Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Gradinita

LIMITELE INTEGRARII SCOLARE

didactica pedagogie



+ Font mai mare | - Font mai mic



LIMITELE INTEGRARII SCOLARE

Dificultatile aparute in procesul integrant nu sunt generate atat de natura cerintelor speciale ale elevilor integrati, cat mai ales, de modul nostru de a percepe acest proces, in esenta, este o chestiune de atitudine.



Succesul integrarii persoanelor cu handicap mintal depinde de cooperarea dintre toate institutiile comunitare care au in responsabilitate educatia speciala, protectia sociala si protectia juridica care sa asigure realizarea tuturor drepturilor lor

Un  factor care poate umbri normalizarea ar fi tendinta politica usor elitista, care in mod clar nu s-ar raporta la toate categoriile de persoane cu cerinte speciale in mod egal.

Totul este ca activitatile la nivel european sa fie privite cu foarte mult spirit critic si dorinta de imbunatatire a practicilor deja existente. Reabilitarea nu trebuie sa caute sisteme sociale sau educationale sofisticate care sa transforme integrarea intr‑un lux accesibil doar celor capabili. Mai degraba ar fi utila concentrarea eforturilor spre dezvoltarea unei politici europene globale, exprimata atat in acordarea fondurilor necesare cercetarii si inovatiei, cat si in sprijinirea regiunilor mai putin dezvoltate, pentru a asigura tuturor persoanelor defavorizate o sansa la o viata demna.

Din perspectiva psihosociologica, orice demers in abordarea strategiilor de implementare a invatamantului integral in sistemul de invatamant actual trebuie sa porneasca atat de la o analiza la nivel macrosocial, cat si de la o analiza la nivel microsocial a problematicii respective. Daca nu exista semnale favorabile la aceste niveluri de analiza eficienta integrarii risca sa ramana permanent sub semnul intrebarii.

Analiza macrosociala include:

- disponibilitatea si interesul societatii pentru integrare, evidentiate prin cadrul legislativ, sprijinul economic si logistic, factorii de decizie etc.;

- atitudinea si perceptia opiniei publice cu privire la problematica educatiei, in scolile de masa, a copiilor cu diferite tipuri de deficiente - unii oameni accepta la nivel de principii acest proces, dar, in situatia cand propriii copii trebuie sa faca parte dintr-o clasa in care sunt integrati copii cu probleme psihocomportamentale sau psiho-fiziologice, poate sa apara o atitudine de retinere sau respingere.

Analiza microsociala are in vedere:

- disponibilitatea si interesul cadrelor didactice de a sustine invatamantul integral prin activitatile desfasurate cu colectivul claselor pe care le au in primire - educatia integrata nu trebuie sa se desfasoare prin dispozitii sau forme impuse ;

- acceptul parintilor sau apartinatorilor care au copii in clasele unde se practica integrarea - se evita astfel posibilele stari de tensiune sau conflict de pe parcurs.

Un criteriu important si actual este schimbarea mentalitatii societatii fata de persoanele cu CES si schimbarea mentalitatii acestor persoane fata de ele, fata de pozitia lor in societate si tendinta de afirmare la nivelul profesional pe care il poseda.

Persoanele cu probleme de sanatate sint divizate in dependenta de handicapul fizic, senzorial, mintal, intelectual. Severitatea handicapului si mai ale cel mintal determina si pozitia omului in societate.

Este utopic sa se creada ca pot fi intrunite toate conditiile necesare pentru ca un sistem sa functioneze impecabil inca de la bun inceput, in plus, schimbarile stabile de mentalitate se produc in timp si numai dupa constatarea unor rezultate promitatoare. Procesul integrarii trebuie realizat gradual, debutand cu actiuni de integrare punctuale sau secventiale, concomitent cu efortul de creare a unor structuri incluzive. De asemenea, la un moment dat, pot coexista diferite grade de normalizare, in functie de conditiile si necesitatile specifice anumitor persoane aflate in dificultate ori anumitor comunitati caracterizate de contexte geografice, economice, socio-culturale particulare.

