Mass-media ca agent al socializarii

Mass-media ca agent al socializarii

Alaturi de familie, scoala, biserica si socio-grupuri, sistemul mass-media este un important agent al socializarii. Fiecare exercita influente specifice asupra individului, ajutandu-l sa-si formeze si sa-si dezvolte propriul sistem de cunostinte si de valori, credinte si atitudini, imagini despre sine si despre ceilalti, deprinderi si comportamente dezirabile, facilitand integrarea sa sociala. Un ansamblu de influente definitorii pentru mediul in care acesta se formeaza ca personalitate.

Comportamentul individului in societate este reglementat de valori si norme, de traditii si obiceiuri stabilite de generatiile anterioare, toate acestea constituind factori generatori de conduita. Participarea activa la viata comunitatii careia ii apartine este conditionata de asimilarea acestor repere, de nivelul dezvoltarii dimensiunii socio-culturale a personalitatii sale, asigurat prin influente de natura educativa provenite din intreg mediul social in care traieste. Ansamblul acestor influente configureaza dimensiunile procesului de integrare sociala.

Sociologii incearca sa surprinda modul in care mediul actioneaza asupra individului, definind socializarea drept "acea parte a influentei complete a mediului care aduce individul la participarea in viata sociala, il invata cum sa se comporte conform normelor in vigoare, il invata sa inteleaga cultura, il face capabil sa se intretina si sa indeplineasca anumite roluri sociale"(J.Szczepanski, 1972, p.77). Relatiile de comunicare multidimensionale ce se stabilesc intre individ si diferiti agenti ai societatii au ca rezultat pregatirea acestuia pentru viata intr-un mediu socio-cultural dat. Este vorba, asadar, de procesul prin care individul asimileaza elementele socio-culturale ale mediului: valori, simboluri, abilitati sociale, norme de conduita, pattern-uri comportamentale specifice grupului din care face parte sau societatii in ansamblul sau, pe care le integreaza in structura personalitatii sale si, prin aceasta, se adapteaza la mediul social in care urmeaza sa traiasca.

In viata oricarui individ exista o succesiune de situatii si de evenimente, in cadrul carora este pregatit sa participe la viata societatii careia ii apartine. Aceasta pregatire reprezinta esenta procesului de socializare. Un proces prin care se asigura insusirea sistemului axiologico-normativ, propriu societatii in care individul urmeaza sa se integreze, explicitarea semnificatiilor unor situatii care presupun interactiunea sociala sau invatarea unor modele de actiune. Socializarea presupune dobandirea abilitatilor de participare la viata sociala, dezvoltarea capacitatii de a lua decizii in mod responsabil sau a capacitatii de a exercita in mod adecvat roluri sociale. Toate aceste achizitii cognitiv-formative conduc spre conformarea individului la exigentele societatii. Socializarea nu trebuie privita insa ca un proces de adaptare pasiva, mecanica, sub influenta unor factori institutionalizati si neinstitutionalizati, ci si ca o raportare activa, creativa la astfel de exigente.

Potrivit teoriei interactionist-simbolice a socializarii(Ch.Horton Cooley, G.H.Mead s.a.), copilul se naste fara capacitati de intelegere imediata a realitatii. Formarea treptata a acestor capacitati este importanta pentru socializare in perioada copilariei. In consecinta, ele se axeaza pe modalitatile prin care mesajele primite de catre copil de la altii, inclusiv prin intermediul mijloacelor de comunicare de masa, il ajuta la:

intelegerea realitatii inconjuratoare;

invatarea normelor care trebuie sa-i guverneze comportamentul;

invatarea rolurilor pe care urmeaza sa le indeplineasca;

formarea propriei imagini despre cat de bine isi indeplineste rolurile;

Printr-o serie de agenti(familia, scoala, mass-media etc.), societatea transmite tinerei generatii un bagaj cultural si pretinde anumite comportamente considerate normale in respectiva cultura(Petru Ilut, Traian Rotariu, 1996). Aceasta transmitere este determinanta pentru formarea personalitatii individului, pentru formarea identitatii de sine, dar si a fiintei sale sociale. Necesitatea socializarii, precizeaza Emil Paun(1982), decurge nu numai din ratiuni sociale, ci si din ratiuni individuale. Ea este o conditie atat a integrarii individului in societate, cat si a formarii personalitatii sale. Cu toate ca acest proces, dupa cum avertizeaza sociologii, se extinde pe tot parcursul vietii, copilaria si adolescenta sunt etape in care socializarea are un rol semnificativ. La aceasta varsta, educatia este o latura fundamentala a procesului de socializare, contribuind la constituirea Eu-lui social si la structurarea comportamentelor dezirabile.

