Educatia permanenta

EDUCATIA PERMANENTA

Educatia permanenta reprezinta o directie importanta de evolutie a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, care urmareste valorificarea tuturor dimensiunilor si diformelor educatiei proiectate si realizate pe tot parcursul existentei umane si în orice moment aJ existentei umane.

Definirea educatiei permanente, la nivelul unui concept pedagogic fundamental. presupune delimitarea domeniului de referinta si a semnificatiei sale strategice (vezi Dave, R.H., sub redactie. 1991, pag.65-68).

Ca domeniu de referinta, educatia permanenta implica 'întreaga durata de viata a unui individ'. Ea vizeaza activitatea de formare-dez>oltare a personalitatii umane, a-bordata ' în totalitate ei', corelând resursele, respectiv:

stadiile educatiei (vezi vârstele prescolare-scolare-postscolar si psihologice: vezi ciclurile vietii: copilaria-preadolescenfa-adolescenta-tinerefea-maturitatea-batrânetea);

- continuturile educatiei (vezi dimensiunile/laturile educatiei: intelectuala-morala-tehnologica-estetica-fizica);

- formele educatiei (vezi educatia formala-nonforinala-informala):

- factorii educatiei (vezi rolul: familiei, comunitatii educationale, institutiilor scolare etc).

Aceasta abordare permite integrarea tuturor resurselor educatiei pe verticala sistemului (vezi continuitatea între stadiile educatiei, sustinuta pe lot parcursul existentei umane) si pe orizontala sistemului (vezi complementaritatea resurselor educatiei, aprofundata la nivelul fiecarui stadiu al educatiei, în orice moment al existentei umane).

Ca semnificatie strategica educatia permanenta poate fi definita la nivel functional-structural-operational, nivel care evidentiaza:

'scopul sau final' ('a mentine si a îmbunatati calitatea vietii');

'caracterul sau universal ('reprezinta democratizarea educatiei') si dinamic' ('permite adaptarea materialelor si a mijloacelor de învatare la noile conditii impuse de dezvoltare');

sensul sau managerial ('educatia permanenta este un principiu organizator pentru toate tipurile de educatie').

La nivel functional, educatia permanenta angajeaza trei categorii de functii: functia de adaptare; functia de inovare; functia de corectare.

La nivel structural, educatia permanenta angajeaza doua componente principale, aflate în raporturi de interactiune: componenta generala si componenta profesionala.

La nivel operational, educatia permanenta angajeaza resursele de dezvoltare pe-dagogica/educabilitate ale fiecarei personalitati umane, valorificabile în termeni de oportunitate si de motivatie individuala si sociala.

Educatia permanenta reprezinta astfel simultan:

un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care înglobeaza toate resursele activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane (stadii, continuturi, forme, factori), valorificabile pe verticala si pe orizontala sistemului educational;

un concept pedagogic operational care extinde aplicatiile sale 'asupra tuturor aspectelor educatiei' (vezi Thomas, Jean, 1977, pag.79-81);

- un principiu pedagogic care sustine organizarea globala a unui sistem educational integral, deschis pentru toate tipurile de educatie;

- o orientare la nivel de politica a educatiei, care urmareste perfectionarea   activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane pe toata perioada vietii prin valorificarea deplina a resurselor acesteia de autoinstruire si de autoeducatie.

Principiile educatiei permanente 'fundamenteaza organizarea globala a sistemului de învatamânt' care angajeaza toate ciclurile vietii, de la faza pregatirii - care promoveaza asimilarea valorilor scolare si extrascolare - lafaza activa - care implica profesionalizarea în regim de mobilitate sociala - pâna la faza retragerii - care permite personalitatii asumarea de noi roluri prin continuarea învatarii. La nivel de politica a educatiei pot fi evidentiate urmatoarele principii:

principiul asigurarii continuitatii în activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane;

- principiul adaptarii programelor scolare si postscolare la cerintele unei societati în continua transformare;

principiul pregatirii personalitatii, la toate nivelurile sistemului de învatamânt, în vederea adaptarii optime la conditii de schimbare rapida;

principiul mobilizarii si a valorificarii tuturor mijloacelor de informare disponibile în limite institutionale si noninstitutionale;

- principiul corelarii functionale între obiectivele-continutuhle-formele activitatii de educatie/instruire (vezi Dictionnaire actuel de l'âducation, 1993, pag.453).