In principiu, integrarea poate avea succes in orice tara care atinge un anumit nivel de dezvoltare economica, legislativa, sociala si un anumit grad de coeziune si solidaritate a membrilor sai. Totusi, este greu de crezut ca modelele concepute pentru conditiile specifice tarilor scandinave standard de viata ridicat, populatie redusa numeric, resurse economice mari pot functiona ca atare pe orice meridian.

Este adevarat faptul ca anumite servicii specializate, mai ales daca nu implica participare activa si interesata din partea persoanei aflate in dificultate, tind sa amplifice dependenta si segregarea decat sa incite la actiune si deschidere sociala. Serviciile speciale sunt insa foarte necesare pentru atingerea unui grad superior al integrarii daca sunt gandite astfel incat sa solicite deprinderile, initiativa si preocuparea solicitantului, nu sa rezolve automat doleantele acestora. Eficiente s-ar dovedi serviciile de consiliere, supervizare, de formare a unor deprinderi de autonomie personala, profesionale, sociale, de comunicare etc. necesare la un moment dat.

Dintre limitele integarii, pe langa deficitul economic al tarii noastre, amintim si limitele care tin de atitudinea celor implicati in acest proces, acestia fiind:

- Atitudinea elevilor obisnuiti fata de integrarea copiilor cu C.E.S. in clasele normale

Atitudinea parintilor elevilor obisnuiti fata de integrarea copiilor cu C.E.S. in clasele normale:

- Atitudinea corpului profesoral obisnuit fata de integrarea copiilor cu C.E.S. in clasele normale:

Atitudinea elevilor obisnuiti fata de integrarea copiilor cu C.E.S. in clasele normale:

Aspecte negative:

Deoarece nimeni nu le-a explicat situatia particulara a acestor elevi, copiii obisnuiti au, in general, o perceptie eronata referitoare la trasaturile lor de specificitate;

Deoarece colegii lor cu C.E.S. provin din familii sarace, exista tendinta de a interpreta dificultatile lor scolare prin prisma problemelor sociale;

Considera ca succesul acestora la invatatura este in principal o problema de vointa si efort;

Datorita intretinerii unui climat competitional, elevii cu C.E.S. sunt perceputi ca fiind responsabili de diminuarea performantelor grupului (sunt cei care "trag in jos" media clasei);

Apar frustrari datorita interpretarii eronate a diferentelor in evaluare ("de ce eu am luat 8 la o problema de matematica dificila, in timp ce el a luat 10 la o intrebare foarte simpla?");

Parintii sunt considerati ca principalii raspunzatori de performantele scolare scazute ale elevilor cu C.E.S.;

Desi exista o atitudine binevoitoare fata de noii lor colegi, gradul de comunicare si interactiune cu acestia este inca foarte scazut;

Se constata o totala lipsa de informare cu privire la modalitatile concrete de ajutorare a elevilor cu C.E.S.

Exista un grad mare de confuzie cu privire la trasaturile de specificitate si capacitatile elevilor cu C.E.S., datorita lipsei cvasitotale de informare. Ca opinie personala: desi este laudabila evitarea "etichetarii" acestor copii in momentul declansarii actiunii de integrare, lipsa de cunostinte privitoare la particularitatile lor de comportament si performanta se poate dovedi, in timp, contraproductiva de exemplu, se poate inradacina opinia ca ei nu vor sa obtina rezultate la invatatura similare cu cele ale copiilor obisnuiti . Lipsa de informare se remarca si la nivelul cadrelor didactice care, dincolo de imposibilitatea de a-si adecva propriul demers educational la posibilitatile acestor elevi, nici nu pot raspunde intr-o maniera corecta eventualelor cerinte si nedumeriri venite din partea elevilor obisnuiti. Se constata, de asemenea, in masura in care aceste lucruri au putut fi observate o incapacitate in structurarea unui plan de interventie personalizat, precum si o necunoastere a competentelor si atributiilor profesorilor de sprijin. O data cu reevaluarea programelor de integrare aflate in desfasurare si cu intrarea efectiva in activitate a profesorilor de sprijin, probabil ca multe din aspectele negative semnalate vor disparea.

