PRINCIPII SI METODE DE CONSILIERE EDUCATIONALA SI A CARIEREI

PRINCIPII SI METODE DE CONSILIERE EDUCATIONALA SI A CARIEREI

1. PREGATIREA CONSILIERULUI

Consilierea este un proces complex care nu poate fi realizat intuitiv sau dupa simtul comun. Consilierea incorporeaza informatii si metode din mai multe discipline psihologice. Pregatirea consilierului presupune asadar asimilarea unor repere teoretice si aplicative din mai multe domenii domenii:

. psihologia dezvoltarii

. psihologia comportamentului

. psihologia personalitatii

. psihologia sanatatii

. psihologia sociala

. teorii si tehnici de consiliere

. autocunoastere

Consilierea implica dezvoltarea unor atitudini si abilitati fundamentale, fara de care procesul de consiliere nu poate duce la efectele conturate de insesi obiectivele consilierii.

ATITUDINILE CONSILIERULUI

Procesul de consiliere presupune o relatie speciala intre consilier si elevi/tineri, relatie bazata pe responsabilitate, confidentialitate, incredere si respect. Consilierul are obligatia de a proteja interesele elevului/elevilor. Orice proces de consiliere trebuie sa inceapa prin asumarea de catre consilier a responsabilitatii respectarii unui sistem de valori si coduri stabilite de asociatiile de specialitate. Sistemul de valori al consilierului se fundamenteaza pe filozofia psihologiei umaniste si a invatamantului centrat pe elev.

Filozofia relatiei dintre consilier si cei consiliati se bazeaza pe doua asumptii fundamentale:

Toate persoanele sunt speciale si valoroase pentru ca sunt unice." Consilier faciliteaza constientizarea de catre elevi a conceptului de unicitate si de valoare neconditionata ale oricarei persoane.

"Fiecare persoana este responsabila pentru propriile decizii." Persoanele isi manifesta unicitatea si valoarea prin deciziile pe care le iau. Unul din obiectivele consilierii este acela de a-i invata pe elevi sa ia decizii responsabile si sa-si asume consecintele actiunilor lor.

Consilieri au obligatia de a respecta confidentialitatea informatiilor primite in timpul orelor de consiliere. Dezvaluirea informatiilor trebuie facuta numai cu acordul explicit al celor consiliati.

Atitudinile fundamentale ale consilierului, in absenta carora procesul de consiliere nu isi atinge scopul formativ, sau chiar mai mult, poate avea consecinte contrare, sunt redate in tabelul de mai jos.

Atitudinile consilierului

a.      Acceptarea neconditionata

Acceptarea este atitudinea care are la baza urmatoarele principii: fiinta umana este valoroasa si pozitiva prin esenta sa, are capacitatea sau potentialul de a face alegeri responsabile, are dreptul sa ia decizii asupra vietii personale si de a-si asuma propria viata. Acceptarea este atitudinea de recunoastere a demnitatii si valorii personale ale elevilor, cu punctele lor tari sau slabe, calitati sau defecte, atitudini pozitive sau negative, interese constructive sau sterile, ganduri, trairi sau comportamente, fara a critica, judeca, controla si mai ales fara a conditiona aprecierea - "Te voi aprecia, daca .". Acceptarea neconditionata este premisa fundamentala a procesului de dezvoltare personala si de optimizare a functionarii persoanei. Valorizarea elevilor nu trebuie sa fie conditionata de grupul social de apartenenta, de rasa, sex, religie, nivelul performantelor scolare, valori si atitudini personale, comportamente.

Acceptarea neconditionata nu este echivalenta cu aprobarea oricarei atitudini sau a oricarui comportament, cu neutralitatea sau ignorarea, cu simpatia si toleranta. Acceptarea unei persoane nu presupune nici aprobarea nici dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. Ea este acceptarea modului in care persoana simte sau crede in mod diferit de ceilalti. Nu este indicata utilizarea evaluarilor de genul: "nu ar trebui sa simti asa", "baietii nu trebuie sa planga", "fetele nu se poarta niciodata asa". Riscul aprobarii sau dezaprobarii este ca elevul isi percepe valoarea numai prin interpretarile si evaluarile pe care le face consilierul in situatia de aprobare sau de dezaprobare a comportamentelor sale.

Acceptarea nu inseamna sa ai o atitudine de neutralitate sau indiferenta fata de modul in care gandeste sau mai ales simte o persoana. "Nu este nici o problema", "lasa, nu te mai necaji" sunt forme verbale de minimalizare sau ignorare a tensiunilor elevului. Aceasta atitudine are ca efect invalidarea modului in care fiecare persoana percepe diferit un eveniment sau o situatie. Acceptarea este o atitudine pozitiva, de intelegere a persoanei si nu una neutra. Neutralitatea duce la perceperea de catre elev a indiferentei din partea consilierului.

O alta interpretare eronata a acceptarii este simpatia. Simpatia este diferita de acceptare prin implicarea emotionala mai intensa din partea profesorului fata de un anumit elev. Simpatia poate conduce si la atitudini discriminative fata de ceilalti elevi. Ea este mai degraba consecinta sentimentelor pe care le simte consilierul fata de un elev ("Apreciez elevii care au valori personale pe care eu le apreciez") si mai putin focalizarea pe sentimentele elevilor. Simpatia exprima o atitudine de partinire. In consiliere conteaza mai putin perceptiile si sentimentele celui care consiliaza, cat sentimentele celor consiliati.

Toleranta este o alta dificultate in dezvoltarea acceptarii neconditionate A fi tolerant inseamna a accepta diferentele individuale. Toleranta nu trebuie sa se manifeste doar la nivel general si declarativ - "sunt tolerant fata de o persoana cu o alta apartenenta religioasa, dar nu o inteleg si nu o respect", "sunt tolerant fata de bolnavii de SIDA, dar nu vreau sa am de a face cu ei", "sunt tolerant fata de persoanele cu o alta orientare sexuala, dar eu cred totusi ca ei sunt niste oameni bolnavi".

Obstacole in dezvoltarea acceptarii neconditionate:

. lipsa informatiilor despre personalitatea copilului si adolescentului;

. probleme emotionale personale ale profesorului consilier;

. proiectarea propriilor valori, convingeri sau trairi asupra elevilor;

. prejudecati sau informatii eronate, incomplete despre un subiect;

. confuzia dintre acceptare si aprobare, simpatie sau neutralitate;

. pierderea respectului fata de elevi;

. pierderea respectului fata de sine;

. identificarea elevului cu propriul copil, cu propria persoana sau cu alte persoane din viata consilierului.

Non-acceptarea inseamna:

. A da sfaturi, solutii: "De ce nu faci asa."

. A evalua, a invinovati: "Aici gresesti cu siguranta."

. A interpreta, a analiza: "Ceea ce ai tu nevoie este."

. A eticheta "Esti prost pentru ca ai facut."

. A comanda, a fi directiv: "Trebuie sa."

. A fi de acord, a lauda: "Ai dreptate 100%."

. A moraliza: "Trebuia sa faci asta si asta."

. A pune intrebari de genul "De ce ai facut .?"

. A simpatiza, a acorda suportul la modul general: "Totul va fi bine."

. A ameninta, a avertiza: "Daca se mai intampla sa.."

. A evita: "Hai sa uitam asta."

. A conditiona: "Te voi aprecia numai daca vei lua note mari.."

b. Empatia

Empatia este abilitatea de a te transpune in locul unei alte persoane. Empatia nu este echivalenta cu identificarea cu o alta persoana, situatie in care se preia modul ei de gandire, de relationare atitudinala, emotionala si comportamentala. Empatia este abilitatea de a intelege modul in care gandeste, simte si se comporta o alta persoana. Empatia este atitudinea de a fi "cu" persoana si nu "ca" persoana cealalta. Un indicator al empatiei este sentimentul celui consiliat ca este inteles si acceptat.

Empatia nu trebuie confundata cu mila sau compasiunea fata de o alta persoana in dificultate. Nimanui nu ii face placere sa fie compatimit, chiar daca sentimentul este sincer. Empatia inseamna "a fi alaturi" de persoana, atitudine care faciliteaza exprimarea emotiilor, convingerilor, valorilor si imbunatateste comunicarea dintre consilier si elev.

Empatia se dezvolta prin insusirea abilitatilor de comunicare verbala si nonverbala, urmarind cateva sugestii:

. utilizarea foarte rara a intrebarilor inchise care impiedica comunicarea: ex. "De ce ai facut. ?";

. utilizarea intrebarilor deschise care faciliteaza comunicarea: "Ai putea sa-mi spui mai multe despre acel eveniment.?";

. ascultarea interlocutorul sau interlocutorilor;

. evitarea moralizarii interlocutorul: "Nu este bine ce ai facut";

. evitarea intreruperilor in timpul conversatiei: "Parerea mea este ca.";

. etichetarea este o bariera in dezvoltarea unei relatii empatice, distorsioneaza intelegerea: "Esti cam neserios/distrat/superficial..";

. evitarea feed-back-urilor negative: "Rezultatul tau este nesatisfacator";

. utilizarea sugestiilor constructive: "Data viitoare va fi mai bine daca vei face.";

. evitarea criticii sarcastice: "Esti ridicol..".

