PROFESORUL - MODELATOR AL PERSONALITATII ELEVILOR

PROFESORUL - MODELATOR AL PERSONALITATII ELEVILOR

Profesorul in contextul celorlalte profesiuni

Transformarile importante intervenite in dezvoltarea societatii afecteaza intr-o masura importanta si viata scolii. Cererea crescanda de educatie, educatie permanenta, integrarea invatamantului cu cercetarea si productia, obliga scoala sa-si revizuiasca principiile, obiectivele, structura, metodologia si stilul de lucru, pentru a raspunde adecvat exigentelor tot mai mari pe care societatea i le pune in fata.

Obiectivele care stau in fata scolii contemporane, numeroase si complexe, pot fi indeplinite numai cu un personal devotat, temeinic pregatit si inzestrat cu valoroase calitati personale si profesionale. Este subliniata cu deosebire sarcina formativa ce revine personalului didactic in educarea tinerei generatii si nu numai aceea de instruire a elevilor. Inversarea de accent de pe informativ pe formativ, nu poate fi realizata doar prin simpla formulare a unor deziderate elevate, intrucat reclama o reconsiderare a intregului sistem de invatamant si in special o subliniere speciala a locului si rolului profesorului in acest sistem, el fiind specialistul care participa la formarea cadrelor pentru toate sectoarele de activitate.

Fiecare educator, invatator si profesor din intregul sistem de invatamant, trebuie sa fie atat un bun specialist in domeniu, cat si un bun educator. Numai imbinand aceste doua calitati, cadrele didactice isi vor indeplini in bune conditii sarcina de inalta responsabilitate si onoare in formarea tinerei generatii.

A reveni mereu asupra rolului si functiilor profesorului, inseamna a incorpora noile achizitii ale cercetarii pedagogice si a preciza domeniile si directiile de competenta ale acestuia.

Rolul profesorului ramane mereu in prim plan in opera de formare a personalitatii elevilor. Cu toate ca a sporit si influenta altor factori in procesul educatiei, profesorul isi  pastreaza numeroase prerogative in acest domeniu, el fiind principalul modelator al personalitatii elevilor, incepand de la imprimarea unei conduite externe, pana la formularea aspiratiilor si idealurilor lor de viata.

Efectele activitatii si personalitatii profesorului au facut obiectul unor cercetari de pedagogie, psihologie pedagogica si de sociologia educatiei, urmarindu-se ridicarea eficientei activitatii pedagogice in general si a profesorului in special. Sporirea functiei profesorului de confident, consilier, transmitator al valorilor culturale, a largit campul de activitate si a accentuat interdependentele.

Multe cercetari pedagogice analizeaza procesul de invatamant, rolul scolii si al profesorului in conditiile societatii, influentandu-le orientarea.

Principalele directii de cercetare stiintifica privind rolul profesorului, care a imbogatit domeniul didacticii sunt:

Personalitatea sa;

Rolul si functiile sale;

Comunicarea si relatiile cu elevii;

Pregatirea si perfectionarea;

Eficienta activitatii sale;

Concluziile desprinse din aceste cercetari au imbogatit tabloul caracteristicilor educatorilor, au sporit caracterul stiintific al unor recomandari pedagogice, au fundamentat unele observatii si date acumulate in timp si au conferit un caracter stiintific deciziilor privind organizarea si conducerea procesului de invatamant.

Statutul educatorului se cere si el reconsiderat la toate treptele de invatamant, de la educator pana la profesor universitar.

A reconsidera statutul cadrelor didactice inseamna a reexamina dintr-o perspectiva noua, a-i aduce imbunatatirile care i se impun, a revedea functiile acestor cadre si pozitia lor in relatiile lor cu elevii si cu ceilalti factori educativi, a le spori ponderea formativa in ansamblul activitatilor ce le desfasoara. A revedea statutul cadrului didactic mai inseamna a-l pune de acord cu noile obiective ale scolii, cu noile date ale cercetarii stiintifice, cu noile modalitati de lucru in activitatea didactico - educativa. Noul statut al profesorului impune o pregatire mai complexa, mai larga si mai temeinica, determinata si de responsabilitatea ce ii revine si de rolul accentuat al elevului in procesul propriei formari, precum si de modernizarea tehnologiei didactice.

