Educabilitatea: concept, factori (ereditatea, mediul, educatia, omul insusi/sinele)

Educabilitatea: concept, factori (ereditatea, mediul, educatia, omul insusi/sinele)

Caracteristica esentiala a fiintei umane si categorie pedagogica distincta, educabilitatea s-a bucurat de atentia majoritatii cercetatorilor din domeniul stiintelor educatiei, fiind definta drept :

• "capacitatea omului de a fi receptiv la influente educative si de a realiza, pe aceasta cale, acumulari progresive concretizate in diferite structuri de personalitate.'
• "ansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitatii fiecarui individ uman, in limitele psihogenetice ale speciei noastre si a particularitatilor innascute care confera fiecaruia individualitatea sa genetica.'

In sensul cel mai larg aproximam educabilitate ca desemnand "capacitatea (umana - n.n.) posibila de a educa si a fi educat". Ea este valorizata, evident, numai intr-o relatie de tip educational, - relatie care implica actiunea conjugata a mai multor categorii de elemente subiective si obiective.

In psihopedagogie se asociaza termenului "educabilitate" si urmatoarea conotatie: "potentialul de formare umana sub influenta factorilor de mediu sau educationali".

Aproximativ acelasi sens confera educabilitatii E.Paun sustinand ca reprezinta "disponibilitatea (sau capacitatea) omului de a fi receptiv la influentele educative (organizate sau nu) si de a realiza, pe aceasta cale, acumulari progresive ce se vor concretiza in comportamentul sau socio-individual".

Se poate retine faptul ca indiferent de multitudinea modalitatilor de definire, educabilitatea reprezinta o insusire specifica fiintei umane. In acest sens Kant sustinea, ca singur omul este educabil, pentru ca poarta in el posibilitatea dea fi altul decat este. Omul este perfectibil si perfectibilitatea este conditia sine qua non a educatiei.

Tipuri de educabilitate

In literatura de specialitate se face distinctia intre doua tipuri de educabilitate: educabilitatea manifesta si educabilitatea latenta. Desi sunt strans legate intre ele, cele doua tipuri de educabilitate prezinta unele particularitati specifice.

• Educabilitatea manifesta se refera la ceea ce poate realiza efectiv individul in contextul limitelor impuse de educatia institutionalizata prin intermediul examenelor de selectie. In general, se considera ca educabilitatea manifesta a copilului este strans legata de educabilitatea sa latenta, de potentialul sau de invatare si dezvoltare.
• Educabilitatea latenta se refera la potentialul de invatare al individului, la capacitatea sa de a invata cum sa faca fata unor situatii concrete. Din aceasta perspectiva majoritatea psihologilor si pedagogilor resping ideea dupa care ,, capacitatea manifesta este un test real al capacitatii latente de invatare si nu mai considera ca esenta educatiei consta in achizitionarea de continuturi".

Considerand - fie si la nivel general deocamdata - ansamblul complex de elemente de care depinde educabilitatea fiintei umane, putem accepta ca fiind o evidenta faptul ca aceasta capacitate/disponibilitate de a fi educat sau a se (auto)educa comporta o variabilitate foarte mare; din acest punct de vedere exista persoane educabile in diferite grade.

Pentru educatori, pentru profesori este foarte important sa cunoasca daca persoana (de educat) se incadreaza in categoria semieducabililor (cu deficiente recuperabile sau compensate partial)
sau chiar cea a ineducabililor (persoane caracterizate prin incapacitate psihofizica generala, grava si definitiva) .

Fara indoiala ca factorii externi educatului sunt - in fond - la fel de importanti. Sa retinem deocamdata ca in fond educabilitatea este "un ansamblu de sanse - de a fi eficient ca educator si de a profita de relatia educationala ca educat" .

Analiza relatiei educabilitate - educatie poate porni de la aproximarea terminologica formulata pentru "educabilitate" de catre S. Cristea. El o considera "o caracteristica esentiala a personalitatii umane care desemneaza capacitatea acesteia de dezvoltare pedagogica progresiva, permanenta continua".

