METODE DE LUCRU IN CONSILIERE - PIRAMIDA INVATARII ACTIVE - Bariere în comunicare – posibil blocaje in realizarea unei bune consilieri

METODE DE LUCRU IN CONSILIERE - PIRAMIDA INVATARII ACTIVE - Bariere în comunicare – posibil blocaje in realizarea unei bune consilieri

Activitatile de consiliere nu se preteaza la metodele de predare traditionale. Activitatile trebuie astfel realizate încât sa îi ajute pe elevi sa înteleaga ca o buna parte din responsabilitatea orelor de consiliere, respectiv a atingerii obiectivelor acelor ore, le apartine. Formarea unui sistem de valori, convingeri si atitudini sanatoase nu poate fi realizata prin prelegeri. Clasica piramida a învatarii active ilustreaza cu claritate tipurile de metode care se impun a fi utilizate pentru activitatile de consiliere.

PIRAMIDA INVATARII ACTIVE

20% din ceea ce citim

30% din ceea ce auzim

40% din ceea ce vedem

50% din ceea ce spunem

60% din ceea ce facem

90% din ceea ce vedem, auzim, spunem si punem în practica ÎNVATAM SI REACTUALIZAM

Metodele interactive de grup, de tipul învatare prin cooperare, învatare prin descoperire, problematizare, dezbatere, jocurile de rol sunt cele mai eficiente pentru atingerea obiectivelor activitatilor de consiliere. Interactiunea consilier-elev si mai ales elevi-elevi reprezinta principiul fundamental al oricarei metode de lucru în consiliere. Elevii trebuie sa fie deprinsi sa respecte regulile de comunicare si munca în grup.

Reguli de comunicare si interactiune optima in consiliere:

• Fiecare opinie trebuie ascultata

• Nimeni nu este întrerupt

• Toate întrebarile au rostul lor

• Nimeni nu este ridiculizat

• Fiecare are dreptul sa nu participe activ

• Nimeni nu este criticat si moralizat

• Fiecare are dreptul sa fie ascultat

• Nimeni nu este blamat

• Nimeni nu este obligat sa-si exprime punctul de vedere

• Nimeni nu este judecat si etichetat

• Nimeni nu monopolizeaza discutia

Consilierul, la rândul sau, trebuie sa fie sensibil la formele sale de comunicare si sa le evite pe cele ineficiente (vezi tabelul de mai jos).

Cai de comunicare neadecvate în consiliere (de evitat)

Metodele si tehnicile de lucru cele mai eficace pentru activitatile de consiliere sunt redate în tabelul de mai jos. Trebuie sa retinem ca nici o metoda nu este perfecta si infailibila. Important este adaptarea metodei sau tehnicii utilizate la obiectivele pe care le urmarim. Daca obiectivele activitatii sunt neclare si confuze atunci nici metodele utilizate nu vor avea efectul dorit.

Metode si tehnici de lucru eficiente în consiliere

Metode de facilitare a interactiunii si comunicarii dintre elevi

Exercitiile facilitatoare, numite si exercitii de “încalzire” sunt utilizate în general la începutul oricarei sedinte de consiliere. Aceste exercitii se folosesc în scopul realizarii unei atmosfere relaxante si dezinhibate, care sa faciliteze abordarea unor teme mai complexe. Totodata ele ajuta la spargerea barierelor în relationarea interpersonala si în comunicare.

Exemple de astfel de exercitii:

• Jocul cu portocala: toti elevii se aseaza în cerc. Se trece pentru început portocala sau mingea din mâna în mâna; ulterior portocala se trece de la elev la elev, prinzând-o cu ajutorul gâtului.

• Simbolul: fiecare elev îsi scrie prenumele pe o bucata de hârtie si un semn caracteristic pentru el (un desen reprezentativ), îsi prinde hârtia în piept cu un ac de gamalie. Fiecare elev se prezinta clasei, explicând semnificatia simbolului ales.

• Ionel a spus sa …: un elev voluntar da comenzi celorlalti elevi. Ei trebuie sa raspunda numai daca elevul conducator spune “Ionel a spus sa … Între comenzile obisnuite (“Ionel a spus sa stati într-un picior!”) voluntarul va spune si una sau doua comenzi neobisnuite, neacceptabile (“Ionel a spus sa-i dai o palma colegului.”).