Modalitati de imbunatatire a comunicarii empatice:

. oferirea de raspunsuri scurte, clare si acurate;

. acordarea unui timp de gandire inainte de a da un raspuns;

. focalizarea pe mesajele transmise de elevi;

. utilizarea unei tonalitati potrivite a vocii; un ton plictisit sau dimpotriva, prea intens, comunica mesajul ca este neimportant pentru tine sau iritant;

. evitarea in raspuns a cliseelor de genul "Multora li se intampla sa aiba dificultatea asta."; prin aceasta exprimare comunicam de fapt elevilor ca preocuparea lor pentru problema nu este atat de importanta;

. empatia nu este simpatie; intr-o relatie de simpatie ne place persoana si avem tendinta de a o favoriza, de a-i acorda o atentie sporita.

c.       Congruenta

Congruenta se refera la concordanta dintre comportamentul consilierului si convingerile, emotiile si valorile sale personale. Cu alte cuvinte, congruenta defineste autenticitatea comportamentului persoanei. Este indicat sa nu exprimam convingeri si idei in care nu credem cu adevarat. Decalajul dintre ceea ce simt sau gandesc se va transpune in maniera falsa de exprimare sau de comportament, usor sesizabila de ceilalti. Congruenta este generata de acordul dintre convingere, trairea emotionala si exprimarea verbala si nonverbala. Lipsa de autenticitate duce la pierderea relatiei de incredere cu cei consiliati.

d.      Colaborarea

Colaborarea este abilitatea consilierului de a implica persoana sau grupul de persoane (clasa de elevi) in deciziile de dezvoltare personala. Relatia este de respect si parteneriat, si nu de transmitere de informatii de la "expert" la "novice". Rolul consilierului este sa-l ajute pe elev sa gaseasca cele mai relevante informatii pentru ca acesta sa poata lua decizii responsabile. Consilierul, de altfel ca si psihologul scolar, nu trebuie sa se erijeze in persoane competente care ofera solutii de rezolvare pentru problemele elevilor. El este un catalizator si facilitator al procesului de dezvoltare personala a copilului si adolescentului, abilitand astfel elevul sa gaseasca solutii proprii la problemele cu care se confrunta.

e. Gandirea pozitiva

Filosofia consilierii este definirea omului ca fiinta pozitiva care poate fi ajutata sa-si imbunatateasca aspectele sale mai putin dezvoltate. Activitatile de consiliere educationala trebuie sa fie focalizate pe dezvoltarea imaginii si respectului de sine ale elevului, a responsabilitatii personale. Daca viziunea noastra generala asupra lumii nu are nota pozitiva data de increderea in noi insine si in oameni, nu este indicat sa ne implicam in activitatile de consiliere.

f.        Responsabilitatea

O atitudine de baza a consilierului este responsabilitatea ca efort conjugat si asumat pentru dezvoltare personala permanenta. Teoretic, consilierul nu se poate implica in procesul consilierii daca nu isi asuma responsabilitatea atitudinilor si actiunilor sale. Responsabilitatea se traduce prin respectarea principiilor fundamentale ale consilierii, prin prevenirea utilizarii gresite a cunostintelor si metodelor de consiliere, prin evitarea oricarei actiuni care interfereaza cu starea de bine a celor consiliati.

3. ABILITATILE CONSILIERULUI

Pe tot parcursul procesului de consiliere sunt absolut necesare anumite abilitati fundamentale (capacitati) care permit desfasurarea cu succes a activitatilor si duc la efectele pozitive scontate. Abilitatile necesare consilierului pentru desfasurarea activitatilor de consiliere sunt prezentate in tabelul de mai jos.

Abilitatile de baza in consiliere

a.      Ascultarea activa

Ascultarea activa este abilitatea de baza in consiliere ce ofera suportul unei bune comunicari intre consilier si elevi. Ascultarea activa este cea care incurajeaza elevii sa vorbeasca deschis si liber. Prin ascultare activa se comunica respect pentru ceea ce gandeste sau simte interlocutorul si se transmite mesajul nonverbal ca este inteles.

Factori care sustin procesul de ascultare activa:

. comunicarea nonverbala (tonul si intensitatea vocii, mimica, gestica) sa fie adecvata continutului si starii afective a interlocutorului;

. contact vizual cu interlocutorul, fara insa a-l fixa cu privirea;

. asigurati-va ca ati inteles corect ceea ce v-a comunicat interlocutorul prin formule de genul "Ceea ce vrei tu sa imi spui este ca .";

. ascultati interlocutorul fara a fi preocupat de raspunsurile pe care doriti sa le dati;

. puteti apela la afirmatii de genul "hmm", "da", "inteleg";

. nu vorbiti continuu, dati interlocutorului ocazia sa vorbeasca si sa puna intrebari;

. ascultarea sa fie autentica - consilierul sa fie sincer interesat de problema/subiectul abordat;

. ascultarea sa nu fie evaluativa - nu faceti judecati de valoare in functie de propriile atitudini si convingeri, in termeni de "bine" sau "rau", "acceptabil" sau "neacceptabil", "potrivit" sau "nepotrivit", "interesant" sau "neinteresant";

. nu filtrati informatiile in functie de interesele si convingerile dvs. personale;

. nu utilizati etichete din dorinta de a integra interlocutorul intr-o categorie;

. ascultarea sa nu se centreze numai pe mesajul verbal - cele mai multe informatii le obtinem din mesajele non-verbale pe care le transmite persoana: reactii vegetative (paloarea sau roseata fetei), tonul vocii, gestica etc.

Deprinderi care trebuie evitate in procesul de ascultare activa:

. a fi neatent, a nu urmari ceea ce spune elevul;

. ascultarea "de suprafata", superficiala, cand profesorul consilier pare doar ca urmareste conversatia, fara sa fie insa atent la ceea ce se spune;

. a asculta fara a intelege mesajul si a nu cere precizari suplimentare;

. a repeta in minte care va fi urmatoarea intrebare;

. a intrerupe elevul in mijlocul frazei;

. a asculta din conversatie doar ceea ce asteapta profesorul consilier sa auda;

. a se simti amenintat, jignit pentru faptul ca elevii au valori diferite de cele ale profesorului;

. a reactiona la subiectele care contravin opiniei proprii a profesorului.

b.      Observarea

Abilitatile de observare ii permit consilieruluio intelegere mai reala a mesajului transmis, a starii afective a interlocutorului sau. Observarea are doi indicatori importanti: comportamentul nonverbal (mimica, gestica, voce, modificari vegetative) si comportamentul verbal (continutul mesajelor). Observarea discrepantei dintre cele doua componente ofera de multe ori informatii suplimentare despre persoana/situatia in cauza.

Dificultatile in procesul de observare apar atunci cand se trece de la simpla observare a unor comportamente la interpretari personale ale acestora cu scopul de a face inferente asupra personalitatii elevilor. Efectul acestei abordari gresite este pierderea relatiei de incredere cu elevii si a autenticitatii ei. Obiectivul sedintelor de consiliere nu este o incercare din partea consilierului de a incadra si eticheta elevii in categorii, ci de a le oferi cadrul in care ei sa se cunoasca mai bine, sa se dezvolte personal, sa se respecte pe sine si sa ii respecte pe ceilalti, sa invete sa ia decizii responsabile.

c.       Adresarea intrebarilor

Interogarea este o metoda invaziva si, ca urmare, trebuie utilizata cu precautie in cadrul sedintelor de consiliere. Consilierul adreseaza intrebari elevului sau elevilor pentru a-i ajuta pe acestia in clarificarea sentimentelor, convingerilor, atitudinilor si valorilor personale. Intrebarile pot fi: intrebari inchise, justificative, ipotetice si intrebari deschise.

Intrebarile inchise sunt acele intrebari care genereaza raspunsuri in termeni de "da" sau "nu". Aceste intrebari duc de cele mai multe ori la intreruperea comunicarii. Exista insa si circumstante in care putem utiliza aceste intrebari - pentru clarificarea unei informatii concrete. Avantajul major al acestor intrebari este de a focaliza discutia si de a obtine informatii exacte despre un anumit aspect. De exemplu: "Locuiesti cu familia?" sau "Care este jucaria ta preferata?".