Obiectivele generale ale educatiei permanente au fost definite de Paul Lengrand, în 1970, într-o 'carte-manifest' cu valoare programatica (vezi Lengrand, Paul, 1973, pag.50):

a) crearea structurilor si a metodelor favorabile formarii-dezvoltarii personalitatii umane pe tot parcursul existentei sale;

b) pregatirea personalitatii umane pentru autoinstruire si autoeducatie.

Realizarea acestor obiective generale, solicita o noua politica a educatiei, capabila sa anticipeze 'sistemul de învatamânt de mâine care va fi mai mult decât juxtapunerea a doua parti astazi separate: institutia scolara, pe de o parte, educatia adultilor, pe de alta parte, constituind un singur proces continuu' (Thomas. Jean. pag.79-80). Acest proces, care angajeaza o ampla reforma sociala, sustine (re)proiectarea unui sistem e-ducational global, conceput ca 'cetate educativa' (vezi Faure. Edgar si colab., 1975).

în cadrul unui sistem educational global, fiecare nivel, treapta, disciplina, dimensiune, forma a educatiei presupune elaborarea unor obiective specifice educatiei permanente, operationalizabile în functie de particularitatile fiecarei comunitati educative nationale, teritoriale, locale.

Obiectivele specifice educatiei permanente sunt prezentate în literatura de specialitate la nivelul unor 'obiective conventionale împartite în patru grupe' (vezi Dave, R.H., sub redactie, 1991, pag.406-410):

grupa I: însusirea deprinderilor sociale fundamentale (lectura, calcul matematic/informatic, notiuni elementare pentru mentinerea sanatatii);

grupa a Ii-a: dezvoltarea capacitatii de adaptare la o societate bazata pe anumite valori fundamentale: pace, democratie, libertate, fericire, eficienta, umanism, solidaritate;

- grupa a IlI-a: cultivarea unor trasaturi de personalitate care asigura 'o noua calitate a vietii': stabilitate intrapsihica, vigoare emotionala, 'avânt tineresc launtric', capacitate de optiune responsabila, angajare sociaala, capacitate de autodepasire/angaja-re personala, însusirea si reînnoirea cunostintelor;

- grupa a IV-a: obiective instrumentale/ 'învatarea de a învata'. înterînvatarea. învatarea autodirijata.

Continutul si metodologia educatiei permanente implica aparitia unor noi modalitati de organizare a sistemului si a procesului de învatamânt care intervin la nivel: a) functional-structural: televiziune scolara; universitate prin televiziune; instruire scolara/universitara prin retele informatizate; integrarea activitatilor nonformale în planul de învatamânt; universitati populare în mediul urban si rural; programe de perfectionare profesionala intensive etc; b) operational: obiective specifice si concrete care vizeaza: adaptarea la 'intrarea' si la 'iesirea' într-o (dintr-o) treapta scolara; continuitatea între nivelul scolar-postscolar, universitar-postuniversitar; favorizarea saltului de la instruire la autoinstruire, de la educatie la autoeducatie.

Continutul educatiei permanente include 'toate elementele intereducationale si chiar extraeducationale' posibile într-un câmp psihosocial din ce în ce mai extins, cu o variabilitate a fenomenelor care solicita multiple abordari interdisciplinare: istorice, antropologice, economice, ecologice, psihologice, sociologice, filosofice (vezi Dave. R.H., 1991).