• Ghicirea unui cuvânt: un elev se gândeste la un cuvânt, iar colegii lui trebuie sa-l identifice prin întrebari închise si deschise.

• “Picasso”: un voluntar deseneaza o figura abstracta pe tabla. Fiecare elev trebuie sa spuna care este semnificatia figurii pentru el.

• Încrederea: fiecare elev îsi alege o pereche; una dintre persoane conduce perechea si cealalta se lasa condusa timp de câteva minute prin clasa. Persoana condusa este legata la ochi cu o esarfa. Dupa o perioada de timp rolurile se schimba.

• Cutremurul: se da elevilor o problema – “la radio s-a anuntat ca va fi un cutremur puternic peste 10 minute”. Fiecare persoana trebuie sa îsi aleaga maxim 5 lucruri de valoare pentru el/ea. Fiecare elev îsi prezinta lista cu lucrurile alese.

• Oglinda: elevii formeaza perechi; în pereche unul dintre elevi se misca în timp ce celalalt are rolul de oglinda, trebuie sa faca exact ce face perechea lui.

• Bomboane: fiecare elev este rugat sa ia bomboane dintr-un bol; dupa ce elevii s-au servit cu bomboane fiecare trebuie sa spuna atâtea lucruri pozitive despre sine câte bomboane a luat.

• Surpriza: elevii sunt asezati într-un cerc si li se spune ca într-o cutie este un lucru deosebit si special. Fiecare elev este invitat sa vada acel lucru “secret” astfel încât el sa se reflecte în oglinda care este asezata în cutie. Elevilor li se spune sa nu spuna colegilor care este lucrul special pe care l-au vazut în cutia magica.

• Pantomima: se scriu pe câte o hârtie 4 roluri. Elevii sunt împartiti în 6 grupe si li se ofera o hârtie cu un rol. Ei vor trebui sa încerce sa exprime rolul prin limbajul nonverbal (fara cuvinte) pentru ca celelalte grupe sa poata identifica despre ce rol este vorba. Rolurile trebuie sa fie amuzante si complexe - de exemplu, “Nu am apa calda de trei zile!”.

• Zodiile: elevii sunt rugati sa stea într-un cerc si sa se aseze în ordinea lunii si zilei de nastere fara sa comunice verbal, utilizând numai limbajul nonverbal.

• Desenul: unui elev voluntar i se ofera o imagine cu o figura geometrica. Ceilalti elevi nu au vazut figura. Sarcina elevului voluntar este sa descrie numai verbal figura, în timp ce ceilalti elevi încearca sa o reproduca pe hârtia lor (ex. desenati în partea de sus a foii un patrat; în coltul din jos din partea dreapta desenati un dreptunghi etc.). Ceilalti elevi nu au voie sa puna întrebari, doar sa încerce sa redea prin desen cât mai exact figura descrisa. În final figurile desenate se compara cu figura initiala.

Bariere în comunicare – posibil blocaje in realizarea unei bune consilieri

Respectarea eticii relatiilor familiale ar permite consolidarea competentelor parentale si ar asigura unitatea actiunilor educative. Nu putem aborda probleme de etica familiala, daca nu analizam structurile de gîndire distorsionata a adultilor, care se manifesta în relatiile parinti – copii ca niste bariere de comunicare, pe care parintii deseori nici nu le observa.

Literatura de specialitate si studiile empirice ne-au permis sa evidentiem urmatoarele bariere în comunicare:

1.   Exagerare sau diminuare. Adultii exagereaza sau, dimpotriva, diminueaza importanta unor fapte, lucruri, calitati ale copiilor. Deseori, parintii exagereaza greselile propriilor copii si realizarile, succesele altora. Tendinta de a exagera este proprie, în special, mamelor, iar tatii sunt deseori tentati sa diminueze lucrurile. Aceasta stare de lucruri se poate explica prin particularitatile sferei afectiv-volitive si prin modelul comportamental achizitionat de fiecare dintre ei în propria lor familie.

2.  Supergeneralizarea este tendinta de a observa si de a evidentia o singura trasatura negativa, ca una reprezentativa pentru întreaga activitate a copilului, presupunîndu-se in continuare eventualele domenii de insucces ale acestuia.

 3.  Gîndirea de tipul „totul sau nimic”. Deseori parintii vad lucrurile doar în „alb” sau „negru”. Cînd copiii nu reusesc sa-si atinga scopurile integral, parintii sînt tentati sa califice aceasta drept un esec total.

