DISFUNCTII ALE COMUNICARII DE MASA

DISFUNCTII ALE COMUNICARII DE MASA

I.Traditia atitudinii critice

Evaluarea influentei mijloacelor de comunicare de masa asupra indivizilor constituie de mai multe decenii o preocupare majora a cercetatorilor din diverse domenii. Dezbaterea privind efectele mass-media a aparut in anii '30-'40 ai secolului trecut si de atunci numerosi filosofi, sociologi, antropologi si psihologi s-au preocupat de aceasta problema, cu atat mai importanta cu cat ea priveste, intr-o masura mai mare sau mai mica, existenta noastra de zi cu zi. O bogata literatura privind functiile si disfunctiile mass-media a aparut in acest timp. Aprecierile au fost contradictorii, unii autori aratandu-se increzatori in posibilitatile oferite, altii, dimpotriva, dovedindu-se sceptici.

Atunci cand sunt abordate raporturile dintre mass-media si cultura se manifesta, in literatura de specialitate, doua tendinte divergente. Pe de o parte, pozitia sustinatorilor necesitatii si posibilitatii transmiterii prin comunicarea mediatica a unor informatii si continuturi culturale autentice, apte a educa, a instrui si a delecta publicul la un nivel calitativ superior; pe de alta parte, pozitia acelora care sustin ca prin mass-media sunt transmise doar continuturi informationale si culturale de nivel inferior, futile, adaptate capacitatii de intelegere si sensibilitatii unei mase amorfe de oameni.

In optica celor care au apreciat pozitiv comunicarea mediatica, efectele mass-media se concretizeaza in fenomene cu o semnificatie profund umanista: apropierea dintre oameni, optimizarea relatiilor interumane, democratizarea culturii, consolidarea democratiei etc. Sunt aparate si promovate pe aceasta cale valori cu adevarat umane: demnitatea, echitatea, generozitatea, ordinea, libertatea. Consecintele daunatoare s-ar datora, de fapt, manierelor gresite de utilizare. Nu mass-media, ca mijloace de comunicare de masa, sunt vinovate de toate efectele negative ce li se imputa, ci continuturile mesajelor transmise si institutiile care le propaga. O parte din vina le revine si membrilor publicului, care nu valorifica la nivelul unui act de cultura, de cunoastere autentica, receptarea mesajelor comunicarii de masa. Pe de alta parte, s-a manifestat cu virulenta o atitudine critica fata de consumul de mesaje mediatice, care ar avea o serie de efecte nocive asupra individului si societatii. Utilizarea excesiva a mijloacelor de comunicare de masa, indeosebi la o anumita varsta, aceea de formare a personalitatii, ar conduce la pasivitate si comoditate in gandire, la cautarea unor forme facile, superficiale de informatie culturala, la anihilarea spiritului critic si a independentei in gandire, la mediocritate estetica si morala.

Filosofii Scolii de la Frankfurt(Th.Adorno, M.Horkheimer, W.Benjamin) s-au numarat printre promotorii atitudinii critice. Adorno si Horkheimer au folosit in Dialektic der Aufklarung(1947) termenul de "Industrie culturala"(Kulturindustrie), pentru a desemna exploatarea sistematica si programatica a unor bunuri culturale in scopuri comerciale. Aceasta industrie produce in serie si pe scara larga bunuri destinate unui consum cultural de masa, care trebuie sa conduca, intr-un final, la instaurarea culturii pentru toti. O cultura masificatoare opusa celei elevate si care genereaza o civilizatie a loisir-urilor degradate si a pseudo-individualitatii. Mesajele culturale, considerate ca marfuri, sunt manipulate dupa normele exploatarii bunurilor de consum, asemanatoare cu cele din cadrul proceselor de productie materiala. Sub aspect cultural, efectele asupra publicului sunt de natura involutiva: eliminarea efortului voluntar si a eruditiei, generalizarea cliseelor, a vulgaritatii si prostului gust, a vacuitatii. Majoritatea emisiunilor de televiziune, aprecia Theodor Adorno(La Tlvision et les patterns de la culture de masse, 1954) urmaresc sa capteze atentia consumatorilor, sa se infiltreze in spiritul lor, producand suficienta, pasivitate intelectuala, credulitate, stereotipii, clisee, false comprehensiuni. Un impact alienant si manipulator; gandirea este adormita, iar deosebirile dintre oameni, dintre cultura si subcultura sunt nimicite.

Critici ai lumii moderne, precum Eduard Shills, Daniel Bell sau Edgar Morin, au vazut in cultura de masa o dimensiune ideologica a rationalizarii in capitalismul tarziu, o extrapolare a logicii proceselor industriale la domeniul culturii. Spiritul civilizatiei industriale moderne, dominat de tehnica si de calculul economic, se extinde dincolo de limitele sale firesti, favorizand o adevarata invazie a simulacrelor si substitutelor artistice. Si studiile recente evidentiaza acest fapt : sistemul mass-media prezinta o structura industriala, deoarece permite un anumit grad de reproducere a formelor simbolice si exploatarea lor comerciala. Despre o astfel de exploatare a mijloacelor de comunicare de masa ne vorbeste si John B.Thompson: "Reproductibilitatea formelor simbolice este una dintre caracteristicile majore care stau la baza exploatarii comerciale a mijloacelor tehnice de comunicare. Formele simbolice pot fi transformate in bunuri, adica transformate in bunuri care sunt cumparate si vandute pe piata  (2000, p.24). Este tipica pentru institutiile media transformarea formelor simbolice in  bunuri simbolice , care urmeaza sa fie supuse procesului de valorizare economica. Dar, ne putem intreba, care sunt consecintele acestei transformari ? Cum afecteaza ea marea masa a consumatorilor produselor simbolice ?

Edgar Morin vedea in mass-media instrumentele unei culturi aderente la realitatea imediata, o cultura ale carei creatii nu sunt concepute pentru taceri meditative, ci pentru aderenta la ritmul frenetic si exteriorizant al spiritului timpului: " Cultura de masa este produsul unui dialog intre o productie si o consumatie. Insa acest dialog este inegal.Consumatorul - spectatorul - nu raspunde decat prin semnale pavloviene: da si nu, succes sau esec. Consumatorul nu vorbeste. El asculta, vede sau refuza sa asculte sau sa vada"(1962, p.56). Asistam, prin urmare, la edificarea modelului unei pseudo-personalitati: "omul masa", termen inventat inca de catre Ortega Y Gasset pentru a desemna aplatizarea spirituala, amorful si nediferentiatul din existenta umana, un om care incet, incet nu va mai intelege decat limbajul audio-vizual, iar trebuinta sa psihica de baza va fi doar de identificare si proiectare.

Continuand traditia Scolii de la Frankfurt, Herbert Marcuse(One-Dimensional Man, 1964) reprosa televiziunii faptul ca are ca efecte crearea si satisfacerea unor false nevoi spirituale, aplatizarea si uniformizarea personalitatii, a opiniilor si gusturilor indivizilor, caci fluxul constant si lipsit de diferentieri al mesajelor sale este acceptat fara prea multe rezerve critice. Multi alti autori au adoptat o atitudine critica fata de mass-media, acuzand promovarea unei culturi mediocre, care o submineaza pe cea autentica. Comunicatiile de masa, avertiza Paul Lazarsfeld(The People's Choice,1944; Voting, 1954), cultiva un anumit conformism social, care duce, in mod inevitabil, la omogenizarea, stereotipizarea, standardizarea comportamentelor. In opinia lui Jules Gazel(Elments d'une imitation au monde audio-visuel, 1967), comportamentele s-ar mentine la nivelul mimetismului, ceea ce se poate dovedi daunator in plan moral, mai ales atunci cand sunt imitate modelele unor pseudo-personalitati. Jean Baudrillard acuza starea de "derealizare" in care s-ar cufunda indivizii si colectivitatile intr-o societate din ce in ce mai mediatizata, unde dispar adevaratele repere si scarile de valori. In general, mass-media sunt acuzate ca raspandesc mesaje pseudo-culturale, neexigente si standardizate, subminand capacitatea indivizilor de a gandi independent si critic, ceea ce are ca efecte aplatizarea spirituala, uniformizarea si standardizarea gusturilor, judecatilor, opiniilor, atitudinilor si aspiratiilor, aculturatia, depersonalizarea, alienarea. Invocand astfel de efecte, Jacques Ellul(Les Propagandes, 1962) vorbea despre un "viol psihic" pe care mass-media l-ar exercita asupra oamenilor. O neinduratoare anatema a fost aruncata asupra institutiilor mass-media, care, asa cum am vazut, s-ar face vinovate de efecte perturbatoare in plan cultural si social, de tulburari psihologice, de mode insidioase, de sporirea agresivitatii si abrutizarea indivizilor.

O prezentere succinta a acuzelor aduse mijloacelor de comunicare de masa ne ofera M.L.DeFleur si S.Ball-Rokeach(1999, p. 39). In opinia lor, mass-media au fost contestate pentru:

pervertirea valorilor culturale ale publicului;

contributia adusa la degradarea morala generala;

dirijarea maselor catre superficialitatea politica;

descurajarea creativitatii;

stimularea cresterii ratei delicventei;

In schimb, ne spun autorii citati, partizanii punctelor de vedere opuse considera ca departe de a fi mijloace perfide care instiga la rau, mass-media ne sunt de un real folos, prin aceea ca:

demasca pacatul si coruptia;

actioneaza ca gardieni ai libertatii noastre de exprimare;

aduc un anumit grad de cultura pentru un numar mare de oameni;

asigura o distractie zilnica nedaunatoare pentru mase;

informeaza despre evenimentele ce au loc in lume;

ridica standardul de viata al indivizilor;

Contestate de unii, apreciate de altii, mijloacele de comunicare de masa au capacitatea de a difuza mesaje culturale destinate unui mare numar de oameni. Ele reprezinta instrumente ale unei informari realizate dupa o tehnica industriala, intr-o lume in care intalnim productie de masa, difuzare de masa, consum de masa. Consumul aceluiasi produs de catre un numar mare de oameni a condus atat la o standardizare a acestuia, ca cerinta a eficientei pe piata si ca forma de adaptare la asteptarile majoritatii, cat si la institutionalizarea surselor de producere si de difuzare a mesajelor, institutionalizare insotita de o accentuare a structurilor industriale ale acestor surse(Gina Stoiciu, 1982). Cultura de masa este posibila datorita mijloacelor moderne de reproducere si difuzare, accesibile marelui public consumator de cultura, constituind pentru acesta un mediu care ii formeaza preferintele, pasiunile si interesele. Traian Herseni o definea ca fiind "acea cultura raspandita prin mijloacele tehnice moderne de comunicare(mass-media) si actiunile speciale de culturalizare legate de acestea"(1968, p.39). Prin intermediul lor se impun si se consolideaza anumite reprezentari, opinii si atitudini, care il determina pe individ sa gandeasca, sa simta si sa actioneze intr-un anumit mod. Dincolo de clivajele sociale si de barierele geografice sau lingvistice a aparut un fond cultural comun, care se imbogateste continuu. Informatia oferita de mass-media se constituie intr-o cultura a cotidianului, nestructurata, formata din elemente juxtapuse, fara legatura intre ele si pe care Abraham Moles(1974) o numeste "mozaic". Un consum excesiv de mesaje audio-vizuale poate duce insa la restrangerea altor cai de contact cu valorile culturale, afectand, in sensul uniformizarii si standardizarii, forma in care individul isi reprezinta valorile sau modelele la care se raporteaza. Contra pericolului nivelarii trasaturilor de personalitate trebuie avertizati indeosebi tinerii, aflati in plin proces de formare, pentru a-si conserva individualitatea si acel spirit de independenta, care da valoare individului. Ei manifesta deschidere spre utilizarea mijloacelor de comunicare de masa, dar pentru ca nu dispun de capacitati critice suficient consolidate nu reusesc sa inlature facilul, sa discearna valorile de non-valori.