Pare evidenta implicatia: educatia presupune educabilitatea (nu insa invers). Din aceasta generalitate se pot desprinde particularizari pentru relatiile graduale ale implicatiei. Spre exemplu: cu cat educabilitatea este mai mare cu atat sansele cresc (cel putin teoretic); cu cat educabilitatea este mai problematica cu atat complexitatea (si dificultatea) actelor educative - e de presupus ca - va fi mai mare.

Pe de alta parte, relatia educabilitate - educatie (act educativ) poate fi gandita si in termenii unei circularitati permanente: prin educatie (care presupune, cum am aratat - o potentiala educabilitate) gradul de educabilitate ar trebui sa creasca (cel putin in sensul deschiderii spre educatie, largirii disponibilitatii pentru educatie).

In psihopedagogie se asociaza termenului "educabilitate" si urmatoarea conotatie: "potentialul de formare umana sub influenta factorilor de mediu sau educationali" . Aproximativ acelasi sens confera educabilitatii E.Paun (dintr-o perspectiva sociopedagogica) sustinand ca reprezinta "disponibilitatea (sau capacitatea) omului de a fi receptiv la influentele educative (organizate sau nu) si de a realiza, pe aceasta cale, acumulari progresive ce se vor concretiza in comportamentul sau socio-individual".

Educabilitatea reprezinta problematica generala a dezvoltarii psihice, putand fi definita drept capacitate si disponibilitate a omului de a recepta influentele externe, sau ca potentare a capacitatii omului de a fi receptiv la educatie

Factorii educabilitatii

1. ereditatea
2. mediul
3. educatia

1.Ereditatea

Pedagogia contemporana accepta ca reditatea este un prim factor care intervine in determinarea dezvoltarii psihologice. Ereditatea este un fenomen de natura biologica ce consta in transmiterea de la parinti la urmasi a unor insusiri morfofunctionale, cu ajutorul codului genetic. Codul genetic este un sistem de inregistrare in compozitia nucleului si citoplasmei din celulele organismului a unor informatii privind caracteristicile ce urmeaza sa fie transmise urmasilor. Sistemul este identic pentru toate organismele; informatia genetica transmisa este diferita in functie de specia, familia, parintii carora le apartine individul.

Pe cale ereditara se transmit :

• caracteristici ale speciei ( Ex. constituirea anatomofiziologica specifica, tipul de metabolism etc.)
• caracteristici ale familiei caruia ii apartine subiectul (pigmentatie, compozitie chimica a sangelui s.a.);
• caracteristici ale parintilor (caracteristici functionale ale analizatorilor, particularitati ale motricitatii, memoria bruta, temperament, inteligenta s.a.).

Exista :

1. ereditate generala, a speciei, ce se transmite genetic (de exemplu: bipedismul, conformatia corporala, elemente generale legate de structura si functionarea analizatorilor etc.)
2. ereditate speciala, ce presupune transmiterea anumitor caractere individuale urmasilor.

Trebuie observat faptul ca mostenirea ereditara se refera mai degraba la un complex de predispozitii, decat la o transmitere a insusirilor antecesorilor. De exemplu, anumite caracteristici functionale ale analizatorului auditiv, nu reprezinta conditia suficienta pentru ca un copil sa se afirme ca un talent muzical, fiind nevoie de identificarea acestor predispozitii si de o stimulare educativa adecvata. Altfel, nedescoperita si needucata, mostenirea ereditara ramane un potential nevalorificat. In plus, aceleasi predispozitii ereditare pot fi valorificate in mod diferit: de exemplu o buna motricitate poate sta la baza obtinerii unor performante deosebite in domeniul sportului, dar la fel de bine conditioneaza reusita in arta coregrafica, sau in profesii care presupun fine coordonari ale miscarilor.

Nu exista particularitati psihice ale unei persoane despre care sa se poata afirma ca ar fi in intregime determinate ereditar. De exemplu, cercetarile pe gemenii monozigotici, cu potential ereditar prezumat identic, dar pe care viata i-a separat de la varste foarte mici si i-au facut sa traiasca in medii sociale diferite, au scos in evidenta ca la varsta maturitatii, atunci cand au fost supusi unor teste de inteligenta, au obtinut scoruri care se situau la nivele apropiate, dar nu identice. In consecinta nu se pune problema care dintre insusirile psihice ale unui om sunt in intregime datorate ereditatii si care sunt datorate influentelor mediului si educatiei. Ar fi ca si cum s-ar discuta daca aria unui romb depinde de inaltimea lui sau de latimea pe care o are. In mod similar, dezvoltarea psihica este determinata de mai multi factori si se pune doar problema masurii in care intervin unii sau altii din acesti factori.