4.   Negarea pozitivului înseamna respingerea experientelor infantile pozitive, insistîndu-se asupra faptului ca „ele nu conteaza”, „nu sunt serioase”. Astfel se mentine o convingere negativa vizavi de valoarea actiunilor copilului, fapt care contribuie la aparitia frustrarilor si a neîncrederii în fortele proprii.

5.   Desconsiderarea viziunii infantile reprezinta tendinta parintilor de a ignora sau a desconsidera opinia copilului. Acest tip de gîndire distorsionata se observa mai frecvent în familiile unde predomina stilul autoritar în relatiile interpersonale.

6.   Saltul direct spre concluzii presupune formularea unor interpretari negative pripite, chiar daca nu exista fapte sigure care ar sustine convingator concluzia respectiva. Aceasta bariera în comunicare se manifesta si ca o eroare prin presupunere. De exemplu, uneori parintii, în baza unei presupuneri arbitrare, considera ca evenimentele vor lua o anumita întorsatura negativa si traiesc anticipat convingerea, precum ca aceasta predictie ar fi un fapt cert deja. Aceasta situatie submineaza întelegerea reciproca dintre membrii familiei si creeaza nervozitate, tensiune si stari frustrante.

7.  Filtrul mintal presupune selectarea unui singur detaliu, care deseori poate fi negativ, si insistarea exclusiva asupra acestuia, fapt care diminueaza reflectarea obiectiva si de ansamblu a realitatii. Cercetarile demonstreaza un lucru curios: parintii nu au elaborate anumite criterii de selectare a acestor detalii de conduita infantila, ele depinzînd de cele mai multe ori de dispozitia parintilor, de influenta altor persoane sau de pozitia copilului între frati si în familie.

8.   Rationamentul afectiv (emotional) presupune faptul ca emotiile negative reflecta în mod sigur lucrurile asa cum sunt: „Daca simt asa, înseamna ca este adevarat”.

9.   Afirmatiile categorice reprezinta încercarea parintilor de a se automotiva cu „trebuie” si „nu trebuie” sau de a motiva copiii în directia respectiva, ca si cum ar organiza pedeapsa înainte ca acestia sa fi întreprins ceva.

Cunoasterea si constientizarea structurilor de gîndire distorsionata, privind comunicarea si exercitarea rolurilor parentale, reprezinta un pas cert, real si eficient al adultilor în directia dirijarii relatiilor parinti – copii si a profilaxiei conflictelor familiale.

În acest scop le putem propune parintilor un joc intelectual, numit „floarea conflictelor familiale”, unde fiecare petala reprezinta o structura de gîndire distorsionata. Întelegerea si constientizarea fiecarei structuri de acest tip presupune „smulgerea”, anularea petalei respective.

 

Cum ar trebui sa comunicam?

Priceperea de a comunica este deosebit de impor­tanta pentru solutionarea problemelor de orice tip si este una dintre cele mai pretioase deprinderi pe care omul le obtine în viata. Comunicarea poate fi definita ca o trans­mitere de informatie sau ca un schimb de informatie. Dar succesul oricarei comunicari este determinat, în pri­mul rând, de întelegerea reciproca. Dezacordurile si con­flictele se amplifica si se complica din cauza incapacitatii noastre de a vedea lumea cu mintea si inima altor oameni. Daca nu exista întelegere reciproca, nu exista nici încredere. Dar, daca posedam arta comunicarii, îi putem întelege mai usor pe alti oameni, iar lor le este mai usor sa ne înteleaga. De remarcat ca adevarata comunicare presupune nu numai schimb de cuvinte, idei si informatii, dar si de sentimente, emotii, trairi.

Deci, cît de priceputi suntem în solutionarea proble­melor si conflictelor aparute? Dorim sa prevenim chiar de la început aparitia lor?

Varsta dezvoltarii intensive este adesea considerata furtunoasa, din cauza conflictelor si ciocnirilor frecvente dintre parinti si copii. Multi adolescenti considera ca parintii lor sînt „prea severi' sau „demodati', ca ei încearca sa le dirijeze viata, îi dadacesc prea mult. Unii adoles­centi cred ca parintii sunt prea insistenti, altii considera ca sunt lasati de ei în voia sortii. Este absolut firesc ca parintii sa-si apere copiii pana ei vor deveni suficient de maturi ca sa se descurce singuri. Dar copiii sunt prea grabiti sa devina independenti si sa realizeze multe dintre cele pentru care înca nu sunt pregatiti, dupa parerea parintilor. Astfel, pot aparea conflictele între parinti si copii.