2.Efemeritatea mesajelor si pseudo-informare

Rolul mass-media este de a strange informatii si de a le transmite unui public cat mai numeros. Dar despre ce fel de informatii este vorba? Care este valoarea intrinseca a mesajelor vehiculate? Care este calitatea cunostintelor obtinute pe aceasta cale? Ce cunostinte dobandeste cu prioritate individul? Care este castigul spiritual sau formativ al unei astfel de informari? Preocupate de audienta, institutiile media informeaza indeosebi despre fapte de natura a interesa pe toata lumea. Faptul divers, apreciat de marele public, este preferat informatiei serioase, consistente, care este marginalizata si nu de putine ori deformata. Intamplarile senzationale, triviale, insignifiante, constituie subiectul predilect al reportajelor si emisiunilor de televiziune. Este regretabil, afirma Claude-Jean Bertrand(2001), ca multe din stirile bune sunt lipsite de interes. Una din motivatiile acestor preferinte, arata cercetarile efectuate asupra publicului de radio si televiziune, ar fi selectarea unor subiecte pentru discutiile cu familia, prietenii sau colegii. Veridicitatea si importanta faptelor trec adeseori pe un plan secundar, in timp ce o anumita dramatizare a lor atrage imediat atentia. Televiziunea prezinta evenimentele si, totodata, le exagereaza importanta, gravitatea, caracterul tragic. Prezentarea informatiilor in forma divertismentului al carui limbaj este usor de inteles, arata Mihai Coman(1999), permite oamenilor de diverse conditii sociale, cu grade diferite de pregatire si de cultura sa cunoasca obiecte, fenomene, procese, evenimente, opinii, realizari artistice, literare, stiintifico-tehnice. Toate acestea le sunt prezentate intr-un mod agreabil si accesibil. Problema n-ar fi insa aceea ca televiziunea ofera divertismentul, ci ca trateaza mai toate subiectele in forma divertismentului, devenit o "supra-ideologie" careia i se subordoneraza actiunile de mediatizare. Reducerea informarii la faptul divers, la senzational, este comandata de imperativul spectacolului, cautat de cea mai mare parte dintre semenii nostri, in dauna informatiei serioase, exilata in zona perifericului. Optiunea are, asadar, un temei de natura comerciala, intrucat, asa cum sesiza Pierre Bourdieu(1998), spectacularul facil, violenta si sexualitatea s-au vandut intotdeauna bine. Prin urmare, televiziunea se dovedeste prea putin preocupata sa aduca la cunostinta publicului informatii semnificative, relevante, pentru ca acestea ies din canoanele logicii comerciale. Consecinta acestui fapt, crede Bourdieu, este instaurarea unei segregatii in ceea ce priveste informatia, intre cei ce au posibilitatea sa o obtina din surse serioase si cei care nu beneficiaza decat de informatia furnizata de televiziune, singura pe care se pricep sa o descifreze, deoarece sunt mai putin dotati din punct de vedere cultural.

Un aspect caracteristic al informarii prin intermediul televiziunii(dar si al altor canale mass-media) este necesitatea de a se situa in actualitate. Mare parte din informatiile oferite publicului receptor sunt perisabile; ele sunt accesibile doar pe moment si isi pierd din importanta de la o zi la alta. De aceea, se considera ca mesajele televiziunii sunt efemere si cu o eficienta redusa in planul cunoasterii: "In vreme ce mesajul tiparit poate fi recitit sau parcurs mai lent, cel promovat de micul ecran nu poate fi fixat, el zboara, dispare. In plus, mesajul televizat nu se adreseaza in general unui receptor atent, pregatit; de multe ori telespectatorii fac o alta activitate concomitent cu receptia sau prind doar o parte a mesajului si, nemaiavand posibilitatea reluarii lui de la inceput, raman cu o intelegere fragmentara, eronata"(C.Crisan, L.Danciu, 2000, p.32). Informarea rapida plateste tribut superficialitatii in tratarea diverselor aspecte ale realitatii. Aprecierile pe care receptorii le fac asupra acestora vor fi, la randul lor, incomplete si adesea deformate.

Criticii mass-media au cautat sa arate ca multe dintre mesajele transmise pe aceste canale se plaseaza sub semnul efemerului si asigura o cunoastere spontana, intuitiva, partial necritica, de o scazuta reflexivitate, lipsita de rigoare si exprimata intr-un limbaj natural sarac in concepte precis determinate. Punand accentul pe faptul divers, ocupand timpul de emisie cu stiri banale privind evenimentele cotidiene, televiziunea nu ar face altceva decat sa elimine informatiile semnificative, pe care publicul ar trebui sa le obtina. Cu toate ca esenta realului nu este dezvaluita de intamplator, abordarile raman, de multe ori, la nivelul aparentelor. Informatia furnizata de mass-media asigura o cunoastere de suprafata, in care consistenta si superficialitatea se confunda, o cunoastere seducatoare, dar iluzorie. Pentru a capta atentia publicului, producatorii recurg la un soi de dramatizare, punand in scena evenimente carora le exagereaza importanta, gravitatea. Ei reusesc, in acest fel, sa produca in randul publicului false reprezentari, fantasme sau fobii. Lumea trecuta prin filtrul jurnalistilor, ne spune Pierre Bourdieu(1998), se prezinta in forma senzationalului si spectacularului. Elementele de profunzime si de stabilitate sunt adeseori neglijate. Mai putem vorbi, in aceasta situatie, de o veritabila informare?

Nu tot ceea ce se intampla in realitate este mediatizat. Institutiile de presa actioneaza ca niste filtre comandate, in masura in care procedeaza la o selectie permanenta si la o prelucrare a informatiilor dupa o logica proprie. Ceea ce se ofera publicului receptor este rezultatul selectiei jurnalistilor, care lui Pierre Bourdieu(1998) ii apare ca un fel de cenzura(uneori exercitata chiar fara a fi constienti), neretinandu-se decat ceea ce ii intereseaza pe ei, ceea ce le atrage atentia, intra in "grila" lor si ignorandu-se expresii simbolice care ar merita sa fie cunoscute de catre cetateni. Mass-media abordeaza si interpreteaza viata sociala, fenomenele ce se inregistreaza aici, prin contextualizare si prin directionarea atentiei oamenilor asupra unor elemente considerate a fi relevante. Activitatea se desfasoara, asa cum am vazut, sub presiunea timpului, ceea ce impune abordari mult simplificate. De fiecare data cand un eveniment este selectat, prezentat si comentat are loc, inevitabil, o reducere de date si, in acest fel, o distantare de realitate. In consecinta, sunt prezentate imagini incomplete si adesea deformate, imagini care pot induce in randul receptorilor sentimente, opinii si atitudini incorecte.

Ruperea din context, timpul redus de prezentare, perspectiva personala de abordare pot conduce la o deformare a perceptiei publicului asupra evenimentelor. Cu toate ca pretentia de obiectivitate este foarte des afirmata, mass-media angajeaza, prin selectia si ordonarea informatiilor pe criterii de actualitate, proximitate, psihoafective sau ideologice, propria viziune asupra lumii. Naratiunile prin care mass-media ne prezinta realitatea sunt marcate de un relativism subiectiv: "Presa este o scriere interpretativa a evenimentelor si nu o simpla transcriere neutra a lor; oferind, odata cu stirile din intreaga lume, si un punct de vedere in interpretarea lor, ea devine o tribuna sociala care autorizeaza punctul de vedere oficial"(Gina Stoiciu, 1981, p.136). Informatia oferita publicului este "produsa", adica este rezultatul unui efort de prelucrare si interpretare, nicidecum o oglindire instantanee a evenimentelor vietii cotidiene. Realitatea prezentata este una reconstruita, este o "viziune asupra realitatii"(Petru Ilut, Traian Rotariu, 1996). De aceea, in orice relatare a mass-media cu privire la un eveniment exista o anumita doza, mai mare sau mai mica, de subiectivitate si, prin urmare, pericolul deformarii realitatii. Este posibil, de asemenea, ca cei care lucreaza in acest domeniu sa utilizeze cu buna stiinta omisiunea, distorsionarea realitatii sau partizanatul in scopul dezinformarii si manipularii dictate de interese ascunse. In literatura de specialitate abunda avertismentele cu privire la posibilele pericole, pentru individ si pentru comunitati, reprezentate de propagarea constienta si deliberata a unor informatii eronate, falsificarea realitatii, interpretarile tendentioase, "ascunderea" adevarului, sloganurile agresive, fabricarea unor false mituri colective etc. Toate acestea pot dirija intr-o directie nedorita ideile, opiniile, starile sufletesti, comportamentele si deciziile indivizilor.

Deontologia jurnalismului accentueaza conditia obiectivitatii relatarii faptelor. Nu sunt putine insa cazurile cand informatiile trecute prin filtrul subiectivitatii jurnalistilor sau intrate sub incidenta unor influente exterioare conduc la formarea unor reprezentari, atitudini si credinte eronate in randul publicului receptor. Chiar daca mass-media nu-si propun in mod deliberat sa creeze iluzii sau sa induca in eroare, precizeaza M.L.DeFleur si S.Ball-Rokeach(1999), acest fapt este inevitabil, deoarece selectia si distorsionarea stirilor sunt produsul unor factori care nu pot fi inlaturati, eventual controlati: constrangerile din momentul pregatirii, timpul limitat de prezentare, ignorarea amanuntelor, la care se adauga factori economici si politici.

Cei mai expusi pericolului dezinformarii si manipularii se dovedesc a fi indivizii care nu dispun de informatii suficiente provenite si din alte surse, de capacitatea de analiza si judecata critica, de capacitatea de a-si forma o perspectiva proprie asupra lumii. Copiii si tinerii aflati in plin proces de formare ar putea fi inclusi cu usurinta in aceasta categorie. Disfunctiile informarii prin intermediul televiziunii, dar nu numai, inseamna un deserviciu adus educatiei veritabile. Acesta este motivul scepticismului aratat de anumiti autori: "De obicei, canalele de stiri nu sunt privite drept institutii ghidate de standarde educationale", scriu Denis McQuail si Sven Windahl(2001, p.76). Desigur, ne putem astepta ca ceea ce invata oamenii din aceste stiri sa nu fie multumitor, dupa cum ne putem astepta si ca rezultatele unei astfel de invatari sa fie semnificative, in cazul acelora care probeaza o raportare adecvata la acest gen de mesaje. De aceea, este necesar sa fie ajutati sa constientizeze faptul ca, in forma si continut, mesajele media sunt limitate, sa adopte o atitudine activa, critica si selectiva, fata de mijloacele de comunicare de masa. Un motiv in plus pentru a pleda in favoarea unei educatii pentru mass-media.

3.Pasivism sau activism in receptarea mesajelor?

Potrivit perspectivei psihologice pe care am schitat-o intr-un capitol anterior, cunoasterea presupune o desfasurare procesuala si un comportament activ din partea subiectului, care devine, datorita acestui activism, un constructor al propriilor structuri intelectuale. Achizitia cunostintelor nu poate fi eficienta, semnificativa, atunci cand subiectul se manifesta doar in postura de spectator, rezumandu-se sa urmareasca si sa inregistreze mecanic informatia difuzata prin diverse canale de comunicare. Asa cum am aratat deja, Jean Piaget a demonstrat faptul ca un rol important in dezvoltarea intelectuala il au operatiile efectuate in cadrul procesului de achizitie si interiorizare. Acestea reprezinta elementul activ al gandirii, care nu trebuie privita ca o colectie de date, ci ca un joc de operatii menite sa asigure progresul intelectual. A spune ca subiectul este pe cale sa-si insuseasca anumite continuturi ideatice inseamna, de fapt, a spune ca el urmeaza sa execute anumite operatii mintale. De altfel, una din ideile de baza in pedagogia moderna, promovata indeosebi in urma asumarii acestei teorii psihologice, este urmatoarea: efectele instructiv-formative ale informarii depind in mod direct de gradul de angajare si de participare a celui ce invata. Experientele de invatare activ-participative sunt cele mai productive sub aspectul dezvoltarii trasaturilor de personalitate. Aceasta perspectiva poate constitui un reper pentru studierea modului in care copiii, oamenii in general, recepteaza mesajele media, in particular imaginile de televiziune. Studiile consacrate comunicarii mediatice s-au concentrat cu deosebire asupra urmatoarei probleme: receptorul este un consumator pasiv de mesaje audio-vizuale sau, dimpotriva, dovedeste un comportament activ? O problema care, in timp, a starnit numeroase pasiuni si controverse. S-a spus adesea ca televiziunea cultiva comoditatea in randul telespectatorilor, care asimileaza fara efort, prin simpla retinere, mesajele sale. Notiunea de "masa" ar sugera ca destinatarii mesajelor constituie un numar foarte mare de oameni pasivi, nediferentiati. Prin urmare, activitatea lor intelectuala, cu deosebire gandirea divergenta, critic-reflexiva, este considerabil redusa.