Intrebarile justificative ("de ce") sunt intrebari inutile in consiliere, pentru ca indeamna interlocutorul sa identifice cauze sau motive si nu acesta este scopul consilierii. Acest tip de intrebari sunt asociate cu sentimentul de vina. Intrebarea "De ce ai facut asa sau de ce ai luat decizia X?" este asociata in mintea unui elev cu "De ce ai facut un lucru asa de prostesc?". Intrebarile "de ce?" ii fac pe cei interogati sa fie defensivi si sa nu mai comunice; in situatiile in care suntem intrebati de ce am reactionat "asa" ne simtim obligati sa gasim explicatii logice sau scuze pentru comportamentul nostru. In loc de a folosi intrebarea "de ce?" se recomanda folosirea intrebarilor deschise de genul "Ai putea sa-mi descrii situatia X ?". De cele mai multe ori e mult mai greu sa afli de ce ai facut un anumit lucru decat sa raspunzi la intrebarea "Ce s-a intamplat?". Aceasta intrebare se focalizeaza pe comportamentul prezent si permite elevului si consilierului sa analizeze ceea ce se intampla in momentul de fata.

Intrebarile ipotetice sunt utile pentru vizualizarea consecintelor pozitive sau negative ale unor actiuni si pentru luarea in considerare a unor alternative diferite de actiune (ex. in planificarea vietii si a carierei). Intrebari de genul "Cum ai vrea sa fii peste 5 ani?", "Daca ai fi o floare, ce ai fi?", "Daca clasa ta ar fi un instrument muzical, care ar fi acela?" sunt utile in abordarea de inceput a unor teme ca stima de sine, conflictul, luarea deciziilor. Ele asigura elevilor o stare de confort prin abordarea ipotetica a problemei si nu prin focalizari specifice sau individuale.

Intrebarile deschise sunt acele intrebari care comunica interlocutorului ca este ascultat si consilierul este interesat de informatiile pe care le aude. Aceste intrebari il ajuta pe interlocutor sa-si exprime atitudinile, valorile, sentimentele si optiunile asupra unei probleme abordate. Prin urmare, este indicat sa se utilizeze in cea mai mare masura intrebarile deschise. Intrebarile deschise faciliteaza procesul de comunicare prin invitatia de a descriere situatia: "Ai putea sa-mi spui mai multe despre .?", "Poti sa descrii situatia X ?".

Sugestii pentru folosirea corecta a intrebarilor adresate celor consiliati:

. Folositi intrebari care nu contin fraze lungi.

. Folositi cuvintele pe care le prefera elevul.

. Nu repetati intrebarile pe care copiii nu le-au inteles pentru ca pot induce sentimentul ca au facut o greseala; reformulati intrebarea.

. Nu reactionati la fiecare raspuns cu o noua intrebare.

d.      Oferirea de feed-back

Oferirea unui feed-back eficient este o abilitate care sustine comunicarea dintre profesor si elev.

Recomandari pentru oferirea de feed-back eficient:

- Feed-back-ul se va focaliza pe aspectele pozitive; el trebuie sa fie constructiv si nu distructiv. Scopul este de a-l sustine si ajuta pe elev si nu de a-l evalua sau judeca.

Feed-back-ul trebuie sa fie specific si concret, focalizat pe un comportament specific si nu pe unul general. Exprimarile vagi sau referirile indirecte la comportamentul in general sau la persoana nu il ajuta pe elev.

Feed-back-ul trebuie sa fie descriptiv, si nu evaluativ sau critic. Se recomanda evitarea cuvintelor "bun" sau "rau" si a cuvintelor care deriva din ele pentru ca nu spun nimic de comportamentul specific pe care trebuie sa si-l dezvolte. Feed-back-ul trebuie oferit pentru acele comportamente si atitudini care pot fi schimbate.

Feed-back-ul trebuie sa ofere alternative comportamentale; daca se ofera feed-back pentru acele aspecte care nu pot fi schimbate, consecinta imediata va fi o stare de conflict si tensiune emotionala traite de elev.

Feed-back-ul trebuie oferit imediat pentru intarirea comportamentului si nu dupa o perioada de timp.

Feed-back-ul trebuie sa se adrese comportamentului persoanei si nu persoanei in general.

e.      Furnizarea de informatii

Consilier identifica pe parcursul sedintelor de consiliere care sunt cunostintele, atitudinile si abilitatile pe care le au elevii. In functie de acuratetea informatiilor dobandite, consilierul ofera informatii noi, corecte adolescentului (de exemplu, informatii despre droguri, boli cu transmitere sexuala). Informatiile trebuie transmise intr-o maniera care duce la intelegerea acestora.

Atunci cand se constata lacune informationale este important pentru consilier sa nu ofere un feed-back negativ elevilor in legatura cu aceste omisiuni sau distorsiuni, sa nu critice persoana care le-a exprimat. Acest comportament ar duce automat la blocarea comunicarii si astfel consilierul nu mai are posibilitatea de a incuraja atitudinea de curiozitate si nevoia de cunoastere din partea elevilor.

Nu procesul de evaluare a cunostintelor este important in consiliere. Important este mai ales cadrul si maniera interactiva de a furniza informatiile necesare, astfel incat elevul sa poata lua decizii responsabile legat de propria-i viata.

Recomandari cu privire la furnizarea informatiilor de catre consilier:

. limbaj comun cu cel al elevului.

. informatii care sunt corecte.

. Explorati impreuna alternativele unei teme, fara a le oferi ca fiind singurele solutii pentru acea problema;

. elevul trebuie invatat sa caute singur informatii si sa le evalueze critic.

. Analizati si modificati impreuna cu elevii informatiile incorecte pe care acestia le detin, oferind argumente pe care le inteleg si le accepta.

. Oferiti informatii suficiente pentru decizii responsabile.

f.        Parafrazarea

Parafrazarea este abilitatea de reformulare a ceea ce ni se pare esential in mesaj. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de subiectul sau tema in discutie. Parafrazarea se realizeaza prin utilizarea unor fraze care comunica elevilor ca mesajul a fost inteles: "Ceea ce spui tu se refera la .", "Cu alte cuvinte .". Parafrazarea permite totodata si consilierului sa isi clarifice daca a inteles corect mesajul transmis de elevi. Este important ca el sa nu utilizeze alte cuvinte sau informatii, pe care elevii nu le-au transmis in mesaj, pentru a nu da o interpretare personala a mesajului si pentru a nu influenta directia comunicarii.

Recomandari pentru utilizarea parafrazarii de catre consilier

. Evitati sa definiti problemele in locul elevilor.

. Nu judecati si nu minimalizati ceea ce va comunica elevii.

. Nu utilizati sarcasmul sau ironia in feed-back-ul pe care il oferiti.

. Nu evaluati sau interpretati ceea ce au spus elevii.

. Fiti sinceri si nu pretindeti ca ati inteles ceva, daca de fapt nu ati inteles sau nu sunteti sigur ca ceea ce ati inteles este ceea ce vroiau elevii sa va comunice.

. Utilizati si comportamentul nonverbal pentru a comunica acceptarea.

g.      Sumarizarea

Sumarizarea este o modalitate de a concentra intr-o maniera organizata cele mai importante aspecte ale discursului interlocutorului. Scopurile sumarizarii sunt de a recapitula continutul unui discurs sau de incheiere a discutiei. Sumarizarea se utilizeaza si pentru stabilirea prioritatilor si alternativelor de abordare a unei teme sau subiect sau pentru clarificarea perspectivelor elevilor asupra alternativelor de abordare a acelui subiect. Sumarizarea este utila si ca forma de deschidere a unei noi etape a discutiei pe tema stabilita, reamintind astfel concluziile etapelor anterioare. Sumarizarea se realizeaza impreuna cu elevii si se clarifica in aceasta faza subiectele care necesita o abordare ulterioara si cele care au fost deja identificate si clarificate.

h.      Reflectarea

Reflectarea este exprimarea intelegerii de catre consilier atat a continutului informational cat si a starii emotionale transmise de elev. Uneori este mai relevanta reflectarea emotiilor decat a continutului. Reflectarea da elevului sentimentul ca este ascultat si ca ceea ce exprima sau traieste este important. Scopul fundamental al reflectarii este mai ales cel de validare a trairilor emotionale ale elevilor.

Scopurile reflectarii:

. sa verifice intelegerea celor relatate de interlocutor;

. sa ii comunice interlocutorului intelegerea si acceptarea neconditionata;

. sa stabileasca o relatie bazata pe incredere.

