Educatia. Concept. Functii

Educatia. Concept. Functii

Sensurile atribuite conceptului de educatie sunt variate, multiple dupa timpul si intentionalitatea asociata. C. Cucos (1996) precizeaza cateva conceptii referitoare cu privire la educatie. Astfel:

-I.Kant considera educatia ca o activitate de disciplinare, cultivare, civilizare, moralizare a omului;

-Dewey aprecia educatia ca o reconstructie a experientei adaugata la intelesul experientei anterioare, prin acest mod marindu- se capacitatea de a dirija evolutia celui ce urmeaza;

-Herbart insista pe actiunea de formare a individului pentru el insusi dezvoltand o multime de interese.

Etimologic, conceptul de educatie cunoaste doua explicatii, oarecum distincte:

educo- educare(lat.)- a alimenta, a creste, a ingriji;

educe- educere (lat.)- a duce, a conduce, a scoate.

Prin reunirea intr-un singur concept, a celor doua interpretari obtinem sintagma "evolutie dirijata" cu intelesul primar de "scoatere din natura" iar pe de alta parte "crestere, actualizare a unor potentialitati existente doar in stare latenta".

Pe langa perspectiva etimologica se mai delimiteaza si alte perspective referitoare la educatie (V. Chis, C. Stan, 2004) :

- perspectiva actionala, educatia ca un ansamblu de actiuni desfasurate voit intr-o societate pentru transmiterea la generatiile tinere a comportamentului si valorilor acumulate in timp;

- perspectiva procesuala, educatia ca proces de transformare pe termen lung a fiintei umane, in perspectiva unor finalitati explicit formulate. Transformarea se realizeaza pe doua dimensiuni fundamentale:

dimensiune psihologica, de transferare individuala prin acumularea culturii transmise in actiunea educationala;

dimensiunea sociala, de socializare, dobandire de noi comportamente, atitudini, conduite dezirabile din punct de vedere social.

- perspectiva relationala, educatia fiind o relatie umana si sociala intre educatori si educati, relatie in care educatorul urmareste o schimbare intentionala pentru educat, in conformitate cu un scop bine definit.

Ioan Nicola(1980, p.19-20) definea educatia ca "o activitate sociala complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat", in fiecare moment un subiect individual sau colectiv- actionand in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzand conditiilor istorico- sociale prezente si perspective. Ulterior, definitia a fost extinsa de acelasi autor prin perspectiva antropocentrica- educatia avand rolul de a dezvolta calitatile generale ale speciei umane si prin perspectiva sociocentrica- educatia pregateste omul pentru exercitarea diferitelor roluri sociale(I. Nicola, 1994, p. 18-19).

In urma evolutiei de la o etapa la alta, educatia si- a pastrat rolul ei important, de a transmite de la o generatie la alta intreg tezaurul de valori materiale si spirituale acumulate de societate (I. Jinga, E. Istrate, 2001, p.13)

Pedagogia este considerata stiinta socio- umana specializata in tratarea educatiei, fiind o activitate complexa cu un produs special, personalitatea fiind formata ti dezvoltata in concordanta cu un ideal educational.

In timp, problemele educatiei au fost obiectul atentiei a doua discipline:

- Fundamentele pedagogiei- disciplina centrata pe aprofundarea conceptelor de baza ale pedagogiei. Adesea aceasta disciplina apare sub denumirea de "introducere in pedagogie" sau "pedagogie";

- Teoria educatiei- disciplina centrata pe dimensiunile sau laturile educatiei, asigurand continutul de baza ale acesteia educatia morala, intelectuala, tehnologica, estetica, fizica.

Activitatea de educatie are ca principal subsistem activitatea de instruire, ce constituie obiectul de studiu al unei discipline pedagogice fundamentale didactica generala, care in ultimul timp apare sub denumirea de Teoria si metodologia instruiri(a procesului de invatamant).

Disciplinele mentionate Fundamentele pedagogiei, Teoria educatiei si Teoria si metodologia instruirii (Didactica generala) sunt incluse in Pedagogia generala.

Interesul acordat curriculum - ului, problemelor evaluarii, problemelor instruirii, au determinat conturarea altor disciplinei:

Teoria si metodologia curriculum- ului ;

Teoria si metodologia instruirii;

Teoria si metodologia evaluarii.

In mod conventional, disciplinele mentionate anterior alaturi de "Fundamentele pedagogiei si Teoria educatiei" cuprinse in sintagma "Introducere in pedagogiei" constituie nucleul de baza al curriculum- ului pentru formarea initiala a cadrelor didactice din invatamantul superior prin DPPD (G. Cristea, 2002, p.14- 18).

