ORIENTAREA SCOLARA SI PROFESIONALA

ORIENTAREA SCOLARA SI PROFESIONALA

Elemente introductive

Orientarea scolara si profesionala se constituie ca o preocupare cu caracter multi, inter si transdisciplinar. Continutul acestei discipline este dat, per de o parte, de un corp de cunostinte cu caracter teoretic, pe de alta parte, de un ansamblu de practice, care vizeaza numeroase scopuri aplicative, dupa cum se prezinta mai jos.

Orientarea scolara si profesionala, din perspectiva teoretica apeleaza la o serie de informatii ce provin dinspre domeniul psihologiei, al pedagogiei, medicinei, sociologiei, stiin+++telor muncii, istoriei stiintelor, al antropologiei.

Orientarea scolara si profesionala presupune un ansamblu de demersuri practice, ce au ca fundament un corp de idei teoretice, toate acestea menite sa-l ajute pe subiect cum sa opteze pentru lumea scolii si a profesiunilor in cunostinta de cauza astfel incat la finele scolii sau al ciclului de formare profesionala responsabilitatea subiectului sa se poata adapta la functia muncii, la lumea scolii, la contextual social astfel incat el, in aceste contexte sa se simta ca acasa. Pentru ceilalti el sa nu fie considerat un strain.

Activitatea de orientare este sinonima cu activitatea de indrumare, de informare, formare, cunoastere, diagnoza, prognoza, consiliere, adica echivalenta cu activitatea de educare a personalitatii constiente, in sensul cel mai larg al cuvantului.

O perioada de timp orientarea scolara si profesionala s-a confundat cu activitatea de selectie scolara si profesionala fapt intalnit cu mare frecventa si in present, in realitate orientarea si selectia fiind doua notiuni cu sensuri si continuturi diferite.

Orientarea - de la tanar - profesie scolara, pune in centru activitatea initiata, interesele copilului, ale tanarului, adica se intoarce cu fata catre interesele copilului, tanarului, catre reactiile si aptitudinile acestuia, incercand sa identifice acele situatii care ii sunt favorabile bunei stari ale acestuia.

Selectia ca activitate porneste de la lumea muncii, a profesiei catre copil sau tanar incercand sa identifice pe cei mai buni subiecti de care scoala sau cei ce beneficiaza de forta de munca au nevoie. Cu alte cuvinte, in activitatea de selectie specialistul nu este interesat de ceea ce se intampla subiectului care va cunoaste o anumita activitate, ci este interesat ca acesta sa aduca beneficii, profit sau sa raspunda intereselor unei institutii, adica activitatea specifica in selectie este constructia cu fata catre interesele institutiei.

Orientarea scolara este o activitate de echipa, ea solicitand per lungimea probelor, un economist, un sociolog, un asistent social, un pedagog. Selectia poate fi activitate singulara sau individuala.

Orientarea scolara si profesionala presupune subactivitati precum: informare, formare, cunoastere-diagnostic, selectie, consiliere (indrumare), actiuni de autoformare, cunoastere, adaptare si rezistenta la stress.

1.2 Orientarea scolara - caracteristici

Copilul si scoala constituie doua realitati intre care este necesar sa se contureze un aspect de convenabil. Scoala nu isi poate realiza obiectivele sale decat in conditiile in care copiii integrati in formele sale de pregatire poseda posibilitatile de satisfacere a exigentelor formulate de programele de invatamant.

Orientarea scolara poate fi definita ca o actiune pedagogica exercitata in scopul asigurarii permanente a echilibrului dintre scoala (forma si nivel de solicitare) si elev (forma si nivel de reactie). Ea reprezinta o actiune de conducere a copilului prin forme diferentiate de scolarizare, in scopul asigurarii pentru copil a conditiilor optime de formare, avandu-se in vedere caracteristicile sale fizice, psihologice sau informationale.

Orientarea scolara este o actiune care se desfasoara permanent pe parcursul procesului de scolarizare a copilului, in interiorul stadiilor de dezvoltare ale acestuia si ca fiecare decizie, luata in momentul necesar, se consolideaza prin analiza procesului de realizare a copilului, rezultat al maturizarii sale, al definirii caracteristicilor individuale, al nivelului de realizare atins sub diferite aspecte ale personalitatii sale. Orientarea scolara este deci o actiune individualizata, implica identificarea liniilor de dezvoltare ale copilului, formularea unei prognoze asupra evolutiei viitoare si, in functie de aceste realitati, precizarea formelor de instruire, in care prin materiile de invatamant si forma de transmitere se poate intrevedea o dezvoltare maxima a capacitatilor prezentate.

