PERSONALITATEA SI INFLUENTELE EDUCATIVE

PERSONALITATEA SI INFLUENTELE EDUCATIVE

Cuvinte cheie: personalitate, unitate bio-psiho-sociala si culturala, temperament, caracter, atitudini, obisnuinte, prejudecati, aptitudini

Personalitatea reprezinta un sistem de trasaturi generale si relativ stabile, care definesc un anume individ, facandu-l sa se deosebeasca de ceilalti. Personalitatea defineste individul uman, considerat ca o unitate bio-psiho-sociala si culturala; este o rezultanta a factorilor biologici-ereditari, a factorilor care tin de dezvoltarea psihoindividuala, a factorilor sociali si culturali. Personalitatea este un concept care cuprinde intreg sistemul atributelor, structurilor si valorilor de care dispune o persoana.

Conceptul de personalitate nu este rezultatul alipirii artificiale a componentelor biologice-fiziologice, psihologice si social-culturale, ci constituie o unitate, o integritate functionala. Atributul de unitate care desemneaza personalitatea umana are valente calitative si este elaborat in cursul dezvoltarii social-istorice a omului, dezvoltare care i-a permis trecerea de la simpla adaptare la mediu catre asimilarea constienta si activa a situatiilor, catre anticiparea acestora si catre comportamentul orientat social-istoric.

Criteriul suprem al unei personalitati il constituie constiinta propriei individualitati si masura in care individul se integreaza in viata unui grup social. Aceasta, deoarece personalitatea umana se formeaza in procesul interactiunii cu lumea obiectiva, in primul rand cu mediul social; in personalitate se reflecta sistemul relatiilor sociale in care ea se formeaza. Intre dezvoltarea sociala si personalitate exista o conditionare reciproca: personalitatea nu este doar rezultatul determinarii sociale, ci este, ea in sine, un element activ de determinare si modelare a mediului social.

Structura personalitatii si posibilitati de influentare educativa

Componentele sistemului personalitatii sunt:

1. subsistemul de orientare (care cuprinde sistemele motivationale, aspiratiile, interesele, idealurile de viata - la care ne-am referit in capitolele anterioare),

2. subsistemul dinamico-energetic (reprezentat de temperament),

3. subsistemul relational-valoric (reprezentat de caracter),

4. subsistemul instrumental-operational (reprezentat de aptitudini).

Temperamentul reprezinta latura dinamico-energetica a personalitatii, ansamblul trasaturilor neurofiziologice ale unei persoane, care determina diferentieri psihice interindividuale in ceea ce priveste, indeosebi, capacitatea energetica si dinamica comportamentala.

Temperamentul este latura cu cea mai puternica inradacinare genetica, depinzand direct de forta, mobilitatea si echilibrul cu care se desfasoara activitatea nervoasa superioara, precum si de caracteristici somatice si de regimul de functionare al organismului. Insusirile temperamentale se manifesta in intreaga viata a individului, marcand particularitatile de intensitate si de mobilitate la nivel afectiv, cognitiv, motor si verbal.

Cele patru tipuri temperamentale sunt: sangvinicul, flegmaticul, colericul si melancolicul.

Sangvinicul, din punctul de vedere al desfasurarii activitatii nervoase superioare, este puternic, echilibrat si excitabil; se adapteaza usor la situatiile noi, este stapanit, are capacitate de efort sustinut si de actiune rapida; este sociabil, comunicativ, stabil din punct de vedere afectiv; manifesta spirit de grup si aptitudini de conducere.

Flegmaticul - puternic, echilibrat, inert - manifesta oarecare lentoare in conduita, are rezistenta crescuta la stres si mare stabilitate la nivelul deprinderilor; este controlat, calm, introvert si pasiv din punctul de vedere al initiativelor.

Colericul - puternic, neechilibrat, excitabil - manifesta rapiditate in miscari si in ritmul verbal; este inegal in manifestarile afective si in comportamente; impulsiv, uneori chiar agresiv, este instabil in interese, comunicativ si optimist.

Melancolicul - tipul temperamental slab - prezinta sensibilitate deosebita, lipsa de energie si rezistenta scazuta la stres; introvert si instabil, este rigid, rezervat si pesimist; este cel mai putin sociabil dintre toate tipurile temperamentale.

Din punct de vedere educativ, cunoasterea tipului temperamental si a trasaturilor temperamentale reprezinta prima treapta catre modelarea personalitatii. Chiar daca are o puternica inradacinare genetica, temperamentul poate fi modelat, in sensul potentarii si valorizarii unor trasaturi si al estomparii sau compensarii altora. Pornind de la aceeasi trasatura temperamentala, se pot forma trasaturi caracteriale diferite. Particularitatile temperamentale nu sunt "bune" sau "rele" la modul absolut, dar determina orientarea individului catre un anumit tip de activitate si influenteaza formarea trasaturilor caracteriale. Multe dintre cazurile de inadaptare scolara si/sau profesionala se datoreaza lipsei de concordanta intre particularitatile temperamentale ale persoanei si natura activitatii pe care o desfasoara (sau conditiile in care desfasoara activitatea respectiva). De aceea, in orientarea scolara si profesionala trebuie sa se tina seama de: preferinta pentru activitati variate sau, dimpotriva, preferinta pentru activitati cu caracter stereotip; tendinta de a conduce si controla pe ceilalti; preferinta pentru activitati care implica numeroase contacte cu ceilalati sau, dimpotriva, preferinta pentru activitati predominant individuale; preferinta pentru activitati care implica pericolul; reactiile tipice la recompensa si sanctiune.

