LUDICUL - INSTRUMENT AL DIDACTICII MUZICALE

LUDICUL - INSTRUMENT AL DIDACTICII MUZICALE

Ontologia ludicului

Jocul este o activitate fizica si/sau intelectual, repetitiva, de reconstructie dinamica a unei realitati sau fictiuni, in care participantii (jucatorii) isi asuma o responsabilitate (provenita din roluri) intr-un context cu traire de spectacol, context ce are un subiect esentializat intr-un titlu (numele jocului), in care se gusta placerea unui act liber neimpus.[1]

Prin activitate se intelege "indeplinirea unor acte fizice, intelectuale, morale, etc. in vederea unui anumit rezultat".[2]

Majoritatea jocurilor traditionale aflate azi in repertoriul copiilor, ca si o buna parte a jocurilor sportive, aveau candva un caracter religios si un substrat magic. Aceste trasaturi sunt prezente intr-o seama de jocuri populare ce fac parte din riturile calendaristice de renovare a timpului si de stimulare a fortelor naturii, precum Brezaia, Capra, Turca, Plugusorul, Buhaiul, Calutii, etc.

Au persistat in comunitatea sateasca a romanilor si jocurile magice de provocare a ploii (Paparudele, Caloianul, Muma-Ploii) sau jocurile apotropaice si de izgonire a bolilor si a ielelor, precum Jocul Calusarilor.

Foarte vechi, avand si un caracter cvasiuniversal, sunt jocurile de noroc (denumite uneori si existentiale): arsicile si zarurile, modeland hazardul sortii si interactiunea, dialectica( "jocul"), polaritatilor: viata-moarte, lumina-intuneric, bine-rau, etc.

Un complicat simbolism al numerelor, culorilor si al formelor geometrice, include si jocurile de carti, in special Tarotul. Jocurile agonale, de intrecere in forta si dexteritate, luptele si turnirurile de tot felul includeau elemente de sacrificiu destinat unei divinitati protectoare dar si de stimulare a fortelor vietii.

Poporul roman poseda un bogat repertoriu de jocuri funerare (jocuri de priveghi), care aveau drept component transferul "mamei" stramosului decedat asupra celor vii si pregatirea lungii calatorii a "dalbului de pribeag". Puterii mortii in aceste nopti de priveghere, i se opuneu fortele vietii, majoritatea jocurilor de acest tip avand un subtext erotic.

Jocurile traditionale se desfasoara dupa un anumit scenariu, care aproape intotdeauna este ilustrarea actantiala a unui mit sau a fragmentelor din mai multe mituri ancestrale. De pilda, numaratorile din jocurile de copii contin mitologemul alegerii prin tregere la sorti a unei jertfe umane destinate unei divinitati devoratoare a naturii ("balaurului"). Orice joc traditional incorporeaza gesturi si cuvinte magice, dans si cantec, cand functii de incantatie, jucarii ce simbolizeaza elementele cosmice. Jocurile cu mingea, cu cercul, cu pietricica au avut candva un simbolism solar sau lunar si li se atribuiau functii cosmologice.

Pana aproape de vremurile noastre, nu numai copiii, ci si barbatii sau femeile jucau mingea "ca sa le creasca plantele, mai ales canepa".

Analiza radacinilor mitico-rituale ale jocurilor traditionale din repertoriul ludic romanesc ne dezvaluie stransa legatura cu stramosii mitici.

Spiritele celor din lumea de dincolo mijlocesc raporturile celor vii cu natura, cu stihiile cosmice; de aceea, ele apar in multe jocuri, fie sub forma mascatilor din alaiurile organizate in timpul sarbatorilor de iarna sau de primavara, fie ca personaje fantastice de care ne amintesc denumirile jocurilor intrate azi in repertoriul copiilor, precum Baba-Oarba, Baba-Radacina, Puia-Gaia, Halea-Malea etc.

Cercetarile mai recente asupra folclorului copiilor arata in mod paradoxal, ca repertoriul ludic infantil a conservat adesea rituri, forme de magie verbala actantiala, muzicala si coregrafica, disparute in formele majore ale forclorului.