Educatia- obiect de studiu al pedagogiei

Educatia este o realitate psihosociala complexa, cu multe sensuri de aceea educatia trebuie abordata la un anumit nivel de conceptualizare ce corespunde pedagogiei ca stiinta. Educatia are anumite aspecte esentiale care o determina sa fie obiect de studiu specific pedagogiei (G. Cristea, Op. cit. p.28):

- ca activitate, educatia se bazeaza pe personalitatea celui educat pe resursele ce le are educatul, dar si pe cerintele sociale;

- proiectarea educatiei dupa functie de maxima generalitate (formarea si dezvoltarea personalitatii umane), avand in vedere corelatia permanenta dintre educator si educat;

- exprimarea obiectivelor educatiei dupa o conceptie filosofica si politica ce domina societatea si pusa in practica de educator;

- valorificarea tuturor laturilor educatiei (dimensiunile morala, intelectuala, tehnologica etc), completate cu noile educatiei si cu educatia formala, nonformala, informala.

Caracteristicile generale ale educatiei

Educatia are anumite caracteristici ce ii ofera apanajul omului si socialului:

- caracter social- istoric si politic- educatia contribuie la dezvoltarea societatii si prin ea valorile sunt asimilate si interiorizate de educati;

- caracter national " determinat de modelul de cultura propriu fiecarei natiuni in parte" (Coord. I. Cerghit, L. Vlasceanu, 1988, p.22);

- caracter international , prin educatie se incearca sa se solutioneze problemele lumii contemporane;

- caracter axiologic, prin raportarea educatiei la valori;

- caracter prospectiv, permanent;

- caracter holistic, prin conjugarea tuturor formelor educatiei;

- caracter dialectic, prin valorificarea relatiei educator- educat;

- caracter teleologic, prin raportarea la anumite scopuri ;

Caracteristicile mentionate se refera mai ales la activitatea de educatie.

Functiile educatiei

Functiile educatiei sunt consecintele sociale ale activitatii de formare- dezvoltare a personalitatii umane, de la nivelul sistemului si al procesului de invatamant. Functiile educatiei, prin actiunea factorului subiectiv existent la un nivel de politica pedagogica, sunt exprimate in termeni de finalitati ale educatiei: ideal, scop si obiective.

Deci, functiile educatiei cuprind ansamblul de operatii si actiuni prin care se realizeaza activitatea de formare- dezvoltare a personalitatii umane la nivel de sistem.

Functia educatiei se refera la:

-atributul activitatii de formare- dezvoltare permanenta a personalitatii umane;

-relatia dintre cerintele de formare exprimate la nivel social si necesitatile de dezvoltare resimtite la nivelul structurii personalitatii umane.

Analiza functiilor educatiei are in vedere raportarea activitatii de formare- dezvoltare a personalitatii la principalele domenii ale vietii sociale, vazute ca subsisteme ale sistemului social- global (subsistemul politic, economic si cultural) (S. Cristea, 1998, p.190, 191):

a)Functia politica a educatiei vizeaza formarea- dezvoltarea personalitatii in cadrul procesului de integrare sociala a acesteia si reduce tentatia puterii de a folosi educatia ca mijloc de " conservare a societatii";

b)Functia economica vizeaza valorificarea potentialului bio- psiho social al personalitatii pe tot parcursul vietii pentru integrarea intr-o activitate productiva;

Functia economica vizeaza cultura muncii (capacitatea personalitatii umane de a produce eficient valori materiale si spirituale) si cultura tehnologiei (capacitatea personalitatii umane de a folosi eficient stiinta in diferite domenii de activitate).

c)Functia culturala a educatiei vizeaza formarea- dezvoltarea personalitatii umane prin intermediul valorilor spirituale validate social in spatiu si timp. Realizarea functiei culturale a educatiei la nivelul scolii presupune (S. Cristea , 2004, p.19):

reproducerea unor norme si valori care orienteaza actiunile educationale angajate in procesul de invatamant;

adoptarea, mobilizarea resurselor pedagogice (informationale, umane, didactice, financiare) existente sau care vor fi disponibile;

realizarea sarcinilor curente la nivelul activitatii, actiunii operatiilor programului in concordanta cu obiectivele generale, intermediare si operationale;

integrarea tuturor factorilor activitatii de educatie, prin care se armonizeaza elementele organizatiei si loialitatea membrilor acesteia.