Profesorul ocupa o pozitie cheie in activitatea de programare, de organizare, realizare si evaluare a procesului educational.

Extinderea educatiei permanente impune si ea modificari substantiale in statutul profesorului, datorita aparitiei unor noi specialisti in invatamant, cum sunt planificatorii, animatorii culturali, etc. Cresterea atributiilor educative, atat ca activist cultural, cat si ca specialist in coordonarea influentelor educative, fac din cadrul didactic un valoros colaborator al noilor generatii in munca de auto-formare si de afirmare a idealului de viata.

Reflectand conceptia care se afla la baza pregatirii tineretului si a cresterii nivelului cultural, educativ al populatiei, profesiunile didactice, asigura prin specificul lor, realizarea parametrilor principali, caracteristici omului nou cerut de societate. Profesiunile didactice reflecta trasaturile importante pe care societatea vrea sa le posede tanara generatie. Aceste profesiuni constituie o veriga insemnata in mecanismul vietii sociale, ele vizeaza realizarea unuia dintre marile imperative ale societatii noastre si anume: transmiterea valorilor culturale si asigurarea continuitatii si creativitatii sociale.

Incercarea scolii de a pregati cadre pe masura exigentelor societatii actuale, a impus o necontenita prefacere a sistemului de invatamant, o innoire si imbogatire a profilului profesiunilor respective.

Profesorul a constituit punctul de plecare in construirea unei conceptii pedagogice despre invatamant si educatie, carora li s-a imprimat o puternica nota sociala.

Profesorul - organizator si conducator

al procesului educational

Problematica functiei profesorului este foarte bogata si complexa, iar aspectele cele mai apropiate de munca sa didactica sunt:

profesorul - coordonator al procesului didactic;

profesorul - diriginte;

pregatirea si perfectionarea sa.

Didactica moderna si teoria educatiei, militeaza deopotriva pentru cresterea rolului elevilor in procesul propriilor lor formari, rolul conducator al profesorului in activitatea educationala ramane un fapt real. Schimbarile inregistrate pana acum nu fac decat sa sporeasca rolul activ, formativ, de organizator si conducator, al profesorului in activitatea de pregatire a tinerelor generatii pentru munca si viata.

Pregatirea si specializarea profesorului in activitatea didactica si educativa il indreptateste sa devina proiectantul, organizatorul si conducatorul principal al operei de formare a personalitatii elevilor.

Profesorul, fiind cel care cunoaste modelul de personalitate ce trebuie format intr-o etapa data, care intelege mecanismul complicat al construirii personalitatii, care stapaneste tehnologia activitatii educationale, care poseda aptitudinile necesare conducerii unui colectiv si priceperea organizarii vietii acestuia, este firesc sa fie principalul specialist si participant la opera educativa. Aceste calitati il indreptatesc pe profesor sa fie conducatorul procesului educativ.

Profesorul trebuie sa-si proiecteze activitatea in toate detaliile (obiective, resurse, tehnologie, evaluare, decizie) stabilind precis ceea ce vrea sa realizeze. Proiectarea muncii didactice si educative pe o perioada mai apropiata sau mai indelungata, presupune utilizarea unei tehnici pretentioase, sprijinita pe datele cercetarii stiintifice.

Ca proiectant, profesorul trebuie sa cunoasca bine cel putin urmatorii trei parametri:

obiectivele ce stau in fata scolii;

materia cu care va lucra elevul;

tehnologia specifica proceselor respective, didactice si educative, pe care le va conduce in activitatea sa.

Profesorul va cauta sa afle care sunt disponibilitatile fiecarui elev, pe care va trebui sa le puna in valoare.