4. PROIECTAREA ACTIVITATILOR DE CONSILIERE

Pentru dezvoltarea competentelor necesare consilierii, specialistul trebuie sa cunoasca reperele proiectarii unor activitati de consiliere. Proiectarea este o metoda de formulare mai exacta si mai eficienta a problemei care necesita a fi abordata in cadrul sedintelor de consiliere, cat si a abilitatilor, atitudinilor sau cunostintelor ce urmeaza a fi dezvoltate la elevi. Proiectarea este baza planului de interventie si se realizeaza pe o problema a clasei identificata de consilier si elevi, pentru care exista motivatia de diminuare, imbunatatire sau dezvoltare din partea elevilor. De exemplu, se poate proiecta un modul de activitati care sa vizeze abilitatile de comunicare si rezolvare de conflicte pentru un grup de elevi. Activitatile de consiliere educationala nu implica consilierea unui singur copil sau adolescent. Consilierea educationala se realizeaza intotdeauna in grup.

Etapele proiectarii

1. Definirea problemei. Presupune identificarea tipului de problema cu care se confrunta cel consiliat. Exemple de probleme: abilitati sociale scazute, strategii de invatare insuficient dezvoltate, dificultati de comunicare in situatii de conflict, stil de viata nesanatos.

Descrierea problemelor - se realizeaza prin descrierea comportamentala, cognitiva si emotionala. Descrierea problemei se va baza pe caracteristici comportamentale, cognitive si emotionale mai prevalente si cu o frecventa mai mare in grupul analizat.

3. Identificarea posibililor factori de formare si dezvoltare a problemei. De cele mai multe ori problemele au mai multe surse de formare - rareori un singur factor declanseaza un comportament neadecvat (de exemplu, in cazul fumatului la adolescenti pot interveni: reclama, presiunea grupului, neincrederea in sine, aderenta la normele de grup etc.). Identificarea cauzelor care au condus la dezvoltarea unei probleme este un pas indispensabil in eliminarea ei. Factorii de formare a problemei trebuie sa fie identificati de grupul care se confrunta cu acea problema si nu sa i se impuna un punct de vedere din afara asupra cauzelor problemei.

4. Identificarea factorilor de mentinere si de activare a problemei. Factorii de mentinere a problemei (exces/deficit comportamental) impiedica formarea unor atitudini adecvate sau abilitati eficiente. De exemplu, utilizarea etichetelor si a criticii in comunicarea dintre elevi reduc posibilitatea de autocunoastere, incredere in sine si exprimare asertiva.

5. Planul de interventie este etapa cea mai importanta in proiectarea si desfasurarea procesului de consiliere. Planul cuprinde totalitatea modalitatilor de realizare a obiectivelor de interventie. Interventia la sedinta de consiliere este numai de grup si se focalizeaza pe dezvoltarea unor abilitati comune unui grup de elevi.

Etapele formularii planului de interventie sunt: a) formularea obiectivului de lunga durata - exemple: formarea unei stime de sine pozitive, dezvoltarea abilitatilor de management al stresului, dezvoltarea abilitatilor de pregatire pentru examene; b) formularea obiectivelor specifice se realizeaza in functie de natura problemei si obiectivul de lunga durata; obiectivele specifice trebuie formulate in functie de componentele comportamentale, cognitive sau emotionale ale descrierii problemei; c) strategiile de interventie sunt formulate pentru fiecare obiectiv specific in parte si sunt realizate prin mai multe activitati specifice.

6. Evaluarea interventiei vizeaza modificarea cunostintelor, atitudinilor si abilitatilor. Se realizeaza prin: chestionare de cunostinte, atitudini si abilitati, grile de observare comportamentala (completata si realizata de profesor), grile de autoevaluare comportamentala sau alte modalitati de evaluare (ex. realizarea de catre elevi a unor activitati de voluntariat).

5. METODE DE LUCRU IN CONSILIERE

Activitatile de consiliere nu se preteaza la metodele de predare traditionale. Activitatile trebuie astfel realizate incat sa ii ajute pe elevi sa inteleaga ca o buna parte din responsabilitatea orelor de consiliere, respectiv a atingerii obiectivelor acelor ore, le apartine. Formarea unui sistem de valori, convingeri si atitudini sanatoase nu poate fi realizata prin prelegeri. Clasica piramida a invatarii active ilustreaza cu claritate tipurile de metode care se impun a fi utilizate pentru activitatile de consiliere.

PIRAMIDA INVATARII ACTIVE

20% din ceea ce citim

30% din ceea ce auzim

40% din ceea ce vedem

50% din ceea ce spunem

60% din ceea ce facem

90% din ceea ce vedem, auzim, spunem si punem in practica INVATAM SI REACTUALIZAM

Metodele interactive de grup, de tipul invatare prin cooperare, invatare prin descoperire, problematizare, dezbatere, jocurile de rol sunt cele mai eficiente pentru atingerea obiectivelor activitatilor de consiliere. Interactiunea consilier-elev si mai ales elevi-elevi reprezinta principiul fundamental al oricarei metode de lucru in consiliere. Elevii trebuie sa fie deprinsi sa respecte regulile de comunicare si munca in grup.

Reguli de comunicare si interactiune optima in consiliere:

. Fiecare opinie trebuie ascultata

. Nimeni nu este intrerupt

. Toate intrebarile au rostul lor

. Nimeni nu este ridiculizat

. Fiecare are dreptul sa nu participe activ

. Nimeni nu este criticat si moralizat

. Fiecare are dreptul sa fie ascultat

. Nimeni nu este blamat

. Nimeni nu este obligat sa-si exprime punctul de vedere

. Nimeni nu este judecat si etichetat

. Nimeni nu monopolizeaza discutia

Consilierul, la randul sau, trebuie sa fie sensibil la formele sale de comunicare si sa le evite pe cele ineficiente (vezi tabelul de mai jos).

Cai de comunicare neadecvate in consiliere (de evitat)

Metodele si tehnicile de lucru cele mai eficace pentru activitatile de consiliere sunt redate in tabelul de mai jos. Trebuie sa retinem ca nici o metoda nu este perfecta si infailibila. Important este adaptarea metodei sau tehnicii utilizate la obiectivele pe care le urmarim. Daca obiectivele activitatii sunt neclare si confuze atunci nici metodele utilizate nu vor avea efectul dorit.

Metode si tehnici de lucru eficiente in consiliere

Metode de facilitare a interactiunii si comunicarii dintre elevi

Exercitiile facilitatoare, numite si exercitii de "incalzire" sunt utilizate in general la inceputul oricarei sedinte de consiliere. Aceste exercitii se folosesc in scopul realizarii unei atmosfere relaxante si dezinhibate, care sa faciliteze abordarea unor teme mai complexe. Totodata ele ajuta la spargerea barierelor in relationarea interpersonala si in comunicare.

Exemple de astfel de exercitii:

. Jocul cu portocala: toti elevii se aseaza in cerc. Se trece pentru inceput portocala sau mingea din mana in mana; ulterior portocala se trece de la elev la elev, prinzand-o cu ajutorul gatului.

. Simbolul: fiecare elev isi scrie prenumele pe o bucata de hartie si un semn caracteristic pentru el (un desen reprezentativ), isi prinde hartia in piept cu un ac de gamalie. Fiecare elev se prezinta clasei, explicand semnificatia simbolului ales.

. Ionel a spus sa .: un elev voluntar da comenzi celorlalti elevi. Ei trebuie sa raspunda numai daca elevul conducator spune "Ionel a spus sa . Intre comenzile obisnuite ("Ionel a spus sa stati intr-un picior!") voluntarul va spune si una sau doua comenzi neobisnuite, neacceptabile ("Ionel a spus sa-i dai o palma colegului.").

. Ghicirea unui cuvant: un elev se gandeste la un cuvant, iar colegii lui trebuie sa-l identifice prin intrebari inchise si deschise.

. "Picasso": un voluntar deseneaza o figura abstracta pe tabla. Fiecare elev trebuie sa spuna care este semnificatia figurii pentru el.

. Increderea: fiecare elev isi alege o pereche; una dintre persoane conduce perechea si cealalta se lasa condusa timp de cateva minute prin clasa. Persoana condusa este legata la ochi cu o esarfa. Dupa o perioada de timp rolurile se schimba.

. Cutremurul: se da elevilor o problema - "la radio s-a anuntat ca va fi un cutremur puternic peste 10 minute". Fiecare persoana trebuie sa isi aleaga maxim 5 lucruri de valoare pentru el/ea. Fiecare elev isi prezinta lista cu lucrurile alese.

. Oglinda: elevii formeaza perechi; in pereche unul dintre elevi se misca in timp ce celalalt are rolul de oglinda, trebuie sa faca exact ce face perechea lui.

. Bomboane: fiecare elev este rugat sa ia bomboane dintr-un bol; dupa ce elevii s-au servit cu bomboane fiecare trebuie sa spuna atatea lucruri pozitive despre sine cate bomboane a luat.

