Esecul scolar

Esecul scolar

Notiunea de esec scolar are continuturi diferite de la un sistem de invatamant la altul. Iata cateva din sensurile cele mai uzuale: abandonarea precoce a scolii, decalaj intre potentialul personal si rezultate, parasirea scolii fara o calificare, dificultati individuale de invatare, repetentie, analfabetism, incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice, esecul la examenele finale etc.

Se vorbeste despre un esec de tip cognitiv, care are in vedere nerealizarea obiectivelor stabilite, si un esec de tip necognitiv, care se refera la inadaptarea copilului la exigentele ambiantei scolare.

Rivire (1991) a identificat o serie de indicatori ai esecului scolar:

a)                indicatori proprii institutiei de invatamant:

rezultate reduse la examene si concursuri scolare;

repetentia declarata in urma evaluarilor curente, care atesta niveluri scazute de competenta; aceasta poate semnifica o situatie de esec temporar, datorat fie unei intarzieri de dezvoltare intelectuala, fie dificultatilor de adaptare la exigentele scolare, fie problemelor individuale de natura afectiva.

b)                indicatori externi institutiei scolare:

tipul de orientare dupa terminarea scolaritatii obligatorii (intreruperea studiilor apare ca o forma de esec);

rata ridicata de somaj printre tinerii sub 25 de ani;

rata de analfabetism.

c)                indicatori referitori la efectul esecului in plan individual:

rata de abandon scolar si absenteism;

trairea subiectiva a esecului.

Esecul scolar poate fi considerat din mai multe perspective de-a lungul evolutiei sale: ca fapt pedagogic, ca injustitie sociala, ca risipa economica (Charlot - 1990). La acestea vom adauga esecul scolar ca problema de personalitate (Kulcsar).

Ca fapt pedagogic, notiunea de esec scolar este in relatie cu dificultatile scolare ale unor copii in procesul invatarii. Primele referinte asupra esecului pot fi regasite in lucrarile lui Binet si Simon, notiunea capatand legitimitate abia dupa generalizarea invatamantului. Anterior acestui eveniment, copiii cu esec ieseau din sistem printr-un mecanism de excludere pedagogica. La inceput, fenomenul aparea ca un fapt normal, fara consecinte sociale evidente, cauzele fiind atribuite in exclusivitate elevului (un elev "slab" sau cu capacitati  intelectuale reduse). Scoala avea ca functie principala oferirea unei informatii culturale de baza si nu pregatirea insertiei profesionale a tinerilor. Atunci, "in afara normei" era reusita si nu esecul, mai ales pentru copiii proveniti din familii apartinand mediilor defavorizate.

Ca injustitie sociala. Odata cu generalizarea invatamantului si prelungirea scolarizarii s-au creat premisele teoretice de acces la educatie pentru toate clasele societatii. Functiile scolii se schimba, se realizeaza legaturi intre diversele niveluri de scolarizare. Filierele urmate si nivelurile atinse in sistemul scolar devin determinante pentru insertia profesionala si sociala a tinerilor. "Esecul nu mai este o problema pedagogica, ci devine o problema sociala" (Charlot - 1990).

Daca la inceput, selectia se realiza pe baze financiare si, deci, sociale, ulterior aceasta se opereaza pe criterii academice, ceea ce, in principiu, ofera posibilitatea promovarii sociale prin instruire.

Esecul scolar, in acest caz, apare ca un esec al democratizarii, institutia respectiva contribuind la "generarea" inegalitatii sociale. "Esecul nu mai este, deci, al copilului, ci al scolii insesi" (aut.cit.).

Ca risipa economica. Criza economica si sociala repune in discutie problematica esecului. Daca initial se spunea ca "obiectivul prioritar al guvernelor in materie de educatie este acela al reducerii inegalitatii sociale si luptei contra esecului scolar", ulterior, elevul in situatia de esec nu mai este considerat "victima a unei injustitii sociale, ci un tanar costisitor pentru societate, in curs de recuperare si insertie si un viitor cetatean putin productiv" (aut.cit.).

S-a constatat ca, cu cat un copil este intr-o dificultate scolara mai mare, cu atat instruirea lui ridica mai multe probleme, fiind mai costisitoare. Se pune intrebarea "ce rata de marginali si inadaptati poate societatea sa tolereze?" (Rivire - 1991).

Interesul se deplaseaza, deci, de la esec spre reusita, de la realizarea individuala spre competenta, de la eficacitate scolara spre eficienta economica.

Ca problema de personalitate.

Reusita/nereusita "obiectiva" a elevului la romana, la matematica, la activitati practice etc. are si reversul ei "subiectiv", trait de elev sub forma sentimentului succesului/insuccesului. Performanta poate sa fie sau nu in acord cu ceea ce elevul asteapta de la activitatea respectiva, poate satisface sau nu trebuintele sau motivatia aflata la baza conduitei.

Conditia esentiala a succesului sau esecului psihologic consta in angajarea Eului in realizarea sarcinii (fixarea unui scop, desfasurarea actiunii planificate, perceperea performantei rezultate din activitate etc.).

Prin urmare, esecul psihologic rezulta, in esenta, din raportarea Eului la propria performanta, relatie traita emotional sub forma de sentiment al insuccesului.

Mecanismul psihologic implicat este urmatorul: nereusita intr-o sarcina determina scaderea nivelului de aspiratie al elevului, jucand si un rol de informare cognitiva in serviciul viitoarelor activitati (nivel de asteptare). Esecul mai sever si repetat favorizeaza agresivitatea, conduitele dezorganizate , regresive etc., care, la randul lor, constituie factori inhibitori ai dezvoltarii proceselor intelectuale (J. Nuttin, B. Andrey). Elevul care inregistreaza esec dupa esec, indiferent de cauzele initiale ale insuccesului, nu-si formeaza sentimentul sigurantei, al increderii in sine, indispensabil pentru a intampina o noua situatie scolara.

Elevul inadaptat nu poate evita si nici refuza situatiile scolare, planificate riguros prin programe, orare, ritmuri de avansare, forme de activitate etc., el nu are posibilitatea de a alege. Frica sa de esec se naste din aceasta contradictie fundamentala intre obligatia de a actiona si constiinta, anticiparea nereusitei si a pedepselor. In functie de toleranta sa la frustrare, trebuinta de autorealizare, pragul de reactivitate emotionala, constiinta de sine etc., elevul poate reactiona in mai multe feluri: evitarea unor sarcini si alegerea altora mai usoare, nu din dorinta de a avea succes, ci din nevoia de a evita esecul; atitudine de opozitie activa sau pasiva, fuga, absenteism etc.

Evitarea sistematica a sarcinilor scolare respective poate determina o "inanitie psihica" a elevului, datorita nesatisfacerii cronice a nevoii de a fi apreciat, de autoafirmare, de realizare, tocmai la varsta cand aceste trebuinte sunt in plina dezvoltare.

Succesul dozat in mod corect, in raport cu natura si dificultatea obiectiva a sarcinii si cu particularitatile individuale constiuie o cale accesibila si eficienta in reabilitarea celor mai diverse forme de inadaptare sociala (familiala, scolara, profesionala etc.).