Intalnim in unele lucrari consacrate comunicarii de masa opinia conform careia comportamentul publicului este cu deosebire unul de receptare pasiva a mesajelor. Departe de a stimula indivizii din punct de vedere intelectual, mass-media induc o stare de pasivitate in receptarea oricarui tip de mesaj. Fluxul rapid de informatii nu lasa loc pentru meditatia proprie, ceea ce ar insemna, in cele din urma, sfarsitul reflectiei personale. Cu cat vizionarea programelor de televiziune este mai indelungata, cu atat scade participarea intelectuala a telespectatorilor, chiar daca implicarea lor afectiva continua sa se mentina la cote ridicate. Factorul rational este aproape eliminat, la fel si atitudinea critica, creatoare de sens. O anumita inertie se instaureaza, inertie care conduce la o "adormire" a ratiunii. Intr-o astfel de situatie, afirmatia filosofului Henri Bergson: "obisnuinta toceste repede in noi orice prospetime contemplativa" este pe deplin confirmata.

Receptarea mesajelor mediatice nu conduce neaparat la o mai mare emancipare. Mijloacele de comunicare moderne, aflam de la Jrgen Habermas(Strukturwandel der ffentlichkeit, 1962), pun stapanire pe public, caruia ii refuza orice distantare emancipatoare, adica posibilitatea de a lua cuvantul si de a contrazice. Exercitarea ratiunii de catre membrii publicului receptor tinde sa dispara. Nu mai ramane decat o simpla exprimare a opiniilor asupra preferintelor, schimbate intre consumatori. Continuator al traditiei critice a Scolii de la Frankfurt, Habermas imbratiseaza ideea ca destinatarii produselor mass-media sunt niste consumatori relativ pasivi, captivati de spectacol si foarte usor de manipulat.

Alti autori, precum G.Reisman sau J.Ellul, au reprosat comunicarii de masa faptul ca nu angajeaza un efort sustinut de raportare activa la continutul mesajelor din partea receptorilor, care risca sa accepte totul, sa creada totul. Oamenilor li se ofera fapte si interpretarea lor, probleme de cunoastere de dinainte deslegate, astfel incat le este rapita posibilitatea de a le judeca, imagina sau crea ei insisi. Acestia afla multe, dar stiu si inteleg putin. Prin strategia de comunicare folosita, mass-media limiteaza simtul critic al indivizilor, obisnuiti sa gandeasca in idei primite de-a gata, banale, comune, admise de toata lumea, incurajand conformismul in loc sa incite la combativitate si angajament. Mass-media promoveaza o reprezentare a problemelor sociale conforma cu sentimentul general, producand stereotipii care, intrunind adeziunea celui mare numar, se instaleaza cu usurinta in constiinta celor mai multi dintre noi. Asimilarea mesajelor audio-vizuale fara un efort personal de gandire critica, constructiva, originala, prin simpla retinere, conduce la pasivitate intelectuala, apatie si superficialitate.

In multe lucrari de sociologia comunicarii, membrii audientei au fost prezentati ca indivizi mai degraba pasivi decat activi. Consumul de mesaje mediatice, mai ales intr-o anumita etapa de formare a personalitatii(copilaria, adolescenta), ar conduce la pasivitate si comoditate in gandire, la cautarea unor forme facile si superficiale de informatie culturala, la atenuarea spiritului critic. In cursul vizionarii programelor de televiziune, de exemplu, spectatorul este "dirijat" de succesiunea rapida a imaginilor si este "obligat" sa recepteze pasiv mesajele, fara ragazul necesar pentru a le prelucra si integra intr-un sistem. Fluxul permanent de mesaje difuzate de catre mass-media, considera Paul Lazarsfeld si Robert Merton(1972), nu lasa timp de reflectie si de analiza critica. Confruntat cu o cantitate uriasa de informatii oferite pe aceste canale, individul ajunge la o stare de satietate si devine apatic. Participarea activa la actul de comunicare se transforma intr-o receptare pasiva. Aceasta consecinta a supra-informarii a fost numita de catre cei doi sociologi "disfunctia de narcotizare". O abordare asemanatoare intalnim si la Jean Cazeneuve(1976), in opinia caruia individul sufocat de masajele mass-media s-ar putea transforma intro "masina de inregistrat", daca nu ar deveni, dupa ce atinge un anumit prag, indiferent la surplusul de informatii.

Aceste puncte de vedere nu au intrunit insa adeziunea tuturor. Ideea ca destinatarii produselor mass-media sunt consumatori pasivi a fost respinsa in repetate randuri, aratandu-se ca receptarea lor este un proces activ si chiar creativ. Treptat a castigat tot mai mult teren punctul de vedere conform caruia expunerea la astfel de mesaje este o activitate complexa, ce presupune o serie de operatii si, intr-un final, dobandirea de gratificatii. Sporirea cunoasterii si dezvoltarea intelectuala sunt consecintele unei implicari active. Urmeaza sa vedem cum se realizeaza efectiv acest lucru.

Imaginea de multime pasiva, care asteapta zilnic mesajele mediatice pentru a le consuma, a fost asiduu contestata. Nicidecum nu ar fi vorba de o receptare pasiva a realitatii, ci de una selectiva, interpretativa, apreciativa. Studiile functionaliste au promovat, in urma cu cateva decenii, ideea atitudinii active a receptorilor. Problema prioritara in aceste studii nu este de a sti "ce le fac mass-media oamenilor", ci de a sti "ce fac oamenii cu mass-media"(Claude-Jean Bertrand, 2001). De atunci, multe alte cercetari privind conditiile in care oamenii primesc produsele mass-media, ce fac cu ele si modul in care le inteleg, au creditat individul cu activism in relatia sa cu mass-media. Aceste cercetari au relevat faptul ca fiecare individ procedeaza la o selectie a mesajelor in functie de nevoile, interesele, valorile sale, care il predispun la anumite receptari. Oamenii selecteaza informatiile, le prelucreaza si le integreaza in propria structura cognitiva, folosindu-le mai apoi pentru a da sens lumii inconjuratoare. In procesul de receptare sensul se produce in intregime la receptor.

In fata mesajelor mediatice, individul dovedeste o atitudine de evidenta participare, printr-o intensa si complexa activitate psihica. Receptarea lor antreneaza o implicare cu adevarat activa. Nu este vorba, asadar, de o simpla inregistrare pasiva, ci de un comportament mai activ decat s-ar crede. Este fals, sublinia Michel Tardy(1966), sa mai acceptam conceptia conform careia spectatorul este o fiinta in a carui constiinta imaginile s-ar intipari in mod mecanic. De fapt, el este mereu activ, selectiv, stabileste relatii logice intre imagini, reconstituie semnificatii etc. Publicul nu este format din indivizi pasivi, asa cum considerau partizanii tezelor privind manipularea, ci din indivizi care, mai mult sau mai putin, se dovedesc a fi activi. Este superficial sa presupunem ca, daca oamenii au fost considerati consumatori pasivi de imagini si informatii, ei au si devenit asa, precizeaza J.B.Thompson(1990). Receptarea mesajelor mediatice nu inseamna asimilarea pasiva a unor semnificatii preconstruite si impuse, dimpotriva, presupune operatii de selectare si descifrare, de interpretare si integrare a informatiilor astfel obtinute.

Procesul receptarii mesajelor comunicarii de masa, arata Gina Stoiciu(1981), presupune urmatoarele etape: selectia, expunerea, perceperea(inteleasa ca inregistrare constienta), retentia, raportarea noilor elemente cognitive la cele dobandite anterior si integrarea lor in structurile cognitive proprii subiectului. Receptorul se manifesta activ in primul rand prin expunerea selectiva la media(emitator) si prin perceptia selectiva a mesajelor(atunci cand decide din ce sursa doreste sa obtina informatii si ce fel de informatii doreste sa obtina). Unele informatii sunt retinute, altele sunt respinse, de aceea comunicarea de masa are ca efect o "asimilare prin diferentiere" si nu o "asimilare-nivelare". Fiinta umana este supusa unui continuu bombardament informational din partea sistemului mass-media, insa nu toate mesajele sunt asimilate si folosite. Omul dispune de mecanisme care ii permit sa selecteze si sa proceseze doar acei stimuli semnificativi si sa-i neglijeze pe ceilalti. Fiecare dintre noi se indreapta spre acele emisiuni sau programe care corespund propriilor interese, atitudini si opinii. Avem tendinta de a percepe ceea ce dorim, ceea ce simtim nevoia sa percepem. Inca de acum cateva decenii, teoria disonantei cognitive a lui Leon Festinger evidentia faptul ca oamenii cauta informatiile care se potrivesc cu ideile si cu modul lor de actiune si devin imuni in fata altor comunicari. Ei percep selectiv, asculta si memoreaza selectiv. Fiecare este constient de trebuintele pe care le are si de foloasele ce le-ar putea obtine in urma consumului mesajelor mass-media. In functie de scopurile urmarite(informare, contact social, divertisment) sunt cautate si selectate acele produse media capabile sa asigure satisfacerea propriilor trebuinte. Si studiile mai recente, care pun in discutie modul de raportare la mesajele mass-media, sustin ca exista o selectie activa in achizitia si utilizarea acestora: "Indivizii nu sunt corpuri care pot fi <<injectate>> cu mesaje. Din contra, este vorba de fiinte sociale, cu structura cognitiva proprie, relatii si preferinte sociale proprii. Aceste caracteristici sunt, de asemenea, determinante pentru felul de a recepta sau de a nu recepta mesajele mediatice"(J.J. Van Cuilenburg, p.235-236). In calitate de receptor, individul opereaza o selectie in functie de interesele, nevoile, valorile, dorintele si asteptarile care ii sunt proprii si il predispun la alegerea anumitor comunicari in dauna altora. Actul de receptare presupune o procesualitate, care face ca mesajele transmise pe diferite canale sa ajunga partial sau chiar sa nu ajunga deloc la dispozitia membrilor audientei. Un prim aspect al acestei procesualitati este atentia selectiva. J.J. Van Cuilenburg vorbeste despre doua tipuri de selectivitate:

a).Selectivitatea de facto - se refera la tendinta receptorilor de a selecta informatia conform unor predispozitii ce tin de personalitatea fiecaruia sau de conditia sa sociala, care faciliteaza sau impiedica decodarea mesajelor;

b).Selectivitatea motivata - este caracteristica situatiilor in care selectia se realizeaza intr-un mod constient, conform conceptiei de viata a fiecarui individ.

M.Levy si S.Windhal(1985) considera ca receptorii opereaza tot timpul selectii, inaintea, in timpul si dupa expunerea la mesajele transmise de mass-media. Inaintea expunerii, ei selecteaza ceea ce doresc sa consume. Chiar cei care se ocupa cu planificarea comunicarii mediatice incurajeaza acest demers, informandu-i asupra programelor ce urmeaza a fi prezentate. Tot selectiv procedeaza membrii audientei si in timpul expunerii, atunci cand percep si interpreteaza mesajele, in functie de starile afective si interesele cognitive proprii. Dupa expunere, receptorii isi amintesc selectiv informatiile primite, conform trebuintelor impuse de diverse imprejurari. Prin urmare, concluzioneaza cei doi autori, aproape in fiecare moment receptorii se comporta activ, procedand la selectii de sens si de continut.