Nivelul de organizare scolara atins astazi, conditiile sociale si schimbarea de perspectiva in intelegerea fenomenului educativ, implica modificarea unor modalitati de lucru, astfel incat actiunea de conducere a copilului sa se desfasoare in concordanta cu posibilitatile pe care le ofera stiinta sau nivelul atins in organizarea sociala. Astfel, mentionam:

• relatia elev-scoala trebuie satisfacuta plecandu-se de la primul termen al relatiei, adica de la elev. Orientarea elevilor spre scoli, in functie de posibilitatile si nivelul de realizare atins, trebuie opus practicii actuale de selectionare efectuata de scoala. Prin aceasta rasturnare a modalitatii de lucru, fiecare elev se va gasi in conditiile cele mai favorabile pentru sine de realizare, iar fiecare forma de scolarizare isi va contura eficienta sa marita pe plan social ca si pe plan individual;
• abordarea relatiei elev-scoala, in vederea optimizarii acesteia, plecadu-se de la elev, inseamna trecerea de la sistemul de selectie practicat pana acum, la un sistem bazat pe orientarea aptitudinala a tineretului. Nu se poate nega scolii dreptul la selectie, dar aceasta trebuie sa aiba loc intre elemente care totusi, pe linia lor de dezvoltare, prezinta posibilitati deosebite pentru scoala respectiva, posibilitati structurate, printr-un formativ organizat ad-hoc;
• in aceleasi conditii, repartitia elevilor in scoli trebuie sa fie fundamentata pe o actiune formativa exercitata continuu pe parcursul procesului de scolarizare, in sensul conducerii copilului spre realizarea si continua satisfacere a capacitatilor sale, si nu o simpla actiune exercitata printr-un examen. Astfel, devine necesara existenta unor actiuni programate, organizate la nivelul fiecarui elev, care sa se sprijine pe o corecta cunoastere a individualitatii elevului si exercitarea unei actiuni formative, diferentiate de la elev la elev, devin o cerinta a momentului actual;
• aceasta forma de organizare a actiunilor de conducere a copiilor, impune, implicit, preocuparea de fiecare categorie de copii, sau de fiecare copil in mod egal. De obicei, cu precadere profesorii se ocupa de elevii buni, acorda atentie elevilor foarte slabi, spre a aduce la limita de promovare (de multe ori preocupare formala), dar neglijeaza marea masa a copiilor mijlocii sau, indirect, a copiilor care la absolvirea scolii urmeaza sa acopere cele mai multe locuri in organizarea sociala. Acesti copii sunt cei mai putin cunoscuti, deoarece ei nu ridica probleme si ofera, fara galagie, un rezultat considerat multumitor. Totusi, dintre acesti copii apar, de multe ori, adevarate surprise si, poate ca, o preocupare mai atenta din timp ar inlatura un efort considerabil mai tarziu. Acest fapt trebuie corectat. Activitatea de formare trebuie sa se sprijine pe cunoasterea corecta a copiilor si sa asigure conditia de realizare deplina a capacitatilor prezentate de fiecare dintre ei.

Acestea sunt obiectivele pe care orientarea scolara isi propune sa le realizeze prin interventia sa permanenta, desfasurata pe intreaga perioada de formare a persoanei. Aceasta perioada pe care orientarea scolara o acopera cu actiunile sale este de fapt copilaria omului.

1.3 Orientarea profesionala - caracteristici

Orientarea profesionala se profileaza ca o activitate organizata pe plan social cu scopul de a facilita tineretului posibilitatea de a-si alege o profesiune care sa-I permita valorificarea fondului de aptitudini, deprinderi si cunostinte consolidate pe parcursul perioadei de pregatire. Concordanta dintre acest fond al persoanei si ansamblul solicitarilor formulate de profesiune asigura capacitatea de satisfacere a sarcinii profesionale, in conditii de efort normal si de satisfactii, cat si atingerea, prin exercitiu, a maiestriei profesionale, adica a stadiului de perfectiune la care persoana trece in indeplinirea operatiilor, de la simpla executare la procesul de elaborare proprie, de creare.