Trebuie precizat ca fiinta umana poate depasi limitele unei eventuale mosteniri ereditare mai putin favorabile pentru realizarea performanta a unei anumite activitati. Prin motivatie, vointa, determinare o persoana poate sa compenseze, intr-o anumita masura, absenta unor calitati cu alte calitati, la fel cum este posibil ca o alta persoana, cu o mostenire genetica favorabila, sa obtina performante mai scazute intr-un domeniu pentru care are inclinatii native, dar de care nu se simte atras, nu persevereaza, nu exerseaza etc. Mostenirea ereditara nu poate fi asadar considerata o predeterminare biologica fatala a dezvoltarii viitoare a unei persoane in planul psihologic. Ea face doar ca invatarea sa se produca mai usor in anumite domenii, reusitele sa fie obtinute cu mai putin efort, iar nivelul performantelor posibil de atins in urma unei educatii adecvate sa fie foarte inalt.

Sa ne imaginam doi inotatori care au de parcurs aceeasi distanta. Unul insa trebuie sa inoate impotriva curentului apei, celalalt, purtat de cursul apei. Si unul si celalat vor parcurge distanta: primul depunand mai mult efort, cu vointa, mai incet; celalalt, cu mai putin efort, mai repede si cu resurse de a ajunge inca si mai departe. Lucrurile se petrec in mod similar cu cei mai putin dotati pentru un domeniu, dar hotarati, sau cu cei pe care o mostenire ereditara favorabila ii poate purta spre realizari deosebite, caci le va inlesni eforturile de invatare.

Ereditatea este esentiala in orice proces formativ (de instruire - educare a individului).

Exemplificam sumar doar:

• capacitatea senzorio-perceptiva depinde de particularitatile anatomo-fiziologice ereditare si innascute ale analizatorilor;
• memoria, depinde de insusirile biofizice si biochimice ale celulei nervoase, de insusirile acizilor nucleici (mai ales ARN) precum si alte elemente determinate de particularitatile SNC;
• inteligenta - ca predispozitie (in dimensiunea ei aptitudinala) e determinata genetic.
• formula temperamentala individuala se bazeaza pe biotipul determinat de sistemul cerebro-spinal, cel neurovegetativ, cel endocrin si metabolism.
• kinestezia ca si capacitate potentiala, este dependenta de particularitatile biofizice ale materiei osoase, ale fibrelor musculare si nervoase.

Daca in ceea ce priveste particularitatile analizatorilor si ale SNC, evidenta conditionarii genetice este indiscutabila iar implicatiile asupra educatiei sunt relevate, in raport cu sistemul instinctual problemele sunt mai complicate. Cu toate acestea, s-a dovedit ca instinctele - desi relativ rezistente la schimbare - nu au caracter fatal si invariabil la om; ele pot suferi transformari calitative sub influenta structurilor psihice superioare, a conditiilor e mediu (in sensul general al termenului) si a educatiei.

Astfel instinctul de explorare, curiozitatea, trebuintele de varietate si nou, nevoia interioara de satisfactie/placere/bucurie sunt fundamentale in formarea - dezvoltarea capacitatii de creatie.

Cateva aspecte privind conditionarea genetica a evolutiei personalitatii:

• fondul genetic limiteaza actiunea factorilor educationali dar nu o anuleaza;
• ereditatea induce predispozitii ale proceselor psihice structurate nu procesele si trasaturile psihice;
• aceste predispozitii sunt polivalente iar "polivalenta acestor date ereditare constituite premisa biologica a educatiei si educabilitatii (de aceea - in acest sens, dar numai in acest sens - se poate spune ca educabilitatea este innascuta)" ;
• in educatie e important ca receptivitatea maxima la influentele educative este programata genetic pentru anumite perioade ale vietii.