Un obiectiv deosebit de important al educatiei il constituie formarea individului in perspectiva interactiunilor sociale. Configurarea deprinderilor cetatenesti, modelarea socio-morala a comportamentului individual, in scopul participarii constiente si responsabile la viata sociala, reprezinta deziderate ce nu pot fi ignorate. Toate practicile educative sunt integrate procesului de formare a copiilor in spiritul valorilor si normelor societatii. Termenul "educatie", pe care il folosim acum in acceptiunea sa cea mai larga, se refera la un ansamblu de influente exercitate de mai multi factori, cu scopul formarii comportamentului prosocial al individului. Despre rolul educatiei in procesul socializarii, Emil Paun scrie: "Am putea spune ca socializarea este un proces in care tot ce nu este innascut trebuie asimilat prin invatare. Educatia este conduita constienta a acestui proces de invatare in care subiectul devine constient de relatiile sociale, asimileaza normele si rolurile ce-i vor permite sa se insereze in societatea adultilor"(1982, p. 81). Scopul educatiei este formarea omului, dar nu a unui om privit la modul abstract si general, ci asa cum societatea si-l doreste intr-un moment dat al evolutiei sale. Ea este, de fapt, mijlocul prin care societatea isi creeaza proprii membri, conform unor exigente de moment, dar si de perspectiva. Definitia oferita de sociologul francez Emile Durkheim este sugestiva in acest sens: "Educatia este actiunea exercitata de catre generatiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viata sociala. Ea are ca obiect sa provoace si sa dezvolte la copil un numar oarecare de stari fizice, intelectuale si morale, pe care le reclama de la el atat societatea politica in ansamblul ei, cat si mediul special caruia ii este cu deosebire destinat"(1980, p.39). Esentialul din aceasta definitie este exprimat tot de catre Durkheim intr-o formulare cat se poate de sintetica: "educatia consta intr-o socializare metodica a generatiei tinere". Este pusa astfel in evidenta functia sociala a educatiei, data de puterea sa de a-l ajuta pe individ sa devina un membru activ al unei comunitati. Trebuie avute insa in vedere toate influentele cu valoare educativa, intentionate si neintentionate, organizate si incidentale, venite din partea mai multor instante cu rol important in socializarea tinerei generatii.

Familia este primul mediu educativ in care se pun bazele socializarii. Inca de la cea mai frageda varsta, odata cu primele contacte sociale si experiente de viata, copilul este supus unui proces continuu de socializare, care, odata cu inaintarea in varsta, devine un proces de socio-culturalizare, centrat pe transferul unor valori, reguli, norme etc.(Vasile Preda, 1998). Socializarea primara se realizeaza prin asimilarea si interiorizarea de catre copil a normelor grupului primar de apartenenta: familia. Semnificatiile realitatii sociale nu sunt insusite intr-un mod autonom, ci cu ajutorul parintilor sau al altor persoane apropiate, care le explica pentru a le face inteligibile. In primii ani de viata, contactul copilului cu realitatea este de cele mai multe ori mediat prin instanta autoritatii adultilor, deoarece semnificatiile insusite sunt trecute prin filtrul experientei personale ale aceluia care le face inteligibile. Procesul de socializare avanseaza prin cresterea capacitatii copilului de a se raporta la comportamentele adultilor, de a-si analiza propriul comportament prin prisma asteptarilor celorlalti si de a elabora raspunsuri corespunzatoare acestor asteptari. Treptat, el ajunge sa asimileze prescriptii si atitudini, sa se identifice cu diverse roluri sociale si sa-si asume lumea adultilor. Personalitatea sa este, astfel, modelata de relatiile de grup. Socializarea realizata in familie, arata Peter L.Berger si Thomas Luckmann(1999), implica insa ceva mai mult decat o invatare pur cognitiva; ea se produce in imprejurari care prezinta o puternica incarcatura emotionala, fara de care invatarea ar fi greu, chiar imposibil de infaptuit. Familia realizeaza socializarea intr-un anumit climat afectiv, promovand un stil educativ propriu, un control asupra conduitelor si un sistem al recompenselor si sanctiunilor. Factorul emotional sta la baza identificarii copilului cu ceilalti. Interiorizarea si asumarea rolurilor si atitudinilor altora, ca si cum ar fi ale sale, se produce numai odata cu identificarea. Prin identificarea cu ceilalti, copilul devine capabil sa se identifice pe el insusi, sa dobandeasca propria identitate.