Orientarea profesionala, ca si cea scolara, este un fenomen social, care in secolul nostru capata o forma de organizare institutionala, interventia stiintei in acest camp de fapte conduce, pe de o parte, la inlaturarea esecurilor din viata persoanei, a situatiilor de neadecvat sau de daunator (uzura prematura, acidente, boli profesionale), iar pe de alta parte, la conditia in care activitatea ofera persoanei satisfactii, posibilitatea de a efectua o munca cu un consum normal de energie si permite valorificarea din plin a capacitatilor pe care le prezinta.

Persoana trebuie cunoscuta atat sub aspectul fondului sau aptitudinal cat si al caracteristicilor de personalitate in totalitatea lor, a nivelului de realizare atins, a fondului de informatii, a nivelului de aspiratii. O profesiune trebuie sa convina persoanei atat prin posibilitatea de integrare in ansamblul conditiilor in care acesta se desfasoara. In situatia de azi, accentul cade mai mult pe posibilitatea de integrare in conditiile de lucru decat pe rezolvarea temei. Daca deprinderile de a conduce un automobil le poate forma orice persoana normala, in schimb nu orice persoana poate indeplini satisfacator aceasta sarcina in conditii de siguranta pentru circulatie.

Orientarea profesionala se realizeaza pe doua planuri: unul general, in care, tinandu-se seama de anumiti parametrii, se orienteaza persoana spre un anumit sector sau profesiune, care satisface dezideratele perosoanei sub aspectul nivelului de posibilitati si pregatire cat si al aspiratiilor sale pe plan social si altul, mai restrans (mai concret), in care se incearca apropierea dintre persoana si un anumit loc de munca, avandu-se in vedere caracteristicile sale aptitudinale.

In genere, persoana trebuie privita sub aspectul nivelului pe care il prezinta posibilitatile sale, al nivelului sau de realizare si al nivelului de aspiratii. Astfel, este necesara confruntarea intre aspiratie si posibilitati. Rolul scolii in satisfacerea posibilitatilor (prin instruire si educatie) si in echilibrarea aspiratiilor este considerabil.

Scoala are in problema orientarii un obiectiv important de realizat: sa faciliteze la copil atingerea maturitatii necesare, pentru a putea decide, la momentul necesar, asupra oportunitatii de a trece in sectorul productiv (sa treaca din pozitie de adolescent in cea de adult) si anume spre ce directie sa se orienteze. In afara de prezenta unei capacitaati de a gandi, sau a unei maturitati echivalente valorii deciziei pe care o ia, scoala trebuie sa ofere tanarului suficiente informatii despre lumea profesiunilor, in special asupra acelora pe care tanarul le-ar dori sau le-ar putea imbratisa, cat si o informatie suficienta despre sine. A te cunoaste pe tine si a cunoaste activitatea spre care vrei sa te orientezi sunt cele doua conditii de eficienta in decizia pentru alegerea unei profesiuni.

Orientarea profesionala va fi fixata, pentru marea majoritate a adolescentilor, in perioada celui de-al doilea ciclu lung sau scurt al invatamantului de gradul doi. Cu toate acestea, candidatii la diferite examene de bacaleureat scapa insa de obligatia unei optiuni precise, ei aleg cel mult o anumita categorie de studii generale. In acest caz se confirma regula stabilita in mod empiric: orientarea are loc cu atat mai tarziu si mai liber cu cat nivelul studiilor generale este mai ridicat in ierarhia scolara.

1.4. Influenta familiei in orientarea scolara si profesionala

Familia contemporana nu mai are, in totalitate, caracteristicile avute cu doar cateva decenii in urma. Ambii parinti sunt angajati in munca, copiii ramanand singuri de dimineata pana seara tarziu. In vacante, care adesea nu coincid, fiecare membru al familiei are alte obiective: copiii merg in tabere, iar parintii pleaca in locuri diferite. In aceste conditii nu este de mirare faptul ca statutul si ponderea figurii parentale sunt afecatate. Si ca urmare alte persoane au inceput sa se impuna universului social si psihoafectiv al copilului: cercul de prieteni, figuri publice, eroi din filme.

