OBIECTIVE SI STRATEGII IN MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

OBIECTIVE SI STRATEGII IN   MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

Unitati de continut

Obiectivele si principiile managementului clasei de elevi.

Traditional si modern in interventia la nivelul clasei de elevi

Tipuri de strategii privind managementul clasei.

Obiective

Cunoasterea particularitatilor procesului de management al clasei;

Analiza diferentelor strategice in managementul clasei de elevi;

Constientizarea importantei promovarii unor strategii manageriale la nivelul clasei.

1. Obiectivele si principiile managementului clasei de elevi

Asemenea oricarei activitati desfasurate la nivelul scolii si activitatea de management al clasei de elevi are la baza un set de obiective ce decurg firesc chiar din definitia acestuia. Prin urmare, putem spune ca obiectivul fundamental al managementului clasei il constituie formarea la elevi a unor abilitati de autoreglare a comportamentului. Acest obiectiv poate fi descris la randul sau de o serie de alte obiective cum ar fi:

Asigurarea unui climat favorabil invatarii;

Prevenirea/rezolvarea comportamentelor disruptive;

Prevenirea/rezolvarea conflictelor interindividuale;

Asigurarea unei comunicari asertive la nivelul clasei.

Ceea ce trebuie retinut este faptul ca indeplinirea acestor obiective se realizeaza initial pe baza unui control extern (consilier scolar, profesori, parinti) pentru ca ulterior, prin interiorizarea modelelor si a regulilor, controlul sa devina intern.

Orice domeniu al cunoasterii se fundamenteaza pe un set de norme, principii cu valoare de reguli procedurale ce au ca obiectiv orientarea demersului educativ catre atingerea obiectivelor stabilite pe de o parte, precum si asigurarea unui anumit grad de profesionalism in practica managementului la nivelul clasei de elevi, pe de alta parte. In opinia Adrianei Baban (2001, p. 193) aceste principii sunt:

Imbunatatirea conditiilor invatarii;

Prevenirea stresului profesorilor si elevilor;

Cresterea timpului petrecut in sarcina de invatare;

Diminuarea timpului alocat controlului comportamentelor disruptive;

Implicarea elevilor in activitati care sa le solicite participarea activa.

Ele reprezinta doar posibile repere in realizarea managementului clasei, dar deosebit de importante, data fiind complexitatea acestei activitati. Caracterul lor normativ se manifesta cu precadere la nivel metodologic, reprezentand un garant pentru indeplinirea obiectivelor propuse.

2. Traditional si modern in interventia la nivelul clasei de elevi

Practicile traditionale de interventie se focalizau preponderent pe raportul recompensa-sanctiune, considerandu-le principala forma de motivare a elevilor. Aceste practici au fost considerate controversate si ca urmare au beneficiat de critici numeroase. S-a considerat mult timp ca, din perspectiva pedagogica, pedeapsa este foarte utila, fiind aplicata de cadrul didactic (cald, implicat si atasat socioafectiv de elevi) atunci cand se constata o distantare a elevilor fata de normele stabilite. Criticii acestei strategii interventioniste considera ca pedeapsa este eficienta numai daca sunt indeplinite doua conditii esentiale:

a)      Elevii au o anumita maturitate psiho-afectiva. Aplicata in conditii de imaturitate, efectele pe termen lung ale pedepsei vor fi: teama, anxietatea, intimidarea, suferinta.

b)      Elevii au dobandit constiinta de sine.

Practicile moderne ofera cadrului didactic strategii cum ar fi: dominarea, negocierea, fraternizarea, strategia bazata pe ritual si rutina, terapia ocupationala, sustinerea morala.

Strategia de dominare. Se afla in stransa legatura cu pedeapsa si se fundamenteaza pe un ansamblu de relatii asimetrice profesor-elevi; mai mult, comportamentul de baza al profesorului vizeaza impunerea prestigiului si a autoritatii prin utilizarea pedepsei.

Negocierea. Din punct de vedere al managementului clasei, aceasta negociere se prezinta sub doua aspecte:

explicita (consensuala) si

implicita (ascunsa, realizata cu elevi care vor exploata permanent limitele de toleranta ale profesorului, determinandu-l sa accepte lucruri care se abat de la normele stabilite).