2. Jocul didactic si beneficiile sale asupra laturii muzicale a copiilor

Alaturi de celelalte tipuri de jocuri cu bogate valente educative, jocul muzical prezinta o importanta covarsitoare, intrucat este o activitate care produce satisfactii si placeri, ii atrage si ii intereseaza, prilejuind copiilor trairi emotionale din cele mai puternice.

Ca urmare, potentialitatile educative sunt mai mari la jocurile muzicale, decat la celelalte tipuri de jocuri pentru ca raspund si unor cerinte muzicale de baza ca :

dezvoltarea auzului muzical si a vocii copiilor

dezvoltarea dragostei si a interesului pentru muzica

dezvoltarea simtului ritmic.

Jocurile muzicale nu au o forma proprie fixa, ci se organizeaza ca o activitate vie, avand drept obiectiv anumite sarcini didactice si care apeleaza la materiale muzicale diverse.

In functie de mijlocul muzical cu care se combina, jocurile se clasifica in :

-jocuri muzicale axate pe : cantece, exercitii, auditie.

In functie de sarcina muzicala urmarita, se clasifica in :

-jocuri muzicale melodice, ritmice, cu miscari sugerate de textul cantecului.

-jocuri dans

-jocuri muzicale pentru insusirea elementelor de expresie

-jocuri muzicale pentru diferentierea timbrelor

-jocuri muzicale armonico-polifonice

-jocuri muzicale pentru cultura vocala

-jocuri muzicale de creatie

Jocul ritmic contribuie la dezvoltarea capacitatii de a percepe si executa diferentele de durata, de a marca si recunoaste structuri ritmice din cantece.

In perioada prenotatiei jocurile ritmice se axeaza, in mare parte, pe scandare versurilor. Folclorul copiilor ofera un material bogat si divers.

Activitatile ritmice se pot concretiza in :

-rostirea ritmica a versurilor, care, pentru a fi mai aproape de joc, se asociaza cu diferite miscari : pasul sau batai pe un instrument de percutie, batai din palme, usor in banca sau pe alt instrument de percutie.

-sesizarea, reproducerea, recunoasterea si executarea unor sunete lungi si scurte la inceput cu durate nedefinite, apoi respectand raportul exact de durata.

-recunoasterea cantecelor dupa o formula ritmica

1. ,,Ghici ghicitoarea mea, ce cantec se bate asa?'': invatatorul marcheaza structura ritmica a unui cantec invatat iar elevii il vor recunoaste.

2. "Transmite cantecul''- elevii marcheaza structura ritmica a unui cantec pe rand, de catre fiecare copil pe umarul copilului din fata, de la ultima pana la prima banca. La terminarea sirului de copii, ritmul va fi marcat prin batai din palme, pentru a fi verificat, eventual corectat si recunoscut cantecul.

-constientizarea unor formule ritmice: ,,Bate cum vezi!'', ,,Bate cum auzi!'', ,,Scrie ce auzi!''- pe formule fixe sau variabile, create de propunator.

-formarea deprinderii de a marca timpii egali ai masurii prin dirijat cu ambele maini sau pasi egali pe cantec: ,,De-a dirijorul'', ,,In coloana'', ,,La parada'';

-recunoasterea cantecului dupa ritm.

Acest joc este antrenant. Mai intai sunt repetate cateva cantece cunoscute de elevi. Un elev trebuie sa recunoasca unul din cele doua-trei cantecele, dupa ritmul pe care-l bat restul copiilor din palme, cantand melodia in gand. Elevul care este pus sa ghiceasca cantecul iese afara din clasa, pana cand restul elevilor decid cantecul care urmeaza sa fie recunoscut, Elevul de afara este chemat si imediat incepe baterea ritmului.

-improvizatia muzicala pe care copilul o efectueaza in mod spontan, in cantece si jocuri, constituie punctul de plecare si mijlocul cel mai direct prin care se realizeaza dezvoltarea imaginatiei si a spiritului de creatie muzicala.

Pentru a determina copilul sa efectueze improvizatii in clasa, este necesar sa fie antrenat in diferite activitati muzicale, in care sa se poata manifesta cat mai degajat, intocmai ca in jocurile sale independente.