Asimilarea informatiilor dobandite presupune o decodificare a mesajelor, o interpretare si o acordare de sens, prin raportare la ceea ce este deja cunoscut, la cultura personala si la structurile comportamentului individului(cognitive, afective, motivationale). In functie de aceste determinatii este procesat continutul informational. Activitatea de procesare este indispensabila insusirii adecvate, intelegerii si integrarii respectivului continut. In ce consta activitatea de procesare? Descifrarea sensului si a semnificatiei unei imagini receptate, arata Theo Decaigny(1976), presupune din partea individului efectuarea unui lant de operatii:

identificarea - a recunoaste intr-o imagine semnele care nu sunt straine experientei dobandite deja intr-o cultura data;

denotarea - a sesiza sensul unui mesaj sau al unei informatii, plecand de la elementele recunoscute;

interpretarea - a stabili raporturi intre elementele identificate, a sesiza structura, sensul implicit;

extrapolarea - a concepe implicatiile, consecintele mesajului;

aplicarea - a utiliza informatiile aduse prin mesaj intr-o situatie data(rezolvare de probleme, cercetare sau studiu personal);

aprecierea - a emite o judecata de valoare asupra mesajului.

Operatiilor de selectare, retinere, decodificare le urmeaza aceea de integrare a noilor informatii in substructurile majore ale culturii personale. Receptarea mesajelor mediatice se prezinta, asadar, ca un proces complex de explorare selectiva si asimilare prin procesare si integrare progresiva a semnificatiilor.

Ca etapa a procesului de comunicare, receptarea de mesaje mediatice presupune descifrare(decodare), constatare lucida, analiza critica, judecata personala. Indelungata traditie a cercetarilor functionaliste intreprinse asupra comportamentului audientei a pus accentul pe libertatea receptorului de a actiona asupra mesajului, de a-l interpreta si integra in experienta sa cotidiana. Receptorul poate construi o serie de reprezentari interpretative, de semnificatii, care sunt rezultatul abilitatilor si cunostintelor dobandite in experiente anterioare, dintre cele mai diverse, caci orice interpretare are la baza un bagaj de cunostinte disponibile, constituit prin sedimentarea experientelor cognitive anterioare si care functioneaza ca sistem de referinta pentru cunoasterea si experientele actuale. Vorbind despre rolul activ al receptorului in procesul comunicarii mediatice, Philippe Breton si Serge Proulx(1993) subliniaza faptul ca acesta opereaza mereu o interpretare a mesajului, in functie de cunostintele si interesele sale. Astfel, mesajul este recompus, reconstituit in contextul unei perceptii dinamice. Individul isi construieste propriile semnificatii si propriile interpretari ale naratiunilor, personajelor, actiunilor si motivatiilor, prin prisma sistemului sau de credinte si de valori.

O abordare asemanatoare intalnim si la John B.Thompson, care, inspirandu-se din traditia hermeneuticii filosofice, considera receptarea mesajelor mass-media drept o activitate, un fel de practica in cadrul careia individul prelucreaza continutul simbolic: "In final, receptarea produselor media este in mod fundamental un proces hermeneutic. Prin aceasta inteleg ca indivizii care primesc produsele mass-media sunt in general implicati intr-un proces de interpretare prin care ei confera un sens acestor produse"(2000, p.43-44). Actul de receptare presupune o activitate interpretativa in urma careia se confera un sens continutului simbolic transmis de produsele mass-media. Procesul de interpretare este unul activ, creativ, prin care individul cauta sa inteleaga continutul mesajelor, sa incorporeze formele simbolice si sa le foloseasca pentru propriile reflectii. Thompson foloseste termenul de "apropiere" pentru a desemna acest proces extins de intelegere, interiorizare si transfer: "A-ti apropia un mesaj inseamna a sesiza continututl sau semnificativ si a ti-l insusi. Inseamna a asimila mesajul si a-l incorpora in viata proprie - un proces care uneori are loc fara efort, iar alteori implica o actiune deliberata. Apropiindu-ne un mesaj, noi ni-l adaptam propriilor vieti si contexte de viata"(ibidem, p. 45). Ceea ce indivizii recepteaza prin participarea la comunicarea de masa este analizat, comentat, discutat in timpul receptarii, dar si dupa aceea. Se produce o impartasire discursiva a unor impresii, opinii, convingeri, sentimente astfel formate catre persoane care au fost sau nu au fost implicate initial in actul de receptare. Mesajele mass-media sunt transmise dincolo de acest context al receptarii initiale si transformate printr-un proces de povestire si repovestire, interpretare si reinterpretare, comentare si critica. Se creeaza, in acest fel, un "cadru narativ" in care modul de intelegere a mesajelor de catre un individ poate fi profund transformat, ca urmare a comentariilor si criticilor celorlalti. Prin "apropierea" mesajelor mass-media si prin procesul de elaborare discursiva si impartasire a semnificatiilor acordate se produce o modelare activa sau o remodelare a sistemului de cunostinte, a sentimentelor, atitudinilor si gesturilor individului receptor. Astfel insusite, continuturile simbolice furnizate de catre mass-media pot sta la baza reflectiilor si actiunilor sale.

Consumul de mesaje mass-media nu exclude posibilitatea manifestarii gandirii critice. Aceste mesaje sunt in mod frecvent discutate de catre individ, in timpul receptarii sau dupa aceea. Ele sunt interpretate, comentate, criticate si, nu de putine ori, retransmise mai departe altor persoane. In urma acestui proces de transformare, continutul lor este integrat in propriile acumulari cognitive, constant supuse remodelarii.

Comunicarea prin mass-media nu trebuie privita ca o impunere unidirectionala a unor continuturi simbolice, ci ca un proces ce prezinta un tip specific de interactivitate, datorita careia receptorii au posibilitatea sa stabileasca propriile semnificatii. Receptarea mesajelor mediatice nu reprezinta o preluare mecanica a continuturilor acestora, dimpotriva, un proces activ, selectiv, critic-reflexiv, apt sa contribuie la dezvoltarea independentei in gandire a individului. A recepta corect inseamna a intelege ceea ce s-a insusit pe aceasta cale, a fi capabil sa apreciezi valoarea si exactitatea continutului. Se considera activa doar acea receptare care reuseste sa puna in miscare gandirea si imaginatia autorului sau, sa incite la reflectii si trairi afective, la analize profunde si evaluari.

Comunicarea mediatica nu conduce fatalmente la pasivitatea receptorului. Efectele sale nu sunt produse direct de catre mesaje, ci trec prin semnificatiile pe care receptorul le desprinde din ele. Aceste semnificatii sunt rezultatul unui proces de selectare, filtrare, interpretare, reconfigurare, care da consistenta interactiunii Emitator - Receptor. Punand probleme care ajung sa-l framante pe individ, televiziunea, de exemplu, poate deveni chiar o sursa de stimulare si o resursa de creativitate. Atunci cand valoarea mesajelor nu este indoielnica, iar receptarea lor se realizeaza in conditiile unor intense trairi afective si participari mintale, exista premisele necesare pentru ca mijloacele de comunicare de masa sa determine dezvoltarea intelectuala a individului.

Studiile privind audienta mass-media au pus in evidenta faptul ca si copiii, in calitatea de consumatori ai mesajelor mediatice, dovedesc un comportament activ si, intr-un fel sau altul, discriminatoriu. Copiii, constata Patricia Palmer(1986), au capacitatea de a lua in mod constient decizii cu privire la alegerea unor emisiuni sau programe preferate, in detrimentul altora. Ei procedeaza, mai apoi, la o construire a sensurilor, prin prelucrarea mesajelor receptate, evident in limitele dezvoltarii lor psihice si sociale. Aceste sensuri urmeaza sa fie folosite in discutiile cu ceilalti si in activitatile de joc cotidiene. Bob Hodge si David Tripp(1986) subliniau faptul ca reactiile copiilor in fata televizorului implica interpretarea a ceea ce ei recepteaza si nu doar inregistrarea continutului programelor. Cei doi autori se aratau nemultumiti de faptul ca cele mai multe cercetari nu au luat in considerare complexitatea proceselor mentale ale copiilor, manifeste in actul receptarii, caci vizionarea programelor de televiziune nu reprezinta in mod inerent o activitate de nivel inferior.

4.Uniformizare sau diferentiere ?

Odata constatat activismul receptorilor, ramane de vazut daca starea activa conduce la diferentiere sau ramane in limitele unor stereotipii impuse, asa cum au acuzat criticii mass-media invocati anterior. Concluzia la care s-a ajuns, in multe dintre cercetarile intreprinse, este ca nu toata lumea reactioneaza la fel, in urma contactului cu un anumit mesaj al mass-media. Diferentele in receptare se datoreaza unei multitudini de factori, care conditioneaza raportarea fiecarui individ la mesajele transmise de catre mass-media. Gina Stoiciu(1981) imparte acesti factori in doua categorii:

a).Factorii psihologici, ce tin de structura personalitatii: nevoi, motivatii, interese, memorie, asteptari, stari sufletesti, experienta personala, in functie de care sunt antrenate atentia si selectivitatea receptorului. Din punct de vedere psihologic, arata Gina Stoiciu, capacitatea individului de a percepe si de a recepta semnificatia din mesajele primite este conditionata de atentie si de retentie. Atentia se afla intr-o stransa legatura si cu intelegerea, care, la randul sau, este determinata de marimea zonei de intersectie dintre cele doua repertorii de semne si semnificatii apartinand sursei si receptorului. Receptorul se orienteaza spre acele mesaje care corespund nivelului sau de intelegere; daca acest nivel este depasit, el se arata dezinteresat. Prin urmare, din multimea mesajelor doar o parte este selectata, iar o parte si mai mica produce modificari in comportamentul individului. Hotarator in acest sens este nivelul sau de instruire, care conditioneaza atitudinea perceptiva si capacitatea de traducere(decodare) a incarcaturii de semnificatii a mesajelor. Acest factor actioneaza ca un element esential de diferentiere, oferind inca un argument impotriva celor ce invoca pericolul omogenizarii culturale prin consumul mesajelor mass-media. Receptarea este mediata, in ultima instanta, de constiinta individului, care se conduce dupa valori, norme, principii, ce constituie adevarate filtre in asimilarea continuturilor de comunicare.

b).Apartenenta la grup, ca sistem socio-cultural, da configuratie celei de-a doua categorii de factori, cei sociali, care influenteaza procesul de receptare. Relatia dintre emitent(sursa) si destinatar(receptor) se stabileste, in cazul comunicarii de masa, intr-un context socio-cultural concret, ce ii imprima caracteristici specifice. Asa cum au aratat de atatea ori studiile de psihologie sociala, opiniile si atitudinile individului au un caracter social, marcate fiind de valorile si normele grupului de apartenenta. In procesul comunicarii mediatice, grupul de apartenenta ii ofera un cadru de referinta pentru judecatile sale de valoare si, in acest fel, ii determina modul de gandire si simtire. Apartenenta la un grup se constituie, datorita acestor determinari, intr-un factor ce afecteaza comportamentul de receptare a mesajelor transmise de mass-media. Grupul, precizeaza, Gina Stoiciu, exercita o functie de control asupra expunerii la mesaje a individului, pe care il influenteaza pe tot parcursul receptarii. De cele mai multe ori, el acorda credit unei surse in masura in care optiunea sa intruneste consensul grupului( sursa se bucura de credibilitate si din partea grupului de apartenenta), selecteaza mesaje care sunt consonante cu valorile si normele acestuia, respingandu-le pe cele disonante. Adoptarea valorilor si normelor grupului are drept consecinta nu numai conditionarea procesului de selectie, ci si a celui de interpretare a mesajelor, astfel incat asimilarea semnificatiilor sa nu conduca la o perturbare a relatiilor interindividuale.

Membrii audientei au nevoi si competente dintre cele mai diferite. Structura psihologica a individului, nivelul sau axiologic, grupul social din care face parte determina modul de receptare a mesajelor mediatice. Fiecare se angajeaza in procesul receptarii cu un anumit efort de intelegere, incearca anumite trairi afective, isi pune in joc puterea de imaginatie si decodifica mesajele in functie de nivelul sau de cultura, trecandu-le prin filtrul unei interpretari personale si atribuindu-le anumite semnificatii. Pe de alta parte, receptarea este o activitate situata intr-un anumit context socio-cultural, ale carui circumstante influenteaza hotarator modul in care sunt primite si intelese mesajele. Tocmai datorita acestor elemente si particularitati distinctive, de natura psihologica, sociala si culturala, contactul cu mesajele transmise de mass-media genereaza experiente personale diferentiate si nuantate de la un individ la altul, deci influenteaza diferit constiinta si conduita lor.