Fraternizarea. Apare ca o consecinta a incapacitatii cadrului didactic de a domina situatiile si/sau elevii. Acest lucru il pune pe acesta in situatia de a ceda, de a se complace intr-o astfel de stare de lucruri, de a se alia cu elevii.

Strategia bazata pe ritual si rutina. Urmand permanent aceleasi proceduri cadrul didactic devine usor previzibil, predictibil; interventiile acestuia vor fi standardizate si uniformizate.

Terapia ocupationala. Reprezinta o solutie posibila si eficienta de interventie in situatii de abateri comportamentale. Ea cultiva miscarea si accentueaza dinamica clasei, in special la nivel fizic.

Strategia de sustinere morala. Subliniaza importanta convorbirii morale, asociind reusita scolara a elevilor cu reusita lor sociala.

Ceea ce se poate observa din scurta prezentare a acestor strategii, considerate moderne, este faptul ca toate sunt functionale, dar prezinta grade diferite de eficacitate in utilizare. De asemenea ele trebuie adaptate fiecarei situatii educative in parte (de exemplu, negocierea ar putea fi cea mai eficienta strategie de solutionare a unui conflict normativ sau interpersonal).

2.1. Raportul disciplina - management al clasei de elevi.

Conform Dictionarului de Pedagogie conceptul de disciplina comporta urmatoarele semnificatii:

a) din punct de vedere social ea semnifica "acceptare si supunere la regulile de convietuire sociala stabilite potrivit cu cerintele de organizare si ordonare ale muncii si vietii sociale";

b) din punct de vedere scolar ea vizeaza "formarea elevilor in vederea respectarii cu strictete a cerintelor invatamantului si a regulilor de conduita in scoala si in afara scolii".

Disciplina impune reguli si asigura acea ordine exterioara indispensabila oricarei actiuni organizate. In functie de rigurozitatea si formula prin care s-a impus, s-au delimitat mai multe orientari cu privire la disciplina scolara:

A. Teoria disciplinei permisive (liberale). Isi are originea in conceptia lui J. J. Rousseau, conform careia constrangerea exterioara prin dispozitii, ordine, interdictii, pedepse inabusa manifestarile spontane ale copilului potrivit cerintelor si trebuintelor lui naturale si implicit construirea armonioasa a personalitatii.

B. Teoria disciplinei autoritare. Are ca punct de plecare ideea potrivit careia natura umana este prin esenta predispusa spre manifestari negative pentru atenuarea carora sunt necesare masuri severe de constrangere.

In esenta autoritatea si libertatea sunt doua laturi complementare ale disciplinei. Mecanismele de prevenire, interventie si rezolvare de probleme disciplinare presupun recursul la anumite strategii manageriale.

3. Tipuri de strategii privind managementul clasei

Managementul clasei de elevi presupune si activarea dimensiunii operationale, mai exact a unor proceduri si strategii de interventie a cadrului didactic.

O clasificare a posibilelor strategii de interventie la nivelul clasei de elevi este oferita de A. Baban (2001). Este vorba de doua mari categorii: strategii preventive si strategii de modificare comportamentala.

A.     Strategii preventive.

1. Stabilirea de reguli.

Regulile nu se stabilesc la intamplare, ci ca urmare a identificarii problemelor existente la nivelul scolii/clasei. Disciplina si autodisciplina sunt consecintele firesti ale respectarii regulilor, cu conditia sa existe si presiunea grupului pentru respectarea acestora.

Dintre criteriile care stau la baza stabilirii regulilor putem aminti:

Stabilirea lor la inceput de an scolar;

Formularea intr-o maniera simpla, pozitiva, cu precizarea clara a comportamentului asteptat;

Lista regulilor sa nu fie ampla, pentru a se preveni uitarea lor (5-6 reguli);

Stabilirea lor de comun acord cu elevii;

Focalizarea pe comportamente specifice;

Afisarea intr-un loc vizibil;

Discutarea si explicarea acestora cu elevii;

Precizarea consecintelor nerespectarii regulilor;

Precizarea recompenselor ce decurg din respectarea regulilor;

Aplicarea regulilor cu consecventa, fara exceptii;

Sa aiba un caracter flexibil, deoarece avem de-a face cu situatii si varste variate;

Sa vizeze strict comportamentul elevului si nu elevul in sine;

Consecintele nerespectarii regulilor sa fie in conformitate cu gravitatea comportamentului;

Sa ofere solutii de imbunatatire a conditiilor de invatare la nivelul clasei.