Parintii, fortati de imprejurari, transfera institutiilor o buna parte din obligatiile si misiunile lor fata de proprii copii. Acestia sfarsesc prin a se maturiza de timpuriu si, la varste mai mici, sunt ingrijorati de subiecte precum: terorismul, drogurile, armele nucleare, coruptia, saracia.

Aceste caracteristici specifice mediului socio-cultural al dezvoltarii copilului, modul particular de intelegere si rezonanta lor pe plan intern determina pattern-uri comportamentale foarte diferite in ceea ce priveste decizia cu privire la cariera. Se intalnesc astfel alegeri:

social orientate: prestigiu, succes, pozitie;

altruiste: sprijinirea familiei, a categoriilor defavorizate (persoane cu handicap, bolnavi);

egoiste/autonome: confortul personal, castig material, munca usoara si fara responsabilitati;

reactive/frustrante: alegerea unui traseu profesional opus dorintei celor cu care este in conflict;

conformiste: acceptarea solutiei gasite de adulti si plierea aspiratiilor in acest sens;

hedonice/narcisiste: motivate prin placerea in sine, riscul, romantismul, satisfactia furnizata, viata usoara.

Ponderea influnetei parintilor asupra copiilor lor in alegerea unei cariere este, de multe ori, decisiva. Modelele comportamentale ce tin de munca si care sunt vehiculate in familie (de apreciere sau dimpotriva, deprecierea propriei profesii sau a altora) vor fi preluate si de copii, contribuind treptat la conturarea alegerilor. De asemenea, atitudinile puternic autoritare sau, din contra, total neutre, neimplicate, precum si cele de tip compensator (de "realizare prin copii") au fiecare rata lor de manipulare, in sens pozitiv sau negativ.

Din motive lesne de banuit (legaturile psihoafective intrafamiliale speciale) multi parinti isi supraapreciaza copiii, lucru bun doar pana la un anumit punct, si le impun trasee educationale si filiere profesionale la care acestia nu adera cu convingere sau pentru realizarea carora vor face fata cu greu, in mod penibil, cu esecuri repetate sau rezultate mediocre, fapt care se va rasfrange si asupra satisfactiei si reusitei lor ulterioare in munca.

Lipsa de consens intre parinti cu privire la viitoarea profesie a copiilor va influenta alegerea in sensul ca aceasta se va contura cu greu, adeziunea la decizia luata va fi redusa, iar materializarea  optiunii ezitanta si fara entuziasm. Parintii transfera uneori copiilor lor nemultumirile lor profesionale, stereotipurile cu privire la munca (grea, banoasa, sigura, murdara, de presitigiu) sau propriile aspiratii nerealizabile, faptul avand efecte nefavorabile asupra acestora in alegerea si realizarea carierei.

Ponderea in care elevii tin seama de dorinta parintilor cu privire la filierea scolara de urmat si profesia viitoare scade pe masura ce acetia sunt inclusi in niveluri mai inalte de scolarizare (invatamant superior, liceu). In general criteriile pe care le au in vedere parintii in influentarea alegerii scolar-profesionale a copiilor se refera la:

siguranta si viitorul profesiei pe piata fortei de munca;

durata studilor pentru a atinge un astfel de obiectiv (timp in care tanarul este dependent material de familie);

costurile financiare (taxe ale educatiei);

avantajele materiale asteptate;

pozitia sociala conferita de profesie;

potentiale riscuri ale muncii in exercitarea profesiei.

La copii, in etape de varsta mai mici, sunt predominante "criteriile" afectiv-motivationale, dar treptat locul acestora este luat de "argumente" mai practice si mai consistente.

Relatia dintre trasaturile de personalitate si orientarea scolara si profesionala

1.5.1. Integrarea socio-profesionala si restructurarile personalitatii

Intre 14 si 18 ani, socializarea se constituie ca o forma de interactiune sociala prin care se gasesc resursele psihice de depasire a conflictelor si tensiunilor ce pot genera tulburari comportamentale, specifice acestei perioade. Socializarea capata forma unei modalitati de compensare, de adaptare si de exprimare de atitudini fata de altii ce se bazeaza pe afirmarea spiritului onoarei. In cazul acesta, conduitele de convenienta, intalnite si la puberi sunt inlocuite prin cele de reputatie in care activitatea adolescentilor nu mai este incarcata de anxietate si ambivalenta. Structurile de personalitate, constituite pe aceste baze, ii permit adolescentului sa se apropie de idealul omului acceptat si exprimat printr-un grup social spre care tinde.  El devine constient de calitatile omului real, concret, dar prospecteaza, in acelasi timp, dimensiunea omului acceptat si promovat de societate. Aptitudinile si insusirile de catacter, ca disponibilitati ale personalitatii, genereaza, la aceasta varsta, interese, curiozitate, perspicacitate, cpirit critic, autoanaliza si raportari la cei din jur pentru a-si putea dezvalui conduite legate de acceptorii morali si valorici, ce ii permit o integrare activa si eficienta in viata social-profesionala.

