Familia - subsistem al sistemului institutional al educatiei

Familia - subsistem al sistemului institutional al educatiei

a) Consideratii de principiu.

Familia a fost dintotdeauna "prima scoala a copilariei". Urmarile educatiei primite in familie raman toata viata. Niciodata nu se uita . cei sapte ani de-acasa (sau, poate, sase in viitor). In familie, copiii isi formeaza primele reprezentari si notiuni despre mediul inconjurator, despre viata, despre relatiile umane; tot aici isi contureaza opinii morale, estetice, intelectuale; aici isi formeaza atitudini, dintre care cea mai importanta este atitudinea fata de munca, isi dezvolta trairi emotionale, stari afective dintre cele mai insemnate.

O caracteristica speciala a "primei copilarii" este tendinta de a imita. Iar "modelele" pe care le au la indemana si pe care le imita sunt membrii familiei. De aceea, membrii familiei trebuie sa constituie modele de comportament, demne de imitat de cei mici, ca si de cei mai mari. Copiii invata, cum se vede, "pe baza de modele". Iar familia trebuie sa devina ceea ce este deja: celula de baza a societatii si, cum s-a mai spus, "prima scoala a vietii".

Copilul traieste in familie si dupa "cei sapte ani de acasa". Ceea ce inseamna ca familia trebuie sa-si exercite menirea de factor educational, de influentarea cresterii si dezvoltarii psiho-sociale a copilului pe tot parcursul anilor. O premisa importanta cu largi resurse educative o constituie climatul familial, concretizat prin afectivitate, prin folosirea unui limbaj, a unui vocabular ales, chiar in conditiile folosirii graiului local. Familia devine astfel "filtrul", poarta deschisa a copilului spre viitor. Important este ca prin acest filtru sa treaca tot ce-i ales, ce-i frumos, ce-i nobil, ce-i maret; calitati care sa intre in conduita copilului, a tanarului.

Familia

Intre numeroasele definitii formulate pentru conceptul familie, ni se pare ca fiind deosebit de relevanta aceea care evidentiaza ca familia este un model cultural de sistem social, compus din doi sau mai multi membri, care:

• sunt legati prin legaturi de sange, casatorie, adoptiune sau consimtamant reciproc,
• locuiesc impreuna,
• interactioneaza din perspectiva unor statute si roluri repartizate sau asumate,
• creeaza si mentin o subcultura comuna.

Familia este prima scoala a copilului. Ea este cea care raspunde de trebuintele elementare ale copilului si de protectia acestuia, exercitand o influenta atat de adanca, incat urmele ei raman, uneori, intiparite pentru toata viata in profilul moral - spiritual al acestuia.

Familia ocupa un loc aparte in sisternul institutional al educatiei. Actiunea ei pe intreaga perioada a dezvoltarii include si toate laturile formarii personalitatii. Ea reprezinta unul din mediile de socializare si educare din cele mai complete datorita posibilitatilor ce le are de a-l
introduce pe copil in cele mai variabile situatii si de a actiona asupra lui prin cele mai complexe si firesti mijloace.

Familia ofera copilului primele informatii despre lumea ce-l incojoara, primele norme si reguli de conduita, dar si climatui socioafectiv necesar trebuintelor si dorintelor sale.

Influentele educative pe care familia le exercita asupra copiilor se pot manifesta fie direct - prin actiuni mai mult sau mai putin dirijate, fie indirect - prin modele de conduita oferite de catre membrii familiei, precum si prin climatul psihosocial existent in familie.

Modelele de conduita oferite de parinti - pe care copiii le preiau prin imitatie si invatare - precum si climatul socioafectiv in care se exercita influentele educationale ('cei sapte ani de acasa') constituie prirnul model social cu o influenta hotaratoare asupra copiilor privind formarea conceptiei lor despre viata, a modului de comportare si relationare in raport cu diferite norme si valori sociale. Este recunoscut faptul ca strategiile educative la care se face apel in familie, mai mult sau mai putin constientizate, determina in mare masura dezvoltarea personalitatii, precum si rezultatele scolare ale copiilor, comportamentui lor sociomoral.

Institutiile scolare realizeaza o serie de functii semnificative pentru sistemul social global:

• Asigura obtinerea unor rezultate de invatare specifice, printre care cel mai des evocate sunt cunostintele, conceptele, capacitatile si atitudinile;
• Asigura, impreuna cu familia, transmiterea obiectivelor si valorilor caracteristice contextului cultural in care actioneaza;
• Functioneaza ca paliere de selectie pentru mobilitatea sociala ascendenta;
• Actioneaza pentru compensarea unor deficite majore de dezvoltare, care ar putea periclita functionarea eficienta a elevilor in context social. Frecvent, aceasta functie compensatorie se realizeaza prin cooperare cu parintii, cu agentii specializate si cu experti de tipul psihologilor si consilierilor;
• indeplinesc o serie de functii non-educationale, de exemplul custodiale, de separare a copiilor de piata adulta a fortei de munca cadru pentru stabilirea unor contacte interpersonale.

b) Continutul educatiei in familie

Familia este cel mai important factor cu care coopereaza scoala in procesul educational. Cum scoala detine atuul calitatii actului educational, prin insusi profilul dascalilor, ea are obligatia sa realizeze o corecta si competenta informare a parintilor cu privire la ceea ce acestia au de facut, in vederea realizarii unui front comun in procesul educational.