Atitudinea parintilor elevilor obisnuiti fata de integrarea copiilor cu C.E.S. in clasele normale:

Aspecte negative:

Parintii elevilor normali nu cunosc nimic despre trasaturile de specificitate ale copiilor cu C.E.S.;

Deoarece doresc sa-si protejeze proprii copii de orice influente negative, sunt inclinati sa opteze pentru mentinerea sistemului scolilor speciale (o parte) ori pentru integrarea unei clase din scoala speciala in cea obisnuita (cealalta parte);

Confunda competentele medicului psihiatru cu cele ale profesorului de educatie speciala;

Nu au nici un fel de informatii cu privire la profesorul de sprijin;

Considera ca activitatea cadrului didactic nu trebuie deturnata in favoarea copiilor cu C.E.S., acestia avand mai degraba un statut de "tolerati" decat de "inclusi";

Au indoieli cu privire la fiabilitatea acestei acestei initiative in conditiile actuale;

Nu cred ca scoala normala poate oferi un standard acceptabil de calitate propriilor copii daca este nevoita sa se adreseze si celor cu C.E.S.;

Se tem ca, in conditiile actuale ale societatii romanesti, trecerea de la un climat competitional la unul de tip cooperativ poate dauna atitudinii generale viitoare a propriilor copii in fata problemelor vietii.

In concluzie, parintii copiilor normali nu resping aprioric ideea integrarii celor cu C.E.S., dar nu considera ca momentul actual este cel oportun. Ei sunt constienti de carentele bugetare ale invatamantului public din tara noastra si, in consecinta, inclina sa creada ca initiativa de a integra copii cu C.E.S. alaturi de cei normali nu va face altceva decat sa accentueze presiunile financiare, materiale, umane etc. De asemenea, ei se tem ca aceasta actiune nu a fost gandita in mod profund si ca sansele de esec sunt foarte mari. Au indoieli cu privire la capacitatea cadrelor didactice de a lucra in mod adecvat cu un colectiv scolar care include si un numar de copii cu C.E.S. Persista opinia conform careia scoala speciala ofera mediul propice educatiei corespunzatoare a acestor elevi, tinand cont de faptul ca acestea au fost create tocmai in acest scop. Principalele motive de ingrijorare sunt riscul ca proprii lor copii sa deprinda modele de comportament inadecvate si riscul ca ei sa nu beneficieze de o stimulare si o evaluare scolara corespunzatoare. Lipsa de informare a parintilor si preocuparea primara pentru reusita propriului copil constituie factori frenatori in demersul de schimbare a mentalitatii, fara de care nici o actiune riguroasa de integrare nu poate reusi.

Atitudinea corpului profesoral obisnuit fata de integrarea copiilor cu C.E.S. in clasele normale:

Aspecte negative:

Se remarca o atitudine de rezistenta la schimbare, mai ales din partea cadrelor didactice cu vechime mare in invatamant, care percep activitatea cu elevii integrati ca pe o solicitare suplimentara, neremunerata corespunzator;

Persista opinia ca cel mai bun loc pentru educarea elevilor cu C.E.S. ramane scoala speciala, unde exista programe, colective de specialisti, si echipamente si materiale didactice corespunzatoare nevoilor acestor copii;

Considera ca integrarea unei clase speciale intr-o scoala normala este mai rezonabila decat integrarea individuala a copiilor cu C.E.S. in clasele obisnuite;

Exista temerea ca prezenta acestor copii va afecta performantele scolare ale elevilor obisnuiti si va altera climatul clasei prin tulburari de comportament, discriminari in evaluare, modificari ale orarului zilnic

Nu este cunoscut rolul profesorului de sprijin, acesta fiind perceput uneori ca "uzurpator" al competentelor titularului;

Este reclamata lipsa unei pregatiri de specialitate in domeniul psihopedagogiei speciale;

Se manifesta ingrijorarea fata de aparitia unei dispute intre parintii copiilor obisnuiti, pe de-o parte, si cei ai copiilor cu C.E.S., pe de alta parte;