Perceptia selectiva si capacitatea indivizilor de a-si configura propriile semnificatii au fost legate, in foarte multe studii, de o serie de variabile psihologice, sociale si culturale. Conform principiului perceptiei selective, arata Melvin L. DeFleur si Sandra Ball-Rokeach(1999), oamenii cu caracteristici psihologice, orientari culturale si apartenente sociale distincte interpreteaza acelasi continut informational oferit de mass-media in moduri dintre cele mai diferite. Datorita faptului ca nevoile, interesele, cunostintele, convingerile si atitudinile lor se prezinta ca fiind atat de variate, intelesul atribuit mesajelor este, la randul sau, diferentiat. Receptorii isi construiesc propriile semnificatii pornind de la o abordare individuala a mesajelor comune. Teoria diferentelor individuale si a influentelor selective, arata DeFleur si Ball-Rokeach, se sprijina pe paradigma cognitiva dezvoltata in psihologie. Potrivit acestei paradigme, mai multe tipuri de variabile intervin intre stimul si reactia de raspuns(cu deosebire factorii cognitivi invatati), variabile care influenteaza maniera in care individul reactioneaza la stimulii perceputi. In perspectiva teoriei influentei selective, trasaturile cognitive, culturale si sociale ce caracterizeaza indivizii, intervin si afecteaza procesul de receptare, modeland pattern-uri selective de atentie, perceptie, amintire si actiune, ca raspuns al indivizilor la comunicarea de masa.

Astfel de diferentieri sunt sesizabile si in cazul copiilor, al tinerilor in general, despre care s-a spus ca ar fi cei mai amenintati de uniformizare in urma consumului de produse mass-media. Cercetarile intreprinse cu cateva decenii in urma de catre W.Schramm, J.Lyle, E.Parker(Television in the Lives of Our Children, 1961) ajungeau la concluzia ca efectele vizionarii programelor de televiziune nu sunt aceleasi pentru toti copiii. Ele depind de gradul de inteligenta, trasaturile de caracter, profilul psihologic si social, trebuintele si interesele fiecaruia. Aceste caracteristici distinctive determina modul de raportare la continutul comunicarii de masa. Fiecare copil sau adolescent, precizeaza Ioan Cerghit(1972), interpreteaza mesajele, le atribuie un sens si le esentializeaza intr-o maniera personala, are propriile reactii afective fata de acestea: adeziune, indiferenta, respingere, indignare etc. Continutul comunicarii poate fi convergent sau poate fi divergent in raport cu interesele, preocuparile, aspiratiile, opiniile, valorile, normele, atitudinile, experientele dobandite anterior, proprii fiecaruia si sprijinite de catre grupurile de aparteneta. Toate acestea la un loc, concluzioneaza Ioan Cerghit, formeaza un adevarat filtru in selectarea, interpretarea si asimilarea anumitor elemente din continutul comunicarii.

Putem admite, asadar, ca receptarea mesajelor transmise prin mijloacele de comunicare de masa genereaza experiente diferite pentru indivizi diferiti. Chiar si copiii abordeaza acest proces intr-un mod personal si ajung la interpretari dintre cele mai diverse, in functie de cunostintele, credintele si atitudinile personale, dobandite printr-o socializare care niciodata nu se realizeaza la fel pentru fiecare dintre ei.

5.Mediatizarea violentei

Amplificarea violentei in randul tinerilor continua sa reprezinte o tema predilecta in dezbaterile asupra efectelor mass-media. Psihologi si sociologi preocupati de cunoasterea fenomenului sustin ca descrierea excesiva a violentei, indeosebi pe micile si marile ecrane, are un impact negativ asupra acestei categorii de populatie, deoarece influenteaza in sensul stimularii diferitelor forme de comportament deviant. In urma unor experimente s-a constatat ca violenta manifestata de catre subiecti este de acelasi tip cu cea cuprinsa in filmele vizionate(Vasile Preda, 1998). Sporirea violentei in viata cotidiana, a delicventei juvenile, a numarului grupurilor ce dovedesc un comportament disocial a fost adeseori pusa, inclusiv la nivelul simtului comun, pe seama mass-media, ce transmit mesaje care faciliteaza trecerea la conduite reprobabile. Violenta de pe micul ecran constituie, in opinia lui Glenn G.Sparks(1986), premisa inadaptarii sociale in special in randul copiilor, influenta asupra acestora fiind mai puternica deoarece se afla intr-o stare de rezistenta psihologica, morala si sociala redusa. Desigur, acestor convingeri li s-ar putea replica prin invocarea faptului ca nu doar mass-media, ci si marile opere literare descriu acte de violenta. In orice drama, de exemplu, sunt puse in scena astfel de comportamente. Dar in timp ce aici scopul este conectarea cu un principiu moral, naratiunile mediatice sunt construite, de cele mai multe ori, fara un referent moral, doar pentru a exploata pulsiunile primare ale omului si nevoia sa de divertisment in scopul cresterii audientei si, implicit, profitului economic.

Mediatizarea excesiva a violentei a starnit reactii critice dintre cele mai vehemente, considerandu-se ca impactul sau nefast asupra tinerilor este cu atat mai puternic, cu cat scenele de violenta vizionate sunt mai numeroase. Intr-o astfel de perspectiva, televiziunea a fost privita ca o adevarata "scoala a crimei si a delicventei", deoarece tinerii au tendinta de a reproduce formele de conduita insusite pe aceasta cale, aflate intr-o evidenta discordanta cu valorile si normele socio-morale(Ioan Dragan, 1996). Cazurile in care tinerii s-au folosit de tehnici antisociale imprumutate din mass-media au servit drept argument pentru cei care au proclamat caracterul nociv al multora dintre mesajele acestora. Vizionarea filmelor ce contin scene violente, considera criticii mass-media, poate conduce la o perceptie falsa a realitatii si la sporirea agresivitatii comportamentale, mai ales datorita faptului ca se creeaza un amestec intre real si fictional, care conduce la confuzie mentala si morala. Mass-media nu promoveaza intr-o suficienta masura standardele morale acceptate in societate sau prezinta versiuni distorsionate ale acestora, ceea ce produce, in randul indivizilor, o crestere a confuziei privind normele directoare ale societatii. Se ajunge, in acest fel, la o situatie asemanatoare cu cea pe care Emil Durkheim o numea "anomie structurala"(reducerea comunicarii interpersonale efective si amplificarea confuziei in intelegerea normelor sociale). Ea se datoreaza neputintei institutiilor sociale de a asigura integrarea normala a indivizilor, ca urmare a faptului ca nu mai au o perspectiva clara asupra normelor de urmat sau ca o consecinta a suspendarii temporare a functionalitatii normelor de baza din societate. Anomia structurala lasa individul intr-o stare de confuzie psihologica(anomia personala), intrucat conceptia sa despre normele sociale este la fel de ambigua. Criticii mass-media au preluat de la Durkheim aceasta idee, atunci cand au sustinut ca adoptarea unor modele comportamentale indezirabile este facilitata de confuzia personala si alienarea psihologica datorate consumului de mesaje mediatice.

Cu toate ca pot fi cu usurinta etichetate drept reprobabile si, in consecinta, autorii lor merita sa fie pedepsiti, actele agresive sunt prezentate in unele filme ca fiind cai de rezolvare eficienta a unor probleme, ca aducatoare de castiguri. Sunt sugerate atitudini care au la baza o reprezentare a violentei ca model de succes, ca o cale de a obtine gratificatii. Indeosebi actele violente prezentate ca justificate, cum ar fi de exemplu legitima aparare, pot constitui un indemn la adoptarea unor comportamente de acest tip. Influenta este mai puternica in cazul in care ele apartin personajelor cu care copiii, aflati mereu in cautare de modele, se identifica. Scenariile dupa care se deruleaza evenimentele din film pot sugera actiuni asemanatoare in viata reala. Pentru copii si adolescenti caracterul spectacular al scenelor de violenta este un element suplimentar ce stimuleaza reproducerea lor la prima ocazie. Adolescenta este o varsta caracterizata printr-un ansamblu de transformari evolutive complexe, care, nu de putine ori, se dovedesc deosebit de problematice. Multi psihologi o considera a fi varsta crizelor, oscilatiilor, anxietatilor, nesigurantei, insatisfactiei, contestatiei, marginalizarii si subculturii. Acum se manifesta, mai mult decat oricand, dezechilibrele afective si comportamentale, devierile caracteriale, actele impulsive, tendintele egocentrice, gustul pentru aventura si anturajele nedorite. Toate acestea se repercuteata asupra relatiilor adolescentului cu ceilalti, exprimandu-se prin revolta impotriva restrictiilor cu scop educativ, prin contestarea si respingerea modelelor culturale si a normelor morale propuse de parinti sau de profesori, simultan cu subscrierea la modele axiologic-normative divergente. Pe acest fond psiho-social, sistemul mass-media poate influenta in sens nedorit personalitatea individului, mai ales atunci cand violenta este portretizata ca o modalitate de rezolvare a conflictelor, cu mult mai eficienta decat dezbaterea, negocierea sau compromisul.

Discutiile privind impactul violentei mediatizate asupra comportamentului copiilor si tinerilor nu au ajuns insa la un punct de vedere unitar. Ioan Dragan(1996) identifica, in functie de teza la care subscriu, trei categorii de abordari:

a).Abordari care scot in evidenta efectul cathartic al vizionarii scenelor de violenta, al consumului de mesaje mediatice in general. Care este mecanismul acestui efect? Indivizii se confrunta, in existenta lor cotidiana, cu numeroase situatii frustrante, care le pot provoca acte de violenta, de agresivitate. Ei se pot elibera de frustrari prin " participarea simbolica", imaginara la scenele vizionate pe micul ecran, identificandu-se cu protagonistii acestora. Programele care prezinta scene de violenta constituie, de fapt, o supapa pentru eliberarea de inclinatii si tendinte agresive, nicidecum un factor generativ al lor.

b).Abordari partizane ale tezei conform careia mass-media reprezinta o veritabila sursa de invatare si de stimulare a comportamentelor agresive. Expunerea la scene violente determina o anumita stare emotionala a indivizilor, care va creste posibilitatea manifestarii comportamentelor de acest tip.

c).Abordari care sustin teza efectului de intarire, dupa care scenele de violenta prezentate de mass-media nu fac altceva decat sa actualizeze si sa intareasca, in unele cazuri, pulsiunile si tendintele deja existente la indivizi, in functie de modul in care acestia au fost educati si socializati. Astfel de tendinte sunt mai accentuate in cazul persoanelor care inregistreaza un deficit de stabilitate afectiva si sociala, mai putin integrate in mediul lor de viata. Ceea ce se prezinta pe micul ecran confirma si intareste norme de actiune existente deja la nivelul unui grup sau al unui individ. Suscitarea violentei nu depinde atat de mesajele mediatice, cat de alti factori: structura personalitatii individului, grupurile de apartenenta si de referinta, situatia in care se afla, ce determina atat utilizarea, cat si efectele acestor mesaje.