Caracterul reprezinta un sistem de insusiri si atitudini stabile si specific individuale, cu semnificatii sociale si morale, modeland maniera de raportare a individului la sine, la ceilalti si la activitate. Astfel, caracterul se constituie in structura cea mai sintetica a personalitatii, trasaturile si atitudinile componente fiind in permanenta interactiune.

Caracterul se formeaza si se reorganizeaza in timpul vietii, in cadrul relatiilor sociale ale individului, prin intermediul activitatii practice pe care acesta o desfasoara, avand o constanta relativa (si nu maxima constanta, ca temperamentul). Este alcatuit din insusiri-valori, fiecare trasatura caracteriala variind intre doi poli: valoare si nonvaloare (de exemplu, disciplinat - nedisciplinat, egoist - altruist, cinstit - necinstit etc.).

Trasaturile de caracter se ierarhizeaza intr-un sistem, in care exista una sau doua trasaturi cardinale si 10-15 trasaturi principale. Profilul caracterial poate avea caracteristici precum: unitate (stabilitate in fata schimbarilor), expresivitate (nota specifica impusa de trasaturile cardinale), originalitate (modul particular de imbinare si organizare a trasaturilor caracteriale), tarie (forta de mentinere a integritatii), bogatie.

Componenta de baza a caracterului si, totodata, modalitate principala de manifestare a acestuia, atitudinea este conceputa ca o pozitie fata de "ceva" sau "cineva", manifestata printr-un mod specific de reactie. O atitudine reprezinta o stare de spirit a individului fata de o valoare si, ca atare, ea are o baza sociala. Omul are o anumita pozitie fata de o persoana, o situatie, un eveniment etc., iar aceasta pozitie se manifesta prin anumite comportamente; deci, atitudinea determina comportamentul si nu invers. Atitudinea trebuie diferentiata de unele concepte precum: obisnuinta, opinia, prejudecata. Obisnuintele sunt reactii-tip la diferite situatii sau stimuli si au un caracter automatizat. Spre deosebire de obisnuinte, atitudinile nu sunt automate, rigide, ci sunt pozitii constiente. Opiniile au un caracter conjunctural, in timp ce atitudinile sunt durabile si relativ stabile. Prejudecatile nu au o fundamentare rationala, spre deosebire de atitudini, ci una afectiva, fiind lipsite de suportul unor concepte. Prejudecatile sunt determinate de credintele si obiceiurile grupului social de apartenenta.

Atitudinile sunt caracterizate prin: directie (obiectul spre care se indreapta); intensitate (taria, forta atitudinii); principialitate (identitatea de comportament in situatii asemanatoare, fata de persoane similare); ierarhizare (se situeaza unele fata de altele in relatii de subordonare sau supraordonare); stabilitate (constanta, in conditii de flexibilitate).

In formarea atitudinilor actioneaza doua categorii de factori:

factori individuali: varsta, sexul, inteligenta, stabilitatea/instabilitatea emotionala;

factori sociali: familia, scoala, grupurile de prieteni/colegi, conditiile economice, culturale etc.

Aptitudinile reprezinta subsistemul operational al personalitatii, care presupune o structura de insusiri fizice si psihice, organizate in mod original, care permit efectuarea unei activitati cu rezultate peste medie.

Exista aptitudini generale (care stau la baza eficientei in orice domeniu) si aptitudini speciale (specifice pentru o anumita activitate: muzicale, sportive, matematice, tehnice etc.); de asemenea, exista aptitudini simple si complexe, precum si aptitudini senzorial-perceptive, psihomotorii sau intelectuale.

Una si aceeasi aptitudine poate constitui o conditie pentru desfasurarea cu succes a unei singure activitati sau a unui numar foarte mare de activitati. De asemenea, o aptitudine izolata nu poate asigura intotdeauna succesul, performanta peste medie intr-o anumita activitate, fiind necesare, in asemenea cazuri, o structura de aptitudini. Dar, exista si cazuri in care absenta unei aptitudini dintr-o structura aptitudinala nu constituie o piedica pentru efectuarea unei activitati la nivel performantial; lipsa unei aptitudini poate fi compensata prin alte tipuri de insusiri ale personalitatii (alte aptitudini, trasaturi temperamentale sau caracteriale).

Aptitudinile au la baza unele dispozitii native, de tipul: particularitati ale unor analizatori, particularitati ale activitatii nervoase superioare, constitutia fizica, particularitati ale aparatului fono-articulator s.a. Aceste dispozitii native sunt polivalente, generale, in sensul ca nu fiecare aptitudine are la baza o anumita dispozitie, si pot asigura formarea si dezvoltarea aptitudinilor doar in conditii educative adecvate.

Educabilitatea aptitudinilor depinde de: specificul aptitudinii, intervalul optim de educabilitate (specific, indeosebi, aptitudinilor speciale), conditiile externe si activitatea desfasurata, maturizarea biologica si psihologica, atitudinea, motivatiile si interesele legate de o anumita aptitudine.