In clasa intai, improvizatiile ritmice se pot realiza in momentul cand copiii si-au insusit duratele pe care le exprima prin silabele ritmice si le recunosc sub forma de dictare orala. De la dictarile ritmice se poate trece usor la improvizatii ritmice . De exemplu: invatatorul bate din palme o formula ritmica si cere elevilor sa ghiceasca si sa spuna prin silabe ritmice duratele pe care le-au auzit.

Un alt exemplu poate fi dat de catre un elev care bate din palme o alta formula ritmica formata din cateva durate, asa cum ii vine in gand, adica ,,spune o ghicitoare'', pe care elevii trebuie sa o dezlege .

Improvizatia sub forma de ghicitoare antreneaza in mod deosebit pe toti elevii, pentru ca fiecare din ei doreste sa aiba un rol de invatator si se straduieste totodata sa dea clasei ,,ghicitori cat mai grele'.'

Exercitiile-joc, de improvizatii, nu trebuie sa se lungeasca prea mult deoarece ora devine plictisitoare facand numai aceste exercitii.

Parcurgand fiecare etapa cu constiinciozitate ( de la recitarea versurilor intr-un ritm uniform, pana la realizarea acelor improvizatii ritmico-melodice) se va asigura constientizarea valorilor de note, a simtului ritmic.

Jocul didactic reprezinta o metoda de invatamant in care predomina actiunea didactica simulata. Aceasta actiune valorifica la nivelul instructiei finalitatile adaptative de tip recreativ propriei activitati umane, in general, in anumite momente ale evolutiei sale ontogenetice, in mod special.

Psihologia jocului evidentiaza importanta activarii acestei metode mai ales in invatamantul prescolar si primar. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci directii de dezvoltare, orientate 'de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase; de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile; de la jocurile fara subiect spre cele cu subiect; de la sirul de episoade nelegate intre ele spre jocul cu subiect si cu desfasurare sistematica; de la reflectarea vietii personale si a ambiantei apropiate, la reflectarea evenimentelor vietii sociale' ( Elkonin, D.B.. . . ).

Aceasta metoda dinamizeaza actiunea didactica prin intermediul motivatiilor ludice care sunt subordonate scopului activitatii de predare-invatare-evaluare intr-o perspectiva pronuntat formativa. Modalitatile de realizare angajeaza urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice ( Cerghit, Ioan; Neacsu, Ioan, in Didactica, coordonator, Salade, Dumitru, , ..):

- dupa obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile), jocuri de observare (a mediului natural, social etc), jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoasterii interactive;

- dupa continutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri tehnologice (de aplicatii, de constructii tehnice, etc), jocuri sportive, jocuri literare/lingvistice;

- dupa forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale; jocuri-ghicitori, jocuri de cuvinte incrucisate;

- dupa resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe baza de intrebari, jocuri pe baza de fise individuale, jocuri pe calculator;

- dupa regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin traditie, jocuri cu reguli inventate, jocuri spontane; jocuri protocolare;

- dupa competentele psihologice stimulate: jocuri de miscare, jocuri de observatie, jocuri de atentie, jocuri de memorie, jocuri de gandire, jocuri de imaginatie, jocuri de limbaj, jocuri de creatie.

Valorificarea pedagogica a resurselor ludice asigura evolutia jocului didactic la niveluri metodologice situate si dincolo de sfera invatamantului prescolar si primar. Jocurile de simulare proiecteaza astfel diferite situatii de invatare bazate pe elemente si relatii virtuale de conflict, de decizie, de asumare de roluri etc, care angajeaza capacitatea de actiune a elevului, spiritul sau de competitie, posibilitatile sale de explorare euristica a realitatii. Asemenea obiective formative devin realizabile prin intermediul: jocului de roluri, jocului de arbitraj, jocului de reprezentare a structurilor, jocului de competitie, jocului managerial etc.

Jocul muzical constituie , de asemenea, un mijloc important in educarea muzicala a prescolarilor. Elementele de joc inlatura crisparea si transforma cantatul intr-o activitate vie, dinamica, complexa si deosebit de placuta copiilor.

Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. In mod obisnuit o asemenea activitate este izvorata din nevoia de actiune, de miscare a copilului - o modalitate de a-si consuma energia - sau de a se distra, un mod placut, de a utiliza timpul liber,si nu numai.

Jocul reprezinta un ansamblu de actiuni si operatiuni care urmaresc obiective de pregatire intelectuala, tehnica, morala, fizica a copilului.

Incorporat in activitatea didactica, elementul de joc imprima acesteia un caracter mai viu si mai atragator, aduce varietate si o stare de buna dispozitie functionala, de veselie si bucurie,de destindere, ceea ce previne aparitia monotoniei si a plictiselii, a oboselii.

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care invatatorul consolideaza, precizeaza si chiar verifica cunostintele elevilor, le imbogateste sfera lor de cunostinte, pune in valoare si le antreneaza capacitatile creatoare ale acestora.

Atunci cand jocul este utilizat in procesul de invatamant, el dobandeste functii psihopedagogice semnificative, asigurand participarea activa a elevului lectii, sporind interesul de cunoastere fata de continutul lectiei.

Odata cu implinirea varstei de 6 ani, in viata copilului incepe procesul de integrare in viata scolara, ca o necesitate obiectiva determinata de cerintele instruirii si dezvoltarii sale multilaterale. De la aceasta varsta, o buna parte din  timp este rezervata scolii, activitatii de invatare, care devine o preocupare majora.

In programul zilnic al elevului intervin schimbari impuse de ponderea pe care o are acum scoala, schimbari care nu diminueaza insa dorinta lui de joc, jocul ramanad o problema majora in perioada copilariei.

Jocul didactic reprezinta o metoda de invatamant in care predomina actiunea didactica simulata. Aceasta actiune valorifica la nivelul instructiei finalitatile adaptive de tip recreativ propriei activitati umane, in general, in anumite momente ale evolutiei sale ontogenice, in mod special.  Psihologia jocului evidentiaza importanta activarii acestei metode mai ales in invatamantul prescolar si primar. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci directii de dezvoltare, orientate astfel :

-de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;

-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile;

-de la jocurile fara subiect spre cele cu subiect ;

-de la sirul de episoade nelegate intre ele spre jocul cu subiect si cu desfasurare sistematica ;

-de la reflectarea vietii personale si a ambiantei apropiate, la reflectarea evenimentelor vietii sociale." (Elkonin).

Aceasta metoda dinamizeaza actiunea didactica prin intermediul motivatiilor ludice care sunt subordonate scopului activitatii de predare-evaluare intr-o perspectiva pronuntat formativa. Modalitatile de realizare angajeaza urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice:

-dupa obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile), jocuri de observare, jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoasterii interactive;

-dupa continutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri sportive, jocuri literare/lingvistice ;

-dupa forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale, jocuri-ghicitori, jocuri de cuvinte incrucisate;

-dupa resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe baza de intrebari, jocuri pe baza de fise individuale, jocuri pe calculator;

-dupa regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin traditie, jocuri cu reguli inventate, jocuri spontane, jocuri protocolare;

-dupa competentele psihologice stimulate: jocuri de miscare, jocuri de observatie, jocuri de imaginatie, jocuri de atentie, jocuri de memorie, jocuri de gandire, jocuri de limbaj, jocuri de creatie.

Prin joc, elevii pot ajunge la descoperiri de adevaruri, isi pot antrena capacitatea lor de a actiona creativ, pentru ca strategiile jocului sunt, in fond strategii euristice, in care se manifesta istetimea, spontaneitatea, inventivitatea, initiativa, rabdarea, indrazneala, etc.

Jocurile copiilor devin metoda de instruire in cazul in care ele capata o organizare si se succed in ordinea implicata de logica cunoasterii si a invataturii.

In acest caz, intentia principala a jocului nu este divertismentul, rezultat din incercarea puterilor, ci invatatura care pregateste copilul pentru munca si viata. Pentru a atinge aceste scopuri, jocul didactic trebuie sa fie instructiv, sa le consolideze cunostintele.

Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu intreaga clasa, aduce variatie in procesul de instruire a copiilor, facandu-l mai atractiv.

Fiecare joc didactic cuprinde urmatoarele laturi constitutive :

continuturi

sarcina didactica

regulile jocului;

actiunea de joc;

Prima latura - continuturi - este constituita din cunostintele anterioare ale copiilor insusite in cadrul activitatilor comune cu intrega clasa, cunostinte ce se refera la plante, animale, anotimpuri, reprezentari matematice, istorice, etc.

Cea de-a doua componenta a jocului - sarcina didactica - poate sa apara sub forma unei probleme de gandire, de recunoastere, denumire, reconstituire, comparatie, ghicire. Jocurile didactice pot avea acelasi continut, acestea dobandind un alt caracter, datorita sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat, de fiecare data altele.

A treia latura - regulile jocului - decurge din insasi denumirea ei.

Regulile sunt menite sa arate copiilor cum sa se joace, cum sa rezolve problema respectiva. Totodata, regulile indeplinesc o functie reglatoare asupra relatiilor dintre copii.

Ultima latura-actiunea de joc cuprinde momente de asteptare, surprize, ghicire, intrecere si fac ca rezolvarea sarcinii didactice sa fie placuta si atractiva pentru elevi.

Daca vin in completarea lectiei, jocurile didactice pot fi grupate dupa obiectivele urmarite si tipul lectiei.

Dupa obiectivele urmarite, jocul este folosit in cadrul tuturor ariilor curriculare, iar dupa tipul lectiei jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare, sistematizare, recuperare a cunostintelor.

Indiferent de modul de folosire, jocul didactic il ajuta pe elev sa-si angajeze intregul potential psihic, sa-si cultive initiativa, inventivitatea, flexibilitatea gandirii, spiritul de cooperare si de echipa.

In cazul in care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar daca jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristica a unei lectii, acesta devine un procedeu didactic.

3. Etapele activitatii ludice

Metodica desfasurarii unui joc didactic cuprinde :

-introducerea in joc;

-executarea jocului;

-complicarea jocului;

-incheierea jocului;

Jocul didactic nu poate fi desfasurat la intamplare; in aplicarea lui trebuie sa se ia in considerare urmatoarele conditii:

jocul sa se constituie pe fondul activitatii dominante, urmarindu-se scopul si sarcinile lectiei;

sa fie pregatit de invatator in directia dozarii timpului si a materialului folosit;

sa fie variat, atractiv, sa imbine forma de divertisment cu cea de invatare;

sa se foloseasca atunci cand copiii dau semne de oboseala;

sa creeze momente de relaxare, de odihna, in vederea recuperarii energiei nervoase a elevilor;

sa antreneze toti copiii in activitatea de joc;

sa fie proportionat cu activitatea prevazuta de programa si structurat in raport cu tipul si scopul lectiei desfasurate;

sa urmareasca formarea deprinderii de munca independenta;

dupa caz, sarcinile didactice ale jocului sa fie date diferentiat pentru a preintampina ramaneri in urma la invatatura;

sa solicite gandirea creatoare si sa valorifice cu maximum de eficienta posibilitatile intelectuale ale elevilor;

activitatile in completare prin joc sa fie introduse in orice moment al lectiei;

sa nu afecteze fondul de timp al lectiei propriu-zise;

sa fie repartizate, dupa caz, in diferite secvente, sarcinile didactice avand caracter progresiv;

indicatiile privind desfasurarea activitatii sa fie clare, corecte, precise, sa fie constientizate de catre elevi si sa le creeze o motivatie pentru activitate;

activitatile de joc sa se desfasoare intr-un cadru activ, stimulator si dinamic;

sa nu se faca abuz de joc, incat procesul de invatare sa se transforme in joc si sa fie luat ca atare;

sa nu fie prea usoare, nici prea grele;

regulile de joc sa fie explicate clar si sa se urmareasca respectarea lor de catre elevi.

Elementele de joc: ghicirea, miscare, intrecerea, surpriza, etc., creeaza stari emotionale care intretin interesul si dau un colorit viu activitatii.

