MIJLOACELE DE INVATAMANT

In cadrul tehnologiei didactice, mijloacele de invatamant ocupa un loc aparte, fiind o completare a metodologiei didactice utilizate de profesor in activitatea lui cu elevii in scopul redimensionarii raportului dintre latura verbalista si cea aditional-productiva a practicii didactice, contribuind astfel la optimizarea procesului de invatamant.

Ioan Nicola (1996, pag. 427) defineste mijloacele de invatamant ca fiind "totalitatea materialelor, dispozitivelor si aparatelor cu ajutorul carora se realizeaza transmiterea si asimilarea informatiei didactice, inregistrarea si evaluarea rezultatelor obtinute" sau "instrumente auxiliare care faciliteaza transmiterea informatiei ca act al predarii, sprijinind si stimuland in acelasi timp activitatea de invatare".

Am mai putea sublinia in completarea acestei definitii si rolul pe care aceste mijloace didactice il au in facilitarea contactului elevilor cu obiecte, fenomene greu accesibile perceperii directe, cu procese intime, cu aspecte ale realitatii rare sau greu sesizabile, care nu pot fi deslusite decat prin prelucrari sofisticate cu ajutorul unor tehnici si instrumente speciale.

Pe langa aceste functii informative, de transmitere a unor cunostinte, mijloacele didactice detin si o serie de functii formative, solicitand si sprijinind operatiile gandirii elevilor, incitandu-i la cautare si cercetare, starnindu-le curiozitatea, de asemenea, influentand pozitiv imaginatia si creativitatea elevilor. Putem vorbi si de o functie estetica a mijloacelor didactice utilizarea lor oferind posibilitatea de a transmite elevilor diverse materiale estetice pe care  nu le-ar putea cunoaste niciodata, fiind astfel angajat in acte de percepere, evaluare a esteticului. Pe de alta parte, tinand cont de faptul ca ajuta pe elevi si in clarificarea unor optiuni profesionale, in stabilizarea acestora si chiar in cristalizarea unor drumuri profesionale, descoperim o alta functie a mijloacelor didactice, cea de orientare a intereselor scolare si profesionale.

Mijloacele de invatamant pot fi grupate in doua mari categorii:

1. mijloace de invatamant care includ mesaj didactic;

2. mijloace de invatamant care faciliteaza transmiterea mesajelor didactice.

Din prima categorie fac parte toate mijloacele care redau sau reproduc anumite trasaturi, caracteristici, insusiri ale obiectelor si fenomenelor realitatii ce constituie mesaj pentru activitatea de invatare. Spre exemplu:

- obiecte naturale, originale (animale vii sau conservate, ierbare, insectare, acvarii etc.);

- obiecte substitutive, functionale si actionale (machete, mulaje, modele etc.);

- suporturi figurative si grafice (harti, planse, albume fotografice, panouri etc.);

- mijloace simbolico-rationale (tabele cu fonealisme, planse cu litere, cuvinte etc.);

- mijloace tehnice audio-vizuale (diapozitive, filme, discuri, benzi audio si/sau video etc.).

In a doua categorie se includ acele mijloace care, privite in sine, nu contin mesaje didactice, dar ajuta si mijlocesc transmiterea acestor mesaje. Se pot enumera urmatoarele:

- instrumente, aparate si instalatii de laborator;

- echipamente tehnice pentru ateliere;

- instrumente muzicale;

- aparate sportive;

- calculatoare electronice;

- simulatoarele didactice etc.

Pe langa aceste categorii de mijloace si-au facut aparitia si mijloacele de invatamant care ajuta la evaluarea randamentului scolar cum sunt spre exemplu fisele de munca individuala.

Bineinteles ca aceasta clasificare a mijloacelor didactice este relativa, plecandu-se de la functiile dominante ale acestora, de la rolul, ipostazele in care ele apar la un moment dat in actul pedagogic, pentru ca, spre exemplu oricare dintre mijloacele utilizate si enumerate mai sus pot avea intr-o anumita situatie didactica rol in facilitarea transmisiei, dupa cum intr-o alta situatie sau chiar simultan, rol de mesaj educational.

Referitor la modalitatile pedagogico-metodice de integrare a acestor mijloace in procesul didactic, I. Nicola (1996, pag. 432), delimiteaza trei directii principale:

- utilizarea mijloacelor de invatamant, in cadrul activitatilor frontale cu elevii. Astfel profesorul ofera un cuantum de informatii drept punct de plecare pentru intelegerea unor cunostinte abstracte; ii poate sensibiliza pe elevi prin declansarea interesului si curiozitatii sau poate contribui la intarirea celor transmise verbal prin confirmarea lor cu ajutorul imaginii;

- utilizarea mijloacelor de invatamant in cadrul activitatilor pe grupe; fiecare grupa poate utiliza un alt mijloc de invatamant sau toate grupele pot apela la acelasi mijloc;

- utilizarea mijloacelor de invatamant in cadrul activitatilor individuale, fiecare elev avand posibilitatea sa foloseasca mijlocul de invatamant in concordanta cu instructajul efectuat de catre profesor.

Adoptarea uneia sau alteia din aceste modalitati depinde de obiectivele urmarite in lectia respectiva de strategie folosita si de posibilitatile tehnico-materiale.