Si atunci copiii se simt ofensati pe nedrept, li se pare ca nu sunt iubiti. Dar parintii, de cele mai multe ori, nici nu banuiesc ca i-au ofensat, în alte cazuri parintii îsi iubesc copiii foarte mult, dar nu stiu cum sa-si manifeste aceasta dragoste sau sunt atat de ocupati, încat nu au timp pentru ei.

Sa examinam cîteva metode de comunicare menite sa faciliteze construirea relatiilor dintre oameni.

1. Transmiterea informatiei

Comunicarea consta în transmiterea informatiei (me­sajului), atunci cînd ne expunem gîndurile, si receptarea informatiei, atunci cînd ascultam interlocutorul.

Exista doua metode de transmitere a informatiei - mesaj-tu si mesaj-eu. Mesajele-tu contin revolta, amaraciunea, apararea, acuzarea; ele sunt orientate împotriva altui om, în functie de problema sau situatia concreta. Cand se primesc mesaje-tu, comunicarea se întrerupe si cearta poate începe usor.

Daca oamenii simt primejdia atacului, de obicei, se apara, fie negand vina lor, fie discutand aprins. Primind un mesaj-tu de tipul: „Din vina ta (voastra)' sau „Nu poti sa ai încredere în tine (voi)', omul neaga învinuirea: „Eu nu sunt de vina' sau „Poti avea încredere în mine'. Omul poate reactiona prin propriul mesaj-tu: „Nu este vina mea, tu esti de vina!' sau „Eu nu port nici o vina, nu poti avea încredere în tine!'.

Cum sa transmitem mesaje-eu?

Exista trei pasi consecutivi pentru transmiterea mesajului-eu. Nu întotdeauna este necesar sa folosim toate trei componente, dar este util sa le cunoastem.

Pasul întai. La început descriem situatia sau compor­tamentul care a generat probleme. Vorbiti concis si numai despre situatia sau comportamentul concret. Evitati în­vinuirile si întrebuintarea prenumelor de persoana a ll-a.

Pasul al doilea. Descriem ce simtim în situatia respec­tiva sau ca urmare a comportamentului respectiv.

Pasul al treilea. Explicam de ce avem asemenea sentimente.

Succesul nu poate fi garantat, dar conversand în modul recomandat, cu siguranta, veti obtine mai mult decît acceptînd forma a doua de conversatie.

Are o deosebita importanta si momentul transmiterii informatiei.

Cum folosim noi limbajul mimicii si al gesturilor? Sa te încordezi, sa te întorci cu spatele, sa rotesti privirile, sa arati cu degetul sau sa arati pumnul - sunt exemple dintr-un limbaj foarte expresiv si înteles de toti. Impor­tant este sa întelegem cum influenteaza el asupra comu­nicarii noastre. Dar cum folosim tonul? Daca mesajul-eu, bine intentionat, este exprimat pe un ton acuzator, atunci, cu siguranta, el va ramane fara raspuns. Mesajul-eu este mai bine sa fie transmis cu voce linistita; aceasta actio­neaza calmant asupra interlocutorului si ajuta la clarificarea gandurilor.

Uneori le transmitem celorlalti un mesaj-eu, iar ei ne raspund printr-un mesaj-tu. Noi cadem în capcana si începe obisnuitul schimb de replici, jonglarea cu mesaje-tu. Oricat de suparati am fi, trebuie sa operam numai cu mesaje-eu. Priceperea de a asculta va facilita solutionarea problemei.

2. Receptarea informatiei

Uneori adolescentii ignoreaza vorbele parintilor sau le dau de înteles, în cadrul discutiei, ca ei asculta din obliga­tie si nu au nevoie de morala. De fapt, majoritatea dintre noi poseda de minune aceasta „arta'; nu prezinta nici o dificultate sa-i dam de înteles interlocutorului ca vorbele lui nu merita nici o atentie. Si dimpotriva, atunci cînd ascultam interlocutorul cu atentie, îi comunicam ca el are dreptul sa-si exprime sentimentele. Aceasta nu în­seamna ca trebuie sa simulam ca suntem de acord cu el; putem considera, de exemplu, ca punctul de vedere al celorlalti este gresit. Dar, considerînd ca noi avem dreptul la propriile sentimente si la propria opinie, trebuie sa fim de acord ca si ceilalti au dreptul la propria opinie si la propriile sentimente. Daca vom avea fata de ceilalti o atitudine de întelegere si respect, relatiile noastre cu ei vor fi mai bune.