Dupa cum observam, cercetarile privind acest tip de efecte ale mass-media nu au ajuns inca la concluzii univoce. La intrebarea: Copiii care privesc multe scene de violenta pe ecran adopta mai mult decat ceilalti un comportament violent? s-au dat raspunsuri care exprima opinii contradictorii. Subiectul continua sa ramana unul controversat, cu atat mai mult cu cat cercetarile intreprinse au inregistrat pentru o parte dintre subiecti(la acelasi timp si continut vizionat) o asociere statistica pozitiva intre expunerea la scene violente si conduita lor agresiva, pentru ceilalti nu(Petru Ilut, Traian Rotariu, 1996). Unii cercetatori s-au aratat fermi in a sustine existenta unei relatii cauzale intre volumul expunerii la violenta mediatizata si comportamentele de acest tip efectiv manifestate. Altii s-au dovedit mai rezervati, tinzand sa sustina existenta unei corelatii moderate. Chiar daca rezultatele investigatiilor empirice ce privesc respectiva relatie sunt contradictorii, cele mai multe conduc la concluzia ca "violenta mediatizata are un mare efect asupra unui mic procentaj de tineri si un efect mic asupra unui mare procentaj dintre ei"(ibidem, p.126). Violenta difuzata prin televiziune poate avea un anumit efect asupra unora dintre telespectatori, dar nu este vorba de o relatie cauzala generalizata. Nu inseamna in mod neaparat, precizeaza Anthony Giddens(2000), ca nivelurile inalte de reprezentare a violentei creeaza in mod direct scheme imitative printre telespectatori. In fine, exista si cercetatori care se arata sceptici in ce priveste efectele violentei reprezentate; actele agresive au alte cauze decat filmul sau televiziunea. Copiii si tinerii sunt capabili sa faca deosebirea intre fictiune si realitate, ceea ce conteaza in receptarea mesajelor. Asa cum arata Vasile Preda, deosebit de importanta este semnificatia actului agresiv; atunci cand violenta este ritualizata efectul sau asupra receptorului este mai mic. Urmarirea unor scene violente reale sau prezentate ca fiind reale are un efect consideravil mai mare decat vizionarea scenelor violente fictive. Copiii si tinerii nu sunt lipsiti de discernamant in raportarile lor la ceea ce vad. Pana si copiii mici, sustin B.Hodge si D.Tripp(1986), isi dau seama ca cea mai mare parte din violenta mediatizata nu este reala. Nu aceasta este principala cauza a comportamentului reprobabil al receptorilor, ci mai ales cadrul general al atitudinilor si conditiilor in care este receptata. Foarte importanti sunt factorii psihologici si sociali, care au o pondere insemnata in cresterea frecventei manifestarilor violente, agresive.

In cadrul dezbaterilor asupra impactului mesajelor mediatice asupra receptorilor castiga tot mai mult teren conceptia caracterului relativ(diferentiat, dependent) al efectelor nocive. Dupa cum precizeaza Ioan Dragan(1996), in analiza sunt introduse mai multe variabile explicative: trasaturile psiho-sociale ale indivizilor, atitudinile si opiniile lor, contextul socio-cultural, grupurile de referinta, slabirea controlului social, situatia economica, toate acestea determinand modul de raportare la violenta mediatizata si, deci, efectele multiple si neunivoce. Deprinderea violentei prin intermediul mass-media presupune anumite caracteristici si trasaturi psiho-sociale ale receptorilor si depinde de apartenenta acestora la anumite grupuri si medii sociale. Asadar, caracterul nociv al mesajelor se coreleaza cu situatiile existente in familie si in societate, situatii ce nu pot fi omise sau ignorate. Influenta negativa a mass-media, arata Ioan Dragan, se exercita mai ales in situatii de instabilitate in relatia dintre individ si mediul sau de viata, de dezintegrare sociala, de incertitudine valorica si normativa, de accentuare a tensiunilor si conflictelor sociale, de insecuritate, saracie si asteptari nerealizate, de frustrare si de marginalizare. Conjugarea acestor situatii cu mesajele mediatice sporeste probabilitatea impactului negativ al mass-media in materie de violenta.

O multitudine de factori intervin, asa cum am vazut, in declansarea comportamentului agresiv. Vasile Preda(1998) deosebeste doua categorii de factori, care, in interactiune, determina o stare relativ propice manifestarii unui astfel de comportament:

a).Factori interni, de natura psiho-individuala, cum ar fi:

Imaturitatea caracteriologica: toleranta redusa la frustrare, egocentrismul, impulsivitatea, capacitatea redusa de autocontrol, indiferenta afectiva, subestimarea greselilor personale, imaginea falsa despre lume, despre sine si despre relatiile interumane;

Subdezvoltarea componentelor moralitatii indivizilor(constiinta morala, sentimentele morale), care nu mai actioneaza in sens reglator asupra conduitei individului, conform exigentelor sociale;

Tipurile de personalitate nevrotica, psihotica sau dementiala datorate unor dezechilibre psihice aparute inclusiv pe fondul actiunii unor factori de microclimat social negativ;

b).Factori externi, psihosociali si sociali, ce tin de conditiile mediului de viata:

Relatiile interpersonale si climatul afectiv existente in grupurile de apartenenta(familia, grupul de prieteni); de exemplu, atitudinea rece-indiferenta a parintilor, atitudinea tiranica a parintilor, atmosfera conflictuala din familie, climatul moral nefavorabil existent in familie pot facilita structurarea si manifestarea comportamentului agresiv;

Insuficienta maturizare sociala a individului datorata unor carente in ceea ce priveste educatia, insusirea valorilor, normelor si modelelor de conduita dezirabile social, structurarea raporturilor sociale, dezvoltarea unei perceptii sociale adecvate, intelegerea problemelor specifice mediului sau socio-cultural etc.;

Dificultatile de integrare sociala aparute atunci cand individul, datorita deficitului de maturizare sociala, nu reuseste sa-si adapteze conduita la exigentele relatiilor interpersonale din mediul sau de viata; esecul in socializarea individului poate fi o cauza a aparitiei si proliferarii unor forme de devianta si delicventa;

Influenta grupurilor delictogene, care il determina pe individ la o nonconformitate fata de normele sociale sau la un conflict normativ cu standardele societatii;

Alte abordari au accentuat importanta caracterelor innascute in declansarea comportamentului agresiv. Etologia, indeosebi prin vocea fondatorului sau Konrad Lorenz(On aggression, 1966), a cautat sa puna in evidenta existenta unui instinct agresiv primar, a unei dimensiuni biologice innascute a agresivitatii, dar care nu provoaca in mod automat manifestari de acest fel. Etologii au sustinut ca exista factori culturali si sociali care ingradesc acest instinct, dar de o capacitate inhibitiva innascuta care sa-l tempereze omul nu dispune. Psihanaliza, la randul sau, a relevat faptul ca agresivitatea este o componenta a personalitatii umane, mai pronuntata la indivizii cu frustrari, dificultati psihologice si relationale. Luand in considerare aceasta multitudine de factori posibili am putea considera, concluzioneaza Vasile Preda, ca agresivitatea este rezultanta in care se imbina caracterele innascute cu influentele mediului social(elemente dobandite, invatate).

Mediatizarea violentei nu constituie, asadar, singura cauza a cresterii agresivitatii in randul copiilor si tinerilor. Dupa cum am vazut, comportamentul acestora este determinat de o multitudine de factori psihoindividuali si psihosociali, de conditiile reale de viata si de relatiile dintre individ si mediul sau social. Ceea ce nu inseamna, dupa cum avertizeaza Ioan Dragan, ca trebuie sa subestimam posibilitatea stimularii agresivitatii copiilor si tinerilor prin emisiunile de televiziune ce contin scene de violenta, mai ales in situatii de dereglare a relatiilor interpersonale, de crestere a disfunctiilor integrarii indivizilor in viata sociala, sau de rupere a echilibrelor sociale. Violenta este un fenomen ale carui cauze nu pot fi cautate exclusiv in plan social si nici exclusiv in plan psihologic individual. Determinarea fenomenului este multipla: biologica, psihologica si sociala, de cele mai multe ori interactiunea acestor factori fiind hotaratoare. Desigur, atunci cand este vorba de cazuri concrete poate fi constatata o pondere mai mare a determinarilor externe(sociale) sau, dimpotriva, a celor interne(psihologice si biologice), dar, de regula, cele doua categorii de determinari se relationeaza.

Nu trebuie exclusa nici posibilitatea ca preferinta pentru vizionarea filmelor ce prezinta scene de violenta sa fie determinata de cunoasterea pe viu a unor situatii similare. Rezultatele cercetarilor experimentale realizate in S.U.A. cu trei decenii in urma au condus la concluzia ca, pe termen lung, expunerea la violenta mediatizata poate sa conduca la activarea unor predispozitii formate in urma intalnirii cu astfel de situatii in viata reala, dar poate sa afecteze si persoanele care nu au trait asemenea experiente(P.Bargaoan, A.Dobrescu, 2002). Acestea de pe urma invata sa se implice in actiuni violente si ca urmare a dispozitiilor afectiv-atitudinale dobandite sunt dispuse sa se manifeste in acest fel, mai ales atunci cand au convingerea ca vor obtine satisfactii sau recompense.

Mass media poate constitui un factor incitativ, care grabeste sau faciliteaza structurarea unor comportamente violente. Asupra acestui pericol atrage atentia Claude-Jean Bertrand: "In realitate, se pare ca televiziunea, daca nu creeaza situatii de violenta si criminalitate, are totusi tendinta sa le amplifice. Si, probabil, expunerea insistenta si de durata la scenarii implicand violenta si criminalitatea favorizeaza sentimentul de insecuritate si de neliniste, chiar tendinte agresive"(2001, p.182). Concluziile multor cercetari realizate pe parcursul ultimelor decenii au indicat o intarire a actelor agresive in urma vizionarii excesive a scenelor de violenta, care, chiar daca nu genereaza prin ele insele delicveta o pot alimenta, incitandu-i pe tineri la savarsirea unor acte cu caracter antisocial. Emisiunile de televiziune care prezinta practici abuzive, acte care incalca normele morale si produc dezordine sociala, raporturi interumane bazate pe forta, vizionate de catre indivizi cu un psihic labil si cu dificultati de integrare sociala pot stimula manifestarea unor comportamente violente, agresive. Mijloacele de comunicare de masa, arata Vasile Preda, pot propaga prin continutul mesajelor pe care le vehiculeaza atitudini disociale si antisociale in randul unor minori sau tineri cu tulburari caracteriale. Unele cercetari au relevat insa faptul ca si copiii care nu prezinta astfel de tulburari pot fi afectati de violenta mediatizata, mai ales daca este provocata de personajul simpatizat cu care se identifica si de la care preiau gesturi si forme de manifestare indezirabile. In urma cu cateva decenii, Alfred Bandura(1968) a lansat teoria invatarii sociale a agresivitatii, care are la baza ideea imitarii conduitelor unor persoane semnificative sau cu statut de autoritate luate ca model. Copiii invata comportamentul agresiv, ca si alte forme de comportamente sociale, prin imitarea unor modele intalnite in familie, mass-media si mediul lor social sau ca urmare a propriei experiente intarite prin puterea de influentare a modelului.