In calitate de conducator el trebuie sa creeze conditii optime de lucru si viata, sa imprime un stil de munca placut, sa introduca o nota de optimism, sa mentina o disciplina liber consimtita, sa aplice principiile stiintifice in stabilirea regimului zilnic, a orarului de lucru, a alternarii timpului de lucru cu cel liber, sa stimuleze la munca pe fiecare elev si sa faca din colectivul clasei un factor educativ. Calitatea de educator il obliga sa exercite si sa transpuna in practica, la nivelul clasei, toate functiile conducerii:

organizarea ;

planificarea;

indrumarea;

coordonarea;

evaluarea;

decizia.

Ca organizator profesorul trebuie sa dovedeasca insusiri obiective in activitatea didactica si educativa, in predarea specialitatii prin care actioneaza asupra formarii elevilor. Conducerea activitatii de invatare, crearea motivatiei necesare, dozarea sarcinilor si stimularea interesului pentru obiectul de invatat pe care il preda, evaluarea sistematica a rezultatelor obtinute si inarmarea elevilor cu un stil de munca intelectuala, constituie cerinte de baza ale activitatii sale.

Profesorul trebuie sa fie principalul animator al vietii colectivului, sarcina pretentioasa, dar importanta si delicata. A sti sa insufle entuziasm, sa inspire incredere, sa mobilizeze fortele, sa polarizeze toate energiile si toti factorii, sa creeze o atmosfera tonica, optimista, sa produca un climat favorabil muncii, inseamna sa fie o personalitate puternica, sa dispuna de calitati deosebite si sa-i cucereasca pe cei cu care lucreaza.

Animator al vietii unui colectiv de elevi poti fi numai daca esti incalzit de dragoste pentru copii, pasionat pentru munca educativa, animat de dorinta de a-i ajuta pe altii, numai daca te poti transpune in situatia altora, daca esti generos, capabil de sacrificiu si de daruire. A sti sa lupti pentru un scop comun, a sti sa-i atragi si pe altii in aceasta actiune, a sti sa perseverezi si sa obtii ceea ce vrei. Mai mult decat oricare alta profesiune, cea de educator impune sa fii entuziast, intrucat este vorba de o activitate colectiva care se desfasoara cu tineri in formare, care au nevoie de entuziasm, de incredere in ei insisi, in cel ce-i indruma si de asemenea, incredere in viitor.

Educatorul trebuie sa stie care sunt coordonatele unei activitati colective reusite, conditiile antrenarii membrilor unui colectiv in realizarea unui scop comun, ce fel de perspective i-ar putea atrage si ce stimulente le-ar putea intretine elanul in munca un timp indelungat. Aici se imbina cel mai mult stiinta cu arta, tehnica de lucru cu talentul, experienta cu initiativa, tactul cu maiestria, calmul cu entuziasmul, cautarile cu siguranta.

Orice profesor este si un creator de modele, de proiecte educationale, de profile, de metode si procedee, un inovator. O asemenea calitate ii pretinde profesorului imaginatie, abilitate, inovatie in toate imprejurarile, nu numai in cadrul lectiilor. Orice elev este un unicat si fiecare cere un anumit tratament pentru a se realiza optimal. A stabili conditiile, tratamentul si modalitatile prin care fiecare elev isi poate pune in valoare mai bine disponibilitatile si calitatile sale si a obtine succese, inseamna a descoperi specificul fiecaruia si a sti sa adaptezi tehnologia educatiei acestor particularitati.

Creativitatea profesorului poate actiona la diferite niveluri: la nivelul conceptiei de organizare a predarii unei discipline (a specialitatii sale) la nivelul sistemului de predare prin originale si eficiente forme de organizarea activitatii si prin lectii creatoare, la nivelul utilizarii unei metodologii diversificate, atractive, interesante; la nivelul relatiilor profesor - elev, spre mobilizarea acestuia pentru autoformare, autoinstruire si autoeducare sub indrumarea competenta a profesorului.

Profesorul este creator in sensul adaptarii tehnologiei de lucru la specificul fiecarui colectiv si al fiecarui elev, in sensul anticiparii, inventarii si proiectarii de noi modele, obiective, tipologii sau prototipuri de metode, caractere, structuri. Contributia lui la perfectionarea invatamantului si al educatiei trebuie sa fie continua, consistenta si innoitoare. Creativitatea profesorului se manifesta in toate domeniile invatamantului si educatiei, cuprinde si activitatea extrascolara.