Asadar, ce înseamna sa-ti asculti cu atentie interlocu­torul?

Pasul întai - ascultare pasiva: nu vorbim, nu întrerupem, stam linistiti, privim în ochii celorlalti si-i ascultam. Ascultarea pasiva înseamna o simpla manifestare de atentie.

Pasul al doilea - ascultare activa. Afirmari prin clati­narea capului de tipul - „Da' sau „Chiar?'. Astfel vom încuraja partenerii de dialog, aratand ca îi ascultam cu atentie. Folosind expresii simple de tipul „Interesant!' sau „N-as fi crezut niciodata!', întrebari scurte de tipul „Ce ai în vedere?', „Si ce s-a întamplat mai departe?', facilitam întelegerea reciproca.

Pasul al treilea se numeste ascultare reflectata sau oglindita: reflectam tot ce ni se spune, ca o oglinda.Aceasta înseamna ca noi reflectam sentimentele expuse prin cuvinte.

Perfectionarea deprinderilor de a comunica nu este un lucru usor, se cer eforturi, concentrare si respect fata de interlocutor. Dar, ameliorand relatiile, ne amelioram viata, precum si viata altor oameni. Noi învatam arta comunicarii nu numai în discutiile cu parintii, dar si cu diferiti oameni, în diverse situatii. Practicand si fiind perseverenti, ne vom perfectiona deprinderile de comunicare si ele vor deveni treptat parte fireasca a vietii noastre.

3. Dificultatile de întelegere

Pubertatea marcheaza încheierea copilariei propriu-zise si începutul adolescentei, de aceea în tabloul ei psihologic întalnim îmbinari curioase ale unor particulari­tati ce tin de mica scolaritate cu acelea ce caracterizeaza perioada adolescentina. Puberul este înca un copil, dar un copil care „din cînd în cînd tinde sa-si depaseasca perioada copilariei si care, mai mult decît în oricare dintre perioadele precedente, prelungeste aceasta copilarie spre viitor.' (R Osterrieth)

Desi activitatea dominanta ramîne tot învatatura, ati­tudinea lui fata de aceasta se modifica, devenind mai constienta, ampla, diferentiata. Viata familiala si scolara a puberului este completata de viata lui sociala, manifes­tata prin intermediul implementarii sale în grupul de simi­litudine (de egali) si a contactului mai direct cu lumea adultilor. Puberul are nevoie de independenta, de relatii în grup, el însuseste deprinderile de comunicare pe baza normelor de conduita moral-etica. Desi începe a se detasa de familie, puberul mai simte acut nevoia de afectiune, ocrotire si atentie din partea parintilor. Particularitatea noua a acestei varste o constituie tendinta spre maturitate, formarea constiintei morale, începutul autoaprecierii si autodeterminarii.

Consideram drept particularitate deosebita a puberului nevoia de împlinire, care se manifesta în asteptarea unui lucru ce pana acum nu a avut loc. Puberul asteapta sa creasca mai repede mare, sa devina cineva, sa devina o personalitate. Aceasta genereaza neîncrederea, insatis­factia, oscilatiile între impulsivitate si contradictia interna.

Cu toate acestea, puberul dispune de un instrument psihic, deosebit de important, care îl va ajuta sa-si satisfa­ca necesitatea de împlinire - „eu'-l propriu, ce a devenit un factor rational, deoarece îi ofera copilului forta de a-si stapîni emotiile si actiunile.

Dezvoltarea accentuata a gandirii si a tuturor proceselor psihice cognitive îl fac pe puber mai inteligent, evidentiindu-i tendinta de a comenta si interpreta cele observate, de a crea ceva nou în raport cu propriile trairi si experienta de viata. La varsta aceasta capata un continut nou si rela­tiile dintre sexe, fiind legate de maturizarea sexuala. La prima vedere relatiile dintre baieti si fete ramîn înca reci, de ignorare reciproca, însa o analiza mai detaliata a con­duitei puberilor demonstreaza aparitia interesului fata de sexul opus, ceea ce se manifesta printr-o grija deosebita pentru exteriorul sau, tinuta vestimentara, maniere etc.