Daca acceptam faptul ca mass-media, in primul rand televiziunea, determina prin continutul mesajelor transmise manifestari de violenta din partea copiilor si tinerilor, atunci este firesc sa ne intrebam daca se poate interveni, si cum anume, pentru reducerea efectelor de acest gen. Cine ar trebui sa-si asume o astfel de interventie? In ce masura este ea posibila? Criticii mass-media considera ca responsabilitatea morala revine producatorilor, editorilor si managerilor, recomandand prudenta si retinere in difuzarea emisiunilor ce prezinta scene de violenta. Dar interesele financiare ii impiedica pe cei incriminati sa se supuna exigentelor etice. Ei invoca argumentul necesitatii mediatizarii violentei pentru a-si castiga un public cat mai numeros, dintr-un motiv pe care cercetatorii americani Clifford G. Christians si Kim B. Rotzoll il gasesc cat se poate de serios: "Averi si cariere depind de cotele de audienta. Foarte multe persoane implicate in industria divertismentului se indoiesc de faptul ca rationamentul etic are vreun cuvant de spus. Doar banii conteaza"(2001, p.247). Mass-media se afirma ca o industrie condusa de persoane carora prea putin le pasa de consecintele sale extraeconomice si, prin urmare, interesele comerciale pe care le reprezinta se ciocnesc adeseori de imperativele etice. Televiziunea inseamna, in opinia autorilor citati, goana dupa audienta si profit, nicidecum libertate si adevar. Responsabilitatea sociala este de multe ori eludata, atunci cand se iau decizii privind divertismentul oferit de catre mass-media. In fata logicii profitului preocuparile etice devin irelevante, ceea ce face ca sistemul sa functioneze adeseori dupa criterii amorale. Despre eliminarea treptata a dimensiunii etice din sfera produselor mass-media ne vorbeste si John B. Thompson: "Odata cu comercializarea sporita a intitutiilor mass-media, idealurile morale si politice sustinute de unii dintre primii antreprenori mass-media au fost tot mai mult inlocuite de criterii de eficienta si profitabilitate. Produsele mass-media insele - sau, cel putin, asa se argumenteaza - au denvenit tot mai standardizate si stereotipe; ele s-au trivializat si s-au aplecat asupra senzationalului, s-au preocupat de evenimente trecatoare si si-au diminuat orice capacitate pe care au avut-o vreodata de a transcende banalitatile vietii de fiecare zi. De asemenea, receptarea produselor mass-media a devenit doar o alta forma de consum, o sursa de excitatie, divertisment si placere.Ascensiunea mass-media, dupa cate se pare, nu a fost o veste prea buna pentru etica"(2000, p.247). In ce masura este posibila impunerea unor repere etice in lumea fantasmagorica a mass-media? Poate fi realizat, din motive socio-morale, un control al programelor de televiziune? Ideea unui astfel de control intampina nu numai opozitia managerilor ce se tem de pierderile financiare, ci si pe aceea a aparatorilor libertatii de exprimare, care o considera o abatere de la principiile democratiei. Orientarile libertariene din etica informatiei si comunicarii incurajeaza o exprimare lipsita de constrangeri sociale; interventia oricarei forme de autoritate este ilegitima si trebuie interpretata ca o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare. Intr-o astfel de perspectiva, eticul ar viza doar statutul profesionistului din institutiile media si ar consta in respectarea deplina a libertatii sale de exprimare. Mai mult decat atat, acestia considera ca nu neaparat emisiunile incarcate cu scene de violenta genereaza comportamente de acelasi tip, caci violenta este, in fond, o problema sociala si istorica si nu rezultatul vizionarii unor programe de televiziune. De aceea, eliminarea acestora nu ar duce la disparitia comportamentelor violente din societate. Pe de alta parte, nimeni nu-l obliga pe telespectator sa le urmareasca; daca el considera ca astfel de emisiuni sunt nocive poate opri in orice moment receptarea. In ceea ce priveste prevenirea posibilelor influente negative asupra copiilor, responsabilitatea revine in primul rand parintilor, caci acestia sunt direct implicati in indrumarea si educarea lor. Parintii sunt cei care pot exercita un control al vizionarii si ii pot ajuta pe copii in autoreglarea conduitei. In timp ce piata mass-media este mentinuta relativ libera, precizeaza Christians si Rotzoll, familia, care este datoare fata de copil si nu fata de piata, poate face o selectie riguroasa a ceea ce va deveni parte din experienta acestuia. Dar interventia parintilor nu trebuie sa se rezume doar la selectia programelor. S-ar impune, de exemplu, o pregatire a copilului pentru vizionarea filmului, prin sublinierea naturii fictionale a violentei. Cercetarile realizate pe aceasta tema au aratat ca daca parintii vizioneaza filmul impreuna cu copiii si condamna scenele de violenta pe care le contin se poate reduce frecventa si gradul imitarii comportamentelor agresive(Vasile Preda, 1998). Asumarea functiei educative de catre familie presupune si astfel de interventii, menite sa previna efectele nedorite ale mesajelor mediatice asupra personalitatii copiilor. Cu toate acestea, ideea responsabilitatii sociale a profesionistilor din sistemul mass-media prinde tot mai mult teren. Adeptii sai resping orice interventie a statului in exercitarea dreptului jurnalistilor la libera exprimare, dar militeaza pentru o asumare a responsabilitatii fata de publicul caruia i se adreseaza. Ei pledeaza pentru respectarea unei etici a informatiei si comunicarii, ce impune obligatii fata de colectivitate, fata de destinatarii informatiilor pe care zilnic le difuzeaza.

6.Subminarea interesului fata de scoala

Efectele negative ale mass-media se extind si asupra atitudinii copiilor fata de scoala. Nu sunt putini parintii sau profesorii care acuza faptul ca televiziunea afecteaza in mod nedorit performantele elevilor si limiteaza influenta educativa a scolii. Concluziile unor cercetari, care au incercat sa clarifice acest aspect, vin sa intareasca o astfel de opinie. Mass-media, avertiza sociologul Anthony Giddens (2000), deviaza interesul elevilor pentru activitatea scolara si provoaca o superficialitate in pregatire. Cercetarile lui J. Van Evra(1990) asupra corelatiei dintre performantele la invatatura ale scolarilor si timpul alocat zilnic vizionarii programelor de televiziune au condus la urmatoarea concluzie: elevii care au declarat ca urmaresc excesiv de mult emisiunile TV au note mai mici decat ceilalti.

Televiziunea a generat noi trebuinte si deprinderi de petrecere a timpului liber, noi optiuni culturale, mutatii profunde in sfera de preocupari a copiilor si tinerilor. Vizionarea emisiunilor de televiziune tinde sa inlocuiasca activitati pline de continut, cum ar fi lectura. Consumul excesiv de mesaje audio-vizuale este de natura sa provoace si o perturbare a activitatilor de invatare ale elevilor. Interesul pentru studiu si timpul alocat se diminueaza semnificativ. Prin puterea sa de atractie, televiziunea a provocat o adevarata criza a lecturii. Practici traditionale, precum frecventarea teatrului, operei sau galeriilor de arta, cad in desuetudine. Ingrijorarea parintilor si a cadrelor didactice pare astfel justificata, caci lipsa unui echilibru in petrecerea timpului liber nu poate decat sa dauneze dezvoltari armonioase a personalitatii copilului.

Opiniile cu privire la efectele mass-media asupra copiilor si adolescentilor sunt controversate. In timp ce unii autori se intrec in luari de pozitie acuzatoare, altii reproseaza sistemului educativ incapacitatea de a folosi eficient mijloacele de comunicare de masa pentru realizarea propriilor scopuri, intr-un efort sustinut de aliniere la tendintele de modernizare manifeste la nivelul societatii. Iata cum este reflectata aceasta confruntare in Raportul catre UNESCO al Comisiei Internationale pentru educatie in secolul XXI : "Teoreticienii din sfera educatiei critica deseori media, in special televiziunea, pentru faptul ca impun, intr-un anumit sens, cel mai scazut standard cultural, reducand timpul alocat lecturii si gandirii, impunand spectatorilor scene de violenta si, in general, manipuland starile afective. Sustinatorii mass-media, pe de alta parte, acuza scolile de conservatorism si pentru ca recurg la metode depasite pentru a transmite cunostinte depasite, plictisindu-i pe elevi si studenti si facandu-i sa-si piarda interesul pentru studiu"(Jacques Delors, 2000, p.88). In paginile raportului se pledeaza pentru o depasire a antagonismelor dintre educatie si mass-media. Fara a ignora potentialele pericole, putem spune ca mijloacele de comunicare de masa pot constitui instrumente utile, cu certe valente educative.

Mass-media nu pot fi facute raspunzatoare in mod exclusiv de efectele negative invocate de o indelungata critica, atata vreme cat actiunea lor se coreleaza cu interventia altor factori si este chiar conditionata de acestia. Desigur, este necesara o deontologie a presei, care sa aiba la baza ideea responsabilitatii sociale, dar impactul mesajelor mass-media asupra personalitatii indivizilor nu poate fi disociat de intregul context social, moral si cultural in care se exercita. Ne referim aici la un ansamblu de conditii, care privesc existenta si organizarea activitatilor copiilor si tinerilor determinandu-le manifestarile.

Nu putem aprecia impactul mass-media fara a evidentia puternica influenta a contextului social in care se situeaza individul, deoarece influentele mijloacelor de comunicare de masa nu au efecte izolate de inrauririle altor factori, cum ar fi familia, grupul de prieteni, scoala etc. Inainte de a face parte dintr-un public consumator de mesaje media, individul este membrul unei familii, al unui grup de prieteni sau al unui grup profesional, care ii influenteaza modul de raportare sau de expunere la comunicarea de masa, opiniile si comportamentele. In realitate, mass-media nu sunt decat un factor printre multi altii care intervin si afecteaza optiunile si atitudinile copiilor. De exemplu, cercetarile au aratat ca copiii din familiile bine integrate, caracterizate de relatii afective normale intre membrii, petrec mai putin timp in fata televizorului si imita mai putin diverse comportamente cu care vin astfel in contact(Vasile Dancu, 1998). Influenta directa, imediata a contextului social este evidenta in cadrul vizionarii colective, in familie, interpretarea si intelegerea fiind influentate de comentariile si discutiile initiate in acest cadru si care actioneaza ca un filtru valorizant al grupului.

Mass-media, subliniaza Claude-Jean Bertrand, interfereaza cu mediul socio-cultural in care traiesc receptorii, in asa fel incat de multe ori este dificil de deosebit intre influentele lor si cele datorate societatii in general. Conditiile in care se primesc mesajele sunt la fel de importante ca si continutul acestora. Un copil ai carui parinti lipsesc mult timp de acasa dovedeste o mai mare tendinta de a se lasa influentat de ceea ce vizioneaza la televizor, decat unul ai carui parinti ii supravegheaza alegerea programelor si discuta frecvent cu el despre ceea ce a vazut. Contextul in care se realizeaza receptarea poate favoriza procesul de influentare a individului de catre mass-media, indeosebi in ce priveste acele aspecte pe care le consideram indezirabile. Pe baza unor astfel de constatari, Claude-Jean Bertrand ajunge la urmatoarea concluzie: "Este bine, in consecinta, sa se evite orice interpretare categorica: mass-media constituie un instrument de socializare alaturi de alti agenti(parinti, prieteni, profesori etc) si nu pot avea un efect puternic decat in anumite conditii precise"(2001, p.181-182). Copiii care traiesc intr-o societate "lipsita de familie" au o cu totul alta atitudine fata de televiziune, decat cei pentru care familia ramane totusi un model de referinta. Asadar, o mare varietate de factori psiho-sociali si culturali se interpun intre mesajele mass-media si reactia publicului infantil, determinand natura, intinderea si intensitatea efectelor pe care acesti stimuli le cauzeaza.

Comunicarea mediatica se inscrie intr-un sistem complex de influente, in care relatiile interpersonale sunt deosebit de importante. Intalnindu-se, diversele tipuri de influente se pot armoniza sau, dimpotriva, pot deveni contradictorii. Atunci cand urmeaza acelasi sens, ele se intaresc reciproc, iar cand urmeaza sensuri divergente se neutralizeaza unele pe altele. Scolii ii revine misiunea de a fructifica influentele educative valoroase pe care mijloacele de comunicare de masa le pot exercita asupra copiilor, imprimandu-le o finalitate care sa fie in concordanta cu cerintele idealului educativ. Aceasta relatie nu poate fi decat una de subordonare la un scop comun. Dar cum unele influente ale mass-media nu sunt pe masura bunelor intentii si a asteptarilor, scoala trebuie sa intervina, prin mijloace specifice, pentru a innabusi sau corecta manifestari sau tendinte daunatoare formarii copiilor.

Mass-media sunt solicitate sa exercite o actiune educativa, prin care sa contribuie la formarea unor cetateni informati, cultivati, constienti de responsabilitatile lor sociale. Dar, dupa cum am vazut, influentele lor se pot dovedi nocive, cu efecte indezirabile asupra personalitatii individului. Din acest motiv, sunt necesare controlul si dirijarea influentelor pe care le exercita mass-media, astfel incat actiunea lor sa se incadreze optim in efortul general de ridicare a nivelului de educatie a oamenilor.

7.Criza lecturii si pseudocultura

Canalele traditionale de transmitere a valorilor culturii sunt reprezentate de familie, scoala si alte institutii sociale, precum biblioteca, teatrul sau opera. Cartea a reprezentat mult timp principalul suport de pastrare a expresiilor spiritualitatii umane si mijloacul cel mai individualizat care a permis accesul la valorile culturii. Dezvoltarea mijloacelor moderne de comunicare de masa a subminat suprematia formelor clasice de pastrare, transmitere si receptare a informatiilor de tot felul. Multe dintre produsele media sunt destinate activitatilor de cultivare, de educare a oamenilor de diverse conditii sociale. Optimismul celor ce le promoveaza este debordant. Se vorbeste chiar despre o apropiata renuntare la cultura umanista traditionala, elitista si selectivista, pentru o forma noua de cultura, cea difuzata si dobandita prin intermediul mijloacelor tehnice moderne. O astfel de schimbare era anticipata de catre Marshall McLuhan, atunci cand vorbea despre "muribunda era literara"(1997, p.242). Sistemul de educatie, sustinea McLuhan, ce se fundamenteaza inca pe valori literare si pe tehnologii apartinand trecutului, ce se ghideaza dupa oglinda retrovizoare, nu poate fi decat unul reactionar, perimat, neadecvat viitorului. De retinut faptul ca McLuhan manifesta aceasta credinta intr-o vreme cand informatica si calculatorul erau la inceput de drum, televiziunea reprezentand principalul mijloc de informare si de culturalizare mediata a maselor largi de oameni.