A construi lectii interesante, a organiza activitati formative variate, atractive, multiple si complexe, a initia pe elevi in ,,tainele" specialitatii si  a-i ajuta sa-si programeze activitatea, inseamna a fi creatorul unui sistem de munca pasionant, captivant, atragator.

Implicarea profesorului in activitatea de cercetare pedagogica urmareste sa valorifice potentialul creator al unui detasament atat de numeros si sa accelereze ritmul progresului in invatamant.

,,Intr-adevar, scrie G. de Landsheere, pare a fi in contradictie cu orice activitate educativa sanatoasa ca un profesor care observa lipsuri grave sa nu incerce sa le localizeze sursa pentru a le remedia si sa nu manifeste neliniste din cauza dificultatilor probabile pe care aceste lipsuri le fac previzibile in insusirea ulterioara a unor cunostinte." Practica fiecarui profesor reprezinta o importanta sursa de cunoastere si cercetare, iar valorificarea fortelor si capacitatilor personalului didactic la nivelul scolii si a judetului este o chestiune de organizare si indrumare.

Antrenarea cadrelor didactice in cercetarea stiintifica cere competenta si pasiune. Contributia profesorului la rezolvarea multor probleme didactice, prin cercetare stiintifica reprezinta o indatorire profesionala si de buna ei organizare depinde intr-o mare masura progresul scolii in care isi desfasoara munca, este un titlu de mandrie pentru fiecare educator.

Activitatea educativa a profesorului, presupune in mod necesar finalizarea ei, adica sprijinirea fiecarui elev in actiunea de calificare si integrare in munca. Profesorul trebuie sa desfasoare si o munca de consilier si orientator ajutand fiecare elev sa-si aleaga corect tipul de studiu si apoi profesiunea care corespunde cel mai bine profilului personalitatii sale.

Sprijinirea elevilor in formularea proiectului lor de viitor inseamna cunoasterea temeinica a fiecaruia, dezvoltarea capacitatilor lor de autocunoastere, furnizarea unor informatii profesionale, sistematice si selective, familiarizarea fiecarui elev cu criteriile unei alegeri rationale si mai ales sensibilizarea lor pentru nevoile fortei de munca. A le constientiza cerintele economice-sociale si a-i ajuta sa tina seama de ele in alegerea profesiunii, inseamna a face o orientare rationala, pusa in serviciul intereselor comune.

Orice profesor poate si trebuie sa dezvolte interesele, aptitudinile si talentele elevilor, ajutandu-i sa-si valorifice la maximum aptitudinile. Conducerea elevului de-a lungul anilor in scoala, astfel incat sa se realizeze pe deplin, este cea mai autentica proba a unei actiuni pedagogice reusite. Modeland personalitatea fiecarui elev, profesorul este preocupat sa descopere directia optima de dezvoltare a acestuia si de stimulare a capacitatilor necesare implinirii sale. El devine astfel specialistul care acorda si o calificata asistenta psihopedagogica indispensabila dezvoltarii multilaterale a fiecarui elev. Ajutand fiecare elev sa isi aleaga tipul de studii si apoi profesiunea care corespunde cel mai bine personalitatii sale, profesorul rezolva nu numai problema orientarii profesionale, ci si pe aceea a integrarii cu succes a absolventilor in viata profesionala ulterioara, este atent la imbinarea pregatirii teoretice cu cea practica.

Profesorul isi afirma cu adevarat functia de consilier, fiind un permanent indrumator al dezvoltarii acestora, multi elevi se recunosc ca fiind opera profesorului lor, atat in ceea ce priveste profesiunea aleasa, cat si in ceea ce priveste caracterul si atitudinea lor in fata vietii.

Spre rolurile de orientator, consilier si confident al elevilor, trebuie sa tinda fiecare profesor. Profesorul este capabil sa evalueze continuu, obiectiv si eficient, atat rezultatele elevilor, cat si pe cele ale propriei munci. Aprecierea rezultatelor activitatii educationale, constituie o veriga obligatorie a structurii actului pedagogic. Fara exersarea ei, profesorul nu poate aplica principiile educative si nu isi poate corecta si adecva propria activitate la cerintele specifice situatiei.