Se remarca teama de a nu fi considerate raspunzatoare pentru esecul scolar al elevilor integrati sau pentru neglijarea elevilor obisnuiti prin faptul ca le acorda mai putina atentie in timpul activitatii didactice;

Nu se cunosc criteriile de evaluare a activitatii didactice si de evidentiere / premiere in cazul obtinerii unor performante deosebite de catre elevii cu C.E.S.;

Este dificil de conceput trecerea de la un mediu scolar concurential, la unul cooperant, cu datoria mentinerii unei motivari corespunzatoare atat a elevilor obisnuiti, cat si a celor cu C.E.S.

Ca o concluzie privind evaluarea atitudinii cadrelor didactice referitor la integrarea elevilor cu C.E.S., se poate afirma ca, dincolo de lipsa de informatie si de rezistenta fireasca la schimbare, nu se constata, in general, o opozitie fata de implementarea acestei actiuni. Comportamentele negative sunt mai accentuate in cadrul scolilor care nu au inceput integrarea decat in cadrul celor care au deja o anumita experienta in acest sens. Pe masura ce adaptarea reciproca dintre elevii cu C.E.S. si cadrele didactice din invatamantul de masa se va imbunatati, pe masura ce programele vor fi mai bine adecvate capacitatilor elevilor cu nevoi speciale si pe masura ce profesorii de sprijin isi vor gasi locul cuvenit in structura scolara, este de asteptat ca fiabilitatea actiunilor de integrare sa creasca si ca, intr-un viitor din ce in ce mai probabil, scoala incluziva romaneasca sa devina o realitate.

Exista in unele cazuri riscul ca integrarea sa devina victima metodelor ultraconvetionale, care nu lasa loc prea mult tolerantei si flexibilitatii. Si desigur, acest lucru ar putea afecta nefavorabil multe mii de persoane cu cerinte speciale, care supuse normalizarii ar putea reprezenta un beneficiu social si economic.

Dupa cum am vazut, in societatea romaneasca si nu numai, copiii cu CES sunt priviti cu o oarecare reticienta vis-à-vis de integrarea lor in cadrul scolilor normale. Pentru ameliorarea acestui aspect si realizarea cu succes a integrarii copiilor cu CES in scolile normale, se impune elaborarea unor strategii privind formarea atitudinilor pozitive ale cadrelor didactice fata de integrarea in scoala de masa a copiilor in dificultate. Asadar, in cele ce urmeaza ne vom axa pe tratarea acestui aspect.

Desigur ca problemele legate de procesul integrarii nu se rezuma numai la copiii deficienti sau la cei cu tulburari de invatare, ci cazurile care conduc la abandon scolar sau la segregare sunt mult mai diverse sub aspect taxonomic. Vorbind de idealul "scolii pentru toti", ne referim la cuprinderea tuturor copiilor dezavantajati, indiferent daca etiologia acestui dezavantaj este de natura somatica, psihologica sau sociala. Trebuie create acele structuri si servicii flexibile care sa poata face fata cu succes celor mai particulare situatii, invatamantul special fiind destinat doar acelora care au cu adevarat nevoie de el copiii cu handicap sever si profund

Putem identifica trei principii mari, a caror coroborare in practica poate servi in mod eficient la formarea unor atitudini dezirabile fata de integrarea scolara a copilului in dificultate. Sintetic exprimate, aceste principii sunt urmatoarele:

Informare. Este indispensabil ca informatia corecta, completa, neutra, provenind din surse autorizate sa fie larg accesibila cadrelor didactice din invatamantul de masa. in cadrul activitatilor metodice se pot organiza astfel de informari periodice, urmate de discutii care sa permita identificarea elementelor forte, precum si a punctelor vulnerabile din organizarea scolii respective, astfel incat sa fie cunoscute cat mai exact posibilitatile concrete de integrare si limitele de acceptabilitate pentru fiecare colectiv scolar in parte. De asemenea, ar fi de dorit sa existe un flux continuu de opinii, idei, propuneri care sa fie discutate si experimentate. Concomitent, trebuie sa se intervina pentru corectarea acelor reprezentari eronate cu privire la caracteristicile psihice si la capacitatile copiilor cu C.E.S. Este de presupus ca accesul la informatie, participarea la cursuri de perfectionare in domeniul psihopedagogiei speciale, schimbul de idei si opinii, evaluarea realista a succeselor sau esecurilor inregistrate, formarea unor reprezentari adecvate cu privire la obiectivele si metodele specifice invatamantului integrat sa conduca in timp la depasirea reticentelor si la schimbarea mentalitatilor.