Folosirea jocului didactic in cadrul procesului de invatare ne va demonstra ca :

-randamentul orei este mai mare, verificarea cunostintelor facandu-se in mod placut, activ, temeinic;

-gandirea elevilor este mereu solicitata si astfel in continua formare;

-independenta, creativitatea, se formeaza de timpuriu;

-initiativa copiilor creste, in joc devin mai curajosi, mai degajati;

-prin jocuri ii putem cunoaste pe copii mai repede si mai bine;

-prin varietatea lor, prin creare unor situatii-problema, ele dezvolta spiritul de observatie, de analiza, de judecata, inlatura monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea elevilor sa-si dezvolte vocabularul, comunicarea devine mai permisiva;

-jocul didactic ne ofera prilejul de a afla mai usor cum gandesc elevii si de a modela logica gandirii lor.

Literatura de specialitate ne ofera o multitudine de jocuri didactice pe care le putem folosi in cadrul lectiilor din toate ariile curriculare iar maestria invatatorulul va duce la rezultate deosebite.

Lista jocurilor folosite in cadrul activitatilor este vasta, dar ma voi opri in acest material la prezentarea unui joc ce poate fi folosit la toate disciplinele, un joc al inteligentei - rebusul scolar.

Privit ca un frate mai mic al rebusului si ruda cu integramele atat de gustate in zilele noastre, rebusul scolar il face pe micul participant ca prin rezolvarea lor sa se simta si el mai aproape de fratii mai mari, de adulti.

In acelasi timp insa, ineditul joc dezvolta procese psihice ale elevului: gandirea, limbajul, memoria, atentia, creativitatea, vointa; poate fi folosit si ca metoda/mijloc de invatare si evaluare sau procedeu in cadrul unei metode.

Dorinta de a rezolva orice problema de tip rebusist intensifica interesul pentru studierea disciplinelor necesare in solutionarea cerintelor date si astfel rebusul ajuta la dezvoltarea intelectuala a elevului.

Folosirea rebusului printre elementele de sprijin ale invatarii este importanta prin faptul ca poate interveni stimulativ o data cu cresterea curbei oboselii.

Mijloc activ si eficace de instruire si educare a scolarului, rebusul poate fi folosit cu succes in captarea atentiei pe tot parcursul activitatii didactice, conducand la evitarea plictiselii, a dezinteresului.

Relevand legatura dintre joc si munca copilului, Jean Piaget a pus in evidenta aportul jocului la dezvoltarea intelectuala a scolarului. De aceea, el sustine ca ,,toate metodele active de educare a copiilor mici sa furnizeze acestora un material corespunzator pentru ca jucandu-se, ei sa reuseasca sa asimileze realitatile intelectuale care, fara aceasta, raman exterioare inteligentei copilului.''

Ca mijloc instructiv, rebusul, bine pregatit si organizat, contribuie, prin rezolvarea sarcinilor didactice, la exersarea deprinderilor la consolidarea si la valorificarea lor creatoare. Este un mijloc de educatie indirect. Fiecare rebus are un obiectiv al sau, o structura si reguli sub forma unor succesiuni ordonate. Rolul regulii este acela de a pastra structura si desfasurarea jocului. Jucatorul trebuie sa accepte si sa realizeze ordinea structurala a jocului.

Rebusul ofera invatatorului posibilitatea observarii comportamentului elevului la nivelul tuturor componentelor personalitatii, deoarece in rezolvarea rebusului elevul depune efort voluntar si rezolva motivat de bucuria succesului o multitudine de probleme, in care este implicata inteligenta, afectivitatea, temperamentul, caracterul.

Rebusul scolar contribuie, intr-o buna masura, la imbunatatirea rezultatelor scolare si combaterea insucceselor.

De ce sa nu recunoastem, ca, daca am promite elevilor din clasa ca cei ce vor termina primii exercitiile date spre rezolvare vor primi ca recompensa un rebus interesant, acestia s-ar grabi, chiar si cei cu un ritm mai lent, sa-si indeplineasca cat mai bine si mai repede sarcina data.

Reprezentantii teoriei intelectualiste a invatarii (Bruner, Galperin) apreciaza ca orice elev poate asimila un continut daca sunt folosite cai adecvate de activitate cu acestia. De aici rezulta ca adevarata problema a succesului scolar nu consta in a stabili daca un elev este apt sau nu sa obtina rezultatele vizate de scoala, ci in a gasi metode si mijloace potrivite pentru aceasta. Astfel, succesul scolar se raporteaza la totalitatea elevilor, atat in ceea ce priveste nivelul de pregatire stiintifica, cat si dezvoltarea capacitatii de a se instrui, de a deveni.

Rebusul scolar sprijina succesul scolar prin :

a) cunostintele insusite; capacitatile intelectuale; abilitatile de aplicare a cunostintelor in rezolvarea unor probleme; trasaturi de personalitate;

b) evaluarea-masura in care sunt indeplinite obiectivele activitatii didactice.

Succesul are un efect mobilizator, stimulativ asupra elevului; coreleaza potrivit cu performanta scolara, cu satisfactia in munca si cu dorinta de a invata din ce in ce mai mult.

Una dintre cele mai puternice structuri motivationale ar fi starea de curiozitate ce se manifesta in dorinta rapida de a rezolva randurile orizontale ale rebusului, spre a descoperi cuvantul (cuvintele) de pe verticala A-B.

Dar pentru aceasta, orice invatator, in realizarea sau folosirea rebusului, trebuie sa-si precizeze dinainte:

-continutul urmarit (o lectie, un capitol etc.);

- modul de realizare (individual sau in grup);

-finalitatea urmarita (memorare, aplicare, transfer, creatie);

- modul de evaluare (oral, scris, test).

Rebusul scolar poate constitui obiectivul activitatii unui cerc de elevi, oferind si posibilitatea organizarii unor concursuri scolare distractive si deopotriva educative si instructive.

La cercurile de specialitati: limba romana, istorie, geografie, stiinte se poate folosi rebusul ca auxiliar, completare la tema cercului, ca moment distractiv sau ca un exercitiu de creativitate.

Se pot organiza diverse concursuri literare si istorice cu ocazia sarbatoririi, comemorarii unor date, personalitati, unde rebusul scolar se poate folosi, potrivit temei propuse, pentru a fi rezolvat sau solicitat ca o creatie.

In concluzie, rebusul scolar poate fi folosit in orice tip de activitate scolara (lectie, cerc, concurs), in momente diferite ale lectiei, la multe discipline din invatamantul primar, la orice varsta scolara mica, de catre orice elev cu posibilitati normale de invatare.

Rebusul scolar poate fi folosit in scopuri diferite: imbogatirea cunostintelor, consolidare, fixarea, transferul acestora, in verificare, evaluare, dezvoltarea creativitatii si a tuturor proceselor psihice si intelectuale, dezvoltarea personalitatii copilului.

Pentru obtinerea acestor rezultate invatatorul trebuie sa fie un mare mester in a sti cand, cum, unde poate fi folosit rebusul si mai ales, sa fie un creator de astfel de jocuri, pentru care copiii, de orice varsta scolara au o mare satisfactie cand reusesc sa le rezolve, folosindu-si toate cunostintele capatate in scoala, ca si cele din cultura lor generala.

Vorbind despre jocurile didactice, Ursula Schiopu preciza ca ele educa atentia, capacitatile fizice intelectuale, perseverenta, promtitudinea, spiritul de echipa, de ordine, darzenie, moduleaza dimensiunile etice ale conduitei.

Poate ca e bine sa ne amintim, atunci cand suntem in fata vlastarelor pe care le modelam, ca varsta lor este varsta jocului, iar in activitatile didactice ce le desfasuram cu ei sa fie folosite cat mai multe jocuri didactice si atunci.succesul este garantat. 