Aceste observatii sunt premise teoretice de la care trebuie sa porneasca orice act educational. Deci, prin ereditate "se transmite indeosebi capacitatea individului de a reactiona plastic la influentele mediului".

2.Mediul

In sens general mediul include toti factorii naturali, artificiali si socio-umani (socioculturali) care pot influenta individul; "mediul si individul constituie doua entitati corelative cu functii complementare, prima oferind posibilitati nelimitate pentru actiunea celeilalte, iar aceasta imbogatind si diversificand componentele celei dintai" .

Din punct de vedere al teoriei educatiei intereseaza ca acest mediu poate fi considerat "mediu educational" (in sens larg); el poate fi potrivit ca mediu pedagogic care include "ansamblul factorilor naturali si sociali, materiali si spirituali angajati in activitatea de formare - dezvoltare a personalitatii umane conform unor obiective stabilite in mod explicit si/sau implicit la nivelul comunitatii educative nationale, teritoriale, locale" .

A delimita strict influentele acestui mediu asupra personalitatii, pe dimensiunile fizica (naturala), sociala, culturala etc. este destul de dificil. In mod real, interferentele, interinfluentele, interactiunile sunt atat de puternice, inerente, incat decelarile nu-si au adesea sensul. Nuantand insa putem sublinia cateva aspecte referitoare la ceea ce in literatura de specialitate se desemneaza prin sintagma "medii educationale".


Mediul , ca factor al educabilitatii, poate fi analizat din doua perspective:

• determinarile provenite din partea mediului natural;
• determinarile din partea mediului social.

Omul se afla sub influenta acestor tipuri de mediu. Mediul natural si ecologic influenteaza dezvoltarea si sanatatea omului prin clima, relief, radiatii si poluare. Mediul socio-cultural permite umanizarea si socializarea individului prin asigurarea conditiilor materiale, de civilizatie si cultura, prin relatiile inter-umane, institutii, ideologii, traditii, conceptii, stiluri de viata etc.

Mediul natural (fizic ,mediul natural si ecologic)- totalitatea conditiilor bioclimatice (relief, clima, fauna, flora etc.) in care se naste si traieste un subiect uman- influenteaza indirect dezvoltarea psihica a oamenilor, prin problemele adaptative pe care le creeaza, prin ocupatiile pe care le favorizeaza si care ii obliga sa-si dezvolte anumite capacitati si abilitati.

Influentele acestui mediu devin din ce in ce mai putin observabile direct, dar ele exista.

Daca initial mediul fizic a determinat diviziunea sociala a muncii si implicit, influentele educationale derivate, astazi problemele legate de degradarea echilibrului ecologic conduc spre "noile educatii" (educatia ecologica si pentru mediu, educatia nutritionala etc.). Mediul fizic actioneaza corelativ cu cel social, prin intermediul lui cel mai adesea.


Cercetarile de pana acum nu au putut pune in evidenta existenta unor influente directe ale mediului natural asupra dezvoltarii structurilor psihice individuale. Prejudecati, cum ar fi acelea ca, de exemplu, o clima foarte calda determina o inteligenta scazuta, sunt fara nici un temei stiintific. In toate zonele climatice ale planetei exista oameni foarte inteligenti si mai putin inteligenti. Doar atunci cand un inalt grad de poluare a mediului natural produce mutatii genetice la nivelul organismului, se poate vorbi de o influenta directa a mediului natural asupra dezvoltarii psihice a oamenilor.

Mediul social (mediul social-global si psihosocial)

Mediul social include conditiile sociale in care vietuieste individul (elementele economice, politice, culturale, relationale si grupale, institutionale, organizationale, ideologice etc.). Cum caracteristic speciei umane este faptul ca achizitiile se fixeaza nu doar in modificari organice ci si (mai ales) in fenomenele culturale, este evidenta importanta influentelor educative sociale. Sunt cercetatori care sustin ca acestea sunt preponderente intrucat ele umanizeaza.

"In raport cu ereditatea, actiunea mediului nu este transformatoare, ci mai degraba modelatoare - permisiva sau restrictiva - dar cu un rol considerabil de stimulare si amplificare a dispozitiilor genetice. Acestea sunt "deschise" influentei modelatoare a mediului socio-cultural".