Colaborare. Trebuie sa existe o comunicare sincera si directa intre toti cei implicati in procesul de integrare scolara: cadre didactice titulare, profesori de sprijin, specialisti in psihopedagogie speciala, parinti ai copiilor obisnuiti, precum si parinti ai copiilor in dificultate. De asemenea, trebuie stabilite contacte cu comunitatea locala si cautate modalitati de initiere a unor actiuni comune. Nu trebuie sa se uite ca actiunea de integrare nu priveste numai scoala, ci se adreseaza in perspectiva intregii societati in care acesti copii vor trebui sa-si gaseasca locul potrivit.

Pragmatism. Este necesar sa se tina cont, in proiectarea actiunilor de integrare, de specificul fiecarui context luat in considerare. Trebuie gandite acele modificari de ordin organizatoric care sa nu destabilizeze programul claselor, dar nici sa nu impuna eforturi suplimentare din partea copiilor cu C.E.S. Este util sa se profite de experientele locale si sa se aplice acele strategii care s-au dovedit incununate de succes. De asemenea, sa se tina cont de posibilitatile de insertie socio-profesionala a absolventilor si sa se urmareasca adaptarea cat mai buna a cunostintelor si deprinderilor insusite in scoala la oferta pietei muncii. Nu trebuie sa se neglijeze nici aspectul financiar, astfel incat fondurile destinate integrarii sa fie gestionate cat mai eficient.

Strategiile de formare a unor conduite pozitive fata de integrare trebuie sa tina cont de aceste principii si sa adopte modalitati flexibile de aplicare, astfel incat sa dobandeasca maximum de eficienta. Pot fi conturate cateva recomandari pe baza carora sa fie imaginate demersuri concrete, adaptate pentru fiecare situatie in parte, care sa amplifice competentele cadrelor didactice si care sa creeze auspiciile pentru un bun inceput.

In primul rand se impune o cunoastere profunda a particularitatilor psihologice si socio-culturale ale copilului in dificultate. Astfel se obtin informatii-cheie care identifica de la bun inceput acele coordonate pe care se poate interveni cu succes. Cadrul didactic din scoala de masa se poate ghida dupa evaluarile facute de specialistii in domeniu si poate apela la competentele profesorului de sprijin. Este important ca sa existe mereu posibilitatea consultarii cu ceilalti parteneri in actiunea de integrare si sa nu se creeze sentimentul ca intreaga responsabilitate si intregul efort ii apartin.

Mentinerea unui climat optim in clasa reprezinta una din preocuparile majore ale oricarui cadru didactic. Teama ca tulburarile de comportament si autocontrolul deficitar pot crea probleme insurmontabile reprezinta una din cauzele majore ale reticentei fata de procesul integrarii. Multe invatatoare au fost de acord cu mentinerea in clasele lor a copiilor cu C.E.S. abia dupa ce s-au convins ca acestia nu le creeau dificultati deosebite in plan comportamental. De multe ori, tulburarile pot fi contracarate prin impunerea modelului de conduita dezirabil facand apel la prestigiu si autoritate, ceea ce inseamna ca, anterior, trebuie dobandit respectul copilului si stimulata nevoia lui de a fi recunoscut drept "copil bun" stadiul moralitatii ascultarii, in conceptia lui L. Kohlberg . De asemenea, presiunea exercitata de colectivul scolar in directia conformarii la norma este semnificativa si ea poate fi folosita ca instrument modelator al conduitei, cu conditia pastrarii masurii. Altfel, copilul cu C.E.S. se va simti exclus si persecutat si va dezvolta reactii de opozitie, pierzand in acelasi timp dorinta de a dobandi un statut superior, valorizat pozitiv de catre grup. Trebuie sa se tina cont si de faptul ca aceste tulburari, mai ales cele de etiologie neurologica, nu pot fi intotdeauna tinute sub control. O eventuala decizie de reorientare a copilului cu C.E.S. catre alte forme de educatie va tine cont nu numai de interesul acestuia, ci si de cel al colectivului in care se afla.