Integrarea sociala si profesionala a tineretului este dependenta de calitatile persoanei, dar si de conditiile obiective. Nivelul si extinderea integrarii denota capacitatea de adaptare, iar satisfactiile traite contribuie la mentinerea starii de sanatate si la stimularea dezvoltarii personalitatii.

Dilatarea subidentitatii profesionale si sociale se realizeaza in situatii de confort si de evaluare pozitiva a activitatii. Tanarul manifesta preferinta pentru un loc de munca deschis, de care sa se simta legat si cu care sa poata comunica, sa-i fie respectate si evalutate corect eforturile. Prin structura lor, unele profesii au un coeficient de stres mai mare decat altele si implica o competenta acuta sau lenta ca urmare, actioneaza filtre discriminative carora tanarul trebuie sa le faca fata. Adeseori intervin surprize legate de aspiratie si ceea ce i se ofera prin exercitarea profesiunii. In multe situatii, se formuleaza cerinte ce presupun insusiri legate direct de activitate si se anuleaza relativ acumularile scolare care au implicat atatea eforturi in anii anteriori, fapt ce provoaca anxietati si dificultati de adaptare. Fara indoiala, structura profesiunilor creeaza o diferentiere discreta a tinerilor atat prin aport si adaptare, cat si prin densitatea de rol si statut. Aceste diferentieri determina atitudini care au la baza si tipologia personalitatii si chiar cele legate de sex. Unele cercetari au demonstrat ca persoanele de sex feminin sunt mai anxioase in raport cu procesul de integrare social-profesionala si traiesc dramatic insuccesul. Dificultatile sporesc si la femei si la barbati, pe fondul unor tipologii (structuri nervoase) la bile a unor temperamente neechilibrate, fara capacitate de efort si cu tendinte autiste.

Trebuie remarcat ca inadaptarile verbale, profesionale, familiale, se mentin relativ ridicate in perioada tineretii. Dereglarile personalitatii se reflecta in planul comportamental, si, in raport de profunzimea lor, se extind in toate formele de activitate, avand tendinta de a se consolida ca deprinderi negative in relationarea cu cei din jur.

In tinerete, se manifesta deosebit de activ folosirea de cunostinte si operarea cu concepte abstracte care pun in evidenta forta abilitatilor intelectuale. Exprimarea inteligentei prin sisteme simbolice presupune o activitate complexa de intelegere, in care este implicata perceptia sociala alimentata de roluri si statute invatate. Vocatia pentru un anumit gen de activitate este bine conturata, ceea ce face ca tanarul sa depuna eforturi sustinute in vederea afirmarii sale si proiectarea dorintelor de a ocupa o anumita pozitie profesionala, culturala, sociala. Problemele profesionalizarii si perfectionarii ocupa un loc central in activitatea desfasurata, creand un cadru larg de concepere a rolului ce poate fi indeplinit si a atingerii idealului de viata. Tinerii sunt sensibili la ameliorarea perceperii de sine si la felul in care imaginea lor este prezenta de ceilalti. Ei doresc un statut diferentiat si depun eforturi pentru o exprimare complexa a insusirilor de personalitate, valorizand mai bine relatiile cu cei din jur. Constituirea personalitatii trece printr-un profund proces de restructurare ca urmare a dilatarii subidentitatii familiale, cultural-sociale, ocupationale si axiologice. Un asemenea proces poate genera tensiuni, coflicte si frustratii, din care tanarul iese invingator prin adoptarea unor modele actionare ce valorifica maximal caracteristicile personalitatii sale mature si in plina voga creatoare, cu echilibrari si adaptari adecvate mediului. Adaptarea se realizeaza printr-o intelectualizare a modului de organizare a vietii personale, profesionale si sociale.

