisme, strabism netratat, tensiune intraoculara marita, etc. Copiii cu tulburari de vedere invata in scoli speciale si folosesc metode adaptate nevoilor lor. Sunt pedanti, fiind obligati sa stie unde isi pun fiecare lucru, pentru al recupera repede. Integrarea lor in societate se poate realiza pe toate planurile.

Tulburarile de auz. Si aici avem persoane cu resturi de auz si cei cu lipsa totala de auz. Subiectilor care au cale aeriana afectata, dar calea osoasa functionala li se pot oferi aparate speciale pentru comunicare. Cei cu resturi de auz pot fi dotati cu proteze acustice. Ca metode de comunicare sunt folosite: limbajul mimico-gestual, dactilemele, citirea labio-dentala si folosirea aparatului fono-articulator. Pentru copiii cu handicap de auz trebuie folosite corect de catre specialisti toate etapele demutizarii.

Tulburarile de comportament:

Isi au originea intr-un nucleu ereditar sau dobandit, in carente de ordine afectiva, in carente sociale si culturale, dar si in imaturitate psihica. Tulburarile de comportament au o dinamica progresiva. Poate urma ostilitate si neacceptarea colaborarii cu cei din jur. Se poate trece la o repulsie fata de orice activitate. Netratat corespunzator de catre cei din jur, comportamentul poate deveni nu caz penal, se poate ajunge la dereglari ale unor functii psihice. Facand parte din colectivul clasei, pot deveni factori perturbanti si de aceea trebuie sa li se aplice terapii educational-psihice. Strans legate de acestea sunt si tulburarile de personalitate. Cauzele comportamentului deviant trebuie depistate cu grija si procedat ca atare, sub indrumarea specialistilor.

Tulburarile de origine sociala:

Acestea isi au originea in mediul din care provin copiii. De multe ori acestea se asociaza cu alte tulburari. Principala problema este scoaterea copilului din mediul viciat si oferirea unui anturaj in care sa nu se simta discriminat.

Tulburari de limbaj:

Cele mai multe sunt fiziologice pana in jurul varstei de 5 ani. De tulburarile de limbaj se ocupa logopedia. Tulburarile de limbaj sunt : tulburari de articulatie, tulburari de ritm si fluenta a vorbirii, tulburari de voce, de limbaj citit-scris, polimorfe, complexe, de dezvoltare a limbajului, oligalolii. Educatorul, invatatorul si ceilalti factori educativi nu trebuie sa se substituie in nici un caz logopedului, dar trebuie sa colaboreze strans cu el.

Tulburari asociate:

In multe cazuri vom intalni subiecti cu mai multe tipuri de deficienta sau de handicap. Pentru acesti copiii, terapia se va face diferentiat, cu accent pe handicapul principal.

Polihandicapul:

Sunt cuprinse doua tipuri de handicap extrem de sever (surdo-cecitate, autism). In cazurile cu surdo-cecitate prima problema este de a li se maximaliza analizatorii valizi pentru a li se oferi acces la stimuli. A doua problema provine din dificultatea formarii unui canal de comunicare. Autism este un sindrom care cuprinde dereglari de limbaj, dereglari de asociatii de idei, folosirea stereotipurilor etc. Sansele de recuperare sunt minime, dar cei jur trebuie sa se comporte cu ei firesc.

Bolnavii psihici :

Psihiatria infantila este cea care determina diagnosticul si tratamentul.

Esecul scolar

A fost o preocupare permanenta din toate timpurile. Esecul scolar are la baza mai multi factori care pot fi diferiti, dar cel mai adesea asociati. Cauzele principale sunt: propria persoana, parintii si familia, scoala, comunitatea locala etc. Tipuri de dificultati pe care le poate intampina elevul: dificultati de natura somatica, dificultati intelectuale, probleme de invatare de ordin instrumental, dificultati de ordin afectiv, slabiciuni pedagogice ale scolii si familiei. Cadrele didactice sunt pregatite pentru a face fata sarcinilor, pentru probleme atat de complicate ale recuperarii elevilor cu dificultati in invatare sunt inarmate mai putin. De aceea ajutorul nemijlocit al cadrelor didactice, familie, prieteni devine obligatorie.

Aportul familiei

Cand apar probleme in invatarea copilului, cea mai importanta masura este aceea de a interveni la timp. Descoperirea problemei, recunoasterea acesteia cautarea cauzelor duce la gasirea celor mai eficiente metode de interventie. In final familia poate ajunge la un echilibru stabil capabila sa isi valorizeze resursele in vederea recuperarii copilului.

Copilul supradotat

Acesta a fost mai putin studiat. Faptul ca un copil supradotat intra adesea in conflict cu cei din jur i-a creionat un profil dificil de abordat. Deruteaza, faptul ca, calitatile cu totul exceptionale dintr-un anumit domeniu nu se coreleaza cu performantele modeste din alte domenii, mai ales cele privind integrarea sociala.

Intocmit de Cioban Lucia Maria

Gradinita P. P.nr. 1 Sannicolau Mare

Timis