Cadrul didactic trebuie sa gaseasca cele mai eficiente metode de motivare a copilului in dificultate, astfel incat acesta sa se adapteze cat mai bine la cerintele vietii in colectiv. Este necesar ca el sa fie ajutat sa-si descopere interese, pasiuni, sa-si formuleze scopuri si sa persevereze in atingerea lor. Trebuie create situatii didactice care sa ofere posibilitatea trairii succesului si a dobandirii aprecierii din partea colegilor de clasa. O metoda de motivare este si implicarea in activitati ce presupun asumarea unor mici responsabilitati. Achitarea corespunzatoare de aceste obligatii conduce cu timpul la obisnuinta de a duce lucrurile la bun sfarsit. De asemenea, creeaza premisele unei relatii de incredere, afectiune si comunicare care consolideaza si dezvolta conduitele dezirabile.

Este important sa se evite crearea de cercuri vicioase care sa amplifice manifestarile nedorite in loc sa le elimine. Este cazul copilului care, in virtutea unor sentimente de neglijare si inferioritate, adopta conduite deviante tocmai pentru a atrage atentia asupra sa. Reactiile punitive din partea cadrului didactic nu fac altceva decat sa intareasca aceste conduite si sa ofere copilului atuuri pentru confruntarile ulterioare. Odata sesizata o astfel de situatie circulara, trebuie eliminate acele elemente care-i furnizeaza copilului argumente pentru adoptarea unei conduite rebele. Primul pas consta tocmai in destructurarea antagonismelor create intre copilul in dificultate si cadrul didactic si / sau intre copilul in dificultate si colegii sai de clasa. Al doilea pas consta in descoperirea unor interese comune si in valorizarea reusitelor de grup. Al treilea pas ar fi cel de atribuire a unor sarcini a caror indeplinire corespunzatoare sa atraga dupa sine aprecierea celorlalti.

Relatia cu parintii copiilor obisnuiti, ca si cu cei ai copiilor in dificultate, nu trebuie sa se rezume numai la aspecte privind situatia scolara sau la probleme de ordin financiar-administrativ. Este necesara o explorare a motivatiilor si intereselor acestora, o cunoastere a opiniilor si convingerilor lor cu privire la procesul integrarii, a sperantelor care ii anima. Nu trebuie sa se uite ca lumea copilului in dificultate nu se rezuma la cadrul scolar, ci el are parte de experiente dintre cele mai variate, ceea ce conduce inevitabil la contradictii si conflicte interne.

In fine, ratiunea pentru care acesti copii se afla in clasele obisnuite nu este aceea de a-i face "normali", ci de a le insufla valori, comportamente si aspiratii specifice copiilor normali. Finalitatea unui astfel de demers este aceea de a permite o cat mai buna insertie socio-profesionala dupa incheierea perioadei de scolarizare.

In concluzie, strategiile de formare a unei atitudini pozitive a cadrelor didactice fata de integrare trebuie sa tina cont atat de rezervele, temerile si prejudecatile individuale, dar si de situatia concreta a fiecarui copil integrat in scoala obisnuita, precum si de contextul complex in care se desfasoara. Procesul este lung si dificil, dar succesul va depinde la fel de mult de atitudinea celor chemati sa-i dea viata cat si de profesionalismul articularii sale. Reforma in invatamant nu se poate face fara oameni, iar cadrele didactice trebuie sa se simta asigurate si sprijinite in acest demers pentru a spera la un bilant pozitiv.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4381
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved