EDUCATIA - OBIECTUL DE STUDIU SPECIFIC AL PEDAGOGIEI.CARACTERISTICILE SI STRUCTURA EDUCATIEI

EDUCATIA - OBIECTUL DE STUDIU

SPECIFIC AL PEDAGOGIEI.

CARACTERISTICILE SI STRUCTURA EDUCATIEI[1].

Cuvinte cheie educatie, dezvoltare, socializare, caracter socio-istoric, national, universal, prospectiv.

1. Semnificatia conceptului de educatie

Sensuri ale termenului in limbajul comun:

impotrivire fata de incultura;

actiune de comunicare organizata si controlata, care urmareste dezvoltarea experientei practice sau sociale a indivizilor;

exemplu social necesar pentru imbunatatirea calitatii vietii;

investitie sociala din perspectiva nevoilor sociale si, mai ales, din perspectiva cerintelor pietei muncii.

Din punct de vedere istoric, conceptul de educatie a evoluat de la intelegerea ei ca actiune sau fenomen care reda omului esenta cea mai profunda (aceasta semnificatie a fost dominanta in antichitate, in Crestinism si in Renastere) la intelegerea educatiei ca si experienta. Momentul, care a marcat trecerea de la un sens la altul s-a datorat lui J.J.Rousseau, prin diferentierea explicita a naturii umane de natura, in general, si a diferentierii existente intre om si adult.

Din perspectiva lui Rousseau, educatia este un proces natural care vizeaza numai natura umana. Educatia este viata insasi a copilului, existenta lui.

Ulterior, s-au conturat trei puncte de vedere majore in intelegerea educatiei.

Un prim punct de vedere este cel biologizant care ia ca sistem de referinta, pentru intelegerea educatiei, realitatea biologica (vezi studiile de genetica si studiile asupra ereditatii umane): educatia este determinata genetic.

Din perspectiva psihologizanta, educatia este o realitate psihologica, individualista. In consecinta, natura educatiei si finalitatile ei sunt implicite si vizeaza dezvoltarea capacitatilor psihice pana la limita maxima. Scopul educatiei este de a orienta, de a stimula dezvoltarea.

Al treilea punct de vedere este cel sociologizant, conform caruia educatia este un fenomen social. Prin urmare, educatia este determinata din exterior si este, prin excelenta, un proces de socializare care vizeaza transformarea fiintei biologice in fiinta sociala.

Concluzie Educatia este un fapt pluridimensional biopsihosocial.

Trasaturile definitorii ale educatiei ca fenomen social si individual sunt urmatoarele(cf. C. Cucos):

Educatia este un demers aplicabil exclusiv fiintei umane (pentru ca presupune existenta constiintei).

Educatia este deliberata, insa este mai mult o propunere, o intentie si nu o certitudine. Actiunile intamplatoare nu pot avea influenta automata, ci sunt mediate, exploatate si integrate intr-un complex de mesaje educationale.

In masura in care influentele sunt asumate de institutii, actiunile educationale permit organizare, structurare si chiar planificare din perspectiva sarcinilor si a  timpului.

Educatia se realizeaza din perspectiva unui ideal de persoana, ideal acordat la reperele culturale si istorice, nationale si internationale, precum si la determinante psihologice, care tin de psihologia varstelor sau de caracteristicile unei generatii.

Educatia nu este o etapa limitata la o anumita varsta. Ea este un proces continuu si permanent care se intinde pe tot parcursul vietii unui individ.

Perspective asupra educatiei

In literatura de specialitate se identifica urmatoarele perspective posibile asupra educatiei (I. Cerghit):

a)      Educatia ca proces - este actiunea de transformare in sens pozitiv si pe termen lung a fiintei umane.

b)      Educatia ca actiune de conducere - este dirijarea evolutiei individului spre stadiul de persoana adulta, formata, autonoma si responsabila.

c)      Educatia ca actiune sociala - este activitatea planificata care se desfasoara pe baza unui proiect social si care comporta un model de personalitate.

d)      Educatia ca interrelatie umana - este procesul de comunicare care necesita efortul comun si constient intre cei implicati, dintre care unul este educator si altul educat.

e)      Educatie ca ansamblu de influente - include actiuni deliberate ori nu, explicite sau implicite care intr-un fel sau altul determina devenirea unui individ.

2. Determinantele si caracteristicile educatiei

Caracterul socio-istoric al educatiei rezulta din interdependenta existenta intre educatie si social. Educatia se supune legilor de dezvoltare a socialului, dar nu este o prelungire a sistemului social, ci o componenta cu un continut si o structura interna care se diferentiaza de alte fenomene sociale. Educatia este o actiune sociala care mijloceste relatia dintre individ si societate, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul socialului si invers. In ce priveste istoricitatea ei, sistemele de educatie se schimba in functie de tipurile de societate educatia a capatat forme de realizare diferite si finalitati diferite in raport cu momentele istorice.

Caracterul national al educatiei Din punct de vedere formal, educatia se realizeaza in structuri nationale. Limba produce structuri mentale care determina dimensiunea etnica si nationala a oricarei influente bazate pe comunicare. Caracterul national al educatiei se situeaza la interferenta conceptului de cultura cu cel de educatie.

Caracterul universal al educatiei. Din punct de vedere universal, educatia prezinta caracteristici de continuitate pe tot parcursul evolutiei societatii umane. Ea este cosubstantiala cu societatea, determinandu-i progresul. Din punct de vedere international, acest caracter al educatiei se realizeaza prin studiul limbilor straine, a literaturii universale, a istoriei universale, a geografiei, prin structura, obiective si continut. Prin continut, obiective si prin structura sa, educatia trebuie sa raspunda realitatilor internationale.

Caracterul prospectiv al educatiei presupune faptul ca educatia ocupa un loc central in posibilitatea de anticipare a viitorului. Orice evolutie sociala si economica viitoare depinde de progresele si de resursele intelectuale si umane ale societatii. Educatia isi propune sa creeze oameni pentru societati care nu exista inca. Prin urmare, ea se raporteaza la cerintele viitoare ale societatii. Acest fapt presupune o schimbare de paradigma in educatie prin intelegerea acestui fenomen social ca fiind capabil sa creeze indivizi adaptabili, responsabili, capabili de rationamente anticipative si de invatare inovatoare.