Proiectarea continutului educatiei permanente angajeaza functia pedagogica de integrare si extindere a cunostintelor la nivelul unor structuri:

informative, intra, inter, transdisiplinare, cu o baza larga de aplicatie, relevanta pe verticala si orizontala sistemului;

- formative, bazate pe corelatia dintre planul intelectual-afectiv-motivational-ac-tional al cunostintelor dobândite;

- operabile, dincolo de sfera disciplinei sau treptei scolare respective:

- deschise, spre diferite forme de învatare socioculturala;

- stimulative, pentru capacitatea de comunicare si de flexibilizare a rezultatelor învatarii, în plan stiintific, moral, tehnologic, estetic, psihofizic.

Metodologia educatiei permanente evidentiaza resursele de actiune ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii valabile pe verticala si pe orizontala sistemului. Aceste resurse valorifica noile mijloace de învatare aparute odata cu dezvoltarea retelelor de instruire prin mass-media si prin calculator, care multiplica posibilitatile de comunicare pedagogica eficienta, diferentiata, individualizata.

Pe verticala sistemului, educatia permanenta asigura deschiderea temporala a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, desfasurata integral pe toata perioada existentei umane.

(Re)dislribuirea echilibrata a continuturilor (întelectuaie-morale-tehnologice-estetice-fizice) si formelor (formala-nonformala-informala) educatiei asigura valorificarea succesiva a resurselor fiecarei vârste scolare/postscolare (universitare/postuniversitare) si psihologice dar si prelungirea atitudinii pozitive fata de instruire si autoinstruire, necesara pentru realizarea rolurilor si statutusurilor naturale si sociale îndeplinite de personalitatea umana de-a lungul existentei sale.

Literatura de specialitate evidentiaza urmatoarele posibilitati de articulare a resurselor educatiei pe verticala sistemului (vezi Dave, R.H., sub redactie. 1991. pag.67): a) articulare între diferite stadii de învatare (prescolar, scolar, postscolar. universitar, postuniversitar, recurent); b) articulare între diferite trepte si obiecte în cadrul unui stadiu specific; c) articulare între rolurile asumate de individ ia diferite stadii ale vietii; d) articulare între diferite aspecte ale dezvoltarii în timp (fizica, morala, intelectuala etc).

Pe orizontala sistemului, educatia permanenta asigura deschiderea spatiala a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, desfasurata integral în orice moment al existentei umane.

(Re)distribuirea echilibrata a continuturilor si a formelor educatiei asigura, în aceasta situatie, valorificarea simultana, intensiva si extensiva, a actiunilor si influentelor posibile la nivel de educatie scolara - educatie extrascolara - familie - comunitate locala - mass-media - loisir etc.

Literatura de specialitate evidentiaza urmatoarele posibilitati de integrare a resurselor educatiei pe orizontala sistemului: a) integrare la nivelul relatiei cu familia, comunitatea locala, societatea în ansamblu, domeniul de activitate, mass-media, factorii de recreere (culturali, sportivi etc); b) integrare la nivelul relatiei între obiectele de învatamânt; c) integrare la nivelul relatiei între diferite aspecte ale dezvoltarii (fizica, intelectuala, morala etc.) realizabile pe parcursul unui stadiu specific al vietii.

Educatia permanenta, în conditiile societatii contemporane, devine 'o tema de meditatie si de actiune' care angajeaza 'reflectii teoretice' dar si 'sugestii practice', o-perabile la diferite niveluri de reprezentare sociala; educatie pentru toti, educatia parintilor, educatie pentru democratie, educatie pentru perfectionare si recalificare profesionala etc, care stimuleaza chiar proiectarea 'unei didactici pentru adulti' (vezi Urban-czyck, Franciszek, 1975).

Aceste coordonate confirma stabilitatea unei directii de evolutie a educatiei: 'permanenta educatiei permanente'. O asemenea directie nu exclude, ci, din contra angajeaza flexibilitatea educatiei permanente, posibila si necesara în termeni de creativitate sociala (vezi Revista de pedagogie. Educatia permanenta, nr.3/1993, pag.5-72). - Vezi Educatia.