Concluzii

In concluzie, putem afirma vehement ca jocul didactic musical este o metoda cu mari beneficii in educatia muzicala, mai ales la clasele mici, cu elevi in a caror activitate jocul ocupa un loc important. Ea se supune acelorasi reguli ale obiectivelor educatiei muzicale si foloseste un material cu caracter recreativ si accesibil. Existenta unei activitati de joc sonor muzical la copil este din ce in ce mai recunoscuta, dimensiunea lui educativa si formativa incepe sa intereseze pe psihologi, educatori sau pe terapeuti, jocul muzical fiind de mult in practica infantila, de unde se pare ca-si trage si o parte din regulile de realizare.

Mai multi specialisti romani ai metodicii educatiei muzicale au abordat din diverse unghiuri problema jocului didactic muzical, oferind solutii si sugestii diferite pentru practicarea acestei metode specifice, cum ar fi: Liviu Comes, Aurel Ivascanul, Gheorghe Berceall, Gabriela Munteanu etc.

Exista un consens general al acestor opinii, formulat in maniera implicita sau explicita, cum intalnim la Liviu Comes, cel care apreciaza ca jocul muzical inlesneste dezvoltarea unor facultati latente privind auzul muzical, memoria, simtul ritmic, vocea precum si apropierea copiilor de muzica fara efort si pe o cale proprie varstei lor.

In general, metodicile de specialitate clasifica jocurile didactice muzicale dupa obiectivul prioritar urmarit:

1 - de formare a unor deprinderi si capacitati specifice: jocuri melodice, ritmice, pentru insusirea si recunoasterea nuantelor si tempoului, a armoniei si polifoniei, a disocierii timbrurilor vocale si instrumentale;

2 - de socializare prin activitati muzicale: solidarizarea in vederea atingerii unor obiective comune, de acceptare a regulilor muncii in comun, formarea spiritului de echipa, cultivarea curajului si depasirea timiditatii, ancorarea in viata cultural-artistica a scolii si a comunitatii etc;

3 - de cultivare a creativitatii, fanteziei si imaginatiei: lata muzical (recompunerea structurii unui cantec alcatuit din mai multe unitati sintactice si care au fost decupate si amestecate), rebusuri pe teme muzicale, reprezentarea continutului unor cantece intr-un alt limbaj: plastic, literar, gasirea unor ilustratii muzicale la anumite texte literare etc;

Printre tipurile de jocuri didactice pentru educatia muzicala trebuie amintite:

- cele pentru intonare justa;

- pentru construirea si executarea unor formule ritmice;

-pentru insusirea elementelor de expresie si diferentierea timbrurilor muzicale;

-pentru refacerea formei corecte a unui cantec descompus in unitati sintactice asezate gresit - lata muzical;

- pentru asocierea unor elemente extramuzicale: descrieri, inventarea unor intamplari corespunzatoare continutului unei piese muzicale;

- gasirea unor elemente nonfigurative adecvate unor lucrari muzicale;

- jocuri spectacol.

Din punctul de vedere al materialului utilizat, jocurile muzicale pot fi axate pe cantece si piese instrumentale, pe auditii sau pe exercitii.

Printre avantajele jocului muzical sunt citate: contributia la depasirea timiditatii, pentru formarea spiritului de echipa si pentru omogenizare afectiva si dinamizarea activitatilor specifice prin diversificarea lor si prin implicarea unor elemente specifice varstei copiilor.

Data fiind densitatea programei gimnaziale, cele mai recomandate jocuri muzicale sunt cele care se constituie in verigi ale lectiilor, situate de obicei in finalul lor.

BIBLIOGRAFIE:

1. Comisel, Emilia: "Folclorul copiilor", Ed. Muzicala, 1982;

2. Munteanu, Gabriela: "Jocul didactic muzical - pentru practica pedagogica a studentilor si tinerilor profesori", Ed. Academia de muzica, Bucuresti, 1997;

3. Vasile, Vasile: "Metodica educatiei muzicale", Ed. Muzicala, Bucuresti, 2004;

4. Lupu, Jean:  "Educarea auzului muzical dificil", Ed.Muzicala, Bucuresti, 1988;

5. Motora-Ionescu, Ana; Tudorie, Elena; Scornea, Anton:

"Metodica predarii muzicii in Scoala Generala

de opt ani", Ed. Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 1965;