Nu trebuie uitat faptul ca orice apel la mijloacele didactice pune in balanta o serie de avantaje si dezavantaje care trebuie constientizate de fiecare cadru didactic. Spre exemplu, folosirea exagerata si incorecta din punct de vedere pedagogic a acestor mijloace, poate duce la un "verbalism al imaginii"  predispunand la o anumita standardizare si uniformizare a perceperii si interpretarii realitatii; unele imbie la receptare pasiva si produc, uneori, exagerari si denaturari ale fenomenelor etalate. Prin acestea se ajunge de multe ori la o destramare a echilibrului dintre cele doua laturi ale gandirii (imagini si operatii). Abuzul de imagine este tot atat de daunator ca si abuzul de cuvinte. Deci solutia ar fi realizarea echilibrului intre imagine si cuvant.

ORDINATORUL-mijloc de instuire performant

O perspectiva inedita de realizare a activitatii didactice decurge din valorificarea calculatorului atat ca mijloc de invatamant performant, dar si ca strategie de proiectare si de desfasurare a procesului de invatamant in toata complexitatea sa. Importanta acestei noi forme de instruire programata este pusa in evidenta prin multiplele avantaje pe care le comporta:

- posibilitatea de a furniza rapid si corect un volum mare de informatii, intr-o maniera sistematizata;

- capacitatea de a furniza informatii la cerere, individualizat;

- posibilitatea individualizarii reale si complete a invatarii;

- eliberarea profesorului de sarcini banale, de uzura (chestionarea elevului si identificarea lacunelor, realizarea unor activitati de recapitulare), in favoarea alocarii eforturilor profesionale catre rolul de ghid si animator al experientelor de invatare, de "formator de atitudini superioare si calitati intelectuale"(G. Vaideanu, p.242-244).

Aceasta forma de invatare este necesara, utila si posibila, acest lucru fiind argumentat si de concluziile unor cercetari psihologice, potrivit carora, capacitatea de invatare este legata de timpul necesar insusirii depline a sarcinii de invatat si anume capacitate de invatare este cu atat mai mare cu cat timpul de instruire este mai mic. Tinand cont de faptul ca ordinatorul reduce la maximum timpul necesar instruirii, oferind in plus si posibilitatea parcurgerii sarcinii educationale in functie de ritmul si posibilitatile proprii fiecarui elev, ne putem exprima inca o data asupra importantei utilizarii lui in procesul de invatamant.

Totusi practica scolara, aflata in tranzitie multidimensionala (reconsiderarea obiectivelor si surselor curriculare, formarea cadrelor didactice etc.) de la mediul traditional la cel informatizat, se loveste de o serie de obstacole in fata utilizarii calculatorului ca mijloc de invatamant performant:

1.obstacol fizic - determinat de crearea si conceperea laboratoarelor de informatica, ca loc de desfasurare exclusiva a orelor de informatica sau matematica;

2.obstacol mental - sau larga raspandire a imaginii calculatorului ca mijloc de lucru a profesorului de matematica sau de informatica, acest lucru impiedicand si difuziunea lui fizica in mediul cotidian al clasei;

3.obstacol de asistenta tehnica - lipsa asistentilor tehnici din mediul scolar care ar trebui sa formeze profesorii si elevii pentru utilizarea calculatorului, sa acorde consiliere informatica in conceperea, aplicarea si evaluarea software.

In ultimul timp s-au conturat o serie de preocupari in legatura cu Invatamantul Asistat pe Ordinator(I.A.O.), definite prin urmatoarele caracteristici relevante pentru pedagogie:

programele I.A.O. sunt capabile de dialog cu initiativa mixta, interactiva, elev-calculator, adresand si raspunzand la o serie de intrebari;

prin rularea unui program cu initiativa mixta se realizeaza sesiuni de instruire puternic interactive, asemanatoare conversatiilor dintre cei mai competenti profesori si cei mai motivati elevi;

ambii participanti pot pune intrebari in orice moment;

subiectul de conversatie poate fi modificat la initiativa fiecaruia dintre participanti;

programele I.A.O. au capacitatea de a invata, sau sunt "automodificatoare" si adaptative, reusind sa-si schimbe comportarea de predare in functie de comportamentul elevului.

In cele din urma, pentru a sublinia inca odata valentele formative ale ordinatorului in cadrul instructiei scolare, ne vom referii la capacitatile lui de a analiza modelul elevului din perspectiva caracteristicilor lui individuale (psihice si fizice), in scopul de a decide asupra modalitatilor concrete de individualizare a interactiunii calculator-elev. Exista mai multe cai de selectie a temelor: 1) aleatoare; 2) aplicarea unor reguli euristice pentru determinarea unei teme dintr-un set de alternative posibile, in acord cu nivelul elevului; 3) elaborarea si consultarea unui ghid curricular pentru introducerea de noi teme in programa sau pentru dezvoltarea celor vechi, in functie de atingerea de catre elev a unei subretele de scopuri conceputa special pentru subiecte suplimentare.

Calitatea interferentei calculator-elev poate fi evaluata pedagogic dupa urmatoarele criterii:

- eficienta (timpul de asteptare a elevului pentru interpretarea raspunsului sau de catre calculator trebuie sa fie cat mai mic);

- adaptabilitatea (adaptarea cu o gama larga de modalitati de exprimare a acelorasi idei din partea elevului);

- robustetea fata de ambiguitati (forta de comunicare creste daca se presupun interfete contextuale din partea interlocutorilor).