. Surpriza: elevii sunt asezati intr-un cerc si li se spune ca intr-o cutie este un lucru deosebit si special. Fiecare elev este invitat sa vada acel lucru "secret" astfel incat el sa se reflecte in oglinda care este asezata in cutie. Elevilor li se spune sa nu spuna colegilor care este lucrul special pe care l-au vazut in cutia magica.

. Pantomima: se scriu pe cate o hartie 4 roluri. Elevii sunt impartiti in 6 grupe si li se ofera o hartie cu un rol. Ei vor trebui sa incerce sa exprime rolul prin limbajul nonverbal (fara cuvinte) pentru ca celelalte grupe sa poata identifica despre ce rol este vorba. Rolurile trebuie sa fie amuzante si complexe - de exemplu, "Nu am apa calda de trei zile!".

. Zodiile: elevii sunt rugati sa stea intr-un cerc si sa se aseze in ordinea lunii si zilei de nastere fara sa comunice verbal, utilizand numai limbajul nonverbal.

. Desenul: unui elev voluntar i se ofera o imagine cu o figura geometrica. Ceilalti elevi nu au vazut figura. Sarcina elevului voluntar este sa descrie numai verbal figura, in timp ce ceilalti elevi incearca sa o reproduca pe hartia lor (ex. desenati in partea de sus a foii un patrat; in coltul din jos din partea dreapta desenati un dreptunghi etc.). Ceilalti elevi nu au voie sa puna intrebari, doar sa incerce sa redea prin desen cat mai exact figura descrisa. In final figurile desenate se compara cu figura initiala.

Bariere in comunicare - posibil blocaje in realizarea unei bune consilieri

Respectarea eticii relatiilor familiale ar permite consolidarea competentelor parentale si ar asigura unitatea actiunilor educative. Nu putem aborda probleme de etica familiala, daca nu analizam structurile de gindire distorsionata a adultilor, care se manifesta in relatiile parinti - copii ca niste bariere de comunicare, pe care parintii deseori nici nu le observa.

Literatura de specialitate si studiile empirice ne-au permis sa evidentiem urmatoarele bariere in comunicare:

1.   Exagerare sau diminuare. Adultii exagereaza sau, dimpotriva, diminueaza importanta unor fapte, lucruri, calitati ale copiilor. Deseori, parintii exagereaza greselile propriilor copii si realizarile, succesele altora. Tendinta de a exagera este proprie, in special, mamelor, iar tatii sunt deseori tentati sa diminueze lucrurile. Aceasta stare de lucruri se poate explica prin particularitatile sferei afectiv-volitive si prin modelul comportamental achizitionat de fiecare dintre ei in propria lor familie.

  Supergeneralizarea este tendinta de a observa si de a evidentia o singura trasatura negativa, ca una reprezentativa pentru intreaga activitate a copilului, presupunindu-se in continuare eventualele domenii de insucces ale acestuia.

  Gindirea de tipul "totul sau nimic". Deseori parintii vad lucrurile doar in "alb" sau "negru". Cind copiii nu reusesc sa-si atinga scopurile integral, parintii sint tentati sa califice aceasta drept un esec total.

4.   Negarea pozitivului inseamna respingerea experientelor infantile pozitive, insistindu-se asupra faptului ca "ele nu conteaza", "nu sunt serioase". Astfel se mentine o convingere negativa vizavi de valoarea actiunilor copilului, fapt care contribuie la aparitia frustrarilor si a neincrederii in fortele proprii.

5.   Desconsiderarea viziunii infantile reprezinta tendinta parintilor de a ignora sau a desconsidera opinia copilului. Acest tip de gindire distorsionata se observa mai frecvent in familiile unde predomina stilul autoritar in relatiile interpersonale.

6.   Saltul direct spre concluzii presupune formularea unor interpretari negative pripite, chiar daca nu exista fapte sigure care ar sustine convingator concluzia respectiva. Aceasta bariera in comunicare se manifesta si ca o eroare prin presupunere. De exemplu, uneori parintii, in baza unei presupuneri arbitrare, considera ca evenimentele vor lua o anumita intorsatura negativa si traiesc anticipat convingerea, precum ca aceasta predictie ar fi un fapt cert deja. Aceasta situatie submineaza intelegerea reciproca dintre membrii familiei si creeaza nervozitate, tensiune si stari frustrante.

7.  Filtrul mintal presupune selectarea unui singur detaliu, care deseori poate fi negativ, si insistarea exclusiva asupra acestuia, fapt care diminueaza reflectarea obiectiva si de ansamblu a realitatii. Cercetarile demonstreaza un lucru curios: parintii nu au elaborate anumite criterii de selectare a acestor detalii de conduita infantila, ele depinzind de cele mai multe ori de dispozitia parintilor, de influenta altor persoane sau de pozitia copilului intre frati si in familie.

8.   Rationamentul afectiv (emotional) presupune faptul ca emotiile negative reflecta in mod sigur lucrurile asa cum sunt: "Daca simt asa, inseamna ca este adevarat".

9.   Afirmatiile categorice reprezinta incercarea parintilor de a se automotiva cu "trebuie" si "nu trebuie" sau de a motiva copiii in directia respectiva, ca si cum ar organiza pedeapsa inainte ca acestia sa fi intreprins ceva.

Cunoasterea si constientizarea structurilor de gindire distorsionata, privind comunicarea si exercitarea rolurilor parentale, reprezinta un pas cert, real si eficient al adultilor in directia dirijarii relatiilor parinti - copii si a profilaxiei conflictelor familiale.

In acest scop le putem propune parintilor un joc intelectual, numit "floarea conflictelor familiale", unde fiecare petala reprezinta o structura de gindire distorsionata. Intelegerea si constientizarea fiecarei structuri de acest tip presupune "smulgerea", anularea petalei respective.

 

Cum ar trebui sa comunicam?

Priceperea de a comunica este deosebit de importanta pentru solutionarea problemelor de orice tip si este una dintre cele mai pretioase deprinderi pe care omul le obtine in viata. Comunicarea poate fi definita ca o transmitere de informatie sau ca un schimb de informatie. Dar succesul oricarei comunicari este determinat, in primul rand, de intelegerea reciproca. Dezacordurile si conflictele se amplifica si se complica din cauza incapacitatii noastre de a vedea lumea cu mintea si inima altor oameni. Daca nu exista intelegere reciproca, nu exista nici incredere. Dar, daca posedam arta comunicarii, ii putem intelege mai usor pe alti oameni, iar lor le este mai usor sa ne inteleaga. De remarcat ca adevarata comunicare presupune nu numai schimb de cuvinte, idei si informatii, dar si de sentimente, emotii, trairi.

Deci, cit de priceputi suntem in solutionarea problemelor si conflictelor aparute? Dorim sa prevenim chiar de la inceput aparitia lor?

Varsta dezvoltarii intensive este adesea considerata furtunoasa, din cauza conflictelor si ciocnirilor frecvente dintre parinti si copii. Multi adolescenti considera ca parintii lor sint "prea severi' sau "demodati', ca ei incearca sa le dirijeze viata, ii dadacesc prea mult. Unii adolescenti cred ca parintii sunt prea insistenti, altii considera ca sunt lasati de ei in voia sortii. Este absolut firesc ca parintii sa-si apere copiii pana ei vor deveni suficient de maturi ca sa se descurce singuri. Dar copiii sunt prea grabiti sa devina independenti si sa realizeze multe dintre cele pentru care inca nu sunt pregatiti, dupa parerea parintilor. Astfel, pot aparea conflictele intre parinti si copii.

Si atunci copiii se simt ofensati pe nedrept, li se pare ca nu sunt iubiti. Dar parintii, de cele mai multe ori, nici nu banuiesc ca i-au ofensat, in alte cazuri parintii isi iubesc copiii foarte mult, dar nu stiu cum sa-si manifeste aceasta dragoste sau sunt atat de ocupati, incat nu au timp pentru ei.

Sa examinam citeva metode de comunicare menite sa faciliteze construirea relatiilor dintre oameni.

1. Transmiterea informatiei

Comunicarea consta in transmiterea informatiei (mesajului), atunci cind ne expunem gindurile, si receptarea informatiei, atunci cind ascultam interlocutorul.

Exista doua metode de transmitere a informatiei - mesaj-tu si mesaj-eu. Mesajele-tu contin revolta, amaraciunea, apararea, acuzarea; ele sunt orientate impotriva altui om, in functie de problema sau situatia concreta. Cand se primesc mesaje-tu, comunicarea se intrerupe si cearta poate incepe usor.

Daca oamenii simt primejdia atacului, de obicei, se apara, fie negand vina lor, fie discutand aprins. Primind un mesaj-tu de tipul: "Din vina ta (voastra)' sau "Nu poti sa ai incredere in tine (voi)', omul neaga invinuirea: "Eu nu sunt de vina' sau "Poti avea incredere in mine'. Omul poate reactiona prin propriul mesaj-tu: "Nu este vina mea, tu esti de vina!' sau "Eu nu port nici o vina, nu poti avea incredere in tine!'.