1.5.2. Cunoasterea personalitatii elevilor

Cunoasterea personalitatii elevilor presupune o activitate complexa, ce consta in culegerea datelor despre elev din diverse medii (familie, scoala, grupuri de prieteni etc.), in realizarea unor interviuri si in utilizarea unor metode specifice de investigare a personalitatii. Aceasta activitate constituie o conditie fundamentala a organizarii si desfasurarii eficiente a procesului de educatie, dar si o componenta esentiala a procesului de consiliere si orientare in scoala si profesionala.

Cunoasterea personalitatii elevului nu se realizeaza usor si nici intr-o perioada scurta de timp. Ea necesita parcurgerea unor etape ierarhice, situatii diferite, observarea continua a cresterii si dezvoltarii individului, precum si a atitudinilor sale, in urma unor evenimente aparute sau provocate. Altfel spus, este vorba de adoptarea unei viziuni longitudinale, care consta in observarea si examinarea evolutiei aptitudinilor, capacitatilor si performantelor elevilor de-a lungul scolaritatii.

La activitatea de cunoastere a elevilor, care se desfasoara intr-un mod adecvat in toate etapele orientarii si in stransa interdependenta cu celelalte componente ale acesteia, trebuie sa participe toate cadrele didactice. Fiecare profesor, in cadrul lectiilor, cercurilor pe obiecte, activitatilor practice si al altor actiuni scolare si extrascolare, are posibilitatea de a obtine o serie de date privind nivelul de cunostinte sicapacitatea intelectuala a elevilor, interesele si aptitudinile pentru disciplina de invatamant pe care o preda, posibilitatile de dezvoltare a elevilor in domeniul respectiv, atitudinea fata de munca scolara si fata de profesiunea dorita, preferintele, aspiratiile si dorintele elevilor. Toate aceste date trebuie transmise dirigintilor care, confruntandu-le cu propriile date (culese la lectii, orele de dirigentie, consultatii si alte activitati scolare si extrascolare), le utilizeaza la completarea fiselor de caracterizare a elevilor.

Pregatirea elevilor in vederea efectuarii unor optiuni scolare si profesionale corecte si realiste este, in esenta, un aspect principal al educatiei generale pe care o asigura scoala. Ea presupune insusirea unui ansamblu de cunostinte cu privire la diversele domenii ale realitatii, formarea de abilitati si deprinderi, dezvoltarea unor interese multilaterale si a unor interese profesionale dominante, dezvoltarea aptitudinilor generale si speciale, formarea unor atitudini pozitive fata de munca, educarea preferintelor si aspiratiilor elevilor in directia satisfacerii cerintelor sociale de forta de munca, dezvoltarea unei motivatii superioare si a idealului profesional, formarea unei trasaturi volitiv-caracteriale pozitive necesare in exercitarea diverselor profesiuni pentru care opteaza elevii.

Pentru consilierea si orientarea carierei elevilor, o importanta deosebita o prezinta educarea intereselor cognitive si profesionale, precum si a aptitudinilor acestora, dirijarea aspiratiilor lor in directia ofertei sociale privind necesarul fortei de munca, formarea unor atitudini pozitive fata de munca si cultivarea unor motivatii superioare (social-morale), care sa stea la baza optiunilor scolare si profesionale.

Modalitatile cele mai eficiente de educare a acestor variabile de personalitate, care in procesul formarii si dezvoltarii lor se interconditioneaza, sunt reprezentate de acele preocupari scolare si extrascolare care au o puternica rezonanta in personalitatea elevului, "in care elvul este angajat si in care pe baza disponibilitatilor sale fizice si psihice copilul poate obtine satisfactii". Aceasta pregatire psihologica a elevilor nu inseamna insa grabirea luarii unei decizii si nici constrangerea sau impingerea lor spre anumite tipuri de studii sau ramuri de activitate profesionala. Ea este, in esenta, o actiune permanenta de dirijare a procesului de formare a personalitatii fiecarui elev (sistemul de preferinte, aspiratii si dorinte), ceea ce poate (cunostintele, abilitatile si capacitatile de care dispune) si ceea ce trebuie sa faca elevul (oferta de munca si cerintele vietii sociale).