Pentru a nu se considera regula si respectarea ei o problema unilaterala, se impune deopotriva precizarea responsabilitatilor pe care le are profesorul la nivelul clasei respective.

2. Personalizarea clasei

Majoritatea analizelor efectuate in planul managementului clasei accentueaza importanta mediului cultural-estetic al clasei. Ambianta in care se deruleaza intregul proces instructiv-educativ are o importanta deosebita. Ea poate influenta intr-o maniera pozitiva sau negativa calitatea procesului de invatare. Pentru aceasta este nevoie ca profesorul sa constientizeze faptul ca orice clasa isi construieste si isi eficientizeaza propria cultura manageriala care vizeaza, printre altele, utilizarea elementelor decorative pentru tapetarea clasei (de exemplu, produsele activitatii elevilor), particularizarea clasei prin culoare, calitatea mobilierului si aranjarea diferita a acestuia, promovarea unor valori expresive (sloganuri, simboluri, ceremonii, ritualuri de socializare) etc., amenajate conform cerintelor de ordin instructiv-educativ, estetic si managerial.

3. Cunoasterea elevilor.

Aceasta este una dintre responsabilitatile de baza ale cadrului didactic in calitatea sa de manager al clasei, precum si o forma de manifestare a respectului fata de elevi. Aceasta strategie solicita cadrului didactic capacitate empatica, intuitie, calitati speciale ale gandirii, imaginatiei, atentiei, precum si utilizarea unor metode si tehnici specifice pentru inregistrarea si prelucrarea datelor obtinute.

4. Utilizarea metodelor active, de implicare a elevilor in activitatea de invatare.

Asigurarea unui climat favorabil invatarii reprezinta unul dintre obiectivele managementului clasei, iar indeplinirea acestuia se poate face nu doar prin implicarea/ interventia permanenta a cadrului didactic, ci si prin utilizarea unor metode care sa faciliteze implicarea, participarea activa a elevilor in activitatile de invatare. Pentru aceasta se recomanda:

organizarea activitatilor pe grupe de lucru care vor fi puse in relatie de cooperare si/sau competitie;

organizarea timpului pentru rezolvarea sarcinilor;

controlul vocii (se recomanda utilizarea tonalitatilor diferite pentru a se evita monotonia si aparitia neatentiei din partea elevilor);

contactul vizual, stiut fiind faptul ca acesta faciliteaza comunicarea profesor-elevi si inhiba posibilele comportamente neadecvate ale acestora.

5. Rezolvarea imediata a problemelor.

Din punct de vedere al managementului clasei rezolvarea problemelor se poate realiza prin:

comunicarea asertiva (de exemplu, utilizarea unor mesaje asertive, la persoana I si descrierea clara a comportamentului asteptat: "Vreau ca tu sa.", "In acest moment ar trebui ca tu sa.."). Comunicarea asertiva este mult mai eficienta decat pasivitatea sau agresivitatea manifestate de profesor, ceea ce ar determina accentuarea si chiar cronicizarea problemelor;

recursul la regula si aplicarea imediata a consecintelor comportamentului, in conformitate cu gravitatea comportamentului;

controlul proximitatii (apropierea fizica a profesorului fata de elev isi dovedeste de multe ori eficacitatea, influentand considerabil comportamentul elevului).

6. Recompensarea meritata

Este un fapt demonstrat ca, din punct de vedere psihologic, utilizarea recompenselor favorizeaza cresterea motivatiei pentru invatare. Este vorba insa doar de o motivare extrinseca care poate avea efecte perverse asupra implicarii elevilor in sarcina. In cazul in care elevii nu constientizeaza importanta invatarii si a adoptarii unui comportament prosocial pentru propria dezvoltare personala, exista astfel riscul unei conditionari a acestora cu privire la implicarea lor in sarcina. Prin urmare, recompensa trebuie folosita, dar cu prudenta pentru a se evita excesul acestora.