Cum sa transmitem mesaje-eu?

Exista trei pasi consecutivi pentru transmiterea mesajului-eu. Nu intotdeauna este necesar sa folosim toate trei componente, dar este util sa le cunoastem.

Pasul intai. La inceput descriem situatia sau comportamentul care a generat probleme. Vorbiti concis si numai despre situatia sau comportamentul concret. Evitati invinuirile si intrebuintarea prenumelor de persoana a ll-a.

Pasul al doilea. Descriem ce simtim in situatia respectiva sau ca urmare a comportamentului respectiv.

Pasul al treilea. Explicam de ce avem asemenea sentimente.

Succesul nu poate fi garantat, dar conversand in modul recomandat, cu siguranta, veti obtine mai mult decit acceptind forma a doua de conversatie.

Are o deosebita importanta si momentul transmiterii informatiei.

Cum folosim noi limbajul mimicii si al gesturilor? Sa te incordezi, sa te intorci cu spatele, sa rotesti privirile, sa arati cu degetul sau sa arati pumnul - sunt exemple dintr-un limbaj foarte expresiv si inteles de toti. Important este sa intelegem cum influenteaza el asupra comunicarii noastre. Dar cum folosim tonul? Daca mesajul-eu, bine intentionat, este exprimat pe un ton acuzator, atunci, cu siguranta, el va ramane fara raspuns. Mesajul-eu este mai bine sa fie transmis cu voce linistita; aceasta actioneaza calmant asupra interlocutorului si ajuta la clarificarea gandurilor.

Uneori le transmitem celorlalti un mesaj-eu, iar ei ne raspund printr-un mesaj-tu. Noi cadem in capcana si incepe obisnuitul schimb de replici, jonglarea cu mesaje-tu. Oricat de suparati am fi, trebuie sa operam numai cu mesaje-eu. Priceperea de a asculta va facilita solutionarea problemei.

Receptarea informatiei

Uneori adolescentii ignoreaza vorbele parintilor sau le dau de inteles, in cadrul discutiei, ca ei asculta din obligatie si nu au nevoie de morala. De fapt, majoritatea dintre noi poseda de minune aceasta "arta'; nu prezinta nici o dificultate sa-i dam de inteles interlocutorului ca vorbele lui nu merita nici o atentie. Si dimpotriva, atunci cind ascultam interlocutorul cu atentie, ii comunicam ca el are dreptul sa-si exprime sentimentele. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa simulam ca suntem de acord cu el; putem considera, de exemplu, ca punctul de vedere al celorlalti este gresit. Dar, considerind ca noi avem dreptul la propriile sentimente si la propria opinie, trebuie sa fim de acord ca si ceilalti au dreptul la propria opinie si la propriile sentimente. Daca vom avea fata de ceilalti o atitudine de intelegere si respect, relatiile noastre cu ei vor fi mai bune.

Asadar, ce inseamna sa-ti asculti cu atentie interlocutorul?

Pasul intai - ascultare pasiva: nu vorbim, nu intrerupem, stam linistiti, privim in ochii celorlalti si-i ascultam. Ascultarea pasiva inseamna o simpla manifestare de atentie.

Pasul al doilea - ascultare activa. Afirmari prin clatinarea capului de tipul - "Da' sau "Chiar?'. Astfel vom incuraja partenerii de dialog, aratand ca ii ascultam cu atentie. Folosind expresii simple de tipul "Interesant!' sau "N-as fi crezut niciodata!', intrebari scurte de tipul "Ce ai in vedere?', "Si ce s-a intamplat mai departe?', facilitam intelegerea reciproca.

Pasul al treilea se numeste ascultare reflectata sau oglindita: reflectam tot ce ni se spune, ca o oglinda.Aceasta inseamna ca noi reflectam sentimentele expuse prin cuvinte.

Perfectionarea deprinderilor de a comunica nu este un lucru usor, se cer eforturi, concentrare si respect fata de interlocutor. Dar, ameliorand relatiile, ne amelioram viata, precum si viata altor oameni. Noi invatam arta comunicarii nu numai in discutiile cu parintii, dar si cu diferiti oameni, in diverse situatii. Practicand si fiind perseverenti, ne vom perfectiona deprinderile de comunicare si ele vor deveni treptat parte fireasca a vietii noastre.

3. Dificultatile de intelegere

Pubertatea marcheaza incheierea copilariei propriu-zise si inceputul adolescentei, de aceea in tabloul ei psihologic intalnim imbinari curioase ale unor particularitati ce tin de mica scolaritate cu acelea ce caracterizeaza perioada adolescentina. Puberul este inca un copil, dar un copil care "din cind in cind tinde sa-si depaseasca perioada copilariei si care, mai mult decit in oricare dintre perioadele precedente, prelungeste aceasta copilarie spre viitor.' (R Osterrieth)

Desi activitatea dominanta ramine tot invatatura, atitudinea lui fata de aceasta se modifica, devenind mai constienta, ampla, diferentiata. Viata familiala si scolara a puberului este completata de viata lui sociala, manifestata prin intermediul implementarii sale in grupul de similitudine (de egali) si a contactului mai direct cu lumea adultilor. Puberul are nevoie de independenta, de relatii in grup, el insuseste deprinderile de comunicare pe baza normelor de conduita moral-etica. Desi incepe a se detasa de familie, puberul mai simte acut nevoia de afectiune, ocrotire si atentie din partea parintilor. Particularitatea noua a acestei varste o constituie tendinta spre maturitate, formarea constiintei morale, inceputul autoaprecierii si autodeterminarii.

Consideram drept particularitate deosebita a puberului nevoia de implinire, care se manifesta in asteptarea unui lucru ce pana acum nu a avut loc. Puberul asteapta sa creasca mai repede mare, sa devina cineva, sa devina o personalitate. Aceasta genereaza neincrederea, insatisfactia, oscilatiile intre impulsivitate si contradictia interna.

Cu toate acestea, puberul dispune de un instrument psihic, deosebit de important, care il va ajuta sa-si satisfaca necesitatea de implinire - "eu'-l propriu, ce a devenit un factor rational, deoarece ii ofera copilului forta de a-si stapini emotiile si actiunile.

Dezvoltarea accentuata a gandirii si a tuturor proceselor psihice cognitive il fac pe puber mai inteligent, evidentiindu-i tendinta de a comenta si interpreta cele observate, de a crea ceva nou in raport cu propriile trairi si experienta de viata. La varsta aceasta capata un continut nou si relatiile dintre sexe, fiind legate de maturizarea sexuala. La prima vedere relatiile dintre baieti si fete ramin inca reci, de ignorare reciproca, insa o analiza mai detaliata a conduitei puberilor demonstreaza aparitia interesului fata de sexul opus, ceea ce se manifesta printr-o grija deosebita pentru exteriorul sau, tinuta vestimentara, maniere etc.

Toate particularitatile enumerate denota importanta pe care il are respectul din partea adultilor fata de personalitatea puberului, intelegerea si stimularea autocunoasterii si autodeterminarii lui.

Adolescenta reprezinta o perioada deosebita in viata omului, cu o dinamica exceptionala in timp, in procesul careia apar formatiuni noi ca: interesele si idealurile morale, convingerile si conceptia despre lume, constiinta de sine; se constituie autodeterminarea profesionala si sociala..

Un rol deosebit ii revine familiei in cadrul socializarii secundare, care are loc la virsta adolescentei. Ea reprezinta conditia definitivarii procesului de formare a identitatii. Erick Erickson (1988) a caracterizat adolescenta ca o perioada critica in indelungatul proces de formare a identitatii. Dificultatea pe care o intimpina adolescentii atunci cind incearca sa puna bazele identitatii personale este desemnata prin notiunea de criza de identitate, finalizarea acesteia manifestindu-se prin atingerea identitatii sau printr-o stare de confunzie a rolului.