In cadrul procesului educational, principalele modalitati prin care se realizeaza pregatirea elevilor in vederea alegerii studiilor si profesiunii corespunzatoare realizarii concordantei dintre cei trei parametrii sunt: continutul obiectelor de studiu; lectia - ca principala forma de organizare a activitatii didactice; stabilirea unei legaturi permanente intre procesul de invatamant si activitatea social-productiva; modele de instruire; activitatea individuala cu elevii; influenta personalitatii profesorului.

Prin caracterul polifunctional, prin functiile cognitive, formativ-educative si motivationale, metodele de instruire sunt instrumente eficiente de educare a elevilor in vederea alegerii studiilor si profesiuniii viitoare. Utilizand metode active, participative de predare-invatare educatorul simuleaza independenta elevului in gandire si actiune, curiozitatea epistemica si creativitatea, dezvoltarea intereselor, aptitudinilor si motivatiei. In acest fel profesorul creeaza premisele psihologice necesare efecturaii unor optiuni corecte si realiste.

Prin activitatea individuala elevii trebuie ajutati sa-si insuseasca cunostintele suplimentare prin munca independenta, sa-si cultive interesele si aptitudinile in directia respectiva.

In acelasi timp, personalitatea profesorului reprezinta pentru elevi un model inducotr de comportamente, motive, atitudini, interese, convingeri. Adeseori atractia unor elevi pentru anumite obiecte de invatamant este provocata de simpatia si respectul lor pentru profesor.

Pentru a se ajunge la efectuarea unor optiuni scolare si profesionale corecte si realiste este absolut necesara informarea elevilor cu privire la tipurile si profilurile de studii pe care le pot urma, la posibilitatile si formele de calificare profesionala, la lumea profesiunilor si la dinamica ei specifica, la perspectivele dezvoltarii social-economice si oferta sociala de munca in diferite sectoare de activitate.

Modalitatile si mijloacele de informare a elevilor sunt multiple si diversificate. In functie de caracterul pe care il au diversele metode de informare folosite acestea se clasifica in urmatoarele categorii:

a.       academice sau orale (conferinte, cursuri, consultatii, intalniri cu specialisti);

b.      concrete (vizite in institutii si unitati productive, ateliere si intreprinderi, activitati in cercuri tehnice, filme, emisiuni de radio);

c.       scrise (monografii profesionale, ghiduri scolare si profesionale, buletine de informare).

Fara indoiala, dintre toate cadrele didactice, rolul cel mai important in ceea ce priveste informarea scolara si profesionala il are dirigintele. El este un factor activ de informare directa si de indrumare a activitatii de autoinformare a elevilor sai.

In urma diverselor contacte cu surse de informare si in urma discutiilor purtate cu consilierul scolar, elevul se va decide asupra unui domeniu de activitate sau chiar asupra unei profesiuni date. Alegerea trebuie sa-i apartina in totalitate, consilierul doar asistandu-l in evaluarea propriilor decizii. Elevul trebuie sa stie ca alegerea sa nu este definitiva, in sensul ca se poate reveni asupra ei.

Indrumarea elevilor spre anumite tipuri de scoli sau grupuri de profesiuni constituie, de fapt, actiunea cu care se incheie procesul de orientare in fiecare din etapele sale si care consta in acordarea unui sfat de orientare.

Prin sfatul de orientare se exprima parerea despre corectitudinea alegerii studiilor si profesiunii, despre nivelul de pregatire si dotare al elevului, despre felul in care se autocunoaste, despre ceea ce trebuie sa faca in viitor pentru ca sa-si poata transpune in viata optiunea sa scolara si profesionala.

Dupa opinia lui Drevillon, metodologia elaborarii sfatului de orientare consta in doua metode sau modalitati principale de actiune: una bazata pe trecutul elevului si alta pe perspectivele de evolutie ale personalitatii sale. Astfel, pe de o parte, profesorii si dirigintii trebuie sa caute in trecutul elevului argumente care sa le permita sa presupuna stabilirea conduiteor actuale si sa prevada evolutia lor in viitor, iar, pe de alta parte, consilierul trebuie sa studieze criteriile de adaptare a elevilor la diferite situatii de mediu cu ajutorul unor probe, pornind de la ideea ca "viitorul determina prezentul".

In ansamblu, metodele si tehnicile orientarii trebuie concepute ca fiind un sistem complex si diversificat ce indeplineste functii multiple: cognitive, formativ-educative, instrumentale si normative.