7. Crearea unui cadru de interactiune pozitiva.

Urmareste crearea unui climat educational adecvat pentru a se evita eventualele efecte negative ale unui management defectuos al clasei. R. Iucu (2000) considera ca principalele caracteristici ale climatului educational sunt date de:

caracteristicile relatiilor sociale de la nivelul clasei;

comportamentele elevilor in diferite situatii scolare si extrascolare;

tipul de autoritate exercitata de cadrul didactic;

gradul de (ne)incredere existent intre profesor si elevi etc.

Climatul educational cunoaste mai multe dimensiuni:

a)      organizationale: frustrarea, intimitatea, nepasarea, atmosfera, accentuarea productiva, distantarea, consideratia, increderea;

b)      relationale: colegialitatea, familiaritatea, neangajarea, sustinerea, autoritatea, restrictivitatea.

Din combinatia ultimelor sase dimensiuni rezulta patru tipuri de climat:

deschis, manifestat prin: cooperare, respect reciproc, familiaritate, aprecieri sincere;

angajat, evidentiat prin: control sistematic, profesionalism;

neangajat

inchis

In general, un cadru de interactiune pozitiva poate fi caracterizat prin:

deschidere la schimbare;

utilizarea unor stiluri de interactiune pozitiva;

respectarea orarului;

planificarea activitatilor;

ignorarea comportamentelor disruptive;

intarirea comportamentelor pozitive etc.

B.     Strategii de modificare comportamentala.

Modificarea comportamentului presupune parcurgerea unor pasi obligatorii pentru a analiza evolutia acestuia in timp si existenta unor posibile cauze care au condus catre acest comportament.

1. Identificarea componentelor comportamentale.

Este vorba de identificarea antecedentelor, a comportamentului propriu-zis si a consecintelor acestuia. Orice manager al clasei trebuie sa-si bazeze decizia de initiere a unui program de modificare a comportamentului numai dupa analiza/observarea atenta a acestor elemente. Antecedentele ofera o imagine privind comportamentul anterior, contextul si frecventa de manifestare a acestui comportament, eventual posibilele cauze sau factori care au declansat/mentinut comportamentul.

2. Monitorizarea comportamentului.

Vizeaza observarea atenta si continua a manifestarii comportamentului, pentru a putea defini tipul de comportament, contextul si frecventa de manifestare, precum si intensitatea acestuia. Acestea constituie datele de plecare in stabilirea unui program de modificare comportamentala. Intereseaza in acest context existenta/desfiintarea unui eventual pattern comportamental. Cele mai utilizate metode in monitorizarea comportamentului sunt: observatia, chestionarul, analiza de caz, automonitorizarea etc.

3. Analiza si evaluarea functionala a comportamentului.

Reprezinta o strategie aflata in stransa legatura cu monitorizarea comportamentului, venind in completarea acesteia. Ceea ce se analizeaza/evalueaza vizeaza:

a)      forma de manifestare a comportamentului;

b)      frecventa comportamentului;

c)      durata de manifestare (intervalul de timp dintre debutul comportamentului si momentul incetarii acestuia);

d)      intensitatea manifestarii;

e)      latenta (intervalul dintre stimul si manifestarea comportamentului);

f)        contextul aparitiei comportamentului.

Analiza si evaluarea comportamentului reprezinta o conditie esentiala pentru demararea unui program de interventie, deoarece exista diferente in manifestarea acestor elemente in comportamentul elevilor.

4. Crearea si aplicarea programului de modificare comportamentala.

Se va realiza numai dupa parcurgerea pasilor anteriori si va viza: intaririle, pedepsele, modelarea, contractul de contingente si promtingul.

v     Intaririle pot fi definite ca "orice stimul care determina cresterea frecventei de aparitie a unui comportament" (A. Baban, 2001). Acestea trebuie contextualizate si individualizate deoarece pot avea conotatii si efecte diferite de la un elev la altul. Putem vorbi de mai multe tipuri de intariri:

a)      simbolice - obiecte care au o anumita semnificatie pentru elev si care se pot preschimba in activitati sau obiecte cu valoare recompensativa (jetoane colorate, bulina rosie stelute, fete luminoase etc.);

b)      obiectuale - jucarii, cadouri, premii etc.;

c)      activitati - timp suplimentar de joaca, pentru cinema, dans etc.;

d)      sociale - incurajarea, lauda, aprecierea, aplauze etc.