In familie se dobandesc unele deprinderi, atitudini, comportamente, care urmeaza sa se dezvolte mai tarziu in cadre formale. Responsabilitati deosebite, in acest sens, ii revin scolii, privita ca o componenta a sistemului educativ social global, care in mod progresiv si sistematic formeaza comportamentul prosocial al elevilor. In experienta copilului, sublinia Talcott Parsons(Social structures and Personality, 1964), scoala este prima institutie de socializare, care introduce o diferenta de status ce nu are baze biologice. Indeplinindu-si sarcina de a transmite patrimoniul socio-cultural catre tanara generatie, aceasta institutie asigura o educatie necesara pentru a forma oameni integrati social, capabili sa-si asume diverse roluri in cadrul grupurilor de apartenenta.

Prin predarea diferitelor discipline sau prin alte tipuri de activitati scolare se transmit informatii de natura sociala, se dezvolta competente( de comunicare, relationare, implicare), se modeleaza atitudini si disponibilitati de participare si autorealizare sociala, indispensabile asumarii de catre elevi a asteptarilor de rol venite din partea societatii. Pregatirea elevilor pentru integrare sociala presupune proiectarea si realizarea unei mari diversitati de activitati de invatare:

activitati de acumulare a cunostintelor despre societate, a valorilor, normelor si atitudinilor dezirabile;

activitati de informare asupra comunitatii locale(studii de caz, sondaje de opinie, buletine informative etc.);

activitati in care se discuta cazuri reale sau imaginare de conflicte valorice;

activitati in care se simuleaza o situatie conflictuala, pe care elevii urmeaza sa o rezolve;

activitati de investigare tip proiect sau cercetare de teren, care necesita munca in echipa;

activitati de conversatie dirijata, dialog liber sau dezbatere pe o anumita tema;

activitati de negociere, de luare a deciziei sau de alegere a liderului de grup;

activitati de influentare a deciziei, colaborarea cu organizatiile civice etc.

Aceste activitati de invatare asigura elevilor, prin efectele informative si formative scontate, o larga deschidere spre problematica vietii sociale, spre manifestarile comportamentale corespunzatoare valorilor si normelor caracteristice societatii in care traiesc.

Dar atunci cand este vorba de informare, de descoperirea mecanismelor sociale, de modelarea comportamentelor si adaptare, un rol important il au influentele extrascolare. Asa-numita "socializare secundara" se realizeaza, in mare masura, prin apropierea si interiorizarea aspectelor legate de functionarea altor institutii ale societatii. Socializarea secundara consta in interiorizarea unor "sublumi institutionale sau bazate pe institutii"(Peter L.Berger, Thomas Luckmann, 1999), prin descoperirea, de catre individul deja socializat primar, a unor noi dimensiuni ale existentei sociale.

La fel ca si educatia, socializarea se realizeaza pe tot parcursul vietii si intr-o multitudine de imprejurari. Cu fiecare asumare a unui nou rol, individul este nevoit sa-si insuseasca si un nou set de norme corespunzatoare respectivului rol, pentru a putea face fata cerintelor sale. Astfel, atata timp cat individul traieste si se implica in viata sociala, inca se socializeaza si isi desavarseste educatia.

Dar socializarea nu se reduce la educatie, cu atat mai putin la educatia scolara, fiind un proces mult mai amplu, ce se realizeaza printr-o multime de influente informale lipsite de conotatii educative. Cu toate ca educatia este principala modalitate de realizare a ei, socializarea implica si procese de invatare difuze, cum sunt imitatia si contagiunea.