Evaluarea rezultatelor inseamna a dispune de un sistem de probe, a le putea interpreta, a raporta rezultatele unor criterii de referinta stabile si obiective si a trage concluzii valabile, care sa duca la imbunatatirea ulterioara a activitatii. Evaluarea presupune urmarirea sistematica a eficientei fiecarei actiuni, raportarea ei la obiectivul proiectat si inregistrarea progresului pe care elevii il realizeaza intr-un anumit sector, de la o etapa la alta. Profesorul urmareste in comportamentul elevilor tot ceea ce poate servi la stimularea lor, la dezvoltarea dorintei de autoperfectionare si de crestere a capacitatii lor de autoevaluare. El va descifra deficientele constatate, cauzele acestora, insuficienta propriei activitati si modalitatile de cercetare a tuturor acestora.

Evaluarea presupune tact, apropiere si intelegere, dar si intransigenta, exigenta ridicata, pentru asigurarea calitatilor necesare, atat in munca didactica, cat si in cea educativa. Un educator trebuie sa fie un bun "metrolog" pentru a da rezultatelor scolare consistenta si eficienta, precizie si exactitate.

Evaluarea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor legate de specialitatea pe care o preda, ca si a abilitatilor, intereselor, atitudinilor si trasaturilor caracteriale ale elevilor, are o importanta educativa deosebita, deoarece poate deveni sursa unei motivatii sustinute.

Elevii apreciaza si ii clasifica pe profesori si dupa sistemul de evaluare al acestora. Actul de evaluare trebuie sa primeasca o nota mai tehnica si mai obiectiva pentru a spori valoarea stiintifica a intregii activitati pedagogice.

Orice profesor desfasoara o activitate in afara scolii. In relatiile cu membrii familiilor elevilor, profesorul poate indeplini, atat functia de indrumator al acestora, in vederea orientarii eficiente a elevilor, cat si de coordonator al influentei familiei si a altor factori din mediul lor de viata, in directia formarii multilaterale a personalitatii tanarului, ca viitor cetatean.

Profesorul ii poate influenta pozitiv atat pe tineri, cat si pe adulti, prin organizarea si indrumarea diferitelor forme de activitate: conferinte, dezbateri, serii de intrebari si raspunsuri, auditii si vizionari in colectiv urmate de comentarii, organizate la casele corpului didactic, cluburi, biblioteci, muzee, case de lectura si de creatie.

Stimularea intereselor si a talentelor ca si incurajare de orice gen a creatiilor, trebuie sa caracterizeze intreaga activitate a profesorului, dovedindu-si astfel angajarea si responsabilitatea fata de colectivitate.

Implicarea profesorului in diferite activitati cultural-educative si politico-ideologice constituie o dovada a intelegerii superioare a rolului sau social, actionand ca un agent al transformarilor sociale.

Profesorul - diriginte

Munca educativa cu un colectiv de elevi este greu de conceput fara prezenta unui indrumator capabil sa organizeze, conduca si sa coordoneze ansamblul influentelor ce se exercita asupra membrilor grupului.

Activitatea de predare a fiecarui profesor presupune integrarea contributiei sale, armonizarea ei cu a celorlalti colegi si mai ales orientarea si adecvarea ei la modelul de personalitate pe care vrem sa-l realizam. Un asemenea rol ii revine dirigintelui.

In ansamblul profesorului didactic se impune si examinarea activitatii dirigintelui, acesta fiind promotorul formarii si dezvoltarii personalitatii elevilor.

Functia de diriginte ii sporeste profesorului responsabilitatea, ii amplifica rolul si il aseaza intr-un anumit raport cu toti ceilalti factori educativi. Aceasta functie il apropie de elevi si ii largeste simtitor sfera de influenta, adaugand la predarea specialitatii si rolul de coordonator al intregii activitati a clasei sale. Dirigintelui ii revine sarcina de a urmari climatul de munca al clasei, interesul si emulatia elevilor pentru invatatura, aria lor de informare, stilul de munca, eficienta activitatilor colective si mai ales progresul fiecarui elev la fiecare obiect de invatamant si de la o etapa la alta.

