Mass-media si educatia permanenta

Mass-media si educatia permanenta

Datorita ritmului rapid al schimbarilor ce survin in ansamblul conditiilor de viata si de activitate umana, educatia nu mai poate fi conceputa ca o etapa distincta in viata omului, ci ca un proces cuprinzator, permanent in timp si extensiv in spatiu. Transformarile ce se produc la nivelul practicii sociale, indeosebi ca urmare a accelerarii progresului tehnico-stiintific si dinamicii pietei fortei de munca, fac necesara o educatie care sa se extinda pe toata durata existentei individului, realizabila cu aportul mai multor factori educogeni. Nu este vorba doar despre o cunoastere de dragul cunoasterii, despre satisfacerea placerii de a te autoperfectiona, de a-ti largi orizontul cultural, ca deziderat intelectualist, ci si despre efortul de a veni in intampinarea exigentelor dezvoltarii sociale, economice, stiintifice si tehnologice, care ii solicita individului cunostinte si abilitati noi, necesare pentru a opera optiuni responsabile si a intreprinde actiuni eficace. In literatura de specialitate, educatia permanenta este privita ca un efort de adaptare la situatii inedite, generate de progresul culturii si civilizatiei umane: ".principiul educatiei permanente, factor simultan cu dezvoltarea rapida a educatiei adultilor, va fi interpretat functional ca o adaptare la schimbarile rapide ale tehnologiei si ale cunostintelor stiintifice si la nevoile culturale sporite datorate cresterii timpului liber si avantajelor oferite de intensificarea comunicatiilor de masa"(R.H.Dave, 1991, p.160). Rostul sau este de a-l ajuta pe individ sa se perfectioneze continuu, in asa fel incat sa poata face fata cu succes schimbarilor survenite in viata sociala. Aceasta perfectionare consta in achizitia de noi cunostinte, in formarea de noi priceperi si deprinderi sau dezvoltarea celor deja existente, in asumarea de noi roluri sociale. Intr-o astfel de perspectiva, responsabilitatile de formare initiala ce-i revin scolii se schimba, caci scoala nu mai poate pretinde ca asigura o cunoastere incheiata, definitiva, suficienta individului pentru tot restul vietii sau ca ii transmite pattern-uri comportamentale ce nu vor mai cunoaste schimbari ulterioare. Scoala nu formeaza personalitati desavarsite sub aspect intelectual sau moral, care sa nu mai necesite evolutii si transformari in contextul vietii de familie, practicarii unei profesii, angajarii in viata comunitatii. Dimpotriva, scoala trebuie sa-i cultive tanarului dorinta de a se autodepasi printr-un efort continuu de invatare, sa-i dezvolte capacitatea de a obtine independent informatii din surse variate si de a le evalua critic-reflexiv, capacitatile intelectuale necesare pentru rezolvarea de probleme, capacitatea creatoare, motivatia pentru desfasurarea activitatilor intelectuale etc. Se pun, in acest fel, premisele unor atitudini si comportamente esentiale pentru realizarea educatiei permanente, care presupune demersuri de reinnoire a cunostintelor, de largire a orizontului cultural, de clarificari morale, de socializare secundara. Aceste demersuri l-ar conduce pe individ spre o depasire a propriilor realizari, spre o ameliorare continua a calitatii vietii. 

Se impune acum sa facem o precizare: educatia permanenta nu trebuie confundata cu educatia adultilor. Edgar Faure(1974) considera educatia adultilor ca fiind complementara celei primite in anii de scoala, pe care o prelungeste si o perfectioneaza, ajutandu-i pe acestia sa faca fata noilor exigente ale mediului inconjurator. Educatia adultilor reprezinta implinirea unui proces care a inceput cu mult timp in urma, pe cand educatia permanenta cuprinde toate aspectele actului educativ in genere: " Educatia permanenta trebuie conceputa, in cadrul general al actiunii educative, ca un proces incepand in zorii vietii, ingloband ceea ce se numeste in mod comun anii de scoala si continuand toata viata"(Edgar Faure, 1974, p.244). Un mod asemanator de abordare intalnim si la R.H.Dave(1991), care subliniaza faptul ca educatia permanenta nu se limiteaza doar la educatia adultilor, ci cuprinde si unifica toate stadiile educatiei: prescolar, primar, secundar etc., altfel spus, ea desemneaza ansamblul demersurilor educative, indiferent de varsta indivizilor carora li se adreseaza.