Mediul social poate influenta direct dezvoltarea psihica a oamenilor. Se poate opera o distinctie intre mediul social restrans al unei persoane (familia, grupul de prieteni, colegi, vecini etc) si mediul socio-cultural in sens larg, caracteristic pentru societatea in care traieste un subiect uman.

Mediul social restrans influenteaza evolutia psihologica a unei persoane prin tot ceea ce subiectul preia de la parinti si din familie cu privire la modalitatile de comportare, aspiratii, atitudini, valori. Multe dintre gusturile, opiniile, atitudinile unei persoane sunt influentate de grupurile de prieteni, de colegi pe care le frecventeaza.

Mediul socio-cultural in sens larg influenteaza posibilitatile de actiune transformatoare ale subiectului uman prin instrumentatia sociala pe care i-o pot oferi cultura si civilizatia unei epoci: limba, stiinta, tehnologie, unelte, mijloace tehnice etc. De exemplu, posibilitatile de actiune transformatoare asupra mediului de care au dispus membrii unei societati primitive au fost mult mai mici in comparatie cu cele de care dispune o persoana care a avut sansa sa se nasca in mijlocul unei societati cu un inalt grad de evolutie al stiintei si al civilizatiei ( prin uneltele, cunostintele pe care le gaseste deja create el poate vindeca boli, sfredeli munti, invinge gravitatia etc). Faptul de a te naste intr-o societate cu un inalt grad de cultura si civilizatie nu este, prin sine insusi, de natura sa confere superioritate posibilitatilor de actiune transformatoare ale unui subiect uman. De pilda, in societati cu o civilizatie extrem de avansata pot exista oameni care nu au facut prea mari eforturi de a-si insusi instrumentatia sociala a epocii lor, motiv pentru care au un nivel de cultura extrem de scazut, in comparatie cu ceea ce le-ar putea oferi societatea in care traiesc. Omul nu se poate elibera de servituti naturale si sociale decat printr-un efort constient de cunoastere a legilor obiective care guverneaza natura si societatea, prin intrarea in posesia unor mijloace de actiune care sa-i permita emanciparea lui treptata de asemenea servituti. Cunostintele si mijloacele sale de actiune depind de bogatia instrumentatiei sociale pe care i-o ofera societatea in care traieste. Insusirea acestei instrumentatii sociale se realizeaza prin intermediul educatiei.

In ceea ce priveste rolul mediului in dezvoltarea psihica a individului, subliniem aspectele cele mai importante:

• Mediul reprezinta factorul care transforma potentialul ereditar in componenta psihica reala;
• Mediul umanizeaza fiinta si functiile sale biologice;
• Mediul nu actioneaza direct asupra dezvoltarii, ci ofera circumstantele si oportunitatile pentru dezvoltare (imprejurarile si conditiile de viata, informatiile si modelele de conduita, prilejurile de comunicare si schimburile afective cu ceilalti semeni).

In dezvoltarea psihica a individului, importanta nu este doar simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu, ci, indeosebi, masura, maniera si rezonanta interactiunii dintre acesti factori si individ.

Actiunea factorilor de mediu poate fi simultana sau succesiva, astfel ca interactiunea lor poate genera doua categorii de consecinte: o dezvoltare fara probleme, daca actiunea acestor medii este convergenta si pozitiva; blocaje majore in dezvoltare daca actiunea mediilor este divergenta (situatia conflictului valoric intre mediul familial si cel scolar).

Mediul trebuie considerat ca un bun inestimabil de patrimoniu al omului. El trebuie conservat, protejat, imbunatatit in legatura cu tot ceea ce este favorabil vietii omului, prevenindu-se sau inlaturandu-se tot ceea ce reprezinta poluare a lui. Asigurarea puritatii mediului implica educatia, cea care instruieste si formeaza oameni, care sa previna si la nevoie sa inlature orice situatie poluanta, fie ca este vorba de mediu natural, fie de cel social.

Deoarece contributiile ereditatii si mediului sunt necesare dar nu suficiente, in procesul dezvoltarii depline a fiintei umane este determinanta contributia singurului mediu cu valente exclusiv pozitive - mediul educational.