Toate particularitatile enumerate denota importanta pe care îl are respectul din partea adultilor fata de persona­litatea puberului, întelegerea si stimularea autocunoasterii si autodeterminarii lui.

Adolescenta reprezinta o perioada deosebita în viata omului, cu o dinamica exceptionala în timp, în procesul careia apar formatiuni noi ca: interesele si idealurile mora­le, convingerile si conceptia despre lume, constiinta de sine; se constituie autodeterminarea profesionala si so­ciala..

Un rol deosebit îi revine familiei în cadrul socializarii secundare, care are loc la vîrsta adolescentei. Ea reprezinta conditia definitivarii procesului de formare a identitatii. Erick Erickson (1988) a caracterizat adolescenta ca o perioada critica în îndelungatul proces de formare a identitatii. Dificultatea pe care o întîmpina adolescentii atunci cînd încearca sa puna bazele identitatii personale este desemnata prin notiunea de criza de identitate, finalizarea acesteia manifestîndu-se prin atingerea identitatii sau printr-o stare de confunzie a rolului.

Criza de identitate, caracterizata ca o cautare de catre adolescent a raspunsului la întrebarea „Cine sînt eu?”, surprinde momente dificile inunivoce, dihotomice: capacitatea de rezolvare autonoma a situatiilor de viata sau luarea de decizii necorespunzatoare; proiectarea reusita de perspective sau adoptarea de planuri ulterior abandonate; autoaprecierea adecvata a potentialului individual sau incapacitatea de evaluare corecta a valorii personale. Este etapa în care adolescentul se autodefineste ca elev, fiu sau fiica, prieten sau om, îsi stabileste cadrul de aptitudini si potentialul de dezvoltare ulterioara. Conceptul de identitate, precum si însusi fenomenul, nu poate fi observat cu usurinta, cu atît mai mult comportînd influentele mediului, în primul rînd al celui familial. Dupa cum mentioneaza P. Ilut‚ identitatea se prezinta ca un “subsistem uman responsabil de orientarea actiunilor noastre complexe si de evaluarea integralitatii persoanei în lume‚ în general‚ si în cea sociala, în special” (2001, p. 36). Geneza acestui subsistem se orienteaza pe trei coordonate principale: 1. „de la biologic-inconstient la reflexiv-intentional; 2. de la comportamente ce stau sub incidenta directa si imediata a recompensei si pedepsei la morala autonoma bazata pe principii axiologice; 3. de la feedback-ul relatiilor interpersonale la factori macrosociali‚ în ultimul timp tot mai mult de natura global-planetara‚ care au determinatii profunde asupra gîndurilor si conduitelor noastre cotidiene si‚ prin urmare‚ asupra proceselor de identificare si de reconstructie a sinelui” (P.  Ilut, p. 37).

Astfel se formeaza o întreaga gama de opinii despre sine‚ care vin din autoobservari si din receptari ale informatiei livrate din afara. Nu toti adolescentii ating cu succes un sens al identitatii. În opinia lui Erickson, cei care esueaza în rezolvarea situatiilor dihotomice, parcurg acest stadiu de dezvoltare a personalitatii ineficient, mentinînd o stare predominanta de confuzie a rolului sau de confuzie a identitatii. Conceptul de sine este neclar, persoana nu cunoaste pe deplin locul si rostul ce si-l doreste în prezent si pentru viitor.

Desi se constata o posibila rezolvare ulterioara a starii de confuzie de identitate, se accentueaza dificultatea acestei sarcini pentru persoana. Adolescentul care paraseste respectivul stadiu cu un sens predominant al confuziei rolului va fi mai putin eficient, ineficienta manifestîndu-se în întrebari asupra autodefinirii. În concluzie, adolescenta este o rascruce, dar ea nu desparte drumurile, ci le uneste (J.E.Marcia, 1966).