Date fiind tendintele de evolutie a societatii contemporane, notiunea de "permanenta" desemneaza un principiu organizator al intregii educatii, care nu se mai poate limita la anii petrecuti in scoala si la ceea ce se realizeaza aici, devenind parte integranta in sistemul de trebuinte si de interese al omului, pe tot parcursul vietii sale. Pregatirea pe care o primeste tineretul in scoala, atrage atentia Ioan Cerghit(1972), ramane in multe privinte neindestulatoare pentru a putea face fata cu succes complexelor probleme pe care le va avea de infruntat pe cand va ajunge adult. Individul trebuie sa progreseze odata cu societatea in care traieste, ceea ce nu este posibil decat daca depune un efort continuu pentru a se autoeduca. Doar printr-o educatie permanenta va putea sa-si dezvolte personalitatea pe toata durata vietii, conform orientarilor, preferintelor si inclinatiilor personale.

Educatia permanenta integreaza toate tipurile de experiente de invatare (formale, neformale si informale), pe care le traieste un individ in intreaga sa existenta. O realitate pe care literatura pedagogica nu ezita sa o puna in evidenta: "Sistemul educatiei permanente solicita o integrare motivata rational a activitatilor educationale pe toate perioadele vietii. O integrare a proceselor educationale ce au loc in viata de familie, in scoala elementara si secundara, cu educatia profesionala si a adultilor va ajuta sa ne opunem accentului exagerat pus pe educatia copiilor si a adolescentilor"(R.H.Dave, 1991, p.79). Educatia nu reprezinta un moment pasager in viata omului. In mod obisnuit, pedagogia traditionala a considerat-o un proces de formare a tinerei generatii in mod organizat, in cadrul sistemului scolar. In viziunea pedagogiei contemporane, acest proces nu se petrece numai in anii copilariei si ai tineretii, in scoala; el incepe cu mult inainte ca individul sa paseasca pragul scolii si se continua si dupa absolvirea ei. Educatia reprezinta, asadar, o extensiune in timp si spatiu a actiunilor si influentelor informativ-formative, dincolo de sistemul institutional de invatamant si dincolo de varsta scolaritatii. Ea este o constanta a intregii vieti, efectele sale resimtindu-se la nivelul fiecarei etape de evolutie a personalitatii individului, ca formare scolara, extrascolara si postscolara continua (Sorin Cristea, 1998). Dinamica educatiei permanente nu se rezuma la dimensiunile formarii intelectuale, morale, estetice, profesionale implicate in curriculum-ul formal dupa care se conduc activitatile scolare. Exista un potential educativ in toate activitatile sociale si culturale in care se angajeaza individul, indiferent de locul in care acestea se desfasoara. Procesul educational depaseste granitele scolii, devenind o parte integranta a experientelor de viata si a activitatilor umane dintre cele mai diverse. Influentele informativ-formative se exercita intr-o mare varietate de structuri formale, neformale si informale, ceea ce ii indreptateste pe pedagogi sa proclame caracterul universal al educatiei permanente(R.H.Dave, 1991), care integreaza experientele de invatare si dezvoltare prilejuite de existenta sociala a individului, in toate momentele si expresiile sale.