Pentru ca intaririle sa aiba efectul scontat, se impune respectarea unor reguli de aplicare a intaririlor pozitive:

sa fie aplicate imediat dupa producerea comportamentului asteptat;

sa se precizeze motivul acordarii intaririi;

sa se aplice in mod constant;

sa fie individualizate pentru fiecare elev in parte.

De asemenea, se impune stabilirea unui program de intarire prin care se va stabili strategia de aplicare a intaririlor si modalitatea de modificare comportamentala. Aceste programe pot folosi:

a)      intarirea pe baza de intervale: fixe (sunt ineficiente deoarece predispun la o predictibilitate a aparitiei stimulului de intarire) sau variabile (mai eficiente, existand factorul surpriza);

b)     intarirea pe baza de rata de comportamente. In acest caz intarirea va fi aplicata numai dupa un anumit numar de comportamente. Astfel, vorbim de o rata fixa (de exemplu, dupa 4 raspunsuri corecte, eficiente in faza de invatare) sau variabila (eficienta in etapa de consolidare a comportamentului invatat).

v     Pedeapsa are rolul de a reduce frecventa de manifestare a unui comportament, prin aplicarea unui stimul neplacut. Pentru a avea efectul scontat se impune ca aplicarea pedepsei sa fie urmata de aprecierea comportamentului dezirabil sau macar de specificarea acestuia si recompensarea sa ulterioara.

De retinut ca nu se recomanda utilizarea pedepsei corporale, fizice. Ineficienta pedepselor fizice este data de urmatoarele aspecte:

vizeaza persoana si nu comportamentul acesteia;

nu conduce la identificarea cauzelor comportamentului;

stabileste o bariera intre cadrul didactic si elev;

scade stima de sine a elevilor;

are consecinte emotionale asupra elevului: frica, izolarea etc.;

creste frecventa comportamentelor disruptive;

produce agresivitate si comportamente deviante: minciuna, chiulul, violenta etc;

poate fi considerata si adoptata ca posibila metoda in solutionarea tuturor conflictelor (de exemplu, elevul agresat poate adopta aceeasi metoda in solutionarea unui posibil conflict cu un alt elev).

v     Modelarea reprezinta o strategie de modificare cognitiv-comportamentala care consta in prezentarea unui esantion de comportamente cu scopul de a antrena elevii in producerea acestor comportamente. Modelele oferite elevilor pot fi:

a)      reale (profesori, parinti, colegi, persoane care au o anumita semnificatie pentru elevi);

b)      simbolice (personaje din filme, literatura etc. ce pot constitui posibile modele de comportare).

v     Contractul de contingente care reprezinta o intelegere - de obicei scrisa - ce se stabileste intre profesor/parinte/consilier si elev. De obicei la acest contract se ajunge in urma unei negocieri si are ca obiective incurajarea elevului pentru a-si automonitoriza comportamentul si identificarea/constientizarea consecintelor negative ale comportamentului.

In derularea acestui contract se parcurg doi pasi:

Definirea de catre elev a ceea ce percepe si intelege el prin comportament adecvat, neadecvat si consecinta a comportamentului.

Identificarea activitatilor care au functie de intarire pentru elev (acestea trebuie sa fie in concordanta cu regulamentul scolii).

v     Promtingul presupune folosirea unui stimul inainte si/sau in timpul derularii unui comportament cu scopul de a facilita invatarea acestuia. Exista mai multe tipuri de promteri:

a)      Fizici sau de ghidaj (de exemplu in invatarea scrisului se va ghida mana copilului pentru inceput);

b)      Verbali (fie instructiuni, fie intrebari care au rolul de a activa comportamentul).

Indiferent de forma lor, promterii se folosesc numai la initierea si fixarea comportamentului, dupa care trebuie obligatoriu retrasi, treptat, pentru a nu crea dependenta.