Mediul social actioneaza prin intermediul diferitilor factori educationali (familia, scoala, institutii si organizatii culturale (si/sau educative), mass media etc.), neomogen (influentele pot fi spontane sau organizate) dar actioneaza fundamental.

Prin urmare, principalele medii educationale sunt: familia, scoala, institutiile de ocrotire sociala, institutiile extrascolare culturale, mediul si comunitatea profesionala, comunitatea religioasa, extracomunitatea, comunitatea nationala si cea internationala. In masura in care aceste medii circumscriu paliere institutionalizate, ele reprezinta si factori educationali.

3.Educatia

In raport cu natura originara (dependenta de ereditate), educatia inseamna influentare selectiva, care vizeaza dezvoltarea anumitor caracteristici umane, ce vor permite individului sa participe la efortul colectiv de satisfacere a acelor trebuinte si realizarea acelor idealuri, considerate dezirabile.

De exemplu, pornirile naturii umane care sunt in contradictie cu valorile spre care se orienteaza la un moment dat umanitatea nu vor fi stimulate prin educatie. Posibilitatea unor asemenea porniri negative de a se transforma, din caracteristici potentiale, in insusiri de personalitate sunt astfel diminuate.

Teza de larga circulatie potrivit careia educatia indeplineste rolul de factor conducator in dezvoltarea personalitatii unui om, trebuie sa fie interpretata in sensul ca, in cazul omului, aceasta dezvoltare este influentata de propriile sale optiuni valorice. Fiinta umana are capacitatea de a actiona transformator nu numai asupra mediului natural inconjurator, ci-daca este nevoie- chiar asupra propriei sale fiinte. Intreg potentialul biologic (ereditar) disponibil va fi activat pentru a-si dezvolta acele capacitati adaptative considerate necesare (valoroase) de catre individul insusi. Din tot ceea ce ii ofera cultura si civilizatia epocii in care traieste (mediul social), el va selectiona doar ceea ce considera ca este in acord cu trebuintele si idealurile sale. Acestea, la randul lor, sunt puternic influentate de orientarile valorice existente in societatea din care face parte.

Educatia consta tocmai in influentarea deliberata a optiunilor valorice personale in acord cu ceea ce se considera, intr-o anumita societate, ca este de dorit sa fie adoptat ca ideal personal de atins.

Educatia depinde de ceilalti doi factori (ereditatea si mediul) si nu poate avea puteri nelimitate (nu poate compensa in totalitate o ereditate afectata si nici un mediu total defavorabil).

Intr-o anumita masura educatia poate accelera dezvoltarea psihica prin varietatea experientelor de invatare care-si propun reducerea decalajului intre capacitatile prezente ale individului si un nivel superior al acestora.

Copilul devine om social numai prin educatie. Prin intermediul educatiei omul isi insuseste limbajul social, cultura generala si comportamentul moral-cetatenesc, isi formeaza conceptia despre lume, isi dezvolta potentialul creator si se pregateste pentru integrarea socio profesionala. Individul care traieste intr-o comunitate umana beneficiaza atat de o educatie spontana, care actioneaza habitudinal asupra lui, cat si de educatia organizata, realizata prin institutii specializate, dintre care cea mai importanta este scoala. Iata de ce este foarte important pentru toti factorii educationali sa cunoasca temeinic personalitatea copilului, gradul sau de educabilitate si, pe aceasta baza, sa structureze intregul proces educational.

Ereditatea ofera sau nu potentialul de dezvoltare psiho-fiziologica, mediul ofera sau nu anumite conditii, iar educatia dirijeaza, prin procesul invatarii, formarea armonioasa si integrala a personalitatii, fiind factorul determinant al acesteia.

Prin intermediul educatiei, individul uman isi extinde existenta dincolo de limitele biologice, devenind personalitate. Personalitatea este individualitatea confirmata de comunitatea sociala in interiorul careia traieste pentru a-i sluji sau imbogati valorile.