Contributia dirigintelui este hotaratoare prin modul in care stie sa organizeze si sa stimuleze dorinta si ambitia elevilor de a-si indeplini cu simt de raspundere toate obligatiile scolare. A le insufla constiinta datoriei si autocontrolul inseamna a-i ajuta sa-si inteleaga corect statutul de scolar si sa dobandeasca un comportament adecvat. Invatandu-i cum sa-nvete, cum sa-si organizeze munca, cum sa-si formeze priceperi, deprinderi si atitudini corespunzatoare in activitatea de instruire, dirigintele ii ajuta de fapt sa se integreze cu succes in colectivul scolar si sa-si gaseasca drumul propriu al auto-realizarii si al auto-formarii.

Legatura pe care dirigintele o mentine cu ceilalti profesori si cu ceilalti factori educativi, prin comparatia clasei sale cu celelalte clase si mai ales prin raportarea rezultatelor la obiectivele stabilite pe scoala, acesta devine indrumatorul real al adevaratei formari si dezvoltari al elevilor imbinand calitatea de profesor cu cea de educator.

Ii ajuta pe elevi sa inteleaga corect faptul ca instruirea reprezinta principala cale de dezvoltare multilaterala, ii ajuta sa se maturizeze si sa-si constientizeze principalele indatoriri scolare.

Dirigintele este preocupat sa-si puna clasa in legatura cu mediul social, cu viata si cu problemele ei. Frumusetea relatiilor cu ceilalti, utilizarea timpului liber, bucuria de a trai, nevoia de a cunoaste, grija pentru pastrarea mediului natural, lupta pentru pace, prietenia si solidaritatea cu tineretul inaintat si alte aspecte ale pregatirii elevilor pentru viata sociala, se inscriu de asemenea printre obiectivele principale ale muncii educative a dirigintelui la orice clasa. Constiinta politico-morala a elevilor va forma nucleul in jurul caruia trebuie sa se structureze principalele preocupari ale fiecarui tanar, a-l ajuta sa vada insemnand a-l orienta.

Orice diriginte urmareste realizarea unor obiective concrete cum sunt:

studierea si cunoasterea personalitatii elevilor;

organizarea si educarea colectivului de elevi;

asigurarea succesului la invatatura al tuturor elevilor si intarirea disciplinei;

formarea si dezvoltarea profilului moral al fiecaruia;

orientarea scolara si profesionala a tuturor elevilor clasei;

organizarea timpului liber al elevilor;

coordonarea eforturilor educative ale tuturor profesorilor clasei si asigurarea unitatii de cerinte si de actiune.

Dirigintele, in calitatea de coordonator al influentelor exercitate asupra clasei sale, aduce la cunostinta celor interesati, atat planul de masuri stabilite, cat si rezultatele obtinute pe diferite linii de actiune:

cunoasterea elevilor;

rezultatele la invatatura;

aptitudini deosebite;

masurile educative intreprinse.

Consiliul clasei poate sugera si urmari aplicarea unor masuri diferentiate pentru remedierea unor neajunsuri, sau pentru consolidarea unor tendinte pozitive inregistrate in conduita colectivului de elevi. Numai o activitate colectiva, condusa si indrumata cu grija, poate cuprinde si satisface obiectivele complexe ale muncii educative puse in fata colectivului.

Activitatea extrascolara a dirigintelui vine sa lamureasca si sa adanceasca unele preocupari ale scolii, consolidand cunostintele, priceperile si deprinderile si stimuland interesele, inclinatiile si aptitudinile elevilor.