In ultimele decenii, institutiile mass-media au devenit unul din cei mai influenti agenti ai socializarii, care adauga cailor traditionale noi posibilitati de modelare a opiniilor, atitudinilor si comportamentelor. Importanta lor in realizarea acestui proces nu putea trece nesesizata. Iata cum justifica John B.Thompson acest fapt: "Procesele timpurii de socializare din cadrul familiei si al scolii sunt in multe privinte decisive pentru dezvoltarea ulterioara a individului si pentru conceptia acestuia despre sine. Dar nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca, intr-o lume din ce in ce mai infiltrata de produsele industriilor mass-media, s-a creat o importanta noua arena pentru procesul de modelare a sinelui. Este o arena separata de constrangerile spatiale si temporale ale interactiunii fata in fata si, data fiind accesibilitatea televiziunii si expansiunea ei globala, este din ce in ce mai disponibila indivizilor din toata lumea"(2000, p.46). Pregatirea individului pentru integrarea sociala este puternic afectata de influentele exercitate de mijloacele de comunicare de masa. Acestea actioneaza ca intermediari intre faptele, evenimentele, procesele si fenomenele sociale(economice, politice, culturale) si opinia publica, impunandu-se ca o adevarata "grila de lectura a practicilor sociale"(Claude-Jean Bertrand, 2001, p.28). Mass-media faciliteaza cunoasterea problemelor cu care se confrunta societatea si a diverselor solutii propuse pentru rezolvarea lor, contribuie la educatia democratica a cetatenilor de toate varstele si la deprinderea unor roluri civice, modereaza conflictele sociale, cultiva aspiratii si idealuri. Nu poate fi subestimata nici functia de intarire a normelor sociale, care se realizeaza prin supunerea la o judecata critica a oricarei abateri, intarindu-se coeziunea sociala. Informatiile despre evenimentele ce se petrec zilnic in jurul sau, impactul lor afectiv, ii intaresc individului sentimentul de apartenenta la o comunitate, ceea ce faciliteaza integrarea sa sociala. Despre acest efect al comunicarii mediatice John B.Thompson scrie: ".dezvoltarea mijloacelor de comunicare are si un impact asupra sentimentului de apartenenta al indivizilor, adica asupra sentimentului fata de grupurile si comunitatile carora ei simt ca le apartin. Sentimentul apartenentei se origineaza, intr-o anumita masura, in sentimentul impartasirii unei istorii comune si a unui loc comun, a unei traiectorii comune in timp si spatiu. Dar perceptia noastra asupra trecutului devine din ce in ce mai dependenta de produsele mass-media si, deoarece perceptia noastra asupra lumii si asupra locului nostru in ea devine din ce in ce mai hranita de produse mass-media, atunci si sentimentul nostru fata de grupurile si comunitatile cu care impartasim o cale comuna in timp si spatiu, o origine comuna si o soarta comuna, este alterat: simtim ca apartinem unor grupuri si comunitati care sunt constituite partial prin mass-media"(2000, p.38). Acest fenomen de "socialitate mediata", cum il numeste Thompson, este prezent mai tot timpul in viata de zi cu zi a individului. Noutatile prezentate de catre mass-media, considera Ioan Dragan(1996), constituie subiecte ale conversatiei mondene si prin aceasta un suport al sociabilitatii, intrucat ofera simboluri si repere de autoidentificare si de apartenenta sociala.

Mass-media se afirma, de asemenea, ca formatoare de opinie. Conform "teoriei glontului magic"(Melvin L.DeFleur), mesajul presei, care patrunde atat de usor in constiinta oamenilor, ar fi un "instrument vrajit" pentru modelarea opiniei publice. Prin urmare, glontul magic reprezentat de mass-media ar functiona ca un declansator de comportamente sociale programate. Mijloacele de comunicare de masa contribuie la socializarea copiilor, adolescentilor si adultilor sugerandu-le ce comportamente sa imite, ce cai de actiune sunt dezirabile si ce semnificatii ar fi de dorit sa atribuie evenimentelor.

Cel mai important mecanism al socializarii este invatarea sociala, concept introdus si utilizat in psihologia sociala de catre N.E.Miller si J.Dollard(Social learning and imitation, 1941). Ce desemneaza acest concept? O explicatie cuprinzatoare, dar sistematica, ne ofera Pavel Muresan, pentru care invatarea sociala reprezinta "activitatea psihica, psihosociala si sociala prin care oamenii si colectivitatile umane(.) asimileaza sau isi interiorizeaza experienta sociala(de tipul cunostintelor, normelor si valorilor, rolurilor sociale, modelelor culturale si de comportament, traditiilor si idealurilor sociale etc.) formandu-si capacitatile actionale(.), conceptiile si mentalitatile, opiniile, atitudinile si convingerile individuale sau colective( de natura morala, profesionala, politica, estetica etc.), trasaturile de personalitate, de grup sau de clasa, inteligenta sociala, valorile, trebuintele, motivele, interesele si aspiratiile personale sau colective, modelele de conduita si idealurile de viata etc. Intr-un sens mai restrans, invatarea sociala este procesul prin care sunt achizitionate si dezvoltate comportamentele individuale si colective de natura cognitiva, afectiva, morala, profesionala si sociala"(1980, p.17). Inteleasa intr-un sens larg, invatarea sociala se suprapune pana aproape de identificare cu procesul socializarii, in masura in care pe aceasta cale se insuseste experienta socio-culturala acumulata: cunostinte, valori, norme, reguli, obiceiuri, aspiratii, comportamente grupale. Este o invatare realizata in mare parte pe cont propriu, la nivelul vietii cotidiene, fie in mod spontan, nedirijat, fie intr-un mod organizat institutional. Continutul sau ii parvine individului pe canalele comunicarii sociale: institutii, organizatii, grupuri de apartenenta, relatii interpersonale etc. si se integreaza in structurile sale cognitive, afective, motivationale, actionale. Invatarea sociala este relevanta pentru formarea individului prin participarea la comunicarea masa, deoarece pattern-urile de actiune cunoscute pe aceasta cale devin moduri personale de raspuns la diversele probleme sau evenimente cu care se confrunta. Inteleasa in sensul de modelare comportamentala, ea ilustreaza modul in care mass-media contribuie la realizarea procesului de socializare.