Asa cum arata Paul Lengrand(1973), educatia permanenta este un proces menit sa creeze structurile si metodele necesare omului pentru a se pregati si dezvolta in tot cursul existentei sale, prin intermediul multiplelor forme de autoinstruire. Ea integreaza toate activitatile socio-culturale, care ii permit acestuia sa valorifice influentele factorilor educogeni extrascolari in scopul autoformarii si autoperfectionarii. Intr-o astfel de perspectiva, educatia permanenta ne apare ca o activitate sociala generalizata, care printr-o coordonare a influentelor formale, neformale si informale ii asigura individului o dezvoltare continua a personalitatii. Societatea este o "Cetate educativa", cum o numeste Edgar Faure, cadrul firesc de realizare a educatiei permanente, unde individul beneficiaza de nenumarate oportunitati de invatare si dezvoltare. Educatia este prezenta peste tot unde se desfasoara o activitate sociala. Bertrand Schwartz vede in educatia permanenta "o integrare a actelor educationale intr-un veritabil continuum in timp si spatiu, prin jocul unui ansamblu de mijloace(institutionale, materiale, umane) care fac posibila aceasta integrare"(1976, p.53). La realizarea sa isi aduc contributia o serie de factori educogeni extrascolari: familia, institutiile de cultura, organizatiile, mass-media, societatea in ansamblul sau, care pot initia actiuni cu certe valente formative. In masura in care sunt convergente, influentele acestor factori se completeaza reciproc, se intregesc, contribuind la implinirea dezideratului educatiei permanente.

Pentru a se putea autoeduca pe tot parcursul vietii, omul trebuie sa se foloseasca cu iscusinta de mijloacele de socializare si culturalizare pe care societatea i le pune la dispozitie. Dintre acestea, mijloacele de comunicare de masa se disting ca importanta, pentru ca ofera posibilitati incontestabile de realizare a educatiei permanente. Un aspect care, de altfel, nu a ramas neevidentiat: "Tehnicile de comunicare de masa sunt socotite astazi a fi auxiliare procesului de invatamant, in sensul in care cu ajutorul lor se poate realiza educatia permanenta, continuarea instruirii, completarea permanenta a cunostintelor. Virtutile formative ale mijloacelor de comunicare sunt legate de caracterul de permanenta si continuitate al contactului cultural realizat cu ajutorul lor", dupa cum scrie Gina Stoiciu(1981, p.157). Mass-media pot reprezenta instrumente utile pentru individ in realizarea educatiei permanente, deoarece au capacitatea de a sprijini, cu rezultate semnificative, imbogatirea orizontului de cunoastere, contactul cu valorile culturii, adaptarea la tendintele manifeste in societate.

Datorita functiei educative pe care o indeplinesc si incontestabilei contributii la socializarea indivizilor, mijloacele moderne de comunicare de masa sunt privite ca reprezentand "piatra unghiulara majora a posibilitatilor de infaptuire a educatiei permanente"(R.H.Dave, 1991, p.401). Importanta crescanda a mass-media in realizarea educatiei permanente trebuie pusa pe seama capacitatii acestora de a transmite rapid si in mod continuu un volum mare de informatii catre un public numeros si dispersat, de a modela opinii, conceptii, atitudini si comportamente. Cu ajutorul acestor surse de informare este posibila dezvoltarea proceselor de invatare informala. Valori ale stiintei si culturii sunt puse la dispozitia oamenilor de diverse varste si conditii sociale. Aspecte ale vietii sociale, care prezinta valente educative si care nu pot fi percepute in mod direct, devin accesibile pe aceasta cale. Toate aceste oportunitati, asupra carora vom reveni in paginile urmatoare, ne indreptatesc sa consideram comunicarea de masa drept o modalitate eficienta de realizare a educatiei permanente. Chiar daca consumul de mesaje mediatice nu este considerat un mod de instruire si educare valoros si profund, totusi, el reprezinta o parte integranta a procesului de largire continua a orizontului intelectual al individului, de dezvoltare a personalitatii sale.

Educatia permanenta se constituie, asadar, intr-un sistem de actiune, din care nu poate fi exclusa valorificarea adecvata a mijloacelor de comunicare de masa. Rezultatele actelor autoformative, posibile datorita participarii la comunicarea mediatica, trebuie insa constientizate de catre subiect, intelese, apreciate dupa criterii proprii si utilizate in contextul activitatilor sale cotidiene.