Activitatea practica va cuprinde un sistem de actiuni educative, organizate in functie de nivelul de dezvoltare al elevilor clasei, de preocuparile si problemele care-i framanta la un moment dat, de faptele de viata care-i mobilizeaza si intereseaza. Astfel de actiuni sunt:

organizarea unor intalniri si discutii cu personalitati culturale si stiintifice;

vizite in institutii culturale, muzee, expozitii de arta, spre a le oferi elevilor posibilitatea de a cunoaste concret sensul unei munci desfasurata cu pasiune;

dezbaterea unor fapte de viata, cunoscute de elevi pentru a le influenta opiniile;

participarea la actiuni si evenimente importante care sa consolideze deprinderi de munca si optiuni scolare si profesionale.

Formarea si perfectionarea profesorului

Pregatirea profesorului are un caracter sistematic si organizat si se realizeaza in invatamantul superior pe baza unor planuri si programe de invatamant. Sistemul de pregatire al cadrelor didactice este determinat de obiectivele care stau in fata scolii, de nivelul cresterii civilizatiei materiale si spirituale a intregii populatii, ceea ce exprima formula de ,,comanda sociala". Prin acest sistem se tine seama de progresele stiintei si tehnicii, de realizarile obtinute in domeniul artei, de dezvoltarea exagerata a societatii, de nevoile prezente si de perspectivele privind pregatirea viitorilor specialisti pentru diversele domenii de activitate.

Introducerea unor notiuni, a unor tehnici noi de lucru, reclama elaborarea unei conceptii corespunzatoare a pregatirii profesorului in concordanta cu astfel de cerinte. Saltul pe care urmeaza sa-l realizeze invatamantul superior in ceea ce priveste formarea si perfectionarea profesorilor, depinde intr-o mare masura de calitatea pregatirii viitoarelor generatii de specialisti in toate domeniile si de ridicarea calitatii invatamantului in special.

Mass-media si numeroasele mijloace de informare ofera inclusiv profesorilor posibilitati de formare, documentare si perfectionare.

Un om creator, cu initiativa, inovator si capabil sa se adapteze rapid la schimbarile impuse de progresul impresionant al stiintei contemporane, nu poate fi format decat de educatori care sa posede ei insisi, asemenea calitati, modernizarea formarii cadrelor se ridica la nivelul exigentelor celor mai inalte si merg in intampinarea nevoilor societatii.

Cerintele carora trebuie sa le corespunda un invatamant modern in care vor lucra viitorii educatori capabili sa modeleze profilul unei personalitati sunt urmatoarele:

un astfel de invatamant trebuie se formeze si sa dezvolte independenta, inovatia si creativitatea fiecarui individ pe masura indisponibilitatilor sale, tinand seama de nevoile dezvoltarii societatii;

profesorul pregatit pentru o scoala moderna urmeaza sa asigure formarea si dezvoltarea unei atitudini corespunzatoare, receptiva, mobila, flexibila, complexa fata de schimbari, pentru ca orice persoana sa accepte schimbarea, s-o inteleaga si sa participe la producerea ei;

un invatamant modern trebuie sa permita fiecarui elev, nu numai sa se dezvolte armonios, sa-si formeze si sa-si cultive optimal toate disponibilitatile, ci sa contribuie la realizarea omului ca om, cultivandu-i cele mai alese insusiri spirituale (cultura aleasa, devotament, demnitate, nevoie de cunoastere, aptitudini organizatorice etc.);

un invatamant inaintat trebuie sa-i pregateasca pe elevi pentru o cooperare sociala in activitatea productiva si in viata extraprofesionala;

educatia pentru integrarea in profesiune, pentru viata de familie, trebuie sa-si gaseasca un loc important intr-un invatamant modern.

Formarea profesionala a educatorului trebuie sa cuprinda toti parametrii de calitate si crearea unui om nou, activ, cult, devotat valorilor promovate in societate. Profesorul este pentru elevii sai un model de conduita si de pregatire profesionala, exercita asupra lor influente nu numai prin volumul de cunostinte pe care le transmite, ci si prin orizontul de cultura pe care il deschide elevilor, prin modul sau de a gandi, prin conceptia sa ideologica, printr-un intelect permeabil, fluid si receptiv la nou si la o continua receptare.

Formarea sa profesionala vizeaza competenta "specialistului" incadrata intr-un fond de cultura generala, mobilizate si sprijinite de o temeinica pregatire psihologica, pedagogica si metodica, teoretica si practica.