In concluzie, dezvoltarea psihica este un proces plurideterminat, avand urmatoarele particularitati:

• se sprijina pe ereditate,
• foloseste datele oferite de mediu
• este dirijata de educatie;
• se desfasoara in contextul activitatii proprii de invatare, fiind impulsionata de motivatie;
• este deplina in conditiile interactiunii optime intre cei trei factori, respectiv atunci cand exista o corespondenta in timp intre desfasurarea programului ereditar si cantitatea si calitatea influentelor externe;
• are o traiectorie ascendenta din punct de vedere calitativ, non-lineara si imprevizibila;
• este individuala in sensul ca prezinta numeroase aspecte de diferentiere, dincolo de legile general-umane de dezvoltare;
• este sistemica, in sensul ca orice schimbare produsa intr-o anumita zona va avea efecte asupra intregii dezvoltari;
• este stadiala, in sensul ca anumite perioade ale vietii se coreleaza cu schimbari cantitative si calitative specifice.

Se vorbeste adeseori despre limitele educatiei: biologice, sociale, pedagogice. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca posibilitatile de actiune transformatoare ale unei persoane asupra propriei persoane si asupra lumii exterioare- esenta umana- pot fi limitate, in dezvoltarea lor, de potentialul biologic disponibil, de instrumentatia sociala pe care o gaseste in cultura si civilizatia mediului social caruia ii apartine, dar si de indrumarea propriului efort de modificare operativa a capacitatilor personale de actiune adaptativa. Aceasta indrumare exprima rolul esential el educatiei : orientarea valorica a efortului personal, recomandarea modalitatilor de actiune cele mai eficiente in raport cu scopurile urmarite si crearea unor conditii favorabile dezvoltarii personalitatii .

Limitele educabilitatii

La nivel individual, educabilitatea poate fi limitata biologic, social si pedagogic.

KRIEKEMANS A. considera ca se poate vorbi de o limita inferioara a educabilitatii si de o limita superioara.

• Limita inferioara "se gaseste acolo unde este imposibil de a trezi o viata morala, oricat de elementara ar fi ea".
• Limita superioara tine de libertatea omului, care- nu este exclus- sa refuze sa se educe. In acest caz, " educatorul va gasi in libertatea elevului sau limita activitatii sale educative. Se poate spune ca limita superioara a educabilitatii e determinata de libertatea celui care se formeaza.

La intrebarea daca, in asemenea cazuri, educatia poate atinge "nucleul existential" al omului, autorul considera ca acest lucru este posibil in anumite momente favorabile, mai ales momentele de "criza", care suscita bunavointa celui care se educa si dorinta lui de a transcede. Nu inseamna ca trebuie sa practicam intentionat o "pedagogie a crizei", cum sugereaza unii pedagogi existentialisti. Trebuie asteptate momentele favorabile, "momentul fertil" sau "explozia copilului"(MONTESSORI)

Educabilitatea poate fi limitata biologic atunci cand copilul se naste cu grave handicapuri, dar si atunci cand inclinatiile native nu indreptatesc aspiratii spre genialitate si-in general- spre performante foarte inalte intr-un anumit domeniu. Este vorba despre 'limita inferioara" a educabilitatii, cu precizarea ca nu este vorba despre "viata morala".

Limitarea sociala a educabilitatii se produce atunci cand mediul social in care se dezvolta copilul nu-i ofera, de la varsta cea mai frageda, cele mai favorabile conditii pentru dezvoltarea propriilor sale resurse originale. De exemplu, nivelul scazut de aspiratie spre studii superioare din mediul familial se poate transmite copilului diminuind disponibilitatea lui de a depune eforturi scolare indelungate si valorificarea superioara a potentialului sau nativ superior intr-un anumit domeniu. Este acea "limita superioara" a educatiei care tine de libertatea omului.

Limitarea pedagogica se produce atunci cand copilul are nesansa de intalni educatori care prin modul lor de actiune reusesc contraperformanta de a distruge interesul copilului pentru un domeniu al cunoasterii sau al creatiei. Este cazul, acelor elevi care declara, de exemplu, ca dupa atatea suferinte indurate pentru a promova un anumit obiect de studiu, atunci cand vor termina scoala, nu vor mai pune niciodata mana pe o carte din domeniul acela. Poate fi un alt motiv al aparitiei "limitei superioare" a educabilitatii.