Comunicarea de masa a generat o forma aparte de cultura, cultura de masa. Pentru multi dintre semenii nostri, continutul a ceea ce numim "cultura generala" este asigurat de receptarea mesajelor mass-media. Apetitul crescut pentru receptarea unor astfel de mesaje a provocat, in opinia multora, o adevarata criza a lecturii, o indiferenta fata de operele literare. Comunicarea de masa satisface mult mai bine nevoile spirituale ale unor oameni care nu mai au nici timpul si nici dispozitia pentru lectura si demersurile critic-reflexive presupuse de o asemenea activitate intelectuala. Informatii extrem de diverse si de utile pentru existenta cotidiana se pot obtine rapid si comod cu ajutorul mass-media.

Critici mai vechi si mai noi ai culturii de masa au sustinut ca vizionarea programelor de televiziune nu se poate substitui, sub aspectul formarii intelectuale si asimilarii valorilor culturii, contactului cu cuvantul scris. Pentru multi oameni comunicarea de masa ar avea mai degraba un efect negativ, contribuind la dobandirea unei culturi slabe si omogene, a carei menire este, in primul rand, de a-i distra, de a le asigura o satisfactie imediata, facila, efemera. O cultura careia ii lipseste subtilitatea culturii inalte a elitelor si care este produsa pentru a fi consumata de mase largi de oameni, carora le este accesibila. Din acest motiv, logica pietei domina productia culturala a sistemului mass-media. Acele bunuri culturale sporadic oferite sunt produse, dupa cum arata Pierre Bourdieu(1998),   impotriva a ceea ce reprezinta echivalentul audimatului, impotriva logicii pietei impusa in campurile de productie culturala.

In studiul sau L'intellectuel et ses publics: les singularits franaises(1981), Raymond Boudon vorbeste despre "Piata intelectualilor", aparuta ca o consecinta a faptului ca acestia nu au stiut sau nu au vrut sa reziste atractiei exercitate de catre mijloacele de comunicare de masa. Insuficienta recompenselor materiale si simbolice primite in cadrul institutiilor universitare si organizatiilor stiintifice i-a determinat sa se indrepte spre sistemul mass-media, prin intermediul caruia au posibilitatea sa se adreseze, in schimbul unei remuneratii, unui public difuz, incomparabil mai vast decat cel format din colegii de breasla. O astfel de practica are, fara indoiala, consecinte pozitive sub aspectul difuzarii informatiilor culturale si popularizarii stiintei. Dar ea poate prezenta si un neajuns major. Nu de putine ori, jurnalistii sau managerii institutiilor media hotarasc daca o idee, o teorie, un eveniment cultural sunt de interes public sau daca prezentarea acestora este oportuna, substituindu-se specialistilor in actul de evaluare a necesitatilor sociale. Pe de alta parte, asupra capacitatii jurnalistilor de a promova persoane indreptatite sa se pronunte intr-o problema anume planeaza numeroase semne de intrebare. In opinia lui Pierre Bourdieu(1998), televiziunea pune in pericol diverse sfere ale productiei culturale autentice: arta, literatura, filosofia, stiinta, prin faptul ca ofera posibilitatea de a-si revendica apartenenta la aceste campuri culturale unor persoane care nu sunt indreptatite sa faca acest lucru. Televiziunea are puterea de a "unge" filosof, scriitor, sociolog, psiholog etc. pe cineva care nu si-a castigat acest drept din perspectiva definitiei interne a profesiei respective.

Produsele culturale oferite de catre sistemul mass-media inlocuiesc formele autentice de cultura cu un surogat, alcatuit din elemente facile si vandabile. Semnificatiile spirituale sunt mult diminuate in cazul prezentarii operelor de arta de catre retelele mediatice. Prin reproducerea in serie a unor opere artistice si culturale, fapt posibil datorita tehnicilor de multiplicare, industria culturala transforma creatiile artistice in bunuri destinate unui consum cultural de masa, care trebuie sa conduca, intr-un final, la instaurarea culturii pentru toti. Bunurile culturale supuse consumului devin obiecte simbolice in cadrul unui sistem de semnificatii, care poate fi privit ca motor si motivatie a societatii-spectacol(Roger Silverstone, 1999). Odata ce a patruns si a pus stapanire pe domeniul reproductiei artistice si culturale de masa, tehnica moderna a facut posibila transformarea valorilor culturale in marfuri. In principiu, arata Walter Benjamin(1972), unul dintre reprezentantii de seama ai Scolii de la Frankfurt, opera de arta a fost dintotdeauna reproductibila, numai ca reproducerea ei tehnica reprezinta un moment nou. Punand problema receptarii operei de arta la scara intregii societati si nu doar la aceea a individului, cultura de masa se constituie pe fondul receptarii unor produse tehnice, a unor marfuri culturale produse intr-o maniera industriala. Ea propune creatii care nu sunt facute pentru taceri meditative, ci pentru aderenta la ritmul frenetic si exteriorizant al vietii in societatea tehnicista. Mijloacele tehnice de reproducere si comunicare de masa prezinta mesajele culturale sub forma de marfuri destinate consumului curent. Obiectul cultural: Kitsch-ul, reprezinta doar o copie a unui model original, executata conform cerintelor pietei culturale. Modelul creat de artist trebuie sa dobandeasca o valoare sociala si conditia dobandirii acestei valori este difuzarea, care face posibil accesul la cultura pentru un numar mare de oameni. O societate de masa cere o arta de masa, iar aceasta arta de masa nu reprezinta altceva decat copia unor originale, prin care creatorii participa la marea miscare de consum(Abraham Moles, 1974). Industrializarea experientei estetice substituie contemplarea operei de arta autentice. Distrugerea valorii originalului prin copie si banalizarea sa ca valoare de intrebuintare impiedica accesul individului la adevaratele experiente estetice. Contactul cu opera de arta se realizeaza prin intermediul reproducerilor tehnice, care, pentru Walter Benjamin, nu mai indeplinesc o functie artistica sau de cult, ci una expozitiva spectaculara. Ca pseudoarta, kitsch-ul vine sa implineasca tendintele nivelatoare si democratizatoare ale culturii de masa. "Fenomenul kitsch" este legat de un anume mod de a fi, propriu omului modern. El a existat in toate timpurile, dar a ajuns la apogeu in societatea de consum. Prin intermediul sau se dezvaluie si se exprima o stare de spirit, cea a standardizarii si platitudinii, stereotipiei si functionalului, caracteristice modelelor tehnologice.

Industria culturala, care functioneaza dupa principiul benzii rulante, produce o cultura de masa standardizanta, omogenizanta, uniformizanta. Efectul asupra individului, au considerat criticii sai, este unul de inchidere, de obturare mentala, de uniformizare a gusturilor, ceea ce desemneaza o scadere a nivelului sau cultural. Cultura mediatica simplifica si degradeaza, caci nu exprima adevaratele valente specifice expresiilor culturale autentice. Elementele de continut ale culturii asimilate prin intermediul diverselor mijloace de comunicare de masa se articuleaza intr-un mozaic, ce nu mai corespunde categoriilor intelectuale traditionale. In Sociodinamica culturii(1974), Abraham Moles sustine ca aceste elemente, dobandite sporadic si la intamplare prin lectura ziarelor, audierea emisiunilor radio sau vizionarea emisiunilor de televiziune, alcatuiesc o "cultura mozaic", ce se prezinta ca o simpla asamblare de fragmente prin juxtapunere, o asamblare lipsita de coerenta, de repere sigure, dar in care, totusi, se regasesc multe idei importante pentru existenta spirituala a omului modern. Aceasta cunoastere al carei continut este constituit din idei imbinate aleatoriu sau prin asocieri sumare pe baza de proximitate, nu are valoarea cunoasterii logic structurate si ordonate, caracteristica educatiei si culturii umaniste. Cultura dobandita prin intermediul mijloacelor de comunicare de masa se rezuma la un corp de idei lipsit de coeziune, care ne asigura doar o cunoastere fragmentara si de suprafata a lucrurilor. Fara a nega importanta acumularilor realizate pe aceasta cale, nu este de prisos evidentierea caracterului haotic al transmiterii si receptarii multora dintre mesaje sau a prioritatii acordate difuzarii unor mesaje cu valoare formativa indoielnica. Actiunile de culturalizare intreprinse de catre mass-media tind sa mentina si sa intareasca sisteme simbolice comune. Procedand in acest fel, comunicarea de masa promoveaza stereotipia si standardizarea intelectuala, mereu invocate de catre criticii sai.

Aceasta orientare traditionala a criticii culturii de masa prezinta inca un mare interes; ea a pus probleme care si astazi ii preocupa pe analisti. Promovarea nonvalorilor si posibilele disfunctii, evidentiate deja, constituie un serios motiv de ingrijorare. Dar multe din presupozitiile perspectivei critice traditionale nu mai pot fi sustinute, pentru ca s-ar deturna intelegerea corecta a impactului mijloacelor de comunicare de masa in lumea moderna. Impotriva unora dintre aceste presupozitii se pronunta, de exemplu, John B.Thompson: "Trebuie sa abandonam presupozitia potrivit careia primitorii produselor mass-media sunt spectatori pasivi ale caror simturi au fost in permanenta opacizate de continua receptare a unor mesaje similare. Trebuie sa abandonam si presupozitia potrivit careia insusi procesul de receptare ar fi unul neproblematic, necritic, prin care produsele sunt absorbite de indivizi, asa cum un burete absoarbe apa. Presupozitiile de acest tip au putin de-a face cu caracterul actual al activitatilor de receptare si cu modurile complexe in care produsele mass-media sunt preluate de indivizi, interpretate de ei si incorporate in vietile lor"(2000, p.28-29). De altfel, asa cum am vazut in capitolele anterioare, in conditiile unei receptari adecvate a mesajelor mass-media multe dintre posibilele disfunctii ale comunicarii de masa pot fi prevenite. Sistemul mass-media a facut posibila democratizarea accesului la informatii, inclusiv de natura culturala, si o ampla receptare a formelor simbolice, care nu poate fi considerata ca fiind lipsita de importanta.

Datorita mijloacelor moderne de comunicare, barierele care altadata limitau contactul maselor largi de oameni cu valorile culturii au fost inlaturate. Valorile culturii pot fi receptate in original(expozitii, muzee, spectacole de teatru etc.), dar si mai mult pot fi consumate sub forma de reproduceri(albume, filme documentare, reviste, discuri, casete, pagini Web). Prin intermediul acestor reproduceri, ele sunt accesibile unui numar foarte mare de oameni din toate clasele sociale si din toate colturile lumii. Desigur, pentru a fi pe intelesul tuturor si pentru a starni interesul general, in actul de productie industriala valorile culturale sunt simplificate, reduse la scheme accesibile pentru cei mai multi si prezentate in forme atragatoare, cum sunt, de exemplu, filmele realizate prin ecranizarea operelor clasice ale literaturii universale sau documentarele de popularizare a stiintei(Mihai Coman, 1999). Astfel de produse media corespund orizontului cultural si nevoilor spirituale proprii unor mari segmente ale populatiei. Potrivit teoriei cultivarii propusa de catre George Gerbner, televiziunea construieste pentru multi oameni un mediu simbolic coerent, pentru unii dintre ei singurul mediu, care le pune la dispozitie valori, idei si conceptii cu privire la o mare diversitate de situatii din viata reala. Tehnicile de reproducere si de difuzare inlocuiesc obiecte si evenimente culturale prin produse destinate consumului de masa. Receptori din toate locurile pot primi reproducerile, constienti fiind de natura lor diferita de cea a originalului. Ei apreciaza, totodata, caracterul unic al operelor de arta, al actelor de cultura, ca pe ceva ce trebuie reprodus si difuzat, intrucat le apartine tuturor, ca urmare a democratizarii sanselor de acces la educatia culturala si artistica. Functia sociala a culturii si a artei se implineste tocmai in cadrul comunicarii mesajelor catre publicul larg.