Criza de identitate, caracterizata ca o cautare de catre adolescent a raspunsului la intrebarea "Cine sint eu?", surprinde momente dificile inunivoce, dihotomice: capacitatea de rezolvare autonoma a situatiilor de viata sau luarea de decizii necorespunzatoare; proiectarea reusita de perspective sau adoptarea de planuri ulterior abandonate; autoaprecierea adecvata a potentialului individual sau incapacitatea de evaluare corecta a valorii personale. Este etapa in care adolescentul se autodefineste ca elev, fiu sau fiica, prieten sau om, isi stabileste cadrul de aptitudini si potentialul de dezvoltare ulterioara. Conceptul de identitate, precum si insusi fenomenul, nu poate fi observat cu usurinta, cu atit mai mult comportind influentele mediului, in primul rind al celui familial. Dupa cum mentioneaza P. Ilut, identitatea se prezinta ca un "subsistem uman responsabil de orientarea actiunilor noastre complexe si de evaluarea integralitatii persoanei in lume, in general, si in cea sociala, in special" (2001, p. 36). Geneza acestui subsistem se orienteaza pe trei coordonate principale: 1. "de la biologic-inconstient la reflexiv-intentional; de la comportamente ce stau sub incidenta directa si imediata a recompensei si pedepsei la morala autonoma bazata pe principii axiologice; 3. de la feedback-ul relatiilor interpersonale la factori macrosociali, in ultimul timp tot mai mult de natura global-planetara, care au determinatii profunde asupra gindurilor si conduitelor noastre cotidiene si, prin urmare, asupra proceselor de identificare si de reconstructie a sinelui" (P.  Ilut, p. 37).

Astfel se formeaza o intreaga gama de opinii despre sine, care vin din autoobservari si din receptari ale informatiei livrate din afara. Nu toti adolescentii ating cu succes un sens al identitatii. In opinia lui Erickson, cei care esueaza in rezolvarea situatiilor dihotomice, parcurg acest stadiu de dezvoltare a personalitatii ineficient, mentinind o stare predominanta de confuzie a rolului sau de confuzie a identitatii. Conceptul de sine este neclar, persoana nu cunoaste pe deplin locul si rostul ce si-l doreste in prezent si pentru viitor.

Desi se constata o posibila rezolvare ulterioara a starii de confuzie de identitate, se accentueaza dificultatea acestei sarcini pentru persoana. Adolescentul care paraseste respectivul stadiu cu un sens predominant al confuziei rolului va fi mai putin eficient, ineficienta manifestindu-se in intrebari asupra autodefinirii. In concluzie, adolescenta este o rascruce, dar ea nu desparte drumurile, ci le uneste (J.E.Marcia, 1966).

Adolescentii, in mod normal, se caracterizeaza prin detasarea treptata de parinti si atasarea la grupul de prieteni, de semeni. Pentru a-si dezvolta sentimentul responsabilitatii, a se simti siguri, a judeca corect, acestia au nevoie de independenta. Concomitent, ei manifesta atasament fata de parinti, de la care invata arta comunicarii interpersonale si a rezolvarii situatiei de apartenenta, autonomia. Anume parintii le pot oferi sustinere in formarea identitatii, pe masura ce acestia se adapteaza social in afara familiei. Independenta, autonomia si identitatea se manifesta indisolubil de atasamentul de familie. In cazul carentelor familiale (afective, educationale, materiale sau de alta natura), adolescentii se detaseaza emotional de familie, devenind vulnerabili. S-a constatat in nenumarate cercetari ca cei care sint mai apropiati de familiile lor dau dovada de mai multa incredere in sine, de capacitatea de rezolvari autonome, de solitudine creativa, de rind cu abilitati sociale - de comunicare si interrelationare eficienta.

Revenind la problema in discutie - efectele lipsei unuia sau a ambilor parinti la procesul de formare a identitatii in adolescenta - mentionam rolul distinct al mamei si tatalui, rol definit sociocultural in corespondenta cu trebuintele umane.

Intelepciunea populara zice ca, la inceput, Dumnezeu n-a putut fi intotdeauna peste tot, si atunci a creat mama. Mama si femeia urmeaza sa posede cele mai diverse calitati, precum altruismul, caldura, intelegerea, de rind cu cele conferite de etapa contemporana - activismul, angajarea sociala. In viata adolescentului, mama este sursa experientelor de comunicare, modelul relationarii interpersonale, sprijinul in formarea aptitudinii de a mentine autonomie in concordanta cu o doza sanatoasa de conformism social; ofera suport afectiv, desi rolul ei in organizarea existentei materiale a copilului nu poate fi neglijat.

Dezvoltarea sociala a adolescentului beneficiaza mult de un tata accesibil, atent si de nadejde, care-i insufla un sentiment de incredere si siguranta. Importanta tatalui se manifesta in suport fizic si financiar, completat de sentimentul de grija si afectivitate. In familiile in care tatal este prezent si responsabil, copiii se simt mai siguri si mai veseli, au mai putine conflicte cu adultii si semenii. Tatii cu un potential educational relevant fixeaza limite rezonabile si insista asupra respectarii lor, incurajeaza stabilitatea emotionala si morala, in momente dificile ofera tarie si statornicie familiei. Ei indruma copiii sa studieze materii mai grele si le cultiva primele abilitati tehnice. De la tata adolescentul invata sa fie sensibil la nevoile altora, sa fie tandru cu sexul opus.

Drept concluzie se impune urmatoarea afirmatie: adolescentii vor parcurge favorabil etapa crizei de identitate, depasind confuzia de rol, intr-o familie fericita, cu doi parinti implicati in educatie. Din pacate, etapa contemporana este marcata de fenomenul neangajarii in educatie a unuia sau chiar a ambilor parinti, cauzat si manifestat in mod diferit, dar, in mare parte, conditionat de migratia de munca.

Desigur, multi adolescenti se adapteaza cu succes situatiei, moment care nicidecum nu ilustreaza invulnerabilitatea lor. Ei sint puternici, dar nu invulnerabili. Lipsa parintilor le provoaca stari emotionale dificile, indepartarea si refugiul in relatia cu prietenii, profesorii, preocupari pentru anumite domenii. Altii se apropie mult de parintele ramas, pe care il trateaza drept egal sau confident. Insa nu toti adolescentii se adapteaza la lipsa parintilor. Observatia denota predominanta unor reactii emotionale diferite la fete si baieti. Fetele, de regula, isi interiorizeaza reactiile, devenind triste, extrem de grijulii (inclusiv fata de membrii familiei), tentate sa caute atentie si sustinere afectiva din partea altor oameni. Tinind cont de perioada adolescentei si interesele pentru viata sexuala, aceste stari pot fi cauza unor relatii sexuale precoce. Baietii se manifesta mai deschis si devin agresivi, furiosi si neascultatori - emotii care pot conditiona comportament delincvent.

Se remarca rolul relatiilor cu parintii. In majoritatea cazurilor se inregistreaza un stil educational defectuos: matern predominant hipertutela si patern absenta sau carenta educationala. Consecintele distorsiunilor de structura si de functionalitate ale familiei se rasfring si asupra conditiei psihice a adolescentilor, care are, de rind cu famlia, un rol hotaritor pentru comportament si determinarea deviantei comportamentale.

RELATIILE DINTRE ADOLESCENTI SI PARINTI.

Un set de recomandari  ale consilieruluiorientat spre optimizarea relatiilor adolescenti-parinti

Intercomunicarea va fi mai eficienta daca adultul va ocupa pozitia "alaturi de adolescent'.

  Relatiile de colaborare trebuie sa predomine in familie, deoarece ele inlesnesc formarea sistemului de reprezentari si comportamentul sociocentric al parintilor si
al adolescentilor. E necesar sa aplicam consecvent in activitatea si viata familiei formulele de tipul: "Noi facem', "Noi decidem', "Noi dorim', "Noi asteptam', "Noi realizam', "Noi credem', "Noi tindem', "Noi continuam', "Noi ambii nu avem dreptate', "Noi planificam' etc.

3.  In intensificarea autocontrolului si combaterea ferma a emotiilor si sentimentelor astenice cu caracter distructiv (in primul rind, eliminarea sau transformarea celor mai periculoase emotii: invidia, razbunarea si gelozia) s-au dovedit a fi eficiente urmatoarele remedii:

a)      afirmatiile pozitive (autosugestiile) de tipul: "Eu sint bun, calm, obiectiv', "Eu ma respect, fiindca nu doresc sa fac nimanui nici un rau', "Eu vreau ca toti sa fie fericiti', "Eu sint marinimos', "Eu sint atent', "Eu sint in stare sa fac multe lucruri bune', "Consider razbunarea
drept act impulsiv, negindit si nu raspund la el', "Nu sint gelos(-oasa), deoarece prietenul meu este generos, intelept si confirma aceasta numai prin fapte frumoase' etc.;

b)      dezvoltarea capacitatii de control si autocontrol prin insusirea exercitiului "stop-actiune', ce consta in "stoparea mintala' a lantului de evenimente, actiuni in corelatie cu sine, estimarea lor minutioasa prin intermediul autochestionarii (adica ne punem singuri un sir de intrebari) de tipul: "Ce faci?', "Cum faci?', "De ce?', "Faci bine?', "Esti satisfacut?', "Cum reactioneaza cei din jurul tau?', "Nu ti-e rusine pentru vorbele sau faptele tale?', 'Cum ar proceda o alta persoana in locul tau?', "Ce simte partenerul?" etc.;

c)      formarea capacitatii de a te privi de la o parte, "cu ochi straini', in scopul autodeterminarii in actiuni si comportament.