Iata cateva domenii ale procesului educational care intra in continutul acelui dorit front comun:

• cunoasterea reala (nepartinitoare) de catre parinti a propriilor copii, evitandu-se tendinta unora dintre acestia de a supraevalua calitatile si posibilitatile propriilor copii. Exista si cazuri, izolate, de subestimare de catre parinti a resurselor intelectuale ale propriilor copii. Este necesara o initiere a parintilor cu privire la tehnicile elementare de investigare a resurselor intelectuale, a calitatilor morale, a nivelului afectivitatii si motivatiei in ceea ce reprezinta ocupatia de capatai a copiilor si tinerilor: invatatura;
• initierea parintilor cu privire la modalitatile prin care trebuie sa "studieze" comportamentul copiilor din punct de vedere al trasaturilor de caracter ale acestora, al inclinatiilor lor, al capacitatii de a evalua corect ceea ce e bun, frumos, corect, moral, in tinuta propriilor copii;
• recomandari cu privire la ajutorul si controlul efectuarii temelor, orale si scrise, pentru ziua urmatoare de cursuri; sa nu se incerce efectuarea unor teme in locul copiilor. De obicei, acestia nu accepta o asemenea practica, fiind bucurosi sa-si rezolve obligatiile scolare prin efortul propriu;
• sugestii cu privire la regimul zilnic de viata si de activitate al copiilor, care sa aiba in vedere atat obligatiile lor de scolari, cat si integrarea intr-un program care sa tina seama atat de aceste obligatii, cat si de "libertatea" de a-si construi si din proprie initiativa programe adecvate regimului lor zilnic. Si ceea ce e deosebit de stimulatoriu pentru copii e "libertatea" care trebuie sa li se acorde de a-si introduce in programul zilnic initiative proprii. Ceea ce nu exclude controlul . discret al parintilor.

c) Sistemul colaborarii scolii cu familia

Este vorba, cum se vede, de un sistem alcatuit din mai multe componente integratoare, care asigura realizarea acelui front comun, care sa duca la unitatea de cerinte si actiune intre scoala si familie.

Cadrul organizatoric al colaborarii e dat de scoala, conform principiului unitatii de cerinte si actiune intre scoala si familie. In acest sens, o practica frecventa o poate constitui sondarea opiniei parintilor cu privire la modul in care vad ei aceasta colaborare, cunoasterea cerintelor si preferintelor lor.

In practica de zi cu zi exista o etapizare in programul acestei colaborari, care ar putea avea urmatoarele momente:

a) documentarea celor doi factori, in scopul cunoasterii reciproce a cerintelor colaborarii, care sunt comune, a conditiilor specifice pe care le ofera atat scoala cat si familia;

b) pregatirea "pedagogica" a parintilor ("educarea" lor) consta indeosebi in cunoasterea modului, a "metodologiei" specifice de supraveghere si sprijinire a copiilor in realizarea obligatiilor ce revin acestora de a invata, a importantei pe care o are angajarea totala a copiilor in procesul invatarii.

In propaganda pedagogica parintii devin colaboratori ai profesorilor;

c) etapa a treia e cea a "colaborarii" efective, etapa pregatita de actiunile precedente.

Cu privire la formele colaborarii scolii cu familia, acestea se inscriu intr-o practica devenita traditionala. Ne vom limita sa le enuntam, cu marcarea a ceea ce au ele specific din punct de vedere al continutului lor:

a) Adunarile cu parintii pe scoala, conduse de directorul unitatii, pe clase, organizate de diriginti. Si unele si altele se organizeaza, de obicei, la inceput sau sfarsit de etape scolare (inceput, sfarsit de an scolar, de semestru) sau cand intervin evenimente mai importante in viata scolii, a clasei. De obicei, se dezbat probleme de interes general, in care se face eventual analiza rezultatelor inregistrate la sfarsit de etapa sau se prezinta obiectivele pentru perioada urmatoare. La asemenea actiuni nu e recomandabil sa se faca individualizari pe elevi, profesori, parinti. Asemenea actiuni se incheie cu jalonarea catorva linii directoare pentru etapa urmatoare;

b) Adunarile tematice pe scoala sau pe clase, au rolul unei "propagande pedagogice", pe teme la ordinea zilei, de interes general cum ar fi, particularitatile varstei elevilor respectivi, regimul zilnic al scolarilor, timpul liber, sprijinul acordat in pregatirea lectiilor, autoritatea parintilor, cai de cunoastere a propriilor copii s.a.;

c) Consultatii cu parintii pot avea loc atat din initiativa profesorilor (diriginti sau de diverse specialitati), cat si la solicitarea parintilor, pe teme propuse de acestia. Consultatiile pot avea loc si in zile si la ore stabilite de comun acord intre profesori si parinti, afisate si cunoscute de catre toti ce interesati.