Invatarea sociala, alaturi de alte mecanisme ale socializarii: controlul social, presiunea sociala, creativitatea sociala, conduce la comportamente caracterizate prin orientarea spre valori dominante, spre sustinerea, conservarea si promovarea lor. Influentele formative provenite din multiple directii afecteaza principalele componente ale personalitatii individului, modeland disponibilitatile sale de participare si autorealizare sociala. Se creeaza, in acest fel, premisele adaptarii si integrarii active in societate. Acestea se refera, de exemplu, la comportamente necesare pentru intretinerea unor interactiuni adecvate in familie, scoala sau comunitate. Formarea unor abilitati sociale este necesara pentru a putea fiinta de-o maniera eficace intr-un spectru larg al contextelor interpersonale.

Integrarea sociala este rezultanta comunicarii si asimilarii constiente a unor modele comportamentale adecvate conditiilor existentei sociale. Modelarea indivizilor astfel incat sa fie capabili de autorealizare in cadrul societatii, presupune dobandirea unor comportamente cu valoare adaptativa si integrativa. Socializarea este indeosebi o invatare de roluri sociale. Din ce surse? Ca rezultat al caror experiente? Al acelora dobandite in familie, scoala, socio-grupuri sau prin consumul de mesaje mediatice. Mass-media, sustin M.L.DeFleur si S.Ball-Rokeach(1999), ne ofera "lectii" complexe despre modul in care ne putem integra intr-un grup sau in societate ca intreg. Printr-o gestionare eficienta a civismului cotidian, mijloacele de comunicare de masa pot ajusta comportamentele unor indivizi diferiti, astfel incat sa faciliteze integrarea lor sociala.

In acord cu exigentele sociale si dincolo de domeniul precis determinat al disciplinelor studiate in scoala, mass-media contribuie cu succes la socializarea oamenilor de diferite varste prin:

transmiterea informatiilor care sa-i ajute sa inteleaga complexitatea vietii sociale, sa-si insuseasca si sa-si consolideze comportamentele dezirabile in perspectiva participarii active la viata sociala;

prezentarea semnificatiei sociale a valorilor si normelor morale, a drepturilor si obligatiilor pe care le au in calitate de membrii ai societatii;

cultivarea respectului si a responsabilitatii individului fata de semenii sai, fata de regulile si legile societatii, fata de valorile umane(adevar, dreptate, toleranta, corectitudine, solidaritate etc.);

consolidarea aspiratiei spre autonomie si independenta, spre manifestarea libertatii de opinie si de exprimare, concomitent cu intarirea sentimentului de aparteneta la comunitate;

stimularea asumarii unor roluri sociale si a participarii individului, in calitate de cetatean informat si responsabil, la rezolvarea problemelor comunitatii sale.

Fiecare individ trebuie sa faca fata unor seturi de asteptari venite din partea societatii. Comunicarea de masa ofera, prin continutul mesajelor sale, numeroase lectii asupra acestui subiect, lectii care pot contribui la formarea unor comportamente dezirabile in plan social. Teoria expectatiilor sociale vehiculeaza ideea conform careia cea mai mare parte a informatiilor privind exigentele de conduita sociala sunt transmise de mass-media. Mesajele mijloacelor de comunicare de masa contin descrieri ale acestor expectatii, care contribuie la modelarea comportamentului public al indivizilor. Datorita lor, tinerii vin in contact cu seturi de asteptari, se familiarizeaza cu normele unor grupuri, invata ce fel de comportament se asteapta de la ei daca se integreaza in grupurile respective, cunosc modele de reusita sau de esec, posibile recompense sau sanctiuni. Conform teoriei expectatiilor sociale, mass-media se afirma ca agent de instruire, de cele mai multe ori involuntara si neplanificata. Atat teoria modelarii, cat si cea a expectatiilor sociale, precizeaza M.L.DeFleur si S.Ball-Rokeach, ajuta la explicarea modului in care continutul mesajelor mediatice poate juca un rol semnificativ in procesul de socializare a indivizilor.