Prin natura activitatii sale, educatorului i se cere un larg orizont cultural, o vasta informare in domenii diferite ale activitatii si o nepotolita sete de cunoastere, pe baza careia sa poata raspunde adecvat intereselor variate ale elevilor sai.

Profesiunea de educator cere o atitudine mereu noua si innoitoare, o lupta continua pentru a preveni rutina, stagnarea, schematismul si formalismul, orice educator trebuie sa cunoasca tot ceea ce poate cadea in campul atentiei tineretului.

Permanenta receptivitate pentru nou constituie o componenta fundamentala a sistemului motivational al profesorului, menita sa-i alimenteze mereu lupta pentru o calitate tot mai ridicata in activitatile sale.

Profesorul isi poate realiza cu succes misiunea de educator numai daca si-a insusit priceperile si deprinderile necesare pentru a da relatiei profesor - elev o orientare si un continut nou. Relatiile de apropiere, de incredere, de colaborare, trebuie sa caracterizeze tot timpul activitatea comuna a profesorului si a elevului.

Initiativa viitorilor profesori in tehnologia predarii si insusirea capacitatilor necesare activitatii complexe a unui profesor de o anumita specialitate, presupune o pregatire teoretica, stiintifica, de baza si dobandirea unui set de deprinderi didactice cum ar fi:

folosirea mijloacelor audio-vizuale, organizarea muncii in laboratoare scolare de specialitate;

organizarea muncii in laboratoare audio-vizuale sau in cabinete de anumite specialitati;

deprinderea de a aprecia si a evalua just rezultatele elevilor, precum si de a organiza, indruma si dirija activitatile in afara clasei, specifice specialitatii.

Formarea profesorului ca educator consta in formarea si dezvoltarea capacitatilor de a organiza, indruma si efectua nu numai ora de dirigentie, ci si de a realiza si celelalte activitati specifice dirigintelui.

Toate aceste priceperi si deprinderi care tin de tehnologia didactica, presupune un exercitiu, un contact nemijlocit cu relatiile scolare, realizat in cadrul practicii pedagogice, care sa permita studentului sa cunoasca si sa solutioneze independent problemele didactico-educative cu care se confrunta.

Perfectionarea permanenta a profesorilor reprezinta o cerinta esentiala pentru scoala moderna, devine o necesitate vitala, o conditie a existentei si a progresului ei.

Legea educatiei si invatamantului stipuleaza ca "intregul sistem de perfectionare a pregatirii profesionale a personalului didactic are ca scop insusirea temeinica a disciplinei de specialitate si a metodicii predarii acesteia, a ideologiei si politicii statului, a realizarilor noi in domeniul specialitatii si pedagogiei, a metodelor de munca cu prescolarii, elevii si studentii".

Autoperfectionarea constituie principala cale de imbunatatire a activitatii profesionale, fara o perfectionare a profesorilor acestea ramanand insuficiente, de aceea este de dorit ca fiecare educator sa-si intocmeasca un plan individual de autoperfectionare.

Imbinata cu autoperfectionarea, perfectionarea produce schimbarile asteptate in procesul didactico-educativ. Constiinta proprie, deontologia profesionala, mandria de a apartine celui mai numeros detasament de intelectuali, obliga la transformarea autoperfectionarii intr-o trasatura definitorie, caracteristica si permanenta a muncii didactice a fiecarui profesor.

Profesorul isi poate stabili singur obiectivele si metodele de lucru, el isi alege bibliografia corespunzatoare, recurge la analiza unor situatii de lucru, la evaluarea rezultatelor pe o perioada data, la autoanaliza lectiilor tinute. Notandu-si zilnic observatiile pe marginea activitatilor desfasurate, isi aduna un material pretios pentru autoanaliza. Discutiile cu colegii, asistenta la activitatile acestora, organizarea unor mici experimente si investigatii proprii, aplicarea rezultatelor altor cercetari, examinarea cu simt autocritic a unor observatii si sugestii, autonotarea, etc. sunt modalitati pozitive pentru imbunatatirea propriei activitati.