Structura educatiei

Structura educatiei cuprinde acele elemente componente necesare pentru indeplinirea functiei centrale a activitatii de formare- dezvoltare permanenta a personalitatii umane. Structura trebuie sa corespunda functiilor si devine functionala prin interactiunea dintre elementele sale de baza:

-subiectul educatiei - educatorul ce initiaza educatia, proiecteaza si orienteaza mesajul pedagogic;

-obiectul educatiei- educatul care recepteaza si valorifica mesajul pedagogic.

S. Cristea (2004, p.21) mentioneaza ca elementele componente ale educatiei din cadrul corelatiei functionale dintre educator si educat constituie ceea ce se numeste nucleul epistemic tare al stiintelor educatiei sau structura gandirii pedagogice. Conceptele implicate in realizarea corelatiei dintre educator si educat (finalitatile educatiei, proiectul pedagogic, mesaj pedagogic, strategiile de dirijare ale educatiei, comportamentul dirijat, conexiune inversa, ambianta educationala, camp pedagogic, autoevaluare, autoeducatie) reflecta o realitate psihosociala specifica, contribuind la dezvoltarea unui limbaj de specialitate propriu stiintelor pedagogice/ educatiei. Schema clasica a comunicarii poate fi aplicata si in cadrul pedagogiei. Astfel, corelatia dintre subiectul si obiectul educatiei este functionala cand mesajul pedagogic, transmis si proiectat de educator este receptat si valorificat de educat pe tot parcursul educatiei in termeni de comunicare pedagogica (S.Cristea, Idem, p. 21).

Analiza elementelor care asigura structura de functionare a activitatii de educatie se refera la importanta corelatiei dintre subiectul si obiectul educatiei, dintre educator si educat.

Educatorul este subiect al educatiei prin statul socio- profesional asumat in directia proiectarii, realizarii activitatii de formare- dezvoltare a personalitatii elevului. Actiunile prin care se confera educatorului statutul ontologic, epistemologic si metodologic vizeaza (S. Cristea 2004, p.22):

-raportarea permanenta la functia generala a educatiei de formare- dezvoltare a personalitatii elevului;

-operationalizarea obiectivelor dupa resursele elevului, avand in vedere concordanta obiective- continut- metodologie- evaluare (realizarea proiectului pedagogic de tip curricular);

-conceperea mesajului pedagogic astfel incat sa se realizeze operativitatea gandirii, motivarea interna a invatarii, autonomia personalitatii, evolutia creativitatii;

-realizarea comunicarii pedagogice printr-un repertoriu comun intre profesor si elev, datorita adaptarii continue a mesajului pedagogic la potentialul psihosocial (cognitiv, afectiv, motivational al clasei de elevi);

-dirijarea educatiei prin strategii pedagogice adecvate elevilor;

-solicitarea elevilor in directia unor raspunsuri dirijate, specifice disciplinei, lectiei;

-evaluarea raspunsurilor dirijate ale elevilor in cadrul unor circuite de conexiune inversa.

In sinteza, majoritatea specialistilor concluzioneaza ca se delimiteaza trei categorii de functii principale (V. Chis, Op. cit, p.4):

1.Functia de selectare, prelucrare, transmitere a informatiilor, valorilor de la societate la individ, asigurand existenta unei continuitati informationale intre generati, cu posibilitatea evolutiei culturale si tehnologice. Functia in discutie presupune decelarea altor trei subfunctii specifice fenomenului educational:

selectarea- informatia vehiculata se analizeaza din punct de vedere al importantei si consistentei stiintifice;

prelucrarea- adecvarea informatiei la nivelul de intelegere al subiectului (elevului);

transmiterea- selectarea si utilizarea unor tehnici si procedee specifice de vehiculare a continutului informational.

2.Functia de dezvoltare a potentialului biopsihic al omului urmareste atingerea unor finalitati formulate explicit sau implicit care genereaza modificarii pozitive, de durata la nivel cognitiv, afectiv/ motivational si comportamental la obiectul educatiei.

3.Functia de asigurare a unei insertii sociale active a subiectului uman releva dimensiunea socio- economica a educatiei, adica necesitatea de a pregatii indivizii pentru integrare sociala si profesionala optima.

Diferentierea functiilor opereaza predominant la nivel teoretic pentru ca educatia combina integrativ la nivel practic functiile enumerate anterior, accentuand in raport de realitatea socio- istorica oricare din functiile mentionate.