4.    Insusirea cailor psihofiziologice de canalizare a starii de tensionare afectiva prin intermediul culturii fizice (antrenamentului fizic): alergari usoare, plimbari, jocuri in
grup sau in perechi: ping-pong, fotbal, volei etc.

Este necesar sa stim ca miscarea, activitatea fizica nu numai ca este fundamentul sanatatii somatice, ci si contribuie la relaxarea emotionala. Sub influenta exercitiilor fizice si miscarii active se produce in creier o anumita cantitate de substanta ce actioneaza asupra tonusului vital, facindu-ne calmi, vioi, energici, rezistenti, si, prin urmare, canalizindu-ne iritarea. Totodata, trebuie sa retinem ca iritarea nu poate fi depasita doar prin intermediul autoreglarii fiziologice, cum cred acei care isi concentreaza fortele asupra perfectionarii fizice.

5.       Cultivarea sentimentului de empatie, orientat spre formarea unui climat familial cordial, binevoitor si stabil.

6.       Studierea literaturii de specialitate pentru acumularea cunostintelor respective.

7.       Organizarea rationala si interesanta a vietii de familie, ce include urmatoarele exigente (foarte concis):

       stima si ajutorul reciproc;

       repartizarea obligatiunilor (tinind cont de starea sanatatii, virsta, gen, ocupatii, interese si aspiratii ale membrilor familiei);

       organizarea sarbatorilor, calatoriilor cu familia (in sinul naturii, la teatru, expozitii etc.).

relaxarea emotionala prin intermediul exteriorizarii emotiilor si sentimentelor stenice (zambet, bucurie, umor, veselie etc.) in baza procedeelor cunoscute: glume, bancuri, scamatorii (uneori), diminuari sau exagerari intentionate;

formarea atitudinii pozitive fata de viata.

8.       Diferentierea situatiei de conflict, ce consta in necoordonarea sau necoincidenta intereselor, de conflictul propriu-zis, care contine reprosuri, ofense, cearta etc.

9.       Cunoasterea si constientizarea structurii si mecanismului de declansare a conflictelor.

10.   De retinut ca initiatorul concilierii este persoana care poseda barbatie si curaj si acela la care sistemul reprezentari sociocentrice deja functioneaza, exteriorizindu-se intr-un comportament sociocentric, constructiv, socio-afectiv.

11.   Dezvatati-va sa "cautati' vinovatul in situatiile dificile, de intercomunicare si in alte actiuni si evenimente familiale.

1  Concilierea poate avea loc pe doua cai:

a)       directa - presupune o discutie deschisa, sincera;

b)       indirecta - prin utilizarea diverselor pretexte (intrebari cu caracter practic, invitatie).

13.  De retinut ca egalitatea in familie este intotdeauna relativa, deoarece omul este o fiinta biopsihosociala, cu particularitati respective, care-i centreaza functiile si activitatea. Caminul familial si colaborarea adevarata se poate realiza numai datorita eforturilor tuturor membrilor familiei.

14.  Evitarea diferitelor structuri de gindire distorsionata, privitoare la exercitarea rolului de parinte de tipul: "totul sau nimic', cind lucrurile sunt vazute in categoria "alb-negru'. Daca scopul actiunii nu este atins in totalitate, exista tendinta de a considera actiunea unui esec total.

15.  Evitarea generalizarilor exagerate: tendinta de a vedea un singur eveniment negativ ca fiind reprezentativ pentru intreg comportamentul individului.

16.  Accentuarea elementelor pozitive, evitind subestimarea individului si a comportamentului acestuia.

17.  Evitarea "salturilor' directe spre concluzii, evitarea interpretarilor negative, chiar daca nu exista fapte sigure care sa sustina convingator o anumita concluzie sau decizie.

18.  Evitarea etichetarii si etichetarii eronate, care este o forma extrema de generalizari exagerate. In locul explicatiei propriei erori se ataseaza o eticheta negativa de tipul: "Sint un ratat', "Sint un fricos', "Sint un invins' etc.

19.  Este necesar ca si parintii, si adolescentii sa retina:

       comportamentul este orientat spre un scop, este motivat si trebuie sa fie inteles in contextul sau social;

       apartenenta la grupurile sociale este o necesitate a individului, atit a adolescentilor, cit si a parintilor, care trebuie sa fie respectata;

       adolescentii isi dezvolta un plan al vietii care ghideaza deciziile lor comportamentale si care deseori nu corespunde cu viziunea parintilor.

20. De retinut: comportamentul negativ si conflictele pot fi manipulate mai eficient discutind problema, ceea ce presupune familiarizarea adolescentilor si parintilor cu un ansamblu de cunostinte ce vizeaza cultura intercomunicarii.

Analiza relatiilor adolescenti-parinti au permis depistarea a trei aspecte importante ce trebuie retinute:

a)    atit parintii, cit si adolescentii nu poseda cultura discutiei si nu delimiteaza hotarul dintre discutie si cearta;

b)    fiecare parte se considera nevinovata in declansarea conflictului;

c)     la baza conflictelor familiale se observa unul si acelasi mecanism, pe care l-am numit generalizarea si reactualizarea trecutului, care nu este constientizat la timp de ambele parti.

Primul aspect ne obliga sa diferentiem discutia de cearta.

Discutia este un schimb reciproc constructiv de informatii, impresii, opinii, aprecieri critice, propuneri orientate spre realizarea unui scop.

Deci, discutia vizeaza procedeele de atingere a unui scop comun pentru parinti si adolescenti, constituind un detaliu al intercomunicarii. Este o modalitate eficienta de a influenta gindurile, atitudinile si conduita partenerilor.

Cearta constituie o ciocnire a scopurilor, intereselor, valorilor si calitatilor unor persoane. Discutia evita aprecierile negative, pe cind cearta presupune acuzarea, desconsiderarea si chiar injosirea persoanei.

Cultivarea abilitatilor si deprinderilor de comunicare incepe in familie. Analiza unor discutii inregistrate ne demonstreaza ca schimbul reciproc de opinii si convingeri se desfasoara intr-o forma amabila, chiar si in cazul prezentei controverselor. Cearta denota o contestare a motivelor, scopurilor, valorilor partenerului, in situatiile tensionate, insotite de izbucniri ale emotiilor egocentrice, oamenii isi concentreaza atentia asupra lor, uitind de partener. Nici parintii si nici adolescentii, in astfel de situatii, nu fac exceptii.

In situatiile conflictuale ambele parti se gindesc numai la sine, tin cont doar de propriile dificultati, nu iau in seama starea si emotiile partenerului.

Adultii (pedagogii si parintii) trebuie sa tina minte ca forma, stilul si continutul raporturilor familiale determina formarea unor trasaturi de caracter la copii.

Cercetarile efectuate, sinteza observatiilor permite sa mentionam ca atit parintii, cit si adolescentii percep acut necesitatea de a cunoaste arta comunicarii, de a se antrena in dialoguri si discutii.

Ambele parti inteleg ca:

-      capacitatea de a se mentine in limitele discutiei nu poate substitui structura complexa a culturii comunicarii si ca adevarata arta psihologica a intercomunicarii presupune sustinerea partenerului in vederea respectarii acestor limite;

-      spiritul de observatie, atentia, retinerea si tactul reprezinta calitatile umane ce determina eficienta si controlul comunicarii, constituind si baza psihoprofilaxiei conflictelor;

-      este necesar de constientizat mecanismul conflictului in scopul dirijarii lui (evitarii, solutionarii si transformarii caracterului distructiv al acestuia in unul constructiv);

-      simetria relatiilor interpersonale diminueaza simtitor capacitatea partenerilor de a asculta, de a se auzi si de a se intelege reciproc;

-      procedeul cedarilor se bazeaza pe un sistem de imagini monocentrice si nu duce la rezultate stabile, fiindca partea care cedeaza considera ca a facut totul pentru a evita conflictul si nu invata a intelege partenerul, iar partea care se foloseste de cedare se obisnuieste a tine cont numai de emotiile si sentimentele proprii;

-      relatiile afective, mecanismul si scenariul situatiilor conflictuale se repeta si se consolideaza pe parcursul anilor.

Asadar, parintii si adolescentii obtin rezultate pozitive in cultura comunicarii numai daca inteleg si constientizeaza necesitatea de a refuza elementele, mecanismul si scenariul conflictelor, de a cunoaste si a practica un nou

Asadar, parintii si adolescentii obtin rezultate pozitive in cultura comunicarii numai daca inteleg si constientizeaza necesitatea de a refuza elementele, mecanismul si scenariul conflictelor, de a cunoaste si a practica un nou stil de comunicare, bazat pe stima reciproca si empatie.