Adolescentii, în mod normal, se caracterizeaza prin detasarea treptata de parinti si atasarea la grupul de prieteni, de semeni. Pentru a-si dezvolta sentimentul responsabilitatii, a se simti siguri, a judeca corect, acestia au nevoie de independenta. Concomitent, ei manifesta atasament fata de parinti, de la care învata arta comunicarii interpersonale si a rezolvarii situatiei de apartenenta, autonomia. Anume parintii le pot oferi sustinere în formarea identitatii, pe masura ce acestia se adapteaza social în afara familiei. Independenta, autonomia si identitatea se manifesta indisolubil de atasamentul de familie. În cazul carentelor familiale (afective, educationale, materiale sau de alta natura), adolescentii se detaseaza emotional de familie, devenind vulnerabili. S-a constatat în nenumarate cercetari ca cei care sînt mai apropiati de familiile lor dau dovada de mai multa încredere în sine, de capacitatea de rezolvari autonome, de solitudine creativa, de rînd cu abilitati sociale – de comunicare si interrelationare eficienta.

Revenind la problema în discutie – efectele lipsei unuia sau a ambilor parinti la procesul de formare a identitatii în adolescenta – mentionam rolul distinct al mamei si tatalui, rol definit sociocultural în corespondenta cu trebuintele umane.

Întelepciunea populara zice ca, la început, Dumnezeu n-a putut fi întotdeauna peste tot, si atunci a creat mama. Mama si femeia urmeaza sa posede cele mai diverse calitati, precum altruismul, caldura, întelegerea, de rînd cu cele conferite de etapa contemporana – activismul, angajarea sociala. În viata adolescentului, mama este sursa experientelor de comunicare, modelul relationarii interpersonale, sprijinul în formarea aptitudinii de a mentine autonomie în concordanta cu o doza sanatoasa de conformism social; ofera suport afectiv, desi rolul ei în organizarea existentei materiale a copilului nu poate fi neglijat.

Dezvoltarea sociala a adolescentului beneficiaza mult de un tata accesibil, atent si de nadejde, care-i insufla un sentiment de încredere si siguranta. Importanta tatalui se manifesta în suport fizic si financiar, completat de sentimentul de grija si afectivitate. În familiile în care tatal este prezent si responsabil, copiii se simt mai siguri si mai veseli, au mai putine conflicte cu adultii si semenii. Tatii cu un potential educational relevant fixeaza limite rezonabile si insista asupra respectarii lor, încurajeaza stabilitatea emotionala si morala, în momente dificile ofera tarie si statornicie familiei. Ei îndruma copiii sa studieze materii mai grele si le cultiva primele abilitati tehnice. De la tata adolescentul învata sa fie sensibil la nevoile altora, sa fie tandru cu sexul opus.

Drept concluzie se impune urmatoarea afirmatie: adolescentii vor parcurge favorabil etapa crizei de identitate, depasind confuzia de rol, într-o familie fericita, cu doi parinti implicati în educatie. Din pacate, etapa contemporana este marcata de fenomenul neangajarii în educatie a unuia sau chiar a ambilor parinti, cauzat si manifestat în mod diferit, dar, în mare parte, conditionat de migratia de munca.

Desigur, multi adolescenti se adapteaza cu succes situatiei, moment care nicidecum nu ilustreaza invulnerabilitatea lor. Ei sînt puternici, dar nu invulnerabili. Lipsa parintilor le provoaca stari emotionale dificile, îndepartarea si refugiul în relatia cu prietenii, profesorii, preocupari pentru anumite domenii. Altii se apropie mult de parintele ramas, pe care îl trateaza drept egal sau confident. Însa nu toti adolescentii se adapteaza la lipsa parintilor. Observatia denota predominanta unor reactii emotionale diferite la fete si baieti. Fetele, de regula, îsi interiorizeaza reactiile, devenind triste, extrem de grijulii (inclusiv fata de membrii familiei), tentate sa caute atentie si sustinere afectiva din partea altor oameni. Tinînd cont de perioada adolescentei si interesele pentru viata sexuala, aceste stari pot fi cauza unor relatii sexuale precoce. Baietii se manifesta mai deschis si devin agresivi, furiosi si neascultatori – emotii care pot conditiona comportament delincvent.

Se remarca rolul relatiilor cu parintii. În majoritatea cazurilor se înregistreaza un stil educational defectuos: matern predominant hipertutela si patern absenta sau carenta educationala. Consecintele distorsiunilor de structura si de functionalitate ale familiei se rasfrîng si asupra conditiei psihice a adolescentilor, care are, de rînd cu famlia, un rol hotarîtor pentru comportament si determinarea deviantei comportamentale.